Steagul Roşu, iulie 1972 (Anul 24, nr. 7154-7179)

1972-07-09 / nr. 7161

Vacanţa activă la ferma nr. 4 - Vad - Căscioarele Calificative care îi onorează pe studenţii şi elevii din amfiteatrele holdelor Primul contact a fost cel cu lucrările de întreţinere a culturilor. In numai două zile, 30 de studenţi au reuşit să prăşească porumbul pe o suprafaţă de 4 ha. Condiţiile noastre de muncă şi odihnă activă sunt dintre cele mai bune. o cazare confortabilă, masă substanţială... Apă caldă pentru baie. Cât priveşte activităţile cultural-educative, cei 130 de studenţi de la Facultatea de economie agrară, Institutul agronomic şi de la Facultatea de chimie — Universitatea Bucureşti, au alcătuit în colaborare cu organizaţiile comunale ale U.T.C. din Chirnogi şi Căscioarele, un program comun de activităţi educative. Joi seara, la sediul fermei nr. 4 — Vad a avut loc o reuniune. In drum spre ferma nr. 4 ne oprim la cantină. Aici se pregăteşte un meniu delicios : ciorbă de văcuţă, chifteluţe cu piure şi... caise. Sala de mese rivalizează cu cele din cabanele turistice montane. Iată şi un afiş de ultimă oră, prin care ni se atrage atenţia, într-un mod foarte serios, că la numai cîteva sute de metri depărtare, băieţii şi fetele de la chimie cîştigă noi bătălii, in lupta cu buruienile, insensibile la ierbicide. Reproducem textual : „Fără submarin, fără batiscaf, fără aparate automate de scafandri, înarmaţi cu sape şi seceri, chimiştii anului II au înaintat cu 1 600 m pe fundul lacului Greaca, înfruntînd ■'•'lini de curaj rezistenţa îndîrjită a ălăriilor. Sperăm într-o victorie deplină a tinerilor cutezători. Vă vom ţine la curent cu mersul ostilităţilor. Transmite Soia-Press“. Paremiologi inspiraţi, studenţii umorişti au inventat şi o ghicitoare pe seama celor neatenţi cu minuirea „armelor de luptă" : „In viitoarea luptei rupe orice buruiană, răpită, pălămidă, coada şoricelului. .. coada sapei, chiar şi... soia... Ghici, cine-i ?“. Ajungem pe terenurile cu fasole. Pe la marginea mării de... soia se distinge un covor viu şi multicolor înarmaţi cu seceri şi sape, cei 100 de studenţi brigadieri înaintează vertiginos. Primele cunoştinţe : asistent doctor Ciurea Ion Constantin, comandantul brigăzii şi ajutorul său, studentul Popa Vlad. Iată şi primele confidenţe: „După cum vedeţi, ne spune studentul Popa Vlad, lucrăm intr-o brigadă mare, compactă. Aici, în lan, ea înseamnă unitate deplină. Se munceşte mult, se rîde mult, e multă veselie. Ne înţelegem de minune. Avem condiţii foarte bune. Suntem mulţumiţi. Cit priveşte lucrul efectiv, aici, printre cuiburile de soia, au existat, ce-i drept, şi unele mici accidente : zghietri, tăieturi... Cei neobişnuiţi cu asemenea lucrări au început să se călească. Cele cîteva urgenţe au fost rezolvate cu brio de studentul medicinist Ion Rîpeanu“. Rezultatele muncii studenţilor ne sunt prezentate de ing. Viorel Brad, care acordă brigăzii studenţeşti calificativul „foarte bine“. Zilnic, ei au reuşit să privească o suprafaţă de 45 de ari. E ora 13. S-au realizat deja 35 de ari. Lucrările sunt de calitate superioară. Iată un nou cîştig pentru noi toţi, şi o premisă hotărîtoare pentru depăşirea planului de producţie. Directorul I.A.S. Chirnogi, Ion Oancea, ţine să adauge că în altă parte, pe tarlaua de porumb, în aceste zile lucrează, cu sîrguinţă, 200 de elevi de la Liceul nr. 1 din Olteniţa. Şi calificativul muncii lor atinge, de asemenea, cota