Steaua, 1974 (Anul 25, nr. 1-12)
1974-01-01 / nr. 1
ÎNCEPUT DE AN NOU Un nou an în care se pun nădejdi de pace şi bunăstare, un an de care sunt legate năzuinţele constructorilor unei societăţi multilateral dezvoltate în România, ca fiind o încununare a eforturilor, ca fiind un moment sărbătoresc marcat de aniversarea a 30 de ani de la insurecţia naţională antifascistă armată şi de viitorul Congres al Partidului, un nou an bogat ne aşteaptă. Progresele realizate in dezvoltarea şi modernizarea industriei şi agriculturii, a tuturor ramurilor economice, perfecţionarea continuă a bazei tehnico-materiale a socialismului, succesele invăţămîntului, culturii, artei, ştiinţei, creşterea continuă a nivelului de trai material şi spiritual în anul 1973 sunt fapte ce îndreptăţesc speranţele întregului popor că anul 1974 va fi aşa cum ni-l dorim. îndeplinirea planului cincinal pe perioada primilor trei ani, şi, aşa după cum spunea tovarăşul Nicolae Ceauşescu în cuvîntarea rostită la posturile de radio şi televiziune cu prilejul Anului nou „sporurile însemnate obţinute în dezvoltarea economiei naţionale, demonstrează realismul prevederilor planului cincinal, faptul că există toate condiţiile pentru îndeplinirea cincinalului înainte de termen, făcînd astfel un mare pas înainte pe calea edificării societăţii socialiste multilateral dezvoltate, ridicînd România pe noi trepte de progres şi civilizaţie“. In acest context, în care politica interna a partidului işi găseşte confirmări în hotărîrea întregii naţiuni de a duce la bun sfîrşit programul de dezvoltare al acestui cincinal, politica externă a statului român, a Partidului Comunist Român, se bucură de un succes remarcabil la toate nivelele şi nu toate cercurile iubitoare de pace din lumea întreagă. Vizitele preşedintelui Consiliului de Stat al R. S. România în Europa, America şi Africa, contactele pe care le-a stabilit cu înalţi factori de răspundere din statele vizitate, declaraţiile solemne şi acordurile stabilite s-au înscris ca fiind acţiuni politice importante, făcute în spiritul păcii, al destinderii internaţionale, al socialismului victorios. Aceste acţiuni, remarcate de observatorii politici din lumea întreagă ca făcînd parte din rarele şi preţioasele manifestări eficiente in folosul afirmării noilor relaţii între state, bazate pe înţelegere şi colaborare, au făcut să crească şi mai mult prestigiul internaţional al României socialiste. Anul 1974 este aşteptat ca fiind acela ce va aduce rezolvarea multor probleme dificile de care este legată pacea lumii, aşa cum este cazul conflictului din Orientul Mijlociu, aşa cum este cazul Conferinţei general-europene, aşa cum este cazul diferitelor puncte de încordare de pe glob. România socialistă militează neabătut pentru rezolvarea paşnică, prin tratative, a oricăror situaţii conflictuale, pentru extinderea şi întărirea colaborării şi solidarităţii ţărilor socialiste, a partidelor comuniste şi muncitoreşti in interesul făuririi unei lumi mai bune bazate pe echitate şi justiţie socială. Bilanţul pe care tovarăşul Nicolae Ceauşescu l-a făcut în cuvîntarea rostita la posturile de radio şi televiziune cu prilejul Anului nou redă în mod concis şi convingător natura şi dimensiunile eforturilor depuse de poporul nostru în opera de construire a noii sale istorii, a viitorului său fericit precum şi hotărîrea acestuia de a urma in mod decis şi fidel programul partidului în anul 1974, in anii ce vin. Steaua SEMNIFICAŢIILE UNEI INAUGURĂRI Un popor îşi legitimează locul în universalitate prin contribuţia specificului naţional integrat valorilor perene ale culturii şi artei, deci ale spiritualităţii nepieritoare. Potenţîndu-şi la maximum virtuţiile creatoare, se înscrie mai pregnant în orbita circulaţiei de idei a contemporaneităţii, îşi deschide orizontul spre noi descifrări ale sensurilor şi sensibilităţii umane, participă la colocviul dintre naţiuni, îmbogăţindu-l. Cultura noastră participă şi ea la contemporaneitatea europeană, apoi universală, receptivă înnoirilor, adăugind