Steaua Roşie, mai 1962 (Anul 11, nr. 103-128)
1962-05-01 / nr. 103
STEAUA ROȘIE Lucrările sesiunii extraordinare a Marii Adunări Naţionale Cuvîntul tovarăşului Chivu Stoica (Urmare din pag. 2-a) agriculturii socialiste, ţăranii întovărăşiţi au trecut la gospodăriile colective, la început în număr mai restrîns, dar apoi tendinţa de transformare a întovărăşirilor în gospodării colectiva a devenit o largă mişcare de masă. Era şi nefiresc să se întîmple altfel, căci legile dezvoltării societăţii conduc nu la trecerea de la forme superioare la cele inferioare ci invers, de la forme inferioare la forme superioare. Viaţa a dovedit, într-un timp foarte scurt,justeţea deplină a celor spuse de tovarăşul Gheorghe Gheorghiu- Dej în Raportul la Congresul allll-lea al partidului, cu privire la desfăşurarea procesului unic, neîntrerupt, de transformare a întovărăşirilor în gospodării colective, de unire a gospodăriilor colective mici în gospodării mai mari, de întărire economică a gospodăriilor colective, proces care a dus la terminarea colectivizării. Incepînd de pe la sfîrşitul anului 1958 și mai ales din 1959, orientarea ţărănimii spre gospodăria colectivă a căpătat din ce în ce mai mult un caracter de masă, iar în lunile de după plenara din vara anului trecut, ritmul colectivizării a fost mereu mai rapid, pentru că — aşa cum am mai spus — majoritatea ţărănimii a trecut prin şcoala întovărăşirilor, iar gospodăriile colective fruntaşe au exercitat o imensă forţă de atracţie asupra întregii ţărănimi. Astăzi, în lumina experienţei pe care o avem, putem spune că dacă n-ar fi introdus forma întovărăşirilor, n-am fi sărbătorit acum victoria colectivizării totale a agriculturii, înfăptuirea cu succes a transformării socialiste a satelor deschide posibilităţi nelimitate dezvoltării forţelor de producţie în agricultură, creşterii producţiei şi productivităţii muncii agricole, întăririi şi dezvoltării întregii noastre economii socialiste, pentru ridicarea bunăstării poporului. In desfăşurarea procesului de colectivizare s-a ridicat o ţărănime nouă, cum n-a mai cunoscut isto- I ria ţării noastre, o ţărănime care, eliberată de exploatare, stăpînă pe rodul muncii sale, participă activ şi conştient, în alianţă cu clasamuncitoare, la conducerea statului. Tovarăși:" In raportul său, tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej a subliniat însemnătatea deosebită a reorganizării conducerii agriculturii, mennită "să schimbe din temelii vechiul sistem de conducere și să-l înlocuiască cu altul, dăci să corespundă etapei noi de dezvoltare a agriculturii socialiste. Structura organizatorică a noului sistem de conducere, modul său de funcţionare sunt astfel concepute încît asigură o conducere unitară, calificată şi operativă, în stare să rezolve cu succes problemele mari şi complexe ale producţiei agricole în condiţiile agriculturii colectivizate. Caracteristica esenţială a acestui mod nou de conducere constă în aceea că organele conducătoare de la Consiliul Superior şi pînă laconsiliile raionale sînt constituite din cele mai calificate cadre, cu o bogată experienţă practică şi care participă nemijlocit la procesul de producţie în gospodării colective, gospodării de stat, staţiuni experimentale, S.M.T.