Ţara Noastră, septembrie 1934 (Anul 12, nr. 676-699)

1934-09-15 / nr. 687

Schimbarea Constituției Un imperativ al zilei Evenimentele din ce în ce mai trepidante din viața noastră pu­blică, atmosfera îmbâcsită și insuportabilă, depresiunea mora­lă care cuprinsese conștiințele a­­tâtor nedreptățiți de pe urma falsei democrații de la noi, im­pun ca o primă poruncă a zilei readaptarea pactului nostru fun­damental la cerințele actuale. Schimbarea Constituției, este, deci, problema cea mai arză­toare care se poate scruta astăzi cu folos pentru nevoile imperi­oase și vitale ale neamului. Este adevărat că această po­runcă nu toți oamenii politici de la noi o văd, ci în măsura în care sunt mânați de interese mai mult sau mai puțin egoiste, mai mult sau mai puțin intere­sate, în aceeași măsură se împo­trivesc ei. Exprimată într-o for­mulă axiomatică această stare sufletească a oamenilor noștri politici, am putea spune : cu cât cineva este condus de comanda­mentele superioare și generale ale țării, cu atât schimbarea Constituției este socotită ca cea mai primordială problemă de astăzi. Invers, cu cât cineva este călăuzit în acțiunile sale politi­ce de interese meschine și indi­viduale, cu atât această chestiu­ne pierde din însemnătate. Unii oameni politici de la noi, lipsiți de intuiții practice și sal­vatoare, tardivi în orientări spi­rituale și sociale, anchilozați în vechi concepții, socot că se mai pot complace în haosul de as­tăzi, pentru că, astfel, să stoarcă și pe mai departe bunurile ță­rii. Se înșeală însă, fiindcă în­treaga conștiință neaoșe și one­stă din țară, cere, fără reticență, modificarea pactului nostru fun­damental, în sensul unei mai reale satisfaceri a marilor co­mandamente etice, sociale și na­ționale. Trebue să menționăm că, cel care a văzut, mai întâi, această necesitate a schimbării Constitu­ției și care a exprimat-o în ter­meni categorici a fost șeful par­tidului național-agrar, d. Octa­­vian Goga. Astăzi, s’au raliat a­­cestui punct de vedere și alte personalități politice, spre ma­rea noastră satisfacție și, cu si­guranță, spre marea satisfacție a opiniei publice doritoare de noi orizonturi și luminișuri su­fletești. Punctele esențiale pe cari le-a preconizat d. Octavian Goga ca absolut necesare modificării, sunt : 1) schimbarea legii elec­torale, reducându-se numărul deputaților, iar Senatul să devi­nă o instituție corporativă, spre a răspunde — pe de-asupra fră­mântărilor sterile dintre parti­de —, nevoilor reale ale diferi­telor categorii sociale; 2) modifi­carea legii administrative cu cele­ trei principii care rezidă la baza ei: principiul descentrali­zării excesive, al autonomiei mu­nicipale și principiul electiv, im­proprii astăzi unei normale con­solidări a elementului autohton; 3) stabilirea principiului respon­sabilității ministeriale; 4) schim­barea articolului 15 din actuala Constituție, care se opune con­fiscărilor de averi, în sensul ex­plicit de a se putea confisca a­­verile tuturor defraudatorilor banului public; 5) reglementa­rea presei, punând-o în serviciul ideii naționale și readucând-o pe căile onoarei; 6) introducerea pedepsei cu moartea, pentru cri­minali. Iată câteva din principiile vi­tale cari vor trebui să fie obi­ectivul noilor schimbări în pac­tul nostru fundamental, pentru a putea ieși din marasmul vieții sociale de