Steaua Roşie, noiembrie 1971 (Anul 22, nr. 261-285)

1971-11-07 / nr. 266

PAGINA 2 STEAUA ROȘIE PLEN­jifiA COMITETULUI CEMTRAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMIiu Cuvin­tul tovarăşului GHEORGHE RĂDULESCU Pe baza orientărilor şi indica­ţiilor cuprinse in propunerile to­varăşului Nicolae Ceauşescu, pro­puneri care s-au bucurat de în­suşirea deplină a Comitetului E­­xecutiv al Comitetului Central, problemele îmbunătăţirii activită­ţii politice şi cultural-educative, ale ridicării pe o treaptă supe­rioară a nivelului conştiinţei so­cialiste, au făcut obiectul unor ample dezbateri ale comuniştilor şi tuturor celorlalţi oameni ai muncii în cadrul organizaţiilor de partid, organizaţiilor de tineret şi organizaţiilor obşteşti, în presă, la radio şi televiziune. Această dezbatere, care a cu­prins întregul popor ridicînd pro­bleme vitale care preocupă pe fiecare fiu al patriei noastre so­cialiste — muncitor, ţăran, inte­lectual, tînăr sau vîrstnic, consti­tuie o ilustrare vie a democra­tismului profund şi a stilului de muncă ce caracterizează întrea­ga activitate desfăşurată de par­tid în vederea realizării sarcinilor trasate de Congresele al IX-lea şi al X-lea, pentru dezvoltarea so­cietăţii noastre româneşti. Aş dori să arăt că participînd la plenare ale activului de partid din judeţul Teleorman, din Mi­nisterul Finanţelor, Banca Româ­nă de Comerţ Exterior, Secreta­riatul General al Consiliului de Mi­niştri, am avut prilejul să constat încă o dată ataşamentul deplin al comuniştilor participanţi la a­­ceste plenare faţă de politica par­tidului și sunt bucuros să-mi înde­plinesc mandatul pe care mi l-au încredințat, de a transmite Comi­tetului Central, dumneavoastră to­varăşe Ceauşescu, aprobarea unanimă a măsurilor adoptate de Comitetul Executiv din iniţiativa dumneavoastră, măsuri pătrunse de o adîncă principialitate mar­­xist-leninistă şi de un înalt ata­şament faţă de popor, precum şi angajamentul ferm al organiza­ţiilor de partid de a depune toate eforturile pentru transpunerea în viaţă a acestui program. Tovarăşi. In mod deosebit doresqjj să jJUţ su­bliniez excepţionala valoare lao teo­retică şi practică a expunerii, pre­zentată la plenara noastră de că­tre secretarul general al partidu­lui, care demonstrează încă o dată spiritul creator, ştiinţific, par­tinitatea profundă, combativitatea revoluţionară, clarviziunea şi înal­ta ţinută morală comunistă, ca­racteristice personalităţii tovarăşu­lui Nicolae Ceauşescu. Mă aso­ciez la propunerea care a fost fă­cută aici de tovarăşul Bodnaraş, ca această expunere să devină document al plenarei noastre. Tovarăşi. Doresc şi eu să relev ampla ac­tivitate creatoare pe care parti­dul nostru o desfăşoară pe pla­nul teoretico-ideologic şi al edu­caţiei comuniste, rezultatele pozi­tive ce se obţin în condiţiile apli­cării măsurilor adoptate în luna iulie de Comitetul Executiv al Co­mitetului Central. In activitatea comuniştilor, a tuturor oamenilor muncii au spo­rit preocupările pentru îmbunătă­ţirea conţinutului politic al acti­vităţii lor, creşterea combativităţii şi a intransigenţei faţă de lipsuri şi de abateri de la etica comu­nistă. Sunt continuate cu mai mult entuziasm tradiţiile revolu­ţionare ale partidului, se înmul­ţesc acţiunile patriotice ale oa­menilor muncii de toate vîrstele, se organizează brigăzi de muncă voluntară, întregul popor nu pre­cupeţeşte nici un efort pentru a-şi aduce o cît mai mare contribuţie la dezvoltarea ţării noastre so­cialiste, îmbunătăţirea muncii politice şi educative în toate domeniile a avut un rol important în afirma­rea şi mai puternică a capacităţi­lor creatoare ale clasei noastre muncitoare, clasa cea mai înain­tată a societăţii noastre, în ac­celerarea ritmului de dezvoltare, în creşterea eficienţei activităţii desfăşurate în primele 10 luni ale acestui an. Ne apropiem de rit­mul de creştere de 12 la sută pe care ni l-am propus să-l realizăm pînă la sfîrşitul anului Concomitent cu constatarea rezultatelor pozitive obţinute pînă în prezent, profunda analiză