Steaua Roşie, octombrie 1972 (Anul 23, nr. 232-257)

1972-10-07 / nr. 237

wMmmim prilej de afirmare şi consacrare a activităţii cultural-educative de masă Ne aflăm în preajma unui eve­niment de seamă din istoria pa­triei, a partidului şi poporului nos­tru: un sfert de veac de la procla­marea Republicii. Polarizînd ener­gia şi talentul întregului popor, pu­se în slujba realizării exemplare a sarcinilor de plan, e şi firesc ca asupra activităţii instituţiilor cul­­tural-artistice şi educative să aibă o îndoită înrîurire, prilejuieşte un bilanţ al activităţii lor de-a lungul anilor în educarea şi informarea maselor şi determină o intensificare a muncii de răspîndire a cunoştin­ţelor culturale, ştiinţifice, artistice şi profesionale, pentru a contribui din plin la instituirea climatului de entuziasm, hotărîre şi abnegaţie în muncă. Acţionînd pe linia unor comanda­mente de stringentă actualitate, in­stituţiile cultural-educative au da­toria ca, elabrînd programul de activităţi ce se organizează în cin­stea marelui eveniment, să şi-l în­scrie firesc şi logic în planul gene­ral de activitate, pe linia persona­lităţii proprii şi potrivit condiţiilor specifice ale localităţii sau comu­nităţii respective. Cu alte cuvinte, acţiunile organizate în această pe­rioadă să fie o continuare, într-un ritm mai susţinut, a activităţii per­manente a căminului cultural, bi­bliotecii, casei de cultură, clubului sau muzeului respectiv, ele nepu­­tînd fi considerate — şi, deci, organizate ca atare — ca o muncă de excepţie, de ,,campanie“. Menite să contribuie efectiv la crearea u­­nei atmosfere de sărbătoare şi an­gajare a tuturor capacităţilor crea­toare ale maselor în realizarea pre­vederilor de plan, activităţile cul­tural-educative organizate în aceas­tă perioadă se cer festive prin con­ţinutul şi valoarea lor instructiv­­educativă, prin participarea unui mare număr de cetăţeni, dar nici­decum ,,festiviste", aneste şi fals mobilizatoare. Perioada în care ne aflăm se im­pune ca o etapă ce continuă mai amplu şi mai profund şirul activită­ţilor de pină acum şi deschide pers­pectivele muncii viitoare la di­mensiunile impuse de nevoile de cultură mereu crescînde ale maselor. De aceea, frecvenţa, profunzimea şi amplitudinea acţiunilor nu trebuie să constituie o rupere de ritm, ci mai degrabă o intrare în ritmul normal de muncă, la nivelul soli­citat de sarcinile actuale ale muncii de formare şi dezvoltare a con­ştiinţei socialiste a maselor, aşa cum ele sunt clar formulate în do­cumentele Conferinţei Naţionale a partidului şi în cele premergătoare acesteia. , Sfertul de veac parcurs de po­porul nostru de la proclamarea de­plinei puteri politice a clasei mun­citoare în alianţă cu ţărănimea este atît de bogat în realizări, incit sărbătorirea evenimentului nu poate fi concepută ca un eveniment izo­lat, cu importanţă intrinsecă, ci ca un fenomen politic şi social com­plex, logic necesar, cu efecte bine­făcătoare asupra tuturor domeniilor vieţii noastre politice, economice, so­ciale şi spirituale. Privită din acest punct de ve­dere, activitatea cultural-educativă şi artistică a tuturor instituţiilor de profil trebuie să-şi aşeze în con­ IULIU MOLDOVAN preşedintele Comitetului judeţean de cultură şi educaţie socialistă — Mareş­ trul atenţiei explicarea largă, com­petentă şi pasionată a politicii şti­inţifice a partidului şi statului pri­vind dezvoltarea multilaterală, ar­monioasă şi dinamică a societăţii socialiste în patria noastră. Sim­pozioanele, expunerile însoţite de proiecţii, dezbaterile organizate, vi­zitele la obiective industriale şi lo­curi istorice, vizionările şi audiţiile colective la televizor şi la radio ur­mate de discuţii, „serile de între­bări şi răspunsuri“, consultaţiile, în­­tîlnirile cu activişti de partid şi de