astăzi și a putea face un nou pas pe scara evoluției. Partidul neobrăzaților Omul, când se simte cu musca pe căciulă tace, dacă e destul de inteligent. Partidul național-țâ­­rănesc, prins în flagrant-delict de potlogărie și imoralitate, nu-și pune totuș, botniță. Ceea ce, dacă ti demonstrează odată mai m­ult debilitatea de intelet, nu e mai puțin adevărat că e în măsură să stârnească indignarea și re­plica oricărui om cu bun simț, îngropați sub propriile lor murdării cu scandalul ,„koda“ și măcinați de lupte lăuntrice fără de sfârșit, național-țără­­niști mai cutează, cu toate ace­stea, să riposteze. Numărul ul­tim al „Dreptății“, însemnat cu data fatidică de 13 Septembrie, aduce un articol, intitulat dras­tic , Nerușinatul“. Am crezut, la prima ochire, că este vorba despre un auto­ por­­tret, desenat de mâna unuia dintre mulții național-țărăniști cu epidermele tăbăcite. Ne-am înșelat. Rândurile cuprinse sub severul titlu amintit îl vizează pe d. Nicolae Iorga. Este un articol de o insolență neîntâlnită. Că el a putut apare în „Drep­tatea“, nu ne miră. D. Nicolae Iorga este unul dintre acei cari au scărmănat și searmănă mai îndrăcit blănile lupilor de sub conducerea d-lui Ion Mihalache. Afară de aceasta, n’am căutat niciodată o subțirime intelectua­lă în oficiosul național-țărănist, care, răspicat fie zis, nu e mai mult decâ­t o cloacă. Dar nu ne-am fi putut închipui ca niște persoane, cari ar trebui să poar­te, zilnic, pe scăfârlie cenușa penitenții, să ajungă la arunca­rea celor mai ordinare insulte asupra unui om, numai pentru că acesta le denunță, cu justețe, potlogăriile. O ploaie întreagă, cu cele mai murdare expresii de hârdău, este îndreptată asupra uneia dintre cele mai de seamă­ minți ale neamului. D. Nicolae Iorga este, rând pe rând, numit: „suflet de slugă“, „estropiat la fizic și hidos la su­flet“, „delator mârșav“, intri­gant perfid“, „pomanagiu“ și li­chea"­ Toate acestea, pentru că d-sa a îndrăznit să afirme că țara a fost tâlhărită sub națio­nal-țărăniști într’un mod scan­­dalos, că d. Iulu Maniu și rube­deniile sale au tâlhărit ca ’n co­dru cu afacerea „Skoda" și că, In clipa de față, noțiunea de pungaș se confundă cu aceea de național-țărănist! Lucruri și a­­devăruri, pe cari le știe și le-a controlat toată lumea... Dar ade­­vărul doare. De aici, revolta! Partidul frumosului Virgil Mad­­gearu, cel cu profil de ornito­­rinc, vorbește despre „estropiați fizicește“! Partidul sferarului Iuliu Maniu condamnă „intriga perfidă“ ! Clanul celor cu ghiarele înră­dăcinate în bugetul țării ironi­zează pe „pomanag­ii"! Orga­nismul politic, în care fiecare membru își denunță vecinul, a­­tacă pe „delatori“! Partidul, care deține exclusivitatea pușia­­malelor gen Aurel Dobrescu-Ro­­m­ulus Boilă, Teianu-Căpățânea­­nu, pomenește de „lichele“! Cât curaj! Dar, mai ales, câtă neobrăzare ! Iată la ce duce jocul cu o­­glinzile ! Național-țărăniștii își reflec­tează în apele staniului toate mârșeviile și, apoi, încearcă să le arunce asupra celor, cari nu au cu ele nici un clin, nici în mânecă... inutil! Insultele se întorc de unde au pornit și stigmatizează frunțile păcătoșilor cu mai multă putere. Ion Jelea 4 Pagini 2 Le? REGELE ȘI STUDENȚIMEA ^ —ii; ‘ ß* \ \ — Iubirea reciprocă între Suveran și generația un­iversitari este cheză­șia solidă a ex­stenței și a progresului