Steaua Roşie, ianuarie 1954 (Anul 3, nr. 138-145)

1954-01-06 / nr. 138

a L­EGEA IH­iericare ia măsurile neutru dezvoltarea creșterii animatelor, în anii 1S54-1S56, în Repeiflica Populară Români (Armare din pag. 5 a) In gospodăriile agricole co­llective care au un efectiv cel pu­­țin de 10 iepe apte de reproduc­ţie se vor organiza ferme de creşterea cabalinelor, iar în gos­­podăriile agricole colective care işi au ferme de creşterea caba­­linelor­­ se vor organiza brigăzi In gospodăriile agricole co­lective situate în raioanele de stepă se va mări efectivul de curci, iar în gospodăriile agrico­le colective care au fâneţe şi pă­şuni, precum şi bazine de apă, în afară de găini se vor creşte gâşte şi raţe socotindu-se în efectivul minim de găini ouătoa­­re indicat mai sus, în proporţie de 1 raţă la 2 găini şi 1 curcă sau 1 gâscă la 4 găini. ART. 64. — Comitetul de Stat pentru colectarea produselor agricole este obligat ca în gos­podăriile agricole colective care au 3—4 ferme cu efectivul mi­nim de animale şi păsări îndepli­nit — inclusiv mătcile — care şi-au predat cotele de carne, lapte şi lână şi şi-au îndeplinit obligaţiile la contractări, să re­ducă începând cu anul următor cu 10% cotele obligatorii de carne, lapte, şi lână. ART. 65. — Ministerul Agri­culturii şi Silviculturii, Sfatu­rile Populare şi conducerile gospodăriilor agricole colective vor lua măsuri pentru ridicarea productivităţii animalelor pro­prietate obştească, în gospodă­riile agricole colective, ajun­­gându-se la următorii indici me­dii de producţie pe cap de ani­mal, proprietate obştească, din gospodăriile agricole colective în 1956. Kg 1956 Producţia de lapte în medie pe cap de vacă furajată din rasa: — Siementhal cca. 1.600 — Brună „ 1.500 — Pintzgau şi Ro­şie de stepă „ 1.400 — Sura de stepă „ 1.050 Producţie de lână în medie del­a o oaie de rasă: — Merinos „ 4,2 — Spanca „ 2,6 — Tigae „ 2,2 — Ţurcana şi Ka­rakul „ 1.9 Producţia medie de ouă del­a: — 1 găină buc. cca. 100 Producţia globală de miere în medie dela o colonie Kg. cca. 27 ART 66. — In scopul măririi produc :­î de lapte la vaci. Mi­nisterul Agriculturii şi Silvi­culturii, Sfaturile Populare şi pentru creşterea tineretului ca­balin. ART. 63. — Se recomandă pentru anii 1954—1956 un efec­tiv minim de femele matcă pro­prietate obştească în gospodă­riile agricole colective pentru fiecare 100 ha. teren agricol (a­­rabil, fâneţe, păşuni), pe re­giuni, după cum urmează: conducerile gospodăriilor agri­cole colective vor introduce pe timp de vară întreţinerea vitelor în adăposturi pe păşuni — ta­bere —■ aplicând sistemul păşu­­natului vacilor, pe parcele, pe lângă hrănirea suplimentară cu nutreţuri verzi şi suculente. ART. 67. — Pentru mărirea veniturilor gospodăriilor agri­cole colective din creşterea ani­malelor şi îndeplinirea mai bună a planului de predare a cotelor obligatorii de carne către stat, se recomandă gospodăriilor agricole colective de a organiza începând cu anul 1954 îngrăşa­­rea în fiecare an a porcilor şi îngrăşarea la grajd şi la pă­şune a bovinelor şi ovinelor. ART. 68. — Se recomandă gospodăriilor agricole colective să rezerve pe lângă fermele de creştere a animalelor o supra­faţă minimală de 3—5 ha. pen­tru cultivarea de rădăcinoase furajere, cartofi şi alte culturi furajere. Întreaga recoltă de ră­dăcinoase furajere, cartofi şi alte culturi furajere recoltate de pe această suprafaţă va fi des­tinată exclusiv pentru hrănirea animalelor proprietate obştească. ART. 69. — Se recomandă gospodăriilor agricole colective ca, după îndeplinirea planului de predare a cotelor obligatorii către stat, achitarea plăţii în na­tură pentru lucrările executate de S.M.T. şi asigurarea fonduri­lor de semințe, să rezerve