Steaua Roşie, octombrie 1958 (Anul 7, nr. 638-646)
1958-10-22 / nr. 644
Maistru, elevul părinte Maistrul Nagy Ludovic dînd explicaţii şi îndrumări asupra bunei desfăşurări a procesului de muncă. De data aceasta el este acela care primeşte explicaţii în cadrul orei de matematică, la cursul seral al şcolii medii, au vecut nouazecişipatru de toamne de cînd în clasa întîi a şcolii primare lin Comandan, un copil pirpiriu dar cu ochii ageri şi dornici de învăţătură, îşi aşezase cu sfială tăbliţa şi plaivazul pe pupitrul unei bănci roase de .'aici, dinspre fundul clasei. Cine să-l bage în seamă pe copilul amărîtului muncitor Nagy Imre, cînd în primele lănci se cocoţaseră odraslele celor avuţi, îmbrăcaţi bine şi ferchezuiţi de mămicile care n-aveau alte griji ? Dar curînd, şi-apoi an de an, Nagy Ludovic, Laika, cum îl dezmierdat prietenii, le arătase ce poate. Şapte an la rînd fusese printre primii din clasă, ba chiar premiant. „Să-ţi dai copilul mai departe la învăţătură“ — î sfătuise dascălul pe tatăl lui Laika „Să-l dai e uşor de zis, dar de unde bani, cînd leafa-i mică şi viaţa scumpă, iar şcolile-s cu taxe mari“ — îi spuse în amărăciunea lui bătrîna Nagy. „N-avem încotro dragul tatii — îi spuse într-o zi copilului — îi numc şi tu ca mine în fabrică şi ţi-i cîştig cu trudă piinea“. Laika şi-a asculta tatăl, dar cu banii agonisiţi îşi platei taxele la gimnaziul din Sf. Gheorghe unde se înscrisese ca elev particular Aşa şi-a încropit la bruma de învăţătură din şcoala primară încă patru clase. Apoi, în condiţii asemănătoare alte două, la o altă şcoală. In vreme, asta urgia războiului şi-a lăsat amprentele şi prin părţile Comaridăului Baronul Grödel, proprietar a numeroase fabrici de cherestea pe valea Mureşului, prin părţile Clujului, ba chiar şi în Polonia, închisese fabrica din Comandau. Muncitorii au rămas pe drumuri, să-şi caute de lucru unde vor şti. Optimist însă, tînărul Nagi speră să-şi poată continua şcoala. Nădejdile îi sînt zădărnicite de aceleaş bariere: taxe mari, lipsă de internate Zdrobit şi indignat de atîta nedreptăţi se întoarce acasă şi munceşte în vechea fabrică pe care muncitorii au repus-o în funcţie. Era perioada vindecarii rănilor pricinuite de război, refacerii economiei ţării distruse de hoardele fasciste în retragere, stru şi şeful halei de gatere. După ce-a ■nvăţat de la unul şi de la altul tailele meseriei, ale fazelor complexe de producţie, i-a fost încredinţată sarcina de a învăţa şi el pe alţii. Repunerea in funcţie a fabricilor de cherestea de pe Valea Mureşului necesitau cadre bine pregătite, capabile să mînuiască cu pricepere maşinile, ferăstraiele, gaterele. Cînd Nagy se uită azi la Hudiş Ioan, şeful brigăzii a treia de gater işti, brigadă fruntaşă în muncă, parcă nu-i vine a crede că nu cu mult în urmă tînărul acesta destoinic era un terchea-berchea, un nedisciplinat, un chiulangiu şi-un pierde-vară. Nagy Ludovic e iarăşi elev.. Ce l-a minat din nou pe băncile şcolii ? Nu numai vechea sa pasiune pentru învăţătură, ci şi convingerea izvorîtă din necesitatea că pentru a conduce şi îndruma şi mai bine e necesar să-şi completeze studiile, să-şi îmbogăţească cunoştinţele teoretice. Şi iată că şcoala nouă a orînduirii democratpopulare îi înlesneşte