Steaua Roşie, noiembrie 1971 (Anul 22, nr. 261-285)
1971-11-07 / nr. 266
PAGINA 2 STEAUA ROȘIE PLENjifiA COMITETULUI CEMTRAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMIiu Cuvintul tovarăşului GHEORGHE RĂDULESCU Pe baza orientărilor şi indicaţiilor cuprinse in propunerile tovarăşului Nicolae Ceauşescu, propuneri care s-au bucurat de însuşirea deplină a Comitetului Executiv al Comitetului Central, problemele îmbunătăţirii activităţii politice şi cultural-educative, ale ridicării pe o treaptă superioară a nivelului conştiinţei socialiste, au făcut obiectul unor ample dezbateri ale comuniştilor şi tuturor celorlalţi oameni ai muncii în cadrul organizaţiilor de partid, organizaţiilor de tineret şi organizaţiilor obşteşti, în presă, la radio şi televiziune. Această dezbatere, care a cuprins întregul popor ridicînd probleme vitale care preocupă pe fiecare fiu al patriei noastre socialiste — muncitor, ţăran, intelectual, tînăr sau vîrstnic, constituie o ilustrare vie a democratismului profund şi a stilului de muncă ce caracterizează întreaga activitate desfăşurată de partid în vederea realizării sarcinilor trasate de Congresele al IX-lea şi al X-lea, pentru dezvoltarea societăţii noastre româneşti. Aş dori să arăt că participînd la plenare ale activului de partid din judeţul Teleorman, din Ministerul Finanţelor, Banca Română de Comerţ Exterior, Secretariatul General al Consiliului de Miniştri, am avut prilejul să constat încă o dată ataşamentul deplin al comuniştilor participanţi la aceste plenare faţă de politica partidului și sunt bucuros să-mi îndeplinesc mandatul pe care mi l-au încredințat, de a transmite Comitetului Central, dumneavoastră tovarăşe Ceauşescu, aprobarea unanimă a măsurilor adoptate de Comitetul Executiv din iniţiativa dumneavoastră, măsuri pătrunse de o adîncă principialitate marxist-leninistă şi de un înalt ataşament faţă de popor, precum şi angajamentul ferm al organizaţiilor de partid de a depune toate eforturile pentru transpunerea în viaţă a acestui program. Tovarăşi. In mod deosebit doresqjj să jJUţ subliniez excepţionala valoare lao teoretică şi practică a expunerii, prezentată la plenara noastră de către secretarul general al partidului, care demonstrează încă o dată spiritul creator, ştiinţific, partinitatea profundă, combativitatea revoluţionară, clarviziunea şi înalta ţinută morală comunistă, caracteristice personalităţii tovarăşului Nicolae Ceauşescu. Mă asociez la propunerea care a fost făcută aici de tovarăşul Bodnaraş, ca această expunere să devină document al plenarei noastre. Tovarăşi. Doresc şi eu să relev ampla activitate creatoare pe care partidul nostru o desfăşoară pe planul teoretico-ideologic şi al educaţiei comuniste, rezultatele pozitive ce se obţin în condiţiile aplicării măsurilor adoptate în luna iulie de Comitetul Executiv al Comitetului Central. In activitatea comuniştilor, a tuturor oamenilor muncii au sporit preocupările pentru îmbunătăţirea conţinutului politic al activităţii lor, creşterea combativităţii şi a intransigenţei faţă de lipsuri şi de abateri de la etica comunistă. Sunt continuate cu mai mult entuziasm tradiţiile revoluţionare ale partidului, se înmulţesc acţiunile patriotice ale oamenilor muncii de toate vîrstele, se organizează brigăzi de muncă voluntară, întregul popor nu precupeţeşte nici un efort pentru a-şi aduce o cît mai mare contribuţie la dezvoltarea ţării noastre socialiste, îmbunătăţirea muncii politice şi educative în toate domeniile a avut un rol important în afirmarea şi mai puternică a capacităţilor creatoare ale clasei noastre muncitoare, clasa cea mai înaintată a societăţii noastre, în accelerarea ritmului de dezvoltare, în creşterea eficienţei activităţii desfăşurate în primele 10 luni ale acestui an. Ne apropiem de ritmul de creştere de 12 la sută pe care ni l-am propus să-l realizăm pînă la sfîrşitul anului Concomitent cu constatarea rezultatelor pozitive obţinute pînă în prezent, profunda analiză ştiinţifică