Steaoa Dunărei, 1856 (Anul 2, nr. 1-68)
1856-05-26 / nr. 25
909 fire de simțiri între mare și micu, D. Raletu ministrul învățăturiloru publice propune toastul următoru:„Așa venitu să serbezu întorcerea dorită a bravului Maioru Filipescu. Ce mă bucură însă, întocmai ca și întorcerea sa, este adunarea ce o vădu întrunită cu atăta cordialitate în giurul seu, că se căci îmi dă dovadă prețuește însfărșitu solemnelu, și lățimu devotamentul și patriotismul, și că apăsările și crivețul rece ce au împilatu lungu timpu seara noastră, n'au fostu putinciose a înnăduși simtimentele frumoase, a veștezi florile romăne, care se deschisu veselu astăzi la speranțele unui viitoru doritu. Să înnecămu, dară, trecutul în undele acestui să statornicimu unirea și dragostea dintre noi, și să ne învrednicimu a vede oștirea romănă a principateloru unite alcătuită totu de bărbați ca D. Filipescu și apărăndu gurele Dunărei și civilisația în Orientu.” Nimica deci și nimine nu s'au datu uitărei în această comunicativă rostire de simtimente. Atunci D. Mălinescu propune toastul aliațiloru în mijlocul celei mai respectuoase atenții: „Domniloru! Eu vă propunu toastul recunoștinței. Causa că în minutele aceste săntemu întruniți aice și putemu serba reîntorcerea fratelui nostru este generosul sănge vărsatu de aliați sub zidurile Sevastopolii. În sănătatea oștiriloru aliate.” După aceasta D. Panu se scoală de a doua oră și închină toastul următoriu: Domnitoru! „Noi avemu încă o datorie sfăntă de plinitu. Această datorie e scrisă în inimile tutuloru; eu o primescu în trăsăturile fețeloru voastre. Dați'mi voie dar să mă facu organul unei asemene mari Eu vroescu a vorbi despre Romănii care Ei, aflănduse departe de datorii, lipsescu în străinătate, noi, au suspinat, împreună cu noi la toate nenorocirile noastre, au suferitu de împreună cu noi, și neobosiți apostoli ai binelui patriei au pledatu și au aparatu pretutindinea drepturile Romăniei. Să închinămu dar unu toastu apostoliloru naționalităței noastre!” La numele de emigrați, la dorința rostită atătu de bine de D. Panu, D. Cogălniceanu aduce aminte de celu mai iubitu de toți, și care însuși au fostu unu bravu militaru înainte de a fi unu mare istoricu naționalu, și propune toastul în memoria reposatului N. Bălcescu. În sfărșitu D. Lățescu, care au închinatu cel întăiu toastu, se răddiă din nou și închină unu toastu de mulțămire întregei adunări și civililoru în particularu pentru sintimentele de frăție ce au arătatu miliției. „Fiți Domniloru, încredințați, zise, că milițiea romănă la orice ocasie va respunde la așteptarea publică.” După aceste cuvinte a Dlui Lățescu, D. Leon Ghica propune unu toastu la streluciții publiciști filoro măni Saint-Mage-Sigagdin și Edvagd Opinet, carii, prin organele publicităței, au vorbitu cu atătu favorit pentru noi. La urmă s'au închinatu la concordia dintre civili și militari. Cătu pe aci era să uitămu, în înșirarea noastră, tocmai toastul ce este, ca să zicemu așa, personalu Stelei Dunărei. D. Fotino, directorul Secretariatului de Statu, și care au censuratu adese Steaoa Dunărei, au propusu toastul la ivirea Stelei. Într'acea zi Stela se ivise, într'adevăru, pentru întăiași dată sub regimele legiuirei de presă, adecă fără censură, cu gerantu-respunzătoru f. F. După ce amu văzutu, asfeliu, că mai toate toastele au fostu dictate de cele mai serioase și curate cugetări, vrăndu să spunemu însuși întipărirea ce au lăsatu în inima tuturoru serbarea aceasta amu trebui să zicemu, într'unu cuvântu, că și în cea mai glumeață vorbă se arăta o cugetare seriosă. Părea că eramu adunați acolo la vreunul din acele mari ospețe în care vetcii Germani puneau la cale însuși trebile loru publice, întocmai ca cumu acela ar fi timpul cel mai bunu pentru ca omul să-și desvălească cugetele sale cele mai curate și să se înflăcăreze pentru lucrurile cele mai mari: tangram nilto magistemroghe apt ad similises sovitationes ratent animpse, apt ad magnas insalessat, zice Tacitu. Istoricul genial al Romei corupte ne spune curatu că Germanii vechi era neamu neprefăcutu care'și spunea cugetele loru la sese ens non astuta nes sauda, areghit adhipe sesgheta restoghis sisentia iosi. Ne