Steaua Roşie, iunie 1962 (Anul 11, nr. 129-154)

1962-06-10 / nr. 137

z i Caragiale — cronicar încă înaintea lui Caragiale, scriitorii Iancu Văcărescu, Eliade, Kogălniceanu, Russo şi Alecsandri au luptat pentru un teatru pus în slujba idealurilor sociale ale vremii, un teatru care să constituie o şcoală morală şi cetăţenească. Aceiaşi scriitori susţin necesitatea unui repertoriu inspirat din realităţile naţionale. M. Filimon şi C. A. Rosetti pun bazele criticii dramatice, dind atenţie atît analizei pieselor, cit şi interpretării lor pe scenă. Caragiale continuă şi lărgeşte preocupările înaintaşilor săi: autorul dramatic este st ,dublat şi de un iscusit cronicar şi teoretician dramatic. Pe lingă problemele de conţinut, el dă atenţie şi creaţiei dramatice, regiei, artei actorului, criticii, teatrale, formulind generalizări, care — prin faptul că-şi păstrează valabilitatea invită la meditaţie pe dramaturgul, regizorul, actorul, cronicarul dramatic şi pe spectatorul de astăzi. Despre repertoriu susţine că trebuie să fie alcătuit din piese naţionale şi din creaţii ale literaturii universale, fiind împotriva dramelor romantice şi aşa-zise „moderne", care se îndepărtau de trăsăturile genului dramatic, cuprinzînd pasaje lirice, sau construind epic acţiunea. Analizează repertoriul epocii (1878) şi constată, cu uns amar, trei categorii de piese: „localizări, plagiate şi traducţii". Dramaturgia naţională este reprezentată numai prin drama lui Haşdeu, „Răzvan şi Vidra". Caragiale satirizează literatura dramatică, pretins originală, care falsifică adevărul social şi istoric, denunţă plagiatele şi critică cu asprime localizările ridicole, antirealiste, decadente, precum şi traducerile pripite, toate acele drame plicticoase, „melodrame găunoase sau comedii nesărate". O altă problemă care l-a preocupat pe Caragiale este aceea a creaţiei scenice, adică a interpretării pieselor de teatru, arătînd laturile negative ale acesteia, precum şi factorii care pot asigura o bună transpunere în scenă. A atras atenţia asupra eroului colectiv, asupra figuraţiei, a rolurilor secundare; s-a ocupat pe larg atit de actor, cit şi de spectator. Arta interpretării a privit-o in legătură strinsă cu repertoriul, subliniind că piesele străine, lipsite de valoare, au efect negativ asupra interpreţilor care „îşi moare din ce în ce temperamentul, pierzînd cu încetul avîntul dramatic şi puterea comică". Şablonul, lipsa de individualizare, nerespectarea caracteristicilor temperamentale, de virstă, de loc şi timp, constituie greşeli ale creaţiei actorului. Caragiale insistă asupra sincerităţii actorului faţă de eroul interpretat, sinceritate care nu trebuie con ■ fundată cu sinceritatea eroului însuşi. In interpretarea eroilor pozitivi, cele două sincerităţi, a eroului şi a actorului, sunt în concordanţă; în cazul eroilor negativi, actorul trebuie să redea cu sinceritate lipsa de sinceritate a acestora. Dubla natură a actorului e definită de Caragiale plastic, prin comparaţia: „Artistul dramatic este şi un executant instrumental şi un instrument: executantul e sufletul, instrumentul este corpul". Caragiale vede spectacolul de teatru ca o simfonie „in care instrumentele sint suflate de oameni cu atitea nenumărate coarde trupești — mișcîndu-se de colo pină colo, evitindu-se, căutindu-se, ciocnindu-se, stăpinindu-se, izbucnind". Al. Dima, profesor universitar ieşean, arată că, un motiv al universităţii teatrului caragialesc este şi acela că se mişcă în Uriţele genuluidramatic, că nu include, deci, liricul