-uri, pe întinsele ogoare ale patriei, acolo unde se hotărăşte soarta producţiei agricole Chemaji fiind în aceste organe, specialiştii cei mai buni, oameni de ştiinţă, preşedinţi de gospodării colective, cadre de conducere din unităţile agricole ale statului aduc cu ei cunoaşterea profundă a problemelor producţiei, spiritul nou, creator şi combativ, realizează un larg schimb de experienţă asupra problemelor de bază ale agriculturii ţării, regiunii şi raionului, completîndu-se reciproc, elaborează şi stabilesc normative, iau hotărîri privind buna desfăşurare a activităţii, în vederea înfăptuirii sarcinilor puse de partid şi guvern în afaţa agriculturii. După încheierea sesiunilor acestor organe, întorcîndu-se la locul de producţie, ei sînt cei mai competenţi să aducă la îndeplinire hotărîrile luate. O asemenea conducere a agriculturii nu putea fi exercitată în condiţiile sistemului de pînă acum, moştenit de pe vremea cînd în agricultură, precumpănitoare era pro- tarietatea individuală. Principalul neajuns al vechiului sistem constă în aceea că marea majoritate a cadrelor de specialişti în agricultură erau imobilizaţi în birouri şi obligaţi, prin stilul de muncă şi metodele birocratice şi funcţionăreşti, să se ocupe mai ales de întocmirea de circulare, instrucţiuni, situaţii statistice şi altele, fără o cunoaştere temeinică a realităţilor de pe teren. Şi nu este de mirare că o astfel de activitate era cu totul lipsită de valoare practică. In această lumină apare şi mai evidentă însemnătatea măsurilor pe care partidul nostru le-a luat pentru îndreptarea spre unităţile productive a imensei majorităţi a specialiştilor, a oamenilor care prin pregătirea lor au misiunea de a fi sfătuitorii nemijlociţi ai ţărănimii colectiviste, organizatorii activi, pe baze ştiinţifice, ai producţiei noastre agricole. Răspunzînd chemării partidului, mii de ingineri agronomi, zootehnicieni, medici veterinari, însufleţiţi de spirit patriotic şi pătrunşi de adevărata lor menire, lucrează acum în gospodăriile colective, îi ajută pe colectivişti în aplicarea metodelor agrozootehnice înaintate, în organizarea raţională a producţiei, contribuind cu toată capacitatea lor la creşterea producţiei agricole, la dezvoltarea şi consolidarea gospodăriilor colective, la ridicarea întregii agriculturi şi înflorirea patriei noastre socialiste. La rîndul lor colectiviştii, care văd în activitatea neobosită a specialiştilor un sprijin deosebit de important la dezvoltarea gospodăriei, îi înconjoară cu dragoste şi le creează condiţii de muncă şi de trai corespunzătoare. Avem deplina convingere că inginerii agronomi, zootehnicienii, medicii veterinari, hortiviticultorii, mecanizatorii vor răspunde cu cinste încrederii partidului, guvernului, ţărănimii colectiviste, punîndu-şi toate cunoştinţele şi întreaga lor putere de muncă în slujba măreţei cauze de ridicare la un nivel mereu mai înalt a agriculturii noastre socialiste. O dată cu măsurile pentru o mai bună repartizare şi folosire a cadrelor de specialişti în agricultură — după cum s-a arătat — este necesară o temeinică îmbunătăţire a învăţămîntului agricol de toate gradele, care să asigure creşterea numărului de cadre, înarmarea lor cu bogate cunoştinţe de specialitate, corespunzător nevoilor agriculturii socialiste. In legătură cu aceasta trebuie subliniată în mod deosebit importanţa pe care o are în cadrul măsurilor de îmbunătăţire a învăţămîntului agricol legarea lui tot mai strînsă de practica şi experienţa înaintată din marile unităţi de producţie ale agriculturii socialiste, organizarea temeinică a pregătirii teoretice şi a practicii în producţie a studenţilor şi elevilor. Organizarea învăţămîntului agrozootehnic de masă are o imensă importanţă pentru ridicarea nivelului de cunoştinţe de specialitate a întregii ţărănimi colectiviste, ceea ce va influenţa nemijlocit dezvoltarea producţiei agricole vegetale şi animale. Numai în acest fel se vor putea rezolva problemele mari şi complexe ce stau în faţa agriculturii noastre socialiste. Tovarăşi, Terminarea colectivizării agriculturii este rodul alianţei de nezdruncinat între clasa muncitoare şi ţărănimea muncitoare, alianţă făurită şi călită în luptele pentru pămint, libertate şi socialism. O dată cu aceasta „în Republica Populară Romina — aşa cum se arată în raportul prezentat — socialismul