Steaua Roşie, aprilie 1977 (Anul 29, nr. 76-101)
1977-04-01 / nr. 76
HOifTA/H om rcurf tă*HC,v*bzyjf CLUH AL CMTtmUi JUDETEAN MURES Al PC G. S/ al CONSILIULUI POPUIAR JUDETEAN . Anul XXIX. Nr. 76 (5.907) Vineri, 1 aprilie 1977 4 pagini, M de bani Magistrala Expunere a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, puternic îndemn în munca noastră pentru înfăptuirea hotărîrilor Congresului al XI-lea al partidului „Niciodată n-am trăit clipe mai înălţătoare“ Pe inginera şefă a întreprinderii de stofe Sighişoara, Elena Galea, deputată în Marea Adunare Naţională, am întîlnit-o din primele ore ale dimineţii de miercuri în biroul său, soluţionînd problemele curente ale activităţii adunate pe parcursul a două zile. In aceeaşi dimineaţă sosise de la Bucureşti, unde a participat la marele forum al conducerii de partid și de stat. Drumul de la gară o adusese direct la fabrică. Pe chipul ei se citea acea oboseală plăcut, îndulcită de satisfacţia şi privilegiul de a fi părtaşă nemijlocită la un asemenea eveniment. Intr-o clipă de răgaz îi solicităm citeva impresii. — Nu-mi amintesc să fi trăit vreodată momente mai înălţătoare, mai emoţionante. Simţeam că în marea sală a Palatului Republicii se adunase la sfat întreaga ţară, întregul partid şi popor, care prin glasul secretarului general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, îşi rostea crezul său, voinţa sa de fier. Expunerea tovarăşului Nicolae Ceauşescu a fost magistrală, impresionantă, captînd prin forţa sa analitică şi de sinteză, prin claritatea şi profunzimea ideilor, prin ţinuta sa ştiinţifică pe toţi participanţii. Ea constituie pentru fiecare dintre noi, indiferent de sectorul de activitate, pentru toţi oamenii muncii, un document inestimabil de lucru, un adevărat far călăuzitor in întreaga noastră muncă. Am ascultat cu o deosebită atenţie întreaga Expunere şi cu toate că întreprinderea noastră a făcut anul acesta paşi însemnaţi pe calea perfecţionării, trăiam uneori momente de vinovăţie că n-am făcut încă totul, că activitatea colectivului nostru nu se ridică la nivelul exigenţelor actuale. Sarcinile trasate de secretarul general al partidului sunt deosebite. Ele înmănunchează voinţa întregului popor de a depăşi această perioadă grea, provocată de cutremur, de a trece cu hotărîre la normalizarea întregii vieţi economico-sociale şi la asigurarea mersului nostru rapid înainte. In calitate de ingineră şefă a acestei întreprinderi, sînt hotărîtă să nu precupeţesc nimic pentru a face ca harnicul nostru colectiv de oameni ai muncii să-şi aducă din plin contribuţia la marele efort al ţării pe şantierele reconstrucţiei. Vom munci mai bine, cu mai multă răspundere, pătrunşi de cele mai înalte sentimente patriotice, pentru a realiza producţie de calitate superioară, cu costuri mai reduse, pentru a utiliza la un nivel mai înalt toate capacităţile de producţie, ridicînd, aşa cum ne cere secretarul general al partidului, pe o treaptă superioară, nivelul întregii noastre activităţi. I. CISMAŞ Cu neţărmurită încredere . Realism şi cutezanţă, responsabilitate marxistă şi înaltă principialitate, vigoare, optimism şi caldă vibraţie de iubire de ţară şi dragoste faţă de om sunt doar citeva din atributele ce caracterizează recenta Expunere a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, atribuie ce nasc tot atitea sentimente iţi conştiinţa şi inima fiecărui locuitor al pămintului românesc. Ascultind şi citind acest admirabil document, al cărui autor remarcabil — secretarul general al partidului, preşedintele Republicii noastre — a dat glas unor simţăminte înălţătoare de demnitate şi frumuseţe morală, gîndul tresaltă de bucurie şi inima te îndeamnă să urmezi fără şovăire exemplul pilduitor al celui dinţii fiu al României. Dincolo de logica excepţională a glndirii şi simţirii ce străbate acest minunat document, dincolo de gravitatea mobilizatoare a problemelor conţinute, străbate demnitatea bărbată a unui popor liber şi independent care manifestă, printre şi pe deasupra ruinelor şi rănilor, hotărîrea de a nu se abate de la calea pentru care a semnat cu sînge şi trudă, irevocabil şi pentru întreaga sa istorie viitoare. Mai presus de îndîrjirea cu care ne continuăm urcuşul spre fericire şi împlinire materială şi morală, fiinţa noastră este plină de dragoste faţă de întiiul om al ţării, care este