marxist-leninistă cuprinsă în expunerile tovarăşului Nicolae Ceauşescu, cît şi dezbaterile care au avut loc în cadrul organizaţiilor de partid, au relevat faptul că aceste rezultate nu sunt încă la înălţimea cerinţelor etapei actuale, a construcţiei socialismului în ţara noastră. In această privinţă, lucrările plenarei noastre, hotărîrile care vor fi adoptate vor duce neîndoielnic la intensificarea muncii politico-ideologice pentru a imprima activităţii colectivelor de oameni ai muncii din toate compartimentele vieţii economice, sociale, ştiinţifice şi culturale un caracter profund partinic, revoluţionar,corespunzător ideologiei partidului nostru. Prin aceasta se accentuează procesul de transformare a conştiinţei comuniste într-o uriaşă forţă constructiv-revoluţionară a societăţii noastre, pentru ca prin munca susţinută a tuturor oamenilor muncii mobilizaţi şi conduşi de partid, sarcinile actualului cincinal să fie îndeplinite şi depăşite. Tovarăşi, Documentele privind îmbunătăţirea activităţii ideologice şi de educaţie comunistă cuprind o mare bogăţie de idei, reprezintă un amplu program politic de însemnătate deosebită. Aceste documente constituie, în acelaşi timp, aplicarea creatoare la cerinţele actuale şi de perspectivă a liniei politice pe care partidul nostru a formulat-o încă de la întemeierea sa. Dacă recitim „Scînteia" şi ,,Lupta de clasă" ilegale sau documente ale partidului nostru din anii ilegalităţii, sau răsfoim filele îngălbenite de vreme ale unor colecţii de reviste din perioada dinainte de război, conduse nemijlocit de partid sau aflate sub influenţa sa, care poartă titluri ca ,,Era nouă", ,,Stînga", „Cuvîntul liber", „Reporter", „Bluze albastre", ca să amintesc numai cîteva din acelea pe care le-am cunoscut direct vom constata cu legitimă mindrie şi emoţie că între linia politico-ideologică a partidului din anii ilegalităţii şi cea de astăzi nu numai că există continuitate, ci actuala linie politică, aşa cum în mod magistral a definit-o tovarăşul Ceauşescu în rapoartele sale la Congresele al IX- lea şi al X-lea, precum şi în documentele recente şi în expunerea de astăzi reprezintă aplicarea concepţiei generale a partidului, la condiţiile actuale din ţara noastră. Pe bună dreptate, putem afirma că partidul nostru aplică marxism-leninismul în mod creator în opera de construire a socialismului în România. Construirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate, către a cărei realizare sunt îndreptate eforturilesusţinute- sle*“vitregului nostru popor, nu este de conceput fără abordarea şi rezolvarea în condiţiile cerute de viaţă a multitudinii de probleme noi, teoretice şi practice, pe care le ridică înfăptuirea unei opere de o asemenea amploare şi complexitate. Din aceasta decurge necesitatea organizării însuşirii de către comunişti, de către noi toţi, de către toţi oamenii muncii a materialismului dialectic şi istoric, concepţia ştiinţifică a clasei muncitoare despre lume şi societate, care şi-a demonstrat viabilitatea în practica socială ca singura teorie revoluţionară capabilă să ducă la construirea unei societăţi cu adevărat democratice, în care masele largi de oameni ai muncii, eliberaţi de exploatare şi asuprire, să se bucure pe deplin de roadele muncii lor. Studierea aprofundată a marxism-leninismului constituie o necesitate, întrucît orice problemă a construcţiei socialismului este în primul rînd o problemă politică ce nu poate fi rezolvată cu succes fără cunoaşterea legilor de dezvoltare a societăţii, fără interpretarea ştiinţifică a fenomenelor, fără o atitudine conştientă, militantă din partea fiecăruia dintre noi. Datorită activităţii ample şi susţinute desfăşurate de partid, sunt create cele mai bune condiţii pentru răspîndirea largă a cunoştinţelor politice, ştiinţifice, economice, tehnice, a valorilor culturii şi artei. Dispunem astăzi de vasta reţea a învăţămîntului de partid, precum şi de instituţiile de stat din domeniul învăţămîntului, cercetării