Steaua Roşie, noiembrie 1971 (Anul 22, nr. 261-285)

1971-11-09 / nr. 267

Cuvintul tovarăşului IEONTE RĂUTU (Urmare din pag. a 2-a) fite, îndeosebi in­direcţia creşterii simţului de răspundere în mînui­­rea imenselor resurse materiale pe care le gospodăresc aceste minis­tere, respectării stricte a legilor, promovării unui spirit critic şi au­tocritic faţă de lipsuri, cultivării cinstei, corectitudinii, lichidării stă­rii de toleranţă faţă de orice aba­tere de la normele moralei şi echi­tăţii socialiste. Citeva cuvinte de încheiere. S-a subliniat nu o dată că rezultatele obţinute în construcţia socialistă reprezintă principalul nostru aport la creşterea forţelor socialismului în lume. Lucrul acesta este perfect adevărat si el se referă atît la ma­rile realizări pe care le obţinem in mod constant în construcţia eco­nomică, cit si la alte aspecte esen­ţiale ale edificării socialismului: înfăptuirea unităţii şi coeziunii de nezdruncinat a întregii societăţi, a tuturor claselor şi grupurilor so­ciale care o compun, găsirea de soluţii proprii pentru dezvoltarea şi adîncirea continuă a democra­ţiei socialiste, consecvenţa cu ca­re partidul a dat o rezolvare mar­xist-leninistă problemei naţionale. Acestei contribuţii valoroase la creşterea forţei şi prestigiului so­cialismului suntem­ îndreptăţiţi să-i adăugăm politica noastră externă, a cărei clarviziune a fost de atîtea ori confirmată de viaţă, activitatea Partidului Comunist Român de mi­litant înflăcărat pentru unitatea şi frăţia ţărilor socialiste, a parti­delor comuniste şi muncitoreşti, pentru afirmarea în relaţiile dintre partidele comuniste şi statele so­cialiste a principiilor marxist-leni­­niste, singurele care corespund cerinţelor epocii contemporane şi singurele care pot chezăşui o uni­tate reală. Simt nevoia să spun aici că pen­tru noi, cei intraţi în mişcarea re­voluţionară incă în anii regimului capitalisto-moşieresc, ca de altfel pentru toţi membrii partidului, este un izvor de înaltă satisfacţie şi de mare mîndrie faptul că tradiţii­le internaţionalismului proletar pe care partidul le-a păstrat neînti­nate în cei 20 de ani de ilegalita­te şi teroare, în toţi cei peste 50 de ani de existenţă, se materiali­zează azi cu vigoare şi neabătută consecvenţă atît în politica noastră internă, cit şi în cea externă. Par­tidul nostru, întregul popor, prie­tenii noştri de peste hotare cunosc bine şi dau cea mai înaltă pre­ţuire excepţionalei contribuţii a to­varăşului Nicolae Ceauşescu la realizarea strălucitelor succese ale politicii interne şi internaţionale a­­le partidului nostru, rolului său în abordarea şi analizarea în spiritul marxist-leninismului creator a problemelor majore, teoretice şi practice ale socialismului. De nu­mele lui este indisolubil legat a­­portul original al Partidului Comu­nist Român la îmbogăţirea gîndirii marxist-leniniste internaţionale, a­­port despre care putem şi trebuie să vorbim fără vreun sentiment de falsă modestie. imi exprim deplinul acord cu ex­punerea prezentată de tovarăşul Nicolae Ceauşescu o dată cu con­vingerea că profundele idei cu­prinse în acest document vor ac­ţiona ca un puternic factor de di­namizare şi de stilizare a activită­ţii noastre ideologice şi politice, cît şi a activităţii de ansamblu a partidului nostru, ca forţă condu­cătoare şi călăuzitoare a construc­ţiei socialismului şi comunismului. STEAUA ROȘIE PAGINA 3 70 de ani de la naşterea lui GHEORGHE GHEORGHIU-DEJ, conducător de seamă al partidului şi poporului român Anul gloriosului semicentenar al Partidului Comunist Român, un an de mari înfăptuiri în edificarea pe o treaptă superioară a societăţii noastre socialiste, ne-a prilejuit şi o rememorare a drumului de luptă, presărat cu jertfe, dus de poporul român pentru libertate socială şi naţională. In rindurile purtătorilor de flamuri