Steaua Roşie, iunie 1973 (Anul 24, nr. 128-153)

1973-06-08 / nr. 134

ORGAN AL COMITETULUI JUDETEAM MURES AL I.C.R. S/ AL CONSILIULUI POPULAR JUDETEAN ------------------------------------------------ • / ___________ V -- - -Anul BEJCV, No 334 (4.729) Vineri, « Inn)« 197­­4 pagini, SO de bani Cu prilejul aniversării a 125 de ani die la Revoluţia de la 1848 ÎNSUFLEŢITĂ adunare populară LA TIRGU-MUREŞ Se împlinesc 125 de ani de la Re­voluţia de la 1848, moment strălu­cit al istoriei poporului nostru, cînd şi pe aceste meleaguri, masele largi populare — români, maghiari, ger­mani — s-au ridicat la luptă pen­tru înlăturarea rînduielilor sociale nedrepte, pentru drepturi naţionale, pentru progres social, libertate şi o viaţă mai bună. Aniversarea a 12 decenii şi jumătate de la Revoluţia burghezo-democratică, înscrisă la loc de cinste în istoria zbuciumată şi glorioasă a patriei noastre, a pri­lejuit pe tot cuprinsul judeţului nostru, la oraşe şi la sate, ample ma­nifestaţii cultural-artistice. Şirul a­­cestor manifestaţii a culminat ieri cu o vibrantă adunare populară, desfăşurată in sala mare a Palatu­lui culturii din Tg.-Mureş. Sunt prezenţi sute de muncitori, tehnicieni, şi ingineri din întreprin­derile şi instituţiile tîrgumureşene, conducători de întreprinderi, orga­nizaţii de masă şi obşteşti, activişti de partid, de stat şi ai organiza­ţiilor de masă, vechi militanţi ai mişcării muncitoreşti din ţara noas­tră, pionieri, şcolari, studenţi, mili­tari şi alte categorii de oameni ai muncii — români, maghiari, ger­mani. Marea sală a Palatului culturii este împodobită cu drapele de par­tid şi de stat, cu panouri pe care sunt înscrise cu litere mari urări şi îndemnuri exprimînd simţămintele pe care le trăiesc în aceste clipe participanţii la adunare, sentimente de adine respect faţă de tradiţiile revoluţionare ale poporului, împle­tite cu dragostea şi recunoştinţa fierbinte faţă de Partidul Comunist Român, de conducerea sa, faţă de patria socialistă. Este ora 17. In prezidiul adună­rii iau loc tovarăşii Iosif Banc, prim secretar Comitetului judeţean de partid, preşedintele Comitetului executiv al Consiliului popular ju­deţean, Ioan Cozma, Benkö Ioan şi Sebestyén Liviu, secretari ai Comi­tetului judeţean de partid, Pavel Chiorean, prim secretar al Comite­tului municipal de partid, primarul municipiului Tg.-Mureş, Anderko Iosif, preşedintele Consiliului jude­ţean al sindicatelor, Mircea Puren­­ciu, prim secretar al Comitetului judeţean U.T.C., Gálpár Susane, preşedinta Comitetului judeţean al femeilor. Iuliu Moldovan, preşedin­tele Comitetului judeţean pentru cultură şi educaţie socialistă. Cseke Gáspár, vechi militant al mişcării muncitoreşti din ţara noastră. Ni­­colae Lobonţiu, preşedintele U.J.C.A.P., Szabó Lajos, rectorul Institutului de teatru din Tg.-Mu­(Continuare în per­a S-a) Cuvin­tarea tovarăşului Iosif Banc Stimaţi tovarăşi! Ne-am întrunit astăzi în această adunare re­prezentativă şi festivă pentru a cinsti faptele marilor noştri înaintaşi care acum 125 de ani au Înfăptuit unul dintre mo­mentele de excepţională însemnă­tate din istoria poporului român, în marea epopee a luptelor sale pentru emanciparea socială şi na­ţională — revoluţia burghezo-de­­mocratică de la 1848. Aniversarea măreţului eveniment constituie pentru locuitorii melea­gurilor mureşene, ca şi pentru în­tregul popor român, un memorabil prilej de a-şi aduce omagiul eroilor paşoptişti, tuturor înaintaşilor care, însufleţiţi de idealurile eliberării sociale şi naţionale, de fierbinte pa­triotism, s-au ridicat la lupta cura­joasă