şti­inţifică marxist-leninistă cuprinsă în expunerile tovarăşului Nicolae Ceauşescu, cît şi dezbaterile care au avut loc în cadrul organizaţi­ilor de partid, au relevat faptul că aceste rezultate nu sunt încă la înălţimea cerinţelor etapei ac­tuale, a construcţiei socialismu­lui în ţara noastră. In această privinţă, lucrările plenarei noas­tre, hotărîrile care vor fi adopta­te vor duce neîndoielnic la in­tensificarea muncii politico-ideo­­logice pentru a imprima activită­ţii colectivelor de oameni ai mun­cii din toate compartimentele vie­ţii economice, sociale, ştiinţifice şi culturale un caracter profund par­tinic, revoluţionar,­­corespunzător ideologiei partidului nostru. Prin aceasta se accentuează procesul de transformare a con­ştiinţei comuniste într-o uriaşă forţă constructiv-revoluţionară a societăţii noastre, pentru ca prin munca susţinută a tuturor oame­nilor muncii mobilizaţi şi conduşi de partid, sarcinile actualului cin­cinal să fie îndeplinite şi depă­şite. Tovarăşi, Documentele privind îmbunătă­ţirea activităţii ideologice şi de educaţie comunistă cuprind o ma­re bogăţie de idei, reprezintă un amplu program politic de însem­nătate deosebită. Aceste docu­mente constituie, în acelaşi timp, aplicarea creatoare la cerinţele actuale şi de perspectivă a liniei politice pe care partidul nostru a formulat-o încă de la întemeierea sa. Dacă recitim „Scînteia" şi ,,Lupta de clasă" ilegale sau do­cumente ale partidului nostru din anii ilegalităţii, sau răsfoim filele îngălbenite de vreme ale unor co­lecţii de reviste din perioada dinainte de război, conduse ne­mijlocit de partid sau aflate sub influenţa sa, care poartă titluri ca ,,Era nouă", ,,Stînga", „Cuvîn­­tul liber", „Reporter", „Bluze al­bastre", ca să amintesc numai cî­­teva din acelea pe care le-am cu­noscut direct vom constata cu le­gitimă mindrie şi emoţie că între linia politico-ideologică a partidu­lui din anii ilegalităţii şi cea de astăzi nu numai că există conti­nuitate, ci actuala linie politică, aşa cum în mod magistral a defi­nit-o tovarăşul Ceauşescu în ra­poartele sale la Congresele al IX- lea şi al X-lea, precum şi în docu­mentele recente şi în expunerea de astăzi reprezintă aplicarea concepţiei generale a partidului, la condiţiile actuale din ţara noastră. Pe bună dreptate, putem afirma că partidul nostru aplică marxism-leninismul în mod creator în opera de construire a socialis­mului în România. Construirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate, către a că­rei realizare sunt îndreptate efortu­rile­­susţinute- sle*“vitregului nos­­­tru popor, nu este de conceput fără abordarea şi rezolvarea în condiţiile cerute de viaţă a multi­tudinii de probleme noi, teoretice şi practice, pe care le ridică în­făptuirea unei opere de o aseme­nea amploare şi complexitate. Din aceasta decurge necesitatea or­ganizării însuşirii de către comu­nişti, de către noi toţi, de către toţi oamenii muncii a materialis­­mului dialectic şi istoric, concep­ţia ştiinţifică a clasei muncitoare despre lume şi societate, care şi-a demonstrat viabilitatea în practica socială ca singura teorie revolu­ţionară capabilă să ducă la con­struirea unei societăţi cu adevă­rat democratice, în care masele largi de oameni ai muncii, elibe­raţi de exploatare şi asuprire, să se bucure pe deplin de roadele muncii lor. Studierea aprofundată a mar­­xism-leninismului constituie o ne­cesitate, întrucît orice problemă a construcţiei socialismului este în primul rînd o problemă politică ce nu poate fi rezolvată cu succes fără cunoaşterea legilor de dez­voltare a societăţii, fără interpre­tarea ştiinţifică a fenomenelor, fă­ră o atitudine conştientă, militantă din partea fiecăruia dintre noi. Datorită activităţii ample şi susţi­nute desfăşurate de partid, sunt create cele mai bune condiţii pen­tru răspîndirea largă a cunoştinţe­lor politice, ştiinţifice, economice, tehnice, a valorilor culturii şi ar­tei. Dispunem astăzi de vasta re­ţea a învăţămîntului de partid, precum şi de instituţiile de stat din domeniul învăţămîntului, cer­cetării