Steaua Romaniei, 1878 (Anul 2, nr. 144-260)
1878-07-01 / nr. 144
STEAUA ROMANIEI pot spune nimica oficial senatorilor şi deputaţilor, şi că ceea ce pot spune oficial este că partea Basarabiei, restituită României în 1856, va fi retrocedată Rusiei. Ei au adaos că trebue să se aştepte comunicarea oficială a deciziunei congresului. Până la acea comunicare oficială, guvernul şi representanţii ţării vor avea timpul de a medita asupra resoluţiunei ce va trebue neîntârziat să fie statul român. Această chestiune a resoluţiunei ce avem de luat preocupă pe diferitele ziare din capitală, caritate, fără deosebire de cutare politică, recunosc gingăşia excepţională a situaţiunei ţerei şi necesitatea de a desfăşura în această ocaziune tact, linişte, cumpăt şi o rară prudenţă. Intrega piesă română, chiar şi acea care pănă mai alalta ieri se arăta forte resboinică şi desfineţare, recomandă astăzi o extremă rezervă, o atitudine de potolire şi o matură cumpănire, demonstrând în acelaşi timp marea primejdie, în care s’ar arunca orbeşte România, dacă s’ar împotrivi deciziunilor congresului. Au trebuit să se vadă nenorocirea cu ochii, pentru ca mintea şi judecata sănătosă să facă loc uşurinţei şi lipsei de chibzuire.... Chestiunea formei în care trebue să se facă cederea Basarabiei şi primirea Dobrogiei, fără ca să ne umilim şi fără ca să ne expunem la urgia Europei, au început a fi disbătută de cătră unele din organele de publicitate ale capitalei. „Pressa“ de marţia trecută, examinînd cu maturitate totă gravitatea situaţiunei, fără de a da vreo soluţiune, pune următdrea serie de chestiuni în scopul de a deştepta Studiul şi cugetarea omenilor competenţi: A ne declara contra otărîrei Congresului, zice organul centrului, ar fi a sfida toate Puterile mari, ar fi o faptă de nebun. Dar iarăşi, a putea pretinde aceste mari Puteri ca noi să consimţim şi să declarăm singuri că primim şi că este bun faptul desmembrărei ţerei noastre ? De la o naţiune, înună şi plină de viaţă, şi care ţine a avea stima tuturor, se poate pretinde una ca aceasta ? Iată o chestiune. S’ar putea chiar pretinde ca noi să primim Dobrogea în schimb pentru Basarabia? Dar a schimba nu este a aliena? Şi a lua Dobrogia, în schimbul Basarabiei, nu ar fi a consimţi la înstrăinarea ei, sau chiar a trafica cu ea? Aceasta este încă o chestie. Trebue incă a se mai cugeta la această chesiune, şi sub uit punct de vedere , dacă, adică am putea priimi Dobrogea, ce ne-o oferă Europa, nu ca schimb pentru Basarabia, ci nu declaraţionea că o luăm ca o simplă anecare de pământ, dupe cum asemenea anexări s’au dat şi Serbiei, şi Muntenegrului, pentru sacrificiele ce am făcut prin partiparea noastră la resbel ? Asemenea chestiuni şi încă altele, pot fi, pe cari noi numai le punem, spre a atrage atenţiunea şi a provoca cugetarea asupra lor. Nu putem însă să le formulăm destul de precis, până nu vom cunoase mai anteiu tecstul tractatului din Berlin. Aşa, asupra chestiunei Israeliţilor, nu putem încă formula nici o chestiune, fiindcă audim mai multe versiuni despre modul cum s’ar esprima Puterile în astă privinţă, şi nu putem sei care din versiuni va fi cea adevărată. Insă o chestiune, care ne priveşte mai mult pe noi, este aceea de a şei , dacă vom avea trebuinţă de o Constituantă. Nici aceasta chestiune nu este facilă , şi face rea „Românul“ de ieri de a o considera numai ca o tactică a nusei a căror reacţionari, cari ar voi să restituia Constituţiunea. Ea este mai importantă decât atât. Mai întâi, noi unii mărturisim că am dori să nu avem asta curând o Constituantă, am dori s’o avem cât mai târziu, dacă ea va fi necesară. Dar nu este vorba de dorinţele noastre, acum , ci este vorba că, chestiunea, ca prinipiu, trebue pusă şi discutată ; cât despre oportunitatea sau timpul când s’ar convoca o Constituantă, aceasta e o chestiune de aplicare, la care guvernul are o mare parte. Ne întrebăm, prin urmare, mai întâiu, în privința Dobrogei, că daca luarea ei în posesiune s’ar putea—silind oare-cum texturile— a se face prin o lege ordinară, tot aşta ar fi şi cu refusul de a ni se adăoga acel teritoriu, presupunând că am voi să-l refusăm? Guvern şi Adunări, cari nu sunt decât niste mandatari, pot refusa un teritoriu, care se dă naţiunei, pre