Steaua Roşie, septembrie 1970 (Anul 21, nr. 204-229)

1970-09-01 / nr. 204

i (Urmare din pag. 1) reste întrebarea: a scăzut efortul îndreptat spre reducerea costurilor produselor, sau a intervenit ceva neprevăzut? „Nu se poate spune că preocuparea colectivului îndrep­tată în această direcţie s-a schim­bat — apreciază Răcz Eva, planifi­catoare principală în cadrul birou­lui preţ de cost. Am primit la 10 august adresa nr. 27.052, trimisă de conducerea combinatului din care facem parte şi, aceasta, a schimbat totul“. Am notat cîteva rînduri din documentul cu pricina . . . „Vă co­municăm mai jos nivelul de chel­tuieli la 1.000 de lei producţie­­marfă, în preţ cu ridicata de între­prindere planificat pe anul 1970, cu defalcarea pe trimestre". Curios lucru: retroactiv s-au sta­bilit sarcini noi şi pentru trimestre­le I şi II. Această modificare de plan însă nu-i prima în cursul a­cestui an: ea este a treia. Efectiv, „reaşezarea" planului la cheltuie­­le la 1.000 de lei producţie marfa nu a avut alt scop decît­ replanifi­­carea cheltuielilor, după încheie­rea perioadelor de plan, aproxi­mativ la nivelul valorilor atinse. Astfel, economiile au scăzut peste noapte la cit a vrut să le lase con­ducerea combinatului. Includerea fabricii în combinat s-a făcut, după cîte se ştie, pentru crearea unui cadru propice cola­borării fertile şi multilaterale, ca­re să stimuleze obţinerea de rezul­tate economice superioare. Modul în care se face însă planificarea cheltuielilor de producţie nu de­monstrează superioritatea în acest domeniu. Metoda folosită de com­binat în stabilirea cheltuielilor du­pă nişte criterii arbitrarii sunt fi­reşte străine unei planificări te­meinice, fundamentate, nu poate facilita obţinerea unor rezultate maxime. Această practică este de­parte de a stimula iniţiativa şi spi­ritul novator. De ce nu lasă colec­tivul fabricii, conducerea acestuia, să se menţină de* * *­­ * I­ a lungul întregu­lui an rezultatele efortului depus, ca acesta să poată fi apreciat şi stimulat la valoarea iniţiativelor şi preocupărilor de care dă dovadă. Diminuarea în mod nejustificat a realizărilor poate duce uşor la scă­derea preocupării, la reducerea treptată a efortului fabricii, îndrep­tat spre obţinerea de economii. (Urmare din pag. 1) Preocuparea în această direcţie se observă, încă înainte de 23 august, 9 unităţi şcolare şi preşco­lare au fost puse la punct, efec­­tuîndu-se pînă acum şi curăţenia, sălile de clasă fiind gata să-şi pri­mească elevii. Desigur, cele mai mari eforturi s-au cerut din partea cetăţenilor în privinţa refacerii locuinţelor pro­prietate personală, afectate de inundaţii în număr foarte mare. In această direcţie s-a făcut mult, dar a mai rămas încă mult de făcut. Ca şi în alte localităţi din judeţ, aici la Tîrnăveni se simte din plin ajutorul statului în vindecarea ră­nilor pricinuite de calamitatea na­turală. Cetăţenii din acest oraş au primit din partea statului despăgubiri şi ajutoare în valoare de 13.549.000 lei. Totodată, pentru refacerea locuinţelor, oraşului Tîr­năveni i-au fost repartizate mari cantităţi de materiale de con­strucţie la preţuri reduse. Numeroşi cetăţeni cu care am discutat şi-au manifestat mulţumi­rea pentru ajutorul primit din par­tea statului, pentru sprijinul co­lectivelor de muncă din care fac parte. Oraşului Tîrnăveni, de pildă, i s-au repartizat pentru refacerea locuinţelor, 1.200.000 de cărămizi, din care 700.000 în trimestrul III şi 500.000 în trimestrul IV, 200.000 de ţigle, peste 500 tone de ciment, 1.500 mp de parchet, 175 mc de cherestea răşinoase, precum şi mari cantităţi de cherestea de fag, cherestea de stejar, bile manele, P.F.L. etc. Bineînţeles, din unele s-a primit mai mult, din altele mai puţin, întreprinderile