revoluţionare, făuritori ai României socialiste, se înscrie la loc de frunte numele lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, fiu cre­dincios al clasei munci­toare, conducător de sea­mă al partidului şi po­porului nostru, militant al mişcării comuniste şi mun­citoreşti internaţionale. Născut la 8 noiembrie 1901, la Birlad, într-o fa­milie de muncitori, Gheor­ghe Gheorghiu-Dej avea să cunoască încă din co­pilărie viaţa grea, plină de nevoi şi nedreptăţi, in care se zbăteau oamenii muncii. Nevoit să mun­cească încă de la vîrsta de 11 ani, el se angajea­ză mai întîi ca ucenic, a­­poi ca muncitor electri­cian. Integrîndu-se de timpuriu în mişcarea re­voluţionară, ia parte ac­tivă la frămintările socia­le din oraşul­­natal, la acţiunile muncitoreşti de pe Valea Trotuşului, la greva generală din 1920. In anii următori îşi desfă­şoară activitatea în rin­durile organizaţiei sindicale din Galaţi, oraş cu vechi tradiţii în mişcarea noastră muncitorească. Valul luptelor greviste din anii crizei economice din 1929—1933 l-au găsit pe Gheorghe Gheor­ghiu-Dej în primele rînduri. In 1930 devine membru al Partidului Comunist, căruia îi va închina fără preget întreaga viaţă şi activitate. Marile mitinguri, demonstraţii şi grevele care au avut loc pe întreg cuprinsul ţării cu o intensitate cres­­cindă, culminînd cu luptele cefe­riştilor şi petroliştilor din ianua­­rie-februarie 1933, au fost expre­sia profundelor frămîntări sociale de la oraşe şi sate, a protestului viguros împotriva politicii burghe­ziei şi moşierimii de înfeudare a ţării faţă de monopolurile străine. Un rol important în organizarea a­­cestor mari bătălii de clasă a re­venit lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, care — primind din partea condu­cerii partidului sarcina de secre­tar al Comitetului Central de ac­ţiune a ceferiştilor — a activat in­tens în rîndul muncitorilor ceferişti alături de alţi militanţi comunişti ca Dumitru Petrescu, Constantin Doncea, Chivu Stoica. Condamnat la 12 ani muncă sil­nică, el a fost deţinut în închisorile Jilava, Văcăreşti, Craiova, Ocnele Mari, Aiud, Doftana, Caransebeş şi în lagărul de la Tg.-Jiu. La scur­tă vreme după proces, în închi­soare fiind, Gheorghe Gheorghiu- Dej a fost cooptat ca membru al Comitetului Central al P.C.R. După instaurarea dictaturii mi­litaro-fasciste, când Partidul Comu­nist Român s-a afirmat ca sin­gura forță patriotică capabilă să conducă rezistenţa naţională anti­fascistă şi a organiza lupta po­porului pentru eliberarea socială şi naţională, activul de bază al partidului — în rindurile căruia un rol important a revenit lui Gheorghe Gheorghiu-Dej — a e­­laborat planul de acţiune în ve­derea răsturnării guvernului anto­­nescian, ieşirii României din răz­boiul anti-sovietic şi alăturării ei coaliţiei anti-hitleriste. Victoria insurecţiei naţionale din august 1944 deschidea astfel un curs progresist întregii societăţi ro­mâneşti. Linia politică, strategia şi tactica pe baza cărora au acţio­nat partidul comunist, forţele de­mocratice şi progresiste în anii re­voluţiei populare au reprezentat in chipul cel mai strălucit rodul gîn­dirii colective a activului de partid, a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej şi a altor cadre care au avut un rol însemnat în conducerea partidului şi statului nostru, indeplinind succesiv sarcini de mare răspundere în aparatul de partid şi de stat (în noiembrie 1944 î se încredinţează conducerea Mi­nisterului Comunicaţiilor şi lucră­rilor Publice), Gheorghe Gheor­ghiu-Dej a adus o importantă contribuţie la dezvoltarea neîntre­ruptă a procesului revoluţionar, al cărui principal obiectiv era cuceri­rea de către clasa muncitoare şi aliaţii ei a întregii puteri politice. O nouă izbîndă a maselor popu­lare sub conducerea Partidului Co­munist Român avea să fie