a învins definitiv la oraşe şi sate“. Se deschid măreţe perspective pentru un nou şi puternic avînt creator al poporului muncitor care, însufleţit de patriotism fierbinte, este hotărît să înalţe tot mai sus edificiul socialismului în patria noastră Clasa muncitoare, ţărănimea colectivistă, intelectualitatea sînt tot mai strîns unite în jurul gloriosului nostru partid, al Comitetului său Central în frunte cu tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej, care rezolvă în spiritul marxism-feninismului problemele desăvîrşirii construcţiei socialiste şi creării premiselor pentru trecerea treptată la comunism. Votez cu toată încrederea adoptarea Raportului prezentat de tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej şi a proiectului de lege supus Marii Adunări Naţionale. (Cuvîntarea a fost subliniată cu puternice aplauze). Tovarăşi deputaţi şi invitaţi, Caracterul neobişnuit al sesiunii noastre, la care participă, alături de deputaţii Marii Adunări Naţionale, mii de lucrători din agricultură veniţi din toate regiunile ţării, se datorează însemnătăţii excepţionale a evenimentului istoric pe care-l sărbătorim: strălucita victorie a socialismului la sate, încheierea colectivizării agriculturii. Raportul prezentat de tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej a făcut bilanţul uriaşei activităţi desfăşurate cu tenacitate şi abnegaţie, timp de 13 ani, de organele şi organizaţiile noastre de partid, de organele de stat, de activul şi membrii de partid, de oamenii muncii de la oraşe şi sate, pentru înfăptuirea acestei victorii, prin care în societatea noastră se lichidează diversitatea de formaţii social-economice şi se făureşte economia socialistă unitară, bazată în întregul ei pe relaţii socialiste de producţie. Cei ce participă la sesiunea noastră au recunoscut cu bucurie şi îndreptăţită mîndrie, în acest minunat bilanţ şi o părticică din propria lor muncă, din propriile lor străduinţe. In activitatea depusă pentru construcţia socialistă la sate s-au manifestat din plin trăsăturile caracteristice ale partidului nostru: fidelitatea nestrămutată faţă de teoria marxist-leninistă, faţă de adevărurile ei universal valabile, unită cu spiritul profund creator, străin oricăror dogme, întemeiat pe cunoaşterea aprofundată a realităţii, a cerinţelor dezvoltării sociale, potrivit condiţiilor concrete ale ţării noastre. La plenara din martie 1949, tovarăşul Gheorghiu-Dej, expunînd programul de luptă al partidului pentru întărirea alianţei clasei muncitoare cu ţărănimea muncitoare şi transformarea socialistă a agriculturii, sublinia, ca idee călăuzitoare a acestui program, că „socialismul nu se poate construi numai la oraş. Sarcina construirii socialismului şi a înlăturării exploatării capitaliste se pune la ţară, ca şi la oraş. Construirea socialismului cuprinde şi transformarea socialistă a agriculturii... trebuie să mergem pe calea înlăturării contradicţiei care apare în Împrejurările cînd la oraşe se dezvoltă socialismul, în timp ce la ţară rămîne predominantă mica gospodărie individuală“. Construirea socialismului la sate este sarcina cea mai complexă a revoluţiei socialiste. La oraşe sarcina lichidării capitalismului este uşurată de faptul că însuşi capitalismul pregăteşte condiţiile trecerii la socialism în industrie, datorită concentrării mijloacelor de producţie în mîinile unui număr restrîns de capitalişti, cit şi concentrării în marile întreprinderi industriale a unor mase de muncitori învăţaţi să muncească în comun, să acţioneze unit, hotărît şi organizat. De aceea, în ţara noastră, curînd după cucerirea întregii puteri de către oamenii muncii, s-a putut înfăptui într-o singură zi naţionalizarea industriei, transformarea ei în bun comun al poporului. Cu totul actei stau lucrurile la