maximă. „Sunt extrem de mulţumit de mersul lucrărilor. V-aş ruga să reţineţi numele profesorului Nicolae Mirică, un educator excelent, exemplu de energie şi dăruire în muncă. Detaşamentul condus de el a scos din umbra distrugătoare a buruienilor o suprafaţă de 56 ha cultivate cu porumb. Impresionează, pur şi simplu, hotărîrea şi energia cu care muncesc aceşti tineri elevi şi studenţi. In faţa unor asemenea fapte nu ne rămîne decît să transmitem conducerilor institutelor de educaţie şi învăţămînt din care provin aceşti tineri, precum şi organizaţiilor U.T.C. din unităţile respective, sincerele noastre felicitări“. G. BAJENARU Pag.o 2-et Se numără și acuma... Foto : F. GRONSKI Pentru cluburile tineretului sătesc pledează convingător şi argumentat exemplul de la Chirnogi Fără îndoială, nimeni nu mai are astăzi pretenţia că activitatea cultural-educativă, ca modalitate şi formă de desfăşurare, a rămas neschimbată. Au apărut în activitatea cultural-educativă de masă forme noi pe care o sociologe atentă a culturii le-ar memora cu siguranţă. Tot mai des activiştii culturali reclamă apropierea de oraş şi fluxul sat-oraş drept motive îndeajuns de importante pentru a schimba adesea fundamental sensul şi eficienţa unui şir întreg de acţiuni culturale la sate. Sunt aspecte ale unei realităţi care invită la reevaluare, „la confruntare de puncte de vedere şi atitudini. In acest context una din soluţiile noi sunt aşa-numitele cluburi ale tineretului sătesc funcţionînd cel mai frecvent în cadrul căminelor culturale. Acestea — o dovedeşte realitatea concretă — tind să ocupe un loc mereu mai central în întregul sistem de relaţii pe care-l implică căminul cultural ca ansamblu de forme innstituţionale cultural-educative. Un asemenea club al tineretului există la Chirnogi şi întreaga lui activitate, bilanţul celor cinci ani de existenţă, nu face parcă decît să confirme că aceste cluburi răspund în tot mai mare măsură unor necesităţi obiective, reale. Am vrea totuşi să amintim — în paranteză — că forma în sine nu este tocmai nouă, ea fiind de fapt o „preluarespecifică a clubului urban cu tradiţie. „ Proliferarea cluburilor tineretului la sate nu explică decît o tendinţă normală şi perfect justificată, generată de realitatea de azi a satului într-o atentă încercare de atingere a coordonatelor spirituale şi sociale ale oraşului. Dar ce înseamnă clubul tineretului din Chirnogi? Cum justifică el toate aceste aprecieri generale la adresa acestor forme instituţionale săteşti ?... Sunt întrebări la care am încercat să răspundem aflîndu-ne timp de două ore în incinta clubului din Chirnogi şi discutind cu tovarăşul Stănilă Constantin, directorul căminului cultural şi, am zice noi, un fel de „punct fix“ în jurul căruia s-a dezvoltat clubul şi s-a consolidat. Am mai spune că poate nu întîmplător acest club există aici la Chirnogi unde în 1933—1934 se înfiinţa Ateneul cultural din Chirnogi (despre care vom încerca să mai scriem) în care un rol însemnat l-a jucat învăţătorul de azi P. Anghel, aflat acum în pragul pensionării, autor de versuri muzicale, neobosit animator de formaţii artistice. Am întrebat pe tovarăşul C. Stănilă ce reprezintă azi clubul în viaţa comunei Chirnogi şi răspunsul a fost de natură a fi consemnat „înainte, spunea dînsul, tinerii se întîlneau în jurul unui stîlp electric cu bec“. Intr-adevăr tinerii din Chirnogi au toate motivele să vină la clubul tineretului. Nu mai puţin