stat, expoziţiile, graficele şi pa­nourile ilustrative, „mesele rotun­de“, emisiunile staţiilor locale de radioficare, etc., sunt forme care se pretează, prin alternanţă, unui con­ţinut bogat de idei desprinse din realitatea zilnică a satului, comu­nei, judeţului sau ţării. Toate a­­cestea este necesar să se constituie într-un dialog viu, permanent cu oamenii, abordînd teme de interes major ale actualităţii, desprinse din documentele de partid, din ac­tivitatea şi cuvîntările secretarului general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, cum ar fi: di­namica dezvoltării industriale a pa­triei — bilanţ şi perspective, ştiinţa şi tehnica în slujba producţiei, agri­cultura socialistă şi orizonturile ei, nivelul de trai mereu crescînd al oamenilor­ muncii, structura socială a orînduirii noastre, venitul naţio­nal şi bunăstarea maselor, corelaţia dintre economic şi politic în pers­pectiva propăşirii socialiste şi co­muniste a patriei, dialectica rapor­tului dintre bază şi suprastructură, conştiinţa socialistă şi formele ma­nifestării ei, dezvoltarea spirituală şi formarea personalităţii socialiste, adîncirea frăţiei dintre oa­menii muncii de toate naţionalităţile, rod al politicii naţionale marxist-leni­­niste a partidului şi statului, rela­ţiile de echitate şi dreptate dintre membrii societăţii noastre, tineretul şi munca, unitatea dialectică din­tre politica internă şi cea externă a României şi multe, foarte multe idei care pot constitui tot atîtea probleme de dezbătut. Programate în timp şi organizate cu rigurozitate, astfel de activităţi au menirea să impulsioneze la fapte măreţe, să fortifice cu noi înţele­suri şi convingeri conştiinţa mase­­lor, determinînd o şi­ mai viguroasă aderenţă în acţiune a oamenilor muncii la înfăptuirea cutezătoare­lor previziuni ştiinţifice ale parti­dului şi statului privind viitorul nostru comunist. La îndemîna bibliotecilor publice stau, de asemenea, variate şi inte­resante mijloace şi procedee pentru a se înscrie cu mai mult curaj, cu mai multă personalitate în procesul de educare socialistă a maselor. Cartea social-politică, ştiinţifică, be­letristică trebuie să pătrundă mai adine în preocupările de fiecare zi ale muncitorului sau ţăranului cooperator. Nu este totdeauna su­ficient să aşteptăm ca, ea, cartea, „să se prezinte singură“ cititorului, ci trebuie să acţionăm cu răbdare şi inteligenţă pentru atragerea ma­selor spre lectură. Preponderente în perioada la ca­re ne referim şi în continuare se cer acţiunile 911 cartea social-poli­tică, beletristică, de ştiinţă care tratează, fiecare în manieră speci­fică, realitatea noastră complexă, plină de eroi şi fapte eroice cu multiple semnificaţii. Şi aici se im­pune cu necesitate diversificarea registrului de manifestări, înlăturînd monotonia şi suficienţa unor inter­minabile „recenzii“ sau „prezentări de cărţi“. Trebuie abordată întrea­ga gamă a manifestărilor cu şi des­pre carte, cum ar fi: discuţii largi cu cititorii despre cărţile citite, des­pre problematica ce ar dori-o tra­tată, dezbateri adinei cu privire la cartea ştiinţifică şi de ştiinţă popu­larizată, organizarea de cercuri de „prieteni ai bibliotecii“ în rîndurile tinerilor şi virstnicilor, seri de poe­zie pe anumite teme„ procese li­terare, concursuri, întîlniri cu au­tori ai cărţilor de orice natură, seri literare „în lectura autorilor“, idealul de viaţă comunist şi „eroul preferat“, „ştafete ale poeziei“ des­pre patrie şi partid, întîlniri cu povestitori şi rapsozi populari, re­citaluri şi montaje de versuri la monumente ale eroilor patriei, ai clasei muncitoare, la locuri istorice etc. Sărbătorirea marelui eveniment este un deosebit prilej şi pentru ce­lelalte instituţii cultural-artistice sau sectoare de activitate de a-şi recon­sidera şi redimensiona rolul