ţară, departe, aşa cum spunea Lenin, „să faci dintr-o dată ca o agricultură bazată pe gospodării indivduale să devină o agricultură colectivă şi să ia forma de mare producţie pe scara întregului stat... să faci dintr-o dată, într-un timp seuu, acest lucru, este desigur cu neputinţă“. Dar oricît de complexă şi de dificila ar fi această sarcină, realizarea ei este obiectiv necesară, obiectiv obligatorie pentru triumful socialismului. Nu pot fi menţinute vreme îndelungată existenţa pe de o parte a unei industrii socialiste, a transporturilor socialiste, a sistemului financiar bancar socialist, iar pe de altă parte, a micii producţii de mărfuri în agricultură, orînduirea populară nu se poate sprijini vreme îndelungată pe aceste două baze social-economice, profund diferite. Să ne imaginăm în ce stare s-ar fi găsit astăzi economia noastră naţională, societatea noastră, întreaga viaţă a poporului, dacă mica producţie de mărfuri ar fi continuat să predomine în agricultură. Mica producţie de mărfuri nu poate folosi tehnica înaintată, cuceririle ştiinţei, nu poate utiliza în mod raţional forţele de muncă; ea înseamnă înapoiere, producţii scăzute, nivel scăzut de viaţă pentru majoritatea ţărănimii. Ea înseamnă menţinerea unor grave piedici în calea dezvoltării industriei, deoarece nici mica gospodărie ţărănească, parcelară şi nici gospodăria chiaburească nu sînt în stare să asigure aprovizionarea cu materie primă a industtriei socialiste în furtunoasă dez- voltare, nu pot face faţă cerinţelor sporite de consum legate de creşterea numerică a proletariatului, dezvoltarea oraşelor, sporirea populaţiei. Şi, în sfîrşit existenţa micii producţii de mărfuri, cu caracterul ei haotic, împiedică organizarea planificată a întregii economii, dezvoltarea ei proporţională, armonioasă. Pe plan social, mica producţie de mărfuri generează capitalismul ,în mod spontan şi în proporţie de masă“. Ea alimentează necontenit rîndurile celei mai numeroase, celei mai hrăpăreţe clase capitaliste, — chiaburimea — exploatatoarea nemiloasă a maselor ţărăneşti, duşmană înverşunată a puterii populare. Cu alte cuvinte, cită vreme există mica producţie de mărfuri, poziţiile capitalismului nu pot fi definitiv lichidate, după cum nu poate fi definitiv lichidată primejdia restaurării vechilor rînduieli. Partidul nostru a arătat de la început că există un singur drum pentru victoria deplină a socialismului: lichidarea definitivă a exploatării omului de către om, trecerea treptată de la mica producţie de mărfuri la marea agricultură socialistă. Este meritul partidului, al conducerii sale în frunte cu tovarăşul Gheorghiu-Dej, de a fi trasat şi fundamentat ştiinţific, călăuzindu-se după genialul plan cooperatist al lui Lenin, căile transformării socialiste a agriculturii în ţara noastră. Acum, după 13 ani, în lumina experienţei istorice dobîndite, putem aprecia pe deplin justeţea liniei elaborate de partid, linie întemeiată pe întărirea continuă a alianţei dintre clasa muncitoare şi ţărănimea muncitoare, pe îngrădirea economică a chiaburimii în scopul eliminării ei treptate, pe munca răbdătoare de convingere a ţărănimii muncitoare şi folosirea treptelor intermediare în vederea trecerii la gospodăria agricolă colectivă, pe o permanentă preocupare pentru crearea bazei tehnice şi pregătirea cadrelor de specialişti, necesari agriculturii socialiste, pe dezvoltarea sistematică a schimbului de mărfuri între oraş şi sat, pe baza cointeresării materiale a ţărănimii muncitoare în sporirea producţiei agricole. Aşa cum nu o dată s-a întîmplat în indelungata istorie a mişcării muncitoreşti revoluţionare, această linie s-a afirmat şi a învins în lupta dîrză, neabătută împotriva duşmanilor ei. Dacă vom analiza linia pe care grupul antipartinic Pauker—Luca a contrapus-o liniei