Steaua Roşie, noiembrie 1971 (Anul 22, nr. 261-285)

1971-11-06 / nr. 265

Cuvintarea tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU (Urmare din pag. 1)­vea o viziune largă, a visa despre ceea ce trebuie să devină comu­nismul, nu poţi fi un revoluţionar, nu poţi fi un comunist. (Aplauze puternice). Se impune să acţionăm hotărît pentru atragerea şi mai largă a maselor populare la întreaga acti­vitate de conducere a societăţii. Să ne preocupăm necontenit de dezvoltarea şi lărgirea democraţiei socialiste, pornind de la faptul că socialismul nu poate fi decit ro­dul activităţii conştiente a întregu­lui nostru popor. Se impune, tot­odată, să ne preocupăm şi mai mult de ridicarea calităţii şi a ro­lului comuniştilor în viaţa poporu­lui nostru. Putem spune, tovarăşi, că una din caracteristicile principale ale lucrărilor plenarei noastre este u­­nitatea deplină, politică şi ideolo­gică, a Comitetului nostru Central. (Vii aplauze). De altfel, aşa cum am mai arătat, întreaga dezbate­re ideologică care a avut loc în ultimele luni a exprimat cu putere unitatea de fier a partidului nos­tru — izvorul forţei şi capacităţii sale revoluţionare­­— coeziunea sa în jurul Comitetului Central, precum şi încrederea nestrămuta­tă şi devotamentul întregului po­por faţă de politica marxist-leni­­nistă, internă şi externă, a parti­dului nostru, unitatea şi coeziu­nea sa în jurul Partidului Comu­nist Român, care călăuzeşte cu pricepere întreaga naţiune pe drumul socialismului şi comunis­mului. (Aplauze puternice, înde­lungi). Tovarăşi, Oricît de bune ar fi hotărîrile pe care le-am adoptat, influenţa lor nu se va simţi însă de la sine. Acum hotărîtoare este munca or­ganizatorică, repartizarea justă a cadrelor, controlul îndeplinirii ho­­tăririlor. lată de ce este necesar ca toate organele de partid şi de stat să stabilească măsurile nece­sare pentru îmbunătăţirea muncii lor, a întregii noastre activităţi. Trebuie să judecăm oamenii nu după vorbe şi declaraţii, ci după fapte, după felul cume realizează în practică hotărîrile şi legile sta­tului, după felul cum se ocupă de soluţionarea problemelor care pri­vesc bunăstarea şi fericirea între­gului popor. Nu trebuie să facem nici o con­cesie de la principiile noastre de viaţă. Să nu admitem nici o aba­tere sau încălcare a hotărîrilor şi legilor statului. S-a vorbit aici des­pre unele încălcări grave ale le­galităţii noastre socialiste, despre unele fapte reprobabile, despre a­­buzuri, sustrageri din avutul ob­ştesc, s-a amintit despre neregu­lile financiare de la Consiliul mu­nicipal Bucureşti în care sunt im­plicaţi şi un fost vicepreşedinte al acestui Consiliu şi fostul ministru al industriei materialelor de con­strucţii, care, după cum se ştie, au fost destituiţi, intr-adevăr tovarăşi, se pune întrebarea: cum s-a pu­tut ajunge aici? De ce, vreme în­delungată aceşti oameni au putut rămîne nedescoperiţi, ba mai mult chiar au fost şi promovaţi în mun­că? De ce Comitetul executiv al Consiliului popular municipal Bucureşti, Comitetul municipal de partid şi primarul Capitalei nu au sesizat la timp aceste neajunsuri? Această situaţie nu se poate ex­plica decît prin lipsa unei bune organizări a muncii de conducere şi îndrumare, prin lipsă de disci­plină şi ordine în mînuirea mij­loacelor financiare, prin lipsă de control, printr-o atitudine de ne­păsare şi îngăduinţă faţă de ma­nifestările de încălcare a legali­tăţii noastre. Or, trebuie să fie clar pentru toţi că împotriva ce­lor ce fură sau se fac vinovaţi de acte grave de păgubire a avutului nostru socialist trebuie luate mă­surile cele mai severe mergind pî­­nă la destituirea lor din munca în care au fost puşi şi, atunci cînd faptele au un caracter penal, pînă la trimiterea în faţa organelor de judecată a celor