această posibilitate. Au trecut douăzeci şipatru de toamne, de cînd Nagy Ludovic păşise pentru prima oară pragul şcolii. Şi iată că mai ieri l-am întîlnit din nou la şcoală. Dar nu, nu la catedră.. Ci tot într-o bancă, în rînd cu alţii ca şi el, elevi ai cursului seral la şcoala medie din Topliţa. Îşi împlineşte nădejdile spulberate în vremea cînd şcolile nu erau pentru cei vrednici, ci pentru acei ce aveau bani. . De doisprezece ani, Nagy Ludovic lucrează la U.I.L. — Topliţa. De atunci şi-a îmbogăţit mereu cunoştinţele la şcoala vieţii, în practica de fiecare zi, alături de muncitori şi în rînd cu Şi iată-l după o zi de muncă, primit ei. Perseverenţa în a cunoaşte şi a cu bucurie în sînul familiei de către şti cît mai mult i-a adus satisfacţie şi cele două Magdalene — soţia şi fetiţa, în producţie de ani de zile este mai- E drept, nu cu fotografie ci doar făcîndu-i, pe scurt , portretul. J De ani de zile tovară 2 lui Moraru este directori FOILECOM I 2 I Se făcea că toate ziarele publicaseră în pagina întîi, pe cite trei și patru coloane, fotografia tovarășu-II lui Moraru Simion, direc- I torul căminului cultural din Lueriu. Chipul ii ere însoţit de următorul text scris cu litere majuscule : „Eu, Morariu Simior I (recunoaşteţi şi dv. că in- ' tercalarea lui „i" dă numelui un timbru mai plăcut), directorul căminului cultural din Lueriu, mă declar at o, stăpîn al acestei instituţii şi mă dezic de orice răspundere în cazul violării integrităţii sale de către alte persoane, indiferent de calitatea lor“. Dedesubt, in facsimil semnătura tovarăşului Moraru, confecţionată specia de semnatar, cu peniţi rondă de 5 milimetri. Tovarăşul Moraru rodit de fericire. Luă un creier roşu şi îşi sublinie numele Apoi apucă foarfecele să decupeze fotografiile pentru a le afişa pe pereţii clubului, dar vai, îşi ciupi un deget şi se trezi. Crunti dezamăgire. Totul se petrecuse doar în vis. Ne-am gîndit să-i satisfacem totuşi ‘ tovarăşulu Moraru plăcerea de a-ş mai vedea numele în ziar căminului cultural din Lueriu. Şi-n toată această vreme el a acumulat o bogată experienţă în munca de îndrumare a muncii culturale. An de an, formaţiile artistice de pe lingă căminul cultural (echipa de dansuri, de teatru sau cea de fluieraşi) au cucerit aprecierea şi admiraţia spectatorilor şi a juriilor diferitelor concursuri la care au participat. Nu odată echipa de dansuri din Lueriu s-a clasat pe locul I in concursurile organizate între echipele de amatori. Fireşte, o parte din contribuţia pentru a fi dobîndit asemenea succese îi revine tovarăşului Moraru. Dar se pare că el işi atribuie doar sie şi toate meritele pe care şi le-a cîştigat căminul cultural, uitînd de contribuţia celorlalţi comunişti din comună, deputaţi, cadre didactice, colectivişti şi in general de munca sîrguincioasă a tuturor celor ce alcătuiesc formaţiile artistice. Numai astfel se explică cocoţarea tovarăşului Moraru pe piedestalul şubred al îngîmţării şi lipsei de modestie. Exemple sînt destule. Cînd din cauze obiective la începutul anului şcolar, comitetul executiv al sfatului popular comunal a luat hotărîrea ca clasa întiia să funcţioneze o bucată de timp in sala bibliotecii căminului cultural, tovarăşul Moraru s-a opus cu