Steaua Roşie, august 1959 (Anul 8, nr. 725-733)

1959-08-01 / nr. 725

In partea de est a regiunii noastre, înconjurat la vest de munţii Bodocului, la nord şi nord-vest de munţii Oituzului, la est de munţii Vrancei şi la sud de ai Buzăului, se află raionul Tg. Secuiesc. Din filele de mult îngălbenite ale unor scrieri vechi şi din săpăturile efectuate în ultimii ani reiese că aceste meleaguri au fost populate încă din timpul dacilor şi romanilor; pe aici, venind dinspre Oituz, au năvălit tăta­rii. Raionul se situează în regiunea forestieră a Carpaţilor, sub zona pădurilor de fag şi o mică parte sub zona conifere­lor, avînd caracter de silvo­stepă. Mare parte a terenului de pe teritoriul raionului se urcă pe versantele dealurilor şi munţilor ce-l împrejmuiesc. Cu acest prilej, dragi cititori, să facem o plimbare ima­ginară pe paralela 46, ce trece prin reşedinţa raionului. Din documentele scrise şi de la oameni aflăm că în această parte a regiunii noastre lupta pentru pîine şi libertate a început cu multe secole în urmă. Din rîndul secuilor s-au ridicat luptători gîrji, împotriva asupririi şi exploatării. Tocmai în centrul oraşului Tg. Secuiesc, la capul străzii ce-i poartă numele, într-o căsuţă aflată în faţa poştei, în 1848—1849 Gábor Áron, Turóczy Mózes şi alţii au turnat 64 tunuri, cu care au luptat în revoluţia din 1848—1849 împotriva hoarde­lor habsburgice. Turnătorilor de tunuri şi proiectile li s-au alăturat numeroşi ţărani secui şi romîni din Covasna, Ză­bala şi din alte sate, cu toţii dornici ca prin luptă unită să scape de asuprire. Dar lupta lor dreaptă a fost înăbuşită în sînge. Mulţi şi-au găsit moartea la („Akasztofadomb“), „dealul spînzurătorii“ cum i-a rămas numele. Viaţa secuilor şi romanilor de aici a început să devină din ce în ce mai grea. Exploatarea, viclenia, asuprirea na­ţională, sărăcia şi neştiinţa de ca­rte formau împreună o bar­bară coordonată a vieţii, în satele secuieşti. Cu traista în băţ, bietul secui colinda ţara în lung şi în lat pentru a cîşti­­ga o bucată de mămăligă copiilor. Fetele, în timpul cînd trebuiau să meargă la şcoală luau drumul spre diferite oraşe din ţară, angajîndu-se ca servitoare. La sate bîntuia tot fe­lul de boli sociale, sifilisul, bezna, şi mizeria. 55 la sută din femei năşteau copii morţi.­­Asuprirea naţională era o pro­blemă la ordinea zilei. In 1932 de pildă, la Covasna, li s-a răpit secuilor dreptul de a învăţa în limba maghiară in şcoală. In 1940 huliganii horthyşti de aici au început asu­prirea romînilor. . Dar iată că odată cu eliberarea patriei noastre de sub jugul fascist, răul care domnea pe aceste meleaguri a fost vînturat aşa cum vîntură faimosul „nemere“ praful de pe drumurile din satele raionului. Pe paralela 46 au răsărit zorii vieţii noi. Oamenii muncii din raion, romîni şi secui, sub conducerea partidului, luptă umăr la umăr pentru în­florirea oraşelor şi satelor, pentru construirea socialismului. Vremuri noi, oameni noi Cutreierînd raionul Tg. Secuiesc, intrînd în fabrici, în gospodării colective sau la S.M.T., peste tot te întîmpină feţe senine, pline de voie bună. Romînii şi secuii, băr­baţi şi femei, tineri şi vîrstnici, cu toţii, înfrăţiţi, luptă pentru ferici­rea şi bunăstarea lor şi a copiilor lor, pentru construirea socialismu­lui în scumpa noastră patrie. Iată-l bunăoară pe Olasz Ştefan de la I.F.E.T. Breţcu. Aşa cum îi stă bine unui comunist, el este iu­bit şi stimat de tovarăşii de muncă. Brigada condusă de el se situează în frunte, depăşindu-şi planul cu peste 100 la sută. Pe panoul de onoare găsim şi numele lui Vutu­­licu Ioan, şeful unei alte brigăzi de la I.F.E.T. Breţcu, care desfă­­cînd larg întrecerea socialistă şi-a depăşit planul cu 106 la sută. Oltean Ileana de la U.I.L. Tg. Secuiesc, Kiss Ferenc de la I.F.E.T. Covasna, Oroian Vasile de la Ile­­for Tg. Secuiesc, Mandra Elek de la S.M.T. Tg. Secuiesc, Molnár Iosif colectivist din Turia, Miklós Ioan colectivist din Dalnic, sînt doar cîţiva din miile de oameni ai zilelor noastre, crescuţi şi educaţi de partid. Cu ei se mîndresc între­prinderile, gospodăriile