vinovaţi. Mulţi tovarăşi au criticat cu se­veritate atitudinea unor cadre de conducere din economie, din apa­ratul de stat, local şi central, care manifestă lipsă de fermitate, tole­ranţă atunci cînd constată încăl­cări şi abateri, care nu acţionează cu energie şi hotărire pentru lua­rea acelor măsuri menite să pre­vină manifestările negative, să du­că la întărirea ordinei şi discipli­nei în muncă, la respectarea ne­abătută a legilor statului. Aceste critici sunt pe deplin îndreptăţite — ele scot în evidenţă stări de lucruri cărora trebuie să le punem capăt cu toată hotărîrea, în cel mai scurt timp, pentru a întrona în toate colectivele, în toate insti­tuţiile, în întreaga activitate eco­nomică şi de stat un spirit de înaltă responsabilitate faţă de bu­nul obştesc, faţă de avuţia socia­listă a poporului nostru, pentru a­­părarea şi sporirea ei neîncetată. Acesta este un aspect esenţial al eticii şi echităţii socialiste, o latu­ră de prim ordin a întregii noastre activităţi de educaţie, de ridicare a nivelului conştiinţei cadrelor, a tuturor celor ce muncesc. Au, de asemenea, dreptate şi acei tovarăşi care, referindu-se la stările de lucruri negative de care am vorbit mai sus, au adus critici organelor procuraturii şi justiţiei pentru că nu acţionează cu destu­lă fermitate, tergiversează amche­­r°rea, şi judecarea celor vinovaţi. Este într-adevăr necesar ca aceste organe să ia măsuri hotărîte pen­tru a-şi îmbunătăţi activitatea şi operativitatea în soluţionarea ca­zurilor de felul arătat, astfel ca ni­meni dintre aceia care lovesc în proprietatea socialistă, în intere­sele clasei muncitoare şi ale între­gului popor să nu rămînă nepe­depsit. (Aplauze puternice). Dar măsurile pe care trebuie să le ia aceste organe nu pot înlocui răs­punderea conducerilor organiza­ţiilor socialiste, a organelor loca­le şi centrale de stat pentru buna gospodărire a avutului obştesc. Trebuie să ne fie clar că răs­punderea pentru conducerea acti­vităţii economice şi de stat revine conducerilor întreprinderilor şi in­stituţiilor. A încerca să punem pe seama procuraturii, a organelor Ministerului Afacerilor Interne, a justiţiei răspunderea pentru măsu­rile de prevenire a unor asemenea acte, ar însemna să mergem pe linia diminuării responsabilităţii conducerilor organizaţiilor econo­mice şi social-culturale; a merge pe linia trecerii răspunderii ce re­vine conducerii întreprinderilor, consiliilor populare, unităţilor şi instituţiilor de stat şi economice, pe seama organelor M.A.I., a pro­curaturii şi justiţiei, ar însemna să deschidem calea unei înţelegeri greşite a rolului acestora, să cre­ăm un pericol grav, cu consecinţe negative, de substituire de către organele de represiune, a organe­lor economice şi sociale. Este ştiut că partidul nostru a combătut cu energie şi combate permanent o asemenea concepţie, asemenea practici pe care nu le putem ad­mite sub nici un chip in viaţa noastră socială. (Aplauze puterni­ce). Deci, pentru a fi pe deplin clar, doresc să repet încă o dată: în primul rînd răspunderea pentru asigurarea bunei gospodăriri a fondurilor, pentru respectarea dis­ciplinei, apărarea proprietăţii ob­şteşti, pentru luarea măsurilor îm­potriva celor ce lovesc in avutul obştesc revine nemijlocit organe­lor de conducere ale unităţilor e­­conomice şi social-culturale; aces­tora le revine sarcina de a veghea —■ în­ cadrul unităţilor şi instituţii­lor respective — la respectarea le­gilor, a ordinii şi disciplinei, a in­tereselor societăţii. Ministerul Afa­cerilor Interne, procuratura şi jus­tiţia —­ ca organe de represiune împotriva elementelor infractoare, antisociale — trebuie să intervină ferm şi să acţioneze cu toată ho­tărîrea pentru sancţionarea seve­ră, în conformitate cu legile ţării, a tuturor celor ce se fac