înscri­să în memorabila zi de 6 martie 1945, cînd pentru prima oară în istoria Ro­mâniei — prin voinţa oa­menilor muncii — ajun­gea la cîrma ţării un gu­vern cu adevărat demo­cratic. Prefaţînd viitorul României, Conferinţa Na­ţională a Partidului Comu­nist Român din octombrie 1945 a stabilit un amplu program politic şi econo­mic, care să călăuzească eforturile poporului pentru consolidarea puterii popu­lare. Raportul politic al Comitetului Central a fost prezentat de Gheorghe Gheorghiu-Dej, care, du­pă Conferinţa Naţională, a fost ales secretar gene­ral al partidului. In ace­laşi timp, avea să înde­plinească funcţia de mi­nistru al economiei naţio­nale, iar mai apoi al in­dustriei şi comerţului, de preşedinte al Comisiei mi­nisteriale pentru redresa­rea economică. După înlăturarea monarhiei şi cucerirea întregii puteri politice de către clasa muncitoare şi aliaţii ei, un moment hotărîtor în înfăptuirea misiunii proletariatului de clasă conducătoare în revoluţia şi con­strucţia socialistă l-a avut unifi­carea, la Congresul din februarie 1948, a P.C.R. cu P.S.D., într-un singur partid, aşezat pe temelia principiilor ideologice și organiza­torice ale marxism-leninismului — Partidul Muncitoresc Român. Con­gresul l-a ales pe Gheorghe Gheorghiu-Dej ca secretar general al Comitetului Central al Partidu­lui. In această perioadă istorică, pe lingă sarcina de prim-secretar al Comitetului Central al Partidului, ales la Congresele al Vll-lea şi Vlll-lea, Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost investit cu înalte funcţii de stat: preşedinte al Consiliului de Miniştri intre anii 1952—1955, iar din 1961 pînă la încetarea sa din viaţă, la 19 martie 1965, preşedinte al Consiliului de Stat, aducând o contribuție de seamă la înfăptuirea operei de construire a socialismu­lui în patria noastră. Răspunderea comunistului oglindită în fapte (Urmare d­in pag. 1) menilor de a-i vedea în rind cu ei, însuşindu-şi o meserie. Ei continuă să fa­că lucru de mîntuială, lip­sesc de la lucru cu­­ zilele. Şi totuşi noi vom mai în­cerca să-i convingem că cea mai sigură cale spre tine însuţi, pentru binele tău şi al societăţii din ca­re faci parte este munca, unica sursă de satisfacţii durabile în viaţă“. D­espre formaţia de muncă de la sec­ţia carosaj, condu­să de comunistul Szilágyi Albert, în uzină se vorbeşte numai de bi­ne. „Asemenea diferitelor tratamente termice, diferi­telor încercări care se fac în procesul de reparaţie a unui autobuz, să zicem, tot astfel se întîmplă şi în procesul de educaţie a oa­menilor, de formare a u­­nui colectiv de muncă“ — îmi spunea Szilágyi Al­bert. — Cum aţi reuşit dv. să dezvoltaţi continuu spiritul de răspundere faţă de muncă, faţă de interesele întreprinderii la cei peste 200 de oameni din formaţia de lucru pe care o con­duceţi? — Evident, nu într-o săptămînă, nici într-o lu­nă, ci în timp de cîţiva ani de zile. Imprimarea spiritului de răspundere, a spiritului de echipă şi de muncă colectivă derivă din familiarizarea şi inte­grarea în formaţie a oa­menilor, dezvoltarea dra­gostei lor faţă de muncă şi de avutul obştesc — trăsături cultivate de co­munişti, de muncitorii cu înaltă calificare şi expe­rienţă în producţie şi ca­re au făcut ca fiecare să înţeleagă că în orice do­meniu de activitate este necesară răspunderea pen­tru tot ceea ce faci în fo­losul tău şi al colectivită­ţii. La noi în formaţie es­te un principiu: să-i dăm omului să lucreze pe mă­sura nivelului lui de ca­lificare, să-l lăudăm şi să-l stimulăm atunci cînd merită şi să-l strunim a­­tunci cînd dă „semne“ de superficialitate şi delăsare în muncă. Intr-un fel sau altul, această consecvenţă şi grijă tovărăşească reci­procă, răspunderea parti­nică pentru educarea oa­menilor, este răsplătită prin atitudinea lor faţă de muncă, prin conştiinciozi­tatea şi răspunderea cu care-şi îndeplinesc sarci­nile, prin dăruirea şi de­votamentul faţă de intere­sele uzinei. 