producătoa­re vor trebui să urgenteze livrarea, şi în primul rind în privinţa mate­rialului lemnos, unde se observă rămînere în urmă faţă de repartiţii. Rămînere în urmă este şi la par­chet şi la cărămidă. Trebuie să evidenţiem faptul că organele lo­cale de partid şi de stat de la Tîr­năveni, avînd în vedere importanţa materialelor de construcţie, acor­dă o atenţie deosebită gospodă­ririi acestora. Pe această linie, s-a şi renunţat la unele repartiţii. De exemplu, s-a renunţat la o mare cantitate de var, aici, la Tîrnăveni, in locul varului folosindu-se şlamul de la Combinatul chimic. S-a re­nunţat, de asemenea, la 50.000 bucăţi de ţigle, precum şi la alte materiale, care s-au dovedit de prisos. Lupta pentru refacere continuă de toate fronturile. La Consiliul popular al oraşului aflăm că în cursul lunii septembrie vor începe lucrările de modernizare şi asfal­tare pe numeroase străzi afectate de inundaţii, printre care Aleea Gării, Şoimilor, Frumoasă, Viitoru­lui, Bălcescu şi altele. Alocîndu-se în acest scop importante fonduri din bugetul Consiliului popular ju­deţean, lucrările pe străzile res­pective vor fi terminate în această toamnă. Aşadar, prin eforturi deosebite din partea statului, prin munca însufleţită a cetăţenilor, la Tîrnă­veni se vindecă rănile adinei pro­vocate de inundaţii, oraşul recă­­pătîndu-şi înfăţişarea cu care ne obişnuisem. „ La Fabrica de pielărie şi mănuşi însemnări de la Tîrnăveni ZĂPADĂ PE BUCIN (Fotó : I. KONCZ) O mînă de „ajutor“ întinsă infractorilor se transformă în infracţiune Nu trebuie să ai o structură psi­hică ieşită din comun pentru a răspunde după posibilităţi la ape­lul omului care se află la nevoie. De aici, insă, pină la a da ajutor unui ins care încalcă legea, pen­tru a-l scăpa de pedeapsa ce i se cuvine, este o mare distanţă. Nici mila, nici excesul de sensibilitate şi nimic altceva nu pot fi accep­tate ca justificări în favoarea celui care prin ajutorul dat unui vinovat împiedică înfăptuirea justiţiei. Unii oameni devin prin atitudi­nea lor complici morali ai unor infractori, încercînd să-i scape de răspundere şi prin aceasta comit ei infracţiuni pentru care răspund potrivit dreptului penal, iată cîteva exemple: Ioan Pop a fost un timp şef de grupă la Detaşamentul de pază civilă contractuală din Sovata. Pro­­fitînd de faptul că în cadrul atri­­buţiunilor de serviciu avea de fă­cut şi plata drepturilor băneşti cu­venite angajaţilor din subordine, omul a băgat în buzunar la un moment dat premiile cuvenite paz­nicilor Neag Vasile şi Cseresznyés Balázs, semnîndu-i totodată în fals pe lista de plată.­­ Fapta a fost pînă la urmă des­coperită, făptuitorul fiind deferit justiţiei. In faţa organelor de urmă­rire penală, cei doi paznici care nu au primit premiile ce li se cu­veneau au declarat adevărul, ară­­tînd că nu au ştiut nimic despre fapta comisă de Pop care le-a spus că nu au primit premiu pe tri­mestrul respectiv. Cauza a ajuns la Judecătoria Sighişoara. In ziua procesului, Pop şi cei doi martori au călătorit din Sovata spre Sighi­şoara împreună. Pe drum, în auto­buz, fostul şef al grupei de paznici s-a adresat martorilor cu rugămin­tea de a-l ajuta ca să nu facă în­chisoare. l-a pus să declare că ei ştiau de premii şi că la solicitarea lui au acceptat să-i semneze pe lista de plată iar sumele ce li se cuveneau să le ridice Pop, urmind să restituie ulterior banii celor in drept, înainte de proces. Pop i-a invitat la un local, unde au servit mincare şi băutură pe care le-a achitat, bineînţeles, Pop. Aici din nou a repetat rugămintea. Pe culoarul Judecătoriei, înainte de a intra în sala de dezbateri, Pop i-a rugat pentru ultima dată pe mar­tori să-l „salveze". • Atît Nenm­mit şi Cseresznyés au dat curs dorinţei