can­titatea necesară de furaje con­centrate şi fânuri pentru hrana animalelor şi păsărilor şi să controleze în mod riguros ca aceste furaje, concentrate să fie folosite exclusiv pentru hrana animalelor. ART. 70. — Gospodăriile agricole colective vor organiza, după necesităţi, brigăzi sau echipe pentru cultivarea nutre­ţurilor, cărora li se va încredin­ţa executarea lucrărilor de în­­sămânţare şi întreţinere a su­prafeţelor destinate pentru cul­tivarea plantelor furajere, pro­ducerea şi asigurarea cu furaje suculente a efectivului de ani­male în perioada întreţinerii în taberele de vară pe păşuni, re­coltarea la timp a fânului de pe suprafeţele de fâneţe naturale şi a ierburilor însămânţate, însilo­­zarea nutreţului, lucrări de îm­bunătăţire a fâneţelor şi păşu­nilor, precum şi executarea lu­crărilor de producere a semin­ţelor de ierburi perene şi anuale, rădăcinoase, de furaje şi a cul­turilor de siloz. Se recomandă gospodăriilor agricole colective ca în perioada recoltării fânului după strânge­rea recoltei din prima coasă, să se acorde membrilor, pe baza zilelor-muncă efectuate, un avans de până la 10% din can­titatea de fân strânsă. După a doua coasă a fânului şi după îndeplinirea obligaţiilor faţă de stat, precum şi după re­ţinerea fondurilor statutare, să se repartizeze membrilor un avans de până la 40% din can­titatea de fân destinată pentru a fi repartizată pe zile-muncă. ART. 71. — Ministerul Agri­culturii şi Silviculturii, Sfaturile Populare şi conducerile gospo­dăriilor agricole colective vor îmbunătăţi asistenţa zootehnică şi veterinară a animalelor şi pă­sărilor proprietate personală a colectiviştilor şi vor acorda co­lectiviştilor ajutoare pentru creşterea animalelor şi păsări­lor, prin repartizarea de furaje pentru hrana acestor animale după zilele-muncă efectuate, de asemenea şi prin repartizarea de păşuni. * ART. 72. — In vederea stimu­lării creşterii animalelor şi a îmbunătăţirii situaţiei materiale a membrilor gospodăriilor agri­cole colective se vor acorda cre­dite din partea statului pentru cumpărarea de vaci cu lapte, în așa fel încât treptat gospodăria personală a fiecărui colectivist să aibă câte o vacă cu lapte. Deasemeni, gospodăria persona­lă a fiecărui colectivist va fi scutită de cote de carne şi lapte pe perioada 1954—1956. ART. 73. — In scopul stimu­lării gospodăriilor agricole co­lective pentru obţinerea unor indici ridicaţi în dezvoltarea creşterii animalelor, pentru în­deplinirea planului de organiza­re a fermelor de creştere a ani­malelor şi păsărilor, a efectivului minim de animale şi păsări, precum şi a efectivului minim de femele din toate spe­ciile, pentru îndeplinirea sarci­nilor de ridicare a productivită­ţii animalelor şi îndeplinirea ob­ligaţiilor de contractări şi livrări de produse animale către stat, cât şi pentru îndeplinirea pla­­nului de construcţii zootehnice şi de aprovizionare a animalelor şi păsărilor, proprietate obşteas­că, cu cantităţi îndestulătoare de nutreţuri, se vor acorda pre­mii. Acordarea de premii gospo­dăriilor agricole colective se va face prin ordinul Ministerului Agriculturii şi Silviculturii, pe baza propunerii Comitetelor Executive ale Sfaturilor Populare regionale. CAPITOLUL XI Măsuri de sprijinire a ţără­nimii muncitoare cu gos­podării individuale pentru creşterea animalelor ART. 74. — In scopul sprijini­rii ţărănimii muncitoare, pentru creşterea animalelor, Ministerul Agriculturii și Silviculturii și Comitetele Executive ale Sfatu­rilor Populare vor lua masuri pentru: a) ajutorarea gospodăriilor in­dividuale ale ţăranilor munci­tori prin acordarea de credit necesare pentru procurare de animale şi materiale pentru con­struirea adăposturilor ; b) îmbunătăţirea deservirii animalelor