măgulimu dară și noi de a crede că totu ce s'au zisu acolo despre onorea stegului romănescu, despre unirea principateloru romăne, despre nedeosebirea dintre mari și mici, despre frățiea dintre militari și civili, despre întoarcerea emigrațiloru în țeară, și el au fostu toate curatele cugetări ale inimei fiecăruia. Așa, cu toate că Tacitu zice că Germanii ospețe se consultau numai, iar hotărirea o lăsau pe a doua zi, noi ca Romăni nuoi cred in timpurile lui la demn că cele mai multe din opiniile rostite și înfrățite în marția trecută la viea Dlui Cogălniceanu voru fi și azi și măni și de a pururea cugetele noastre nediscutate, nestrămutate și necombătute, spre fericirea viitore a Patriei iubite, spre renașterea națională a cinci milioane de Romăni deodată. Presa străină despre principate. În numerul din 23 Main des Derbats se cuprinde unu articlu specialu asupra Besarabiei, scrisu de D. De Saint- Angre, colaboratorul obicinuitu al numitului jurnalu pentru parghea militară. Autorul articlului este îndestul de cunoscutu publicului europeanu prin scrierile sale de interesu actulalu ce au publicatu de căndu cu resboiul din Răsăritu, iar noi văzăndul ocupănduse de ale noastre și locul unde unu altu colaboratoru al jurnalului, scriitorul prietinu al Romăniloru, D. SaintMage Sigagdin, au pusu atătea cuvinte bune pentru noi dinaintea publicului europeanu, văzăndu, zicemu, unu nou scriitoru însemnatu consacrăndu pe masa Besarabiei, guriloru Dunărei și pămăntului luatu dela Rusia prin tratatul din 30 Martie, simțimu, mai întăiu de toate, datoria de a rosti mulțemirea publicului romănu pentru spiritul politicu în care este scrisu articlul D-lui De Saint-Ange., A scrie ceva, și cătu de puținu, despre partea de pămăntu luată de la Rusia prin noul tratatu de Paris din 30 Martie, și a nu zice nimica despre politica cea interesată și împresurătoare ce au măritu pre Rusia în Răsăritu și în totă Europa, ar fi fostu, întru adevăru, a nu explica nici de cătu cursul fapteloru trecutului, a nu estima cumu se cade urmările mai departe ale noului tratatu de Paris. Lucru de mirare însă cumu D. De Saint-Ange, autorul scrierei istorice Turcia vechie și nouă, ediție ilustrată șcăl.,, publicată în 1854, cumu autorul articlului ehrgoresso asupra Besarabiei, să nu știe căndu și prin ce chipu s'au desbrănatu de Moldova partea dintr'ânsa cunoscută, după aceea mai cu samă, sub numele acesta de Besarabia? Așa și în cea dintăiu linie D. De Saint- Ange face o mare sminteală istorică, căndu zice că: „Resboiul dela 1828 și 1829, și tratatul ce'i puse capătu au fostu dusu marginea Rusiei dela Nistru la Prutu, ceea ce au datu de odată Rusiei stăpănire asupra guriloru Dunărei.” Cine nu pominește încă la noi, și nu ține socoteala aniloru de căndu s'au închisu Prutul? Cine n'au ținutu minte, cetindu campania lui Napoleon în Rusia, în 1812, că atunce și chiar, căndu Rusia era amenințată de a fi strănsă din două părți, atuncea nu numai că scăpă de Napoleon, dar își puse și piciorul la Dunărea. Citească D. De Saint- Ange art. 4 al tratatului de București din Main 28, An. 1812 și va vede că aceasta este data căndu s'au tăiatu partea din teritoriul vechiu al Moldovei ce s'au lipitu de împărățiea rusească. Păn'atuncea singura tăietură ce se făcuse din teritoriul principatului era partea lui de mează-noapte, ce se întinde de la munți spre cămpie pe la obtresiile apeloru principale ale țerei - Moldova, Siretul, Prutul. Dară și fără a mai cerceta în tratatele dintre Rusia și Turcia,tratate desființate prin resboiul din anii trecuți și neconsfințite din nou prin tratatul de Paris,fără a cerceta istoricește de căndu în fantă și după ce împregiurări au venit, Rusia a domina la gurile Dunărei, este destul, socotitu, a aduce, în cătu pentru luarea Besarabiei, mărturisirea unei autorități competente într'ale diplomaticei, mărturisirea contelui Valevsci care zice camu așa: „Că Moldova și Valahia au văzutu alterată tocmeala loru, cea de bună voie închieză, de vecuri mai'nainte, cu Sultanii, numai în ar-paharu, ALIL jurnalului ba chiar La Toșsite ansienne et moderne rag M. De Saint-Ange, Cedastepg ap ILongnal des Derate. Raghis snez Lebgun editepg, gie de Lipe 3.