saw■ epicul. Această mişcare strictă în cadrul genului dramatic o susţine Caragiale şi teoretic. * Despre piesa „Othello", Caragiale afirmă că e valoroasă prin aceea că prezintă caractere in conflict, fără comentarii de prisos. In comparaţie cu „Othello“, „Hernani" de Hugo şi „Hoţii" de Schiller, două drame romantice, sunt mai prejos, tocmai datorită pasajelor lirice, analizelor, care duc la slăbirea dramatismului, la ingreunarea interpretării. Articolul de faţă a încercat să arate, citeva din problemele fundamentale in legătură cu teatrul lui Caragiale. Ştiinţa de a descifra exact şi lucid esenţa fenomenului artistic, ascuţimea observaţiei şi limpezimea cristalină de gindire sunt ăteva din însuşirile articolelor, cronicilor, notelor, in care marele dramaturg şi-a concentrat ideile, bază remarcabilă a unei estetici teatrale realiste. ALEXANDRU TOŞA STEAUA ROȘIE nu ii ie mmii.1 uiuiur Arta amatorilor Este o coincidenţă fericită faptul că cel de-al IlI-lea Festival bienal al teatrului de amatori „I. L. Caragiale“ se desfăşoară într-un an care — mai mult decât alţii — ne prilejuieşte reflecţii asupra însemnătăţii creaţiei marelui dramaturg român, anul comemorării semicentenarului morţii autorului „Scrisorii pierdute“. Aceasta face ca numărul impresionant de mare al formaţiilor amatoare prezentate la faza comunală, intercomunală, raională şi regională care s-au desfăşurat până acum, cit şi bogăţia repertoriului şi numărul spectatorilor care au asistat la reprezentaţii, să primească o semnificaţie deosebită pe lingă aceea pe care o au în mod obişnuit — ridicarea continuă a nivelului interpretativ, alegerea tot mai judicioasă a repertoriului, eficacitatea acestei forma de activitate în acţiunea de ridicare culturală a maselor. Semnificaţia de care vorbeam este aceea a preţuirii tot mai mari de care se bucură acest gen de artă in lupta încleştată dintre nou şi vechi, idee careia marele dramaturg i-a rămas credincios toată viaţa. In cele ce urmează vom face cîteva observaţii de ansamblu pe marginea desfăşurării fazei regionale a festivalului, fază care s-a desfăşurat in centrele Reghin, Tîrnaveni, Miercurea Ciuc şi Tg. Mureş. Vorbind în general, formaţiile au dovedit o justa orientare în alegerea repertoriului. Atît formaţiile căminelor culturale săteşti cit şi formaţiile sindicale şi ale caselor raionale de cultura, ţinînd cont de problemele actualităţii, au inclus în repertoriu piese care se referă la întărirea economicoorganizatorică a gospodăriilor agricole colective şi la triumful noului în luptă cu vechiul din conştiinţa ţărănimii colectiviste. Avem în vedere piese ca: „Neamurile“ de T. Buşecan formaţia de artişti amatori din Apalina, raionul Reghin şi formaţia Combinatului chimic „Karl Marx“ din Tîrnăveni). „Dragoste nu te pripi“ de Sütő András (formaţia Ilefor Reghin, a Termocentralei de la Mntînele, a căminului culturaldin Inlăşeni şi a celui din Tuligneş, raionul Gheorghieni).»••„Aripă de rîndunică“ de Sütő , András (căminul cultural din comuna Jidvei, raionul Tîrnăveni, şi căminul cultural din Plăieşii de Jos), „Mare meci la Chiţăoani“ de D. Stanca (formaţia Casei raionale de cultură din Luduş), „Rîsul pămîntului" de Gh. Tenţulescu (formaţia căminului cultural din comuna Hădăreni, raionul Luduş) ş.a.m.d. Un alt grup de formaţii au prezentat piese inspirate din trecutul de luptă al clasei muncitoare. Drama lui Al. Voitin „Oameni care tac“, a fost prezentată de Casele raionale de cultură Odorhei, Miercurea Ciuc şi Topliţa, „Gara mică“ de Dan Tărchilă de