ştiinţifice, culturii şi artei, care oferă, într-un cadru organi­zat, posibilităţi variate pentru e­­ducarea politică şi ridicarea nive­lului ideologic al tuturor cetăţeni­lor acestei ţări. Nu pot să nu fac o comparaţie între condiţiile actuale, între si­tuaţia actuală în care fiecare ce­tăţean al ţării are acces nelimitat la tezaurul ştiinţei şi gîndirii mar­xiste şi condiţiile grele, pline de riscuri din anii ilegalităţii, în care mulţi dintre noi, cei prezenţi în a­­ceastă sală, puteam să studiem fragmente din operele lui Marx, Engels şi Lenin şi alte lucrări edi­tate de partid, să ne înarmăm cu ştiinţa interpretării fenomenelor social-politice, să ne facem o con­cepţie despre lume şi viaţă. Stăruind asupra studierii apro­fundate a materialismului dialec­tic şi istoric, ca o necesitate pen­tru înfăptuirea cu succes a sarci­nilor importante şi complexe pe care le ridică construirea socialis­mului în ţara noastră, aş dori să subliniez, totodată, cerinţa ca a­­ceastă studiere să se desfăşoare în spirit creator. Tovarăşul Nicolae Ceauşescu ne-a atras în perma­nenţă atenţia asupra adevărului că marxism-leninismul nu este o dogmă, un compendiu de directi­ve valabile oricînd şi în orice loc, ci este o învăţătură vie, care, por­nind de la adevăruri fundamenta­le, universal valabile, se dezvoltă şi se îmbogăţeşte necontenit pe baza experienţei fiecărui partid şi a fiecărei ţări socialiste, izvorîtă din realităţile şi condiţiile speci­fice fiecărei ţări, din cerinţele fie­cărei etape istorice. Tovarăşi. Pentru a reflecta tendinţa ge­nerală care se manifestă în evolu­ţia societăţii moderne, sub influ­enţa puternic stimulatoare a revo­luţiei tehnico-ştiinţifice contempo­rane, va trebui ca şi în ţara noastră îmbinarea dialectică a cercetării economice cu producţia să constituie tot mai mult o latură specifică a dezvoltării economiei noastre naţionale. In această ordine de idei, unul din domeniile de activitate care are un rol crescînd în sporirea e­­ficienţei eforturilor depuse pentru dezvoltarea economiei naţionale este cel al relaţiilor economice ex­terne. Se ştie că această activi­tate cunoaşte în prezent şi va în­registra în viitor o şi mai mare extindere, adîncire şi diversifica­re. Ca urmare, în faţa cercetării ştiinţifice economice, ca şi a tu­turor lucrătorilor din domeniul ştiinţelor sociale şi politice, se pune de pe acum şi se vor pune şi mai mult în viitor o serie de probleme cu caracter principial teoretic şi cu puternice semnifi­caţii politice, precum şi numeroa­se probleme practice, a căror so­luţionare la timp este menită să aducă o contribuţie importantă la accelerarea progresului economic şi social al ţării noastre, la rea­lizarea cu eficienţă sporită a o­­biectivelor stabilite prin planurile de stat. Deşi în ultima perioadă acestor probleme li se acordă o atenţie mai mare din partea cer­cetătorilor noştri, putem totuşi a­­firma că în această direcţie s-au făcut totuşi pînă acum paşi foar­te modeşti. Problemele participă­rii ţării noastre la diviziunea in­ternaţională socialistă şi mondială a muncii ar trebui să ocupe în planurile de cercetare ale Aca­demiei de Ştiinţe Sociale şi Poli­tice şi Academiei „Ştefan Gheor­­­ghit“­, ale catedrelor şi laboratoa­relor din sistemul Ministerului învăţămîntului un loc corespunză­tor însemnătăţii lor crescînde pen­tru economia noastră naţională. In această ordine de idei în lu­mina expunerilor tovarăşului Nicolae Ceauşescu, preocupările oamenilor de ştiinţă economişti, activiştilor de partid, juriştilor şi altor specialişti ar fi util să fie într-o mai mare măsură îndrep­tate către elaborarea unor studii şi cercetări teoretice de ansamblu privind conţinutul, caracteristicile şi tendinţele procesului obiectiv al creşterii interdependenţelor dintre economiile naţionale, ale intensi­ficării participării fiecărei ţări la diviziunea internaţională a mun­cii. In contextul general al intensifi­cării muncii ideologice şi politice desfăşurată de partid şi al con­fruntărilor de idei cu privire la ra­portul dintre