împotriva asupritorilor di­năuntrul şi dinafara ţării, transmi­­ţîndu-ne, peste timpuri, tezaurul unor minunate tradiţii de luptă pentru cauza libertăţii şi propăşi­rii României. Desfăşurîndu-se în contextul miş­cărilor revoluţionare care au cu­prins în 1848 întregul continent, — din Franţa pînă în estul Europei, din Sicilia pînă în Insulele britanice — revoluţia burghezo-democratică din ţările române a avut rădăcini a­­dînci in solul realităţilor nationale, fapt care i-a imprimat un continut propriu, o individualitate distinctă. Marele democrat-revolutionar Ni­­colae Bălcescu arăta că revoluţia română de la 1848 n-a fost un eve­niment întîmplător, şi nu se datora unei minorităţi sau mişcării gene­rale europene, aceasta fiind o oca­zie, dar nu cauza revoluţiei române, rădăcinile ei aflîndu-se în cele opt­sprezece veacuri de trudă şi sufe­rinţă a poporului român. Judecata lui Nicolae Bălcescu, formulată şi rostită cu 125 de ani în urmă, se adevereşte cu totul în­temeiată pe măsură ce se cunosc mai bine, mai adine realităţile ace­lor vremuri. Aşa după cum se ştie, spre mij­locul veacului trecut, forţele de producţie au cunoscut o tot mai ra­pidă creştere: s-a înmulţit numărul atelierelor şi al manufacturilor, a crescut producţia de mărfuri, pro­dusele agriculturii au fost şi ele tot mai mult atrase în sfera schim­bului. Dezvoltarea activităţii economice era însă tot mai puternic afectată de vechile rînduieli feudale. Astfel, Privilegiile economice şi fiscale ale boierilor au dus la înăsprirea regi­mului de clacă în Principate,­­ la sporirea obligaţiilor în muncă im­puse iobagilor în Transilvania, au adus ţărănimea într-o stare de cum­plită mizerie, au îngrădit liberta­tea de acţiune a burgheziei pe tă­­râm economic, procesul­ de formare al muncitorilor salariaţi­ Factorilor de ordin economic şi social, care stînjeneau progresul ţa­rilor române li se adăugau factori de ordin naţional. Ţara Româneas­că şi Moldova se aflau sub influen­ţa Imperiului otoman, iar Transil­vania şi Bucovina sub dominaţia Imperiului hebsburgic. Concomitent cu jefuirea sistematică a bogăţiilor ţărilor române, stăpînirea străină se opunea realizării aspiraţiilor po­porului român spre independenţă, unitate naţională, spre făurirea sta­tului naţional unitar. în aceste con­diţii, revoluţia se impunea ce o necesitate obiectivă. „Plămădită în condiţii asemănă­toare, desfăşurindu-se în aceeaşi perioadă, proclamând ţeluri comu­ne — sublinia tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretarul general al partidului nostru — revoluţia de la 1848 a avut un caracter unitar în toate cele trei ţări româneşti. Fap­tul că pe steagul revoluţionar din toate aceste provincii erau scrise aceleaşi idealuri supreme — des­fiinţarea servituţilor feudale şi eli­berarea ţărănimii iobage, cucerirea de libertăţi democratice, scuturarea dominaţiei străine şi realizarea u­­nităţii şi independentei naţionale — ilustrează comunitatea de inte­rese si aspiraţii ce-i unea pe fiii aceluiaşi popor, în pofida hotarelor despărţitoare, artificiale şi vremel­nice“; îmbinarea luptei pentru răsturna­rea vechii orînduiri feudale cu lup­ta împotriva asupririi străine a im­primat mişcării revoluţionare româ­neşti din 1848 un caracter deosebit în ansamblul mişcărilor revoluţio­nare ale timpului, a făcut ca aceas­tă luptă să antreneze cele mai largi mase populare — meseriaşii, meşte­şugarii şi tîrgoveţii, ţărănimea şi intelectualii animaţi de ideile pro­gresiste ale epocii — să joace un rol hotărîtor în destinele poporului român, în evoluţia ulterioară a