mîndru că aparţine acestui popor eroic, care este mîndru că este, cu alte cuvinte, concetăţeanul nostru al tuturor truditorilor acestui pămînt — de la oţelar la academician, de la plugar la general. Cum oare să ne simţim noi, toată suflarea acestui pămînt, că trăim şi muncim sub oblăduirea generoasă a unui asemenea partid, care are în frunte un conducător întotdeauna contopit cu gîndul şi cu fapta, cu întreaga sa fiinţă cu naţiunea care l-a aşezat in fruntea ei? Şi l-a aşezat pentru a i se dărui cu nimeni altul spre binele şi fericirea ei. Cred că răspunsul este pe cît de răspicat şi concret, tot pe citit de fără echivoc prin sensul lui unic: să i ne dăruim tot atit de total, să ne suflecăm mîneca şi să refacem ţara greu lovită, şi să nu ne oprim la o refacere pur şi simplu, ci s-o amplificăm pe măsura Programului ce l-am adoptat fără rezerve; să n-avem linişte şi astîmpăr pină nu vom trăi noi, cei de azi, binefacerile celei mai drepte orînduiri din istorie — comunismul, să vibrăm neostoit la ideile de pace, frăţie, prosperitate şi dreptate pe întreaga planetă. Să-l urmăm, adică, cu neţărmurită încredere şi dragoste, pentru ca mîndria de a aparţine acestui popor şi acestui pămînt să fie reciprocă şi totală prin ardenţa gindului şi cutezanţa faptelor spre înalt şi pur. Şi toate acestea poartă un singur şi simplu nume, emoţionant prin cuprinzătoarea lui simplitate: omenie. IULIU MOLDOVAN, preşedintele Comitetului judeţean de cultură şi educaţie socialistă Tablou al remarcabilelor înfăptuiri Expunerea tovarăşului Nicolae Ceauşescu cu privire la activitatea partidului şi a întregului popor pentru înlăturarea urmărilor cutremurului catastrofal din 4 martie, dezvoltarea economicosocială actuală a ţării, activitatea internaţională a partidului şi statului şi situaţia politică mondială, constituie un cuprinzător tablou al remarcabilelor înfăptuiri obţinute de poporul nostru în dezvoltarea economico-socială a patriei şi îmi exprim deplina adeziune pentru transpunerea în viaţă a măsurilor preconizate pentru dezvoltarea în continuare în ritm înalt a întregii economii naţionale. Lucrătorii ogoarelor din Sîntana şi-au manifestat spiritul de omenie, asemenea multor unităţi din judeţul nostru, contribuind la ajutorarea familiilor sinistrate cu însemnate cantităţi de produse agricole. Astfel, au fost livrate în „Contul omeniei“ 12 tone de grîu, porumb şi cartofi precum şi 27.000 lei, echivalentul a 1.350 zile-normă. în această campanie de primăvară mecanizatorii şi cooperatorii au muncit cu înalt simţ de răspundere pentru efectuarea tuturor lucrărilor în epoca optimă, asigurînd toate condiţiile necesare realizării şi depăşirii sarcinilor de plan, a angajamentelor asumate. ALEXANDRU PUNI preşedintele C.A.P. Sintana forţele satelor au acţionat energic pentru Încheierea lucrărilor din prima epocă Timpul deosebit de prielnic din a doua parte a lunii martie cît şi buna organizare a muncii mecanizatorilor şi cooperatorilor din unităţile agricole au dus la impulsionarea lucrărilor agricole In cîmp, la efectuarea lor în perioada optimă. Astfel, potrivit datelor centralizate la Direcţia generală a agriculturii, pină la 31 martie culturile din epoca I au fost insămînţate în proporţie de 98 la sută. Datorită aplicării măsurilor iniţiate de Comandamentul agricol judeţean de către organele şi organizaţiile de partid, de comandamentele agricole comunale, prin participarea tuturor forţelor satelor la lucrările de sezon s-a reuşit încheierea însămînţării orzoaicei, ovăzului, culturilor furajere, a legumelor din urgenţa, a inului pentru fuior, precum şi a cartofilor de vară. De asemenea, s-a încheiat insăminţarea sfeclei de zahăr pe întreaga suprafaţă prevăzută de 15.500 ha, fiind una din culturile de bază ale judeţului nostru. Datorită urmăririi atente a modului de desfăşurare a acestei lucrări de către specialiştii din unităţile agricole, peste tot s-au executat lucrări de calitate, care să asigure realizarea planului de producţii şi angajamentelor asumate. Au fost insămînţate, de asemenea, 9.858 ha de trifoi sub plantă protectoare, ceea ce reprezintă 85 la sută din suprafaţa planificată, lucrare care trebuie să se încheia in cal mai scurt timp. Realizări sub posibilităţi s-au înregistrat la cultura cartofului de toamnă unde din 2.100 ha s-au plantat doar 880 ha. Cu realizări