vinovaţi de încălcarea legalităţii. Aşa cum am arătat şi în expunerea pre­zentată plenarei, faţă de abuzuri şi furturi, faţă de cei ce lovesc în avutul obştesc nu trebuie să ma­nifestăm nici o îngăduinţă! Numai aşa ne vom face datoria faţă de poporul nostru! (Aplauze puterni­ce). S-a amintit în plenară că unii dintre tovarăşi se supără dacă într-o poezie sau într-o carte se arată că un activist de partid sau de stat comite abateri sau greşeli, sau are o comportare necorespun­zătoare în societate. De ce să ne supărăm, dacă există într-adevăr asemenea oameni? Oare literatu­ra nu poate vorbi de această rea­litate? Oare, scriind despre aceste lucruri, jigneşti pe activişti? Nu. Cel care jigneşte nu este, în acest caz, scriitorul sau poetul respectiv, ci însuşi activistul care are aseme­nea comportări; el înjoseşte nu­mele de activist de partid şi de stat! Este adevărat că nu aceasta caracterizează pe activiştii noştri de partid şi de stat, că aproape în totalitatea lor aduc o mare contribuţie la progresul şi înflori­rea societăţii noastre, că cei mai mulţi au o atitudine înaintată în viaţa socială şi personală, in com­portamentul lor general, sunt mo­del de abnegaţie în muncă, de dăruire pentru cauza socialismu­lui, de corectitudine morală. Dar din păcate, mai avem şi oameni cu deficienţele despre care am vorbit mai înainte. Eu cred că nu e nimic rău că scriitorii noştri a­­bordează şi asemenea probleme etice în poezii, nuvele sau piese de teatru, redind fapte reale, cri­­ticînd şi ajutînd la lichidarea unor manifestări negative. Aşa cum cred, de asemenea, că este bine­ ca literatura şi arta noastră să e­­videnţieze şi pe activistul care îşi pune energia, priceperea şi mun­ca în slujba cauzei partidului, a bunăstării şi fericirii poporului. (Aplauze puternice). In făurirea noii societăţi nu tre­buie — este adevărat — să ţi­nem seama de vechile legi ale o­­rinduirii trecute. Dar aceasta nu înseamnă că nu trebuie să ţinem cont nici de legile noastre noi! Mă refer la ceea ce spuneam noi în trecut că socialismul este ne­îngrădit de lege, înţelegînd prin aceasta legile vechii orînduiri. Dar după cucerirea puterii am făurit şi făurim noi legi, corespunzătoare condiţiilor societăţii socialiste, fi­nind seama de cerinţele făuririi noii orînduiri, trebuie să acţionăm cu toată fermitatea pentru respec­tarea lor. In această privinţă nu este admisă nici o abatere, nici o încălcare! Respectarea hotărîrilor, a legilor constituie o cerinţă obli­gatorie care condiţionează succe­sul întregii noastre activităţi de făurire a societăţii socialiste multi­lateral dezvoltate, de creare a condiţiilor pentru trecerea spre comunism. (Aplauze puternice). Pe bună dreptate, mulţi tova­răşi, în cuvîntul lor, s-au referit la activitatea internaţională a par­tidului nostru. Aceasta deorece, preocupîndu-se de făurirea noii orînduiri în ţara noastră, partidul dă o mare atenţie dezvoltării cola­borării cu toate ţările socialiste, cu toate statele lumii. In activitatea noastră vom con­tinua să acordăm o mare atenţie educării tuturor celor ce muncesc în spiritul solidarităţii internaţio­naliste cu oamenii muncii, cu co­muniştii de pretutindeni,­cu toate forţele progresiste naţionale, de­mocratice şi antiimperialiste din lume. Suntem­, tovarăşi în preajma săr­bătoririi Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie, care a marcat o cotitură istorică în dezvoltarea so­cietăţii omeneşti. Aş dori să aso­ciez întreaga noastră plenară — de altfel aceasta exprimă gînduri­­le partidului şi poporului nostru — adresînd popoarelor Uniunii Sovietice, comuniştilor sovietici cele mai calde felicitări şi urări de succes în activitatea lor de făurire a comunismului. (Aplauze puternice, prelungite). In acelaşi spirit, şi considerînd de