Casa raională de cultură Reghin. Au fost prezentate, pe această temă şi montaje literare de către căminul cultural din Acăţari, raionul Tg. Mureş şi colectivul de recitatori al Fabricii de confecţii Odorhei. Alte formaţii, ca de pildă cea a căminului cultural din Hodac, raionul Reghin şi cea a cooperativei meşteşugăreşti „Textila“ din Miercurea Ciuc, şi-au adaptat repertoriul specificului local, prima prezentînd o piesă inspirată din viaţa muncitorilor forestieri, „A doua tinereţe“ de D. Vicol, iar cea de a doua piesă „Şorţurile schimbate“ de Constanţa bratu. Repertoriul formaţiilor a fost destul de variat, el cuprinzind de la piese clasice (Cehov, Caragiale, Victor Ioan Popa) pîrnă la piese scrise în ultimii ani. Această varietate este explicabilă prin faptul că lista repertoriului pentru concurs este foarte bogată. Se lasă, prin urmare, la aprecierea instructorilor artistici de a alege o piesa sau alta conform tradiţiilor şi posibilităţilor artistice ale formaţiei, necesităţilor determinate de condiţiile concrete în care se prezintă spectacolul. Din acest punct de vedere nu ni se pare întrutotul justificată orientarea formaţiei de la Uzinele de fier Vlăhiţa, spre piesa lui Al. Mirodan „Celebrul 702“. Deşi a fost evident efortul instructorului şi al scenografului şi pe alocuri interpretarea dată textului şi subtextului a fost conformă cu intenţiile de comunicare ale ideilor autorului, totuşi, datorită dificultăţilor pe care le ridicau interpretarea diferitelor roluri, spectacolul luat în ansamblu a fost sub nivelul la care putea fi realizat. Acelaşi lucru se poate spune şi despre spectacolul cu „Năpasta“ dat de formaţia Fabricii de conductori din Tg. Mureş care nu s-a ridicat la înţelegerea conţintului de idei al dramei lui Caragiale, nedovedind nici ingeniozitate în rezolvarea decorului şi în general a recuzitei pe care piesa o reclama. Din cadrul acestui colectiv ţinem totuşi să remarcăm pe Tolokán Dezső (în rolul lui Ion) la care s-a observat o stăruitoare muncă în studiul asupra textului şi a mişcării în scenă. In ce priveşte nivelul artistic la care au fost prezentate piesele, poeziile şi lecturile la concurs, ar trebui să ne referim la foarte multe aspecte, în primul rînd pentru că ele a fost foarte variate ca genuri literare, iar în al doilea rînd pentru că aprecierea trebuie făcută conform unor criterii unice, ţinîn- du-se însă cont de cerinţele diferite ale formaţiilor căminelor culturale săteşti, ale caselor raionale de cultură şi celor sindicale. Lista celor care au dovedit că amatorii pot ajunge foarte departe în cazul în care sunt îndrumaţi cu răbdare, este destul de mare. Iată numai cîteva dintre numele care merită să fie amintite: Borda Eugen de la Combinatul chimic „Karl Marx“ din Tîrnăveni (Oancea din piesa „Neamurile“ de T. Buşecanu), Csiszár Antal — Odorhei (Casapii din „Oameni care tac“ de Al Voitin), Olteanu Al. — Topliţa (în acelaşi rol), Burian Ioan (formaţia Apatina) şi Apostol Vladimir (Combinatul chimic Tîrnăveni), în rolul lui Moş Ion din piesa „Neamurile“ de T. Buşecan, Covrig D. în rolul lui Dumitru din aceeaşi piesă,Sig.nirean Aurel (Topliţa) în rolul studentului din „Oameni care tac“, Ferencz Ilona (Miercurea-Ciuc) în rolul Florăi şi Lăcătuş Petru (Topliţa) în rolul lui Zigu din aceeaşi piesă şi alţii. O menţiune deosebită printre aceştia merită Vlad Zeno (Reghin) care a interpretat două roluri diferite (rolul soldatului german şi al acarului Orie din „Gara mică“ de D. Tărchilă), încandrîndu-se atît de bine în limitele lor, încît