ştiinţifice, culturii şi artei, care oferă, într-un cadru organizat, posibilităţi variate pentru educarea politică şi ridicarea nivelului ideologic al tuturor cetăţenilor acestei ţări. Nu pot să nu fac o comparaţie între condiţiile actuale, între situaţia actuală în care fiecare cetăţean al ţării are acces nelimitat la tezaurul ştiinţei şi gîndirii marxiste şi condiţiile grele, pline de riscuri din anii ilegalităţii, în care mulţi dintre noi, cei prezenţi în această sală, puteam să studiem fragmente din operele lui Marx, Engels şi Lenin şi alte lucrări editate de partid, să ne înarmăm cu ştiinţa interpretării fenomenelor social-politice, să ne facem o concepţie despre lume şi viaţă. Stăruind asupra studierii aprofundate a materialismului dialectic şi istoric, ca o necesitate pentru înfăptuirea cu succes a sarcinilor importante şi complexe pe care le ridică construirea socialismului în ţara noastră, aş dori să subliniez, totodată, cerinţa ca această studiere să se desfăşoare în spirit creator. Tovarăşul Nicolae Ceauşescu ne-a atras în permanenţă atenţia asupra adevărului că marxism-leninismul nu este o dogmă, un compendiu de directive valabile oricînd şi în orice loc, ci este o învăţătură vie, care, pornind de la adevăruri fundamentale, universal valabile, se dezvoltă şi se îmbogăţeşte necontenit pe baza experienţei fiecărui partid şi a fiecărei ţări socialiste, izvorîtă din realităţile şi condiţiile specifice fiecărei ţări, din cerinţele fiecărei etape istorice. Tovarăşi. Pentru a reflecta tendinţa generală care se manifestă în evoluţia societăţii moderne, sub influenţa puternic stimulatoare a revoluţiei tehnico-ştiinţifice contemporane, va trebui ca şi în ţara noastră îmbinarea dialectică a cercetării economice cu producţia să constituie tot mai mult o latură specifică a dezvoltării economiei noastre naţionale. In această ordine de idei, unul din domeniile de activitate care are un rol crescînd în sporirea eficienţei eforturilor depuse pentru dezvoltarea economiei naţionale este cel al relaţiilor economice externe. Se ştie că această activitate cunoaşte în prezent şi va înregistra în viitor o şi mai mare extindere, adîncire şi diversificare. Ca urmare, în faţa cercetării ştiinţifice economice, ca şi a tuturor lucrătorilor din domeniul ştiinţelor sociale şi politice, se pune de pe acum şi se vor pune şi mai mult în viitor o serie de probleme cu caracter principial teoretic şi cu puternice semnificaţii politice, precum şi numeroase probleme practice, a căror soluţionare la timp este menită să aducă o contribuţie importantă la accelerarea progresului economic şi social al ţării noastre, la realizarea cu eficienţă sporită a obiectivelor stabilite prin planurile de stat. Deşi în ultima perioadă acestor probleme li se acordă o atenţie mai mare din partea cercetătorilor noştri, putem totuşi afirma că în această direcţie s-au făcut totuşi pînă acum paşi foarte modeşti. Problemele participării ţării noastre la diviziunea internaţională socialistă şi mondială a muncii ar trebui să ocupe în planurile de cercetare ale Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice şi Academiei „Ştefan Gheorghit“, ale catedrelor şi laboratoarelor din sistemul Ministerului învăţămîntului un loc corespunzător însemnătăţii lor crescînde pentru economia noastră naţională. In această ordine de idei în lumina expunerilor tovarăşului Nicolae Ceauşescu, preocupările oamenilor de ştiinţă economişti, activiştilor de partid, juriştilor şi altor specialişti ar fi util să fie într-o mai mare măsură îndreptate către elaborarea unor studii şi cercetări teoretice de ansamblu privind conţinutul, caracteristicile şi tendinţele procesului obiectiv al creşterii interdependenţelor dintre economiile naţionale, ale intensificării participării fiecărei ţări la diviziunea internaţională a muncii. In contextul general al intensificării muncii ideologice şi politice desfăşurată de partid şi al confruntărilor de idei cu privire la raportul dintre