îndirjire. Calitatea pe care o are de conducător al unei instituţii culturale şi în primul rînd aceea de membru de partid îi implică datoria de a fi printre primii agitatori. Or, tovarăşul Moraru se eschivează de la această îndatorire, mai precis, nu catadicseşte să se „coboare“ la această activitate modestă şi anonimă. Desigur, nu ar cadra cu funcţia lui. Aceeaşi atitudine, de spectator tăcut, adoptă şi în adunările organizaţiei de bază. Cum ar putea ca el, ditai directorul să se confunde cu masa membrilor de rind. Şi-apoi, şi-o fi spunînd tovarăşul Moraru „ce dacă sînt piembru al gospodăriei colective, dar sint director şi nu se cade ca soţia unui director să muncească în rînd cu ceilalţi“. Confornându-se acestui „principiu“, soţie tovarăşului Moraru n-a realizat anul acesta mai mult de 30 zile-muncă, în vreme ce alte femei, una vîrstnice, ori cu mai mult copii decit dînsa, au realizat de trei-patru şi cine ori mai multe zileMnuncă Şi la drept vorbind, de ce ar munci cînd soţu-i aduci acasă două salarii. Căci tovarăşul Moraru, n-a fost de acord cu nimeni din cei propuşi de comitetul executiv comunal pentru a fi calificaţi în munca de operator cinematografic. Păi cum să fie de acord cînd asta ar fi atras după sine pierderea salariului pentru funcţia de operator cinematografic pe care o suplineşte tovarăşul Moraru. Şi ca să completăm aureola pe care nimeni altul decit tovarăşul Moraru şi-a creat-o în jurul persoanei lui, mai pomenim că pînă şi copiii zîmbesc cu indulgenţă cînd văd pe pereţii clubului căminului cultural abundenţa de autoafişare a portretului tovarăşului Moraru şi a semnăturii Morariu insolită de titulatura DIRECTOR .. . Comuniştii din Lueriu l-au ajutat nu odată pe tovarăşul Moraru pentru a se debarasa de aceste apucături străine de calitatea unui membru de partid şi-i vor ajuta şi de aici înainte. Principalul ar fi ca d-ta tovarăşe Moraru, să înţelegi în sfirşit că ai apucat pe un drum greşit şi căvremea să-ţi apleci urechea la ce spun oamenii din juru-ţi, să înţelegi că experienţa pe care ai acumulat-o ani de zile eşti dator să o transmiţi şi altora şi nu să te înconjuri, în turnul de fildeş, cu norii înfumurării. O. HOSSU I Dorinţi neîmplinite Se aduce la cunoştinţă că examenul de EXPERT-CONTABIL se va ţine în ziua de 1 decembrie 1958, în localul Sfatului Popular al R.A.M. Cererile de înscriere la examen însoţite de actele doveditoare de îndeplinirea condiţiilor prevăzute în art. 7 din D. nr. 434/1957, republicat în Bul. Of. nr. 29 din 31 iulie 1958, se depun pînă la 25 noiembrie 1958, la Secţia Finaciară a raionului sau oraşului pe domiciliu, de unde pot fi luate şi informaţii asupra programei analitice. SFATUL POPULAR REGIONAL Secţiunea Financiară Din bogăţia portului nostru Bîndilă Mărioara, din Filea, raionul Topliţa, brodîndu-şi ua în minunatele motive naţionale de prin partea locului. O situaţie inadmisibilă Odată cu venirea senior timpurii de toamnă, căminele culturale săteşti cunosc din nou animaţia artiştilor amatori la repetiţii, ori a diverşilor săteni veniţi să-şi petreacă un ceasdouă din timpul liber la clubul căminului, jucind şah, citind o carte ori ascultînd radioul. Numai la Răstoliţa, încăperile căminului cultural sătesc sînt atit de pustii