naţional şi interna­ţional ca factori ai dezvoltării e­­conomice şi sociale, apare opor­tună cercetarea şi demonstrarea, pe baza analizei concrete a pro­priei noastre experienţe, a ex­perienţei celorlalte ţări socialiste şi altor ţări, a rolului hotărîtor care revine factorului intern, mobiliză­rii intense şi eficiente a propriilor resurse materiale, financiare şi umane, în dezvoltarea fiecărei ţări, şi a rolului factorului extern, menit să contribuie la sporirea e­­ficienţei eforturilor pe care le depune fiecare ţară pentru pro­­pria-i dezvoltare. In concepţia partidului nostru, dezvoltarea efortului propriu nu însemnează izolare sau autarhie, ci încredere în capacitatea cla­sei muncitoare, în posibilităţile creatoare ale întregului nostru popor. Promovînd o astfel de con­cepţie, partidul nostru militează pentru participarea activă a Ro­mâniei la schimbul universal de bunuri materiale şi spirituale, pe baza principiilor unanim recu­noscute ale relaţiilor dintre state. In aceeaşi ordine de preocu­pări, pornind de la analiza sta­diului atins în dezvoltarea econo­miei naţionale şi de la respecta­rea neabătută a principiilor care călăuzesc întreaga politică a par­tidului şi guvernului ţării noastre în domeniul relaţiilor externe, se simte nevoia desfăşurării unei activităţi ştiinţifice mai intense pentru determinarea direcţiilor, căilor şi formelor celor mai avan­tajoase, mai eficiente de partici­pare a ţării noastre în diviziunea internaţională socialistă a mun­cii. Această activitate trebuie să se bazeze pe analiza concretă şi definirea clară, pe tratarea şi in­terpretarea ştiinţifică a colaboră­rii, cooperării şi integrării econo­mice internaţionale, ca forme de înfăptuire a procesului creşterii Interdependenţelor dintre econo­miile naţionale. Desigur aborda­rea unor astfel de probleme pre­supune luarea în considerare în mod complex şi diferenţiat a tu­turor factorilor sub influenţa că­rora se desfăşoară acest proces, natura orînduirii statelor parti­cipante, principiile care stau la baza relaţiilor dintre ele, nivelul dezvoltării lor economice şi alte­le. Studiile şi cercetările cu carac­ter teoretic de ansamblu se cer a fi completate cu analiza ştiinţi­fică a problemelor specifice ale colaborării şi cooperării econo­mice pe ramuri şi domenii de ac­tivitate care, încadrate în ta­bloul general în continuă evolu­ţie al relaţiilor economice externe ale ţnirii noastre, să permită relie­farea avantajelor participării noastre la schimburile economice şi tehnico-ştiinţifice internaţionale, pentru asigurarea unui ritm sus­ţinut al dezvoltării economiei ro­mâneşti. Este necesar ca studiile şi cercetările care se vor efectua să ducă la determinarea cît mai precisă a intereselor de colabora­re ale României şi să finalizeze cu propuneri concrete privind promo­varea pe baze bilaterale şi multi­laterale a unor forme moderne şi eficiente de cooperare în produc­ţie cu ţările socialiste, precum şi cu alte ţări ale lumii, aşa cum de multe ori ne-a atras atenţia to­varăşul Nicolae Ceauşescu. In orientarea cercetărilor ştiin­ţifice referitoare la problemele participării noastre la circuitul e­­conomic mondial este necesar să se aibă permanent în vedere fap­tul că aceasta constituie o parte integrantă a politicii externe a partidului nostru, în centrul căreia se situează dezvoltarea colaboră­rii, cooperării şi prieteniei cu toate ţările socialiste, pe baza principi­ilor marxist-leniniste, ale interna­ţionalismului socialist, respectarea suveranităţii şi independenţei na­ţionale, egalitatea deplină în drepturi, neamestecul în tre­burile interne, avantajul reci-­proc şi întrajutorarea tovărăşeas­că. Afirmarea acestor principii şi promovarea lor consecventă au o mare forţă educativă, întrucît nu­mai pe baza lor se îmbină armo­nios patriotismul socialist şi sen­timentele de solidaritate interna­ţional­istă. Conform indicaţiilor tovarăşului Nicolae Ceauşescu un loc impor­tant trebuie acordat problemelor extinderii şi diversificării relaţiilor economice şi tehnico-ştiinţifice cu