Steaoa Dunărei, 1858 (Anul 3, nr. 69-107)

1858-12-04 / nr. 91

Ne 91I NIROA MANI -și-------- Alepttă praie­asă în toate vilele, poară de Duminică. - Aconamentul se face în Iași numai la Biurou­l Stelei Dunărei, ulița Sf. Spiridon; - În ținuturi la D.D. espeditor al poeteloru. -În București la librarul C. A. Roseti. - Prețul pe unu anu este de preț galbini, și pe trei luni 30 lei, posta eranco. - Răndul de înștiințare se plătește un leu. - Administrația și espediția sănt la piciuroul Stelei Cenuzei. - Știrile comunicate anonimu nu se primescu. - Cerănd autorul, numele seu va remănea știutut numai Redacției. IASSUI. LOI­A DELEMICI 1858. ANUI II. sppriiiii­eie- - Iașii 4 Dechempri. Căndu vine cineva să ne ceară unu lucru, sintemu în­dreptate a'l întreba cu ce cuvîntu ni'l cere. Căndu vine cineva de ne cere unu lucru așa de mare precătu este scaunulu domniei unei țeri ce'și așteaptă renaște­­rea sa, totu cetățeanulu are cuvintu de a Intreba cu ce dreptu ni'l cere. Wasington, după o luptă de mai mulți ani, isbăndintu neatărnarea patriei sale, poporul recunoscătoriu l'au alesu Presidentu­lerei ce au fostu măntuitu. Napoleon I. răspinge din sinul Franciei legionele Europei aliate și umple de mărire naclea Francesă, nacia Francesă, plină de entusiasmu, numește pe Napoleon Consul și apoi Împăratul Napo­­leon al III, vine, în numele mărirei și a­­ideiloru unchiului său, să ceară tronul Fran­­ciei. Francia, umilită de politica fricoasă a lui Luis Filip, spre resbunare dă șapte mi­­lioane de glasuri lui Napoleon al III. Dar să lăsămu aceste pilde mari, oamenii mari, oamenii de geniu sintu ca soarele, căndu se arată pe ceriu toți luceferii peru dina­­intea loru. Să căutămu pilde mai potrivite cu taliea noastră, unu păstoru, pătrunsu de jugulu ce poartă compatrioții sei, ia arma în mănă și curăță țeava de apăsători; apoi o întreabă: „Pre cine vrei să­ ți fie Domni­­toriu?”­­.„Pre tine” i se răspunde: țeara face din păstorul necunoscutu pre Domnul Miloș. Însuși Suluc, faimosul Suluc, îna­­inte de a se declara împăratu în insula sa, asupra unei grămăjioare de negri, el­ sau sca­­patu mai întăiu de robiea albiloru. De a pu­­ne însă cineva numai bot forte ca dînsul și îngănăndu pre unu Napoleonu să se socoată omu mare, ast­i o faptă vrednică de risu. Ase grenea's­pre ridicul de a cere cineva dom­­niea, pentru că voește să fie Domnu: oame­­nii cu judecată indu de pre­tenții ne înteme­­pompoase și juruințile etc. cele mari nu sîntu de ajunsu; trebuescu fapte, ser­­vorbele deopotrivă de mare în lume - să vedemu ca­­re săntu faptele vieței sale. L. S. Beizade Grigori Sturza, E. S. Muhlis Pașa, fiiul fostului Domnu Mihail Sturza - numele și titulaturile nu facu nemicu la lucru­­ ce au făcutu pentru patriea sa ca să­ deie dreptul de a provoca mandate imperative, spre vicii făcute țerei sale proprii, pentru ca unu­or cine să poată merita glasurile unui poporu, și apoi să îndrasinească a cere scaunul domniei. „Constituționalul” crede lumea prea sim­­plă socotindu a fi de­junsu să scrie cu litere mari: „renașterea Romaniei” pe frun­­tea unui Mesie al seu, pentru ca deodată să purceadă toate sămințiile să vie să se închi­­ne lui, i se prosferează, nici la imputările ce i se facu­­ calomniea și lingușirea joacă unu rolu Fără a n­e uita nici la tămăea ce a fi numitu Domnu? Unu omu în postiiea sa, înzestratu cu talentele ce ne place a crede că le are, într'o vieață aproape de patruzeci de ani, făcut-au vre­o faptă de bine, lăsat­­au pe urmă­ și amintirea unui singuru actu de de Ce poate arăta vre­unulu, unul singuru, arăte­­patriotismu, iubirea țerei sale? ne­lu și cu bucurie vomu aplauda cu toții. Nu cere nimene fapte strălucite, fiecine nu le poate face, dar fapte bune și celu mai umilitu cetățeanu le poate, cu atătu mai multu fiul unui Domnitoru, care era atâtu puter­­nicu în țeară. De nu­­ iau plăcutu guvernul de atunci, precumu ne spune astăzi „Consti­­tuționalul” avea o mie de alte mijloace spre a ne da probe de înalte simțiminte, vărsta tinereței, atunci căndu sufletul îi mai primitoru de totu ce es­te mare, bunu, fru­­mosu. Uitese și vadă ce facu fiii Domni­­toriloru altoru țeri: ei săntu geloși de cin­­stea de a figura în ori­ce întreprinderi de arte, științi, literatură, de ori ce progresu, sau faceri de bine; ei săntu îngerii apără­­tori ai asupritului, ai văduvei și ai săracu­­lui. Fiul fostului Domnu Mihai Sigurza ce au făcutu? - Totu ce știmu că au făcutu, este, că au ținutu în arendă moșii mănă- Acumu s'au schimbatu, acumu nu mai este acela pe care il știe lumea, așea ni se spune. - Fie. Ce au făcutu acumu de căndu s'au întorsu din nou în țeară? Pusu sau în fruntea ca­sei naționale acumu căndu na­­țiea întreagă este învăluită cu apărarea dreptu­­riloru sale? Întrebuințat-au positiea, talen­­tele, cunoștințele, relațiile ce avea poate în străinătate, să'și sprijine patria a?