'nd stai de vorbă cu Viorel Ilieş, se­cretarul organiza­ţiei de bază de la secţia I mecanică, ai im­presia că nu-i mulţumit de ceea ce au făcut şi fac comuniştii din secţie pe tărîmul muncii politice şi educative. Dar dacă răs­foieşti agenda de lucru a organizaţiei de partid poţi constata că membrii ei, în acest an, au depus efor­turi în primul rînd în sen­sul de a-i face pe oameni să efectueze lucrări de bu­nă şi foarte bună calitate, că în cîteva adunări au analizat cu exigenţă şi spirit combativ modul în care comuniştii îşi aduc contribuţia la întărirea disciplinei de producţie, la înlăturarea unor deficien­ţe care într-un fel sau al­tul afectau negativ clima­tul de muncă. „Organiza­ţia noastră de partid a perseverat mai multă vre­me — ne spune Viorel Ilieş — ca maiştrii, tehni­cienii şi inginerii din sec­ţie să fie nu numai buni conducători şi organiza­tori ai producţiei, ci, şi buni propagandişti şi edu­catori în mijlocul colecti­vului. Şi a reuşit. Maiştrii Nicolae Loga, Alexandru Pál, ing. Paul Iuhász şi alţi comunişti cu funcţii de răspundere din secţie desfăşoară şi participă ac­tiv la munca politică şi e­­ducativă, au imprimat în­tregii activităţi principiul conducerii şi muncii co­lective. Vorbind despre a­­cest principiu, să dau şi un exemplu care reflectă răspunderea şi opinia să­nătoasă a colectivului. Şe­ful unei echipe, nu o dată a avut abateri de la disci­plina muncii. Schimbarea lui nu s-a făcut printr-o simplă decizie a conducă­torului de secţie, ci a fost supusă unei analize la ca­re au participat maiştri, toţi şefii de echipă, mai mulţi muncitori. Oamenii şi-au spus cuvintul. Opi­nia lor în cazul amintit şi in altele stimulează spiri­tul de răspundere în mun­că, al echităţii şi fermită­ţii de a aprecia, stimula şi promova oamenii după meritele lor“. In discuţia pe care am avut-o cu Viorel Ilieş, el a evitat să vorbească despre faptele lui în producţie, în munca politică şi edu­cativă pe care o desfăşoa­ră. A vorbit în schimb despre organizaţia de par­tid, despre faptele altor oameni de la secţia meca­nică. Şi ca Viorel Ilieş, la Uzina de reparaţii auto mai sunt mulţi comunişti — sudorul Ioan Negru, maiştrii Lazăr Atila, Ale­xandru Kiss şi alţii — ca­re sunt îndreptăţiţi să a­­firme că în rezultatele economice ale uzinei, pre­cum şi în progresul con­stant al întregului colectiv se găseşte încorporată şi munca entuziastă a lor, înaltul simţ al răspunde­rii de care dau dovadă zi de zi. C _ __ hi Cuvintul tovarăşului MIRON CONSTATECN­ Raportul elaborat şi prezentat plenarei de tovarăşul Nicolae Ceauşescu reprezintă o profundă analiză a activităţii politice, ideo­logice şi educative din ţara noas­tră, cuprinde o mare bogăţie de idei, numeroase teze teoretice şi ideologice de însemnătate nu nu­mai internă, ci şi internaţională. Astfel, sunt cuprinse importante idei cu privire la relaţia dintre e­­xistenţa şi conştiinţa socială, la contradicţiile din societatea socia­listă, la dialectica unităţii, la tre­cerea de la socialism la comu­nism, la lupta dintre nou şi vechi, la cunoaşterea şi dirijarea proce­selor sociale, la rolul eticii şi echi­tăţii in societatea socialistă, la re­laţia dintre tradiţie şi revoluţie, la relaţiile dintre ţările socialiste şi partidele comuniste, In acelaşi timp, raportul este un adevărat şi profund program de acţiune mul­tilaterală comunistă. Mă voi referi pe scurt doar la citeva probleme. In expunerea tovarăşului Nicolae Ceauşescu, subliniindu-se cu fer­mitate „primatul condiţiilor vieţii materiale asupra conştiinţei", se arată, în acelaşi timp, importanţa deosebită a nivelului conştiinţei, a rolului ideilor revoluţionare şi ştiinţifice în orientarea activităţii sociale. Este subliniată problema