Artub­îi­. Le Sarmise refuza, cu prilejul recentelor serbări, Regele Carol a rostit cuvinte pentru studenți­mea română: „Venind aci azi și văzând avântul manifestat de ti­neretul acesta universitar, ală­turi de opera constructivă pe care am avut prilejul să o constat zi­lele trecute la echipele studen­țești de propagandă ale Funda­țiilor Regale, MI SE UMPLE SU­FLETUL DE BUCURIE ȘI DE ÎNCREDERE DEPLINA IN VII­TOR. CĂCI. ROLUL STUDEN­­TIMII ROM­ANE ESTE UN ROL DE CONSTRUCȚIE, UN ROL DE ÎNTĂRIRE NAȚIONALA, ÎNTĂRIRE CARE TEBUIE FĂ­CUTĂ NU PRIN VORBE, CI PRIN MUNCA DE FIECARE CLIPA, DIN MUNCA CONȘTI­ENTA, DIN MUNCA CON­STRUCTIVA“. La Fibiș, în jud. Timiș-Toron­­tal-Banat, Regele a vorbit sTu­denților în acelaș sens, întotdea­una despre munca constructivă, despre întărirea națională. Din 1930, de când s’a înscăunat pe tronul de Domnie al Țării Româ­nești, Regele nostru n’a scăpat niciodată ocazia ca ori de câte ori s’a întâlnit cu studențimea româ­nă, să-i vorbiască de munca con­știentă, de vorba puțină, de trea­ba constructivă. Și astfel, sufle­tul Monarhului român, în fața a­­vântului de muncă al tineretului nostru universitar, se umple de bucurie și de încredere pentru viitor. Aceasta e suprema satis­facție a Regelui, pe care i-o dă tineretul nostru. Și tocmai bucu­ria din sufletul Regelui dove­dește că tineretul acesta este la înălțimea așteptărilor Auguste. Să constatăm și noi, cu aceiaș bucurie în suflet și cu aceiaș în­credere în viitor, că Regele nos­tru — în deosebire de foarte mulți regi, cari plutesc nevăzuți dea­supra națiunii, a devenit educa­torul suveran al generației uni­versitare, și A DEVENIT CEL MAI BUN EDUCATOR. Fiindcă­­ Regele obligă la no­blețe și la munca constructivă pen­tru întărirea neamului. Și Regele nu este refuzat în așteptările Sa­le de studențimea noastră univer­sitară. In deosebire de raționaliștii din toate timpurile, cari concep pe Monarh ca pe un simbol și mai mult — nu­ noi afirmăm că RE­GELE ESTE REALITATEA SIN­TETICA A NAȚIUNII. Simbolul învăluie o simplă abstracțiune, iar Monarhul nu este o abstracțiune nici în existența sa personală, nici în personificarea Națiunii. Din­tre toate realitățile, Regele este cea mai impozantă realitate. In El se contopesc sintetic toa­te puterile nației, toate energiile Lui de existență, de afirmare și de creațiune, în El trăește pururea actualizat trecutul, prin El pre­zentul intră în viitor. Tot ce este istorie se închiagă în realitatea Monarhului. Tot ce este prezent, în răsfrângerile sale idealiste, se înalță prin ființa Lui. Tot desti­nul Națiunii se desvăluie în dom­nia Lui. Și sensul de a exista al Națiunii se consfințește prin im­pozanta atotcuprinzătoare a Mo­narhului. Toate voințele se contopesc în voința Lui și se exprimă prin ea. Și voința Lui este voința Națiu­nii. Prin Rege, în care vrează ha­rul lui Dumnezeu, poporul stă în contact cu Dumnezeirea. Regele este totul și în acest tot și cuprinde plenitudinea Nației în existența sa pământească. Și în limitele acestui tot sintetic, indi­vizibil, inalterabil și veșnic, se contopesc cele două existențe în­­tr-una singură: a Monarhului și a Națiunii. De aceia Regele româ­nilor este rege național și Națiu­nea română este monarhică din timpul descălecării până în pre­zent și pentru viitor. In aceasta a Sa realitate se des­copere Regele­­ studențimii ro­mâne, monarhiste, conștiente. Dar și studențimea română nu este o simplă categorie universi­tară. Studențimea este o genera­ție. Studențimea română este ge­nerația de elită a neamului nos­tru. EA PERSONIFICA ȘI EX­PRIMA POTENȚIALUL CALI­TATIV AL NAȚIEI. Ea este rea­­li­ta­tea cea mai distinctă a popo­rului, pentru că este eflorescența lui. In ea se coprinde sămânța neamului, din care rodește viito­rul lui.