so­cietăţii româneşti. Militanţii paşoptişti au luptat pentru lărgirea drepturilor şi liber­tăţilor cetăţeneşti, introducerea principiilor democratice burgheze de guvernare a ţării, pentru crea­rea unei armate în stare să apere drepturile şi independenţa poporu­lui român. Toate acestea însemnau în condiţiile din vremea respectivă un important pas înainte in viaţa politică a poporului. Realizarea principiilor democra­tice ale paşoptiştilor au avut meni­rea să asigure emanciparea socială a maselor oprimate, crearea premi­selor pentru afirmarea de arena so­cială a noii clase ce se plămădea la oraşe, proletariatul industrial, care va deveni în curînd portdrape­lul celor mai înaintate idealuri ale maselor muncitoare, ale întregii noastre naţiuni. Revoluţia din 1848 a înscris una din cele mai strălucite pagini ale epopeii istorice a poporului român, dovedindu-se prin spiritul de jertfă al celor mai buni fii ai ţării, năzu­inţa de libertate a maselor. Steagul revoluţionar a fost înăl­ţat întîi pe pămîntul Moldovei, un­de semnele crizei orînduirii feuda­le s-au manifestat prin creşterea rezistenţei ţărănimii şi amplifica­rea opoziţiei cercurilor burgheze împotriva regimului de oprimare exercitat de boierimea conserva­toare. Aflaţi în strinsa legătură cu re­voluţionarii din Ţara Românească şi Transilvania, conducătorii miş­cării revoluţionare din Moldova au iniţiat un şir de acţiuni al căror punct culminant l-a constituit adu­narea desfăşurată la sfârşitul lunii martie la Iaşi, cu participarea a circa 1.000 de persoane care hotă­răsc să înainteze domnitorului o petiţie-proclamaţie. Redactată de poetul patriot Vasile Alecsandri, semnată de sute de persoane, ea a constituit primul program al revo­luţiei române de la 1848, document programatic al revoluţiei, în care apare pentru prima oară ideea uni­tăţii în luptă a tuturor românilor. Ea a fost urmată de programele elaborate de revoluţionarii moldo­veni la Braşov si Cernăuţi, în care se cerea desfiinţarea privilegiilor, împroprietărirea fără despăgubire si unirea principatelor intr-un sin­gur stat neatîrnat românesc. In Ţara Românească revoluţia s-a bucurat de sprijinul larg al ma­selor. La Islaz, mii de ţărani si ostaşi au aprobat cu entuziasm progra­mul revoluţionar care prevedea res­pectarea autonomiei ţării, institui­rea de libertăţi democratice, îm­proprietărirea ţăranilor, crearea u­­nei gărzi naţionale. Puternicul sprijin al maselor s-a făcut simţit în tot timpul revoluţiei. Cînd în iunie 1848 reacţiunea a în­cercat lovituri contrarevoluţionare, masele au reacţionat prompt, sal­­vînd cauza revoluţiei. Timp de peste trei luni, revoluţia a fost biruitoare în Ţara Româ­nească. Cu toate divergenţele inter­ne, cauza principală a înăbuşirii ei trebuie căutată în dubla invazie militară externă. Eroica rezistentă a pompierilor şi a unei unităţi de li­nie româneşti pe Dealul Spirei a­­vea să demonstreze capacitatea de luptă a românilor. Ca şi în Mol­dova, ţăranii au continuat împotri­virea lor, manifestîndu-şi întreaga ostilitate faţă de regimul reacţio­nar reînscăunat cu ajutorul baio­netelor străine. Cu toate că revoluţia a fost înă­buşită, măreţele ei idealuri au dăi­nuit mai departe în inima poporu­lui iar programul său avea să fie realizat în următoarea etapă isto­rică. Tovarăşi ! Revoluţia românilor din Transil­vania, parte integrantă a revoluţiei de la 1848, a dat glas aceloraşi as­piraţii care i-au animat pe cei din celelalte ţinuturi de peste Carpaţi. Tabloul de clasă al Transilvaniei din acea perioadă continuă să fie puternic dominat de conflictul din­tre