Steagul Roşu, octombrie 1971 (Anul 23, nr. 6922-6948)

1971-10-14 / nr. 6933

Aderarea Angliei la C. E. E. implică serioase dificultăţi Dezbaterile conferinţei anuale a Partidului conservator _ LONDRA 13 — Corespondentul d ’Agerpres, N. Plopeanu, transmite: 'Miercuri dimineaţa au început la Brighton lucrările celei de-a 89-a­­conferinţe anuale a Partidului con­servator din Marea Britanie. In prima zi a reuniunii, au fost dez­bătute problemele aderării Angliei la Piaţa comună. Deşi majoritatea delegaţilor a vo­­­tat pentru aderarea la CEE în con­diţiile negociate de guvern, dez­baterile au evidenţiat prezenţa chiar în Partidul conservator a u­­tnor membri care fie că se opun­­categoric aderării, fie că manifestă rezerve serioase faţă­­de efectele nefavorabile ale unei asemenea ac­ţiuni asupra economiei britanice. ..Poporul britanic este în marea lui majoritate împotriva aderării“ , a spus deputatul Roger Moote. Un­­alt deputat, Erek Walker Smith, a menţionat că „intrarea în Piaţa comună va fi plătită nu numai în bani, dar şi prin pierderea unei părţi a suveranităţii britanice“. Principalul negociator britanic cu Piaţa comună, Geoffrey Ripon, a recunoscut el însuşi că aderarea implică pentru Anglia reale dificul­tăţi, între care creşterea preţurilor şi a costului vieţii. Manifestări prilejuite de aniversarea a 2500 de ani de la întemeierea statului persan TEHERAN 13 (Agerpres). — In cadrul manifestărilor prilejuite de aniversarea a 2­500 de ani de la întemeierea statului persan, în lo­calitatea Shiraz s-a deschis, miercuri, un Congres internaţional de iranologie, cu tema „Continui­tatea civilizaţiei şi culturii iranie­ne“. Aproximativ 300 de persona­lităţi ale vieţii ştiinţifice şi cultu­rale din 34 de ţări participă la lucrările congresului, care vor dura trei zile. Lucrările Congresului au fost des­chise de către ministrul Curţii im­periale, Assadollah Alam, care a dat citire mesajului de salut adre­sat participanţilor de către suve­ranul Iranului. i Plenara C. C. a­ Partidului Muncii din Albania TIRANA 13 (Agerpres). — După cum informează agenţia ATA la 12 octombrie 1971, s-a întrunit, sub conducerea lui Enver Hodja, prim-secretar al C.C. al P.M.A., a 13-a plenară a Comitetului Central al Partidului Muncii din Albania, pentru a examina rapoartele ce ur­mează să fie prezentate Congre­sului al VI-lea al partidului. Plenara a aprobat în unanimitate raportul privind „Activitatea Comi­tetului Central al P.M.A.“, care va fi prezentat la cel de-al VI-lea Congres al P.M.A. de tovarăşul En­ver Hodja, precum şi raportul pri­vind „Directivele Congresului al VI-lea al P.M.A. pentru cel de-al 5-lea plan cincinal (1971—1975) de dezvoltare economică şi culturală a R.P. Albania“, care urmează a fi prezentat de tovarăşul Mehmet Shehu, membru al Biroului Politic al C. C. al P.M.A. preşedintele Consiliului de Miniștri. I . Un milion de copii spanioli nu merg la şcoală In Spania nu frecventează şcoala 14 la sută dintre copiii în vîrstă de 6—9 ani şi 40 la sută dintre cei în vîrstă de 10—16 ani. Cu alte cuvinte, peste un milion de copii spanioli nu merg la şcoală. Datele de mai sus au fost relatate de ziarul „Informaciones“ şi citate într-o declaraţie publică făcută de deputatul Fernandes Cantos. Numărul elevilor din colegiile particulare, şi aşa destul de redus din cauza taxelor mari, se va micşora anul acesta şi mai mult ca ur­mare a unei majorări cu 14 la sută a acestor taxe.