­­ ea se concentrează for­țele reale, de care dispune întreg neamul. Prin ea se exteriorizează ele. Prin ea trecutul se leagă de prezent în trăirea reală a Națiu­nii. Ea este puntea care leagă și unește — spre o neîntreruptă continuitate — viața, care se duce cu viața, cere vine. Suprimați, i­­potetic, studențimea ca generație — și, înseamnă, că ați suprimat neamul. In ea trăește mai viu, mai palpitant inima Națiunii, în ea — clocotește sufletul poporu­lui, prin ea — evoluează creerul Nației. Și în tinerețea ei — treial­tă întreg dorul de existență al poporului. Studențimea deci nu poate fi altfel decât naționalistă și prin naționalismul­ ei se leagă o inimă de inima Regelui, suflet de sufle­tul Lui, viața ei se contopește cu viața Lui. Este un mister, sau ce este asta — dar numai așa ne ex­plicăm iubirea sinceră, entusias­­tă care există, spre bucuria între­gului popor român, între studen­țimea română și Regele tuturor românilor. Regele iubește studen­țimea și studențimea iubește pe Rege. Chezășia viitorului bun, măreț și sigur al Nației este de față. Și nu există o mai solidă ga­ranție decât iubirea. Nimic nu umple sufletul stu­­dențimii cu mai mult soare — de­cât iubirea Regelui. Și nu este o mai mare bucurie pentru Rege decât să se simtă iubit de gene­rația, care perpetuează Nația. In fața tineretului universitar, Regele devine entusiast, fiindcă tinerețea Sa bărbătească se îmbină cu bărbăția tinerească a genera­ției universitare. Din acest dublu entusiasm se răscolește Națiunea* Și se întinerește pururea. Astăzi trăește poporul, care se poate entusiasma. Și poporul, care se entusiasmează, e tânăr. Astfel prin tinerețea entusiastă a Monar­hului și a studențimii întreg po­porul se ridică în vitalitate și în dar de viață. Dar astăzi popoa­rele se refac prin tinerețe, din en­tuziasmul ei, nu prin formule ma­gice și nu prin doctrine izolate. Tinerețea nu este o doctrină și ti­neretul naționalist nu este o for­mulă. Este energie și Regele o­­bligă, prin iubirea care o dă tine­retului naționalist — care nici nu poate fi altfel — ca imensa lui e­­nergie să fie pusă, conștient, sin­cer și cu entusiasm în slujba muncii constructive pentru pro­gresul moral și material al Na­ției. In felul acesta, se rezolvă, fără multă și stea.rpă vorbărie, toate problemele curente ale zilei de azi, pe care nicio politică și nici o formulă economică — decât naționalismul energic — nu le poate rezolvi. Gh. Dragoș Greva din America — Comisiunea de arbitraj n’a point aplana conflictul. Incidentele devin mai numeroase și mai grave — Washington, 13 (Rador).