ţările membre ale C.A.E.R. In a­­ceastă privinţă, probleme de o în­semnătate deosebită teoretică şi practică se ridică în legătură cu participarea activă a ţării noas­tre la înfăptuirea programului com­plex al adîncirii şi perfecţionării colaborării şi dezvoltării integră­rii economice socialiste, adoptat anul acesta la Bucureşti de către sesiunea a XXV-a a Consiliului de Ajutor Economic Reciproc. Aşa cum sublinia tovarăşul Nicolae Ceauşescu, acest docu­ment ţine seama de necesitatea unei cooperării multilaterale şi, în acelaşi timp, de interesele fie­cărei ţări, el bazîndu-se pe prin­cipii acceptabile, care sunt singu­rele ce pot asigura o bază solidă relaţiilor dintre state. Desigur însă, programul complex trasează nu­mai direcţiile orientative ale dez­voltării colaborării dintre ţările membre ale C.A.E.R. în următorii 15—20 de ani. Pentru determinarea modalităţi­lor în care ţara noastră poate participa în mod eficient şi cu iniţiativă la acţiunile concrete de colaborare şi cooperare care vor fi organizate în cadrul C.A.E.R., este necesar să fie cercetată o gamă largă de probleme, în vederea gă­sirii unor soluţii realiste, care să corespundă în mod efectiv intere­selor economiei noastre naţionale, precum şi intereselor parteneri­lor noştri. Lărgirea şi îmbunătăţirea con­tinuă a activităţii de colaborare şi cooperare internaţională a ţării noastre necesită nu numai in­tensificarea preocupării ministere­lor şi celorlalte organe de stat şi economice în acest domeniu, ci şi sporirea grijii organelor şi orga­nizaţiilor de partid pentru ridica­rea continuă a nivelului de pre­gătire politico-ideologică a lucră­torilor care activează pe tărâmul re­laţiilor economice şi tehnico-ştiin­ţifice externe, educarea lor în spi­ritul înaltei responsabilităţi şi exigenţe, al normelor moralei noastre comuniste. In încheiere, daţi-mi voie să exprim convingerea că garanţia transpunerii în viaţă a hotăririlor pe care le va adopta plenara noastră o constituie faptul că în­tregul proces de ridicare a nive­lului conştiinţei socialiste al oa­menilor muncii din ţara noastră este condus cu fermitate, înţelep­ciune şi clarviziune de tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Cuvîntu­l tovarășului DUMITRU POPESCU Stimate tovarășe secretar general, Onorat prezidiu Dragi tovarăși, Asupra problemei aflate la ordi­nea de zi a plenarei noastre am discutat, ne-am frămîntat, am re­flectat — în colectiv și fiecare în forul său interior — cu cea mai mare gravitate, timp de aproape patru luni de zile. În perioada care a trecut ni s-a înfăţişat şi mai clară, în adevăra­tele sale dimensiuni, însemnătatea excepţională a aşa-numitelor „te­ze din iulie" ale tovarăşului Nicolae Ceauşescu. El s-a ridicat cu forţa spirituală pe care i-o cu­noaştem împotriva mersului de la sine, împotriva cursului automat al vieţii sociale într-un domeniu fun­damental: transformarea revoluţio­nară a conştiinţei şi gîndirii omu­lui. S-a ridicat împotriva unilatera­lităţii unor organizaţii de partid şi a unor activişti care, absorbiţi de preocupările şi ele, de altfel, foar­te importante ale organizării şi construcţiei economice, tindeau să piardă din vedere omul, conştiin­ţa şi gîndirea socială, amputînd prin aceasta ceva esenţial din fi­zionomia muncii de partid, din atribuţiile partidului nostru în con­textul conducerii generale a so­cietăţii. In luciditatea şi forţa cu care tovarăşul Nicolae Ceauşescu a ri­dicat problemele din iulie în faţa conducerii partidului, în faţa între­gului partid şi popor, se exprimă spiritul adevăratului revoluţionar comunist, al adevăratului condu­cător marxist-leninist, care nu se împacă cu lincezeala, cu amorţi­rea, cu oboseala spirituală. Chiar dacă o minoritate anchilozată pu­tea să nu înţeleagă imediat, el a acţionat cu întreaga responsabili­tate pe care i-o conferă misiunea încredinţată de partid şi popor, bi­ciuind atitudinea de inerţie faţă de vechi, stimulînd cursul progre­sist al României şi pe plan spiri­tual şi, prin aceasta, întregul pro­ces revoluţionar al dezvoltării