de 28 de colecţii de ziare şi reviste la zi le stau la dispoziţie, reporterul — maliţios — te-a răsfoit pentru a se convinge dacă colecţiile sunt complete. Zece şahuri, patru jocuri de remi, o masă de pingpong (se vor cumpăra alte două în curind) ,televizor, aparat de radio, magnetofon, pik-up, etc. se adaugă acelor colecţii, totul procurat din fonduri proprii. Şi mai departe, mergînd pe linia celor spuse de director„vrei să faci o brigadă, îi ai pe tineri oricînd la dispoziţie, vrei să organizezi un cerc de educaţie morală — noi avem unul condus de prof. C. Cenuşă — tinerii vor fiaici la club dispuşi să participe un ceas la o convorbire interesantă“... Cluburile tineretului servesc, zicem noi, acel efort de acomodare a formelor şi mijloacelor muncii cultural-educative la cerinţele dialectice ale realităţii noastre contemporane. Pentru ele pledează convingător şi argumentat Clubul tineretului din Chirnogi. ADRIAN COSTACHE 175 de ani de la moartea lu! lenăchită Văcărescu „Urmaşilor mei scriitori! Noaptea fanariotă a veacului XVIII n-a fost deplină, cum credea Odobescu, şi nici nu s-au jertfit odoarele scumpe ale fiinţei naţionale cum s-au arătat înfricoşaţi cîţiva. Căderea lui Cantemir şi a Brîncoveanului s-a petrecut, fără îndoială, în zile de doliu şi ţările româneşti aveau să cunoască, cum mai cunoscuseră, zile de răstrişte. Nu însemna, însă, atunci cînd Fanarul s-a revărsat pe malul stîng al Dunării, că pentru noi sunase ceasul desfiinţării. Documentele şi paginile savanţilor noştri istorici stau mărturie. Moruzeştii, Cantacuzinii, Ipsilanţii, Mavrocordaţii, s-au perindat pe tronurile celor două ţări, plătite greu, în aur, fără însă a reuşi, chiar dacă au intenţionat, uneori, să abată civilizaţia românească de la mersul ei secular. Cel mult au înrîurit-o prin cărturarii aduşi la curţile lor somptuoase. Şi nici nu poate fi vorba de o criză a cărţii, a spiritului laic şi religios medieval. Tot ceea ce istoria admite astăzi întemeiat ştiinţific, sunt condiţiile particulare de dezvoltare, influenţele, contradicţiile şi natura autohtonă. Dintr-un astfel de context bogat se ridică figurile luminoase ale veacului şi, printre ele, autorul „Istoriei preaputernicilor împăraţi otomani“, Ienăchiţă Văcărescu, nu este doar un precursor al poeziei originale, ci un cărturar în puterea cuvîntului, format la izvoare celebre dar păstrînd trăsături dominante româneşti, exemplu strălucit în sprijinul afirmaţiilor de mai sus. Stirpea nobilă a Văcăreştilor coboară dintr-un voievod al Făgăraşului în vremurile ceţoase ale descălecatului Ţării Româneşti şi sîngele războinicului şidreptului strămoş a trecut vijelios din generaţie în generaţie cu rostul ei în divanul ţării şi în treburile obşteşti. Genealogia familiei vorbeşte de bărbaţi cinstiţi care ţineau la rang şi la dreptate, care s-au ridicat pentru ţară şi au căzut pentru ea. Ienăchiţă Văcărescu capătă instrucţie aleasă, greacă, latină, italiană, franceză, germană, turcă, fiind pregătit pentru înalt« treburi politic« car« nu InUrme4 1 absoarbă. Rafinat om de spirit, diplomat distins, călătoreşte In Interese personale sau de afaceri, fără uimirea unui Dinicu Golescu, dar cu înverşunarea de mai tirziu a aceluia de a iaca şi pentru oropsitul norod românesc, „operă de luminare“. (Este, doar, veacul luminilor, al despotismumului luminat, al enciclopediştilor francezi !). Contactului cu străinătatea, adîncilor preparaţii sufleteşti, le