asemenea, că întrunesc asenti­mentul plenarei, doresc să adre­sez tuturor ţărilor socialiste, par­tidelor comuniste, tuturor priete­nilor noştri de peste hotare un salut călduros şi urări de succes în activitatea lor. (Aplauze puter­nice, prelungite). România, partidul nostru comu­nist vor face totul pentru dezvol­tarea colaborării cu toate ţările socialiste, cu toate forţele anti­imperialiste, pentru lărgirea cola­borării internaţionale cu toate sta­tele — în domeniul economic, şti­inţific, cultural —, pentru o poli­tică de prietenie cu toate naţiuni­le lumii, pentru pace pe planeta noastră, înainte de a încheia lucrările plenarei Comitetului Central, aş dori să mulţumesc pentru aprecie­rile care s-au făcut aici la adre­sa muncii mele — şi în acelaşi timp, aş dori să fac un reproş prie­tenesc unor tovarăşi care au de­păşit, ca să spun aşa, puţin mă­sura. Multe din cele spuse la a­­dresa muncii şi calităţilor mele le consider adresate poporului meu, al cărui fiu sunt — acestea re­prezintă tocmai calităţile poporu­lui nostru minunat. (Aplauze pu­ternice). De asemenea, consider că aceste aprecieri sunt adresate partidului nostru comunist, în rîn­­dul căruia am crescut — aş pu­tea spune — am învăţat, a cărui politică şi ale cărui idealuri mă străduiesc să le traduc în viaţă, împreună cu Comitetul Central, cu întregul nostru partid şi popor. (Aplauze puternice), în munca încredinţată de par­tid şi popor mă străduiesc să ac­ţionez cit mai bine şi, fără îndo­ială că atunci cînd nu totul merge cum ar trebui, simt că şi în mun­ca mea sînt neajunsuri şi lipsuri; aceasta înseamnă că se impune să perfecţionăm activitatea pe care o desfăşurăm pentru a face ca în înfăptuirea politicii partidului şi statului nostru să avem cît mai puţine greşeli — ar fi de dorit să nu avem de loc — să asigurăm realizarea în cele mai bune con­­diţiuni a programului de făurire a socialismului şi comunismului în România. Fiecare dintre noi trebuie să înţeleagă că numai ridicindu-şi nivelul de cunoştinţe politice, ideologice, culturale, de condu­cere a societăţii, va putea înde­plini în mai bune condiţiuni sar­cinile ce i se încredinţează. Să avem permanent în vedere că numai aplicînd consecvent prin­cipiul muncii colective şi dezvoltînd democraţia de partid vom asigura realizarea cu succes a marilor o­­biective pe care ni le propunem. Nu trebuie să uităm nici un mo­ment că orice personalitate se poate afirma numai în strînsă le­gătură cu partidul şi poporul, numai înfăptuind politica partidu­lui şi numai acţionînd în concor­danţă cu interesele naţiunii noas­tre socialiste. Desigur, partidul nu este o no­ţiune abstractă El este format din oameni şi de felul cum mun­cesc şi se comportă membrii săi depinde şi felul de a fi al parti­dului. De aceea este necesar să îmbinăm cît mai just în activita­tea noastră munca colectivă cu creşterea rolului fiecărui activist de partid în parte, a răspunderii sale, deoarece prestigiul fiecăruia nu poate fi decît rezultatul mun­cii sale pentru realizarea în viaţă a politicii partidului şi statului nostru. In ce mă priveşte, asigur ple­nara, întregul partid şi popor că voi face totul pentru a mă achi­ta cît mai bine de sarcinile încre­dinţate, pentru a contribui din plin la realizarea programului elabo­rat de Congresul al X-lea, pentru bunăstarea naţiunii noastre, pen­tru socialism şi comunism. (Aplau­ze puternice, prelungite). Să ne luăm cu toţii angaja­mentul că ne vom face datoria în faţa partidului şi poporului! (Aplauze puternice). Vă urez tuturor succese cit mai mari în activitatea pe care o des­făşuraţi! (Vii aplauze). Rog pe primii secretari să transmită comuniştilor, tuturor ce­tăţenilor salutul Comitetului Cen­tral al partidului şi cele mai­ bune urări de succes în muncă şi de fericire