Steaua Roşie, iulie 1973 (Anul 24, nr. 154-179)

1973-07-01 / nr. 154

A înalta valoare artistică a festivalului a fost asigurată şi in acest an de formaţii şi artişti de prestigiu Cu SZALMAN LORANT, directorul Filarmonicii de stat din Tîrg­u-Mureş . Fiecare nouă ediţie a Festivalului „Zilele muzicale tîrgumureşene“ este un pri­lej de comparaţie şi analiză. Cum vedeţi, sub acest aspect, actuala ediţie? — Desigur, în orice domeniu de activitate, şi cu deosebire în cel artistic, se cade să avem o privire analitică, fără de care nu am putea aprecia la justa va­loare realizările. Comparînd edi­ţia a IlI-a a Festivalului cu pre­mergătoarele două, consider po­zitiv faptul că a reuşit să mobi­lizeze toate forţele interpretative ale oraşului nostru (pe lîngă for­maţiile Filarmonicii, aici mă re­fer şi la actorii Teatrului de stat care au participat la Seara de balade), dar nu prilejuieşte o primă audiţie absolută, prin ca­re a fost mai preţioasă ediţia precedentă. Compozitorii aparţi­­nînd Filialei Uniunii din Tg.­­Mureş, ar putea profita mai mult de scena Festivalului, ca o „ram­pă de lansare“ sigură a creaţiei noi, realizîndu-se astfel dublul avantaj din care mişcarea artis­tică nu ar avea decit de cîştigat: creaţia nouă ridică nivelul ar­tistic al festivalului, iar acesta la rindul său stimulează creaţia. — Credeţi că ediţia actuală cristalizează şi mai mult spe­cificul şi tradiţia festivalului? — Fără îndoială, cînd unele lucruri se întîmplă în mod re­petat aidoma, aceasta nu este altceva decît tradiţie sau speci­fic. Şi în acest sens aş enumera: promovarea tinerilor interpreţi din ţara noastră (în acest an Cornelia Vasile şi Botar Lucia); un recital de orgă, ca ceva spe­cific oraşului nostru; o orchestră simfonică invitată; un concert vocal-simfonic pentru închide­rea festivalului, avînd în vedere că există condiţii pentru reali­zarea lui; prezenţa genului co­ral şi cameral care îmbogăţeşte şi colorează conţinutul progra­mului. Tot pe linia tradiţiei aş vorbi şi de ţinuta sau valoarea artisti­că a festivalului, care, ca Şi în alţi ani, este asigurată de forma­ţii prestigioase din ţară şi străi­nătate: Corul Madrigal şi Artis­tul emerit Marin Constantin. Fi­larmonica clujeană, cvartetul Kodály, duoul englez Evans­ Shavitz sau interpreţi ca dirijo­rul iugoslav Angel Surev, orga­­nistul ceh Jiri Ropek, violonistul Ştefan Ruha, artist emerit şi al­ţii, şi nu în ultimul rînd forma­ţiile artistice locale, pe care se bazează în primul rînd desfăşu­rarea festivalului, dintre care se remarcă tot mai pregnant or­chestra de cameră a Filarmo­nicii. — Ce perspective întreve­deţi şi care sunt propunerile dv. pentru viitor? Organizatorii festivalului pri­vesc cu multă răspundere per­spectivele viitoarelor ediţii, vor găsi pentru fiecare din acestea ceva nou şi original, schimbul de opinii cu un larg cerc de mu­zicieni din localitate va da, de­sigur, şi pe mai departe rezulta­tele scontate. Consider că un concert coral a cappella trebuie să devină tra­diţional pentru corul Filarmoni­cii (el ocupă un loc important în viaţa muzicală a oraşului) pri­lej care ar stimula activitatea formaţiei. Consider de asemenea că în viitor va fi hotărîtor pentru prestigiul festivalului lărgirea razei de cuprindere a creaţiei originale autohtone, scena Festi­valului puţind deveni o tribună