şi con­tribuţia la munca generală de dez­voltare a conştiinţei maselor. Mu­zeele îşi vor reactualiza şi îmbogăţi ex eipoziţiile de bază, vor organiza vizite în colectiv şi discuţii în ex­poziţie cu vizitatorii, se vor orga­niza multe expoziţii itinerante. Co­lecţiile muzeale săteşti îşi vor mar­ca prezenţa printr-o mai vie pro­pagandă a valorii educative a o­­biectelor colectate. , Scriitorii, compozitorii, artiştii plastici, regizorii şi actorii vor fi mai des in mijlocul muncitorilor, ţăranilor, al tineretului, unde sunt de fiecare dată aşteptaţi cu emoţie şi dragoste şi pentru care trudesc cu talent şi dărnicie. Mişcarea artistică de amatori, a­­tît de plină de culoare, patos şi op­timism, va îmbrăţişa un repertoriu pe măsura marii sărbători, aşa cum ştiu oamenii muncii să-şi cinstească ţara, în haine de lucru, dar şi in haine de sărbătoare, cu cîntecul şi jocul strămoşesc. Posibilităţi nenumărate de a cinsti un sfert de veac de la pro­clamarea Republicii ne stau la dis­poziţie, tradiţia de a cinsti marile sărbători ale patriei şi partidului ne însufleţeşte şi acuma. Se impune însă să repet ideea de la începutul rîndurilor de faţă, că, prilejul pe care îl avem trebuie să însemne mai presus de orice o îmbunătăţire de durată a întregii activităţi a instituţiilor cultural-e­ducative şi artistice, o mai firească împletire a acesteia cu viaţa fre­­mătîndă a patriei, o contopire a ei cu sarcinile ce ni le încredinţează partidul şi poporul nostru pentru înălţarea omului spre idealul de viaţă comunist. Cu prilejul şezătorii literare orga­nizate de revista „Vatra" pentru co­memorarea Centenarului morţii lui Avram Iancu, la care au participat redacţiile a mai multor reviste, cu­noscutul dramaturg Dan Tărchilă, redactor-şef la revista „Astra" din Braşov a avut bunăvoinţa să ne răspundă la cîteva întrebări. — Piese ca „Io, Mircea Voievod", „Marele fluviu își adună apele", „Ecto-bar" (publicată în „Astra"), „Alibi pentru eternitate" (scenariu TV), sînt de structuri diferite. Ce le unește totuși? — Intre asemenea piese cu tema­tică atît de diferită, n-ar putea exis­ta decit o singură legătură, şi anu­me aceea a unei conştiinţe scriitori­ceşti. Mi-aş dori ca această legătură să existe între piesele mele. In ori­ce caz ele reflectă prezenţa unui crez şi a unei convingeri în valabi­litatea unui mesaj uman. — V-am ascultat de curînd la ra­dio piesa într-un act „Legenda lui Avram Iancu". Are acest tip de tea­tru o condiţie specială? In ce con­stă? — Rostul „teatrului scurt" ţine în societatea modernă de necesitatea de a exprima concentrat un conflict dramatic. Această necesitate izvo­răşte din condiţia spectatorului de astăzi, de a recepta un spectacol într-un timp nu prea lung, în con­formitate cu ritmul său trepidant de viaţă. In acest sens, aşa-zisului teatru scurt îi putem acorda multe şanse. — S-a afirmat (pare-mi-se criticul N. Carandino) că sunteţi unul din protagoniştii teatrului istoric mo­dern românesc. Consideraţi actual teatrul istoric? — Totdeauna teatrul istoric a fost actual. Fiecare epocă şi-a avut tea­trul ei istoric, legat de idealurile social-politice specifice acelei epoci. Condiţia teatrului istoric este aceea de a fi scris în conformitate cu ideile contemporane şi cu limbajul contemporan. — Există vreo deosebire între tea­trul istoric şi cel politic? — Niciuna. întotdeauna teatrul is­toric a fost un teatru politic, pen­tru că el a militat pentru anumite idei şi anumite idealuri. O piesă ca „Marele fluviu îşi adună apele" este în aceeaşi măsură o piesă isto­rică şi o piesă politică. Istoria nu ţine numai de trecut, ea se face în permanenţă sub ochii noştri şi de aceea termenul de istorie trebuie conceput în complexitatea lui. — Cu ce veţi fi prezent pe scene în stagiunea care a început? în ce relaţii sunteţi cu teatrul din Tg.