în viaţă. (Aplauze puterni­ce, prelungite). Cuvintul tovarăşului JÁNOS FAZEKAS Este cunoscut de noi toţi, cit de mare atenţie acordau întemeietorii socialismului ştiinţific înarmării ideologice a clasei muncitoare în scopul înţelegerii de către aceasta a rolului său istoric în lupta pen­tru doborîrea capitalismului, pen­tru victoria revoluţiei socialiste, făurirea noii orînduiri sociale şi a omului nou. Marx, Engels şi Lenin au fost aceia care au relevat le­gătura indisolubilă, dialectică din­tre practica şi teoria revoluţionară, faptul că teoria revoluţionară nu poate exista fără practica revolu­ţionară, iar aceasta din urmă nu se poate dezvolta, dacă nu este permanent pătrunsă de forţa că­lăuzitoare a teoriei revoluţionare. De aici, obligaţia firească a parti­delor comuniste, marxist-leniniste, de a se ocupa fiecare în parte de dezvoltarea ideologiei revoluţiona­re, pe baza condiţiilor economice, istorice şi naţionale proprii, a con­ştiinţei socialiste a maselor, a mo­ralei şi a eticii comuniste, singura cale a asigurării participării con­ştiente a clasei muncitoare, a tu­turor oamenilor muncii la făuri­rea socialismului şi comunismului. Se ştie cu cită răspundere a pri­vit partidul nostru această obliga­ţie a sa. Este cunoscută de noi toţi munca politico-ideologică de mare anvergură pe care partidul nostru a desfăşurat-o de la Con­gresul al IX-lea încoace, pe care o desfăşoară în prezent, însăşi a­­ceastă plenară încadrîndu-se or­ganic în uriaşul efort teoretic şi practic al partidului de a înarma clasa muncitoare, toţi oamenii muncii cu nemuritoarea învăţătu­ră marxist-leninistă, cu tezele po­liticii sale revoluţionare. Pe bună dreptate sublinia tova­răşul Ceauşescu obligaţia noastră a tuturor, de a lua parte activă la această uriaşă muncă politico­­ideologică, obligaţia ca fiecare to­varăş cu muncă de răspundere pe linie de partid şi de stat să parti­cipe personal la elaborarea poli­ticii partidului, îmi exprim acordul deplin cu ex­punerea tovarăşului Nicolae Ceauşescu prezentată în faţa ple­nului Comitetului Central, cu teze­le teoretice şi măsurile practice cuprinse în acest document de mare importanţă teoretică şi prac­tică pentru întreaga activitate a partidului nostru comunist. Totoda­tă, mă angajez, ca în domeniul meu de activitate să aplic cu toa­tă fermitatea ideile şi indicaţiile cuprinse în expunere. După Congresul al IX-lea al partidului , s-a făcut mult pen­tru îmbunătăţirea muncii noastre în cultivarea tradiţiilor progresiste, democratice, revoluţionare ale po­porului şi îndeosebi ale clasei muncitoare şi ale partidului comu­nist, dar mai este de făcut şi în acest domeniu. Sunt încă numeroa­se figuri revoluţionare, care ar merita pe deplin statui, busturi, case memoriale, plăci comemora­tive, făcînd din locurile acestea tot atîtea puncte de pelerinaj pentru tineretul nostru. La noi a existat tradiţia contribuţiei materiale be­nevole a cetăţenilor pentru ridica­rea de statui, busturi. Ar trebui re­înviată această tradiţie pe plan local, judeţean şi în unele cazuri chiar pe plan naţional, ceea ce ar avea şi un puternic efect mobili­zator şi educativ. Una din problemele ideologice de care clasicii marxist-leninismu­­lui, partidul nostru comunist s-au ocupat în permanenţă — este teo­ria rezolvării marxist-leniniste a problemei naţionale, învăţătura marxist-leninistă despre problema naţională, nobilă ideologie a in­ternaţionalismului proletar, străba­te ca un fir roşu întreaga politică internă şi externă a partidului nostru, întreaga sa luptă şi muncă desfăşurată în fruntea maselor, pentru eliberarea socială şi naţio­nală, pentru făurirea noii orînduiri. Pentru noi, membrii Partidului Comunist Român, este o mîndrie faptul că partidul nostru a ştiut să fie întotdeauna un model de