Steaua Roşie, septembrie 1979 (Anul 31, nr. 205-230)
1979-09-15 / nr. 217
w ■ ANDER ANNA, directoarea Teatrului de stat de păpuşi, DESPRE NOUA STAGIUNE — începem stagiunea 1979— 1980 sub semnul exigenţelor muncii ideologice, cultural-educative puse in cuvintarea tovarăşului Nicolae Ceauşescu, secretar general al partidului, la Consfătuirea de lucru de la C.C. al P.C.R. din septembrie a.c. Ne alăturim cu responsabilitate comunistă muncii de educare a tinerei generaţii prin aciditatea noastră specifică, de formare a conştiinţei socialiste, a omului nou, in spiritul umanismului, al dragostei faţă de muncă, de patria socialistă. Toate sarcinile şi obiectivele noii stagiuni a teatrului de păpuşi vor fi îndeplinite, avind drept criteriu o nouă calitate in munca de educaţie prin actul artistic. In lumina acestor sarcini a fost conceput repertoriul în care predomină dramaturgia originală şi actuală. Stagiunea începe astăzi la ora 10:30, la sediu, cu unul din marile succese ale teatrului, premiul I la prima ediţie a Festivalului naţional „Cîntarea României“, „Pui de om“ de Victor Eftimiu, în regia Măriei Mierluţ, scenografia Haller Iosif, muzica Ionel Clinciu. Secţia maghiară prezintă mâine, 16 septembrie, ora 11, tot la sediu, premiera absolută „Inima omului de zăpadă“ de scriitorul tîrgumureşean Éltető József, regia Antal Păl, scenografia Szabó Erzsébet, muzica Sárossy Endre. „ Remarcăm, deci, încă de la începutul stagiunii, prezenţa dramaturgiei originale prin prezenţa chiar a scriitorilor tîrgumureşeni. Prefiguraţi în continuare stagiunea, spre informarea publicului. Prima premieră la secţia română va fi „Jupîn Vulpache Vulpescu“ după Móra Ferenc de Papa Relly, traducerea de regretatul scriitor tîrgumureşean Tudor Babteş. Prin introducerea în repertoriu a acestei piese am vrut ca în limba română să facem cunoscută literatura clasică maghiară pentru copii. Regia spectacolului va fi realizată de Maria Mierluţ, scenografia de Haller Iosif. Cea de-a doua premieră va fi un titlu din dramaturgia originală tîrgumureşeană, „Poveste de iarnă“, de Mihai Sin, o piesă pentru şcolari. A treia premieră va fi o dramatizare din literatura clasică universală din cartea foarte iubită de copii şi tradusă la noi de Zoe Dumitrescu Buşulenga. Este vorba de „Ursuleţul Winnie Polt“ de Alan Alexander Milne, dramatizate de actorul teatrului nostru Marius Răcăşan. La secţia maghiară, următoarea premieră va fi „Albă ca Zăpada“ de Fraţii Grimm, în regia lui Antal Păl. Urmează premiera absolută cu „Umbrela fermecată“ de Bajor Andor, în regia lui Antal Pál. O piesă scrisă cu deosebit talent, cu o dragoste nemărginită pentru copii, o pledoarie pentru cultul muncii, pentru frumuseţea practicării cu pasiune a unei meserii. La secţia maghiară vor fi refăcute spectacolele „O fetiţă caută un cîntec“ de Alecu Popovici şi „Guliver în ţara păpuşilor“ de I. Pechr, în adaptarea lui Antal Pal. De subliniat că fiecare secţie va avea în această stagiune cîte 8—10 reluări. Contribuţia Teatrului de stat de păpuşi la educaţia celei mai tinere generaţii în vacanţa de vară s-a concretizat în spectacole prezentate în taberele de pionieri şi şcolari din judeţ şi va continua după începerea stagiunii. Secţia maghiară va întreprinde în septembrie un turneu cu „Prinţesa adormită“, iar secţia română în octombrie, cu „Tigrişorul Petre“ OLGA APOSTOL pirtwj'NMMM ivjaii|'rpfipMl iata T culturala is..^ - ■ ■ ■ O limbă aşteptate Plutesc pîraiele-n pustiul unui cer Şi se îngroapă păsările-n ierburi, Drum e pin’ la-nserarea albastrului din ger Mai mor copacii drepţi in golul unor cercuri. Mai bat la uşa tindei plopii goi Năuci de depărtările din ploi, Aşteaptă cimp arat, cu rinduri să mai vină Condeiul petrecut in paloş de lumină. Vreau să mă-ngrop simviţă-n brazda lată A timpului de-atîtea aşteptări udată ... Secunda asta-n echilibru cadă Prin a salcimilor, de flori dinţii zăpadă. LAZAR LADARIU Carnet plastic NEMES LÁSZLÓ In sfîrşit, personala de pictură a plasticianului Nemes László, găzduită pe simezele galeriei U.A.P. (Palatul culturii) din Tg.