naţional şi internaţional ca factori ai dezvoltării economice şi sociale, apare oportună cercetarea şi demonstrarea, pe baza analizei concrete a propriei noastre experienţe, a experienţei celorlalte ţări socialiste şi altor ţări, a rolului hotărîtor care revine factorului intern, mobilizării intense şi eficiente a propriilor resurse materiale, financiare şi umane, în dezvoltarea fiecărei ţări, şi a rolului factorului extern, menit să contribuie la sporirea eficienţei eforturilor pe care le depune fiecare ţară pentru propria-i dezvoltare. In concepţia partidului nostru, dezvoltarea efortului propriu nu însemnează izolare sau autarhie, ci încredere în capacitatea clasei muncitoare, în posibilităţile creatoare ale întregului nostru popor. Promovînd o astfel de concepţie, partidul nostru militează pentru participarea activă a României la schimbul universal de bunuri materiale şi spirituale, pe baza principiilor unanim recunoscute ale relaţiilor dintre state. In aceeaşi ordine de preocupări, pornind de la analiza stadiului atins în dezvoltarea economiei naţionale şi de la respectarea neabătută a principiilor care călăuzesc întreaga politică a partidului şi guvernului ţării noastre în domeniul relaţiilor externe, se simte nevoia desfăşurării unei activităţi ştiinţifice mai intense pentru determinarea direcţiilor, căilor şi formelor celor mai avantajoase, mai eficiente de participare a ţării noastre în diviziunea internaţională socialistă a muncii. Această activitate trebuie să se bazeze pe analiza concretă şi definirea clară, pe tratarea şi interpretarea ştiinţifică a colaborării, cooperării şi integrării economice internaţionale, ca forme de înfăptuire a procesului creşterii Interdependenţelor dintre economiile naţionale. Desigur abordarea unor astfel de probleme presupune luarea în considerare în mod complex şi diferenţiat a tuturor factorilor sub influenţa cărora se desfăşoară acest proces, natura orînduirii statelor participante, principiile care stau la baza relaţiilor dintre ele, nivelul dezvoltării lor economice şi altele. Studiile şi cercetările cu caracter teoretic de ansamblu se cer a fi completate cu analiza ştiinţifică a problemelor specifice ale colaborării şi cooperării economice pe ramuri şi domenii de activitate care, încadrate în tabloul general în continuă evoluţie al relaţiilor economice externe ale ţnirii noastre, să permită reliefarea avantajelor participării noastre la schimburile economice şi tehnico-ştiinţifice internaţionale, pentru asigurarea unui ritm susţinut al dezvoltării economiei româneşti. Este necesar ca studiile şi cercetările care se vor efectua să ducă la determinarea cît mai precisă a intereselor de colaborare ale României şi să finalizeze cu propuneri concrete privind promovarea pe baze bilaterale şi multilaterale a unor forme moderne şi eficiente de cooperare în producţie cu ţările socialiste, precum şi cu alte ţări ale lumii, aşa cum de multe ori ne-a atras atenţia tovarăşul Nicolae Ceauşescu. In orientarea cercetărilor ştiinţifice referitoare la problemele participării noastre la circuitul economic mondial este necesar să se aibă permanent în vedere faptul că aceasta constituie o parte integrantă a politicii externe a partidului nostru, în centrul căreia se situează dezvoltarea colaborării, cooperării şi prieteniei cu toate ţările socialiste, pe baza principiilor marxist-leniniste, ale internaţionalismului socialist, respectarea suveranităţii şi independenţei naţionale, egalitatea deplină în drepturi, neamestecul în treburile interne, avantajul reci-proc şi întrajutorarea tovărăşească. Afirmarea acestor principii şi promovarea lor consecventă au o mare forţă educativă, întrucît numai pe baza lor se îmbină armonios patriotismul socialist şi sentimentele de solidaritate internaţionalistă. Conform indicaţiilor tovarăşului Nicolae Ceauşescu un loc important trebuie acordat problemelor extinderii şi diversificării relaţiilor economice şi tehnico-ştiinţifice cu ţările