Steaua Roşie, septembrie 1979 (Anul 31, nr. 205-230)

1979-09-15 / nr. 217

w ■ ANDER ANNA, directoarea Teatrului de stat de păpuşi, DESPRE NOUA STAGIUNE — începem stagiunea 1979— 1980 sub semnul exigenţelor muncii ideologice, cultural-edu­cative puse in cuvintarea tova­răşului Nicolae Ceauşescu, secre­tar general al partidului, la Con­sfătuirea de lucru de la C.C. al P.C.R. din septembrie a.c. Ne a­­lătur­im cu responsabilitate co­munistă muncii de educare a ti­nerei generaţii prin aciditatea noastră specifică, de formare a conştiinţei socialiste, a omului nou, in spiritul umanismului, al dragostei faţă de muncă, de pa­tria socialistă. Toate sarcinile şi obiectivele noii stagiuni a tea­trului de păpuşi vor fi îndepli­nite, avind drept criteriu o no­uă calitate in munca de educa­ţie prin actul artistic. In lumina acestor sarcini a fost conceput repertoriul în care predomină dramaturgia originală şi actuală. Stagiunea începe astăzi la ora 10:30, la sediu, cu unul din ma­rile succese ale teatrului, pre­miul I la prima ediţie a Festiva­lului naţional „Cîntarea Româ­niei“, „Pui de om“ de Victor Ef­­timiu, în regia Măriei Mierluţ, scenografia Haller Iosif, muzica Ionel Clinciu. Secţia maghiară prezintă mâine, 16 septembrie, ora 11, tot la sediu, premiera absolută „Inima omului de ză­padă“ de scriitorul tîrgumure­­şean Éltető József, regia Antal Păl, scenografia Szabó Erzsébet, muzica Sárossy Endre. „ Remarcăm, deci, încă de la începutul stagiunii, prezenţa dra­maturgiei originale prin prezen­ţa chiar a scriitorilor tîrgumure­­şeni. Prefiguraţi în continuare stagiunea, spre informarea pu­blicului.­­ Prima premieră la secţia română va fi „Jupîn Vulpache Vulpescu“ după Móra Ferenc de Papa Relly, traducerea de regre­tatul scriitor tîrgumureşean Tu­dor Babteş. Prin introducerea în repertoriu a acestei piese am vrut ca în limba română să facem cu­noscută literatura clasică ma­ghiară pentru copii. Regia spec­tacolului va fi realizată de Ma­ria Mierluţ, scenografia de Haller Iosif. Cea de-a doua premieră va fi un titlu din dramaturgia ori­ginală tîrgumureşeană, „Poveste de iarnă“, de Mihai Sin, o piesă pentru şcolari. A treia premieră va fi o dramatizare din literatu­ra clasică universală din cartea foarte iubită de copii şi tradusă la noi de Zoe Dumitrescu Buşu­­lenga. Este vorba de „Ursuleţul Winnie Polt“ de Alan Alexander Milne, dramatizate de actorul teatrului nostru Marius Răcăşan. La secţia maghiară, următoa­rea premieră va fi „Albă ca Ză­pada“ de Fraţii Grimm, în regia lui Antal Păl. Urmează premie­ra absolută cu „Umbrela ferme­cată“ de Bajor Andor, în regia lui Antal Pál. O piesă scrisă cu deosebit talent, cu o dragoste ne­mărginită pentru copii, o ple­doarie pentru cultul muncii, pen­tru frumuseţea practicării cu pa­siune a unei meserii. La secţia maghiară vor fi refăcute specta­colele „O fetiţă caută un cîntec“ de Alecu Popovici şi „Guliver în ţara păpuşilor“ de I. Pechr, în adaptarea lui Antal Pal. De subliniat că fiecare secţie va avea în această stagiune cîte 8—10 reluări. Contribuţia Teatrului de stat de păpuşi la educaţia celei mai tinere generaţii în vacanţa de vară s-a concretizat în spec­tacole prezentate în taberele de pionieri şi şcolari din judeţ şi va continua după începerea sta­giunii. Secţia maghiară va în­treprinde în septembrie un tur­neu cu „Prinţesa adormită“, iar secţia română în octombrie, cu „Tigrişorul Petre“ OLGA APOSTOL pirtwj'NMMM ivjaii|'rpfipMl iata T culturala i­s..^ - ■ ■ ■ O limbă aşteptate Plutesc pîraiele-n pustiul unui cer Şi se îngroapă păsările-n ierburi, Drum e pin’ la-nserarea albastrului din ger Mai mor copacii drepţi in golul unor cercuri. Mai bat la uşa tindei plopii goi Năuci de depărtările din ploi, Aşteaptă cimp arat, cu rinduri să mai vină Condeiul petrecut in paloş de lumină. Vreau să mă-ngrop simviţă-n brazda lată A timpului de-atîtea aşteptări udată ... Secunda asta-n echilibru cadă Prin a salcimilor, de flori dinţii zăpadă. LAZAR LADARIU Carnet plastic NEMES LÁSZLÓ In sfîrşit, personala de pic­tură a plasticianului Nemes László, găzduită pe simezele galeriei U.A.P. (Palatul cul­turii) din Tg.