-Mureş, ne-a adus, se pare, in faţa unuia dintre cele mai interesante evenimente plastice ale anului. Nu ne gindim la cel mai important ca valoare social-artistică ci la cel mai interesant, cel mai proaspăt, reverberant pe scara unei anumite imagini a vieţii plastice tîrgumureşene, cu iz de şoc pentru o anumită atmosferă de creaţie din ultimii ani. A treia personală in Tg.Mureş a pictorului Nemes László (1972, 1976) reuneşte lucrări din ultimii doi ani de creaţie, în exclusivitate ultimii doi ani, perioadă în care atît în concepţia plastică, paleta cromatică, cit şi in tematica lucrărilor s-au produs schimbări esenţiale, schimbări ce au aşezat cele trei compartimente în făgaşul unei individualităţi pronunţate, în albia pe care un izvor proaspăt ţîşnit în „geografia“ vieţii de creaţie plastică românească şi-a găsit-o, după îndelungi şi nu puţin anevoioase căutări, în pămîntul unei fertile munci de creaţia. Un iz renascentist în colorit, în lumina lucrărilor, in atmosfera generală, un cadru aerat, în dauna unor detalii nu gratuit mărunţite, vin să şteargă amintirea lucrărilor anterioare împăstate nu de puţine ori gratuit, a culorilor tari cu explozii incendiare de Vermillion, a frămîntatei pensulaţii în căutarea unei tuşe optime. Ca univers ideatic, creaţia plasticianului Nemes László se racordează unor puternice trăiri profurul interioare — cu uşoare trimiteri existenţiale — pedalarea făcîndu-se pe acel alter ego reflectat in planul existenţei, conflictul realizîndu-se pe planul încercării de „împăcare" a propriilor ginduri, crezuri artistice, incipient filozofice, cu realitatea lumii înconjurătoare. Creaţia lui Nemes László nu este aceea a unei teme anost îmbrăcate intr-o formă de transpunere plastică, ci aceea a unei idei pline de miez, adine decantate in laboratorul de suflet şi minte al artistului. Tînăr fiind, acum cind şi-a găsit făgaşul ca şi concepţie şi manieră de interpretare (fără a cădea în manierism), punindu-şi probleme importante de-ale vieţii, naturii şi societăţii, Nemes László vine să se aşeze ca un semn inedit in viaţa plastică tîrgumureşeană, deschizindu-şi cu curaj sufletul în faţa oamenilor, abordind procesul de creaţie cu un nou dinamism dezablat de convenţionalisme, de canoane şi structuri schematice ca apel tematic. Dorindu-l mai apropiat de cotidian, nu pe planul arderii intelectuale şi spirituale pe care se situează categoric, ci pe acela al opunerii faptei şi faptului contemporan propriei capacităţi de transpunere artistică, socotim că pictorul Nemes László din Tg.-Mureş a devenit un semn de exclamare în viaţa plastică a judeţului. DORU MUREŞAN început de stagiune muzicală Noua stagiune muzicală s-a deschis la începutul acestei săptămîni sub semnul evoluţiei Filarmonicii tîrgumureşene în ultima vreme şi îndeosebi în acest an, cînd munca ei a fost încununată de un şir de distincţii cucerite la faza republicană a Festivalului naţional „Cîntarea României“, ediţia a doua. In consecinţă, ne-am putut aştepta la o prestaţie corespunzătoare chiar de la primul concert şi, în general, aşteptările au fost confirmate. Spunem în general şi nu în totalitate, deoarece limite fireşti ţinînd de componenţa unui sau altuia dintre compartimente frînează— deocamdată — performanţele pe care le-am dori. Fapt mai puţin obişnuit, concertul inaugural a fost unul în exclusivitate vocal-simfonic, deci lipsit de elementul „spectacular“ pe care-l confundăm adesea, din păcate, cu prezenţa unui solist. Aceasta