­­Comisiunea guvernamentală de arbitraj in conflictul 1fîn Industria textilă a părăsit orice speranță de a putea so­luționa greva. Președintele comisiiririi a declarat ziariști­lor că instituția pe care o re­prezintă a renunțat la sfor­țările sale, în urma refuzului fabricanților de a accepta ar­bitrajul pe o bază oarecare. Credem — a adăugat pre­ședintele — că vor putea fi găsite alte metode și o altă procedură pentru a se ajunge la o soluționare promptă, e­­fectivă și justă. Cele două tabere cari se află în conflict, se pregătesc, în urma eșecului înregistrat de comisiunea guvernamen­tală de arbitraj, pentru o lup­tă îndelungată. Greviștii iau măsuri intense pentru ajuto­rarea muncitorilor cari au încetat lucrul, iar patronii întăresc gărzile angajate pen­tru paza uzinelor. Incidentele sunt din ce în cea mai numeroase și mai grave. La Woonsocket (Rho­de Island), trei sute de mun­citori au continuat să lucre­ze într-o fabrică textilă, cu toate avertismentele greviști­lor. O mulțime de peste 5000 greviști s’a adunat în fața fabricii manifestând ostil contra spărgătorilor de gre­vă și încercând prin amenin­țări să determine închiderea uzinei. Mulțimea devenind a­­menințătoare, gărzile națio­nale s’au văzut nevoite să facă uz de arme. Trei munci­tori au fost răniți. Doi poli­țiști și doi milițieni aii gărzi­lor naționale au fost răniți cu pietre. Citiți în pag. IV-a: Haosul național-țărănist persistă — Mu s-a stabilit un acord asupra programului, tacticei și reorganizării partidului — à AVUL XIII Ho. 687, Sâmbătă 15 Septembrie 1934 P fondatori OCTAVIAN QOGA Redacția și Administrația: București, Strada Câmpineanu No. 4 TELEFON Nr. 419­33 Abonamentul: 500 lei pe an. Pentru preoți, învățători, studenți și săteni: 400 lei anual ; 200 pe 6 luni \ 100 pe 3 luni. Pentru instituțiuni și autorități 1000 lei. Apără-ți demnitatea — Scrisoare către un învățător tânăr — Iubite coteg. Toată valoarea ta ca învățător și tot viitorul tău, atât ca per­soană, cât și ca om de breslă, de­pinde numai de demnitatea pe care o ai în societate — de chi­pul demn în care lupți, ca să-ți menții locul, pe care­ îl ad, între oameni. Știi tu să te ferești de ispitele, care te momesc și te încântă — ori de sforăelile, care te tulbură și te amenință; te porți tu în așa fel încât toate să treacă peste tine ca valul peste stâncă? Atunci tu ești cineva, tu­ ești și rămâi cu adevărat învățător. In acest caz tu poți să te mân­drești cu acel nume, ce l-a pur­tat Mântuitorul, în acest caz vei avea poziția ta respectată în so­cietate, glasul tău va fi ascultat; viitorul tău va fi asigurat, vei fi un om, un învățător. Și din potrivă: dacă tu nu ai tămia să te ferești de ispitele, care te momesc și te încântă, nu știu să iei poziție împotriva celor, care prin situațiile lor de măriri trecătoare, te tulbură și te amenință — i dacă tu, în loc de a sta neclintit ca o stâncă în­tre maluri — ești o biată frunză bătută de vânturi; atunci tu în­cepi a-ți pierde încetul cu înce­tul, rostul tău în societate; dem­nitatea ta se va micșora văzând cu ochii și — pierzând demnita­tea, tu vei înceta de a mai fi în­vățător cu adevărat. Socotește-ți deci demnitatea ca bunul cel mai neprețuit și apă­­răți-o cu toată tăria. Iată, acum începe un nou an școlar. Oameni care — pe semne — nu știu să-ți prețuiască rolul și poziția ta de om independent și liber — vor veni și — or șop­­tindu-ți șăgalnic la ureche, d or amenințându-te cu trăsnetul lui Jupiter — vor încerca să-ți in­fluențeze voința și liberul arbi­tru. Nu te lua nici după șoaptele, nici după amenințările lor. Fii demn. Coboară-te în sanc­tuarul sufletului tău, judecă cu mintea ta și cântărește-i pe toți și pe