-Mureş, ne-a a­­dus, se pare, in faţa unuia dintre cele mai interesante e­­venimente plastice ale anului. Nu ne gindim la cel mai im­portant ca valoare social-ar­­tistică ci la cel mai intere­sant, cel mai proaspăt, rever­berant pe scara unei anumite imagini a vieţii plastice tîrgu­­mureşene, cu iz de şoc pentru o anumită atmosferă de crea­ţie din ultimii ani. A treia personală in Tg.­­Mureş a pictorului Nemes László (1972, 1976) reuneşte lucrări din ultimii doi ani de creaţie, în exclusivitate ulti­mii doi ani, perioadă în care atît în concepţia plastică, pa­leta cromatică, cit şi in te­matica lucrărilor s-au produs schimbări esenţiale, schim­bări ce au aşezat cele trei compartimente în făgaşul u­­nei individualităţi pronunţate, în albia pe care un izvor proaspăt ţîşnit în „geografia“ vieţii de creaţie plastică ro­mânească şi-a găsit-o, după îndelungi şi nu puţin anevo­ioase căutări, în pămîntul unei fertile munci de creaţia. Un iz renascentist în colorit, în lumina lucrărilor, in atmo­sfera generală, un cadru ae­rat, în dauna unor detalii nu gratuit mărunţite, vin să şteargă amintirea lucrărilor anterioare împăstate nu de puţine ori gratuit, a culorilor tari cu explozii incendiare de Vermillion, a frămîntatei pensulaţii în căutarea unei tuşe optime. Ca univers idea­tic, creaţia plasticianului Ne­mes László se racordează u­­nor puternice trăiri profurul interioare — cu uşoare trimi­teri existenţiale — pedalarea făcîndu-se pe acel alter ego reflectat in planul existenţei, conflictul realizîndu-se pe pla­nul încercării de „împăcare" a propriilor ginduri, crezuri artistice, incipient filozofice, cu realitatea lumii înconjură­toare. Creaţia lui Nemes László nu este aceea a unei teme anost îmbrăcate intr-o formă de transpunere plasti­că, ci aceea a unei idei pline de miez, adine decantate in laboratorul de suflet şi minte al artistului. Tînăr fiind, acum cind şi-a găsit făgaşul ca şi concepţie şi manieră de interpretare (fă­ră a cădea în manierism), pu­­nindu-şi probleme importante de-ale vieţii, naturii şi socie­tăţii, Nemes László vine să se aşeze ca un semn inedit in viaţa plastică tîrgumureşeană, deschizindu-şi cu curaj sufle­tul în faţa oamenilor, abor­­dind procesul de creaţie cu un nou dinamism dezablat de convenţionalisme, de canoane şi structuri schematice ca apel tematic. Dorindu-l mai apro­piat de cotidian, nu pe pla­nul arderii intelectuale şi spi­rituale pe care se situează categoric, ci pe acela al opu­nerii faptei şi faptului con­temporan propriei capacităţi de transpunere artistică, soco­tim că pictorul Nemes László din Tg.-Mureş a devenit un semn de exclamare în viaţa plastică a judeţului. DORU MUREŞAN început de stagiune muzicală Noua stagiune muzicală s-a deschis la începutul acestei săp­­tămîni sub semnul evoluţiei Fi­larmonicii tîrgumureşene în ul­tima vreme şi îndeosebi în acest an, cînd munca ei a fost încu­nunată de un şir de distincţii cu­cerite la faza republicană a Fes­tivalului naţional „Cîntarea Ro­mâniei“, ediţia a doua. In consecinţă, ne-am putut aş­tepta la o prestaţie corespunză­toare chiar de la primul concert şi, în general, aşteptările au fost confirmate. Spunem în gene­ral şi nu în totalitate, deoarece limite fireşti ţinînd de compo­nenţa unui sau altuia dintre compartimente frînează­­— deo­camdată — performanţele pe ca­re le-am dori. Fapt mai puţin obişnuit, con­certul inaugural a fost unul în exclusivitate vocal-simfonic, deci lipsit de elementul „spectacular“ pe care-l confundăm adesea, din păcate, cu prezenţa unui solist. Aceasta