internaţionalism: faptul că secre­tarul nostru general, tovarăşul Ceauşescu, desfăşoară personal o imensă activitate teoretică şi prac­tică pentru dezvoltarea şi aplica­rea neabătută a ideologiei inter­naţionalismului proletar, consti­tuie un exemplu de consecvenţă şi principialitate revoluţionară. La Congresul al X-lea al parti­dului, formulînd teza necesităţii o­­biective a dezvoltării armonioase a întregului teritoriu al ţării, to­varăşul Ceauşescu a subliniat că îndeplinirea neabătută a acestui deziderat major îmbracă şi un ca­racter care ţine de aplicarea con­secventă a politicii naţionale, de asigurarea deplinei egalităţi în drepturi între toţi cetăţenii ţării. De fapt încă după Congresul al IX-lea, industrializarea socialistă a judeţelor şi oraşelor, unde trăiesc şi naţionalităţi, a cunoscut un ritm nemaiîntîlnit. După cum se vede, planurile cincinale, planurile de stat anuale, bugetul statului, sunt şi instrumente de realizare a poli­ticii marxist-leniniste a partidului în problema naţională, instrumen­te de realizare a egalităţii sociale şi naţionale a tuturor oamenilor muncii. O altă teză de covîrşitoare im­portanţă teoretică şi practică, formulată de tovarăşul Ceauşescu în cuvintarea sa de la plenara Consiliului oamenilor muncii de naţionalitate maghiară, este acela privind rolul naţiunii şi legat de acesta, locul şi rolul naţionalită­ţilor conlocuitoare, perspectivele ce se deschid în faţa lor. „Tre­buie să avem în vedere, spunea tovarăşul Ceauşescu, că pentru o îndelungată epocă, inclusiv pe­rioada construcţiei comunismului, naţiunea rămîne o importantă ca­tegorie social-istorică, un factor de bază al progresului societăţii. Pînă la dispariţia naţiunii va mai trece mult, foarte mult timp — şi ca atare este necesar să abordăm serios această problemă. Ea are o deosebită importanţă şi pentru în­ţelegerea justă a relaţiilor între ţările socialiste, a principiilor ce trebuie să guverneze raporturile dintre ele. In acest cadru înţeleg să abor­dăm şi problema naţionalităţilor conlocuitoare, din faptul că naţiu­nea are încă o perspectivă înde­lungată — rezultă că şi existenţa naţionalităţilor are o perspectivă îndelungată". Doresc, totodată, să menţionez aici, contribuţia personală a to­varăşului Ceauşescu, la elabora­rea şi adoptarea Constituţiei Re­publicii Socialiste România, le­gea de bază a întregii vieţi so­ciale şi de stat. Ceea ce formu­la Lenin, ca o cerinţă esenţială în asigurarea egalităţii naţionale în drepturi a tuturor oamenilor muncii, şi anume ca legea supre­mă a statului socialist­ să stator­nicească drepturi egale tuturor naţionalităţilor, în Constituţia ţării noastre şi-a găsit o întruchi­pare clară. O contribuţie importantă a to­varăşului Ceauşescu la îmbogăţi­rea tezaurului marxist-leninist al problemei naţionale este formula­rea răspunderii directe a organe­lor locale ale statului socialist pentru aplicarea neabătută a po­liticii naţionale a partidului şi sta­tului pe teritoriul lor de competen­ţă, idee concretizată în Legea Consiliilor Populare. Astfel, ele dis­pun azi şi de instrumente juridice pentru aplicarea în viaţă a poli­ticii partidului şi statului în pro­­blema naţională. Munca desfăşurată de tovarăşul Ceauşescu, lucrările lui din ulti­mul timp, care cuprind contribu­ţii foarte valoroase şi în acest do­meniu, sunt deosebit de vaste. Este cu totul firesc, ca în această pe­rioadă, cînd ne ocupăm mai in­tens de îmbunătăţirea activităţii ideologice, să se acorde o mai mare atenţie şi însuşirii teoriei marxist-leniniste, a politicii par­tidului şi statului nostru privind problema naţională şi internaţio­nalismul proletar, studierii mai aprofundate a documentelor de partid, a­ cuvîntărilor tovarăşului Ceauşescu referitoare la aceste probleme. Partidul Comunist