­ ­ De pe băncile Sute de mii­ de studenţi americani care termină anul acesta cursurile nu-şi pot găsi un loc de muncă în specialitatea pentru care s-au pregătit. Revista „United States News and World Report“ a­­preciază că „stu­denţimea de astăzi va simţi, la rin­­dul său, rezultate­le recesiunii eco­nomice de care su­feră de mai mult timp reprezentanţii generaţiei mai în vîrstă. Mulţi ti­neri specialişti vor lua, ca şi în alţi ani, drumul unor profesii care nu au nici o tangenţă cu aceea pentru care s-au pregătit. Pen­tru a lucra ca şoferi de taxi, vînzâtori sau muncitori cu ziua, nu este nevo­ie să termini un in­stitut de învăţămînt superior“. ★ Numărul şomerilor din statul­­ New York a întrecut ci­fra de 515 000. Po­trivit datelor Mi­nisterului Muncii al­­ S.U.A., acesta este cel mai mare nu­măr de şomeri înre­gistrat în acest stat din 1962. Cauza creş­terii şomajului este recesiunea prelun­gită înregistrată de economia S. U. A. După cum informea­ză „New York Ti­mes“ în ultima vre­me au avut loc nu­meroase concedieri în rîndurile munci­torilor din con­strucţii şi ale lucră­torilor din comerţ, facultăţilor­ direct în rîndurile şomerilor O.N.U. Dezbaterile din Adunarea Generală NEW YORK 13 — Coresponden­tul Agerpres, C. Alexandroaie, transmite : In continuarea dezbate­rilor generale de la Organizaţia Na­ţiunilor Unite, a luat cu­vin­tul mi­nistrul afacerilor externe al Bulga­riei, Ivan Başev, care a declarat că ţara sa nu va precupeţi nici­ un e­­fort pentru a menţine şi întări în­crederea şi înţelegerea reciprocă dintre statele din Balcani — condi­ţie indispensabilă a transformării acestei regiuni într-o zonă denu­­clearizată, a stabilităţii şi a unei păci trainice. Referindu-se la pro­blemele europene, vorbitorul a a­­rătat că a sosit momentul să se treacă, fără condiţii sau rezerve, la pregătirea practică a conferinţei ge­­neral-europene, care va reprezenta un important pas înainte spre eli­minarea divizării Europei şi spre e­­dificarea unui sistem de securitate colectivă. Reprezentantul Cubei, Ricardo Quesada, a condamnat războiul de agresiune dus de Statele Unite îm­potriva popoarelor vietnamez, cam­bodgian şi laoţian. El a sprijinit propunerile prezentate la Confe­rinţa de la Paris de Guvernul Re­voluţionar Provizoriu al Republicii Vietnamului de Sud. Vorbitorul a evidenţiat, în continuare, tendinţele spre emancipare naţională şi socia­lă din America Latină. Ţările la­tino-americane — a spus el — sunt hotărîte să elimine influenţa străi­nă şi să realizeze decolonizarea e­­conomică, prin tăierea firelor care leagă economiile lor de trusturile şi monopolurile nord-americane. Reprezentantul Etiopiei, Yohan­­nes Tseghe, a subliniat necesitatea înfăptuirii universalităţii O.N.U. şi restabilirii drepturilor legitime ale R. P. Chineze la Naţiunile Unite. Convingerea fermă a ţării mele, a arătat vorbitorul, este că proble­mele majore care confruntă astăzi omenirea nu pot fi rezolvate fără participarea activă a reprezentanţi­lor marelui popor chinez. Sirimavo Bandaranaike, primul ministru şi ministrul de externe al Ceylonului, a reafirmat propunerea ţării sale privind transformarea O­­ceanului Indian într-o zonă a pă­cii, interzisă armelor şi instalaţiilor militare, precum şi navelor de răz­boi. Reprezentantul Indoneziei, R. Dja­jadinîngrat, a arătat că ţara sa con­sideră că „China este una şi indi­vizibilă şi că ea trebuie, în con­secinţă, să-şi recapete drepturile le­gitime la Naţiunile Unite”. Referin­du-se apoi la situaţia din Indo­china, vorbitorul a declarat că pa­cea în această parte a lumii nu poate fi obţinută decît prin respec­tarea aspiraţiilor legitime ale po­poarelor indochineze. întrevederi ale ministrului afacerilor externe al României NEW YORK, 13. — Coresponden­tul Agerpres, C. Alexandroaie, transmite : Miercuri, ministrul afa­cerilor externe al României, Cor­­neliu Mănescu, a avut la New York o întrevedere cu secretarul de stat al S.U.A., William Rogers. Cei doi