colective, cu ei se mîndrește raionul. Plinea lui Szőcs baci La gospodăria colectivă din Tg. Secuiesc am intrat cu hotărîrea de a vedea ce pîine mănîncă co­lectiviştii de aici. Auzisem mai înainte că în această gospodărie, în fiecare an, colectiviştilor li se repartizează atîtea produse, îneît la împărţirea bucatelor, la fie­care îi trebuie multe care cu boi. A cui casă s-o vizitez ? —■ Ori la care puteţi merge, îmi spune tov. Turóczy, preşedin­tele gospodăriei. Toţi sunt oameni înstăriţi. Şi iată-ne în casa colectivistu­lui Szöcs Lázár. Pe faţa lui citim bucurie şi fericire. Numai cu ceva nu-i împăcat. De ce nu este mai tînăr. A împlinit deja 60 de ani, dar se simte în floarea vieţii. Munceşte cot la cot cu tinerii. — Am lucrat, pot spune, o via­ţă de om la „măria-sa“, fură pri­mele lui cuvinte. Aşa i se spunea grofului Tóth Ede. A stat unde este azi sediul gospodăriei colective. Pentru noi, pentru slugi, făcea pîine separat, din făina care era mai neagră. Trăiam o viaţă de cîine. Casa colectivistului Szöcs Lá­zár este nou construită. Nu e mare, dar nici mică. Ea cuprinde o cameră, o bucătărie, antreu şi cămară de alimente. Camera este mobilată ca la oraş. Mu­lt au vorbit cei doi bătrîni despre drumul greu parcurs şi des­,­pre noul pas făcut pe calea vieţii noi. In primul an de muncă în colec­tiv, spun ei, am dus atîtea cereale acasă ca niciodată. 46 măji de ce­reale, 60 măji de cartofi şi alte produse, plus 10.000 lei! Bătrîna n-a lucrat nici atunci. Zilele-mun­­că în gospodărie au fost efectuate doar de Lázár baci, şi de fecior. Ce să facă cu atîtea cereale şi bani? — Iată problema ce-i fră­­mînta pe colectivişti. Rezolvarea au aflat-o uşor. Şi-au construit o casă mare şi frumoasă. Feciorul însă s-a căsătorit şi i-a trebuit şi lui casă. Aşa că bătrînii au con­simţit ca această casă să rămînă feciorului şi ei şi-au construit-o apoi pe aceasta pe care o vizităm acum. După cum spuneam, am intrat cu hotărîrea să văd ce pîine mă­nîncă colectiviştii de aici. Albă ca spuma laptelui. Aşa am vă­zut-o pe masa lui Lázár baci. ★ Să construieşti o casă nouă, să cumperi mobilă lustruită, bicicletă sau aparat de radio şi să găseşti tot timpul pîine albă pe masă, nu este ceva nou în satele noastre. Mergînd pe drumul arătat de par­tid, mii şi mii de familii de ţărani muncitori din satele raionului Tg. Secuiesc ca de altfel din întreaga regiune şi ţară, trăiesc din zi în zi o viaţă tot mai îndestulată, lip­sită de griji. Acest lucru este re­cunoscut nu numai de noi ci chiar şi de străini. „Ce m-a impresionat mult în satele din Romînia — a declarat recent un ziarist ameri­can care ne-a vizitat ţara — este faptul că tot a patra casă este nouă“. Iată una din cele peste 40 case noi construite în ultimii ani de colec­tiviştii din Turia In plin avînt O făbricuţă de deshidratat car­tofi, 5 făbricuţe de cărămidă, în­zestrate cu utilaj primitiv, cîteva mori particulare şi nişte gatere. Aceasta era industria pe teritoriul raionului Tg. Secuiesc cu 15 ani în urmă. Iată de ce muncitorii de pe aceste meleaguri, în căutarea lucrului erau nevoiţi să cutreiere ţara întreagă. In anii regimului democrat-popu­lar în locul micilor ateliere parti­culare a luat fiinţă industria lo­cală în plină dezvoltare. In anul 1958 de pildă, volumul producţiei industriale globale a întrecut cu 60,4 la sută pe cel al anului 1938. Industria locală a înregistrat o creştere de 342 la sută faţă de 1938, întreprinderea industrială locală „Gábor Aron“ din anul 1958 a devenit unitate rentabilă. La fabricile de cărămizi au fost construite uscătorii artificiale, la Covasna un cuptor circular, s-a mecanizat procesul de producţie etc. Anul trecut fabricile de cără­mizi au produs 2.600.000 buc. cără­mizi şi 500.000 buc. ţigle, faţă de 340—400.000 buc. cărămizi cîre se fabricau în 1938. S-au schimbat radical condiţiile de muncă şi de viaţă în exploată­rile forestiere. In frunte cu comuniştii, munci­torii întreprinderilor industriale din raion luptă cu forţe sporite pentru realizarea angajamentelor luate în întrecerea socialistă. Pînă