centrală a ridicării conştiinţei so­cialiste şi a transformării ei într-o imensă forţă propulsivă a dezvol­tării societăţii socialiste. Consider că este absolut justificată critica ce se face în raport modului fata­list de a privi teza rămânerii în ur­mă a conştiinţei faţă de dezvolta­rea vieţii materiale. Conştiinţa socialistă nu se for­mează singură, ea se dezvoltă ca o reflectare a existenţei sociale sub îndrumarea directă a avan­­gardei marxist-leniniste a clasei muncitoare. Dar conştiinţa socia­listă nu este numai o reflectare, ci este şi un protector, care pro­iectează lumină, care luminează înainte viaţa socială. De aceea, modul de a socoti ca o necesitate rămînerea în urmă a conştiinţei faţă de dezvoltarea materială poa­te să ducă la o atitudine pasivă, lipsită de iniţiativă. Poate să îm­piedice tocmai lupta pentru cu­noaşterea prezentului şi pregăti­rea viitorului, pentru susţinerea ideilor noi, revoluţionare, întreaga Ştiinţă a viitorului se bazează pe previziune,­ pe posibilitatea ca în­­temeindu-ne pe datele realităţii socialiste să prevedem, să proiec­tăm, să planificăm dezvoltarea vii­toare. Iar aceste previziuni se pe­trec mai întîi în conştiinţă, bazân­­du-se pe realitate, pe datele exis­tenţei materiale. Multă vreme in literatura mar­xistă s-a menţinut un spirit necri­tic faţă de înseşi problemele so­cietăţii socialiste. Se ştie că Wil­helm Liebknecht şi August Bebel au ţinut în sertar notele lui Marx („Critica programului de la Go­tha") timp de 15 ani pentru ca ideile critice ale fondatorului so­cialismului ştiinţific să nu fie larg cunoscute de militanţii partidului. Acest fapt s-a mai repetat în isto­ria mişcării muncitoreşti. De aceea este atît de importantă analiza realităţii socialiste, cu toate latu­rile ei. Modul de a aborda problemele contradicţiilor din societatea so­cialistă, ale luptei dintre nou şi vechi, problemele eticii şi echităţii socialiste, critica unor laturi ne­gative ale dezvoltării sunt menite să ducă la întărirea neîncetată a societăţii socialiste, la făurirea so­cietăţii socialiste multilateral dez­voltate. Expunerea secretarului general se referă în mai multe locuri la Academia de ştiinţe sociale şi po­litice. Sensul general al acestor re­ferinţe îl înţelegem astfel: semna­larea critică a neajunsurilor mun­cii noastre şi indicarea direcţiilor în care să concentrăm eforturile noastre. Noi tragem cu toată se­riozitatea concluziile teoretice şi practice necesare. Planul unitar de cercetare pen­tru ştiinţele sociale, mai ales pro­gramul de teme selective, priorita­re, cuprinde o serie de lucrări, studii pe probleme importante ale ştiinţei şi practicii. Orientarea spre domenii actuale, promovarea con­tractelor cu unităţi direct produc­tive şi diferite instituţii interesate sunt menite să întăreacă caracterul aplicativ al cercetărilor, să ducă la o finalizare mai practică a acestora, în vara acestui an, zeci de echi­pe de cercetători, sociologi, eco­nomişti, arheologi, istorici au stu­diat pe teren procesele sociale, probleme industriale şi economice agrare, probleme de istorie în ju­deţele Argeş, Bacău, Braşov, Con­stanţa, Cluj, Vaslui, Vrancea, Ti­miş şi altele, în domeniul ştiinţelor istorice au apărut cîteva sinteze de istoria României, istoria Dobrogei, istoria mişcării muncitoreşti, a formării partidului, în colecţia BIBLIOTHE­CA HISTORICA ROMÂNIE au vă­zut lumina tiparului pînă acum 56 de volume în limbile engleză, ru­să, franceză, germană, pentru a face cunoscută adevărata istorie a României pe plan mondial. Sîntem convinşi însă că ceea ce am obţinut în aceste domenii este de-abia un început. Multe lucrări nu contribuie îndeajuns prin punc­te de vedere noi la îmbogăţirea teoriei noastre în filozofie, în gîn­­direa economică, în ştiinţele politi­ce şi juridice, în istorie, in practica socială. După