fostului lor şef. Audiaţi ca martori ei şi-au retractat cele declarate în faţa organelor de urmărire penală, afirmînd sus şi tare că Pop nu a sustras banii ce constituiau premiile cuvenite lor. Au susţinut că ei au fost aceia care, la solicitarea lui Pop, l-au împuternicit să-i semneze pe lista de plată şi să ridice sumele cuve­nite lor pentru a le folosi ca îm­prumut, urmînd ca la primul salar acesta să le restituie banii. „Ajutorul" binevoitorilor martori nu a avut insă efectul scontat. Pe parcursul dezbaterilor a reieşit că Pop se face vinovat de delapidare şi fals, iar cei doi au minţit. Ur­marea a fost că după ce Pop a primit 6 luni de închisoare, au fost trimişi în judecată martorii minci­noşi, care la rîndul lor au fost „ajutaţi" şi ei, cu cîte 6 luni de închisoare. Maria Munteanu este concubina lui Costea Cristian-Emil din co­muna Bălăuşeri, satul Filitelnic, de profesie conducător auto. Fiind însă prins conducînd autovehicu­lul în stare de ebrietate, i s-a ridicat permisul de conducere, în­­tocmindu-i-se totodată dosar pe­nal. înainte de a ajunge în fața instan­ței, Costea a hotărît să se apro­vizioneze cu lemne de foc. Nu­ ..avea, însă chef să meargă la Con­siliul popular după bon şi nu­ poseda nici mijloc de transport. Expeditiv însă din fire, s-a descurcat uşor. S-a urcat fără a cere voie de la cineva într-un autocamion care staţiona în faţa casei nepotului său. A pornit mo­torul şi a plecat cu maşina la un teren unde consiliul popular depo­zitase lemne. Aici a încărcat ca­mionul cu lemne pe care le-a dus acasă. A fost deferit justiţiei pentru furt din avutul obştesc, furtul autoca­mionului şi conducere fără permis. A solicitat concubinei sale să-l ajute pentru a scăpa măcar de două din faptele ce i s-au reţi­nut în sarcină. Aceasta l-a ascul­tat fără ezitare. In faţa instanţei a susţinut hotărît că nu Costea a condus maşina ci nepotul acestuia care de fapt a şi fost cu el după lemne. S-a dovedit însă în final că fe­meia a minţit. Trimisă în judecată pentru mărturie mincinoasă, Mun­teanu Maria a fost condamnată la 8 luni închisoare. Din analiza cazurilor semnalate se desprinde următoarea conclu­zie: oamenii cinstiţi se comportă cu demnitate şi în calitate de martori cînd sunt solicitaţi să facă depo­ziţii în faţa unui organ judiciar, bucurîndu-se de aprecierile celor de o seamă cu ei; cei care-şi cal­că însă în picioare demnitatea de om, devenind martori mincinoşi, pe lingă aprobriul tuturor cetăţenilor cinstiţi, ajung pe banca acuzaţilor, primind pedepsele prevăzute de lege pentru infracţiunea de măr­turie mincinoasă. MIRCEA PAŞCA procuror — Sighişoara ÎNCHIS pentru... Cum este şi firesc, periodic, unităţile comerciale şi în general toa­te gestiunile sunt supuse inventarierii. Pentru anunţarea publicului, pe uşile magazinelor se instalează cite o plăcuţă cu inscripţia: „închis pentru inventar, mărfuri similare găsiţi la magazinul X“. Deseori se intimplă ca atunci cind te-ai deplasat la magazinul la care ai fost îndrumat de inscripţie să-l găseşti şi pe acesta închis. La uşa lui se află o altă inscripţie: „Azi după-amiază închis, mărfuri si­milare găsiţi la magazinul Y“ (care de fapt se află în inventar). Aceste încurcături, evitabile, dau bătaie de cap cumpărătorilor. Mai nou alte inscripţii au început să „pavoazeze“ uşile magazinelor şi unităţilor comerciale, „închis pentru curăţenie“. Astfel de panoplii am intilnit la cofetăria din Tîrnăveni (fără fir­mă) şi la numeroase alte magazine din Tirgu-Mureş. In loc ca spaţiile comerciale să fie curăţate după închiderea maga­zinelor, unii gestionari s-au gindit că această „lucrare“ se poate efec­tua tot atît de bine şi comod în timpul programului. Din aceasta ei şi-au făcut o practică nesănătoasă. De