mai bune se prezintă consiliile intercooperatiste Luduş, Reghin, Gorneşti şi Zau. Lucrarea nu a început încă în unităţile agricole din consiliile intercooperatiste Breaza şi Sovata, realizări slabe se înregistrează şi în unităţile din consiliile Sighişoara, Vînători şi Bahnea. In ultima perioadă s-a trecut şi la erbicidarea culturilor de toamnă, lucrare efectuată la nivel de judeţ în procent de 13 la sută. Odată cu încălzirea timpului este necesară impulsionarea şi a acestei lucrări, a celor de pregătire a terenului pentru însămînţarea porumbului precum şi a lucrărilor de pe păşuni, din livezi şi grădinile de legume. La Albeşti, cartofii se plantează operativ, iar la Danescu... încetinitorul Cu cele 340 ha de cartofi, care vor fi plantate in această primăvară, Consiliul intercooperatist Sighişoara este unul din marii cultivatori de cartofi din judeţ. Despre modul de desfăşurare a lucrărilor de plantare în unităţile aparţinătoare ne-a vorbit preşedintele consiliului intercooperatist, inginerul Achim Popovich VASILE ORZA. (Continuare în pag. a 4-a) La C.A.P. Iernut plantarea cartofilor se apropie de sfirşit. Independenţa de stat a României nu a fost nicicînd un dar al marilor puteri Veacuri de-a rîndul lupta pentru independenţă şi unitate naţională a fost o cauză dreaptă şi scumpă a întregului popor român, un deziderat pentru împlinirea căruia, de-a lungul veacurilor, s-au dus bătălii grandioase şi s-au dat multe jertfe. Efortul politico-diplomatic, economic şi militar ce l-a făcut poporul român avea să demonstreze că el este capabil să obţină independenţa prin forţe proprii, slujindu-se de unele condiţii externe favorabile, dar bizuindu-se in primul rînd, pe el însuşi Proclamarea independenţei absolute a României şi consfinţirea neatîrnării pe cîmpul de luptă nu a fost efectul unei întîmplări sau conjuncturi, al jocului sau bunăvoinţei marilor puteri europene, ci a fost o cucerire, rezultatul logic şi logic al dezvoltării naţiunii române, al necurmatelor strădanii ce au ţintit la înlăturarea oricărei forme de dominaţie străină. Diplomaţia românească a întreprins o serie de acţiuni pentru obţinerea independenţei pe cale paşnică, în condiţiile intensificării luptei popoarelor balcanice împotriva Imperiului otoman. Toate acestea au rămas fără rezultat, datorită opoziţiei marilor puteri europene. Votul de la 9 Mai 1877 a fost un mare pas către cucerirea independenţei depline a statului român, a fost un salt calitativ săvîrşit într-un cadru istoric de continuitate şi ascendenţă. Proclamarea neatîrnării ţării venea să răspundă unei aspiraţii istorice fundamentale. Atunci cînd Mihail Kogălniceanu afirma „sintem independenţi, sintem naţiune de sine stătătoare“ nu se adresa numai Adunării, ci şi veacurilor încărcate de istorie şi viitorime, cu satisfacţie şi nemărginită încredere în puterile poporului român, al cărui interpret era, de a-şi făuri istoria în deplin acord cu valoroasele sale tradiţii. Erau cuvinte cu valoare de simbol ce cuprindeau în sine hotărîrea unui întreg popor de a sfărîma pe veci învechitele structuri ale relaţiilor statornicite între Ţările Române şi Turcia şi, totodată, regimul de tutelă şi imixtiune exercitat de aşa-zisele puteri garante după pacea de la Paris din 1856 şi Conferinţa din august 1858. Aflind despre proclamarea independenţei României marile puteri europene au reacţionat în mod diferit în funcţie de interesele lor în Balcani. Turcia a învinuit ţara noastră de rebeliune, iar guvernul englez declara că „puţin îl interesează dacă este sau nu o Românie“, calificînd acţiunea României ca o „ambiţie bolnăvicioasă" şi a cerut mă* suri de pedep* sire a guvernu lui român. La Paris, vestea a fost primită de oficialităţile fran* ceze cu răceală. Nici la Berlin ho* tărîrea României nu a fost primită favorabil, afirmîndu-se că această problemă va fi luată în discuţie la congresul de pace. Austro-Ungaria a arătat guvernului român că poziţia sa va fi luată în funcţie de rezultatul războiului rusoturc şi de atitudinea pe care o va avea România. Italia şi-a dat consimţămîntul pentru actul politic al României, dar datorită poziţiei sale în rîndul marilor puteri a păstrat o oarecare rezervă. Guvernul țarist a recunoscut independența de fapt, dar nu și de drept, arătînd că MIHAI ROGOSCA profesor (Continuare in pag. a 3-a) p^T^^Centenanj^lhiidep