datorează cultura noastră prima gramatică românească tipărită, bune dicţionare de greacă şi franceză, ca şi menţionata istorie otomană în biografii. Nutritorul ginaurilor de domnie, ■ gînduri care, probabil, l-au şi pierdut, în 1797, cind moare în împrejurări misterioase, era şi poet, un poet savuros al începuturilor liricii culte. Istoria literară îl studiază la capitolul „Poeţii Văcăreşti“, alături de Alecu, Nicolae şi Iancu, ca pe un moment unic, însemnînd o epocă şi o concepţie. Versul popular, lăutăresc, alternează cu cel elegant şi preţios al poeziei galante, invocaţiile către muze, tipice anacreontice, sînt vecine cu văicărelile cîntecului de lume. Boierii Văcăreşti realizau, astfel, un fapt colosal, dintr-o pornire de structură intimă — atracţia dintotdeauna a artistului român, deopotrivă pentru creaţia poporului şi pentru creaţia altor neamuri. Şi nu se poate ilustra mai bine această teză, decît amintind că tema din „Amărîtă turturea“, capodopera poetului nostru, circulă numai toată literatura medievalei, că au preluat-o şi „învăţăturile lui Neagoe Basarab“, şi „Cazaniile“ bisericeşti şi că Ienăchiţă Văcărescu o tratează în metrică populară ! Adaptînd o temă universală la sensibilitatea românească intr-un veac de început poetic, valorează, istoric vorbind, cu o întreagă operă. In apoteoză, Ienăchiţă Văcărescu lăsa posterităţii, nu numai familiei sale, cel mai simplu şi mai vibrant testament literar din literatura română : „Urmaşilor mei Văcăreşti ! Las vouă moştenire / Creşterea limbii româneşti / Ş-a patriei cinstite“. Pe testamentul Văcărescului au jurat şi vor jura, în veac, scriitorii pămîntului nostru. IONUȚ NICULESCU e expoziţie U.N.E.S.CO. Pentru epoca noastră, reproducerea de artă a devenit cea mai răspîndită formă de popularizare a capodoperelor universale şi, în acelaşi timp, un eficace mijloc de educaţie estetică prin intermediul creaţiilor umane aparţinînd epocilor şi tendinţelor celor mai diferite. Se realizează, astfel, acel „muzeu imaginar“ pe care îl visa Malraux, fiecare iubitor al artei îşi poate organiza o „galerie de artă“ particulară, formată din albume şi reproduceri separate, pe care o poate vizita de câte ori doreşte. Există, fireşte, un coeficient de risc, deoarece fidelitatea reproducerii, oricât de mare, nu poate reconstitui valorile plastice şi emoţionale ale originalului, in primul rînd, pentru că se reduce dimensiunea şi, astfel, detaliile de culoare, tuşa, vibraţiile tonale se modifică, apoi, pentru că în cazul unor tehnici mai dificile — colaje, adausuri de materiale, montaje de suprafeţe colorate — efectul scontat de artist scade, relieful se aplatizează modificînd percepţia complexă. In cazul reproducerilor alb-negru, aceste riscuri se măresc, imaginea nu mai are decît un rol de informare cantitativă, nu şi calitativă, servind la constituirea unui inventar de repere, fără a mai spune mare lucru despre valoarea autentică a creatorului. Sculptura pare avantajată, dar și aici scoaterea din scară operează schimbări surprinzătoare, modificînd imaginea globală şi chiar valoarea detaliilor. Există,, desigur, şi reproduceri de bună calitate, destul de fidele originalului, uneori la dimensiunile acestuia şi, atunci, funcţia educativă creşte, la fel ca şi cea emoţională, deşi contemplarea este şi acum înlocuită cu informarea. Acest tip de reproducere, de bună calitate, ne este oferită de Expoziţia itinerantă UNESCO, deschisă