la „gestionarii inventivi“ s-au molipsit şi alţii. „închis pentru curăţenie“ apare tot mai des. Aşteptăm să „apară“ şi măsuri corespunzătoare pentru lichidarea urgentă a acestor anomalii. TEOFIL TANASESCU In anul acesta, I. P. împli­neşte 30 de ani. Deci a ajuns la virsta cind majoritatea celor de o seamă cu el fie că au trecut prin şcoli profesionale şi facul­tăţi şi au deja o calificare, fie că au rămas in satul lor natal şi sint agricultori, s-au căsătorit, au casa lor ş.a.m.d. Cu I. P. nu s-a intimplat aidoma. Nu, pen­tru că evoluţia lui, de cind a ter­minat cele 7 clase ale şcolii de cultură generală, a fost destul de greoaie şi obositoare, încăr­cată aproape in fiecare an cu griji şi emoţii. Şi aceste stări psihologice au fost mereu ten­­sionante atît pentru tinărul I. P. cit şi pentru părinţii lui. Cine e de vină? se pune firesc între­barea. Relatez faptele in cu­noştinţă de cauză. In cei 7 ani de şcoală, făcuţi in satul lui, o localitate de prin părţile Ridului, I. P. n-a strălu­cit la invăţătură. Dimpotrivă. Au fost ani cind cu greu a trecut dintr-o clasă in alta. Cu toate acestea, părinţii lui I. P., încă atunci, şi-au pus în gind ca bă­iatul lor să ajungă la şcoli mai inalte, să­ devină profesor, ingi­ner ori medic. Cu chiu, cu vai „băiatul" a intrat într-un liceu de cultură generală. Dar n-a fost an in care I. P. să nu aibă una-doua corigente, ba chiar, clasa a IX-a a făcut-o in doi ani. Şi n-a fost sfirşit de an şco­lar in care părinţii să nu „in­tervină" direct la profesori, la diverse cunoştinţe pentru ca fiul lor să mai treacă o clasă, să nu rămină repetent. Aşadar, perioada celor 5 ani de liceu (dintre care doi ,,con­sacraţi" pentru o singură cla­să), a fost pentru I. P. şi pentru părinţii lui un timp in care toţi trei au trăit mai multe griji şi emoţii decit bucurii. I. P. nu fă­cea acel „salt" la învăţătură la care se aşteptau an după an părinţii lui. Bacalaureatul şi l-a luat in doi ani, adică de două ori a căzut şi a treia oară a trecut cu media minimă. Atunci, la 22 de ani, cind I. P. işi luase bacalaureatul, cind trecuse demult pragul maturi­tăţii, şi-a pus o mulţime de­­în­trebări: „Ce să fac mai depar­te? Pe ce drum să păşesc in continuare? Unde ar fi mai uşor şi mai bine? ..." La toate aces­te întrebări, părinţii şi fiul lor au găsit un răspuns comun: I. P. să încerce admiterea la o facultate. In primul,d­in al doi­lea şi in al treilea an a încercat la cursurile de zi, dar fără rea- INCURSIUNI ştiu. Şi nu la aceeaşi facultate, a dat de două ori la facultatea de istorie-geografie, iar a treia oară la filologie. In toată aceas­tă perioadă, tinărul „candidat" a funcţionat la şcoala din satul său ca suplinitor. Vâzind că cu puterile sale nu poate „deschi­de" poarta unei facultăţi la cursurile de zi, de ciţiva ani I. P. a fost candidatul invăţă­­mintului fără frecvenţă. Şi tot fără reuşită. Alt timp pierdut, alte cheltuieli, alte emoţii şi griji, alte decepţii. Recent, l-am intilnit pe Nelu supărat in municipiul Tirgu- Mureş. — De ce eşti amărit, Nelule? — l-am întrebat. — Am fost şi sînt ghinionist — mi-a spus, făcînd un gest disperat. Am căzut la concursul pentru postul de suplinitori la o catedră a unei şcoli săteşti. Pină acum mi-a mers cum mi-a mers pe un asemenea post, insă văd că şi aici a început se­lecţia ... Cind or auzi părinţii, parcă-i văd cum o să se în­crunte. .. — Şi acum, după acest in­succes ce ai de gind să faci? — Am să fac ce trebuia să fac cind am trecut pragul ma­turităţii: drumul spre un şantier, spre o fabrică unde să mă ca­lific şi să-mi ciştig existenţa. — Şi de ce n-ai făcut acest lucru atunci? — Pentru că părinţii, cu orice preţ, au vrut să fiu medic, ingi­ner sau profesor... Au vrut părinţii. Dar fiul