ne dovedeşte existenţa unor prejudecăţi în rîndul unei părţi a publicului, care aprecia­ză un concert sau un alt soi de manifestare muzicală după crite­riul exclusiv al performanţei in­strumentale. Şi nu e bine să fie aşa, după cum vom avea ocazia s-o spunem din nou, mai jos, Cristian Mandeal, care în doi ani de zile s-a impus atenţiei u­­nanime a publicului şi specialiş­tilor din ţară, confirmă neîncetat marile noastre speranţe, dove­­dindu-se acelaşi stăruitor şef de orchestră pentru abordarea şi, în­deosebi, realizarea unor mari partituri ale creaţiei universale. Ne-a propus, mai întii, Cantata pentru cor mixt şi orchestră „La răscruce de timpuri“ de Adrian Iorgulescu, un nume din ce în ce mai frecvent pe afişele filar­monicilor, şi care, spre satisfacţia tîrgumureşenilor, care au mai a­­vut prilejul să-l asculte, propune de fiecare dată lucrări scrise cu seriozitate şi măiestrie, în afara oricăror teribilisme ce-i tentează pe mulţi din generaţia sa. Simfonia a IX-a de Beethoven a apărut remarcabil realizată sub raport orchestral. Acest co­lectiv, încă dezechilibrat nume­­riceşte la partidele de viori, este totuşi de o certă maturitate. Mai puţin mulţumiţi ne declarăm cu secţiunea vocală. De fapt, nu in­tenţionăm vreun reproş la adre­sa corului. Dimpotrivă, corul şi dirijoarea Birtalan Judit au fă­cut mai mult decît se putea fa­ce cu o formaţie atît de puţin numeroasă într-o astfel de lu­crare. Dorinţa de a suplini volu­mul sonor redus al corului a dus, tocmai de aceea, la unele nedo­rite „ieşiri in evidenţă“ a unor voci. Credem că se impune ape­lul la o formaţie similară, pen­tru a reuni un număr suficient de voci, absolut indispensabil în cazul de faţă. Din cvartetul de solişti — Gerda Radier, Rodica Mitrică, Florin Diaconescu şi A­­drian Ştefănescu — au lăsat o bună impresie vocile de femei şi, în parte, tenorul. i­ Joi seara a avut loc recitalul baritonului Dan Iordăchescu şi al pianistului Dan Grigore. Spre regretul său, publicul n-a sesizat din timp importanţa evenimen­tului şi astfel, acest cuplu excep­ţional, care este asaltat oriunde ar merge, a cîntat in faţa unui număr de cîteva zeci de persoa­ne, dar care nu vor uita multă vreme acest memorabil periplu prin creaţia de lied a lui Schu­bert, Schumann, Brahms, Ravel, Enescu, Paul Constantinescu şi Modest Musorgski. Marele cîntăreţ-actor care a uimit publicul european şi ame­rican poate fi pe drept cuvînt considerat ca o mare competenţă mondială, în timp ce nu mai pu­ţin celebrul său partener şi-a a­­dus o contribuţie de mare subti­litate şi fineţe la realizarea unui program care a fascinat... ze­cile de ascultători. Să notăm că acelaşi program figurează în Fes­tivalul „George Enescu“ peste cî­teva zile, unde, cu siguranţă, a­­fluenţa va fi alta decît la Tg - Mureş. Comentariile sînt de pri­­sos. BUJOR DÂNȘOREAN • STEAUA ROSTE PROTNA 3 NICOLAE FILMON 160 DE ANI DE LA NAŞTERE Nicolae Filimon este o apa­riţie puţin curioasă pe firma­mentul literelor româneşti. Cu bruma de învăţătură acumu­lată la o şcoală de catiheţi el reuşeşte să dea cel mai înche­gat roman românesc de pînă la el şi romanul care a avut cele mai importante consecin­ţe asupra evoluţiei ulterioare a romanului românesc. E semn că omul avea mult har şi în alte condiţii am fi putut vorbi despre el ca despre Balzac al nostru. A scris destul de mult şi destul de divers: cîteva nuvele romantice (Mateo Ci­priani, Friedrich Staaps sau Atentatul de la Schönbrunn în contra vieţii lui Napoleon) cîteva nuvele realiste (Neno­rocirile unui slujnicar, O can­­tatriţă pe uliţă), nişte impresii de călătorie deosebit de inte­resante (Escursiuni în Germa­nia Meridională), cîteva bas­me, o seamă de cronici muzi­cale şi dramatice şi un roman care l-a făcut celebru (Ciocoii vechi şi noi sau Ce naşte din pisică tot şoareci mănîncă), ti­părit întri in „Revista româ­nă“ a lui Al. Odobescu (1862—1863) şi retipărit în vo­lum separat în 1863. Şi pînă la această dată istoria noas­tră literară consemnează ten­tativele româneşti ale lui Dinu. Cantemir şi M. Kogăl­­niceanu. In plus, în epocă a­­veau mare trecere romanele senzaţionale ale unor Paul de Kock şi Eugene Sue, care vor genera şi la noi „romanul de mistere“ (I.M. Bujoreanu, G. Baronzi). Filimon însă nu se lasă „copleşit“ de atmosferă şi privirea sa este aţintită a­­supra mediului în care tră­ieşte, descoperind elementul nou, product al dezvoltării relaţiilor capitaliste în Princi­pate : ciocoiul, cu calitatea lui morală — arivismul. Deşi structura romanului este cam lineară, tipul descoperit de Fi­limon a făcut carieră strălu­cită prin faptul că era un tip emblematic pentru societatea românească intrată pe făga­şul capitalismului. Dinu Pă­turică, prin lipsa de scrupule şi energia pe care o investeş­te pentru a triumfa, e fratele mai vîrstnic al lui Tănase Scatiu (din Viaţa la ţară şi Tănase Scatiu de Duiliu Zam­­firescu), al lui Lică Trubadu­­ru (din romanele Hortensiei Papadat Bengescu), al lui Stă­­nică Raţiu (din Enigma Otili­­ei de­­ Călinescu), al lui Iancu Urmatecu (din Sfîrşit de veac în Bucureşti de I.M Sadoveanu), toţi trimiţînd subtil la tipologia lui Bal­zac. Raportat la evoluţia ulte­rioară a romanului românesc, romanul lui Filimon, cu toate inerentele lui carenţe, mar­chează un început de drum şi se constituie şi ca un model, iar scriitorul, cu cît este citit şi recitit mai des, îşi dovedeş­te inepuizabila vigoare. SERAFIM DUICU CREATORI ŞI CREAŢII ORIGINALE IN CADRUL FESTIVA­LULUI NAŢIONAL „CÎNTAREA ROMÂNIEI“ Arta modelării metalului incandescent Teodor Popa lucrează de pes­te două decenii în secţia de su­dură a marelui Combinat chimic din Tîrnăveni. Este nu numai un iscusit sudor, ci şi un artist în înţelesul propriu al termenu­lui. Numele acestui om scund, cu ochii mici şi scrutători, a ajuns cunoscut şi în afara judeţului Mureş. El a avut întotdeauna — cum ne-a spus — orgoliul lucru­lui care nu s-a mai făcut încă, ori l-au făcut puţini înaintea lui.. .­Fidel acestui crez artistic, lu­crările sale — plăsmuite în teh­nica, deloc uşoară, a sudurii me­talului — sunt de o mare origina­litate. „O tehnică unicat — a­­preciază Teodor Popa — în care, sub­­ochiul „pistolului* de sudu­ră, metalul cade, la peste 1.000 de grade, strop cu strop. Abia de acum începe actul creaţiei, ştiinţa de a da formă artistică acestor „mărgele“ de metal in­candescent. Aşa s-au născut lu­crări cum sunt: „Carbidarul“ (o­­magiu adus colegilor din com­binat, expusă în atelierul de su­dură — laboratorul său de crea­ţie), „Soldatul eliberator“, „Ba­lerinii“, „Basorelief“, „Idilă“ şi multe altele, cu care Teodor Popa a participat la majoritatea expoziţiilor judeţene şi interju­­deţene ale ultimului deceniu. Adevărată apreciere a valorii creaţiei sale artistice (născută direct din profesia de sudor) s-a produs sub generoasele auspicii ale Festivalului naţional „Cînta­rea României“. La prima ediţie a acestei grandioase manifestări a muncii şi creaţiei, lucrările sa­le, intitulate „Purtata“, „Dansa­torii“ şi „Cîntăreţii“ au fost dis­tinse cu premiul III pe ţară. Cu lucrarea intitulată „In grădină“, Teodor Popa obţine şi la etapa re­publicană a celei de-a doua e­­diţii a Festivalului „Cîntarea României“, acelaşi loc III pe ţară. „Încadrîndu-se într-o viziu­ne tradiţională — ne spune Va­­leriu Vaida, directorul Centrului de îndrumare a creaţiei populare al judeţului Mureş — lucrările acestui apreciat artist amator vă­­dese originalitate stilistică, înţe­legere a posibilităţilor specifice fiecărui metal, din care plăsmu­ieşte (cu mîinile sale bătătorite) forme capabile să exprime gîn­­duri, idei şi sentimente legate de viaţa de zi cu zi a oamenilor“. GHEORGHE GIURGIU

Next