neputînd fi recunoscut, a cules pe merit, aplauze duble. Am avea cîteva observaţii privitoare la munca celor care s-au ocupat de formaţiile prezentate la concurs, a instructorilor artistici. Faptul că unii dintre ei sunt absolvenţi ai Şcolii populare de artă secţia dramatică, iar alţii sunt elevi ai acestei şcoli, se resimte. Indicaţiile date interpreţilor sunt adesea cele mai potrivite, recuzita, machiajul, mişcarea în scenă, regia tehnică şi de culise — bine rezolvate. Ni se pare însă că în cazul muncii cu amatorii, cînd trebuie să urmăreşti şi să corectezi în fiecare moment este cu totul nepotrivit să fie distribuit regizorul în rolul principal. Unde poate duce această greşeală ne-a dovedit-o fără putinţă de tăgadă formaţia căminului cultural din comuna Jidvei, cea a Casei raionale de cultură Odorhei etc. Multă fantezie au dovedit cei care au contribuit la realizarea unor spectacole, în felul cum au fost rezolvate decorurile. Merită a fi menţionate şi din acest punct de vedere formaţiile Caselor raionale de cultură Miercurea-Ciuc, Odorhei, Reghin, Luduş, ale căminelor culturale din Jidvei, Hădureni, a formaţiei din Apalina ş. a. care au găsit formele cele mai potrivite în rezolvarea prin mijloace proprii, a acestei probleme dificile. Cu ocazia concursului a ieşit în evidenţă şi o altă latură pozitivă a activităţii echipelor de amatori, cea a muncii obşteşti. Din discuţiile purtate cu instructorii artistici am putut deduce că cele mai multe formaţii au dat numeroase spectacole în satele regiunii noastre, în întreprinderi etc. Fără îndoială că şi acestora le revine o parte din meritul succesului pe care l-a obţinut poporul nostru în primăvara acestui an — încheierea colectivizării agriculturii. Se aşteaptă însă, pe acest drum abia început, succese şi mai mari. Artă la ţintă, artişti amatori! întărirea economico-organizatorică a gospodăriei agricole colective, lupta împotriva vechiului din conştiinţa omului, iată problemele la ordinea zilei.. Un capitol special al concursului a fost acela al teatrului de păpuşi. In faţa a sute de spectatori, artiştii păpuşari amatori au dovedit, în majoritatea cazurilor, multă pricepere şi dragoste faţă de această latură a muncii de educaţie. Chiar formaţii începătoare ca cea a Casei raionale de cultură din Tîrnăveni, cu toate lipsurile inerente începutului au reuşit să capteze atenţia spectatorilor mari şi mici. S-au remarcat în special formaţii ca cea a căminului cultural din Miercurea-Niraj, cea a căminului cultural din Cristuru Secuiesc, care are ca instructor un muncitor tîmplar —* Gedő László, cea a căminului cultural din Atid etc. Considerăm că în general trebuie să se acorde mai mare atenţie din partea instructorilor atît alegerii materialelor cit şi instruirii celor care interpretează (recită sau citesc) întrucît aceasta este una dintre căile principale de a face cunoscute maselor largi de oameni ai muncii, valorile literaturii noastre noi. Au fost totuşi şi interpretări care s-au apropiat de artă. Amintim pe Ţetcu Eugenia cu „Cîntec de leagăn al Doicăi“ de M. Breslaşu (Tîrnăveni), Russe Emilia (Luduş) „Domnul Goe“ de I. L. Caragiale, pe Gergely Mária, muncitoare, care a reuşit să pătrundă conţinutul emoţional al uneia dintre cele mai vibrante poezii închinate mamei — Bocet tîrziu de József Attila. Lăudabilă este iniţiativa tovarăşilor de la căminul cultural din Gorneşti, raionul Tg.Mureş de a aduce la lumina rampei producţia literară — reuşită — a unui colectivist în interpretarea unei colectiviste: „Străbunul