adunarea de partid a Co­mitetului municipal Bucureşti, Bi­roul Prezidiului Academiei a anali­zat în spirit autocritic munca sa şi a luat măsuri de depăşire a unor atitudini intelectualiste care s-au manifestat şi la noi, şi de întărire a legăturii cercetării cu via­ţa, pentru concentrarea efor­turilor spre elaborarea de stu­dii şi lucrări pe problemele pe care le ridică dezvoltarea econo­mică, socială, şi politică, ideologi­că şi culturală, studii care să ser­vească partidului la soluţionarea unor probleme puse de perfecţio­narea vieţii noastre sociale. Academia a acordat multă a­­tenţie organizării unor dezbateri pe teme de actualitate teoretică şi practică, pregătirii şi bunei desfăşurări a unor congrese inter­naţionale găzduite de ţara noas­tră. Anul trecut s-au ţinut 27, iar anul acesta, pînă la 1 noiembrie, 42 asemenea dezbateri. Au avut un ecou favorabil dezbaterile care s-au ocupat de critica fascismului în România, de combaterea teoriei convergenţei, de elaborarea teze­lor ştiinţei conducerii societăţii, de studierea consecinţelor sociale, precum şi militare ale revoluţiei ştiinţifice-tehnice, de analiză a operei lui Lucian Blaga sau a lui Octavian Goga. Am reţinut din raportul tovară­şului Nicolae Ceauşescu pasajul privitor la demascarea fascismului. Nu numai în Italia, ci şi în alte ţări capitaliste se observă o încer­care de a reanima neofascismul. Analiza istorică a fascismului în România veche, demascarea şi în­fierarea lui au făcut obiectul unei largi dezbateri a istoricilor, econo­miştilor şi sociologilor din Româ­nia în luna februarie a. c., întrea­ga analiză a fost publicată de E­­ditura politică intr-un volum „îm­potriva fascismului". Dar aceasta nu e de-ajuns pentru lămurirea tineretului. Vom continua studiile și publicarea unor noi lucrări. Sîntem pe deplin de acord cu criticile întemeiate rostite de tova­răşul Nicolae Ceauşescu la adre­sa Academiei, în sensul unei in­suficiente prezenţe in viaţa ideo­logică şi culturală a ţării. Exami­­nînd activitatea secţiei de filozofie, trebuie să constatăm că multe din problemele pe care le studiază nu sunt cele mai cerute de desfăşura­rea luptei dintre materialism şi idealism, împărtăşesc observaţiile critice făcute la adresa cercetării noastre filozofice. De aceea, la mijlocul lunii oc­tombrie a avut loc o adunare de lucru a filozofilor din Capitală şi a unor reprezentanţi din alte centre ale ţării în care s-au discutat în spirit critic şi autocritic sarcinile ce revin sectorului filozofic din re­centele documente de partid, în lumina indicaţiilor tovarăşu­lui Nicolae Ceauşescu, a fost ela­borat un program de acţiune, cu­­prinzind măsuri pentru intensifica­rea cercetării ştiinţifice şi concen­trarea ei pe temele principale, a­­propierea ei de practică, pentru o participare mult mai eficientă a fi­lozofilor la dezbaterea probleme­lor ideologice actuale, la activita­tea de dezvoltare a conştiinţei so­cialiste. Lunar, secţia de filozofie a Academiei noastre va organiza dezbateri, dar mai ales conferinţe publice, în care se vor prezenta problemele actuale ale filozofiei marxiste, se vor combate diferite curente filozofice potrivnice ca ira­ţionalismul, misticismul ş. a. Alături de Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste ne simţim răs­punzători pentru faptul că se dez­bat insuficient problemele culturii, ale creaţiei artistice, că nu se a­­duc clarificările necesare în pro­bleme de conţinut şi orientare ale activităţii în aceste domenii impor­tante. Informez plenara că Prezi­diul Academiei a întocmit planuri de acţiune, un program special de măsuri — care a început să fie în­deplinit din luna octombrie — pentru o prezenţă mai activă şi mai eficientă a Academiei în sti­mularea fenomenului cultural con­temporan, pentru întărirea conlu­crării între Academie şi oamenii