leniniste a partidului, dacă o vom despuia de spoiala demagogiei, a frazelor pseudo-radicale, pseudo-revoluţionare, vom vedea că această politică aventuristă, antisocialistă în esenţa ei, era îndreptată tocmai împotriva elementelor fundamentale ale politicii partidului la sate, aşa cum au arătat şi alţi vorbitori, activitatea lor provocatoare în domeniul relaţiilor între stat şi ţărănime — cote, preţuri, ş.a.m.d. — ducea la subminarea cointeresării materiale a ţărănimii, punea în primejdie însăşi alianţa dintre clasa muncitoare şi ţărănimea muncitoare, temelia puterii populare. In ce priveşte transformarea socialistă a agriculturii, ei căutau să împingă lucrurile spre încălcări grosolane ale liberului consimţămînt al ţărănimii muncitoare, spre sărirea peste etape, spre nesocotirea formelor intermediare de trecere spre gospodăria colectivă. Nu am făcut parte în acea vreme din Biroul Politic, dar, prin munca pe care o îndeplineam, am cunoscut multe din aspectele acţiunii organizate de Ana Pauker pentru a zădărnici trecerea la formarea întovărăşirilor agricole. îmi amintesc de o şedinţă, unde fiind aspru criticată pentru că vreme îndelungată a ţinut închis în sertar statutul model al întovărăşirilor fără să-l fi dat publicităţii, ea a ajuns să afirme, drept justificare, că n-ar fi găsit, chipurile, hîrtia necesară pentru tipărirea acestui statut! Ce urmări a avut sabotarea înfiinţării întovărăşirilor de către grupul Pauker-Luca, care a folosit în acest scop pîrghiile pe care le acaparase în conducerea de partid şi de stat, se poate vedea din dinamica dezvoltării sectorului socialist al agriculturii în primii ani. Departe de a fi stimulat mişcarea de masă spre gospodăria colectivă, aşa cum pretindeau Pauker şi Luca, neîndeplinirea hotărîrilor partidului privind formarea întovărăşirilor a determinat o dezvoltare extrem de înceată a procesului de transformare socialistă a agriculturii ,aproape o stagnare căreia i s-a pus capăt abia atunci cînd grupul antipartinic a fost zdrobit şi s-a luat curs spre înfiinţarea de întovărăşiri agricole (1952). Faptele la care ne referim au rămas astăzi de domeniul trecutul, dar este util şi necesar ca ele să fie rememorate pentru a se arăta cum a luptat partidul pentru aplicarea liniei sate leniniste, în-frîngînd acţiunile criminale ale duşmanilor ei, cit de justă, realis- ată, profund gîndită s-a dovedit a fi politica partidului nostru, exem- plu de contribuţie creatoare la te-zaurul comun de gîndire şi practi că revoluţionară al mişcării comu- u niste. Ţărănimea muncitoare a urmat cu încredere partidul care şi-a aplicat politica neabătut, an de an, fără a forţa lucrurile, dar şi fără a bate pasul pe loc, determinînd creşterea continuă a sectorului soicialist al agriculturii, lichidarea definitivă a exploatării omului de , către om în ţara noastră, mari succese în construcţia economică, victoria socialismului la sate. Drapelul socialismului flutură biruitor deasupra oraşelor şi satelor noastre! Am aflat că ziarul englez „Times“, publicînd relatarea despre sesiunea noastră a trimisului său special la Bucureşti, remarcă satisfacţia care domneşte aci în legătură cu faptul că în România, „în ciuda colectivizării, producţia nu a avut de suferit“. „Acest lucru — menţionează ziarul — este un succes şi probabil şi motivul pentru încrederea lor faţă de viitor“. In aprecierile ziarului britanic, aproape totul este exact. O corectură se impune însă: producţia agricolă nu numai că nu a avut de suferit dar a crescut continuu, şi aceasta nu „în ciuda“, ci tocmai datorită colectivizării agriculturii, datorită faptului că ţărănimea a păşit pe calea socialismului, iar ceea ce s-a realizat pînă acum în privinţa creşterii producţiei agricole este numai un început. Tovarăşi, Socialismul nu determină numai