Ţara Noastră, mai 1935 (Anul 13, nr. 864-885)
1935-05-04 / nr. 864
6 relormă socială Situația din ce in ce mai anchilozată a vieții noastre sociale, ridică stăruitor în preocupările tuturor oamenilor de bine o sumă de întrebări : cum ne vom putea salva din acest impas ? Care va fi soluția salutară pentru a ne crea un alt cadru de viață și alt echilibru moral și material ? Cine va fi omul care să poată stârni un nou suflu de viață în milioanele de suflete chinuite și demoralizate ? întrebări frecvente, smulse din inima realităților de la noi, din arzătoarea dorință de a vedea desemnându-se la orizontul vieții noastre politice și sociale posibilități sigure de premenire și refacere. Aceste cerințe subsumează perfect starea sufletească a marii majorități. Ele nu sunt, prin urmare, simple dorinți de circumstanță ori necesități întâmplătoare. Din contră, ele angajează orientările spirituale adânci și pasionante pentru găsirea acestui nou orizont de viață senină și oarecum ideală. Nu mai trebue să insistăm asupra acestei exigențe. Toți o știm și o simțim. Dar în ceea ce persistăm a sublinia, este modul de soluționare a acestei acute probleme de azi. Aceasta e și fondul chestiunii ce ne preocupă. Adică, spusă în alți termeni, cum vom putea realiza o nouă reformă socială, menită să dea un alt rost și alt cadru vieții noastre de stat ? Am mai spus-o de atâtea ori în coloanele acestui ziar. Ea se rezumă la nevoia unei reforme constituționale. Ne maicorespunzând cerințelor vitale și naționale, această lege a legilor cere să fie adaptată și ajustată nouilor porunci ale vremii. Ea trebue să angajeze noui posibilități de creare și de ridicare morală și națională. In locul marasmului de azi să prilejuiască avânt și încredere pentru ziua de mâine ; în locul deprimării și scepticismului, fiorii acțiunilor pozitive și sănătoase ; în locul inechităților, principiul selecțiunii valorilor; in locul desmămțătului din viața publică, un guvern de autoritate ; iar în contra risipei bunurilor țării, trebue prevăzute sancțiunile cele mai drastice , pentru crima ordinară și împotriva Statului pedeapsa cu moarta 63.Dar nu numai atât, însuși Corpurile Legiuitoare, dovedite ineficace și prea costisitoare pentru vremurile de azi, trebue transformate într-un instrument util, prin reducerea numărului deputaților și printr’o nouă organizare și nouă atribuțiuni pe seama senatorilor, având la bază o reală reprezentare a tuturor categoriilor de muncă și producțiune din țară. Această armată de lux — cum o numea deunăzi d. Octavian Goga — terbite să devină expresiunea competenței, moralității și patriotismului. Numai așa rațiunei ei de a fi ar mai putea avea sens. Iată câteva reforme pe cari le-ar viza o schimbare a pactului nostru fundamental și prin care s’ar asigura devizei de azi: România a Românilor netăgăduite suporturi morale, temeliile de granit ale tuturor așezărilor omenești. Cel puțin acestea au fost motivele care l-au determinat pe șeful partidului Național-Agrar ca să preconizeze — înrirea altor oameni politici— aceașă nevoe a schimbării Constituției. Intre timp, aproape toți oamenii noștri politici și-au însușit ideea adaptării pactului fundamental nevoilor spirituale de azi, încât, realizarea ei e pe cale de a fi înfăptuită. Nu s’ar mai putea justifica,de acum, cea mai mică amânare, fiindcă orice amânare echivalează cu o nouă tentativă de înăbușire a oricărui elan de redeșteptare și reînoire a vieții noastre sociale. Și nu vedem cine ar avea interesul s-o facă, adică să oprească mersul firesc și salvator al lucrurilor. De aceea, în convingerea noastră profundă că, numai o schimbare constituțională în sensul vederilor militare de noi va aduce țării mult dorita reînviere morală și națională, iar ca un corolar al ei și redresarea economică, așteptăm cu încredere desfășurarea evenimentelor. In orice caz, găsindu-ne la un punct crucial al vieții noastre de stat, când orice clipă, orice oră și orice zi cântăresc enorm în cumpăna istoriei noastre, când un ritm nou de viață se desemnează odată cu pulsația vieții de primăvară, când toate acțiunile, fie interne fie externe, concură spre acest gând de înoire eroică în întreg organismul social, noi, cari am anticipat, alimentat și cristalizat soluțiile practice pentru acest moment, suntem și rămânem optimiști. 