Steaua Roşie, noiembrie 1971 (Anul 22, nr. 261-285)

1971-11-06 / nr. 265

I­ V ■­I Amintiri O aniversare. Prilej de bucu­rie, de aduceri aminte, de emo­ţii, nostalgii şi puţină tristeţe. Prilej de a-ţi contabiliza bunele şi relele, de­ a privi înapoi şi mai ales înainte. Amintiri. Sunt ca un ghem, trebuie să-i gă­seşti începutul şi apoi se des­făşoară uşor şi aproape singur. 25 de ani.. Nu sint toţi ai mei decit prin adopţiune, prin fap­t , Uil că fac parte din aceeaşi fa­milie cu cei care au bucuria şi mîndria de a-i­­ fi parcurs pe toţi. Bucuria şi mîndria lor sînt şi ale mele. Dar din­­cei 25, 10 ani sînt şi ai mei pe deplin. Să încerc să caut firul şi să des­fac ghemul. Imi aduc aminte de o zi fru­moasă de vară cînd 6 tineri am coborît din autobuzul Taromului, sfirşind un drum nu prea plă­cut, (cei ce au mers cu auto­buzul spre vechiul aeroport îşi aduc aminte de gropile lui mai păcătoase chiar decit golurile de aer) şi începînd un drum de cu totul altă natură, dru­mul profesiei noastre, al respon­sabilităţii noastre, al maturizării noastre. Şi oraşul care avea să fie casa noastră ne-a primit frumos, ne-a cucerit. Era plin de soare, de flori, curat, colorat şi vesel. Şi cei care ne-au primit erau plini de soare şi de flori. De aceea ţin în această adu­cere aminte să mulţumesc tova­răşului Tompa Miklós şi colecti­vului secţiei maghiare, pentru a­­tenţia şi colegialitatea cu care au ştiut să ne înconjoare pe noi, tineri absolvenţi, puţin spe­riaţi, puţin timizi. Şi cu otita soare şi flori in jurul nostru, sigur că începutul a fost mai uşor. Apoi au venit şi ceilalţi colegi. Eram 13 tineri absolvenţi şi contrazicînd fatidi­ca cifră, am reuşit. Am format un colectiv împreună cu ,,bătrî­­nii" Valentino Dani, Floca Ni­­colae, Maia şi Eugen Mercus, Livia Baba, am cîştigat un pu­blic, ne-am format un trecut, şi am asigurat un viitor drumului nostru. Repetiţii, premiere, suc­cese, insuccese, gînduri, cău­tări, muncă. Şi anii trec. Unii din colegi pleacă, vin colegi noi. Ne maturizăm, ne căutăm o personalitate. Mă simt legat şi port o caldă amintire cole­gilor cu care am început şi am lucrat alături. Profit de acest prilej pentru a le transmite cal­de salutări şi a le dori multe succese, atit ,,bătrînilor" cit şi tinerilor: Constantin Diplan, Mi­h­ai Dob­re, Arşinel Alexandru, Minodora Condur, Camelia Zor­­lescu, Gabi Daicu, Chiţoiu Ion, Doru Popescu. Şi iată că au trecut 10 ani. Am devenit şi eu actor ,,bătrîn" pentru cei tineri absolvenţi ca­re au venit şi care vor veni în colectivul nostru. Alături de co­lega mea Valentina Iancu şi co­legul Vasile Vasiliu, sunt cel mai vechi actor al secţiei române. Ne simţim profund legaţi de a­­ceastă secţie, acest teatru, a­­cest oraş cu oamenii lui, care ne-au văzut şi aplaudat, sau poate nu ne-au văzut şi-i invităm cu dragoste să ne vadă, sau nu ne-au aplaudat şi atunci ne ex­primăm întreaga noastră părere de rău că nu am ajuns încă la sufletul lor. Mă simt profund le­gat de acest teatru, căci viaţa lui se contopeşte intr-un fel cu viaţa mea. Succesele lui au fost bucuriile mele, insuccesele lui, tristeţile mele. Sărbătoarea lui, această