membre ale C.A.E.R. In această privinţă, probleme de o însemnătate deosebită teoretică şi practică se ridică în legătură cu participarea activă a ţării noastre la înfăptuirea programului complex al adîncirii şi perfecţionării colaborării şi dezvoltării integrării economice socialiste, adoptat anul acesta la Bucureşti de către sesiunea a XXV-a a Consiliului de Ajutor Economic Reciproc. Aşa cum sublinia tovarăşul Nicolae Ceauşescu, acest document ţine seama de necesitatea unei cooperării multilaterale şi, în acelaşi timp, de interesele fiecărei ţări, el bazîndu-se pe principii acceptabile, care sunt singurele ce pot asigura o bază solidă relaţiilor dintre state. Desigur însă, programul complex trasează numai direcţiile orientative ale dezvoltării colaborării dintre ţările membre ale C.A.E.R. în următorii 15—20 de ani. Pentru determinarea modalităţilor în care ţara noastră poate participa în mod eficient şi cu iniţiativă la acţiunile concrete de colaborare şi cooperare care vor fi organizate în cadrul C.A.E.R., este necesar să fie cercetată o gamă largă de probleme, în vederea găsirii unor soluţii realiste, care să corespundă în mod efectiv intereselor economiei noastre naţionale, precum şi intereselor partenerilor noştri. Lărgirea şi îmbunătăţirea continuă a activităţii de colaborare şi cooperare internaţională a ţării noastre necesită nu numai intensificarea preocupării ministerelor şi celorlalte organe de stat şi economice în acest domeniu, ci şi sporirea grijii organelor şi organizaţiilor de partid pentru ridicarea continuă a nivelului de pregătire politico-ideologică a lucrătorilor care activează pe tărâmul relaţiilor economice şi tehnico-ştiinţifice externe, educarea lor în spiritul înaltei responsabilităţi şi exigenţe, al normelor moralei noastre comuniste. In încheiere, daţi-mi voie să exprim convingerea că garanţia transpunerii în viaţă a hotăririlor pe care le va adopta plenara noastră o constituie faptul că întregul proces de ridicare a nivelului conştiinţei socialiste al oamenilor muncii din ţara noastră este condus cu fermitate, înţelepciune şi clarviziune de tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Cuvîntul tovarășului DUMITRU POPESCU Stimate tovarășe secretar general, Onorat prezidiu Dragi tovarăși, Asupra problemei aflate la ordinea de zi a plenarei noastre am discutat, ne-am frămîntat, am reflectat — în colectiv și fiecare în forul său interior — cu cea mai mare gravitate, timp de aproape patru luni de zile. În perioada care a trecut ni s-a înfăţişat şi mai clară, în adevăratele sale dimensiuni, însemnătatea excepţională a aşa-numitelor „teze din iulie" ale tovarăşului Nicolae Ceauşescu. El s-a ridicat cu forţa spirituală pe care i-o cunoaştem împotriva mersului de la sine, împotriva cursului automat al vieţii sociale într-un domeniu fundamental: transformarea revoluţionară a conştiinţei şi gîndirii omului. S-a ridicat împotriva unilateralităţii unor organizaţii de partid şi a unor activişti care, absorbiţi de preocupările şi ele, de altfel, foarte importante ale organizării şi construcţiei economice, tindeau să piardă din vedere omul, conştiinţa şi gîndirea socială, amputînd prin aceasta ceva esenţial din fizionomia muncii de partid, din atribuţiile partidului nostru în contextul conducerii generale a societăţii. In luciditatea şi forţa cu care tovarăşul Nicolae Ceauşescu a ridicat problemele din iulie în faţa conducerii partidului, în faţa întregului partid şi popor, se exprimă spiritul adevăratului revoluţionar comunist, al adevăratului conducător marxist-leninist, care nu se împacă cu lincezeala, cu amorţirea, cu oboseala spirituală. Chiar dacă o minoritate anchilozată putea să nu înţeleagă imediat, el a acţionat cu întreaga responsabilitate pe care i-o conferă misiunea încredinţată de partid şi popor, biciuind atitudinea de inerţie faţă de vechi, stimulînd cursul progresist al României şi pe plan spiritual şi, prin aceasta, întregul proces revoluţionar al dezvoltării