0 vii la Fundale Renale Am primit, săptămâna trecută, o vizită din toate punctele de vedere remarcabilă. Sir Edward Denilson Ross, care este o personalitate de prim ordin în lumea culturală a Marii Britanii și unul dintre cei mai străluciți orientaliști din lume, ne-a vizitat țara. Știți și ă voastră cam ce înseamnă, la noi, o vizită de această natură. Protocol, banchete, discursuri și reducerea la o vagă și fulgurantă impresie asupra unei biete părți din geografia țării, văzută din sborul trenului. De cele mai multe ori asemenea oaspeți sunt pisălogiți până la extenuare de câte un ghid politic. Recepții la ministere (și ce fel de specific românesc ar putea constata un străin la niște departamente sterpe, și ca arhitectonică și ca preocupări?), conferințe rostite de localnice personalități infamante, în cel mai agreabil caz — o preumblare în delta Dunării. Superficialitatea aceasta in a ne conduce și informa oaspeții se răzbună. Ne-a cercetat, nu prea de mult, țara și acel mare gânditor, care este contele Kayserling. Un cap profund, o intuiție aproape totdeauna victorioasa, un analist de toată stima și considerația. Cu toate acestea (dacă nu ne înșelăm, chiar m „Analiza spectrală a Europei), oaspete nostru a ținut să remarce — pe lângă măgulitoare aprecieri — o atmosferă esențial slavă pe pământul nostru. După cât se pare, celebrul musafir, necondus prin locurile noaste cum trebuia, duse cu ochii de ceapa colorată a bisericii rusești din Capitală — deducând de aici .Stimming“-ul întregii țăți, lata pentru ce ne-am bucurat ca nu tot astfel s’a procedat cu toți Edward Ross, care, la rându-i, a ținut să ne cunoască. Și, sa o spunem dela început, ne-a cunoscut bine. Adică în aspectele de laborator, de muncă și de realizări ale noastre D. Denisson Ross a putut afla sub ierii României si tinerețea ei. Viata pe care a făcut-o, in augusta tovărășie a Regelui Carol II la , Fundația regală pentru literatură și artă“, a însemnat, pentru d-sa o revelație. O revelație, care i-a creiat impresia definitivă și cea mai favorabilă asupra țării. Nu se putea să ne aducem laudă și serviciu mai mare, decât prin aducerea emeritului om de cultură în febrila uzină a cărții și a gândirii, înființată de Carol II în bulevardul Lascăr Catargiu. Amfitrionul regal, secondat de u-nii general N. M. Condeiescu și Al. Rosetti, directorul editurii, au furnizat lui Sir Denisson Ros toate informațiile asupra editurii, care, într-un singur an, a tipărit vre-o zece biblioteci și a reușit să imprime culturii românești o ținută occidentală. „Intr’un gest spontan (povestește un coleg, care a fost de față), aruncându-și cu putere pălăria pe parchet, marele savant orientalist, a exclamat: „Aceasta este cea mai frumoasă zi din viața mea“. Credem că e cel mai mare elogiu, ce ni se putea aduce. Un britanic — se știe — e un om reținut, fără expresiuni uimitoare de felul celei de mai sus. Cu atât mai mult, un britanic de statura intelectuală a d-lui Denisson Ross. Dacă, deci, o asemenea personalitate mărturisește că ziua cea mai fuimoasă din viața sa a fost cea petrecută într-un așezământ de cultură românesc și regal, avem toate motivele să fim încrezători în energia spirituală a țării. „Fundația pentruiteratură și artă regele Carol II“ va trebui să-și însemne în calendarul prețioaselor aduceri