aniversare a 25 de ani de existenţă, este şi sărbătoa­rea mea, a celor 10 ani dăruiţi cu sinceritate. Cu prilejul aces­tei aniversări, aduc un omagiu acestei familii care am fost, sun­tem şi vom fi şi care se numeş­te Teatrul de stat din Tirgu-Mu­­reş. E­VOCĂRI Teatrul de stat din Tîrgu-Mureș la 25 de ani 6532 de ani reprezintă tota­lul virstei a 165 de suflete, înmă­nuncheate sub cupola veche de 60 de ani, străjuită de misteri­oasa orgă ce-şi tăinueşte prin cotloanele podului armoniile so­nore ale amintirilor. 680 de scaune tapisate in plus grena, prezenţe implacabile stau neobosite în aşteptare, iar dincolo de ele scena, zilele şi nopţile, devin strădania căută­rilor spre împlinirea unui ideal. Ce fascinantă e voluptatea cli­pei împărtăşirii. Gongul bate, reflectoarele se aprind, cortina se ridică, spectacolul începe, nu se ştie pentru cite din cele 680 de fotolii tapisate in plus grena ... Dar celui care, cum­­părind un bilet in ultimul rînd, (că e mai ieftin), şi la pauză se va aşeza in primul rind, (că e mai gol), merită să-i dedicăm strădania zilelor şi nopţilor noastre, pentru că el este cu noi la marea sărbătoare. La mulţi ani, spectatorule ! La mulţi ani ! — colegilor mei care-ntr-una din zilele apropia­te işi vor imagina că şi-au pier­dut certificatul de naştere, pen­tru că toţi vom avea 25 de ani. Toţi vom retrăi sau visa la tra­diţionalul tort cu cele 25 de luminări, peste care se va su­fla spre împlinirea a 25 de vi­suri. Va fi clipa in care de două ori 25 de luminări vor fi stinse, o dată cu viaţa lui Kiss Laci şi Nagy Yoly, va fi clipa in care ne vom ura ,,LA MULŢI ANI“ iubind teatrul şi publicul, pentru că nu poate exista unul fără al­tul şi pentru că e păcat să ui­tăm că iubim I i t i : mm mm m­m W"1! 'S* usti'^r - - ^ 1 “1­­­1 Iubind teatrul și publicul­ ­USLs i UNCHIUL VANE­A de A.P. CEHOV Viaţa ,,oamenilor mici", cu suferinţele ei dischete, cu frumuseţea ei irosită zadarnic — e tema acestei piese in care lirismul se îmbină cu umorul subtil dînd naştere unei poezii de rără sensibilitate, in care atmosfera îmbiba­tă de sensurile profund filozofice ale celor mai înalte simţăminte ome­neşti este întreţesută din măiestrita orches­traţie a replicilor şi a tăcerilor... Iată de ce Arthur Miller afirmă că Cehov se apropie de Shakespeare prin stră­lucita armonie a viziu­nii sale artistice. „Vreau ca pe scenă toate să fie tot atit de complicate şi totodată la fel de simple ca in viaţă ..." în spiritul a­­cestui principiu realist al esteticii sale, Cehov pune in discuţie drama intelectualităţii ruse din ultimele decenii ale veacului trecut, în spa­tele aparentei simpli­tăţi, al caracterului o­­bişnuit şi al cotidianu­lui eroilor săi, Cehov condamnă ipocrizia şi trivialitatea relaţiilor fa­miliale burgheze, de­generarea nobilimii şi corupţia aparatului ad­ministrativ. Unchiul ca­­adevărată „simfo­­umanismului", e o pledoarie pură pen­tru universul moral al celor ce trudesc. Prin prezentarea emoţio­nantei povestiri a unei jertfite „idolului“ Cehov îşi­­ formulea­ză măiestrit şi limpede crezul fierbinte în im­portanţa şi semnifica­ţia muncii în formarea caracterului omului, pentru