când ei, prin Constituţiune, au oarecum mandatul de a primi adaose de teritoriu, nu au însă și mandatul de a refuza asemenea adaose? Când însă Constituanta nu s ar convoca pentru această chestiune, și, presupunând că Dobrogea am primi-o prin o lege ordinară, nu va trebui oare să convocăm o Constituantă, spre a se modifica art. 7 din Constituţiune , căci, prin adecsarea Dobrogiei, o sumă de musulmani (adică nu de rit creştin ) vor deveni de drept cetăţeni români. In fine, sunt mulţi cari cred că, odată ce Statul român devine independente şi recunoscut de Europa, ar fi mai bine ca, şi numirea sa, şi calitatea Suveranului seu, să fie mai în acord cu ierarchia şi usurile internaţionale, şi ca România să ia numele şi rangul de Regat, nume şi rang, cari sunt mai potrivite şi cu importanţa noului Stat şi cu stabilitatea şi garanţia ce trebui să ofere ca monarchie constituaţionale. Intr’un asemenea cas, negreşit că numai o Constituantă va fi în drept a declara România de Regat, şi pe Suveranul ei de Rege. „România liberă“ in numeral seu de joi, exprimă urmatorea părere in chestiunea Dobrocrei : „Europa simte necesitate, ca intre Rusia şi slavii de sud să fie o barieră, pentru aceasta ne dă Dobrogea. Putem fi siguri că, dacă nu o vom primi noi, are să se găsească alt stat neslav, ca să o primească , iar noi nu ne-am alege decat cu o satisfacţiune reu inţeleasă şi ameşi din oferit intereselor europene. „Ştim că Dobrogea, şi geograficesce şi etnograficesce şi prin starea sa de cultură,are* să fie o greutate pentru România, ce se va vedea silită a cheltui mult din puterile sale,s pre a o mişca pe drumul inain ţării. Nu trebue insă să uităm, că, oricat de mari pagube materiale am avea deocamdată, această ţară a fost odinidră a noastră,—că această ţară ne duce la un întins ţerm de mare şi ne ţine astfel in legături economice cu lumea, cum n’am fi dacă am remănea in graniţele dinainte de tratatul de Paris,— că această ţară alipită la România ne leagă, de mari interese europene“. Congresul din Berlin. Adele şi discursurile plenipotenţiarilor A. S. PRINCIPELUI CAROL I al Romăniei. Berlin, 12 (24) Iunie, 1878. Alteţei Sale Principelui de Bismarck, Preşedinte al Congresului. Domnule Preşedinte, Subsemnaţii, spre a da urmare cererei ce ş’au luat libertatea de a adresa Alteţei Vostre, la data de 1 (13) curent, au onore de a ve presenta, spre a fi supus înaltei Adunări presidată de Alteţa vostră, alăturatul memoriu, în care se află resumate puncturile ce România solicită a fi primite de Europa, întru ceea ce o privesce pe dânsa. Esprimând din nou speranţa că nu se va lua vre-o decisiune în privinţa României, mai nainte ca subsemnaţii, plenipotenţiari ai Inălţimei Sale Domnitorului Carol I, să fie ascultaţi, venim a ruga pe Alteţa Vostră de a bine-voi să primescă espresiunea preînoită a simţimântelor de prea innaltă consideraţiune şi de prea adine respect, cu care avem onoare de a fi ai Alteţei Vostre, &. A. [Subscrişi] : I. C. Brătianu, M. Cogǎlniceanu. Berlin, 1 (13) Iunie, 1878. Alteţei Sale Principelui de Bismarck, Preşedinte al Congresului. Alteţă, Subsemnaţii, miniştri ai Inălţimei Sale Principelui României, având şi deplin împuternicirile sale, au onore de a se adresa către Alteţa Vostră, spre a o ruga ca să supună la Escelenţele Lor Plenipotenţiarii Marilor Puteri, a lor cerere, de a fi admişi în sinul congresului, spre a espune şi apera acolo drepturile ţarei lor. Subsemnaţii, basaţi pe spiritul de dreptate şi pe bună-voinţă cu care Europa s’a arătat pururea către Romănia, cuteză a spera, că Marile Puteri vor bine-voi a-i asculta, mai nainte de a delibera asupra intereselor romănesci. Rugăm pe Alteţa Vostră, să bine-voiască a primi omagiele adâncului respect, cu care avem onoare de a fi ai Alteţei Vostre prea plecaţi şi supuşi servitori. [Subscrişi] : I. C. Brătianu, M. Cogâlniceanu. [Urmezâ Memoriul]. Escelenţilor lor domnul Brătianu şi domnul Cogâlniceanu, etc. etc. etc. Principele de Bismarck, cancelar al Imperiului, conformându-se unei decisiuni a Congresului, luată la şedinţa de astă-zli, are onore a însciinţa pe Escelenţiele lor d. Bratianu şi d. Cogălnicanu, miniştri ai Inălţimei Sale Principelui Carol al Romaniei, ci Congresul stă gata a asculta, in şedinţa.