aminte ziua, în care Regele țării a arătat reprezentantului de cultură a unui mare regat valența reală a sufletului românesc. Ion Jelea 4 Paginii* Taimeș-balmeș Partidul naționalărănesc revendică răspunderea! S’au adunat într’un teli de congres, au vorbit ce-au vorbit, și au închipuit că s'au înțeles, au hotărît că au fost în viața noastră politică și — nici mai mult, nici mai puțin — național-țărăniștii REVENDICA RĂSPUNDEREA ! Adică cer puterea... Au ajuns pasă-mi-te la concluzia aceasta, că le trebue guvernul. Acești oameni, cărora iii se poate aplica perfect exclamarea lui Dante, că „și-au pierdut darul minții !“ trebuie judecați exclusiv și direct pe baza propriei lor concluzii. Atâta inconștiență și atâta responsabilitate nu s’a mai văzut de mult . Mai deunăzi, cu vreo două-trei zile înainte de congres, un ziar național-țărănist se întreba : unde merge partidul ? Ei bine, ar trebui acum să citească cu atenție desbaterile și, mai ales, moțiunea ca să vadă încotro merge: acolo, unde ajung oamenii, cari in plină și flagrantă IRESPONSABILITATE revendică RĂSPUNDEREA... Ca un partid să poată evolua spre atingerea unui scop politic, e necesar, în prealabil, ca să fie un organism, sănătos, să aibă — cum s’ar zice — picioare și cap, ca să știe clar, precis și distinct atât drumiurile, cât și țelul. Nimic din toate acestea nu se observă la partidul național-țărănesc. Nu poate merge în iuieio direcție^ el stă pe loc și se descompune, atât cât a mai rămas să se descompună din toate punctele de vedere. Iată ce a fost congresul lor, s’au adunat ca să arate lumii că „înțelegerea'4 •lor e confuzie, că „voința*4 lor este pofta bolnăvicioasă de a mai trăi câtva și cumva sub iluzia și farmecul puterii. Ar fi o pierdere de timp să ne oprim prea mult asupra celor câtorva propozițiuni, din care național-țărăniștii au combinat moțiunea lor. Toate se bat în cap, toate contrarietățile, opozițiile și contradicțiile sunt prezente aici. Toate elementele de judecată s’au încurcat într’un talmeș-bailmeș, fiindcă nici umiul nu este condus și stăpânit de o ideie clară, de o judecată precisă și dominantă. Totui a izvorît nu din judecată și din critică, nu din AUTOCRITICA, ci din pofta de a avea puterea. Așa de pildă, d. Ion Mihalache zice: „NUMAI prin cooperație vom reuși să canalizăm TOATE forțele de producție ale țării; cooperația este pârghia sistemului național-țărănesc“. Dacă TOATE forțele sunt cooperatizate, atunci rezultă UN SINGUR sistem cooperatist, care să cuprindă și în care să se cuprindă TOATE forțele economice ale țării. Dar d. I. Mihalache, alături de SECTORUL cooperatist, înșiruie și ALTE SECTOARE: al industriei, al comerțului. De unde rezultă, că nu toate forțele economice vor fi cuprinse într-un singur sector. Așa că TOATE forțele vor fi canalizate în MAI MULTE sisteme. Apoi, tot d- l. Miluita este : „Organizarea pe sectoare economice duce la naționalizarea economiei44. Cu alte cuvinte: naționalizarea forțelor economice, organizate pe sectoare diferite, vor fi canalizate. TOATE, într’un sistem cooperatist, care sistem este și el un simplu sector alături de alte și mai multe sectoare. Ați mai auzit așa ceva ? Mai departe e și mai nostim : „naționalizarea înseamnă — zice d. Mihalache — cucerirea, deci pricepere, luptă și putere de rezistență44. Dacă e așa, atunci naționalizarea — cum o definește d. I. Mihalache — ar putea însemna perfect o zeamă de varză cu ciocolată și cu ou și oțet în ea. Naționalizarea înseamnă — în terminologia economiștilor socialiști : etatizare, adică prefacerea Statului în stăpân absolut al economiei, în deosebire de socializare, care după terminologia socialiștilor antietatiști, înseamnă colectivizarea tuturor mijloacelor de producție pusă sub conducerea unor organe SOCIALE autonome, aproape ca în sistemul anarhist iar