justificarea exis­tenţei umane. Tema muncii e împletită or­­ea mie a­ganic cu splendida te­mă a frumuseţii şi a fe­ricirii omului — pentru că: „adevărul şi mun­ca sînt bazele, sursa vie şi eternă a frumu­seţii" — afirmă Cehov. Semnificativă în acest sens e o replică a lui Astrov: „în om totul trebuie să fie frumos; şi chipul, şi haina, şi sufletul, şi­­gîndul“. Dezvăluită pe mai mul­te planuri, această idee pune în lumină o serie de personaje, îm­preună cu viaţei lor de muncă, de rîvnă şi per­severenţă, care le în­frumuseţează inima şi gîndul. „O viaţă dusă num­ai în trîndăvie nu poate fi o viaţă cura­tă" — e ideea care prinde într-un alt con puternic de lumină alte personaje a căror lene spirituală alterează pî­nă și caracterul de fru­museţe fizică, care de­vine fals, ciuntit, lip­sit de armonie. Plină de încărcătură dramatică, consumată intr-o dinamică Inte­rioară de maximă ten­siune, Unchiul Vanea constituie pentru colec­tivul secţiei române a Teatrului de stat din Tg.-Mureş o adevărată piatră de încercare. Realizarea ei scenică, cu prilejul sărbătoririi a 25 de ani de exis­tenţă a teatrului, com­portă răspundere şi di­ficultăţi — însă, în ace­laşi timp, şi adevărate satisfacţii artistice, vieţi APĂRARE de SZABÓ LAJOS Spectatorii din Tg.­­Mureş au prilejul să vizioneze în ziua de 10 noiembrie, o nouă pre­mieră cu una din pie­sele de rezistenţă din dramaturgia maghiară autohtonă. „Apărare" e o piesă istorică (scri­să în urmă cu 20 de ani), in care dramatur­gul Szabó Lajos il pre­zintă pe celebrul tipo­graf Kis Miklós (1650— 1702) — una din cele mai luminoase figuri din cultura maghiară transilvăneană din a doua jumătate a seco­lului al XVII-lea. Adevărat mesaj lite­rar închinat demnităţii omului, piesa lui Sza­bó Lajos pune în lumi­nă viaţa, activitatea, mentalitatea şi atitudi­nea social-politică a lui Kis Miklós. Acesta, după terminarea stu­diilor la Colegiul Beth­len din Aiud şi du­pă o scurtă perioadă d­e dăscălie la Făgă­raş, pleacă, la îndem­nul vestitului medic Pá­pai Păriz, la Amster­dam, pentru a-şi însuşi arta tiparului. Aici, pro­tagonistul devine cele­bru şi arhicunoscut în Europa... Mistuit însă de dragostea faţă de patrie şi de poporul său, Kis Miklós refuză să facă avere şi tipă­reşte pe cheltuială proprie peste 11.000 de cărţi in limba maghia­ră, pe care, la reîn­toarcerea sa la Cluj, le aduce cu sine... in acest moment al reîntilnirii cu patria sa, începe drama sufle­tească, de conştiinţă, a eroului — dramă pe care Szabó Lajos o prezintă pe parcursul a trei acte, într-o înlăn­ţuire de imagini artis­tice de mare efect. Efervescenţa crea­toare a eroului, dra­gostea fierbinte faţă de poporul oropsit, stră­dania de a-l ridica pe la treapta cunoaş­­şi înţelepciunii, concepţia de viaţă, a­­titudinea social-politică faţă de realităţile lo­cului şi timpului, faţă de relaţiile de priete­­ni întrajutorare cu uncitorii tipografi ro­mâni din Alba lulia şi muncitorii tipografi din Sibiu, umanita­rismul elevat şi spiritul său enciclopedic — Ia­­tă doar cîteva din tră­săturile de bază ale e­­roului, trăsături care-i om­­erii conferă atribute de a­­devărat contemporan al