miniştri au făcut un schimb de vederi asupra unor probleme im­portante aflate pe agenda sesiunii Adunării Generale şi care concen­trează atenţia majorităţii covîrşi­­toare a statelor, asupra securităţii europene şi pregătirilor pentru con­vocarea unei conferinţe privind securitatea şi cooperarea europea­nă, precum şi asupra unor aspecte ale relaţiilor bilaterale. In după-amiaza aceleiaşi zile, Corneliu Mănescu a avut o întreve­dere cu ministrul afacerilor ex­terne al Republicii Populare Al­bania, Nesti Nase. Cu acest prilej, miniştrii român şi albanez au dis­cutat diverse probleme internaţio­nale aflate în atenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite şi care îşi aşteaptă rezolvări juste potrivit principiilor Cartei şi normelor dreptului inter­naţional, precum şi probleme ale relaţiilor bilaterale în continuă dez­voltare dintre cele două ţări socia­liste. ★ Totodată, ministrul de externe al României a avut o întrevedere de lucru cu ministrul afacerilor ex­terne al Israelului, Abba Eban. Au fost abordate probleme aflate pe agenda sesiunii, între care pro­blema soluţionării conflictului din Orientul Apropiat pe baza rezolu­ţiei Consiliului de Securitate din noiembrie 1967, precum şi aspecte ale securităţii europene. wi’i ———■—— ★ eam « ii uimii »mii in­ niiign—b. Ambasadorul României la Ankara a prezentat scrisorile de acreditare ANKARA, 13 (Agerpres). — Am­basadorul extraordinar şi plenipo­tenţiar al Republicii Socialiste Ro­mânia în Republica Turcia, George Marin, şi-a prezentat scrisorile de acreditare preşedintelui Republicii Turcia, Cevdet Sunay. La ceremonie a asistat Osman Altay, ministrul afacerilor externe. După prezentarea scrisorilor de acreditare, între preşedintele Re­publicii Turcia şi ambasadorul ro­mân a avut loc o convorbire cordială. Perspective economice sumbre Confederaţia industriaşilor din Irlanda a dat publicităţii un ra­port în care se arată că pers­pectivele economice ale ţării sunt îngrijorătoare. Economia Irlan­dei,­ se arată în raport, este su­focată de inflaţie, deficitul ba­lanţei de plăţi este de 80 de milioane lire sterline. Se aşteap­tă ca la sfîrşitul anului in curs rata şomajului să se ridice la 8 la sută din forţa de muncă. „ZIUA ROMÂNIEI" la Tirgul internaţional de la Bagdad BAGDAD 13, (Agerpres).­­ In cadrul Tîrgului Internaţional de la Bagdad a fost organizată o „Zi a României“. Cu acest prilej, consi­lierul economic de pe lingă Amba­sada României în Irak, Constantin Roşea, şi directorul pavilionului României, Nicolae Vrabie, au ofe­rit o recepţie, la care au participat directorul general al Tîrgului, con­silieri economici ai ţărilor parti­cipante, directori de pavilioane, numeroşi oameni de afaceri, zia­rişti. Totodată, televiziunea irakiană a transmis imagini de la pavilionul românesc, postul de radio Bagdad a difuzat un interviu acordat de di­rectorul pavilionului ţării noastre, iar ziarele care apar în capitala Ira­kului au inserat în paginile lor ar­ticole despre comerţul exterior al Republicii Socialiste România. PRAGA.­­ Miercuri seara, Mi­nisterul Culturii al R.S. Ceho a ofe­rit, în saloanele hotelului „Interna­ţional“ din Praga, un cocteil în onoarea colectivului Teatrulu­i de Operă şi Balet din Bucureşti, care se află un turneu în N­. S. Ceho­slovacă. Au participat Miloslav Bruzek, ministrul culturii, repre­zentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe, ai instituţiilor artistice din capitala cehoslovacă, precum şi ambasadorul României la Praga, Teodor Haş, şi membri ai ambasa­dei. PARIS. — Directorul general al UNESCO, Rene Maheu, l-a primit în audienţă pe ambasadorul Valentin Lipatti, delegat permanent al Ro­mâniei pe lingă UNESCO cu ocazia plecării