de creaţie, criticii literari şi de artă, esteticienii, alţi specialişti preocupaţi de aceleaşi probleme. Sîntem complet de acord ca A­­cademia de ştiinţe sociale şi poli­tice, în colaborare cu alte institu­ţii, să organizeze cercetări şi dez­bateri asupra unor orientări fun­damentale în literatură şi artă ca­re să contribuie la clarificarea u­­nor probleme principiale şi teore­tice şi să stimuleze creaţia literară şi artistică. Am încercat în anii 1970—1971 să desfăşurăm astfel de studii în legătură cu probleme­le teatrului şi artei dramatice, cu opera lui Vasile Alecsandri, Gaăl Gabor, Octavian Goga, Lucian Blaga, vom trece acum la exami­narea mai largă în spiritul rapor­tului a unor probleme fundamen­tale de artă şi literatură. In domeniile ştiinţelor economi­ce, juridice, sociale există, mai cu seamă în anumite ramuri, o rămî­­nere în urmă; secţiile Academiei de ştiinţe sociale şi politice exami­nează, ramură cu ramură, aceste rămîneri în urmă pentru stimula­rea cercetării şi dezbaterii şi înlă­turarea neajunsurilor. Ca un militant în domeniul ştiin­ţelor sociale ţin să subliniez în faţa Plenarei C.C. al P.C.R. că mă consider direct responsabil pentru neajunsurile ce au existat şi mai există incă în acest domeniu. Prezidiul Academiei, Biroul Pre­zidiului şi cu mine personal, anali­­zînd lipsurile noastre în muncă, vom lupta pentru cît mai grabnica lor înlăturare. Tovarăşi, permiteţi-mi să spun cîteva cuvinte despre activitatea Academiei „Ştefan Gheorghiu". Programul de măsuri adoptat de Comitetul Executiv în iulie se refe­rea şi la perfecţionarea pregătirii cadrelor de partid, a activiştilor pentru toate domeniile muncii de partid, de stat, economice, în lu­nile care au urmat, conducerea partidului, cu participarea nemij­locită şi contribuţia deosebită a secretarului general al partidului, a luat o serie de măsuri pe aceas­tă linie. Intre aceste măsuri se înscrie şi Hotărîrea Comitetului Executiv cu privire la organizarea noii institu­ţii de invăţâmînt superior de par­tid şi de stat — Academia „Ştefan Gheorghiu". Sarcinile deosebite care revin Academiei „Ştefan Gheorghiu" sînt stabilite cu clari­tate în această hotărîre, iar coor­donatele de bază ale orientării activităţii noastre pentru îndeplini­rea acestor sarcini au fost formu­late în cuvintul rostit de secretarul general la şedinţa de constituire a consiliului de conducere al Aca­demiei. In prezent, eforturile noastre sunt îndreptate în direcţia elaborării măsurilor concrete menite să asi­gure înfăptuirea în practică a o­­biectivelor stabilite de conducerea­­partidului Academiei. Desigur, Academia „Ştefan Gheorghiu" are mari merite în pregătirea cadrelor de partid; un sfert de veac a desfăşurat o inten­să şi rodnică muncă în această direcţie. Pornim însă de la constatarea că în activitatea de pregătire şi perfecţionare a cadrelor s-au ma­nifestat serioase neajunsuri în pri­vinţa asigurării cunoaşterii de că­tre aceste cadre a ştiinţei condu­cerii vieţii economice şi sociale, a metodelor moderne de organizare şi de muncă în diferite domenii, că s-au făcut simţite lipsuri în pre­gătirea politico-ideologică a unor cadre şi că s-a manifestat o insu­ficientă legătură a cunoştinţelor teoretice cu sarcinile practice ale muncii de partid, de stat şi econo­mice. Unele discipline cuprinse în programul de invăţâmînt al Aca­demiei „Ştefan Gheorghiu" erau încărcate cu elemente tehniciste, descriptive şi istoriciste în dauna problematicii actuale a conducerii politice, a activităţii concrete, a înarmării studenţilor cu cele mai eficiente metode necesare în mun­ca de partid. Sîntem, de asemenea, conştienţi că Academia „Ştefan Gheorghiu" îşi are partea sa de răspundere pentru faptul că la unele cadre şi activişti de partid şi de stat care şi-au făcut studiile în această in­stituţie au început să