societăţii noastre. Am ţinut să subliniez acest lucru nu în sine, ci în raport cu concluziile intime pe care se cuvine să le atragă fiecare dintre noi, militanţii comunişti. A fost poate cea mai profundă lecţie revoluţionară, vie, pe care am primit-o. Am înţeles, poate mai bine ca oricînd, că între automulţumire, autotoleranţă şi autobirocratizare nu este decît cîte un pas. Şi ce este un activist birocratizat, un militant căruia i s-a atrofiat simţul revoluţionar, decît un conservator? In condiţiile socialismului acesta este unul dintre tipurile umane cele mai detestabile şi, în acelaşi timp, cele mai dăunătoare — şi aceasta în raport cu înălţimea locului pe care îl ocupă în ierarhia socială. Ajuns aici, cel în cauză pierde conştiinţa dezagregării sale politice şi, dacă este prea mare în grad, multă vreme nu se mai găseşte nici primur cine să i-o redea. Cred că pe mulţi dintre noi i-a trezit marea bătaie de gong din iulie şi de ieri. Stimaţi tovarăşi, Expunerea făcută de tovarăşul Nicolae Ceauşescu în faţa plenarei actuale ne-a deschis, la capătul confruntărilor şi investigaţiilor ultimelor luni, panorama extraordinar de amplă, de cuprinzătoare, de diversă şi fin nuanţată a vieţii interioare a societăţii româneşti contemporane, a proceselor care se produc în conştiinţa socială, precum şi a direcţiilor şi modalităţilor de dirijare în continuare a transformării revoluţionare a omului. Asemenea probleme pot fi puse în faţa societăţii cînd ea a ajuns la o anumită înălţime morală, la o anumită maturitate, la o adîncă conştiinţă a valorii sale şi a posibilităţilor sale. La această înălţime se află astăzi poporul român ca urmare a neobositei munci revoluţionare de o jumătate de secol a partidului comunist. Trăim, cred eu, unul din marile momente ale istoriei naţionale, una din acele clipe revelatoare care galvanizează existenţa unei întregi generaţii şi care au o înrâurire radicală şi îndelungată asupra viitorului. Pentru că astăzi, în blocul de marmură preţioasă, dar încă insuficient prelucrată a socialismului, s-au trasat contururile grandioasei statui vii a omului superior de mîine. Avem încă mult de cioplit, de modelat trăsături si expresii, de şlefuit nuanţe ale acestui portret — dar cît e de frumoasă si de nobilă această muncă! Unii poate, aiurea, vor privî cu neîncredere, cu ironie si blazare această temerară încercare a comuniştilor români. Dar dacă vom reuşi, şi fără îndoială că vom reuşi, prin noi şi prin urmaşii noştri, vom fi săvîrşit cea mai mare capodoperă socială a tuturor timpurilor Esenţa oricărei metamorfoze spirituale pozitive, şi cu atît mai mult a celei comuniste, este înţelegerea, cunoaşterea. Activitatea pe care ne-o propunem va determina în primul rînd un salt al poporului pe tărîmul cunoaşterii. Al cunoaşterii ştiinţei actuale — în absenţa căreia orice om se găseşte, măcar pe un plan al existenţei sale, cu multe decenii în urmă. Ştiinţa modernă a schimbat radical reprezentările despre univers, desprenatură, despre materie, despre viaţă, fără înţelegerea acestora, filozofia noastră riscă să rămîmă debilă, schematică, anacronică, neputincioasă să ne racordeze la lungimea de undă a gîndirii avansate a epocii. De aceea, consider de cea mai mare importanţă propunerile tovarăşului Ceauşescu privitor la o nouă organizare a explicării ştiinţei în masele populare din ţara noastră. Cu aceeaşi stringenţă se pune problema ridicării gradului de cunoaştere filozofică a socialismului de către oameni. Socialismul este o lume infinită de acte umane, de raporturi sociale, de fapte, de atitudini şi reacţii, de opţiuni morale concrete. Sîntem departe de a fi pus acest univers clocotitor şi pasionant sub lupa observaţiei filozofice, pentru a explica semnificaţia, resorturile intime care declanşează toate aceste realităţi, pentru a detecta care din ele sunt de esenţă autentic socialistă şi care nu, pentru a înfăţişa expresiv şi convingător bogata galerie de tipuri umane noi, identificind totodată