so­cietăţii noastre. Am ţinut să subliniez acest lu­cru nu în sine, ci în raport cu con­cluziile intime pe care se cuvine să le atragă fiecare dintre noi, mi­litanţii comunişti. A fost poate cea mai profundă lecţie revoluţio­nară, vie, pe care am primit-o. Am înţeles, poate mai bine ca oricînd, că între automulţumire, autotole­­ranţă şi autobirocratizare nu este decît cîte un pas. Şi ce este un activist birocratizat, un militant că­ruia i s-a atrofiat simţul revoluţio­nar, decît un conservator? In con­diţiile socialismului acesta este unul dintre tipurile umane cele mai detestabile şi, în acelaşi timp, cele mai dăunătoare — şi aceasta în raport cu înălţimea locului pe ca­re îl ocupă în ierarhia socială. A­­juns aici, cel în cauză pierde con­ştiinţa dezagregării sale politice şi, dacă este prea mare în grad, multă vreme nu se mai găseşte nici prim­­ur cine să i-o redea. Cred că pe mulţi dintre noi i-a trezit marea bătaie de gong din iulie şi de ieri. Stimaţi tovarăşi, Expunerea făcută de tovarăşul Nicolae Ceauşescu în faţa plena­rei actuale ne-a deschis, la capă­tul confruntărilor şi investigaţiilor ultimelor luni, panorama extraor­dinar de amplă, de cuprinzătoare, de diversă şi fin nuanţată a vieţii interioare a societăţii româneşti contemporane, a proceselor care se produc în conştiinţa socială, precum şi a direcţiilor şi modalită­ţilor de dirijare în continuare a transformării revoluţionare a omu­lui. Asemenea probleme pot fi puse în faţa societăţii cînd ea a ajuns la o anumită înălţime morală, la o anumită maturitate, la o adîncă conştiinţă a valorii sale şi a posi­bilităţilor sale. La această înălţime se află astăzi poporul român ca urmare a neobositei munci revolu­ţionare de o jumătate de secol a partidului comunist. Trăim, cred eu, unul din marile momente ale istoriei naţionale, una din acele clipe revelatoare care galvanizează existenţa unei întregi generaţii şi care au o în­­râurire radicală şi îndelungată asu­­pra viitorului. Pentru că astăzi, în blocul de marmură preţioasă, dar încă insuficient prelucrată a socia­lismului, s-au trasat contururile grandioasei statui vii a omului su­perior de mîine. Avem încă mult de cioplit, de modelat trăsături si expresii, de şlefuit nuanţe ale a­­cestui portret — dar cît e de fru­moasă si de nobilă această mun­că! Unii poate, aiurea, vor privî cu neîncredere, cu ironie si blaza­re această temerară încercare a comuniştilor români. Dar dacă vom reuşi, şi fără îndoială că vom reuşi, prin noi şi prin urmaşii noş­tri, vom fi săvîrşit cea mai mare capodoperă socială a tuturor tim­purilor Esenţa oricărei metamorfoze spi­rituale pozitive, şi cu atît mai mult a celei comuniste, este înţelege­rea, cunoaşterea. Activitatea pe care ne-o propunem va determina în primul rînd un salt al poporului pe tărîmul cunoaşterii. Al cunoaş­terii ştiinţei actuale — în absenţa căreia orice om se găseşte, măcar pe un plan al existenţei sale, cu multe decenii în urmă. Ştiinţa mo­dernă a schimbat radical repre­zentările despre univers, despre­­natură, despre materie, despre via­ţă, fără înţelegerea acestora, filo­zofia noastră riscă să rămîmă de­bilă, schematică, anacronică, ne­putincioasă să ne racordeze la lungimea de undă a gîndirii avan­sate a epocii. De aceea, consider de cea mai mare importanţă pro­punerile tovarăşului Ceauşescu privitor la o nouă organizare a ex­plicării ştiinţei în masele popu­lare din ţara noastră. Cu aceeaşi stringenţă se pune problema ridicării gradului de cunoaştere filozofică a socialismu­lui de către oameni. Socialismul este o lume infinită de acte uma­ne, de raporturi sociale, de fapte, de atitudini şi reacţii, de opţiuni morale concrete. Sîntem departe de a fi pus acest univers clocoti­tor şi pasionant sub lupa obser­vaţiei filozofice, pentru a explica semnificaţia, resorturile intime ca­re declanşează toate aceste rea­lităţi, pentru a detecta care din ele sunt de esenţă autentic socia­listă şi care nu, pentru a înfăţişa expresiv şi convingător bogata ga­lerie de tipuri umane noi, identifi­ci­nd totodată