sale definitive din post. Cu acest prilej, au fost discutate as­pecte privind cooperarea dintre ţara noastră şi UNESCO­ PERM­ — Grupul de ofiţeri ro­mâni, condus de generalul de ar­mată Ion Tutoveanu, comandantul Academiei Militare, care se află la odihnă în R. P. Chineză, s-a întîlnit cu Li Dă-sin, membru su­pleant al Biroului Politic al C. C. al P. C. Chinez, şeful Direcţiei generale politice a Armatei Popu­lare Chineze de Eliberare, şi Pin Sao-hui, membru al C- C. al P.C. Chinez, locţiitor al şefului Marelui Stat Major al Armatei Populare Chineze de Eliberare. Cu acest pri­lej, a avut loc o convorbire cor­dială, prietenească. BERLIN. — Miercuri au fost re­luate la Berlin tratativele dintre Michael Kohl, secretar de stat la Consiliul de Miniştri al R. D. Ger­mane, şi Egon Bahr, secretar de stat la Cancelaria federală a RE. a Germaniei. Pe de altă parte, la Berlin s-a anunţat că tratativele dintre Gunter Kohrt, secretar de stat în Ministerul de Externe al R.D.G., şi Ulrich Muller, director senatorial din Berlinul occidental, vor fi continuate la 20 octombrie în capitala R. D. Germane. PANMUNJON. — La 13 octom­brie, a avut loc la Panmunjon cea de-a patra întilnire din cadrul con­vorbirilor preliminare între socie­tăţile de Cruce Roşie din R. P. D. Coreeană şi din Coreea de Sud — anunţă agenţia A.C.T.C. Conducă­torul părţii nord-coreene a propus, cu acest prilej, încheierea, pină la sfîrşitul acestei luni, a convor­birilor preliminare şi începerea con­vorbirilor propriu-zise la data de 10 decembrie a c. VARŞOVIA. — După cum rela­tează agenţia P.A.P., o misiune eco­nomică americană, alcătuită din membri ai Asociaţiei comerciale şi industriale din Chicago, a făcut o vizită în R. P. Polonă. în cadrul convorbirilor purtate la Varşovia au fost abordate probleme legate de posibilităţile extinderii relaţiilor economice, industriale şi comerciale dintre instituţiile de resort polone­ze şi companiile industriale din Chicago. RAWALPINDI. — Intr-un discurs radiodifuzat, preşedintele Pakista­nului, Yahya Khan, a declarat că este hotărit să ducă la îndeplinire planurile privind transferarea pu­terii „reprezentanţilor aleşi ai po­porului“. în context, el a anunţat că proiectul noii constituţii a ţării va fi publicat la 20 decembrie, iar A­­dunarea Naţională se va reuni cu o săptămînă mai tîrziu pentru a forma un nou guvern central Pre­şedintele a menţionat, totodată, că va continua să-şi exercite prero­gativele de şef al statului cel puţin 90 de zile după întrunirea Adu­nării Naţionale, pentru a participa la procesul de transferare a puterii. PEKIN. — Haile Selassie, împă­ratul Etiopiei, şi-a încheiat vizita oficială în R. P. Chineză, anunţă agenţia China Nouă. KHARTUM. — In baza unui de­cret al preşedintelui Gaafar El Nu­meiry, în funcţia de prim-vicepre­­şedinte al Sudanului a fost numit Abubakr Avvadallah, iar ca vice­preşedinţi Khaled Abbas şi Abel Aller — anunţă agenţia M.E.N. ANKARA — Preşedintele Tur­ciei, Cevdet Sunay, l-a primit pe vicepreședintele S.U.A. Spiro Agnew, care se află într-o vizită in Tur­cia. ÎN CÂTEVA FUNDURI moscova: încheierea vizitei preşedintelui Anwar Sadat MOSCOVA 13 (Agerpres).