a compozitorilor generaţiei con­temporane, mai cu seamă a celei transilvănene. Am da dovadă de un exagerat patriotism local da­că, supraapreciind forţele noas­tre, am păstra festivalului, în domeniul creaţiei noi, un carac­ter pur local. Asigurarea noilor ediţii cu creaţii în primă audi­ţie este o problemă, în şirul ce­lorlalte, care cade şi în sarcina conducerii Filarmonicii. In încheiere doresc să accen­tuez că existenţa unui asemenea festival nu se poate justifica de­cît prin valorificarea şi stimula­rea creaţiei autohtone; altminteri ar deveni un şir de manifestări muzicale fără conţinut. VALERIA COVATARU DE DE CE Nil U ORGANIZaI EXPOZIŢIA­­ ARTĂ PLASTICA IN TIMPUL FESTIVALULUI? — Cu ocazia ediţiei trecute a fes­tivalului „Zilele muzicale tirgumu­­reşene", v-aţi alăturat şi dumnea­voastră propunerii ca la următoarea ediţie — respectiv în acest an — să se organizeze o expoziţie de artă Plastică. Festivalul se află de-acum în plină desfăşurare, dar expoziţia nu s-a deschis. Care este cauza? — îmi menţin şi azi propunerea. Din motive obiective însă, Filiala din Tg.-Mureş a Uniunii Artiştilor Plastici nu a reuşit să organizeze Răspunde BALAZS IMRE, artist plastic expoziţia. Principala cauză: lipsa unui local corespunzător. Sala mică a Fondului plastic sau cea de la Studio nu sunt destul de încăpă­toare pentru a găzdui o astfel de manifestare reprezentativă, care să întrunească — potrivit prilejului sărbătoresc — o prezenţă reală şi valoroasă a artiştilor plastici tîrgu­­mureşeni. — La concertul susţinut în sala Studio de corul filarmonicii noastre au participat sute de melomani. Nu s-ar fi putut oare organiza pentru acest eveniment şi o expoziţie? — Nu am avut cunoştinţă, din păcate, că şi în această sală va fi spectacol. Altfel, fără discuţie, am fi putut să ne prezentăm cu expo­ziţia, mai ales că aceasta nu ne-ar fi pus piedici sau greutăţi de ordin material. Vă asigur însă că, imediat cum se va ivi o nouă ocazie, filiala Uniunii Artiştilor Plastici va lua toate măsurile în acest sens. — Care este viziunea, concepţia dumneavoastră în legătură cu or­ganizarea unei expoziţii legate de „Zilele muzicale tîrgumureşene“? — Mă gîndesc la lucrări care, prin specificul lor artistic exprimat în limbajul penelului, ar sublinia caracterul festivalului: în primul rînd, cele inspirate din domeniul muzicii, apoi peisaje, naturi statice care ar asigura o atmosferă adec­vată, sărbătorească „Zilelor muzi­cale“. — In holul teatrului din Palatul culturii nu ar fi fost posibilă expu­nerea acestor lucrări de artă plas­tică? — Nu avem postamente suficien­te. Apoi, nici iluminatul nu este co­respunzător. într-un cuvînt, acest hol nu se adaptează unei astfel de manifestări. — In concluzie, cum apreciaţi a­­cest gol în şirul evenimentelor ar­tistice, care a cauzat nedeschiderea expoziţiei? — Am vorbit mai înainte despre lipsa sălilor care nu sunt potrivite u­­nei expoziţii menite să sublinieze, în acelaşi timp, caracterul festiv al evenimentului muzical. Fac remar­ca, totuşi, că măcar posibilităţile existente le-am fi putut exploata. Am fi putut astfel oferi publicului o b­ună parte din lucrările artiştilor plastici tîrgumureşeni, făcînd pri­mul pas spre organizarea unei ex­poziţii demne de şirul evenimente­lor „Zilelor muzicale“. DEZSI ÖDON Concertul de închidere a fes­tivalului va fi susţinut de or­chestra simfonică a Filarmonicii de stat din Tg.