Român a fost şi este internaţionalist de la înfiin­ţarea sa. El a unit în rîndurile sale elementele cele mai înaintate ale clasei muncitoare, ale ţărănimii şi intelectualităţii, fără deosebire de naţionalitate. La crearea sa, au participat, alături de revoluţio­nari români şi revoluţionari din rîndul naţionalităţilor conlocuitoa­re. Luînd în considerare realită­ţile din România, unde alături de poporul român, de peste o mie de ani, trăiesc şi muncesc şi naţio­nalităţi, partidul a considerat a­­tragerea acestora în lupta revolu­ţionară condusă de el pentru do­­borîrea capitalismului şi preluarea puterii de către clasa muncitoare, ca o sarcină primordială, care a impus de la început elaborarea unui politici cu adevărat demo­cratice faţă de naţionalităţile con­locuitoare. Astfel,­­ chiar la con­gresul de constituire a partidului, pe ordinea de zi figura şi proble­ma naţională. Este cunoscut, că într-o ţară în care locuiesc mai multe naţiuni şi naţionalităţi sau o singură naţiu­ne şi mai multe naţionalităţi, unul din criteriile de apreciere sigură a internaţionalismului partidului co­munist, constă tocmai în relaţiile naţionale pe care el a reuşit să le statornicească in politica sa fa­ţă de naţionalităţi. Lupta consec­ventă a partidului nostru — în de­cursul întregii sale existenţe — pentru statornicirea unor relaţii na­ţionale cu adevărat democratice între naţiunea română şi naţiona­lităţile conlocuitoare, pentru reali­zarea în fapt a egalităţii depline în toate domeniile vieţii sociale, a tuturor oamenilor muncii, fără deosebire de naţionalitate, a creat imensul prestigiu de care el se bucură azi în faţa tuturor oame­nilor muncii români, maghiari, germani şi de alte naţionalităţi, care urmează fără rezerve politi­ca sa internă şi externă, partici­­pînd cu toată fiinţa lor la înfăp­tuirea neabătută a acesteia. Legat de caracterul internaţiona­list al partidului nostru, al politi­cii sale interne şi externe, soco­tesc necesar ca în munca noastră politico-educativă să relevăm în permanenţă momentele şi aspec­tele cele mai importante ale glo­rioasei sale istorii. Este bine ca tînăra generaţie, toţi oamenii mun­cii, să cunoască în amănunt cîte pagini glorioase a înscris partidul nostru în marea carte de istorie a mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale. Un fapt istoric de uriaşă rezonanţă internaţionalistă este însuşi mersul nostru glorios pe drumul socialismului, măreţul drum parcurs de ţara noastră sub conducerea partidului, în făurirea societăţii socialiste. Lenin spunea, că adevărat in­ternaţionalism există unul singur: munca plină de abnegaţie pentru dezvoltarea mişcării revoluţionare, a luptei revoluţionare în propria sa ţară şi sprijinirea acestei lupte şi numai a acestei linii directoare — cu propaganda, cu solidari­tatea, cu mijloacele materiale — în toate ţările. lată cît de just, cît de leninist este ceea ce spune tovarăşul Ceauşescu — şi ceea ce face par­tidul nostru — şi anume, ca lup­­tînd neobosit pentru indeplinirea exemplară a sarcinilor construcţiei socialiste în ţara noastră, îndepli­nim o sarcină naţională şi inter­­naţionalistă în acelaşi timp. Cu fiecare succes al construcţiei so­cialiste din ţara noastră, întărim forţele socialismului in lume, ne aducem contribuţia efectivă la victoria marxism-leninismuluii în lume. Cred că — în această ordine de idei — este foarte instructiv să ci­tăm aici şi ceea ce spunea revolu­ţionarul maghiar Zallka Mate, ce­lebrul general Lukacs, din brigă­zile internaţionale comuniste ale luptelor din Spania: „Da, sîntem internaţionalişti — spunea el — dar dragostea cea mai fierbinte a inimii noastre va rămîne pămîntul nostru natal. Dacă nu-ţi iubeşti patria, unde te-ai născut şi ai crescut, pămîntul care te-a hrănit, cerul, copacii, casa