meu a fost iobag“ de Szabó Géza recitată de Török Ibolya. Ar mai putea fi amintite şi alte realizări care au ieşit în evidenţă cu ocazia acestei faze. Am luat doar cîteva dintre cele mai caracteristice şi mai ilustrative exemple. Prin munca susţinută a instructorilor, actorilor, recitatorilor şi cititorilor artistici se pot obţine rezultate din ce în ce mai bune. Marele Gorki spunea undeva că talentul este dragostea faţă de munca proprie şi priceperea în muncă. Că aceste calităţi nu le, lipsesc artiştilor amatori, ne-a dovedit-o pe deplin această fază a festivalului. Aşteptăm ca formaţiile cîştigătoare să obţină rezultate asemănătoare la faza finală. I. MILAŞAN Omagiu lui Caragiale Am participat la cel de-al III-lea Festival bienal „I. L. Caragiale“, animată de dragostea şi înalta preţuire ce o am faţă de marele nostru dramaturg. Din operele lui Caragiale am cunoscut mai mult decât din oricare manual de istorie adevărata situaţie politico-socială a României burghezo-moşiereşti. Lectura acestor opere, fie nuvele, schiţe, teatru sau parodii, m-au făcut să rid cu lacrimi de ipocrizia, lipsa de cultură, tendinţa spre parvenire şi corupţia ce domnea în societatea burghezo-moşierească din acea perioadă. Tipul politicianului cu mandat de deputat în parlamentul ţării în acea vreme, felul în care erau ţinute alegerile în baza Constituţiei ce era de fapt numai o parodie, sunt demascate genial în „O scrisoare pierdută“. Nu se poate concepe un tip de om mai incult, mai idiot, care să servească de prototip al politicianului degenerat şi corupt, ca Agamiţă Dandanache, a cărui lipsă de scrupule depăşeşte imaginaţia oricărui om cu simţ moral. Din comediile demascatoare ale lui I. L. Caragiale, am învăţat să urăsc toată pleiada de jefuitori al bunurilor materiale şi spirituale ale poporului. Cunoscînd atît de adine cauzele şi desfăşurarea revoluţiei ţărăneşti din 1907, Caragiale a scris cu competenţă şi seriozitate tragedia acestor evenimente in rechizitoriul „1907 din primăvară pînă in toamnă“. Citind cu mult interes operele lui Caragiale am căutat să înţeleg fiecare idee, fiecare temă şi am dorit să dau viaţă în faţa publicului cîtorva personaje tipice societăţii burgheze, alegînd în acest scop schiţa „Domnul Goe“... Am prezentat astfel pe mama mare aşa cum era, lipsită complet de cultură şi de noţiuni pedagogice, dar cu ifose de cucoană, ce încuraja şi muşamaliza toate matrapazlîcurile nepoţelului ei rîzgiat. La fel, am încercat să redau şi pe acest „nepot“ necrescut, obraznic, leneş, care rămîne repetent şi care este determinat să facă pe placul „mamiţei“ numai primind „ciucalată“. Cit despre mamiţa unui asemenea copil, nu pot spune decit că prostia şi tendinţa de parvenire radiau din fiecare vorbă, în fiecare gest. M-am despărţit cu plăcere de aceste personaje o dată cu urcarea lor în birjă, cînd, maliţioasă, mamiţa i-a indicat birjarului să le ducă la „bulivar“ iar eu, terminîndu-mi lectura, am dat cu ochii de pionierii dragi din sala de spectacol, care exprimîndu-şi dezaprobarea faţă de asemenea tipuri de copii — rîdeau de ei din inimă. Caragiale a scris pentru popor, dar aşa cum îşi exprima el regretul, că deşi scrie pentru popor, acesta nu avea posibilitatea să-i citească, astăzi partidul şi guvernul nostru, întregul nostru popor ii acordă adîncă preţuire şi îi cinsteşte memoria, iar operele lui sînt cunoscute de masele largi de cititori. EMILIA RUSSE ----------□□□□--------- „A mare meci la Chiţăoani “ E îmbucurător faptul că artiştii amatori ai Casei raionale de