tipurile anacronice ce trebuie supuse dispreţului, ironiei sau indignării publice. Ne intîlnim încă frecvent cu generalităţi exprimate într-o terminologie contorsionată, prolixă, aşa-zis profesională — reminiscenţă a ermetismului vechilor sisteme filozofice de cabinet, a tipului de filozofie de castă. Cred că în socialism filozofia trebuie să devină o ştiinţă de masă. Renunţînd la orice pretenţii aristocratice, ea trebuie să se transforme într-o disciplină democratică, de largă circulaţie, într-un instrument de cunoaştere şi autocunoaştere a întregului popor. Multe din lucrările filozofice nu prezintă interes, nu au ecou în public pentru că conţinutul lor de observaţie şi refleere socială actuală este foarte inconsistent. Unii se întreabă: ce să mai aducem nou în materialismul dialectic şi istoric? Iată ce: confruntarea şi înfruntarea omului cu sine însuşi — una dintre cele mai spectaculoase şi mai dramatice bătălii care se dă aici, în această ţară, sub ochii noştri. Dacă absentează de pe acest front, filozofia îşi semnează actul de condamnare. Critica faptelor dăunătoare sau reprobabile este şi va fi în continuare bună, dar şi mai necesară este critica raţionamentelor care le generează, a izvorului lor de gîndire viciat, a mentalităţilor şi principiilor retrograde care le guvernează. La acest nivel arareori se ridică publicistica noastră, radioteleviziunea, lucrările filozofice. De altfel, acelaşi tratament au adesea şi faptele meritorii — ele sunt văduvite de relevarea mobilului intim care le justifică, şi care exprimă noul socialist în conştiinţă. Ne oprim, de multe ori, în general în munca educativă, la opoziţia dintre fapte şi nu la aceea dintre moduri de gîndire, dintre principii morale şi filozofice. Este astăzi un oarecare divorţ între factologia lipsită de idei a ziaristicii şi ideile nederivate din fapte ale filozofiei. Investigaţia filozofică militantă concretă este cu atît mai necesară, cu cît uneori vechiul şi noul se împletesc în aceeaşi conştiinţă —■ oamenii neîmpărţindu-se net în două categorii distincte, între buni şi răi, între educaţi şi needucaţi. Cum convieţuiesc, cum se resping sau cum se influenţează reciproc aceste tendinţe în conştiinţa omului care se transformă, adică în conştiinţa fiecăruia dintre noi, iată teme de cel mai stringent interes uman pentru cercetarea filozofică, pentru publicistica noastră, pentru televiziune, pentru literatură şi artă, pentru întreaga activitate educativă. Lucrez de mai mulţi ani în funcţii de răspundere în unele din aceste domenii şi îmi reproşez că n-am reuşit să determin o asemenea abordare, de profundă rezonanţă, a înfruntării dintre nou şi vechi pe planul gîndirii şi moralei. Mi-a lipsit, poate, forţa necesară de a învinge rutina şi superficialitatea, sau chiar eu însumi am căzut poate, uneori, resemnat pradă rutinei şi superficialităţii. Resemnarea în faţa dificultăţilor duce, în mod inevitabil, în munca unui activist, la acea atitudine funcţionărească pe care, cu atîta justificare, a încriminat-o în expunerea sa secretarul general al partidului nostru. Cît este de valabil îndemnul ca noi, activiştii de partid, să facem cel mai mare efort pentru autoeducare, pentru reexaminarea critică neîncetată a stilului în care gîndim, trăim și muncim! Pentru că între autoignorare şi autoanulare nu mai e aproape nimic. Stimaţi tovarăşi, Profundele conflicte etice, de mentalitate, de spirit care se produc între oameni şi în oameni în această dinamică epocă revoluţionară pe care o parcurgem reprezintă cea mai originală şi mai generoasă scenă de viaţă care s-a deschis vreodată în faţa literaturii şi artei. Există astăzi, se ştie, la creatorii de frumos, o adevărată sete de modernitate. In bună măsură ea este de înţeles. Ultimele decenii au răscolit atît de adine lumea, încît este întru totul firesc să doreşti să trăieşti în pas cu epoca. Dar obiectul artei este şi va rămîne omul. Or, fenomenele cele mai noi, cele mai moderne şi mai pregnante, pe