-Mureş. Protago­niştii concertului sunt (în foto­grafii, de sus în jos): Szalman­­ Lóránt, dirijor, basul Gheor­­ghe Crăsnaru, soprana Emilia Petrescu, artistă emerită și te­norul Florin Diaconescu. Va fi interpretat oratoriul pen­tru soliști, cor şi orchestră Das Alexanderfest de G. Fr. Händel. ^ 1- : : :' m Ne reîntilnim cor „MADRIGAL“ „Madrigalul" este pentru a doua oară pe scena festiva­lului. Un nou prilej de bucu­rie pentru iubitorii muzicii corale, un prilej unic de a ne împărtăşi din divina muzică pe care o cultivă Marin Con­stantin şi colaboratorii săi, miniaturi ale polifoniei de aur a Renaşterii — dar ade­vărate capodopere, şi lucrări de compozitori români con­temporani, ancorate în cele mai profunde straturi ale co­morii muzicii populare româ­neşti — valorificate la un nivel componistic superior, într-o organică contopire a mijloacelor moderne şi a ce­lor sugerate de esenţializata şi ancestrala artă populară. Gestul Madrigalului, de a accepta invitaţia făcută de organizatori de a concerta la Tg.-Mureş, la foarte scurt timp după un turneu în străi­nătate, este nu numai gene­ros, dar şi grăitor pentru mo­dul în care înţelege acest cor şi dirijorul său să facă operă şi act de cultură din fiecare a­­pariţie a sa. Nu s-a mai vă­zut o formaţie de valoarea şi celebritatea Madrigalului care să răspundă cu atîta dragos­te chemărilor pe care i le-au făcut instituţiile culturale din ţară sau corurile de amatori. Artiştii bucureşteni au fost oaspeţii corului din Ardusat- Maramureş, ai celui din Ce­­uaş, judeţul nostru. Recent, corul a întreprins un turneu prin Banat, acolo unde a în­florit arta noastră corală în urmă cu un secol şi mai bine. Festivalul timişorean i-a avut ca oaspeţi, apoi sătenii din Chizătău, unde a luat fiinţă primul cor ţărănesc din Ba­nat. Corul din Lugoj, care poartă numele lui Ion Vidu, apoi corul „Emil­ Monţia“ din Arad şi corul ţărănesc din Buteni-Arad au avut apoi o­­noarea de a găzdui Madriga­lul. Acest turneu a permis manifestările ce au avut loc în Bucureşti, cu prilejul îm­plinirii a zece ani de activi­tate a corului. Este o perioadă uimitor de scurtă, cu atît cu cît este impresionant de bogată în realizări. Realizări nu numai ale corului ci şi ale compo­nisticii româneşti. Chiar şi o fugară retrospectivă asupra creaţiei corale din ultimii ani este edificatoare pentru im­pulsul pe care l-a primit a­­ceasta datorită includerii multor lucrări în repertoriul corului Madrigal. Sînt lucrări complexe, care reclamă ma­niere diferite de cîntare, vor­bit, uneori însoţite de partide instrumentale. Compozitori reprezentativi pentru noua noastră creaţie corală, ca Anatol Vieru, Liviu Glodeanu, Tiberiu Olah, Şte­fan Niculescu, Mihai Moldo­van, Myriam Marké, Alexan­dru Paşcanu, Dan Buciu şi alţii au scris unele dintre cele mai valoroase pagini ale lor pen­tru acest cor. In cei zece ani de intensă asimilare a unui vast reper­toriu universal şi românesc, corul Madrigal a fost mesa­gerul artei româneşti în zeci de ţări ale lumii, unde s-a acoperit de glorie, cucerind cele mai elogioase aprecieri pe care le poate primi un co­lectiv artistic. Dar, asemenea lui Anteu, care îşi reîmpros­păta forţele atingînd pămîn­­tul, corul Madrigal găseşte timpul şi energia de