în sălile „Ateneului Român“, care conţine 90 de reproduceri după cele mai valoroase opere de artă din perioada 1900—1925. Întîlnim cele mai cunoscute opere şi nume, alăturaţi îi putem descoperi pe Seurat, Picasso, Chagall, Miro, Duchamp, Rousseau- Vameşul, Braque, Klee, Kandinsky, Modigliani etc., artişti care au realizat tot şirul de revoluţii estetice ale secolului nostru, intraţi de mult în patrimoniul valorilor universale. Prezentată de un catalog substanţial, în care se face o scurtă enunţare a scopului, această expoziţie sintetizează principalele caracteristici ale curentelor din primul sfert de veac, de altfel, succint trecute în revistă de fiecare dată. Păcat că acest catalog, atît de util prin cantitatea şi calitatea informaţiilor, nu a fost tradus şi în româneşte, căci, astfel, şi-ar fi realizat funcţia pentru care a fost conceput de către organizatori. Mai mult chiar, în traducerea unor titluri de lucrări, s-au comis erori care schimbă sensul sau trimit la alte interpretări. Oricum, acest tip de expunere îşi justifică rolul, dovadă afluenţa publicului, de cele mai diferite vîrste şi ocupaţii, pentru că ne prilejuieşte întîlnirea cu temperamentul neliniştit al unui Van Gogh sau Soutine, cu valoarea cromatică a lucrărilor lui Monet sau Gauguin, cu recea distanţare a lui Gris sau Leger, pentru că ne reaminteşte epocile glorioase ale picturii europene şi mondiale, pentru că ne ajută să înţelegem şi să apreciem pictura bună. Am fi preferat, desigur, originalele, dar în lipsa lor ne mulţumim cu o copie de bună calitate in locul unor originale de gust dubios cum, din nefericire, mai găsim prin vitrine şi prin case, şi putem saluta acest gen de iniţiative care se pot organiza şi pe plan naţional, cu opere româneşti sau străine şi cu un itinerar care să cuprindă o arie cit mai mare şi localităţile cele mai diferite. VIRGIL MOCANU Premiere cinematografice m Producţie a studiourilor din Odesa, EXPLOZIA ALBA (premieră la cinematograful „Victoria" ), aduce pe ecran povestea dramatică a unui grup alcătuit din sase oameni, puşi in situaţia să realizeze. . „ explozia albă, o misiune pe cit de importantă, pe atit de primejdioasă. Riscurile fieestei întreprinderi — care nu putea fi înlocuită cu nimic altceva — conferă celor şase oameni calitatea de veritabili eroi. Deşi nu este lui film poliţist, „Explozia albă“ îl ţine pe spectator în tensiune, pînă la deznodămîntul acţiunii. Regia : Stanislav Govoruhin. Interpretează: S. Nikomenko, L. Gurcenko, a. Ignatiev, A. Djigarhanin şi alţii. „ Ecranizare a cunisentei mese datorate scriitorului american Arthur Milner, filmul VEDERE DE PE POD (producţie a studiourilor americane) ne prilejuieşte reintilnirea cu Raf Valloné, actorul din atitea filme apreciate si Interpretul — timp de doi ani, pe scena pariziană — a rolului principal din spectacolul de teatru cu același titlu. In reda lul Sidney Lumet, alături de Raf Valloné, mai apar : Maurean Stapleton, Reymond Pellegrin, Jean Sorei, Carol Lawrence și Morris Camovsky. Filmul va rula in premieră la cinemato- grafele „Scala* și „Festival". mMI Secvență din filmul „Vedere de pe pod" STEACUL ROŞU Cronica de cenaclu Printre activităţile interesante organizate în ultima vreme se numără şi şedinţa festivă a cenaclului literar din Snagov, închinată Conferinţei Naţionale a partidului. S-au recitat versuri închinate acestui important eveniment din viaţa ţării, semnate de Nicolae