avîntul economic, el este şi aducător de lumină, deschizător de noi orizonturi minţii omeneşti. Conducem opera de făurire şi dezvoltare a economiei socialiste, partidul s-a preocupat cu neslăbită atenţie de revoluţia culturală, de formarea conştiinţei socialiste a maselor, de educarea omului nou, participant activ şi conştient la construirea noii orinduiri. Aceasta este o sarcină deosebit de complexă, care nu poate fi rezolvată decît printr-o muncă îndelungată şi perseverentă, înfăptuirea revoluţiei în conştiinţa oamenilor, treptata lichidare a mentalităţilor şi obiceiurilor vechi, care nu mai corespund relaţiilor noi, socialiste, constituie unul din obiectivele principale ale activităţii partidului în procesul de desăvîrşire a construcţiei socialismului. Recent, revista „Lupta de clasă“ a întreprins un studiu deosebit de interesant şi instructiv cu privire la stările de lucruri dintr-un sat, care în 1938 a format obiectul unei monografii iniţiate de Institutul Social Român. Este vorba de satul Perieţi, din regiunea Bucureşti, ai cărui reprezentanţi se află alături de noi în această sală. Autorii monografiei descriau sărăcia îngrozitoare din acest sat, pe care-l denumeau „pildă fericită de felul cum nu ar trebui să fie un sat romînesc“. De bună seamă, ei aveau dreptate, deoarece pe atunci aproape două treimi din terenul arabil al satului se aflau în stăpînirea a şapte moşieri, în timp ce marea majoritate a gospodăriilor ţărăneşti se zbateau în „cea mai oarbă mizerie“. In acest studiu monografic nu se spune nimic despre cărţi, biblioteci, cititori de ziare. Explicaţia o dau înşişi autorii, scriind că ţăranul „nu se va gîndi niciodată la carte atunci cînd trupul lui e ros de foame“. Azi pe meleagurile acestui sat se află o gospodărie colectivă înfloritoare. Toţi cei 580 de copii de vîrstă şcolară merg la şcoală, satul este electrificat, are cămin cultural, două biblioteci, echipe artistice, cinematograf, sute de abonaţi la ziare, aproape 200 de aparate de radio, numeroase televizoare. Exemplul acesta, unul din miile din cîte s-ar putea da, reflectă roadele minunate ale muncii partidului şi statului nostru pe tărîmul răspândirii culturii. înainte pînă şi abecedarul era un lux. Scriitorul Geo Bogza nota intr-un reportaj din anul 1933:,,.... 5 lei înseamnă o pîine. O pîine e o zi de viaţă. Cîte plini, cîte zile de viaţă trebuie să smulgă din casele sărace preţul manualelor didactice? Oamenii gîndesc: tăbliţa — 4 piini; geografia — 8 pîini; abecedarul — 7 pîini“. Astăzi toţi copiii din clasa I pînă în a VII-a primesc gratuit manualele şcolare- Tineretul de la sate deopotrivă cu cel de la oraşe beneficiază de învăţămmtul general de 7 _ani._ m __,actualul an şcolar, în clasele V—i VII din mediul rural învaţă de 100 ori mai mulţi elevi decît în 1938. ţ Cele aproape 8.000 de biblioteci de la sate au peste 3 milioane de cititori. Tirajul ziarelor şi revistea lor răspîndite la sate se ridică la 4 aproape 2.700.000 exemplare. Numărul instalaţiilor cinematograficer este de peste 30 de ori mai mare, decît în 1938 — iar al căminelor culturale şi caselor de citit este de aproape 12 mii. 1 Setea de cultură, dragostea de a frumos îşi găsesc expresia în am- * ploarea pe care a luat-o în ţara noastră mişcarea artiştilor amatori. La concursul pe ţară al formaţiilor de amatori din anul trecut, satele noastre au participat cu peste 190 mii de coruri, echipe de dansuri, brigăzi artistice de agitaţie, formaţii instrumentale. Întreaga bogăţie de mijloace ale ' muncii culturale trebuie din plin folosită pentru a răspunde exigenţelor spirituale ale satului nou colectivizat. întreaga muncă culturaleducativă la sate trebuie să stimuleze şi să dezvolte în conştiinţa maselor ţărănimii spiritul colecti- i vist, dragostea şi devotamentul faţă de