ne dovedeşte existenţa unor prejudecăţi în rîndul unei părţi a publicului, care apreciază un concert sau un alt soi de manifestare muzicală după criteriul exclusiv al performanţei instrumentale. Şi nu e bine să fie aşa, după cum vom avea ocazia s-o spunem din nou, mai jos, Cristian Mandeal, care în doi ani de zile s-a impus atenţiei unanime a publicului şi specialiştilor din ţară, confirmă neîncetat marile noastre speranţe, dovedindu-se acelaşi stăruitor şef de orchestră pentru abordarea şi, îndeosebi, realizarea unor mari partituri ale creaţiei universale. Ne-a propus, mai întii, Cantata pentru cor mixt şi orchestră „La răscruce de timpuri“ de Adrian Iorgulescu, un nume din ce în ce mai frecvent pe afişele filarmonicilor, şi care, spre satisfacţia tîrgumureşenilor, care au mai avut prilejul să-l asculte, propune de fiecare dată lucrări scrise cu seriozitate şi măiestrie, în afara oricăror teribilisme ce-i tentează pe mulţi din generaţia sa. Simfonia a IX-a de Beethoven a apărut remarcabil realizată sub raport orchestral. Acest colectiv, încă dezechilibrat numericeşte la partidele de viori, este totuşi de o certă maturitate. Mai puţin mulţumiţi ne declarăm cu secţiunea vocală. De fapt, nu intenţionăm vreun reproş la adresa corului. Dimpotrivă, corul şi dirijoarea Birtalan Judit au făcut mai mult decît se putea face cu o formaţie atît de puţin numeroasă într-o astfel de lucrare. Dorinţa de a suplini volumul sonor redus al corului a dus, tocmai de aceea, la unele nedorite „ieşiri in evidenţă“ a unor voci. Credem că se impune apelul la o formaţie similară, pentru a reuni un număr suficient de voci, absolut indispensabil în cazul de faţă. Din cvartetul de solişti — Gerda Radier, Rodica Mitrică, Florin Diaconescu şi Adrian Ştefănescu — au lăsat o bună impresie vocile de femei şi, în parte, tenorul. i Joi seara a avut loc recitalul baritonului Dan Iordăchescu şi al pianistului Dan Grigore. Spre regretul său, publicul n-a sesizat din timp importanţa evenimentului şi astfel, acest cuplu excepţional, care este asaltat oriunde ar merge, a cîntat in faţa unui număr de cîteva zeci de persoane, dar care nu vor uita multă vreme acest memorabil periplu prin creaţia de lied a lui Schubert, Schumann, Brahms, Ravel, Enescu, Paul Constantinescu şi Modest Musorgski. Marele cîntăreţ-actor care a uimit publicul european şi american poate fi pe drept cuvînt considerat ca o mare competenţă mondială, în timp ce nu mai puţin celebrul său partener şi-a adus o contribuţie de mare subtilitate şi fineţe la realizarea unui program care a fascinat... zecile de ascultători. Să notăm că acelaşi program figurează în Festivalul „George Enescu“ peste cîteva zile, unde, cu siguranţă, afluenţa va fi alta decît la Tg - Mureş. Comentariile sînt de prisos. BUJOR DÂNȘOREAN • STEAUA ROSTE PROTNA 3 NICOLAE FILMON 160 DE ANI DE LA NAŞTERE Nicolae Filimon este o apariţie puţin curioasă pe firmamentul literelor româneşti. Cu bruma de învăţătură acumulată la o şcoală de catiheţi el reuşeşte să dea cel mai închegat roman românesc de pînă la el şi romanul care a avut cele mai importante consecinţe asupra evoluţiei ulterioare a romanului românesc. E semn că omul avea mult har şi în alte condiţii am fi putut vorbi despre el ca despre Balzac al nostru. A scris destul de mult şi destul de divers: cîteva nuvele romantice (Mateo Cipriani, Friedrich Staaps sau Atentatul de la Schönbrunn în contra vieţii lui Napoleon) cîteva nuvele realiste (Nenorocirile unui slujnicar, O cantatriţă pe uliţă), nişte impresii de călătorie deosebit de interesante (Escursiuni în Germania Meridională), cîteva basme, o seamă de cronici muzicale şi dramatice şi un roman care l-a făcut celebru (Ciocoii vechi şi noi sau Ce naşte din pisică tot şoareci mănîncă), tipărit