ţărănime şi marea moşierime feudală. In Transilvania, marea majoritate a populaţiei o constituie ţărănimea iobagă, clasa cea mai a­­suprită şi exploatată, lipsită de cele mai elementare drepturi şi liber­tăţi. In aceasta îşi găseşte explica­ţie faptul că în decursul secolelor Transilvania a fost de nenumărate ori teatrul unor mari răscoale ţă­răneşti. Ca în toate înfruntările de clasă cu exploatatorii feudali. In aceste mari răscoale ţărăneşti, în lupta pen­tru condiţii de viaţă mai omeneşti, pentru drepturi şi libertăţi sociale, iobagii români şi maghiari s-au a­­flat întotdeauna umăr la umăr, în strînsă frăţie şi unitate, animaţi de aceleaşi interese şi ţeluri — înlă­turarea asupririi. După cum se ştie, de-a lungul secolelor, pe teritoriul Transilvaniei, alături de locuitorii români, de baştină, s-au aşezat, au trăit şi au muncit şi populaţii de alte naţionalităţi — unguri, ger­mani, saşi, secui şi alţii. Aşa după cum reiese din documentele vremii, structura populaţiei ardelene la mijlocul veacului trecut cuprindea două treimi români şi circa o trei­me celelalte naţionalităţi conlo­cuitoare. Anul revoluţionar 1848 îi găseşte pe românii din Transilvania profund nemulţumiţi de situaţia lor socială şi naţională şi hotărîţi. .tacum ori niciodată“, după expresia poetului Andrei Mureşanu, să înlăture atît iobăgia cit şi opresiunea naţională, care se concretiza în contestarea drepturilor lor la limbă, la egalitate politică. Ei nu aşteptau decit prile­jul de a se ridica la luptă. Evenimentele revoluţionare desfă­şurate la Viena şi la Pesta au avut un evident răsunet în Transilvania încă din luna martie 1848. Româ­nii au salutat cu entuziasm reven­dicările sociale ale revoluţionarilor maghiari. Pe cît de entuziast au fost primite de românii transilvă­neni punctele din programul de la Pesta privitoare la libertăţile publi­ce şi desfiinţarea iobăgiei, pe atît i-a îngrijorat încercarea de a înca­dra Transilvania în regatul ma­ghiar. Relaţiile s-au înrăutăţit şi mai mult în momentul în care no­bilimea maghiară din Transilvania, fără a ţine seama de opinia româ­nilor, s-a pronunţat în mod catego­ric pentru această aşa-zisă unire. In faţa acestei situaţii, fruntaşii românilor s-au întrunit in unele consfătuiri, dintre care cele mai însemnate fiind cele de la Cluj şi Tirgu-Mureş, pentru a e­­xamina situaţia şi pentru a lua atitudinea ce se impunea. Do­rinţa tuturor participanţilor la aces­te întruniri a fost aceea de a se întîlni într-un congres mai larg, ca­re să poată lua hotărîri în numele tuturor românilor transilvăneni. In această atmosferă a fost ini­ţiată şi s-a ţinut marea adunare populară pe cîmpia din preajma Blajului, de lingă Tîrnava Mare, care avea să primească apoi numele de Cîmpia Libertăţii. Este deosebit de semnificativ faptul că, printre cei peste 40.000 de participanţi ţă­rani, meseriaşi, muncitori, mineri, veniţi din toate părţile Transilva­niei, se aflau şi iobagi unguri, saşi (Continuare în pag. a 3-a) In secţia de ars decor a Complexului de faianţă şi sticlă din Sighişoara. REALIZAREA PRODUCŢIEI MARFĂ nu numai valoric, ci cu respectarea sortimentelor prevăzute în contractele economice îndeplinirea sarcinilor şi a an­gajamentelor pe care le-am luat in mod plenar pentru realizarea cinci­nalului înainte de termen, impune perfecţionarea continuă a activită­ţii productive, întărirea disciplinei de plan şi mărirea rolului şi funcţiilor contractelor economice, de Instrument de planificare şi pîrghie de influenţare pozitivă a realizării indicatorilor de eficienţă. Pentru realizarea imperativelor