cultură din Luduş s-au oprit tocmai asupra piesei lui Dominic Stanca — „Mare meci, la Chiţăoani“. Prin aceasta, amatoriidin Luduş s-au angajat să transmită spectatorilor măcar o fărîmă din entuziasmul de muncă al satului socialist, din aceasta memorabilă primăvară. Piesa lui Dominic Stanca pune în discuţie cîteva probleme actuale, reuşind să contureze o întreagă atmosferă şi o întreagă galerie de personaje specifice actualului moment din istoria satului nostru. Cei care nu cunosc viaţa şi frămîntările de astăzi,din satele noastre, recunosc uşor, în colectivistul Teofil Buriga, în preşedinţia de gospodării colective Banu şi Cătănici, în Nastasia, în Păstrilă, în Iliuţă şi în celelalte personaje, pe omul obişnuit de fiecare zi — pe eroul constructor al unei noi vieţi. Tocmai în aceasta rezidă meritul principal al piesei lui Stanca — în puterea de reflectare a autenticităţii atmosferei, a situaţiilor, a reacţiilor personajelor sale. In interpretarea amatorilor din Luduş au apărut în faţa noastră colectiviştii de azi, într-un moment care dezvăluie pregnant existenţa unor caractere puternic conturate. Cu atît mai valoroasă apare munca regizorilor Ştefan Perseida şi Mircea Fanea. Prin muncă atentă, migăloasă, au ştiut să descifreze bogatul capital de observaţii asupra vieţii satului, — observaţii pe care D. Stanca le-a extras din viaţa satului colectivizat, din lupta dintre vechi şi nou. Izbutind să contureze înfruntarea de concepţii asupra progresului colectivităţii (relaţii familiale, relaţii între generaţii, — şi mai cu seamă relaţii de colaborare între gospodăriile colective), regizorii şi-au pus interpreţii în posibilitatea de a demonstra artistic existenţa unor procese reale care duc la dezvoltarea conştiinţei lor. Urmărind atent firul interior al textului dramatic, regizorii au izbutit de asemenea să creeze o antrenantă atmosferă de voie bună. ' *°Ifl Verificare ale potențialului comic al piesei, actorii amatori din ■Luduşşi-au datcontribuţia din plin. In general, majoritatea interpreţilor au sesizat veracitatea tipurilor străduindu-se să contureze (în limita posibilităţilor) profilul scenic respectiv. S-au impus, în primul rînd, Pleşea Constantin, Marcu Oliviu, Lupaş Valentin şi Bordea Eugen. Prin utilizarea unor mijloace artistice simple, directe, interpretul Pleşea a reliefat pregnant zbaterea lăuntrică reală a lui Teofil Turiga; la fel, interpreţii citaţi au conturat tipuri de ţărani autentici. Şi-au adus contribuţia Raţiu Nastasia (în soţia lui Turiga) şi Dudilă Petru (in Păstrilă) şi alţii, care, depăşind nivelul unei figuraţii bine acţionate, alcătuiesc un grup de tipuri autentice din zilele noastre. I. CHEREJI Acest foto-reportaj reprezintă imagini de la faza regională a celui de-al IH-lea Festival bienal de teatru „I. L. Caragiale“. Iată-i in imaginea de la stingă pe artiştii amatori de la Fabrica de cabluri din Tg. Mureş, interpreted drama „Năpasta“ a marelui dramaturg român I. L. Caragiale. Cea de a doua fotografie îi reprezintă pe colectiviştii din Hădăreni, raionul Luduş, care aidoma unor adevăraţi artişti profesionişti au interpretat cu prilejul fazei regionale a Festivalului de teatru piesa lui Gh. Tenţulescu — „Rîsul pămîntului“. Din repertoriul formaţiilor artistice de amatori ale căminelor culturale, caselor raionale de cultură, echipelor sindicale etc., n-au lipsit nici piese ale clasicilor dramaturgiei ruse. Iată-i în fotografia de sus pe artiştii amatori de la U.R.C.C. Tg. Mureş, interpreted cu multă măiestrie piesa „Jubileul“, de Cehov.