NAȚIONALIZARE, după înțelesul său logic, înseamnă înglobarea tuturor forțelor productive ale nației — forțe economice și spirituale — intri un singur sistem, indiferent care este el, dar SUBORDONAT INTERESELOR DOMINANTE ALE STATULUI NAȚIONAL. „Pricepere, luptă, putere de rezistență“ — cum zice d. I. Mihalache, sunt MODURI, mijloace, prin care se realizează naționalizarea, și nu naționalizarea însăși. Ne-ar trebui sute de pagini, ca să clarificăm d-lui I. Mihalache noțiunile, atât de clare de altfel, și cu care d-sa operează foarte grotesc, ca să nu spunem altfel. Moțiunea este un monument de contradicții. „Țărănismul constituie adevăratul naționalism“ citim acolo. Cu alte cuvinte , naționalismul nu are alt atribut decât cel țărănesc. Cum nu ești țăran, cum nu ești național. Tot ce nu este țăran, nu este național. Tot ce nu este specific țărănesc, nu este autentic național. Să admitem această premiză, dar din ea rezultă situația de care se ferește d. I. Mihalache' preponderența țărănimii, CA CLASA, în statul țărănesc, și deci DICTATURA țărănimii în manifestarea tsa politica. In zadar d. I. Mihailache precizează : „statul național-țărănesc nu înseamnă dictatura ori tirania țărănimii, ci primarul ei“. Ea înseamnă, dacă ai admis că național este numai ceea ce este țărănesc. Logica d-lui I. Mihalache duce la Statul țărănesc, STAT DE CLASA, Stat antinațional deci, fiindcă Statul național egalează clasele în conceptul și în logica sa egalitară și totalitară , pe când Statul de clasă, subordonează celelalte clase— clasei țărănești. Nu veți găsi în tot ce s’a discutat acolo o judecată limpede, fiindcă nimeni dintre conducătorii congresului nu posedă concepte clare și precise. Te miri cum s’au putut înțelege oamenii aceștia? Se vede treaba că „revendicarea răspunderii“, adică POFTA PUTERII, s-a adunat la un Ioc și i-a fermecat o singură imagine precisă: mereu și mereu avantajul material al guvernării! Acest congres confirmă ceea ce am mai spus noi și altă dată cu o ocazie similară : Babilonia național-țărănistă nu mai are sfârșit. Rău le-a zăpăcit Dumnezeu, limbile ! Ion Bálint ANUL XIV No. 864, Sâmbătă 4 Mai 1935 Fondator: OCTAVIAN GOGHeca Palatului„ Redacția $î Administrația: Sf. Câmpineana No. 1 ” " TILEION Hr. 41933 Aboamentul: 500 loi pe an. Pentru preoți, învățate, atudenți și săteni: 400 lei anual; 200 pe 6 luni; îdb pe S luni. Pentru instituțîuni și autorități 1000 l«i Atentate comuniste la Viena cu prilejul zilei de 1 Maiu Viena, 1 Mai (Rador). — In fața lacătului comisariatului de petiție din arondismentui 2&*SiLeist explozie o bombă. Au fost grav răniți un funcționar superior de la Cancelariatul federal, precum și două fete care întâmplător treceau prin fața comisariatului in momentul când s’a produs explozia. Explozia a fost atât de puternică, încât funcționarului rănit i-a smuls complet un picior. Se presupune că atentatul se datorește comuniștilor. DESCINDERI LA AGITATORII COMUNIȘTI Viena. 1 Mai (Rador). — Poliț ia a făcut mai multe descinderi la locuințele agitatorilor comuniști. Azi, poliția ar fi operat 300 de arestări printre comuniști. Perchezițiile ar fi fost determinate de explozia bombei pusă în fața comisariatului de poliție din arondismentul 20. Ancheta făcută de poliție la fața locului exploziei, ar fi stabilit că autorii atentatului ar face parte din rândurile comuniștilor. In această explozie a fost foarte grav rănit de Thanhofer, înalt funcționar la cancelariatul Austriei, un polițist și cele două fiice ale d-lui Thanhofer, care ambele ar fi deasemeni în stare gravă. Escadrila militară română în drum spre țară -Aviatorii români au aterizat la Johannesburg- Escadrila militară română, alcătuită din 5 avioane I. C. A. R.Universul, care a dus la bun sfârșit raidul cu punctul final Capetown, se reîntoarce în țară. Echipajele