se manifes­te tendinţe de automulţumire, de comoditate, o anumită slăbire a spiritului de răspundere şi de combativitate. La acestea aş vrea să adaug şi faptul că prezenţa co­lectivului Academiei „Ştefan Gheorghiu" în viaţa ideologică a ţării nu a fost întotdeauna la nive­lul cerinţelor; trebuie să fim într-o măsură mai mare promotori con­secvenţi ai combativităţii revoluţio­nare faţă de ideologia burgheză, faţă de concepţiile iraţionaliste, mistice, idealiste retrograde. Va trebui să realizăm cerinţa formulată în raport, de a asigura o legătură tot mai strînsă între în­­văţămînt, cercetare şi activitatea practică. In prezent, jumătate din activi­tăţile prevăzute în planul de învă­­ţămint se desfăşoară sub forma a­­plicaţiilor practice, în organizaţiile de partid. O preocupare de bază a colec­tivului de comunişti de la Acade­mia „Ştefan Gheorghiu" este aceea de a realiza o îmbunătăţire radicală a activităţii de educaţie comunistă, de formare şi dezvolta­re a trăsăturilor activistului de partid, de făurire a caracterelor comuniste, de modelare a profilu­lui moral politic al militantului. Vom lucra pentru formarea de activişti care să se caracterizeze prin înalta exigenţă faţă de pro­pria muncă, de munca celorlalţi tovarăşi, prin spiritul critic şi auto­critic, responsabilitatea pentru în­deplinirea sarcinilor primite, mo­destie şi conduită morală exem­plară; înainte de toate, vizăm per­fecţionarea activităţii organizaţiei de partid din Academie, încît ea să constituie o înaltă şcoală revo­luţionară, care să cultive fidelita­tea şi ataşamentul de nestrămutat faţă de cauza partidului nostru, spiritul revoluţionar comunist, cin­stea, hărnicia şi dăruirea faţă de idealurile nobile ale socialismului şi comunismului. In acelaşi timp, urmărim ca ac­tivitatea de educaţie comunistă a cadrelor care studiază in Acade­mie să fie orientată pe concepţia că educaţia comunistă presupune însuşirea a tot ce s-a creat mai bun, mai valoros de către cunoaş­terea umană, studierea cuceririlor ştiinţei înaintate. In acest sens, am adus unele îmbunătăţiri şi în planurile de învăţămînt ale Aca­demiei, menite să asigure un larg orizont cadrelor de conducere pe care le pregătim; s-au introdus noi discipline ca sociologia reli­giei, ateismul, literatura română, etica, estetica, teoria culturii. Ne concentrăm acum toate e­­forturile spre organizarea Institu­tului central de perfecţionare a cadrelor economice şi de stat, pre­cum şi a cursurilor de specializare de scurtă durată; este un sector de cea mai mare însemnătate ca­re trebuie să asigure perfecţiona­rea politică şi de specialitate a cadrelor economice şi administra­tive. In scurt timp acest institut va lua fiinţă şi vor începe atît cursu­rile de lungă durată (2 ani; 1 an) cît şi cursurile de scurtă durată. Doresc să asigur conducerea superioară a partidului, plenara Comitetului Central că întregul colectiv de comunişti al Academiei „Ştefan Gheorghiu" este ferm ho­­tărît să nu precupeţească nici un efort pentru a-şi îndeplini sarcinile puse în faţa noastră de conduce­rea de partid, că ne vom strădui să folosim din plin cadrul nou ca­re s-a creat pentru perfecţionarea pregătirii cadrelor de partid, de stat şi din economie. Pornim la un drum lung şi cu unele dificultăţi în cale, dar avem încrederea deplină că, sub con­ducerea partidului, colectivul nos­tru va putea înfăptui sarcinile ce-i revin. Pentru noi, propunerile din iulie, cuvîntările de atunci şi mai cu seamă raportul din plenară re­prezintă nu numai un vast şi mo­bilizator program de acţiune al partidului , dar şi un exemplu de analiză marxistă, un model şi un impuls pentru ridicarea întregii munci de partid pe o treaptă su­perioară. In acelaşi timp, ele poar­tă pecetea personalităţii creatoare a secretarului nostru general, to­varăşul Nicolae Ceauşescu.

Next