Oprişan, Luminiţa Stoian, Ady Batali. Participanţii au relevat vibraţia patriotică a poeziilor, rolul tinerei generaţii în dezvoltarea liricii contemporane. Scriitorul Constantin Georgescu, preşedintele cenaclului, a vorbit despre exigenţa artistică a creatorului, despre orientarea tematică a creaţiei Şedinţa festivă s-a încheiat cu un recital de poezie patriotică din opera lui Dan Deşliu. George Lesnea, Nicolae Labiş, Mihai Beniuc, susţinut de un grup de pionieri şi utecişti ION C. ŞTEFAN Abia trecusem de zece ani atunci cînd pentru prima dată am văzut-o pe scenă în „Maman Colibri“. Ţin minte că purta rochii cu trenă, pălării cu boruri uriaşe şi nişte mănuşi negre, pînă aproape de cot. Subiectul piesei nu-l mai ţin minte şi nici nu mai contează astăzi pentru mine- Contează actriţa şi numai actriţa pe care seara aceea îndepărtată mi-a gravat-o fin şi discret în lăuntrica lume de năluciri şi de fantasme ; contează emoţia cu care priveam lacrimile ce i se prelungeau pe obraji, sala care plîngea împreună cu ea, contează glasul şi intonaţia aceea cu totul aparte care după cîţiva ani m-au făcut să tresar şi s-o recunosc imediat în faţa fostului hotel „Metropol“ de pe Calea Victoriei, atunci cînd am auzit-o rostind scurt şi poruncilor numai • două cuvinte • „Birjar ! Stai !...“ Mai tîrziu, în anii adolescenţei am văzut-o în „Stăpîna din La Paz“. Energică şi mojestoasă, respectată ,i temută de cei din jur, eroina aceasta nu semăna de loc cu sentimentala şi eleganta maman Colibri. Numai vocea era aceeaşi, cu inflexiuni stranii, profundă şi inimitabilă, teribil de potrivită cu temperamentul şi dîrzenia stăpînei din La Paz. Şi aşa mi s-a fixat definitiv în minte : o stăpînă! Stăpînă pe fiecare gest, pe fiecare mişcare,o stăpînă a scenei, a sălii, a spectacolului ! Anii s-au scurs, şi ne-am obişnuit — mai mult decît atît — ne-am contopit orga lucia Sturdza Bulandra - stăpîna mie cu ideea că ea, inepuizabila şi activa, e aici, alături de noi, că ne încîntă şi trăieşte aşa cum trăieşte teatrul nostru românesc ! Am văzut-o rînd pe rînd în răsunătoarele ei succese ca „Profesiunea doamnei Warren“, „Nu se ştie niciodată“, „Vassa Jeleznova“, „Citadela sfărîmată“, „Pădurea“, „Doamna Calaiova“, „Nebuna din Chaillot“, „Mamouret“.. Am întîlnit-o pe stradă, la spectacole, pe coridoarele teatrului care astăzi îi poartă numele. Mi-aduc aminte cu cîtă admiraţie vorbea despre ea marele şi regretatul Nikolai Cerkasov... Cunosc actori de frunte ai scenelor noastre care îl datorează nespus de mult. Severă şi neîndu ■ plecată, tiranică poate chiar cu elevii ei, Lucia Sturdza Bulandra a ştiut ce să le ceară şi ce să le impună... O ţin minte din primii ani de după eliberare, aderînd cu toată convingerea, cu toată pasiunea, cu toate forţele ei la sublima cauză a unei arte puse în slujba poporului. îşi îmbogăţea şi îşi împrospăta repertoriul, promova noi talente, participa cu toată energia la spectacolele de amatori, dînd sfaturi, îndrumînd, ajutînd cu tot ce-i stătea la îndemînă, îşi combatea adversarii, vedea limpede drumul pe care el, un comandant înţelept şi neînfricat, îşi conducea oştile teatrale!... ...Cînd am văzut-o pe catafalc mi s-a părut o clipă că se odihneşte între două scene, că se va ridica imediat plină de viaţă şi de sete de muncă aşa cum o ştiam cu toţii.. Moartea ei amputa, nu ştiu cum, însăşi ideea de teatruLăsa cortina peste o epocă întreagă... Ii ştergea din distribuţie