nostru. Limbajul piesei, res­­pectînd spiritul graiului maghiar din secolul al XVII-lea, ţesut din for­me pure, străine de neologisme şi inver­siuni moderne supără­toare, defineşte o se­rie întreagă de carac­tere dramatice precis diferenţiate, din cioc­nirea cărora rezultă tensiunea unui puter­nic conflict. Introducînd în reper­toriul său această pie­să, Teatrul de stat din Tîrgu-Mureş se vrea a­­dinc ancorat în miezul complexului de proble­me de educaţie ideo­logică, morală şi cetă­ţenească pe care le îmbrăţişează astăzi în­tregul nostru popor. ION CHEREJ1 me­mor cu saşi MaaiKiniaiiiHiaiitaiaiioBiaiiaiaitHii 7 tiBiBimii ■MMI mm IMIMIMIMIMIMmiMIMimaaiMIMIMII Se profilează monumental noua clădire a Teatrului de stat din Tg.-Mureș. (Vedere dinspre str. Kossuth). (Foto: I. KONCZ) STEAUA ROȘIE PAGINA . ■ IMIMIMIMII II I u ,: *1­­1 *■ ŞANTIER DE CREAŢIE In atelierul pictorului G­HEORGHE OLARIU Pe pictorul Gheorghe Olariu l-am găsit în atelierul său, în fa­ţa şevaletului, dind contururi u­­nei noi lucrări, pe care sperăm să o găsim cit de curînd in să­lile vreunei expoziţii de artă plastică. — Lucrez la o compoziţie in­spirată din lupta ostaşilor ro­mâni pentru eliberarea ţării — mi-a spus el. încerc să evoc un episod din marea bătălie de pe Mureş unde, după cum ştii, şi-au jertfit viaţa mulţi fii ai po­porului nostru. De fapt ce vezi acum e mai mult un studiu de compoziţie, pentru că mă fră­­mînt mereu, încerc să găsesc cea mai adecvată formulă de redare a acestei mari încleştări, cu intreg dramatismul ei. Silue­ta acestui soldat care începe să prindă anumite contururi va fi figura centrală a tabloului, în care va trebui să investesc mul­tă muncă, întrucît mă intere­sează foarte mult psihologia lui, tăria lui de caracter. — Lucru, într-adevăr, destul de greu de realizat. — Mai ales că aş vrea să fie cu totul deosebit de celelalte tablouri ale mele. Dacă în alte lucrări dramatismul situaţiei re­ieşea din atitudinea dîrză a personajelor, ca în tabloul „Greva muncitorilor de pe va­lea Mureşului", aici aş vrea ca această situaţie să reiasă din seninătatea şi calmul cu care doresc să-i învestesc pe aceşti eroi. E un moment final, după terminarea bătăliei, care, după părerea mea, trebuie să degaje această seninătate, seninătatea învingătorilor, dar care știu că îi așteaptă alte încleştări la fel de dure, la fel de dramatice. — Ce alte lucrări ai în per­spectivă? — Mă gîndesc să realizez cî­­teva peisaje dintr-o recentă că­lătorie de studii din R­.P. Unga­ră. Vara aceasta am fost invitat de Uniunea Artiştilor Plastici din R.P. Ungară intr-o tabără de creaţie la Hajdúböszörményi unde au fost, de asemenea, in­vitaţi artişti plastici din Polo­nia, Iugoslavia, Cehoslovacia, Uniunea Sovietică şi din R.D.G. — în ce s-a concretizat pînă acum această şedere? — intr-o serie de 17 lucrări în ulei — tot studii — inspirate din posta maghiară şi din loca­litatea în care am stat. Şi pictorul Olariu se îndreap­tă spre un colţ al atelierului unde zac stivuite nenumărate lucrări pe care mi le arată apoi pe rînd. Sunt peisaje de un calm reţinut, în care se trădea­ză un anumit dinamism, o anu­mită încărcătură sufletească cu care ne-a obişnuit pictorul şi în alte peisaje realizate în ţară sau peste hotare. — Observ că­ aceste tablouri sunt realizate în culori mai şter­se, mai reţinute decît în altele, contrastele sunt mai puţin evi­dente.