­­Mureş? — Cu o nouă comedie intitulată „Şareta“ şi cu un scenariu la TV. Lucrez de asemenea la piesa ,,Zi­darul“, o interpretare nouă, origi­nală, a mitului Meşterului Manole. In această stagiune mai multe tea­tre din ţară continuă spectacolele cu comedia „Unchiul nostru din Ja­maica“, a cărei premieră a avut loc la sfîrşitul stagiunii trecute. Cu teatrul din Tg.-Mureş nu am avut pină acum prilejul să colaborez. Cunoscînd însă valoroasele specta­cole ale teatrului la ambele secţii, socotesc că ar fi o cinste pentru mine dacă o piesă scrisă de mine s-ar juca pe scena aceasta. — Revistele „Tribuna", „Vatra", „Transilvania“, „Familia“, „Astra , preiau vechi tradiţii publicistice transilvane. Există în contextul ac­tual al presei româneşti o legătură mai aparte între aceste reviste? — Există şi va trebui să existe o legătură din ce în ce mai profundă şi mai strînsă. Revistele transilvane din trecut ne-au lăsat o tradiţie foarte frumoasă în legătură cu uni­tatea lor de vederi, cu idealurile progresiste exprimate in paginile lor. Astăzi, cînd cultura românească a atins un nivel superior, cu atît mai mult­e de datoria lor să conlu­creze, să ridice spiritualitatea tran­silvană, să se unească în­ contextul general’ al efortului tuturor oameni­lor de cultură din ţară pentru făuri­rea şi consolidarea culturii româ­neşti socialiste. în orice caz „Astra“ militează pentru aceste deziderate. ION MAȘCA Actualitatea teatrului istoric De vorbă cu dramaturgul Dan Tărchilă TINERII DE LA „AZOMUREŞ ŞI ORELE LIBERE — Care este compozitorul dv. preferat? — Ce aţi dori să trans­mitem în cadrul emisiunii noastre? La aceste întrebări cuprinse în chestionarul emisiunii „Clubul tine­retului“ din cadrul programului Staţiei de radioficare a Combinatu­lui de îngrăşăminte azotoase din Tg.-Mureş, utecista Abonyi Maria, de la secţia electroenergetică a răs­puns: Beethoven, Verdi. Simfoniile a V-a şi a IX-a ale lui Ludwig van Beethoven. Desigur, în aceste răs­punsuri nu e nimic surprinzător, ca de altfel nici în răspunsurile date de Delia Creţu, de la A.T.M. care s-a pronunţat pentru muzica uşoară şi pentru ... programe de valsuri şi mai multe momente vesele. Am reprodus totuşi exemplele de mai sus spre a evidenţia această metodă practicată de comitetul U.T.C. din combinat, care înainte de a-şi întocmi planurile de muncă, de ac­ţiune, obişnuieşte să difuzeze for­mulare pe diferite teme (nu numai culturale, ci şi altele privind acti­vitatea politico-ideologică, profesio­nală, pregătirea pentru apărarea pa­triei, munci voluntar-patriotice, tu­rism, cit şi viaţa internă de orga­nizaţie). Asistăm, aşadar, la o largă con­sultare a tineretului din combinat (aici efectivul uteciştilor e în jur de 1.200) — consultare în legătură cu care Dorin Pop, secretarul comi­tetului U.T.C. din combinat ne dă următoarele lămuriri: preocupări am avut multe şi în direcţia folosirii în mod util şi plăcut a timpului liber de către tinerii de la „Azomureş“. Mai grea a fost însă cuprinderea şi lămurirea tineretului, mobiliza­rea lui la unele acţiuni şi aceasta, şi datorită faptului că nu dispunem de un local necesar desfăşurării ac­­■ţiunilor. De aici ne-a venit ideea să lan­săm formulare, să-l consultăm pe fiecare tînăr, să-i cunoaştem păre­rea. In aceste formulare, tinerii şi-au exprimat sincer şi deschis pă­rerile, au făcut propuneri. A urmat centralizarea acestor formulare, la nivel de secţii , organizaţii, fiind în curs şi la nivel de combinat Şi astfel ne-am putut contura pla­nul de activitate. Clubul muncitoresc din zona Mu­reşeni, care înainte vreme aparţi­nea unei singure întreprinderi­ („Prodcomplex“), ne deserveşte din luna septembrie şi pe noi. Aici au loc numeroase manifestări intere­sante, utile, ca de pildă, întîlniri cu oameni de