din gospodăriile in­dividuale ale ţăranilo­r munci­tori, de către staţiunile de montă ale statului; c) îmbunătăţirea asistenţei zootehnice şi veterinare a ani­melor prietatea ţăranilor muncitori şi punerea în aplicare a regulilor zootehnice veterinare, privitoare la îngrijirea, întreţine­rea,hrănirea şi înmulţirea anima­lelor şi păsărilor, îmbunătăţirea muncii circumscripţiilor, dis­pensarelor şi spitalelor veteri­nare pentru deservirea animale­lor — proprietatea gospodăriilor individuale ţărăneşti — preve­nirea şi lichidarea epizootiilor din aceste gospodării. ART. 75. — Ministerul Agri­culturii şi Silviculturii şi Comi­tetele Executive ale Sfaturilor Populare sunt obligate să asi­gure terenuri suficiente pentru păşunatul vitelor şi oilor din gospodărire individuale, sa controleze starea izlazurilor şi păşunilor, să ia măsuri de îm­bunătăţire a producţiei de fura­je. Se va stimula iniţiativa ţăra­nilor muncitori pentru buna în­grijire a izlazurilor şi păşunilor, pentru refacerea celor degrada­te, pentru mărirea producţiei fu­rajere. Se vor cultiva cu furaje loturile zootehnice­ atribuite Se­­turilor Populare şi nu se va în­gădui schimbarea destinaţiei lor. ART. 76. — In scopul creării unor condiţii mai bune pentru mărirea continuă a efectivului de animale, pentru creşterea tinere­tului şi pentru îngrăşarea ani­malelor, Ministerul Agriculturii şi Silviculturii, Ministerul In­dustriei Alimentare şi Sfaturile Populare vor lua măsuri pentru a intensifica munca de lămuri­re în rândurile ţăranilor munci­tori în scopul organizării lor pe baza liberului consimţământ în întovărăşiri, pentru creşterea şi înmu­­lţi­re­ai animalelor, pentru îngrijirea animalelor tinere şi pentru îngrăşarea vitelor. Aces­te întovărăşiri vor fi sprijinite prin repartizarea de păşuni, a­­cordarea de credite pentru con­struirea de grajduri necesare şi prin valorificarea producţiei ob­ţinute. ART. 77. — Se vor organiza cooperative de desfacere în re­giunile de munte, pe comune şi sate care să aprovizioneze ţă­rănimea muncitoare cu porumb. ART. 80. — In scopul dezvol­tării mai rapide a creşterii ani­malelor de rasă şi a animalelor cu productivitate ridicată, Mi­nisterul Agriculturii şi Silvicul­turii şi Sfaturile Populare, sunt obligate să ia măsuri pentru mărirea numărului animalelor de rasă cu productivitate supe­rioară şi să asigure în cursul anilor 1954—1956, aplicarea măsurilor de ameliorare a efec­tivului de animale prin selecţie (­alegerea şi potrivirea perechi­lor) , precum şi prin încrucişarea animalelor­ puţin productive cu reproducători de o calitate supe­rioară, îmbunătăţind totodată condiţiunile de hrănire şi între­ţinere, spre a favoriza dezvolta­rea lor în direcţia cerută. ART 81. — Ministerul Agri­culturii şi Silviculturii şi Sfatu­rile Populare vor asigura toate centrele de însămânţari artifi­ciale cu utilajul necesar, cu re­producători de calitate superioa­ră şi vor organiza pregătirea anuală a cadrelor necesare pen­tru executarea însămânţării arti­ficiale a animalelor. ART. 82. — Ţinând seama de numărul mare de animale de re­producţie şi ameliorate, care există în unele raioane, Minis­terul Agriculturii şi Silvicultu­rii, este obligat ca cel mai târziu până la 15 Martie 1954 să ela­boreze programul de organizare în aceste raioane a centrelor de selecţie de importanţă republi­cană, făină şi alte articole alimentare şi industriale şi se va organiza valorificarea în condiţiuni avan­tajoase pentru crescătorii ani­malelor, a produselor animale prin schimbul acestora pe cerea­le, la preţuri comerciale de stat. ART. 78. — In vederea cointe­resării materiale a ţăranilor muncitori individuali la creşte­rea animalelor, se va extinde sistemul de contractări de vite, porci