stăpîna. M. DJENTEMIROV Elevă la Conservator Alături de Liviu Ciulei în „Pădurea" de Ostrovski S9 DE LA CAPĂT Ospitalitate ilfoveana Aşezată în imediata apropiere a Bucureştilor, într-un cadru natural deosebit de frumos, tabăra „Vîrteju" a devenit un atractiv punct de odihnă şi recreere activă, spre care se îndreaptă în vacanţa mare sute de pionieri şi şcolari din diferite judeţe ale ţării. Recent, aici şi-au încheiat prima parte a vacanţei de vară — ’72 — un număr de 250 pionieri şi şcolari din Judeţul Alba. La plecare, atît ei cit şi comandanţii-instructori care i-au însoţit, şi-au exprimat la adresa organizatorilor sincerele lor mulţumiri pentru condiţiile excelente ce le-au fost create. Aşadar, ospitalitatea ilfoveană a fost răsplătită. Floarea soarelui gigant La Institutul agricol din Voronej a fost realizat un soi de floarea-soarelui care atinge înălţimea de 4 m. Pe tulpina puternică şi rezistentă se formează un mare număr de frunze ■— circa o treime din greutatea globală a plantei. Un hectar cultivat cu acest soi nou de floarea-soarelui furnizează chiar şi la recolte medii 300—500 chintale de masă verde. Soiul denumit „Beloziornîi ghigant“ este rezistent la cădere, secetă, îngheţ de primăvară și toamnă. In 1972, el va fi folosit ca sursă de siloz verde pentru nevoile zootehniei. Sondaj nocturn sub auspiciile A.C.R. Ilfov Scurtcircuite pe volţi • MOTOCICLETE DE 5 TONE • JOCUL LUMINII ŞI AL RISCULUI • OMUL DIN UMBRĂ • CEEA CE SE VEDE NUMAI NOAPTEA Teoretic vorbind, noaptea se circulă cu maşina pe Şosele cel mai bine de linişte, nu-i aglomeraţie iar pietonii — ceea ce nu-i deloc de ignorat — dorm... Şi totuşi, mulţi şoferi, după o oră-două de drum, simt nevoia să „tragă pe dreapta“ şi să se odihnească. Pe majoritatea îi vezi că-şi freacă nervoşi tîmplele şi ochii , la capătul drumului sunt pur şi simplu istoviţi, au efectiv dureri de cap. De ce oare ? Din bezna nopţii apare un autoturism circulînd spre noi — ne aflăm la intrarea în Şindriliţa şi luminînd cu faza mare, iar în spatele lui ,destul de aproape, se află un I.M.S., purtînd numărul 1-IL- 1729 şi aparţinînd întreprinderii ialomiţene de transporturi auto. Şoferul Marcel Vîlcu se miră de ce este oprit: „Ce ? N-am circulat corect ? In lege scrie că noaptea, pe drumurile publice, foloseşti faza mare şi numai cind îţi vine din faţă o maşină treci pe faza mică !“. Intr-adevăr, din sensul o pug nu venea nici o maşină, dar în faţa lui I-IL-1729 se afla autoturismul despre care am pomenit şi care primea în oglinda retrovizoare toată lumina aruncată de I.M.S. şi care oglindă arunca, la rîndul ei, în ochii şoferului, obosindu-i, îngreunîndu-i vederea, limitîndu-i vizibilitatea, punîndu-i în situaţia de a provoca (sau de a nu putea evita vreun accident. Dar Marcel Vîlcu nu pricepea acest lucru şi se mira că i s-ar putea obiecta ceva. Din direcţia opusă apare autocamionul 21-B-1170, avîndu-l la volan pe B. Norvath. In loc să execute schimbul de faze la întîlnire, în conformitate cu prevederile legii, şoferul semnalizează aiurea, îl orbeşte pur şi simplu pe cel care vine din sens opus, iar acesta scapă de şanţ şi eventual de moarte prin nu se ştie ce întîmplare. „De ce, tovarăşe Norvath „Am greşit, ştiu!". De fapt nu ştie, nu ştie ce a făcut, nu ştie nici să procedeze în conformitate cu legea şi, mai ales, nu ştie că putea să aibă pe conştiinţă un om sau mai mulţi oameni. La fel şi 21-IF-1842, aparţinînd C.A.P. Moviliţa şi condus de Ionică Gheorghe. „De ce tovarăşe Gheorghe „Păi, ca să văd mai bine“. Aici neştiinţa este dublată şi de cinism. In aceeaşi beznă răsare o motocicletă cu un far puternic. Merge foarte pe dreapta şoselei şi nu cedează din faza mare pentru nimic în lume. Oprim motocicleta şi constatăm că avem de-a face cu un... camion de 5 tone care circula cu faza mică dar numai cu un far — celălalt fiind defect. „Vă daţi seama de pericolul pe care îl prezintă camionul dv. ?