subliniate în repetate rînduri în do­cumentele de partid, de a întări prin toate mijloacele disciplina de plan şi contractuală, este necesar să crească răspunderea pentru in­­murirea contractelor economice care au rolul principal în relaţiile economice dintre întreprinderi. Prin ele se stabilesc cu precizie sorti­mentele ce fac obiectul raporturilor de livrare, condiţiile de calitate şi parametrii tehnico-economici ai produselor, cantitatea şi termenele de livrare precum şi alte clauze necesare delimitării drepturilor şi obligaţiilor dintre parteneri. Se cunosc prevederile legii con­tractelor economice care stabilesc sancțiuni şi penalități pentru ne­­respectarea clauzelor asumate prin contracte. Aceasta a determinat u­­nele întreprinderi să eludeze preve­­derile legii, fie prin stabilirea u­­nor clauze incerte, fie prevăzînd u­­nii termeni contractuali care nu sunt în concordanţă cu cerinţele obiective ale planului de stat — deficienţe constatate cu prilejul controalelor efectuate de organele bancare, în unităţile judeţului nos­tru. Aşa, de exemplu, I.I.S. „Nicovala“ Sighişoara, fără a urmări la orga­nele în drept soluţionarea eficace a divergenţelor privind cromarea pistoanelor de la presele de vulca­­nizat cauciuc de către Uzinele con­structoare de maşini din Reşiţa, a acceptat includerea în contract a clauzei „în limita capacităţii dispo­nibile“, ceea ce i-a creat o perma­nentă stare de nesiguranţă cu pri­vire la finisarea produselor. Tot­odată, I.I.S. „Nicovala“, care are drept principal beneficiar al pre­selor F­abrica de articole tehnice din cauciuc Braşov, şi-a prevăzut drept clauză a livrării acestora „60 de zile de la primirea ultimei co­laborări care se asigură de benefi­ciarul presei“. In acest fel lanţul clauzelor „acoperitoare“ se prelun­geşte, însă In acest timp fondurile materiale şi băneşti rămîn imobi­lizate în diferite stadii ale produc­ţiei neterminate. Alte contracte stabilesc termene de obicei la finele trimestrului sau chiar după expirarea lui, cu drep­tul furnizorului de a face livrări anticipate, ceea ce în mod voalat reprezintă o diluare a răspunderii contractuale ferme pentru sarcini­le asumate. I.C.R.M. din Tg.-Mureș in calitate de beneficiar a acceptat asemenea contracte cu termene 31 martie, 30 iunie, 30 septembrie şi 31 decembrie a.c. de la întreprin­deri ca: Electrometal Arad, Lami­norul Brăila, Electromureş Tg.­­Mureş ş.a. Prin acest „procedeu“ furnizorii sunt apăraţi de rigorile legii pentru nerespectarea discipli­nei de plan, în detrimentul popu­laţiei care poate fi lipsită temporar de unele din sortimentele contrac­tate cu consecinţe asupra realiză­rii ritmice a planului de casă. A­­semenea „prevederi“ contractuale conduc şi la alte consecinţe econo­­mico-financiare. Ele nu asigură o corelare judicioasă a termenelor de­­livrare a produselor cu nevoile de consum, conduc la aprovizionări în salturi, de obicei la sfîrșitul perioa­delor de plan sau chiar după ex­pirarea acestora, produc imobili­zări de fonduri în stocuri supra­­normative, nerealizarea ritmică a veniturilor statului ş.a. De aceea, pentru prevenirea tu­turor acestor influenţe negative a­­supra desfăşurării activităţii pro­ dr. IOAN OŢELEA directorul sucursalei judeţene a Băncii Naţionale (Continuare în pag. a 3-a) La 11 iunie — un sfert de veac de la actul revoluţionar al naţionalizării * I Condiţie fundamentală şi punct de pornire îmi aduc aminte de acel 11 iunie istoric, de la care se îm­plinesc peste cîteva zile 25 de ani. Mă aflam la Lunca Bradu­lui, trimis de Comitetul jude­ţean de partid cu