seamă, conducători de organizaţii, întreprinderi, instituţii, cu jurişti şi oameni de specialitate din alte domenii, care ne dau am­ple explicaţii privind documentele Conferinţei Naţionale a partidului legile statului, etc. Aici există şi alte posibilităţi de a petrece în comun timpul liber, ca recenzii de cărţi (de pildă ,,Mai­danul cu dragoste“ — de G. M. Zamfirescu), audiţii muzicale, de­monstraţii privind dansul pe scene, conferinţe; funcţionează cercuri de diferite instrumente muzicale, jo­curi distractive (tenis de masă, remi, şubac şi altele). De asemenea există aici o bibliotecă bine înzestrată. „Duminicile sportive“ prilejuiesc, la­­rîndul lor, atractive concursuri de tenis de masă, volei handbal şi altele. Lăcătuşul Ioan Micloş, responsa­bil cu munca culturală în comite­tul U.T.C. ne vorbeşte cu mîndrie îndreptăţită despre performanţele e­­chipei culturale a combinatului — una din cele mai bune formaţii de acest gen din municipiu — care are la activul său numeroase de­plasări in­­judeţ, în componenţa ei fiind pe lingă cîntăreţi şi dan­satori mai în etate, peste 30 de tineri. -„ Stînd de vorbă cu mai mulţi ti­neri şi tinere din combinat, a re­ieşit că pe lingă preocupările lor din orele libere, ca lectura, vizio­narea de filme, a emisiunilor de televiziune şi altele mare parte din ei petrecîndu-şi o bună parte din timp cu învăţătura, în­trucît vor să-şi completeze studiile (la cursuri, şcoli şi licee serale), ar mai fi loc pentru organizarea unor acţiuni spe­cifice, atractive, acţiuni intr-ade­văr tinereşti. In ce priveşte activitatea clu­bului muncitoresc, şi în această pri­vinţă s-ar putea face încă multe. Iată că, de pildă, tinerii vor, în mod firesc, să se distreze, să dan­seze. — Dar serile de dans de la club nu satisfac exigenţele tinerilor de la „Azomureş“, întrucît ele sînt con­turbate de cîţiva derbedei din car­tier. Ar fi cazul să se pună capăt cu hotărîre acestei situaţii — opi­nează Eugen Taşcă, sculer-matriţer din atelierul mecanic. — Să se acorde o atenţie mai mare distracţiei tineretului — este de părere şi operatoarea chimista Maria Văcar — în sensul ca să se organizeze reuniuni mai restrînse, eventual chiar pe secţii, eliminîn­­du-se astfel comportarea vulgară a unor tineri certaţi cu bunăcuviinţa. De ce să nu înveţe tinerii cum tre­buie să facă o invitaţie la dans, să nu danseze cu basca pe cap, să se poarte respectuos. Intr-adevăr, s-ar putea organiza mai des seri distractive, pe teme interesante, care să atragă cit mai mulţi tineri — spune Ioan Micloş. Evident, toţi aceşti tineri au dreptate; important este însă ca părerile lor să fie luate în seamă şi transpuse numaidecît în fapte. — Avem o echipă artistică bună ,,remarcă Eugen Taşcă, dar echipa e mai mult în deplasare; arareori­ avem posibilitatea să o vedem şi noi. — Clubul muncitoresc ne stă in­tr-adevăr la dispoziţie — ne declară lăcătuşul­ mecanic Vaier Duşa, el însuşi solist de muzică populară — unde avem posibilitatea de a juca şah, tenis de masă şi de a viziona filme. — Da, dar de trei ori pe săptă­­mînă, cînd rulează filme, aceste jocuri nu se pot practica, deoarece sala de jocuri distractive a fost amenajată tocmai în holul sălii de cinematograf — remarcă Eugen Taşcă. Clubul muncitoresc e adăpostit într-o clădire modernă, spaţioasă. Credem că problema ridicată de tînărul Eugen Taşcă şi de mulţi alţii, ar putea fi soluţionată intr-un fel sau altul. Tinerilor din combinat — ca de altfel tuturor tinerilor — le place şi sportul. Ei vor să practice şi alte sporturi în afară de tenis de masă, şah etc. Un grup de tineri se deplasează din cînd în cînd, tocmai în celă­lalt capăt al oraşului, la hipodrom, pentru a juca fotbal iar iarna o­­bişnuiesc să-şi petreacă o parte din timp în sala de sporturi de la I.M.F. — De ce nu s-ar putea să ne organizăm şi pentru sporturile de iarnă? Să putem împrumuta o pe­reche de schiuri, să practicăm în grup acest sport frumos — spune Vaier Duşa. Gabriela Vodă, în schimb, şi-a ex­primat dorinţa de a se organiza mai multe excursii, cu itinerarii de mare atractivitate. Sunt toate probleme pe care o organizaţie de tineret aşa de puter­nică cum e a combinatului ar pu­tea şi ar trebui să le rezolve rapid, tinereşte, fără ezitări. (Cine altul să le rezolve?).