seară de seară, incit poţi vîntura clinele de coadă prin ele, fără teamă c ai să loveşti pe cineva. Această stare de lucruri se datorează unei grave delăsări de care dă dovadă in primul rînd comitetul executiv al sfatului popular, comunal în frunte cu preşedintele său, tovarăşul Lirca Gheorghe. Dar s-o luăm cu binişorul şi să vedem la concret care i situaţia. In incrnjiri mai fiecar altara in alte părţi, iarna bate la uşă. Sfidînd-o insă, gospodarii comunei nici că se gîndesc să-i dea căminului o înfăţişare ospitalieră. E suficient să treci doar în grabă prin încăperile căminului ca să-ncepi a dirdîi de frig. Nici o sobă instalată; nici un geam întreg; nici o clanţă la uşi. In schimb mese şi scaune rupte, murdărie şi nerînduială găseşti cu toptanul. Puţine localităţi au asemenea cămine culturale frumoase cum e cel din Răstoliţa: o sală de festivităţi cu scenă şi culise, o încăpere pentru club şi alta pentru bibliotecă. De folos însă că nici una din ele nu e folosită. Pînă mai zilele trecute, biblioteca a fost închisă timp de citeva luni. In sala in care ar putea fi amenajat clubul, in afară de o masă şi două bănci, toate cu pi cioarele rupte, doar păianjenii fac I casă bună cu nepăsarea. I In sala de festivităţi nici o activi- I tate culturală. E totuşi sala cea mai puţin vitregită de săteni, căci din cînd în cînd aici se organizează baluri. Atîta tot, baluri fără nici un program artistic în prealabil. In faţa unei atari situaţii ne punem legitima întrebare: cum pot bunii gospodari din Răstoliţa să toleeze la infinit această stare de lucruri inai lnisibilă; cum nu se ruşilează membrii comitetului executiv comunal în faţa cetăţenilor cînd dau dovadă de atîta neglijenţă faţă de un iun obştesc; şi cit vor mai sta gurăiască membrii secţiei raionale de învăţămint şi cultură din Topliţa faţă de atita lipsă de simţ gospodăresc? Să nu-şi închipuie cineva că la Răsoliţa n-ar fi cine să organizeze şi să fcă activitate culturală. Dimpotrivă, sînt şi aici cadre didactice şi destui ■ineri, ba chiar şi vîrstnici care arutea fi antrenaţi în formaţii artistice de amatori. Lirca Gheorghe II (Ghiţă), Simineţ Grigore, Gliga Voter, Lirca Leon, Paşcan Victoria, Pîrlea Ion, Movilă Lucreţia, Radu Petru, Şagău Gafina, Bondrea Gheorghe, Simineţ Dănuţa, Dămian Grigore, Lirca Viorel, iată numai cîţiva din icei care nu cu multă vreme în urmă făceau parte din formaţiile de teatru, dans, recitatori ori cîntăreţi, ai căminului cultural. De ce nu i-am putea aplauda din nou pe aceştia şi pe alţii încă, nu numai pe scena căminului cultural din Răstoliţa, dar chiar şi mai departe, la raion şi la regiune, aşa cum am făcut-o şi în alţi ani cînd măiestria lor a fost răsplătită cu premii cîştigate în concursuri. „Pârul lui Petőfi Sándor“ In curînd la Cristuru Secuiesc va fi dezvelită o placă comemorativă aşezată lingă părul sub care marele poet maghiar Petőfi Sándor a poposit înainte de a pleca pe cîmpul de bâtălie de la Albeşti de lingă Sighişoara, unde după cum se ştie, marele poet şi a pierdut viaţa în lupta împotriva cruntei dominaţii habsburgice. „Părul lui Petőfi“, după cum i se spune, are o formă destul de ciudată şi se află in parcul casei unde marele poet şi-a petrecut ultima noapte (30 iulie 1849).