“. Vasile Ignat (21-IL-914, I.S.C.I.P. Căzăneşti), nu-şi dă seama. I-am spus : „Din faţă vine o motocicletă, un camion se angajează să depăşească un alt camion şi ce se întîmplă la întîlnire, cînd motocicleta la rîndul ei este un camion de 5 tone?“. V. I., vinovat, a preferat să tacă. A înţeles ce s-ar fi putut întîmplă într-o asemenea situaţie. Tot aşa a făcut şi Sandu Iancu (22-B-7421 — I.C.R.M. Bucureşti), şi Dumitru Voicu (2-B-2217) şi Vasile Şerbănescu (1-IL-1502 — I.L.F. Ialomiţa), cu toţii circulînd numai cu un far. Unii nu înţeleg, alţii se fac a nu înţelege că noaptea, mai mult ca ziua (sporul de periculozitate fiind adus de întunericul din jur), n©respectarea legii circulaţiei creează accidente care pot fi uii din păcate nu de puţine ori sunt fatale. Iresponsabilii aceştia care lucrează Pe 6 şi 12 volţi se consideră „ascunşi” şi protejaţi în umbra luminilor orbitoare pe care le proiectează. Eroare 1 In primul rînd, ei se supun aceloraşi riscuri la care-i obligă pe alţii. In al doilea rînd, dacă se întîmplă să scape din accidentul pe care l-au creat, rămîn cu conştiinţa încărcată, iar voltajul acesteia, moralmente vorbind, electrocutează. Din beznă au mai răsărit şi alta iresponsabilităţi. Nu le mai descriem aici. Toate se aseamănă şi toate au o singură cauză : încălcarea flagrantă şi voită a prevederilor legii circulaţiei referitoare la modul în care trebuie să se circule noaptea. E bine să se ştie că organele de miliţie efectuează şi vor efectua controale şi sondaje şi că în ciuda întunericului nopţii abaterile care se comit nu rămîn nici nevăzute şi nici nesancţionate. Dar tot atît de bine ar fi să se creeze o opinie publică împotriva acestui joc iresponsabil şi periculos al farurilor, credem că pionierii acestei opinii publice trebuie să fie tot oamenii de la volan, acei oameni dominaţi de bun simţ, care nu sunt dispuşi să facă altora exact ceea ce lor înşile nu Ie place. Lt. col. I. KLEIN B. DUNÃREANU Ed Nichel vegetal Experienţele botanice au stabilit că numeroase specii de plante concentrează anumite substanţe chimice, pe care le extrag şi asimilează din mediul înconjurător. Sodiul, potasiul, magneziul, fierul sunt cîteva dintre cele mai cunoscute elemente care intră în metabolismul vegetal. Cunoscînd aceste proprietăţi ,extragerea unora din aceste substanţe, prin arderea corpului plantei sau arborelui, s-a practicat de foarte multă vreme. Pînă de curind, se părea că nichelul nu este supus fenomenului de asimilare. Doi cercetători neo-zeelandezi de la Universitatea Massey, B. C. Sevarne şi R. R. Brooks au făcut o interesantă descoperire în legătură cu un arbust local, Hybanthus floribundus. Plantat pe soluri conţinind nichel in proporţie de 670 milionimi, arbustul colectează metalul — pînă la 1 la sută din cenuşa sa. In anumite condiţii, cercetătorii au găsit chiar 10 la sută nichel. S-a ajuns la concluzia că, în cursul creşterii arbustului, nichelul are un rol biologic activ.