toate. Tu știi — dacă ne raportăm la manualele pe care va trebui să le recomanzi elevilor tăi — că tu cel dintâiu va trebui să-ți bați capul cu cartea, pe care le-ai recomandat-o. Tu știi ce ajutător îți poate fi un manual întocmit cu bun simț $1 cu înțelepciune și scris cu­ dragoste de copil și cu respect de limba românească — și de a­­semenea cunoști ce chinuri tre­buie să înduri, dacă — din neno­rocire — ești obligat să-ți iei to­varăș la predare un manual de acelea, care apar odată cu ve­nirea guvernelor, ca ciupercile după ploaie. O carte bună — o carte cuge­tată e un lucru de mare valoare și ea va răzbi și se va impune, ori­câte piedici i s’ar pune în cale. O carte proastă, scrisă de mântuială, fără niciun plan „fără nici­ o răspundere, cu o bucată luată de la un autor, cu alta de la altul, carte petecită, ca acele trădști ale țiganilor, în care se găsesc de toate — o carte de sezon — ca să dea lovitura „cât ar fi ai noștri la putere“ este o lucrare menită pleirii. Eu, de acum mă pot socoti în­tre dascălii bătrâni, am văzut și am pățit multe. Din experiența mea de peste un sfert de secol, știu nenumărate manuale, care au năpădit în arenă, cu surle și cu tobe, care s’au cumpărat de drag ori de nevoie, dar, care, după un an de chinuri , au tre­cut, cu smerenie în lumea nefi­inței. Mai răsar și acum minunății de acelea! Și cu ce zorzoane și cu ce poze sclipitoare nu se îm­podobesc drăguțele de ele — că d­oar, doar ne vor lua ochii și ne-or păcăli să le socotim nu­mai după fațadă. Sunt ca mormintele cu care Mântuitorul Cristos le aseamănă pe fariseii și cărturarii din vre­murile acelea, spoite pe dina­fară, iar înăuntru pline de viermi și de necurățenii. Oi, tu ferește-te de astfel de ispite. Adică ce să te ferești! Că ori­cum vei face ele dau peste tine! Nu ți-au umplut oare toate buzunarele, jidănușii plătiți de cele mai proaspete edituri — nu ți-au umplut ei buzuarele cu tot felul de noui și mult colorate manuale? Și nu ți-a adus poșta zeci și sute de reclame și de exemplare gratuite? Iar tu ce vei face? Ca să nu-ți micșorezi demni­tatea de învățător, le vei răsfoi în liniște pe toate, sau cel pu­țin, pe cele care ți s’or părea mai vrednice de luat în seamă, și comparându-le între ele vei a­­junge cu mintea și cu sfatul ex­perienței tale să găsești cartea cea mai bună. Nu te vei călăuzi. Nici după reclama nerușinată și sforăi­toare; nici după rabatul cel mare și nici după amenințările revizorului sau inspectorului, ci numai după personala ta convin­gere. Nu te lua după reclamă; calul bun se vinde din grajd; nu te momi după rabat prea mare; numai marfa prea proastă se oferă cu prețuri derizorii; nu te speria de amenințările con­trolorilor; ele nu sunt operante, decât împotriva celor care nu-și fac datoria; ori nu-și cunosc me­serii». Nu uita că și alegerea manua­lelor, pe care trebuie să le reco­manzi elevilor tăi — este un examen pe care ești obligat să-l treci cu bine. Și în această meschină împre­jurare este în joc demnitatea ta de învățător. Apărăți-o! Al tău, cu toată dragostea, Hortea Cristescu Linii și puncte;• • * Din „Dreptatea“ „Partidul național-țărănesc (a­­firmă „Dreptatea“) a adus alte metode în viața politică. Născut din pornirea spre mai bine a poporului, trăiește exclu­siv în mijlocul lui“. In cea ce privește metodele na­­țional-țărăniștilor ar fi