românești formate din d-nii : It. com. Jienescu cu It. com. Davidescu , it. com. Cernescu cu căp. Olteanu și It. com. Pantazi cu mecanicul Stengher se găsesc în perfecte condiții fizice și în măsură a relua drumul anevoios spre România. Cele trei avioane românești au decolat eri dim. de pe aeroportul de la Capetown și au aterizat în bune condiții și la ora 3 d. a. la Johannesburg. In această localitate, aviatorii români vor rămâne până azi dimineață când își vor relua sborul. Raidul proeciet București-Capetown a fost realizat astfel că la înapoere, escadrila română nu intenționează să stabilească o nouă performanță și va parcurge drumul în etape scurte care vor dura aproximativ 12 zile. Contrar celor anunțate, piloții români vor urma, la înapoere, aceeași rută ca la ducere. mäÜStthm Mlaștina otrăvita H. Ibsen : „Am sta rău de tot, dacă fiecare ar pune mâna pe cârma corăbiei”. Noi n’am avut democrație. ’ Intrați în ritmul politicii europene pe vremea degenerării ei, n’am cunoscut decât inundația tulbure a demagogiei, care a scos la suprafață atâtea gunoaie goale și atâta murdărie îmbelșugată. Dogmele marxismului au fanatizat i pe mulți rătăciți și iau născut nenumărați șarlatani, creind, cu timpul, o statornică mlaștină otrăvită, care a infectat lungă vreme viața românească, stânjenind inițiativele oamenilor vrednici și sfărâmând ierarhia meritelor. Forța tainică de conservare a neamurilor a trezit, în ultimul timp, o energică reacțiune împotriva dezmățului demagogic. Mințile luminate și oamenii de bună credință au ridicat un puternicstavuar de gândire în drumul flecăriei nesățioșilor lupi electorali. Un gânditor francez (E. LASBAX : La cité huniaine) a stabilit așa numita lege a revenirii ciclice a formelor de guvernământ și, analtizând acest ritm universal, a deslușit în propășirea neamulrilor trei momente: regalitatea, care se razimă pe drept divin, republica, sprijinită pe dreptul popular, și imperiul, având la bază dreptul Statului. Suntem în momentul istoric al trecerii spre imperiu, când intervine ideea de autoritate a Statului, oprind națiunile de prăbușire în comunism. Primejdia marxismului se depărtează, primatul economicului soacre. Zări luminoase înviorează neamurile, redându-le avântul de muncă, o atmosferă senină, prielnică pentru realizările mari, întremează prin îndemnul luminoaselor idealuri sufletul popoarelor. Nu e o ’ntarapiare că’n aceste vremuri se răspândește teoria elitelor sociale. De altcum, o veche înțelepciune românească spune limpede marele adevăr: Omul vrednic trebue să stea la locul de frunte, iar cartea sfântă prevede sfârșitul lumii, când urâciunea va ședea la locul ce nu i se cuvine. Este așa de evident adevărul de mai sus, încât orice argumentare pare inutilă. Cine să stea în fruntea treburilor obștești, dacă nu omul vrednic, cu prisos de suflet și cu bună stare câștigată prin muncă, pe care nu-l mușcă ispita șarpelui. La noi, a fost, înainte de răsboi o elită politică, când cinstea și priceperea erau apreciate. A urmat o epocă de decădere, în care atâția proști se credeau chemați să guverneze și dșn ele mulți căutau satisfacții materiale în viața politică. In ultimul timp se observă o reacțiune împotriva profitorilor politici, de aceea discursul d-lui Octavian Goga, ținut, la congresul partidului Național-Agrar va rămânea o piatră albă de hotar în politica țării noastre. Cu prestigiul talentului, curagios și răspicat, luminatul cârmuitor a arătat rănile vieții noastre politice. Legiferarea se găsește sub presiunea continuă a electoratului... principiul competinței e scala cea mai netrebnică in atelierul democrației, iată câteva adevăruri fundamentale ale cârmuirii noastre obștești. Care dintre bărbații noștri poliției a avut îndrăsneala de-a spune verde păcatele cardinale cari mistile toată puterea