lor n-a vrut, sau n-a simţit acea adevărată chemare a „cărţii“ medicului, inginerului, istoricului sau filologului... In şcoala de cultură generală, mi-aduc amin­te, Nelu avea repulsie faţă de unele obiecte de învăţămint şi chiar faţă de cele principale din programă: matematică, fi­zică şi chimie, limbă şi litera­tură. .. Şi totuşi, părinţii lui au vrut „cu orice preţ“ să-şi vadă fiul invăţind in amfiteatrul unei universităţi. Dar el n-a putut ajunge acolo. Anii au trecut unul după altul şi I. P., la virsta lui nu are un act de calificare. Să facă agricultură, nu-i con­vine. Consătenii lui il cunosc ca intelectual, ii spun „domnul Nelu". Acum, după mai bine de un deceniu de cind a trecut pragul maturităţii, el va păşi probabil spre un şantier, spre o fabrică, adică pe acel drum care trebuia parcurs după anii adolescenţei. Trebuia, insă pă­rinţii s-au împotrivit. Şi au făcut acest lucru in dauna lor şi a fiului lor. Dacă ei il călăuzeau şi il orientau pe Nelu spre acel loc spre care el avea înclinaţii, plăcerea de a munci cu rivnă, astăzi toţi trei, fireşte, se sim­ţeau altfel. „Băiatul" acum nu e medic, nici inginer, nici pro­fesor; dar putea fi un bun agri­cultor, un bun strungar, un bun zidar. . . C. CROITORU NOTE — Vine, nu vine? Ne ia, ori nu ne ia? Acestea erau întrebările ce şi le puneau cei 24 de muncitori, care aşteptau, în ziua de 27 au­gust a. c. autobuzul, în staţia din faţa Combinatului de sticlă şi fa­ianţă din Sighişoara. La ora 14:35 şi-a făcut apariţia autobuzul condus de Kurteş. Adolf, care a trecut în plină viteză pe lingă pasagerii din staţie, făcîndu­­se că nu-i observă, cu toate că în maşină mai erau 8 locuri libere. La ora 15:55 apare a doua cursă condusă de şoferul Şuştăr Ioan, care a oprit în staţie dar nu a luat decît două persoane. Restul călătorilor au fost nevoiţi să mear­gă pe jos pînă la autobază pentru a solicita un autobuz special care să-i ducă acasă, după 8 ore de muncă. De acest sistem de deservire a călătorilor, cu totul original, prac­ticat de unii din conducătorii auto de la autobaza călători din Sighi­şoara ne-a informat Tom­a Roman, salariat la întreprinderea „Nicova­la", rugindu-ne să intervenim pen­tru rezolvarea transportului sala­riaţilor navetişti din comunele în­vecinate municipiului Sighişoara care lucrează la Combinatul de sticlă şi faianţă şi la „Nicovala". — Aproape totdeauna, miercu­rea şi sîmbăta, sîntem nevoiţi să aşteptăm ore în şir pînă reuşim să ne urcăm întro maşină, cu toate că plătim lunar abonamentul. De multe ori renunţăm la autobuzele pentru care am scos abonament şi plecăm acasă cu diferite ocazii. Astfel, o bună parte din timpul nostru liber, atît de necesar pentru rezolvarea anumitor treburi zilnice şi pentru odihnă, îl irosim aştep­­tind autobuzele care mereu ne joacă festa şi în special miercurea şi sîmbăta, cînd aglomeraţia e mai mare. Cu toate că conducerea autoba­zei cunoaşte aceste nereguli ma­nifestate în asigurarea transportu­lui abonaţilor de la întreprinderile amintite, nu a luat nici o măsură concretă care să înlăture această situaţie anostă. E timpul ca pe conducătorii auto certaţi cu disci­plina să-i tragă la răspundere, pentru a le aduce aminte că ei sunt cei obligaţi să stea la dispozi­ţia călătorilor şi nu invers, rog miercurea şi sîmbăta să suplimen­teze cursele pentru a evita aglo­meraţia şi întîrzierile nejustificate. Sîntem convinşi că cei răspunză­tori de buna desfăşurare a trans­portului de călători nu vor aştepta ca la autobaza din Sighişoara să sosească o cursă specială ... pen­tru a rezolva neajunsurile interne. I. HUSAR VINE, NU VINE...? Dublarea traficului telefonic interurban De curînd, la reţeaua de radio­­relee interurbane a ţării au fost conectate centralele telefonice au­tomate din Tîrgovişte, Baia Mare şi Satu Mare. Lucrările întreprinse în acest scop au dus la dublarea traficului interurban. Concomitent, în oraşele respective sunt în curs de execuţie lucrări de sporire a capacităţii centralelor, de moderni­zare şi dezvoltare a sistemului de cabluri aeriene şi subterane. In 1970 vor fi create în ţară încă 30.000 de linii telefonice, îndeosebi prin extinderea centralelor din Piteşti, Tg.