­­Multe alte idei valoroase au fost exprimate în cursul realizării an­chetei noastre. Terezia Fülöp, ingineră-chimistă de la secţia de acid azotic şi-a ex­primat, de pildă, părerea ca filmele programate să fie mai aproape de viaţă, întrucît la ora actuală fil­mele poliţiste mai au o pondere prea mare în repertoriile cinemato­grafelor. In legătură cu spectacolele, labo­ranta Gabriela Vodă a criticat lipsa de preocupare care există în com­binat pentru organizarea de vizio­nări colective, ceea ce ar fi cu atît mai importantă cu cit, după ter­minarea schimbului, cu, greu se mai pot procura bilete, mai ales la filmele bune, la reprezentaţii de teatru, programe de muzică uşoară etc. — Ar fi de dorit, de asemenea, — a adăugat ea — să se organizeze anchete interesante pentru tineret, pe probleme de viaţă. — Intr-adevăr — a completat Maria Văcar — să spunem deschis: s-ar simţi nevoia ca organizaţia noastră de tineret să se ocupe mai îndeaproape chiar cu asemenea pro­bleme ca educaţia sexuală, să se deschidă ochii“ tinerelor fete de 17, 18 ani, care adesea se lasă antre­nate în mirajul unor aventuri, în loc să se pregătească pentru viaţă, pentru căsătorie. Şi de ce nu s-ar putea organiza cercuri ale tinerelor mame, în care ele să primească sprijin în probleme cu creşterea şi educarea copiilor? La fel, cred că nu s-ar opune ni­­meni dacă s-ar discuta, în cadru organizat, cu competenţă, şi despre asemenea probleme ca moda, gospo­dăria, cum ne îmbrăcăm, cum gă­tim? ... Iată, aşadar, cîteva idei valo­roase exprimate spontan în cadrul anchetei noastre de tinerii de la „Azomureş“, idei care alături de cele cuprinse în chestionarele pe care le-am amintit în introducere, ar putea constitui obiectul unui vast program de acţiune, înfăptuit de comitetul U.T.C., bineînţeles cu sprijinul comitetului de partid din combinat, al comitetului de direc­ţie, al sindicatului. In încheiere, nu putem trece cu vederea o altă problemă ridicată de Eugen Taşcă şi subliniată de mulţi alţi interlocutori.­­ In tot cartierul, difuzarea pre­sei prezintă mari lacune. In zona combinatului nu există un chioşc de ziare. După terminarea schim­bului­­, tinerii de la „Azomureş“ nu pot face rost de un cotidian cen­tral sau local, de „Sportul" sau de vreo revistă. Cei care sunt abonaţi, îşi primesc (dacă îşi primesc) zia­rele p­rintr-o filieră greoaie (prin registratură, prin intermediul feme­ilor de serviciu) şi cu mari întîr­­zieri. Evident, şi această problemă s-ar putea rezolva cu uşurinţă, de pil­dă, în modul cum s-a soluţionat de mult la Combinatul chimic din Tîrnăveni. Aşteptăm din partea fac­torilor responsabili de la combinat mai mult interes iar din partea ser­viciului de difuzare a presei din P.T.T.R. mai multă iniţiativă şi dinamism, ca să se pună capăt în­­tr-un termen scurt situaţiei absurde de a lipsi o zonă industrială atît de importantă şi de mare de publi­caţiile atît de căutate şi pentru editarea cărora se depun atîtea e­­forturii ŞTEFAN IZSÁK­ ­i FALL SÁNDOR: „Meşterul Manole" STEAUA ROȘIE PAGINA 3 ARIA NAIVĂ PEI Arta naivă pare să cîştige tot mai mult teren în judeţul nostru şi în municipiul Tîrgu-Mureş. De ci­­tăva vreme pe lingă Casa de cul­tură a sindicatelor s-a înfiinţat un club de artă naivă ale cărui roade au putut fi văzute de curînd la prima sa expoziţie organizată în holul