muncă şi faţă de avutul obştesc, patriotismul înflăcărat, să contribuie activ la lichidarea con- cepţiilor şi deprinderilor înapoiate, * să sporească tot mai mult ro- ; Iul judecăţii opiniei publice, înrîu- i rirea educatoare a colectivităţii. ^ Pentru continua dezvoltare a activităţii cultural-educative la sate, dispunem de o mare forţă — inte- lectualitatea satelor. Şi în această■ privinţă, satul nostru a devenit de nerecunoscut. Cine erau înainte intelectualii satelor, în afara unui număr cu totul insuficient de învăţători, care îşi duceau cu abnegaţie, adeseori cu eroism, munca de apostolat cul- tural, a unui număr infim de medici? Notarii, perceptorii, administratorii de moşii, pentru care lăcaşul de „cultură“ preferat era — după nimerita expresie a unui vorbitor — circiuma din sat. Astăzi, avem în mediul rural de peste două ori mai multe cadre didactice decît în 1938, de aproape 5 ori mai mulţi medici, de peste 8 ori mai mulţi specialişti în agricultură cu studii superioare. Alături de ei, Intelectualitatea de la oraşe este chemată să aducă o contribuţie tot mai mare la înflorirea vieţii culturale în satele noastre. Există frumoase rezultate şi în această privinţă, dar sînt încredinţat că nu voi greşi afirmînd că ţărănimea noastră colectivistă doreşte să vadă mai des în mijlocul ei oameni de ştiinţă şi cultură, poeţi şi prozatori, artişti renumiţi. La sate, aceştia vor avea înalta satisfacţie de a întîlni un public receptiv, sensibil, entuziast, avid de cunoştinţe, dornic să-şi însuşească comorile ştiinţei şi culturii. In raportul prezentat sesiunii, organizarea învăţămîntului agrozootehnic de masă este caracterizată drept una de cele mai importante şi urgente sarcini ale momentului de faţă. Armata de lucrători din agricultura socialistă trebuie să aibă nu numai ofiţeri pregătiţi, ci şi soldaţi bine instruiţi, înarmaţi cu cuceririle ştiinţei moderne, cu metodele agrotehnice înaintate, verificate în practică. Este limpede că astfel de sarcini nu pot fi îndeplinite de sistemul actual al aşa-numitelor şcoli profesionale agricole, necorespunzătoare necesităţilor noi nici prin profilul lor, nici prin numărul infim al celor pe care-i pregătesc. Inutilitatea acestor şcoli, semnalată de mult de lucrătorii de pe teren, a fost înţeleasă cu mare întîrziere de Ministerul Agriculturii. Propunerile prezentate de conducerea de partid şi de stat au un caracter larg, realist şi totodată îndrăzneţ. Este vorba, după cum vă este cunoscut, de organizarea unui sistem de învăţămînt care să cuprindă masa de ţărani colectivişti eşalonat pe 3 ani şi funcţionînd în ■ intervalul dintre campaniile agri- I cole de toamnă şi cea de primăvară. Cercurile agrozootehnice de masă vor fi conduse de specialişti agricoli, vor dispune de programe şi manuale elaborate de cele mai com- I petente cadre din toate ramurile .. agriculturii. . ! Rezultatele unui astfel de învăţămînt se vor materializa în producţii sporite, în veniturile mai mari ale gospodăriilor colective şi ale ţăranilor colectivişti. Ţărănimea colectivistă manifestă un puternic interes pentru cunoş- I tinţele agricole. Mulţi ţărani muncitori frecventează cursurile agrozootehnice de masă existente, cu toate imperfecţiunile de care acest Jjga .suferă, m^prezeurt. J./vsatsjm av. mare căutare cărţile de popularizare a ştiinţei agricole, a experienţei unităţilor socialiste fruntaşe. Numai în anul 1961 au apărut 200 de titluri de cărţi şi de broşuri de acest fel, cu un tiraj de peste 4.500.000 exemplare. Pentru a răspunde interesului ţărănimii, pentru a asigura eficacitatea deplină a învăţămîntului agrozootehnic de masă, aşa cumeste conceput în propunerile ce v-au fost prezentate, va fi necesar ca atît Consiliul Superior al Agriculturii, cît și sfaturile populare şi consiliile agricole