întri in „Revista română“ a lui Al. Odobescu (1862—1863) şi retipărit în volum separat în 1863. Şi pînă la această dată istoria noastră literară consemnează tentativele româneşti ale lui Dinu. Cantemir şi M. Kogălniceanu. In plus, în epocă aveau mare trecere romanele senzaţionale ale unor Paul de Kock şi Eugene Sue, care vor genera şi la noi „romanul de mistere“ (I.M. Bujoreanu, G. Baronzi). Filimon însă nu se lasă „copleşit“ de atmosferă şi privirea sa este aţintită asupra mediului în care trăieşte, descoperind elementul nou, product al dezvoltării relaţiilor capitaliste în Principate : ciocoiul, cu calitatea lui morală — arivismul. Deşi structura romanului este cam lineară, tipul descoperit de Filimon a făcut carieră strălucită prin faptul că era un tip emblematic pentru societatea românească intrată pe făgaşul capitalismului. Dinu Păturică, prin lipsa de scrupule şi energia pe care o investeşte pentru a triumfa, e fratele mai vîrstnic al lui Tănase Scatiu (din Viaţa la ţară şi Tănase Scatiu de Duiliu Zamfirescu), al lui Lică Trubaduru (din romanele Hortensiei Papadat Bengescu), al lui Stănică Raţiu (din Enigma Otiliei de Călinescu), al lui Iancu Urmatecu (din Sfîrşit de veac în Bucureşti de I.M Sadoveanu), toţi trimiţînd subtil la tipologia lui Balzac. Raportat la evoluţia ulterioară a romanului românesc, romanul lui Filimon, cu toate inerentele lui carenţe, marchează un început de drum şi se constituie şi ca un model, iar scriitorul, cu cît este citit şi recitit mai des, îşi dovedeşte inepuizabila vigoare. SERAFIM DUICU CREATORI ŞI CREAŢII ORIGINALE IN CADRUL FESTIVALULUI NAŢIONAL „CÎNTAREA ROMÂNIEI“ Arta modelării metalului incandescent Teodor Popa lucrează de peste două decenii în secţia de sudură a marelui Combinat chimic din Tîrnăveni. Este nu numai un iscusit sudor, ci şi un artist în înţelesul propriu al termenului. Numele acestui om scund, cu ochii mici şi scrutători, a ajuns cunoscut şi în afara judeţului Mureş. El a avut întotdeauna — cum ne-a spus — orgoliul lucrului care nu s-a mai făcut încă, ori l-au făcut puţini înaintea lui.. .Fidel acestui crez artistic, lucrările sale — plăsmuite în tehnica, deloc uşoară, a sudurii metalului — sunt de o mare originalitate. „O tehnică unicat — apreciază Teodor Popa — în care, subochiul „pistolului* de sudură, metalul cade, la peste 1.000 de grade, strop cu strop. Abia de acum începe actul creaţiei, ştiinţa de a da formă artistică acestor „mărgele“ de metal incandescent. Aşa s-au născut lucrări cum sunt: „Carbidarul“ (omagiu adus colegilor din combinat, expusă în atelierul de sudură — laboratorul său de creaţie), „Soldatul eliberator“, „Balerinii“, „Basorelief“, „Idilă“ şi multe altele, cu care Teodor Popa a participat la majoritatea expoziţiilor judeţene şi interjudeţene ale ultimului deceniu. Adevărată apreciere a valorii creaţiei sale artistice (născută direct din profesia de sudor) s-a produs sub generoasele auspicii ale Festivalului naţional „Cîntarea României“. La prima ediţie a acestei grandioase manifestări a muncii şi creaţiei, lucrările sale, intitulate „Purtata“, „Dansatorii“ şi „Cîntăreţii“ au fost distinse cu premiul III pe ţară. Cu lucrarea intitulată „In grădină“, Teodor Popa obţine şi la etapa republicană a celei de-a doua ediţii a Festivalului „Cîntarea României“, acelaşi loc III pe ţară. „Încadrîndu-se într-o viziune tradiţională — ne spune Valeriu Vaida, directorul Centrului de îndrumare a creaţiei populare al judeţului Mureş — lucrările acestui apreciat artist amator vădese originalitate stilistică, înţelegere a posibilităţilor specifice fiecărui metal, din care plăsmuieşte (cu mîinile sale bătătorite) forme capabile să exprime gînduri, idei şi sentimente legate de viaţa de zi cu zi a oamenilor“. GHEORGHE GIURGIU