a împăr­tăşi din experienţa şi arta sa publicului românesc de pretu­tindeni, din Capitală şi pînă în satele bihorene, moldovene, dobrogene, maramureşene sau bănăţene. Este un admirabil exemplu de dragoste faţă de poporul nostru, din sînul că­ruia s-au ridicat şi compo­nenţii corului. Să-i felicităm şi să le urăm noi succese! BUJOR DANŞORBAN ----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------­ Orchestra simfonică a Filarmonicii de stat din Cluj, dirijată de Emil Simon. Despre o mişcare şi cultură corală în Transilva­nia în accepţiunea modernă a noţiunii, anume în sensul existenţei unui număr mai mare de forma­ţii corale de amatori cu o activitate susţinută şi cu un repertoriu alcătuit în bună parte din lucrări ale unor compozitori autohtoni, români, maghiari sau germani, nu poate fi vorba decît în secolul al XIX-lea. Se pare că un cor de profesionişti, asemenea celor apărute în Italia în timpul Renaş­terii, a funcţionat un timp şi la curtea principilor transilvăneni. Este adevărat că în şcoli cîntarea corală a fost cultivată şi în secolele anterioare. Pe la mijlocul secolului XVI, sub influenţa culturii muzicale din Germania, a apăru, la Braşov, o culegere de coruri a unui autor anonim, urmată de o altă cu­legere, publicată prin grija lui Honterus, cu titlul Odae cum harmoniis.­­ După cum afirmă compozitorul Andreas Por­­fetge, un bun cunoscător al culturii germane din ţara noastră..........muzicienii germani din ţara noas­tră s-au ocupat, ca organişti, mai ales de inter­pretare şi de educaţia muzicală, şi mai puţin de creaţie. Aceasta a dus desigur la un anume nivel al culturii muzicale, dar apariţia unor compozitori a întîrziat să se arate pînă în secolul XIX“. Conform unei vechi tradiţii a bisericii ortodoxe, moştenită de la Bizanţ, cîntarea în grup pe o sin­gură voce trebuie să fi fost introdusă în serviciul liturgic încă cu multe secole în urmă, în ceea ce priveşte însă melodiile populare, cu excepţia co­lindelor, care pînă astăzi­­se cîntă de un grup de bărbaţi sau de copii la unison, nu este în obiceiul poporului nostru de a cînta în grup melodii populare, decît într-o formă armonizată, de către corurile ţărăneşti care au început să apară în cea de-a doua­­jumătate a veacului trecut, înclinaţi din fire spre cîntare, dotaţi de la na­tură şi cu deosebite calităţi vocale, simţul muzical al românilor s-a manifestat înainte de toate în melodie, într-o mare varietate de cîntece de cele mai diverse tipuri şi genuri: doine, cînte­ce de joc, cîntece de nuntă, bocete, colinde, balade. Acest tezaur va constitui, pentru compozi­torii români din secolul XIX, punctul de plecare al unei înfloritoare creaţii corale. Primul cor românesc din Transilvania a fost cel de la Lugoj, înfiinţat în 1842, în acelaşi an în care şi în Bucureşti se înfiinţează primul cor perma­nent. La început, corul din Lugoj era un cor bise­ricesc, dar după cîţiva ani de activitate a trecut la cultivarea şi a unui repertoriu laic compus din piesele corale ale unor compozitori din Mol­dova şi Muntenia. Corul lugojean mai avea în re­pertoriul său și cîntece populare armonizate de dirijorul său, Iosif Czeka, originar din Boemia, care, pentru prima dată în Transilvania, a transcris pentru cor melodii de origine folclorică. Corului lugojean i-au urmat, în deceniile urmă­toare, alte