­ Acestea se datoresc oare specificului naturii din lo­calitatea in care ai stat? — Da, peisajul de acolo este oarecum diferit de al nostru. Deşi am fost acolo în luna iu­lie, nu am întîlnit acea explozie de culori pe care o găseşti la tot pasul pe valea Mureşului sau în oricare alt colţ din jude­ţul nostru. Natura este de un verde prăfuit, uscat, cum poate întîlneşte la noi în Bărăgan, sau în alte cîmpii. Este deci un pei­saj specific de cîmpie, frumos, nu prin intensitatea culorii, ci prin imensitatea şi calmul pei­sajului. Mărturisesc că mi-a ve­nit destul de greu, venind de la noi cu o încărcătură coloristică atit de contrastantă, să mă a­­daptez acestor locuri, astfel că primele lucrări realizate acolo, purtau încă pecetea noastră de aici, erau mai vii. Cu timpul în­să mi-am dat seama de contrast şi am pictat aşa cum era de fapt peisajul de acolo şi cred că bine am făcut pentru că şe­derea mea la Hajdúböszörményi a însemnat o experienţă în plus, un bun cîştigat pentru pictura ION CIURDARU o » * A.r*. ... r 1 GHEORGHE OLARIU : Stradă din Hajdúböszörmény CISMCU Poeziile citite de Ion Maşca la şedinţa din 2 noiembrie a ce­naclului „LIVIU REBREANU“ au suscitat discuţii aprinse, nu o dată contradictorii, purtate cu un m­ait simţ de răspundere. Vorbitorii (Andrei Freamăt, Calistrat Costin, Dan Culcer, Serafim Duicu, Alexandru Roş­ea, Mihai Sin, Lucian Cucuiet şi Zeno Ghiţulescu) au arătat că, faţă de versurile prezentate de ION MAŞCA cu alte ocazii la cenaclu, poeziile de la ulti­ma şedinţă a acestuia denotă o certă evoluţie pe linia abor­dării cu sinceritate a problema­ticilor majore ale existenţei, poe­tul utilizind cuvinte cu semni­ficaţie istorică şi geografică în­rădăcinate in mediul în care trăim. Cu toată tenta tradiţiona­listă, se constată efortul poetu­lui spre luciditate. Sinceritatea insă nu este su­ficientă pentru a da valoare unei încercări literare, poeziile lui Ion Maşca fiind încă liitui­­te de viciile caracteristice insu­ficientei aplecări asupra manu­scrisului, insuficientei reveniri in căutarea ritmului pierdut pe parcurs. Anumite ruperi, frîngeri ale ritmului interior sint cauza­te de inexistenţa in­suficientă măsură a unei idei practice, de prezenţa unor expresii devalori­zate. Ion Maşca pare a s îu fi un poet spontan, alegindu-şi in­cidental pretextele poetice, fapt care duce la lipsa unei gravităţi de fond. Manifestindu-şi încrederea in talentul lui ION MAŞCA, vor­bitorii au arătat că o revenire asupra acestor versuri e nece­sară pentru a valorifica din ele ceea ce este cu adevărat poe­tic. Interesante şi utile au fost intervenţiile făcute şi cu aceas­tă ocazie, referitoare la accesi­bilitatea poeziei, rolul acesteia nu a sugera anumite stări şi la necesitatea dezvoltării dorinţei cititorilor de a înţelege poezia in general şi poezia modernă in special. La şedinţa viitoare, marţi 9 noiembrie 1971, va citi poezie Cristian Dogaru.

Next