acestei instituţii. O primă constatare ce se impune vizitînd expoziţia este bogăţia şi di­versitatea exponatelor ceea ce ne face să privim cu optimism evo­luţia ulterioară a acestei arte, cu certe perspective de a-şi lărgi aria, de a atrage în sinul ei noi creatori. Cziriak Luiza, de profesie casnică din Sîngeorgiu de Mureş, ne cuce­reşte prin cîteva tablouri pictate pe sticlă — reînviind o veche tra­diţie în ţara noastră — în care im­presionează prin bogăţia şi armo­nia culorilor, prin atmosfera pe ca­re ştie s-o creeze în fiecare din ta­blourile sale, prin ştiinţa şi în­­demînarea în crearea şi individua­lizarea personajelor. Domeniile sale de inspiraţie sînt dintre cele mai­­­­ diferite după cum o dovedesc cîteva lucrări: „Zad“ este inspirat după o legendă populară maghiară, „vă­duva lui Nimar Iosif" i-a fost inspi­rată de o nuvelă a lui Mikszáth Kál­mán, „Cuhuna de grîu“ şi ,.Chemă­torii“ sínt o transpunere plastică a unor obiceiuri populare, în timp ce ,.Baia“, „întoarcerea din şezătoare“ sínt inspirate din realitatea noastră înconjurătoare. Ceea ce le reuneşte însă este realismul care le domină, căci, indiferent de motivul care le-a generat, personajele ce le populează par desprinse din lumea noastră, sunt contemporane cu noi, ele sunt creaţii ale artistei, nu transpuneri livreşti, mai mult sau mai puţin fidele, pe sticlă. Tamas Pal, de profesie instalator de apă la C.I.A., ne propune cîteva lucrări de metaloplastie, ce se dis­ting prin urmărirea detaliului, prin cutezanţa de a investiga zone care se pretează mai puţin acestui gen de artă — „Jocul cu ţurca“, „Nun­taşi“ — dar pe care le realizează prin acea precizie a liniilor şi for­melor, făcînd din metal un mate­rial cald, care sub dalta şi cioca­nul lui pare să respire viaţă. Deosebit de valoroase sînt sculp­turile în lemn atît prin tematică cit şi prin valoare artistică — e­­videnţiind modalităţi diferite de a ciopli şi modela această materie, de a-i da forme in care subiectul ţi se dezvăluie la prima vedere, după cum, în alte cazuri, se lasă căutat, tinzînd spre unele forme ale artei abstracte. De aceea multe din a­­ceste lucrări nici nu pot fi încadrate în arta naivă, ele se constituie în forme ce ţin de sculptura modernă, realistă, ce se practică la noi. Astfel Kiss Martin —­ tîmplar pensionar ne oferă două interesante basorelie­furi — unul evocînd un moment din răscoala ţăranilor din 1907 şi altul, drumul nou al ţărănimii de la re­forma agrară pină în­ prezent — ce trădează meşteşugul sculptorului de a nara şi de a portretiza cu o foarte precisă îndemînare şi o bună stăpînire a meşteşugului. Calităţile sale de portretist devin evidente mai ales în ansamblul sculptural in­titulat „Peştele uriaş“, unde mul­ţimea de personaje în luptă cu peştele este surprinsă într-o atitu­dine ce conturează indivizi distincţi, în care fiecare personaj se subor­donează prin psihologia sa într-o perfectă armonie ansamblului sculp­tural. Petru Moga, economist şi Ja­­kabfi Iozsef, tehnician chimist, ambii la C.I.A, sunt preocupaţi să dea­­ contururi sculpturale unor crengi şi rădăcini de copac asupra cărora fantezia lor artistică, cu cea a naturii, se conjugă în opere de cea mai elevată valoare artistică. Păsările făurite de Petru Moga au trupul alungit şi plin de graţie tin­zînd parcă spre cucerirea infini­tului, în timp ce dansatorii lui Ja­­kabfi Iozsef sînt adevărate ţîşniri în spaţiu, o expansiune a materiei în necontenită mişcare, o ameţi­toare dar graţioasă deplasare spre umplerea volumelor, a spaţiului şi a timpului în acelaşi timp.­­Varietatea exponatelor dar mai ales valoarea artistică a multora dintre ele ne fac să privim cu în­credere viitoarea confruntare a membrilor clubului cu publicul. ION CIURDARU 'ro^rpWy''V *­­ M? - PETRU MOGA: „Pasăre în spaţiu"

Next