coruri româneşti din Sibiu, Braşov, Blaj şi Beiuş şi poate şi în alte localităţi, chiar şi în sate, fapt care a stimulat apariţia unei bogate li­teraturi corale. In fruntea pleiadei de compozi­tori care au scris pentru cor se aflau George Dima, Iacob Mureşianu şi Ion Vidu, cărora li se alătură, ceva mai tîrziu, Timotei Popovici şi Francisc Hu­­bic. Dima şi Mureşianu şi-au făcut studiile la Leip­zig, unde şi-au însuşit o măiestre contrapunctată, ei fiind printre primii compozitori care au intro­dus polifonia în muzica românească de cor. Vidu, inspirîndu-se din bogatul folclor bănăţean, a cu­prins lucrările sale într-o formă mai omofonă şi cu o savuroasă notă populară locală. Cultu­ra corală maghiară din Transilvania cu­noaşte şi ea o dezvoltare mai intensă tot în se­colul XIX, în urma procesului de mai intensă ur­banizare, cînd au apărut muzicienii de profesie care au instituit coruri. Dintre compozitorii ma­ghiari proeminenţi din secolul XIX amintim pe Ruziczka József şi Ruziczka György, care au scris corurile lor în stilul verbunkului maghiar, şi pe Farkas Ödön, care a compus, printre altele, şi piese corale într-un stil oriental, după marele cu­rent romantic german. La Tîrgu-Mureş, primul cor, format din mese­riaşi, şi-a început activitatea în 1867. După această dată au apărut şi alte coruri. Contemporani cu compozitorii români şi ma­ghiari menţionaţi, au fost şi cei doi compozitori germani Rudolf Lassel şi Paul Richter, care, pe lîngă cantate cu acompaniament de orchestră, au compus şi coruri a capella. în prima jumătate a veacului nostru apar alţi compozitori, ca Augustin Bena, Guilelm­ Şorban şi Tiberiu Brediceanu sau Brody Miklós, Metz Al­bert, László Árpád, Delly-Szabó Géza Şi alţii. Spre sfîrşitul celui de-al doilea deceniu îşi începe acti­vitatea în domeniul creaţiei corale româneşti Sabin Drăgoi, figură proeminentă a acestui gen. Muzica de cor a ajuns în zilele noastre un factor deosebit de important atît în procesul de formare a gustului muzical al maselor, cît şi un mijloc de educare cetăţenească şi patriotică. Ea este culti­vată de marea majoritate a compozitorilor din ţara noastră, care aduc o preţioasă contribuţie la îmbo­găţirea continuă a repertoriului coral. Conştienţi de misiunea lor, toţi aceşti oameni ai artei muzicale, români, maghiari, germani şi de alte naţionalităţi, servesc cu devotament şi însu­fleţire marea cauză a înfloririi artei socialiste din patria noastră. prof. ZENO VANCEA maestru emerit al artei membru al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice vicepreşedinte al Uniunii Compozitorilor din R.S. România TRADIŢIA CORALĂ ÎN TRANSILVANIA \ | Z­ilele muzicale TIRGUMURESENE­­ _______________________________E­DITIA ________________ STEAUA ROȘIE PAGINĂ 3 Duoul englez Evans-tenor — Shavitz-laută a fost înfiinţat în anul 1968. După o se­rie de succese repurtate la BBC şi Televiziunea engleză, au fost scrise lucrări special destinate acestui cuplu. Szabó Tamás, vioara II, Fias Gábor, violă şi Devich János, violoncel au făcut parte din cvartetul Sebestyén pînă în 1970. Această for­­i­aţie a obţinut premii internaţionale la Gene­va (1966), la Budapesta (1968) In 1970 a fost decorată cu premiul Liszt. Din 1970 vioara I a fost preluată de Duska Károly, şi formaţia şi-a luat denumirea de „Cvartetul Kodály“.

Next