­­ Miercuri, preşedintele Republicii Arabe a Egiptului, Anwar Sadat, şi-a încheiat vizita oficială în U.R.S.S., efectuată la invitaţia C.C. al P.C.U.S., a Prezidiului Sovietu­lui Suprem şi a­­guvernului sovietic. In legătură cu această vizită, in­formează agenţia TASS, urmează să fie dat publicităţii un comunicat comun. Vizita delegaţiei guvernamentale române in R. P. D. Coreeană PHENIAN, 13 (Agerpres). — A­­genţia A.C.T.C. relatează că gu­vernul R. P. D. Coreene a organi­zat un banchet în onoarea delega­ţiei guvernamentale române con­duse de Ioan Avram, ministrul in­dustriei construcţiilor de maşini din Republica Socialistă România, care efectuează o vizită în R. P. D. Co­reeană. La banchet au participat Zong Zun Tek, vicepreşedinte al Cabi­netului de Miniştri, Ke In Thia, mi­nistru al comerţului exterior, Kye Hyon Sun, ministru al primului Mi­nister al Industriei construcţiilor de maşini, miniştri adjuncţi şi alte persoane oficiale. A fost prezent Aurel Mălnăşan, ambasadorul Ro­mâniei la Phenian. Kye Hyon Sun şi Joan Avram au toastat pentru prietenia şi soli­daritatea frăţească dintre popoa­rele român şi coreean, pentru dez­voltarea relaţiilor economice şi co­merciale dintre cele două ţări, menţionează ACTC. LA VALLETTA: Convorbiri privind dezvoltarea relaţiilor româno-malteze Delegaţia română primită de guvernatorul general şi de pri­mul ministru al Maltei LA VALLETTA 13 — Trimisul special al Agerpres, N. Puicea, transmite: La invitaţia guvernului Maltei, în capitala malteză a sosit o delegaţie română, condusă de Bujor Almăşan, ministrul minelor, petrolului şi geologiei.. Delegaţia, însoţită de Alexandru Dragomirescu, însărcinatul cu afa­ceri a.i. al României la Roma, a fost primită de către Sir Anthony Marao, guvernatorul general al Maltei, iar apoi de primul ministru, Dom Mintoff. Cu acest prilej, pri­mul ministru maltez a relevat că rezultatele obţinute de România in dezvoltarea sa multilaterală, pre­cum şi politica sa externă sunt cunoscute şi apreciate în Malta. Delegaţia română a avut, de a­­semenea, discuţii cu 3. Micallef, ministrul industriei, agriculturii şi comerţului, Abert Hyzler, ministrul dezvoltării, şi J. Abela, ministrul finanţelor. Au fost trecute în revistă dome­niile în care poate fi dezvoltată cooperarea economică şi tehnico­­ştiinţifică româno-malteză, în cadrul celor două întîlniri, s-a făcut un schimb de păreri pri­vind posibilităţile de dezvoltare a relaţiilor dintre Malta şi Româ­nia, exprimîndu-se dorinţa inten­sificării legăturilor bilaterale în di­ferite domenii. ­ „Vietnamizarea" războiului - o politică sortită eşecului Un interviu al lui HANOI, 13 (Agerpres)­ — După cum informează agenţia V.N.A., Nguyen Duy Trinh, vicepre­şedinte al Consiliului de Mi­niştri şi ministru al aface­rilor externe al R. D. Viet­nam, a acordat un interviu unui corespondent al postului de tele­viziune japonez „Nihon Denpa“, în care a arătat printre altele, că „politica americană de „vietna­­mizare“ a războiului din Vietna­mul de sud“ urmăreşte consolida­rea administraţiei marionetă şi mă­rirea armatei acesteia, prin ajutor american în arme, consilieri şi per­sonal militar, precum şi cu spri­jinul logistic şi aerian al S.U.A., în vederea înlocuirii trupelor ame­ricane cu armata marionetă sai­goneză, pentru continuarea războ­iului. Faptele din ultimii ani au dovedit că politica de vietnamizare Nguyen Duy Trinh a războiului a suferit eşecuri umi­litoare, a continuat Nguyen Duy Trinh. Administraţia lui Nguyen Van Thieu este sfîşiată de ascuţite contradicţii interne, trecînd prin­­tr-o gravă criză, iar armata mari­onetă saigoneză nu poate nici să înlocuiască trupele S.U.A., nici să se apere pe ea însăşi. Poporul vietnamez — a continuat el — este pe deplin conştient că, aşa cum arăta preşedintele Ho Şi Min, „nimic nu este mai preţios decît independenţa şi libertatea“. Vietnamul este o ţară cu un te­ritoriu nu prea mare, cu o popu­laţie nu prea numeroasă şi cu un potenţial militar şi economic mai mic faţă de cel al Statelor Unite. Dar, poporul vietnamez este susţi­nut de forţa invincibilă a cauzei sale drepte şi de hotărirea sa de a-şi alege singur destinul ; lupta sa va fi încununată de victorie. Importante succese ale patrioţilor laoţieni XIENG KUANQ, 13 (Agerpres).