-Mureş, Cluj, Iaşi, Ga­laţi, Craiova, Baia Mare şi Braşov. Din acest total, Bucureştiul va avea la sfârşitul anului cu 17.000 mai mulţi abonaţi (Agerpres) STEAUA ROȘIE PAGINA 3 POŞTA JURIDICĂ HURGHIŞ ALEXANDRU — RE­GHIN. Potrivit dispoziţiunilor art. I din Legea nr. 26/1967, în fiecare an calendaristic salariaţii au dreptul la un concediu de odihnă plătit, în raport cu vechimea în muncă, du­rata concediului de odihnă este de 15—24 zile lucrătoare. Salariaţii ca­re au ca stagiu general de activitate o vechime de pînă la 5 ani, benefi­ciază de un concediu minim de o­­dihnă de 15 zile. Stabilirea vechimii în muncă, ca stagiu general de activitate, care se are în vedere la acordarea conce­diului de odihnă, se obţine prin în­sumarea tuturor perioadelor lucrate în calitate de salariat, inclusiv sta­giul obligatoriu de militărie. Dat fiind faptul că din scrisoare nu rezultă vechimea dv. în muncă, nu putem aprecia dacă unitatea v-a acordat sau nu în mod legal conce­diul de odihnă, în situaţia că aţi lucrat în întregul an pentru care vi s-a acordat concediul (1969) şi nu aţi avut concedii fără plată mai mari de 30 zile, iar unitatea v-a a­­cordat un concediu de numai 14 zi­le, înseamnă că a procedat greşit, minimul legal al concediului de o­­dihnă fiind de 15 zile. în continuare menţionam faptul că dreptul la con­cediu nu poate face obiectul nici unei tranzacţii, renunţări sau limi­tări. Orice acte prin care s-ar dis­pune limitarea concediului de odih­nă este considerat nul de drept. Ne­­respectarea legii în privinţa acordă­rii concediului de odihnă poate a­­trage după sine răspunderea disci­plinară şi chiar cea materială. RUSU TEODOR — BALA. Am reţinut din scrisoare că aveţi o ve­chime în muncă de 15 ani, 3 luni­ şi 13 zile, din care 6 ani lucrată ca membru în cooperativa agricolă de producţie. Potrivit Legii nr. 27/1966, deschiderea dreptului de pensie pentru limită de vîrstă este condi­ţionată de existența unei vechimi în muncă de cel puţin 19 ani, dovedită cu acte. Perioada lucrată în C.A.P. ca membru al acesteia, nu constitu­ie vechime utilă pentru acordarea pensiei în cadrul asigurărilor socia­le de stat. Scăzîndu-se deci din to­talul vechimii în muncă, vă rămîne o vechime utilă de 9 ani, 3 luni şi 13 zile, care însă este insuficientă obţinerii pensiei pentru limită de vîrstă cu vechime incompletă. Tim­pul lucrat ca membru C.A.P. se are în vedere la acordarea pensiei In cadrul acestui sector. TOPITORIA DE ClNEPA — LU­DUȘ. Vechimea neîntreruptă în mun­că, pentru cazurile ivite anterior datei de 26 III 1970 se stabilește conform prevederilor codului mun­cii (art. 133, 133/1), iar pentru ca­zurile ivite după această dată, po­trivit Legii nr. 1/1970. Pe cale legis­lativă, problema invocată în scri­soare este rezolvată, în interpreta­rea şi aplicarea uniformă a legii, vi s-au transmis şi precizările de prin­cipiu ale Ministerului Muncii. Ur­mează deci ca problemele ce se ivesc să fie soluţionate conform dis­poziţiunilor menţionate. Pentru lă­muriri în privinţa rectificării car­netului de muncă al salariatei la care vă referiţi, urmează să vă a­­dresaţi la Direcţia pentru probleme de muncă şi ocrotiri sociale, prezen­­tînd documentaţia necesară. ŞTEFAN USIKY jurist INSTALAȚII DE MARE PRODUCTIVITATE IN SECTIA P.A.L. A C.P.L REGHIN.

Next