şi oi, pe baza avantagiilor stabilite în contractările de în­grăşare şi livrare de animale către stat sau Centrocoop şi anume: a) scăderea din cota de cerea­le a 250 kg. porumb sau alte fura­je concentrate în echivalenţă pentru fiecare pereche de vite contractate; b) reducerea cotelor obliga­torii de carne, în raport cu cantitatea şi calitatea livrărilor contractuale; c) producătorilor care contrac­tează cu statul creşterea şi în­graşă­rea de viţei li se acordă o reducere la cotele de lapte în ra­port cu sporul realizat peste greutatea contractată; d) posibilitatea de a cumpăra produse industriale cu preţuri re­duse prevăzute în cadrul comer­ţului de întâmpinare. In afară de produsele industriale din fondul unic,­ vor putea cumpăra produse industriale special destinate producătorilor vânzători de ani­male ca : talpă, cisme, cojoace şi căciuli. e) acordarea unui preţ majo­rat cu 10—20% din valoarea pe care animalul o va avea la pre­luare pentru bovinele, porcinele şi păsările livrate în trimestrul II. al anului. f) producătorii care au con­tractat îngrăşarea de porci vor putea cumpăra la preţuri de stat sau pe credit, scrofiţe de rasă prin unităţile din cadrul Minis­terului Industriei Alimentare. ART. 79. — Se va organiza şi lărgi vânzarea către ţăranii muncitori a animalelor şi păsă­rilor de rasă provenind din uni­tăţile specializate ale statului. ART. 83. — începând cu anul 1954 se va executa anual boni­­tarea animalelor tinere şi adulte din toate gospodăriile agricole de stat, hergheliile de stat, de­pozitele de armăsari, fermele de elită şi producţie ale gospodă­riilor agricole colective şi altor ministere care au ferme zooteh­nice, precum şi a reproducători­­lor din staţiunile de montă, pe baza instrucţiunilor elaborate de Ministerul Agriculturii şi Silvi­culturii, începând cu anul 1954, Mi­nisterul Agriculturii şi Silvicul­­trii este obligat de a introduce registre genealogice pentru evi­denţa animalelor de reproduc­ţie cu o valoare superioară. Ministerul Agriculturii şi Sil­viculturii va elabora şi prezenta cel mai târziu până la 1 Aprilie 1954 Consiliului de Miniştri spre aprobare­, indicii calitativi ai animalelor de reproducţie care urmează să fie înscrise în registrele genealogice. ART. 84. — Direcţia Centrală de Statistică de pe lângă Consi­­liul de Miniștri, Ministerul Agri­culturii și Silviculturii, împreu­nă cu alte ministere care au ferme zootehnice și cu Sfaturile Populare, vor întocmi statistica pe rase a animalelor pe Republi­ca Populară Română la data de 1 Noembrie a fiecărui an. Ministerul Agriculturii şi Sil­viculturii, Academia Republicii Populare Române, Comitetul de (Continuare in pag. 7-a) CAPITOLUL XII. îmbunătăţirea lucrărilor de selecţie a animalelor, precum şi a asistenţei zootehnice şi veterinare Categ. I. Reg. Suceava, Arad, Hunedoa­ra, Cluj, Timi-Categ. II. Categ. III. Reg. Bacău, Reg. Iaşi, Bar- Pioieşti, Piteşti, Iad, Galaţi, Cons­şoara, Baia Ma Craiova tanţa, Bucureşti re, Stalin, Ora­ . * dea. Aut. Ma­ghiară. —— m ■ ■ ■■■ ......mi ■■ ■ *----- ■■ _ , ___ , , Bovine — total 14 12 10 din care: vaci 7 6 5 Ovine — total 65 60 55 Din care: oi 45 42 «38 Categ. I. Reg. Iaşi, Bar- Categ. II. Iad, Galaţi, Cons- Reg. Hunedoara. Categ. III. La fiecare 100 ha. tanţa, Bucureşti, B. Mare, Stalin, Reg. Bacău, Timişoara, Cra- Cluj, Oradea, Ploeşti, Piteşti Iova, Arad, Aut. Maghiară Suceava 1 Porcine — total 2S~ " 20 *“ Î5 din care: scroafe 5 4 3 Categ. I Categ­**II ’ La fiecare 100 ha Reg. Bucureşti, Craiova, Reg. Arad, Oradea, culturi cerealiere: Constanţa, Galaţi, Iaşi, Bacău, Timişoara, Baia Bârlad Mare, Aut. Maghiară, __________ Stalin, Piteşti,, Cluj numărul de găini 150 100 StrAVX ROSIE ✓ 6 I 'V.. ?. rit ! 95-í

Next