făcut mai bine să le evite amintirea; bugetul țării nu le-a uitat încă ! Cât despre afirmația că parti­dul „Skodei" „trăiește exclusiv în mijlocul poporului“, credem că ea cuprinde o mică eroare ti­pografică. Nu „în mijlocul poporului“, ci pe spinarea lui Omul cacialmalelor Acuzat de d. Eduard Mirto că face, in politica, pe care o duce „cacialmale“, d. Iuliu Maniu a răspuns, superior: „ Eu, domnule Mirto, n’am a­­vut noroc. Cacialmaua, după știința mea, înseamnă aportul inteligenței la nenoroc“. D. Iuliu Maniu se înșeală... Cacialmaleie (în cari d-sa s’a specializat!) reprezintă un ra­port de escrocherie / (Continua­re în pag.­in­a}. Crima lui Pilat — Dr. Mihail Gropșianu : „justiția antica și ju­decarea lui Hristos“ “ de G. M. IVANOV Câteva cuvinte despre autor. D. dr. Mihail Gropșianu, cunos­cutul luptător bănățean pentru întregirea neamului, are preocu­pări religioase de două feluri: de jurist și de practicant creștin. Pentru noi, cei mai tineri, preo­cupările de acest soiu sunt și emoționante și instructive. Ve­dem pe bărbatul înaintat în vâr­stă, care cu mintea lămurește problema creștină sub un aspect științific, și care cu voința se realizează în creștinătatea sa or­todoxă, atât cât e posibil omului sincer, creștinului înțelept. In cuvântări, î­n discursuri, în dis­­cuțiuni, în scrieri, d. Mihail Gropșianu propagă nu o teorie originală, ci ideia foarte româ­nească și foarte actuală — pe care noi, un grup de scriitori am dezvoltat-o cu pasiune și cu con­vingere în revista „Gândirea“. Ideia d-lui M. Gropșianu se ex­primă concis în modul următor și simplu: romanitate înseamnă ortodoxie. Concluziile practice ale acestei concepțiuni istorice, care stă la baza evoluției spiri­tuale al poporului român, M. Gropșianu se desfășoară frumos și logic: vrei să fii român bun? Fii ortodox sincer! Vrei să te realizezi în plenitudine româ­nească? Realizează-te în pleni­tudine românească. Cine este cel mai bun patriot român? Este a­­cela, care trăește în ortodoxia istorică. Românul nu poate fi alt­ceva, pentru a fi român integral, decât ortodox integral. Această legătură, pe care o face stimatul nostru jurist și luptător româno­­ortodox, între Biserica ortodoxă și naționalismul românesc, stă la baza sensibilității actuale româ­nești cu voința poporului de a se înfăptui în conceptul său su­prem despre rostul său în lume. D. M. Gropșianu afirmă, prin ur­mare, cu autoritatea sa de jurist și de practicant ortodox, supre­mația factorului spiritual asupra tuturor celorlalți factori („poli­tic“, „economic“) care sunt lan­sați în câmpul de cugetare ac­tuală pentru a explica prezentul confuz și în­grijorător. Pe câmpul cugetării științi­fice, preocupările autorului tind să clarifice din punct de vedere al dreptului pozitiv unele laturi ale dramei creștine. De data a­­ceasta, d. dr. Gropșianu ne în­fățișează pe Iisus Hristos și „cri­mă“ Lui în fața justiției antice. Pentru intelectualul profesionist, și poate chiar, pentru cel ce tră­ește din curiozitățile științifice și cele stoice, studiul d-lui dr. M. Gropșianu este, din cale a­­fară, de pasionant. Intr’adevăr, te întrebi: de ce a fost condamnat Hristos (jude­când din punct de vedere laic, de­oarece condamnarea trebuia să se pouiască după planul divin al pătimirii Lui în vederea răs­cumpărării noastre din păcatul originar). Care a fost