sarcini în do­meniul naţionalizării fabricii de cherestea de acolo. Revăd cu o­­chii minţii momentul în care li s-a adus la cunoştinţă muncito­rilor, convocaţi în adunare ge­nerală, că Fabrica nu mai apar­ţine atotputernicei societăţi cu capital străin „Bangra“, ci ea, clasa muncitoare, statul oameni­lor muncii sunt acum proprietarii acestei întreprinderi, ca de alt­fel a­ tuturor celorlalte fabrici şi uzine din ţară. După citirea actului de naţionalizare, au ur­mat cîteva clipe de tăcere, de nedumerire, apoi deodată au explodat aplauzele şi uralele la adresa Partidului, iniţiatorul şi organizatorul tuturor marilor ac­ţiuni menite să răstoarne vechi­le rînduieli, şi să creeze altele noi. Misiunea noastră, a activişti­lor trimişi de judeţeană de par­tid, era să explicăm ce înseam­nă naţionalizarea, că de-acum muncitorii sunt nu numai pro­ducători ci, în acelaşi timp, pro­prietarii întreprinderilor indus­triale, că ei sînt chemaţi să con­ducă aceste întreprinderi fără capitalişti şi mai bine decît ca­pitaliştii, îmi reamintesc că nu ne-a fost deloc greu să ne fa­cem înţeleşi. Noua conducere, organizaţia de partid, avînd a­­lături întregul colectiv, au tre­cut la treabă încă în aceeaşi zi. Utilajul era vechi, nu funcţiona bine, mai erau şi alte greutăţi. S-au căutat soluţii de remediere, deşi nu era deloc uşor, dar fa­brica trebuia neapărat să pro­ducă, mai mult şi mai bine, de­cît sub vechii patroni. Asemănător s-au petrecut lu­crurile peste tot, în toate între­prinderile mai importante care au existat în­­România la 11 iunie 1948. Acesta a fost începutul, a fost condiţia fundamentală şi punctul de pornire ale unei ac­ţiuni de o uriaşă amploare, a­­flată în desfăşurare şi în zilele noastre, la parametri incompara­bil mai înalţi: industrializarea socialistă a României. Bineînţeles, între ceea ce s-a naţionalizat atunci şi industria de azi a ţării noastre nu înca­pe termen de comparaţie, nici din punct de vedere cantitativ şi nici calitativ. In cei 25 de ani au apărut în întreaga ţară, inclusiv judeţele în care în 1948 industria nici nu exista, mii de întreprinderi mo­derne, la nivelul cel mai înalt al tehnicii, noi ramuri economice. Vechile fabrici, între acestea şi cea de la Lunca Bradului, nu mai seamănă prin nimic cu ceea ce au fost în urmă cu un sfert de veac. Ele s-au extins, utilajul a fost schimbat, modernizat pînă şi produsele sînt altele. Nici oamenii nu mai sînt aceiaşi, doar o parte a înfăptuitorilor na­ţionalizării de la 11 iunie se mai găsesc în rîndurile populaţiei active. Ceva a rămas totuşi la fel, ceva care uneşte generaţia de atunci cu cea de azi: însufle­ţirea cu care clasa muncitoare înfăptuieşte, sub conducerea partidului, opera de dezvolta­re economică a ţării, pe baza politicii ştiinţifice a partidului Atunci se punea sarcina refacerii într-un timp cît mai scurt a unei industrii slabe şi vlăguite de război, realizarea unei producţii cît mai înalte cu acele mijloace învechite. Acum, în condiţiile existenţei unei pu­ternice şi moderne industrii se pune problema înfăptuirii, la un înalt nivel economic şi calitativ, a măreţelor sarcini ale actualului cincinal în 4 ani şi jumătate. La chemarea partidului, clasa mun­citoare a răspuns prezent şi a­­tunci şi acum, ca de altfel­ în toţi cei 25 de ani care s-au scurs de la naţionalizare, în acest spirit creator, cu pri­virea aţintită înainte, spre mă­reţele perspective ale României socialiste multilateral dezvolta­te, sărbătorim aniversarea sfer­tului de veac de la actul naţio­nalizării, temelie a ceea ce se făureşte astăzi. ERNEST

Next