­­ Cu prilejul zilei de 12 octom­brie, cea de-a 26-a aniversare a proclamării independenţei Laosului, prinţul Sufanuvong, preşedintele C.C. al Partidului Neo Lao Haksat, a lansat un apel către poporul şi forţele patriotice din ţară. Docu­mentul arată că în prezent în regi­unile eliberate de către forţele pa­triotice, care reprezintă două tre­imi din teritoriul ţării, se înregis­trează numeroase realizări în do­meniile economic, cultural-educa­­tiv, sanitar etc­, îmbunătăţindu-se nivelul de trai material şi spiritu­al al populaţiei. In cursul celor 26 de ani de la dobîndirea independenţei, forţele patriotice au scos­ din luptă peste 222 380 militari inamici, au doborît sau distrus la sol peste 2 240 avi­oane, au capturat sau distrus în­semnate cantităţi de arme şi mu­niţii. Apelul exprimă recunoştinţa po­porului laoţian faţă de ajutorul şi sprijinul preţios acordat de ţările socialiste cauzei drepte a popoare­lor din Indochina. In continuare, apelul adresează întregii populaţii chemarea la în­tărirea unităţii dintre diferitele na­ţionalităţi din Laos, dintre Fron­tul patriotic şi forţele patriotice neutraliste, în lupta pentru aplica­rea soluţiei F.P.L. privind regle­mentarea paşnică a problemei la­­oţiene, la o şi mai strînsă coordo­nare a eforturilor poporului lao­ţian cu cele ale popoarelor vietna­mez şi cambodgian, pentru a pu­ne capăt războiului de agresiune purtat de imperialismul S.U.A. în Indochina. In încheierea apelului, se expri­mă încrederea fermă în victoria luptei drepte a poporului laonian. Rezultatele sie alegerilor VIENA, 13 (Agerpres). — Marţi seara, Ministerul de interne al A­­ustriei a dat publicităţii rezulta­tele definitive ale alegerilor parla­mentare, după numărarea ultimelor 105 000 voturi trimise prin cores­pondenţă. Partidului socialist i­au rele­ definitive din Austria nu­, în mod definitiv, 93 mandate, partidului populist — 80 iar libe­ralilor — 10. Potrivit acestor rezultate, Par­tidului socialist i-au revenit 50,04 la sută din voturi, Partidului popu­list — 43,11 la sută și Partidului liberal — 5,45 la sută. S. U. A.: Ziua naţională de protest împotriva agresiunii americane în Asia de sud-est NEW YORK, 13 (Agerpres) — Miercuri, s-a desfăşurat în Statele Unite, Ziua naţională de protest împotriva agresiunii S.U.A. în Asia de sud-est. Din iniţiativa unui mare număr de organizaţii antirăzboinice, în oraşe, universităţi şi baze mili­tare au avut loc mitinguri şi de­monstraţii, la care participanţii au cerut încetarea imediată a războ­iului şi retragerea tuturor trupelor americane din Indochina. ALGER. Produse ale industri­ei româneşti la cel de-al 8-lea Tîrg internaţional care a avut loc în capitala Alge­riei. Exponatele ţării noastre s-au bucurat de aprecierea vizitatorilor, care au sublini­at caracterul fructuos al co­operării economice româno­­algeriene. DIN ŢĂRILE SOCIALISTE R. P. ALBANIA Dezvoltarea invăţămintului Necesităţile mereu crescin­de de cadre ale economiei şi cul­turii albaneze pun în faţa învă­­ţămîntului din această ţară sar­cini majore pentru perioada celui de-al cincilea plan cinci­nal (1971—1975). Astfel, faţă de 661 000 elevi şi studenţi exis­tenţi in anul şcolar 1970—1971, în 1975 vor exista 780 000 de ti­neri, la care se vor adăuga alte citeva mii de elevi ai şcolilor tehnico-profesionale. O trăsătură caracteristică a noului cincinal o va constitui dezvoltarea con­siderabilă a invăţămintului ■ la sate, în special a celui mediu, concomitent cu sporirea numă­rului celor care vor învăţa în şcoli de diferite grade din sis­temul seral sau fără frecvenţă. Se prevede ca, în intervalul 1971—1975, studiile superioare să fie absolvite de 20.000 de persoa­ne, iar