­­ Nu. Noi Decumu au intratu în țeară, au stătutu isolatu de toat­e partidele, decumu, cău­­tăndu numai să se folosească de desbinări­­le loru, spre a'și face partisani la Domnie. Căndu țeara îmi aștepta solemnela con­­sfințire­a autonomiei de la unu congresu Eu­­ropeanu, cățiva partizani amețiți de sco­­purile sale ambițioase umbla scăncindu pe la Constantinopole căndu pentru o efemeră căi­­măcămie, căndu pentru Domnica țerei. Alții colinda aice prin ținuturi și orașe trăgăndu oamenii de pe ulițe ca să meargă să iscălească feluri de hărtii, cei mulți ce au subscrisu fură ademeniți de vorbe bune, ce­­loru mai statornici în opiniile loru, ce nu vo­­iau să subscrie, li se răspundea: „mă voiu face și fără Dta.” Sintu oare aste vorbe și fapte de talia unui omu de unu caracteru mare, precumu voește să ne facă a crede „Constituționalul?” Acestu organu socoate că crăinicindu închipuitele biruinți ale eroului seu în resboiulu orientului, țeara se va pro­­sterna îndată, ca înaintea unui măntuitoriu alu Europei. De aic ecsista astăzi numai „Con­­stituționalul” în lume, apoi, peste vr'o sută de ani, de­siguru toată ominirea aiu crede că respingerea moscaliloru de la Dunăre, bătăile de la Alma, Ind­erman, Balaclava, luarea Malacovului, poate n'aru fi decătu fap­­tele eroului seu. Și apoi,­­fiindu că'i frumosu a străluci și în răsboiu și în pace­­ lăsindu comanda armateloru, de odată s'au aruncatu în politică, unde, prin înm­urirea și chipsuințele sa­­le la încheerea păcei, au smulsu o bucată de Be­­serabie de neau înapoet o noauă! De unde le au­ culesu tote aceste? De neau­ vorbi de nescai lucruri din timpul potopului, poate că vamu cre­­de pe cuvîntu. Noi însă trăimu cu toții intr'unu timpu cu acestu nou Machidon. Amu auzitu clo­­cotind lumea de numele unora: St. Arno, Lord Raglan, Duca de Chembrigi, Canrobert, Pelisie, Bosthe, Mac-Mahon și alții o sută, ba chiar și de unii Schinder Bein, de colonelul Dieu, căpitanul Simons, ce se aflau ca și E. S. Muhlis pe lăngă Omer Pașa, dar de eroul „Constituționalu­­lui” n'amu prea auzitu: ei au petrecutu cea mai mare parte de timpu la Eupatoriea, unde au ur­­matu o neînsemnată harță, și unde nu știmu să se fi ilustratu pănă la atăta. Unu Crețulescu, unu Constanghinescu, și alți bravi feciori ai Romăniei, încă au luatu parte, și parte ac­­tivă la răsboiu, făcăndu onoare Romăniloru, pe dînșii însă nu'i înalță nimeni în naltul ce­­rului, și în modestiea loru meritul ni se pa­­re mai strălucitu. Numai „constituționalul” au pututu avea curajulu de a rădica unui „monumentum aegeo reghennium” de făptura sa, Dsale Grigori Stur­­za, pentru că au asistatu la răsboiulu din Orientu și au ajunsu a fi Pașă turcescu. Chiar de s'aru fi întămplatu să facă nescai fapte mari, încă nu șede bine de a suferi disgrațiosele laude de la ai săi. Faptele mari singure se spunu; oamenii mari de sine se vădu; iubirea de patrie se arată în fapte, nu în vorbe și juruinți. Dlui Grigori Sturza s'au dus în armiea turcea­­scă, cumu s'au dusu mai înainte în cea rusească, cumu se putea duce în cea nemțească. Pentru sine au lucratu căndu au fostu la Ruși, pentru sine au lucratu cănd au fost la turci, în țeară încă căt au fost, numai pentru sine au lucratu. Țeara nu ii datore cu nimicu. Nu ne mai ceară acumu domnii în numele unoru fapte închipuite, nu ne mai facă atătea juruinți și mărturi­­siri de credință. Țerii îi trebuie unu omu, care să fie al ei, care să fie făcut macar ceva pen­­tru dînsa, și nu totu, totu, totu pentru sine. Lasene dar, în pace cu candidatura de dom­nie, cu mandatele imperative, cu faptele pa­­triotice, nu mai întargie țeara în zedaru, că nu are nici unu dritu, nici unu dreptu la scau­­nulu domniei. Miile de iscălituri, ce ni se spune că are adunate, pe căndu lumea nu ști­­ea, nu cunoștea principiile Constituției, s'ai redusu la foart­e puține, de căndu oamenii a începutu a judeca mai sănătoșu asupra nou­lui statu al lucruriloru. Partisanii păr era în

Next