tipurile anacronice ce trebuie supuse dispreţului, iro­niei sau indignării publice. Ne in­­tîlnim încă frecvent cu generalităţi exprimate într-o terminologie con­torsionată, prolixă, aşa-zis profe­sională — reminiscenţă a ermetis­mului vechilor sisteme filozofice de cabinet, a tipului de filozofie de castă. Cred că în socialism filozofia trebuie să devină o ştiinţă de ma­să. Renunţînd la orice pretenţii aristocratice, ea trebuie să se transforme într-o disciplină demo­cratică, de largă circulaţie, într-un instrument de cunoaştere şi auto­­cunoaştere a întregului popor. Multe din lucrările filozofice nu prezintă interes, nu au ecou în public pentru că conţinutul lor de observaţie şi refleer­e socială ac­tuală este foarte inconsistent. Unii se întreabă: ce să mai a­­ducem nou în materialismul dialec­tic şi istoric? Iată ce: confrunta­rea şi înfruntarea omului cu sine însuşi — una dintre cele mai spectaculoase şi mai dramatice bătălii care se dă aici, în această ţară, sub ochii noştri. Dacă ab­sentează de pe acest front, filo­zofia îşi semnează actul de con­damnare. Critica faptelor dăunătoare sau reprobabile este şi va fi în conti­nuare bună, dar şi mai necesară este critica raţionamentelor care le generează, a izvorului lor de gîndire viciat, a mentalităţilor şi principiilor retrograde care le gu­vernează. La acest nivel arareori se ridică publicistica noastră, ra­­dioteleviziunea, lucrările filozofice. De altfel, acelaşi tratament au a­­desea şi faptele meritorii — ele sunt văduvite de relevarea mobi­lului intim care le justifică, şi care exprimă noul socialist în conştiinţă. Ne oprim, de multe ori, în general în munca educativă, la opoziţia dintre fapte şi nu la aceea dintre moduri de gîndire, dintre principii morale şi filozofice. Este astăzi un oarecare divorţ între factologia lipsită de idei a ziaristicii şi ideile nederivate din fapte ale filozofiei. Investigaţia filozofică militantă concretă este cu atît mai necesa­ră, cu cît uneori vechiul şi noul se împletesc în aceeaşi conştiinţă —■ oamenii neîmpărţindu-se net în două categorii distincte, între buni şi răi, între educaţi şi needucaţi. Cum convieţuiesc, cum se resping sau cum se influenţează reciproc aceste tendinţe în conştiinţa omu­lui care se transformă, adică în conştiinţa fiecăruia dintre noi, iată teme de cel mai stringent interes uman pentru cercetarea filozofică, pentru publicistica noastră, pentru televiziune, pentru literatură şi ar­tă, pentru întreaga activitate edu­cativă. Lucrez de mai mulţi ani în func­ţii de răspundere în unele din a­­ceste domenii şi îmi reproşez că n-am reuşit să determin o ase­menea abordare, de profundă re­zonanţă, a înfruntării dintre nou şi vechi pe planul gîndirii şi moralei. Mi-a lipsit, poate, forţa necesară de a învinge rutina şi superficiali­tatea, sau chiar eu însumi am că­zut poate, uneori, resemnat pradă rutinei şi superficialită­ţii. Resemnarea în faţa difi­cultăţilor duce, în mod inevi­tabil, în munca unui activist, la acea atitudine funcţionărească pe care, cu atîta justificare, a încri­minat-o în expunerea sa secretarul general al partidului nostru. Cît este de valabil îndemnul ca noi, activiştii de partid, să facem cel mai mare efort pentru autoeduca­­re, pentru reexaminarea critică neîncetată a stilului în care gîn­­dim, trăim și muncim! Pentru că între autoignorare şi autoanulare nu mai e aproape nimic. Stimaţi tovarăşi, Profundele conflicte etice, de mentalitate, de spirit care se pro­duc între oameni şi în oameni în această dinamică epocă revoluţio­nară pe care o parcurgem repre­zintă cea mai originală şi mai ge­neroasă scenă de viaţă care s-a deschis vreodată în faţa literaturii şi artei. Există astăzi, se ştie, la creatorii de frumos, o adevărată sete de modernitate. In bună mă­sură ea este de înţeles. Ultimele decenii au răscolit atît de adine lumea, încît este întru totul firesc să doreşti să trăieşti în pas cu epoca. Dar obiectul artei este şi va ră­­mîne omul. Or, fenomenele cele mai noi, cele mai moderne şi mai pregnante, pe plan spiritual, în