cele medii profesionale de 42 000 de elevi. Numărul stu­denţilor admişi in facultăţi, în acelaşi interval, urmează să a­­jungă la 51 000, iar al elevilor şcolilor medii profesionale — la 133 000. Totodată, şcolile tehnico­­profesionale şi diferitele forme de pregătire fără scoatere din producţie, vor asigura califica­rea unui număr de 125 000 de muncitori. In acest mod, în 1975 R P. Albania va dispune de un total de 300 000 muncitori calificaţi, 70 000 de cadre medii şi 34 000 de cadre cu studii superioare. R. P. BULGARIA Priorităţi in industria constructoare de maşini In ultimii ani, industria con­structoare de maşini a cunoscut în Bulgaria o amplă dezvoltare In prezent, în ţară există 440 întreprinderi constructoare de maşini, problemele legate de progresul tehnic în această ra­mură fiind studiate de 34 de institute de cercetare ştiinţifică şi 55 de baze pentru dezvoltarea tehnicii, unde îşi desfăşoară ac­tivitatea 34 000 de specialişti. In producţia de maşini a Bul­gariei o pondere tot mai mare revine, în ultimul timp, tehnicii electronice de calcul, agregatelor de ridicat şi transportat, strun­gurilor şi construcţiilor navale. Ritmul mediu de creştere anua­lă a producţiei acestei ramuri a industriei bulgare este de 17 la sută R. P. MONGOLĂ Ample lucrări de construcţii industriale Industria R.P. Mongole cu­noaşte o dezvoltare susţinută realizînd în prezent 34 la sută din produsul social total al ţării. O bună parte din această producţie se realizează în capi­tala ţării — Ulan Bator. In a­­cest cincinal, relatează agenţia Montame, 42 la sută din inves­tiţiile care se alocă pentru dez­voltarea capitalei sunt destinate creării unor noi întreprinderi, reconstruirii şi modernizării celor vechi. Se desfăşoară ample lucrări pentru mecanizarea şi automatizarea proceselor tehno­logice şi pentru mărirea eficien­ţei producţiei sociale. In actua­lul cincinal se prevede ca volu­mul producţiei industriale a în­treprinderilor din Ulan Bator să crească cu 40­ la sută, trei sfer­turi din spor realizîndu-se prin creşterea productivităţii muncii Prezenţe culturale româneşti peste hotare VIENA 13.­­ Corespondentul Agerpres, P. Stăncescu, transmite­­ La Mistelbach, în imediata vecină­tate a­­Vienei, are loc o „săptămînă românească“, grupînd o serie de manifestări cultural-artistice. Marţi după-amiază, în prezenţa ambasadorului României la Viena, Dumitru Aninoiu, a avut loc deschi­derea oficială a expoziţiei „Imagini din România“, care înmănunchează, într-o reuşită prezentare grafică, frumuseţi ale peisajului românesc, cartiere noi, dezvoltate în anii so­cialismului, monumente de artă şi cultură. In cuvîntarea rostită la deschi­derea expoziţiei, primarul oraşului, Franz Bayer, a subliniat „interesul locuitorilor din Mistelbach de a cu­noaşte realizările poporului român prieten“. U#'“'PARIS, 13. — Corespondentul Agerpres, Paul Diaconescu, trans­mite : Marţi a avut loc la Paris o seară culturală românească organi­zată de Asociaţia de prietenie Franţa-România, în colaborare cu ambasada ţării noastre. Cu acest prilej, scriitorul francez Georges Pillement şi-a împărtăşit impresiile culese în cursul unei recente călă­torii în România. A urmat un re­cital de muzică populară susţinut de naistul Gheorghe Zamfir şi or­chestra sa, care întreprinde un tur­neu de concerte în Franţa. în sa­loanele ambasadei a fost deschisă şi o expoziţie cu tema „România pitorească“. REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA : Bucureşti, strada Brezoianu nr. 13, telefon 15 43 14 ; 1414 72. Abonamentele se fac la oficiile poştale, factorii poştali şi difuzorii din întreprinderi şi instituţii. Tiparul: Intreprinderea poligrafică „INFORMAŢIA“ 40 368

Next