plan spiritual, în lumea contemporană, le evidenţiază socialismul. Ce poate fi mai grandios şi mai ispititor pentru un artist decît spectacolul oferit de revoluţia conştiinţei umane? Comunicînd lumii această experienţă omenească fără precedent, literatura şi arta societăţii socialiste se pot plasa în mod indubitabil în avangarda creaţiei estetice universale. In paranteză fie spus, am putea fi mulţumiţi dacă arta noastră nouă ar ocupa în lume locul pe care-l ocupă economia românească prin ritmul ei înalt, şi mai ales, politica externă, socialistă, dinamică şi profund raţională, închinată colaborării şi păcii, sprijinirii noului în lume pe care o promovează partidul şi guvernul român şi care stîrneşte atîta interes, atîta simpatie şi admiraţie pe toate continentele. Nu este oare paradoxal să fie considerat „de avangardă" curentul artistic care înfăţişează convulsiile unei lumi muribunde, arta care glorifică oboseala, disperarea, criza morală a clasei istoriceşte condamnată, arta viciată ea însăşi de acest climat spiritual, şi care prezintă simptomele unei boli incurabile, ale agoniei drept ale vieţii? De ce nu se impune în avangardă arta care dezvăluie naşterea lumii noi, dominată şi de durerile facerii, dar şi de marea, sfînta emoţie a zămislirii? Este oaremai pasionant apusul •pllumburiu de iară decît răsăritul seînteietor al zilei de primăvară? întunericul decît lumina? Evident, nu? Atunci? Nu cumva, o dată cu lepădarea unor noţiuni teoretice care invederău înţelegerea dogmatică, constrîngătoare a sensului de artă realistă, unii au lepădat şi interesul pentru realitatea socialistă? De ce să nu spunem deschis, într-adevăr, unii tovarăşi s-au lăsat fascinaţi de aşa-zisa noutate a culturii care clamează destinul trist al lumii vechi. Iar ceea ce este cu adevărat nou în viaţa noastră s-au grăbit să catalogheze ca învechit, confundîndu-l cu ceea ce era depăşit în accepţiunea veche a unei noţiuni. Dar oare cînd constatăm că un fenomen este interpretat greşit, ne mulţumim să modificăm cuvîntul care îl defineşte, nu schimbăm în primul rînd fondul interpretării? In cazul nostru, se pare că s-a schimbat o interpretare greşită cu alta la fel de greşită. Redarea simplistă, schematică a socialismului — deci pînă la urmă nerealistă — a fost înlocuită de către unii printr-o „complexitate" inventată, artificială, nebuloasă — tendinţă care are tot atît de puţin comun cu realismul ca şi prima dezavuată la timpul său. Am greşit lăsînd să plutească asemenea confuzii în viaţa noastră culturală. Am greşit — şi aici îmi fac o gravă vină proprie — neorganizînd dezbaterea aprofundată a acestor noţiuni şi tendinţe, neelucidînd confuziile de fond, de pe poziţiile filozofiei noastre materialist-dialectice. Şi dacă e să fim sinceri cu noi înşine, trebuie să recunoaştem că nu am făcut-o aşa cum trebuia dintr-un spirit de comoditate ideologică, dintr-o pornire, conştientă sau nu, de eludare a dificultăţilor pe care le implică înfruntările teoretice complicate. Nu vreau să minimalizez succesele reale ale creaţiei literar-artistice ale ultimilor ani, atît de fertili în întreaga noastră viaţă socială, dar cred că nu trebuie miminimalizat nici tributul plătit de unii tovarăşi confuziilor. Şi mai ales nu trebuie minimalizată acea ruptură dintre artist şi viaţă despre care, atît de mişcător, şi cu atîta amară sinceritate, a vorbit ieri aici tovarăşul Zaharia Stancu. Cred că expunerea tovarăşului Nicolae Ceauşescu dă, într-un mod complex, esenţial şi extrem de stimulator, imaginea exactă a funcţiei de uriaşă importanţă socială pe care o are arta în orînduîrea noastră şi anume, aceea de tribună de luptă în înfruntarea dintre nou şi vechi, în transformarea revoluţionară a societăţii, în perfecţionarea socialismului. O asemenea definire nu numai că nu exprimă intenţia sau posibilitatea vreunei îngrădiri a perimetrului de manifestare a creatorului, vreun îndemn spre închistare sau timorare ci, dimpotrivă, repre (Continuare în pag. a 3-a)