Steaua Romaniei, 1878 (Anul 2, nr. 1-143)

1878-04-22 / nr. 88

STEAUA ROMÂNIEI, care Filip o cucerise deja înainte de a trece cu forţa prin Termopile. „Dacă vom lasa pradă şi Orintul şi dacă va fi subjugat de cătră Filip, cine-l va mai putea opri de a inainta pană unde va voi el ? Cine dintre voi este atât de naiv, incât să nu priceapă că resboiul se va întinde de acolo spre noi dacă-1 vom lasa acum nebagat in seamă. Atunci vom plăti scump somnolenta noastră neactivitate şi vom fi siliţi să ne apărăm in propria nostră ţeară. Marele patriot nu propuse negreşit jumătăţi de măsuri ; el nu se mulţumi cu un credit nominal, ci ceru sacrificie reale. In ochii sei era vorba de a apara cetăţile Clintienilor, şi după aceea de a îmbarca o armată pe vase şi de a combate pe tiran in propria lui ţeară. Insă pentru aceasta erau necesare sumele cari se risipiau la representaţiunile teatrale in favoarea pupublicului amator de spectacole. Se puteau atunci argumentele cele mai tari ale unei inalte pătrunderi politice? Dacă veţi examina de aprope lucrul, vă veţi convinge că posiţiunea lui Filip nu este de loc aşa de strălucită şi favorabilă cum are aerul a fi ; de sigur el n’ar fi întreprins resboiul, dacă ar fi crezut că are sa’l facă in realitate. Căci el spera că indată după începerea lui are să atragă pe toţi in partea sa , acum insă se vede amăgit in aşteptarea sa, şi aceasta este primul eveniment neprevectut care’l pune in strimtorare şi’i pricinueşte mult necaz. Afară de aceasta trebue să admitem că Peonienii, Ilirienii şi tote celelalte popore prefer să fie ne-atârnate decât sclave... Insă cum puteau folosi toate acestea de-e ce Atenienii voiau să margă la teatru ? In a doua oraţiune clintică ele,lice : „Filip a sleit deja tote mijlocele amăgirilor şi uneltirilor sale prin care a ajuns mare. Nimine n’au avut a face cu densul pe care să nu li înşelat. Căci numai prin aceasta au ajuns el mare că a profitat şi a exploatat nepriceperea unora şi a altora, cari adesea nu’l ştia cine este. „Oricine s’au închipuit că Filip are să’i facă vreun serviciu, a trebuit să fie umilit de aolnsul şi să se convingă că el făcea totul numai pentru interesul seu. Este peste putinţă, peste putinţă, ca spersujunul, minciunosul şi nedreptul să poseadă puterea intrămn mod durabil. „Puterea macedoniei nu este neinsemnată, dacă se pote uni cu alta ; in sine insă este slabă, plină de lipsuri şi Filip a slăbit’o incă şi mai mult de cât este din natura ei prin acele mijloce pentru care trece el de mare, adecă prin resboae şi expediţiuni. Căci el şi supuşii lui nu găsesc plăcere in aceleaşi lucruri ; el umblă după glorie şi este hotărit să indure totul in luptele şi întreprinderile sale. Supuşii lui insă nu au această ambiţiune, ci se simt apasaţi de povara expediţiunilor neîntrerupte când intro direcţiune când intr’alta, şi trăesc in suferinţe continue de Gre ce nu’i lasă sâ’şi caute de trebile lor şi fiindcă din causa resboiului porturile ţerei sunt inchise. Din acestea se pote lesne conchide cum majoritatea Macedonenilor este dispusă cătră Filip. Planurile de cucerire ale Macedoneanului se întinseră tot mai departe şi pas cu pas şi cu zel tot mai mare fură urmărite de cătră adevăratul barbat de stat european. Era vorba de chersonesul tracic, de îngusta limbă de pământ care mărginesce la apus Elespontul sau Dardanelele, acolo unde Sestos este situat faţă în faţă cu asiaticul Abydos, unde numele Egos-Potamos şi Callipolis (Gallipoli) ne par totodată antice şi moderne. Comandantul grec Diopeithes îşi permisese acte de violenţă în Chersonesul tracic . Insă dedese cu această ocasiune de Filip, care se afla în tot locul. Demosthenes era de părere ca Diopeithes să fie sprijinit, fiindcă duşmanul de moarte al Athenienilor trebuie combătut în orice loc. Condus