crima lui Hristos din punct de vedere ju­ridic? Condamnarea trebuia sau nu trebuia să se producă? Și în baza căror legi? Iată întrebări, la care d. Gropșianu răspunde ca jurist. In primul rând, autorul stabi­lește forța justiției, ca un factor universal și etern: „justiția a fost dinamul care a înălțat sau a surpat un popor: ’,Justiția funda­mentum regnorum“. Poporul iu­deu, pe care apasă vărsarea celui mai scump nevinovat „a rămas în picioare și ține loc pe balus­trada istoriei universale in ma­terie de justiție antică“. Despre poporul iudeu In trăirea lui juri­dică autorul pronuță cuvinte drepte: „Cercetând și adâncind orga­nizarea și manifestarea justițiară la acest popor biblic, rămâne inexplicabilă chiar și asistența lui la executarea omului divin“. La temelia justiției mozaice a stat maximala înțelepciune a unui profet conducător și șef di­vinizat, Moise. Cele 10 porunci de pe muntele Sinai simt dogme ale creștinătății. Poporul lui Dumnezeu nu-și putea permite o justiție antiumană și destrăbă­lată. Judecătorul izraelit, după constituția teocratică, era — prin intermediul religiei de la drept la moral — locțiitorul nemijlocit a­l lui Iehova. Stătea în legătură cu conștiința sa, în care trăia ideia de Dumnezeu. O sentință ne­dreaptă ofensa pe Iehova. Ris­cul unei nedreptăți era mare : osânda și afurisenia­ lui Izrail. Judecătorul iudeu desfășura cea mai largă cercetare scrupuloasă în interesul acuzatului, de­oarece interesul acuzatului era însuși interesul judecătorului, ca dublu reprezentant al lui Iehova și al poporului iudeu. Cu neîntrecută, pe atunci, noblețe, judecătorul oficia dreptatea cu prezumția ne­vinovăției a oricărui fiu al lui Izrail. O justiție atât de nobilă și judecători atât de legați de Iehova nu puteau, din punct de vedere al funcțiunii lor, să con­damne pe Hristos. Și mai ales nu puteau să-i stabilească o vină. Atunci — cine, care justiție a condamnat pe Iisus? Nu cum­va justiția romană? „Când te gânde­și la tribuna­lele romane, nu poți uita timpul fatal — zice autorul — că toate acestea s’au petrecut în al optu­lea secol de la înființarea Romei, ab Urbe condita, care de mult realizase progresul complet al culturii, a dat pildă tuturor po­poarelor civilizate în distribuirea dreptății și este teribil a crede chiar, că judecarea lui Hristos s’ar fi făcut de niște tribunale primitive sau cu ceremonialul sacru al procedurii romane. Nu, nu! Această insultă a gloriei ro­mane nu o admitem cu niciiun preț și nu o permitem. Consulul Publius Valerius a consacrat chiar în lege, că magistratul ro­man care ar provoca (provoca­­rea) verdictul plebei nu poate executa sentința rostită împo­triva cetățeanuii roman“. Și to­tuși, „toate formele de rară ele­ganță și garanție, legiferate, în procesul lui Hristos, au fost sfi­date spre marea și neștearsa ru­șine, atât a simțului cât și a dreptății iudaice — reprezentate prin viperele otrăvite“. Prin ur­mare nu justiția iudaică și nu justiția romană au stabilit­ vina lui Hristos pentru care L’au și condamnat. Ci „viperele otră­vite“ au asasinat pe Fiul lui Dumnezeu. Cine sunt aceste „vi­pere“ și care a fost „crima“ lui Hristos, din moment ce justiția iudaică și romană nu au stabi­lit o vinovăție obiectivă ? In primul rând, Hristos prin învierea lui Lazăr „a profilat să­gețile geloziei în spritele fari­­ in filp

Next