noastră de propășire ? întocmai ca'n drama lui H. Ibsen: viața noastră politică e o mlaștină otrăvită, în care se scurg toate murdăriile demagogiei, toată societatea treime să fie curățită și desinfectată,de mocirla care o îneacă. Trebue să ne lăpădăm odată de toți cârpacii cari ne mint. Ne trebuesc alți oameni, dornici de muncă, comandanți noi, cu gândul la binele obștesc. Niciodată ticăloșia, și lașitatea nu va fi în stare să astupe gura unui om cinstit, care vrea să curețe societatea. Propășirea nu se poate deasupra unei băltoace de minciuni, deasupra mlaștinei otrăvite. * Doctorul Stockmann din „Dușmanul poporului“ lasă moștenire Copiilor pietrele cu cari mulțimea i-a spart geamurile. Pietrele cari s’au aruncat cândva lui Octavian Goga vor forma piedestalul pe care el se va înălța... .UN DASCAL Linii și puncte Merge... „Solidar, puternic, disciplinat (scrie „Patria” nr. 2, a d-lui Ion Mihalache), având o ideologie bine fixata, partidul național-țărănist merge înainte..” înainte, către prăpastie !... «§ Viată bună ! Citim in „România Nouă” a familiei Boilă. ..In definitiv, oamenii, politici de orice nuanță ar fi, ele dreapta sau de stânga, absolutiști sau radicali, liberali sau șoviniști, caută calea adevărului, pentru a creia o „viață mai bună”. Nu știm întrucât un om politic de talia d-lui Romulus Boilă a căutat sau caută calea adevărului (înclinăm să credem că a căutat, mai curând, calea ocnei). Dar că ășa și-a creiat, totuși, o viață mai bună chiar decât a multor gangsteri celebri din America. — nu se poate tăgădui! Regionalism D. Sever Bocu, cere in foaia sa: , Vestul” „înființarea uniei regionale național-țărăniste pentru Banat”. Cererea e inutilă, de vreme ce — se știe — fiecare membru din partidul d-lui Ion Mihalache se consideră șef pe o regiune... Sacrificii „Pastile ne învață că orice ideal pretinde un sacrificiu material, fără o notă de renunțare morală”. Unde credeți că au apărut aceste rânduri de ascetic îndemn? in „Gazeta monahilor”? Nu! Ci in oficiosul d-lui Romulus Boila, cel care a făcut, sacrificiul de a lua vre-o 70 de cucernice milioane dintr’o cuvioasă afacere, făcută pe sfânta spinare a statului! Socialismul în 1935 Afară de doctrina creștină, a cărei dogmă a rămas neatinsă și neschimbată, fiindcă este de origine divină, — toate celelalte doctrine au suferit profunde transformări, iar unele din ele au dispărut cu desăvârșire. S’ar putea spune, că există o biologie a doctrinelor : se nasc, se dezvoltă și mor. Iar cele care s’au transformat, și-au pierdut până într’atât identitatea, incât ele se înfățișează ca noui formațiuni de gândire. Ce a rămas în esența sa liberalismul, de pildă ? Este cu totul altceva decât cum a apărut în 1789, când o declarație a drepturilor omului și cetățeanului părea că vine să creieze o lume nouă, specific liberală. La fel și cu doctrina democratică, din primele elemente ale căreia nu au mai iumas decât noțiuni de istorie politică. La fel și cu de G. M. IVANOV socialismul. Când pe la 1820 al veacului trecut a apărut socialismul cu pretenția de a schimba regimul economic al Europei, multă lume a crezut că noua doctrină va izbuti. Socialismul din doctrină a devenit întâi acțiune socială, s-a constituit apoi în partid, și-a scris programe de luptă și revendicări și în loc să schimbe societatea, s’a schimbat el însuși iar societatea a evoluat în multe și variate feluri cu totul independent de doctrina socialistă, și deabia dacă din când în când și pe aici pe colo socialismul a izbutit să producă influențe, fără însă să fi putut realiza transformări. Au trecut peste una sută de ani de atunci — și aceste adevăruri se confirmă de către toate evenimentele, de către însăș viața cuprinsă într-un secol și mai bine. Cine ar fi putut prevedea „național-socialismul“, și apoi, chiar și „național-comunismul“ — fiindcă astăzi se poate vorbi pe baza de realități chiar și de un comunism naționalist... Doctrinele socialiste din prima jumătate a vecului trecut au avut un caracter aproape religios. Socialismul însă nu s’a putut transforma niciodată de atunci în religiune. La baza lor, de când s’au constituit a fost întotdeauna o negare, și negarea nu este, prin însăși natura sa, element religios. Iar o doctrină, care e lipsită de elementul religios, nu s’a putut menține cu adevăr și nu s’a putut permanentiza ca factor transformator al societății. E bine ca doctrinele socialiste să fie comparate cu doctrina creștină, ca să fie scoasă în evidență această deosebire esențială între ele. Teoriile socialiste ale lui Saint-Simon, Fourier, Cabet-utopist, comunist, Pierre Leroux, Victor Considerant. Proudhon constatau anomaliile inegalității materiale, prin care explicau mizeria societății. Acești socialiști cereau egalitatea economică pornind de la egalitatea materială a oamenilor. Greșala acestor socialiști a constat în concepția lor despre egalitatea naturală a oamenilor, și ei nu au putut să admită faptul concret al inegalității firești a oamenilor, din care, tot în mod firesc, se dezvoltă și se sistematizează inegalitatea socială a gradurilor și a claselor sociale. Socialismul utopist a revendicat egalitatea socială ca o concluzie a principiului liberal despre egalitatea naturală a oamenilor și despre drepturile inalienabile ale Individului. Dacă visul este din natură egal cu semenul său, și viața socială trebue să înfățișeze o egalitate de drepturi și de bunuri materiale. Cine mai poate susține astăzi aceste utopii ? Inegalitatea oamenilor incă din naștere este principiul pe care a evoluat și evoluiază societatea : nu există doi oameni egali în capacități morale, intelectuale, fiziologice r cum se poate constata, prin urmare, o egalitate socială pe două realități contrarii? Nu a rămas nimic, nici în teorie, din acel ideal regim economic, pe care primii socialiști l-au conceput, l-au descris atractiv pe ipoteza egalității înăscute a oamenilor, în schimb ca acțiune pozitivă, toți socialiștii romantici s’au înțeles asupra unei necesități comune, care a și devenit postulatul lor fundamental: distrugerea acestei societăți nedrepte. Prin doctrina distrugerii acestei societăți nedrepte a excelat mai cu deosebire Louis Blanc, care când a ajuns prin revoluția din 1848 șef al societății, s-a convins că nu știe cu care altă societate va putea înlocui pe aceea pe care vroia să o distrugă. Socialiștilor le lipsește instinctul de creațiune : ei nu admit evoluția în general, nici evoluția claselor, în procesul căreia să poată realiza pentru clasa pe care o reprezintă îmbunătățirile imaginate. Revoluția pentru ei este — o tabula rasa a sistemului economic existent, un pustiu — și în pustiul lor ei nu știu cu ce elemente reale vor putea începe zidirea unei lumi specific socialiste. După experiența de la 1848, socialiștii s’au convins, că nu se poate realiza o ordine socialistă — nu findcă ei au renunțat să creadă în egalitatea naturală a oamenilor, ci fiindcă lipsesc condițiile materiale în care se poate naște și se poate dezvolta o societate socialistă. Din această convigere s-a început prima transformare a socialismului: din integral și intransigent doctrinar și revoluționar, el a început să devină evoluționist și oportunist. Apar imediat mai multe feluri de socialism, catolic sau socialism creștin, socialism de stat, socialism conservativ, iar școala economiștilor socialiști, care adoptă principiul revizionist , respinge idealul socialist și cere imixtiunea statului burghez, prin care se vor putea obține reforme utile proletariatului. Acest nou socialism a fost prima împăcare a doctrinei care nega statul burghez, cu statul (Contîm tare în pagina III»' %