regionale şi raţionale să se preocupe din timp de crearea tuturor condiţiilor necesare funcţionării perfecte a acestei cursuri începînd din toamna anului curent. Buna organizare şi funcţionare a lor trebuie să se afle şi în atenţia dv. permanentă, totvarăşi preşedinţi de gospodării colective. Trebuie combătută rutina, închistarea care se mai manifestă în acest domeniu. Nu de mult, direcţia generală de resort din Ministerul învăţămîntului şi Culturii şi-a pus în gînd să reducă aproa- pe la jumătate volumul de cunoştinţe agricole predat în clasele V şi VI ale şcolilor elementare din mediul rural, şi aceasta tocmai în momentul cînd se pune cu toată ascuţimea problema introducerii în şcolile de cultură generală a unui studiu temeinic şi serios al cunoştinţelor agricole. Iată ce înseamnă să rămîi iremediabil în urma vieţii, să nu ţii seama de cerinţele ei. Patriotul şi omul de ştiinţă care a fost Ion Ionescu de la Brad, scria: „Noi sîntem din şcoala aceia care... de la practică se ridică la teorie şi care nu admite decît teoria ieşită din practică şi rezemată de practică. De aceea la şcoala noastră elevii vor avea întotdeauna înaintea lor practica cu ştiinţa“. El visa un învăţămînt care să servească cu succes la dezvoltarea imenselor resurse agricole ale ţării. „Pînă ce nu se va dovedi că o cultură luminată scoate din pămînt mai mult venit decît cea ignorantă şi rutinieră — scria el — ,nu este cea mai mică speranţă a îndupleca pe cultivatorii noştri să intre în calea progreselor agricole“. Cele visate de Ion Ionescu de l3 Brad se realizează în vremea noastră, iar locul cultivatorilor din acea vreme, ce abia trebuiau „înduplecaţi să intre în calea progreselor agricole“, l-au luat ţăranii colectivişti, stăpîni ai roadelor muncii lor, hotărîţi să folosească toate cuceririle ştiinţei pentru avîntul agriculturii socialiste şi înflorirea patriei. Sesiunea noastră se desfăşoară într-un moment complex al vieţii internaţionale. In timp ce la Geneva au loc lucrările Comisiei pentru dezarmare, în Oceanul Pacific răsună bubuiturile exploziilor atomice pe care le efectuează Statele Unite ale Americii, puterile occidentale înteţesc cursa înarmărilor. Dar forţelor agresiunii, apologeţilor războiului rece li se opune frontul tot mai larg, tot mai puternic al forţelor păcii. Ideea coexistenţei paşnice între toate statele, fără deosebire de sistem social, a dezarmării generale şi totale, promovată activ de ţările socialiste, precum şi de alte state iubitoare de pace, cîştigă o tot mai largă adeziune în întreaga lume, necesitatea lor fiind recunoscută şi de reprezentanţii mai lucizi ai claselor conducătoare din occident. „Istoria refuză să meargă înapoi — scria • bancherul american James Warburg — preţul pe care ea îl cere • pentru securitatea în veacul ato ■ mic este suprimarea războaielor“. Cercurile cele mai reacţionare şi mai agresive din lumea capitalistă resimt o furie neputincioasă ■ tn faţa creşterii impetuoase a forţţelor păcii şi socialismului. Nu de mult conducătorii aşa-numitei „Aso■ daţii americane a forţelor militare ■ aeriene“, finanţată de monopolurile aviatice de peste ocean, au cerut într-un raport adresat Casei Albe ■ ca „desrădăcinarea totală a sistemului socialist să devină... ţelul naţional al Statelor Unite“. Ce li se poate răspunde acestor smintiţi decît atît: strugurii sînt acri, domnitori Nu există forţă în lume care să „desrădăcineze“ sis- temul socialist. întregul mers al ist toriei în zilele noastre arată că viitorul aparţine socialismului. Mă asociez tuturor celorlalţi vorbitori în aprobarea deplină a Raportului prezentat şi a măsurilor propuse în vederea continuei dezvoltări a agriculturii noastre socialiste. (Cuvîntarea a fost subliniată prin puternice aplauze. Cuvîntul tovarășului Leonte Răutu ___________