acum ei au realizat aproape 550.000 lei economii peste plan. Rezultate frumoase au obţinut muncitorii de la „Gábor Aron“, care din angaja­mentul de 75.000 lei au realizat de­ja 74.000 lei economii peste plan Funicularul intrat în funcţiune la fabrica de cărămizi din Breţcu Pe drumul înfloririi Acum 10 ani, 77 familii de ţă­rani muncitori din Turia, urmînd îndemnul partidului, au păşit pe drumul vieţii noi, pe drumul agri­culturii socialiste. Ei au fost cei dintîi în raion şi în regiunea noastră care au făcut acest pas, arătînd că aceasta este calea dreaptă pe care trebuie să por­nească ţărănimea muncitoare pentru o viaţă tot mai îndestu­lată. Şi iată-ne după 10 ani la Turia. Acum nu sunt 77, ci tot satul. Gospodăria colectivă de aici nu­mără acum 230 familii. A crescut marea familie unită, a crescut bunăstarea membrilor ei. Exemplul celor din Turia a fost urmat de sute şi mii de fa­milii de ţărani muncitori din mai toate satele raionului. Peste 10.000 familii de ţărani muncitori fac azi parte din cele 14 gospodării agricole colective şi 62 întovă­răşiri. La Mărcuşa, Mărtineni, Hătuica, Peteni etc. cu toţii, ţă­ranii muncitori fac parte din gospodăriile colective. Numeroa­se sate sînt complet cooperativi­­zate. Prin cooperativizarea agricul­turii înfloreşte an de an agricul­tura raionului Tg. Secuiesc. Acest lucru îl dovedeşte fără putinţă de tăgadă recoltele obţinute de unităţile socialiste din agricultu­ră. Pămîntul lucrat în comun, pe întinderi mari şi cu mijloace me­canizate dă roade tot mai bogate. Cînd s-a mai pomenit oare ca pe hotarul comunei Covasna să se obţină aproape 3.000 kg grîu la hectar, cît a realizat gospodăria colectivă de aici. Cu toţii, ţărani muncitori, ro­mâni şi secui din Covasna, Pă­­păuţi, Zăbala şi din celelalte sate, luptă uniţi pentru înflorirea con­tinuă a agriculturii. Prin munca înfrăţită în ultimii ani ei au redat agriculturii peste 1.400 ha teren agricol. De la beznă sune lumină 4.000 de analfabeţi, sate sarace cu oameni obidiţi. Iată moşte­nirea tristă ce o găsim in 1944 in satele raionului Tg. Secuiesc. Numărul şcolilor era mic, la fel ca şi al învăţătorilor. De cămine de zi sau creşc nici vorbă. Nu a fost uşoară m­unca pentru lichi­darea petei ruşinoase moştenite de la regimurile burghezo-moşie­­reşti. Dar, secuii, umăr la umăr cu romînii, la chemarea partidu­lui au pornit cu toţii la lupta pentru înflorirea oraşelor şi sa­telor. În satele secuieşti, cu sprijinul statului democrat-popular, a în­ceput să pătrundă lumina şi bunăstarea. Fiilor oamenilor muncii de la oraşe şi sate li s-au deschis porţile şcolilor de toate gradele, începîrtd de la învăţă­­mîntul preşcolar şi pînă la insti­tutele de învăţămînt superior. In anii regimului democrat­popular pe teritoriul raionului au luat fiinţă 45 de noi unităţi preşcolare. Numărul educatoa­relor, învăţătorilor şi profesori­lor a crescut de la 233 cîţi erau în 1944 la 669 în 1959. Vechile şcoli, lăsate în pără­sire, au fost renovate şi lărgite şi s-au construit 17 şcoli noi, mo­derne. Cine s-a gîndit vreodată să asigure ţiganilor din Hilibul Mic posibilitatea să înveţe carte? Dar iată că regimul nostru a construit şi aici, pentru ei o şcoală de patru ani. Astăzi copiii muncitorilor şi ai ţăranilor muncitori învaţă în limba lor maternă. In oraşele şi satele raionului, locul celor 20 aşa zise case popu­lare existente în anul 1944 i-au luat 48 cămine culturale, 24 clu­buri şi 20 colţuri roşii. In ulti­mii ani s-au construit 11 cămine culturale, şi an de an în centrele satelor se înalţă tot mai multe instituţii de acest fel. In prezent se lucrează de zor pentru termi­narea căminelor culturale din Covasna, Sînzieni şi Zăbala. Foştii analfabeţi de odinioară astăzi nu numai că scriu şi ci­tesc dar fac parte şi din echipele artistice. In cadrul căminelor culturale din raion funcţionează 73 echipe de dansuri populare, 82 formaţiuni de teatru, 37 or­chestre, 17 formaţiuni de cor şi 22 brigăzi artistice de agitaţie la care iau­ parte mii şi mii de ţă­rani muncitori, tineri şi vîrstnici Noul local din Breţcu

Next