întotdeauna particularităţile acestui popor. Teatrul românesc, de-a lungul unui secol şi jumătate, nu va face excepţie, cu atit mai mult cu cit dialogul viu între scenă şi public reprezenta avantajul unei comunicări şi recepţionări directe a mesajului de idei înaintate, mai cu seamă în epocile de intense transformări social-politice. Astfel, primul Teatru Naţional lua fiinţă la Iaşi, în 1840, şi încă sub conducerea a trei dintre marcantele personalităţi paşoptiste, stimulînd dramaturgia originală. Teatrul cel Mare, înfiinţat în 1852, la Bucureşti, încă sub ecourile revoluţiei, îşi deschidea porţile sub egida aceloraşi semne progresiste şi va deveni Teatru Naţional odată cu cucerirea independenţei României, în 1877. Necesitatea unei dramaturgii originale se manifesta din ce în ce mai acut şi scriitorii epocii vor înţelege dezideratul major, încercînd să acopere un gol inerent începuturilor. Decadele ce vor urma înregistrează realizările unui Alecsandri, Delavrancea, Caragiale, Hasdeu etc., piese jucate alături de capodopere ale literaturii universale. Revitalizate de-a lungul anilor şi avînd etape de strălucite realizări, cele două scene şi-au împlinit rolul educativ, din toate unghiurile, de-a lungul anilor. Edificiul Teatrului Naţional din capitală căzuse pradă bombelor hitleriste, în 1944, dar spiritul primei noastre scene a continuat să se manifeste în sălile ştiute, purtînd în continuare marile ecouri ale tradiţiei pe care s-au grefat noile aspiraţii ale socialismului. După aproape trei decenii şi după 121 de ani de la prima inaugurare, la 20 decembrie 1973, preşedintele Consiliului de Stat, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, a tăiat panglica inaugurală a impozantului edificiu. Astfel Naţionalul bucureştean a primit noul său lăcaş. In numele colectivului teatral, al tuturor oamenilor de cultură şi artă, artistul poporului directorul Radu Beligan, a rostit cu emoţie o alocuţiune de caldă mulţumire adresată partidului, prin prezenţa Secretarului său general. Monumentala clădire, utilată scenic cu cele mai perfecţionate mijloace tehnice, iar sala de spectacol avind o amplă capacitate, constituie un dar nepreţuit pe care orînduirea socialistă il oferă pentru propăşirea artei interpretative româneşti. Angajamentul solemn al colectivului teatral, transmis de directorul său conducerii de partid şi de stat, este străbătut de fiorul marilor tradiţii şi de ataşamentul neprecupeţit pentru viitoarele cuceriri ale socialismului. „Ne vom strădui ca tot ce este înălţător şi puternic, de preţ şi frumos în aceşti ani de luptă, de zidire şi de realizări să se oglindească în piesele şi spectacolele înfăţişate. [...] In acest teatru va arde statornic făclia nobleţii omeneşti, a frumosului“. In cuvintul său, Conducătorul partidului şi statului îşi exprimă încrederea în străduinţele colectivului de-a ridica prima noastră scenă pe culmile artei, prin valorificarea dramaturgiei româneşti clasice şi contemporane, aducîndu-şi contribuţia în modelarea conştiinţelor „la realizarea nobilelor idealuri de umanism, de dreptate, de echitate socială în patria noastră“. Colectivului îi revine datoria de a milita pentru năzuinţele socialismului, pentru instaurarea unui climat de colaborare şi pace în lume, de-a face ca naţiunea noastră să păşească „în rînd cu celelalte naţiuni pe culmile civilizaţiei materiale şi spirituale“. Din cuvintele Secretarului General al Partidului se desprinde sensul generos al participării la universalitate, principiu esenţial în politica sa internă şi externă, ce a adus României socialiste un prestigiu recunoscut în contextul internaţional. După ce-au semnat in „Cartea de aur“ a teatrului, conducătorii partidului şi statului au asistat la deschiderea primei stagiuni, în noul edificiu, cu fragmente din piesele Apus de soare de Delavrancea şi Simfonia patetică de Aurel Baranga, semnificativă împletire a tradiţiei cu prezentul, configurind o dată in plus programatic orientarea acestei prestigioase scene. Virgil Nistor Q.OISI