de spiritul seu adevărat politic el nu întrebă dacă nu trebuie introduse „Reforme“ în Chersones ; nu cercetă dacă Diopeithes are sau nu dreptate. Era vorba ca Athenienii să evacueze Elespontul şi să lase Bisanţiul in manele Macedoneanului , aceasta o pricepuse el. In contra Gladstonilor, Freemenilor, Lowilor de atunci, etc. se ridică puternicul orator : „Abia cade din gura cuiva un cuvânt în contra lui Filip, şi indată cineva se ridică şi zice : cît de bine este de a trăi în pace şi cât de impovorător de a întreţinea o armată. Prin aseminea cuvinte aceşti oameni vă paralisează şi-i procură lui putinţa de a pune in fapt ceea ce are de gând. Voi ciştigaţi repaos şi ocasiunea de a sta cu minele încrucişate pentru un moment; eu insă tare ve tem că aceasta a fost cumpărată scump, pe când lui ii revine mulţumirea şi preţul Eu din contra cred că nu trebuie se vă sfătuiască de a păstră pacea, căci acest fapt il urmaţi şi fără de aceasta, şi ştiţi cu manile in sin ; ci trebuie să’i faceţi resboiu“. „Dacă am voi să nu considerăm ca fapt de resboiu urmările sale atunci Filip ar fi cel mai mare nebun cind ar voi să ne contrazică. Da, chiar cind ne-ar ataca tot are să susţină că nu face resboiu previn a susţinut acesta faţă cu alţii cind soldaţii sei se aflau deja în ţera lor. Avem să zicem ore şi atunci cum că aceia aţiţă resboiu cari invită ca să-i opuneţi resistenţă ? Atunci nu ne mai rămine nimica alta decît servitutea . .. “ Iarăşi vorbise în pustii marele orator, şi asinii încurcaţi cu aur ai lui Filip îşi aflaseră adevărata lor cale. Bucă pe lingă saci călătoriră la Atena şi dame interesante din Bisanţiu sau Pella, acesta din nefericire nu ne-a transmis’o învidiosa istorie. Curînd după a doua oraţiune Filipică, neobositul agitator zise : „Filip a fost victorios numai asupra uşurinţei şi nepăsării vostre ; pe voi nu v’au învins, voi nu sînteţi biruiţi, ba nici chiar sguduiţi. Tocmai acesta este ceea ce cumpără el cu banii sei, că lui îi este iertat să ne facă resboiu fără să fie resboit de noi. Dacă vom voi să așteptăm pană ce Filip va mărturisi că ne face resboiu, atunci sîntem oimenii cei mai simpli din lume; căci chiar cind ar năvăli în Atică și in Pireu—în cetatea nostru tot are sa porte uigură pace, precum a făcut cu alţii. El ve asigură necontenit şi pune şi pe omenii cei plătiţi de dinsul să ve asigure că nu voesce să ve facă resboiu, şi voi il credeţi ? “ Se întimplă tocmai cum preveeluse delegatul Europei de atunci? Eschines-Gladstone propuse in conferenţa federaţiunei amilrionice ca Filip, cuviosul membru al confederaţiunei, sa fie însărcinat cu executarea în contra Locrilor dela Amfisa, cei prădători de temple. Acesta se făcu, însă cucernicul rege ocupă indată şi cetatea Elatea, cheea Beoţiei şi a iitregei Elade. Acuma in sfîrşit dete dreptate marelui barbat de stat atenian poporul cel ușor ; însă la Cheronea in anul 338 în. d. Ch. se stinse visul de libertate al Elenilor. Filip isi ajunsese scopul. Doi ani mai tîrziu fu omorit intera sa—le despotisme tempère par l’assassinat. Mica Grecie, rare cu 150 de ani mai înainte bătuse pe Perşi, fu înghiţită de Macedonia cea relativ forte mică. Englitera insă a auzit strigătul cel neîntrerupt repeţit al lui Demostene, adecă de a face resboiu cu vase şi cu soldaţi pretutindinea, chiar in propria lui ţera, inimicului Europei, de a-şi alia pe toţi duşmanii lui, de a scapi cu orice preţ Bisanţiul din ghiarele lui şi de, a pune o carantină asinilor încărcaţi cu aur. Englitera este numai un membru al Elenismului modern, pe care-l numim civilisaţiune. Englitera pricepe că : „trebue să-i faceţi resboiu,,, altmintrea nu ne rămine alta de cit servitutea.*4 Ceialalți își pleca încă o ureche, dacă nu chiar doue, la cuvintele lni Eschines. lAlljtc.i i-inp /.piînng din 30 Aprili*"