părintească, atunci nu vei înţelege esenţa in­ternaţionalismului, rostul legături­lor tale cu alte popoare, care tre­buie să se nască din simţămîntul dragostei faţă de propria ta pa­trie. Fără asta, internaţionalismul rămîne o vorbă". Da, aşa înţelegem noi Interna­ţionalismul. Un astfel de interna­ţionalism — singurul adevărat — promovează partidul nostru în în­treaga sa activitate. Partidul nos­tru militează neobosit — şi îşi a­­duce contribuţia sa concretă — pentru statornicirea unor relarii cu adevărat tovărăşeşti, internaţiona­­liste în mişcarea comunistă şi muncitorească internaţională. Mili­tăm neobosit pentru relaţii de prietenie cu toate ţările socialiste, cu vecinii noştri — Uniunea Sovie­tică, Bulgaria, Ungaria, Iugoslavia şi cu celelalte ţări socialiste din Europa, Asia şi continentul ameri­can. S-a vorbit de toate acestea aici şi nu vreau să le repet. Do­resc doar să subliniez încă o dată cu tărie că internaţionalismul par­tidului nostru nu este o vorbă, ci o realitate a întregii noastre exis­tenţe, o realitate pe care o atestă fapte şi iar fapte. Unirea tuturor muncitorilor în­­tr-un partid unic şi organizaţii proletare — politice, profesionale, culturale etc. — unice, recunoaş­terea prin constituţie a drepturilor sociale şi naţionale ale oamenilor muncii; asigurarea egalităţii eco­nomice, condiţie a egalităţii socia­le, politice, juridice şi culturale; atragerea naţionalităţilor la rezol­varea treburilor statului; aplica­rea principiului democratic al res­pectării — pe cît posibil — a com­poziţiei naţionale a locuitorilor la împă­rţi­rea adm­in­istrativ-teritorială a ţării; propaganda şi agitaţia în limba proletariatului local; asigu­rarea învăţămîntului şi în limbile naţionalităţilor; folosirea limbii materne a populaţiei în adminis­traţia locală, asigurarea condiţiilor pentru dezvoltarea culturii naţio­nalităţilor şi educarea patriotică, internaţionalistă a tuturor oameni­lor muncii , iată principii care au stat şi stau la baza politicii partidului în problema naţională, iată domeniile realizărilor măreţe ale regimului nostru pe acest tă­­rîm. Desigur, tovarăşi prezentînd principiile politicii naţionale a partidului nostru, realizările noas­tre în aplicarea acestei politici — nu am dorit, nicidecum, să afirm că în activitatea noastră de partid si de stat nu au existat în trecut — si în acest domeniu — lipsuri si neajunsuri, sau că nu mai avem nimic de făcut. In ultimii ani conducerea partidu­lui, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, s-au întîlnit de mai multe ori cu oameni de cultură maghiari si germani, cu consiliile oamenilor muncii maghiari şi germani. La a­­ceste întîlniri au fost ridicate o seamă de probleme specifice vieţii naţionalităţilor. Studiindu-le, s-au găsit soluţii de rezolvare a unora, iar la altele se caută, de aseme­nea, soluţii corespunzătoare. Du­pă cum vedeţi, partidul nostru nu priveşte problema naţională — ca de altfel nici una din problemele construirii socialismului — în mod static, metafizic, antidialectic, ci în spiritul materialismului dialectic şi istoric, analizînd-o ca şi pe toate celelalte probleme sociale şi gă­sind soluţii după necesităţi. Re­iese, de asemenea, că partidul nu priveşte problema naţională numai ca o problemă economică, o pro­blemă de limbă sau de cultură, ci ca o problemă complexă, econo­mică, social-culturală şi juridică. El nu neglijează niciodată nici una din laturile acesteia, ci se preocupă de rezolvarea ei în toa­tă complexitatea în care se pre­zintă şi corespunzător etapelor de dezvoltare a societăţii. El nu tra­tează problema naţională ca o chestiune tactică, de conjunctură, ci ca una din problemele strate­giei sale generale de construire a societăţii socialiste şi comuniste în ţara noastră.

Next