lu­mea contemporană, le evidenţiază socialismul. Ce poate fi mai gran­dios şi mai ispititor pentru un artist decît spectacolul oferit de revoluţia conştiinţei umane? Comunicînd lu­mii această experienţă omeneas­că fără precedent, literatura şi arta societăţii socialiste se pot plasa în mod indubitabil în avan­­garda creaţiei estetice universale. In paranteză fie spus, am putea fi mulţumiţi dacă arta noastră nouă ar ocupa în lume locul pe care-l ocupă economia românească prin ritmul ei înalt, şi mai ales, politica externă, socialistă, dinamică şi profund raţională, închinată cola­borării şi păcii, sprijinirii noului în lume pe care o promovează partidul şi guvernul român şi care stîrneşte atîta interes, atîta simpa­tie şi admiraţie pe toate conti­nentele. Nu este oare paradoxal să fie considerat „de avangardă" curen­tul artistic care înfăţişează convul­siile unei lumi muribunde, arta care glorifică oboseala, dispera­rea, criza morală a clasei istori­ceşte condamnată, arta viciată ea însăşi de acest climat spiritual, şi care prezintă simptomele unei boli incurabile, ale agoniei drept ale vieţii? De ce nu se impune în avangardă arta care dezvăluie naşterea lumii noi, dominată şi de durerile facerii, dar şi de marea, sfînta emoţie a zămislirii? Este oa­­­re­­mai pasionant apusul •­pllumbu­­riu de iară decît răsăritul seînte­­ietor al zilei de primăvară? întu­nericul decît lumina? Evident, nu? Atunci? Nu cumva, o dată cu lepădarea unor noţiuni teoretice care invede­­rău înţelegerea dogmatică, con­­strîngătoare a sensului de artă realistă, unii au lepădat şi intere­sul pentru realitatea socialistă? De ce să nu spunem deschis, în­­tr-adevăr, unii tovarăşi s-au lăsat fascinaţi de aşa-zisa noutate a culturii care clamează destinul trist al lumii vechi. Iar ceea ce este cu adevărat nou în viaţa noastră s-au grăbit să catalogheze ca în­vechit, confundîndu-l cu ceea ce era depăşit în accepţiunea veche a unei noţiuni. Dar oare cînd con­statăm că un fenomen este inter­pretat greşit, ne mulţumim să mo­dificăm cuvîntul care îl defineşte, nu schimbăm în primul rînd fondul interpretării? In cazul nostru, se pare că s-a schimbat o interpre­tare greşită cu alta la fel de gre­şită. Redarea simplistă, schemati­că a socialismului — deci pînă la urmă nerealistă — a fost înlocui­tă de către unii printr-o „comple­xitate" inventată, artificială, nebu­loasă — tendinţă care are tot atît de puţin comun cu realismul ca şi prima dezavuată la timpul său. Am greşit lăsînd să plutească ase­menea confuzii în viaţa noastră culturală. Am greşit — şi aici îmi fac o gravă vină proprie — neor­­ganizînd dezbaterea aprofundată a acestor noţiuni şi tendinţe, ne­­elucidînd confuziile de fond, de pe poziţiile filozofiei noastre ma­­terialist-dialectice. Şi dacă e să fim sinceri cu noi înşine, trebuie să recunoaştem că nu am făcut-o aşa cum trebuia dintr-un spirit de comoditate ideologică, dintr-o por­nire, conştientă sau nu, de elu­dare a dificultăţilor pe care le im­plică înfruntările teoretice com­plicate. Nu vreau să minimalizez succe­sele reale ale creaţiei literar-artis­­tice ale ultimilor ani, atît de fer­tili în întreaga noastră viaţă so­cială, dar cred că nu trebuie mi­­minimalizat nici tributul plătit de unii tovarăşi confuziilor. Şi mai ales nu trebuie minimalizată acea ruptură dintre artist şi viaţă des­pre care, atît de mişcător, şi cu atîta amară sinceritate, a vorbit ieri aici tovarăşul Zaharia Stancu.­ Cred că expunerea tovarăşului Nicolae Ceauşescu dă, într-un mod complex, esenţial şi extrem de stimulator, imaginea exactă a funcţiei de uriaşă importanţă so­cială pe care o are arta în orîn­­duîrea noastră şi anume, aceea de tribună de luptă în înfrunta­rea dintre nou şi vechi, în transfor­marea revoluţionară a societăţii, în perfecţionarea socialismului. O asemenea definire nu numai că nu exprimă intenţia sau posibili­tatea vreunei îngrădiri a perime­trului de manifestare a creatoru­lui, vreun îndemn spre închistare sau timorare ci, dimpotrivă, repre­ (Continuare în pag. a 3-a)

Next