Ţara Noastră, iunie 1935 (Anul 13, nr. 886-907)
1935-06-01 / nr. 886
! PAGINA 2-a------------ Aceste date istorice au văzut lumina tiparului și răspândirea lor în public nu din vanitatea distinsului autor — de a se vedea semnat pe o carte, — ci dintr’o conștientă datorie față de oameni și vremi. Față de oamenii de bine, sprijinitori ai ideii naționale din trecut și prezent, brazda condeiului celui ce-i prețuește e cât prețuirea plugarului pentru pământul semănat. Cei ce vor veni, vor prețui timpurile de însemnătate și pe stăpânitorii lor. Deci este important pentru istoria Banatului nostru procurarea și publicarea tuturor datelor din activitatea maiorului D. Oancea și a succesorilor săi. D. Pompiliu Ciobanu ne axată admirabil în prefața cărții d-sale, evenimentele istorice care au premers și pregătit Unirea faptică a Banatului și încorporarea orașului Timișoara la România Mare. Găsim aci descrierea samavolniciilor sârbești care într’un timp când era mai profundă speranța bănățenilor de a se uni cu Țara Mamă ca și celelalte ținuturi ce fuseseră asuprite de străini, jubilează din cauza generalului francez Farret, un pervers și afemeiat, maghiaro și sârbofil. Câteva nume de foști mari demnitari în țara aceasta care au hrănit cu lapte și miere chiar și pe acei cari s’au luptat contra ei, nu numai când era în starea simbrionară, ci chiar și imediat după marea și sfânta noastră Unire. Fotografia d-lui Sever Bocu care transpiră a fi a unui om rău, laș și egoist, după datele istorice din cartea d-lui Ciobanu — lăsate de un militar demn și înflăcărat naționalist mort pentru țară ca un viteaz — rămâne integrat în caracterul fizi după chip. Un alt individ cu cruciuliță neagră la catasif — tot după datele din aceste documente istorice — răsare deasupra numelui lui dr. Aurel Cosma, ajuns mai târziu ministru al comunicațiilor și pentru care țara recunoscătoare, i-a ales și progenitura deputat în actualul parlament. Cum însă aceste nume rămân doar în istorie ca elemente indezirabile, nu de ele ne ocupă nici noi și nici autorul, ci am scris doar pentru rușinea lașilor. Mai departe, pe urma brazdelor de slovă din carte și din această dare de seamă cu aureolă de răsărit de soare, d-nii dr. Pompiliu Ciobanu, dr. Nemet, frații Imbroane, dr. Mezin, Bojinca, preotul Corcea și dr. Adam, din cei cari au lucrat intens cu viteazul maior Oancea, apoi succesorul său lt.-col. Petrescu D. Tocineanu. Aceștia au fost promotorii idei de unire a Banatului și istoria din datoria de a însufleți elementele de azi și de mâine, ar trebui să ia notă de datele istorice adunate de d. dr. Pompiliu Ciobanu și pentru cinstirea operei sale, care merită a fi remarcată și pentru înscrierea la loc de frunte, cu litere de aur în cartea țării, a numelor celor vrednici, amintiți de autor și de noi. Silviu Lazăr Cronica literară Dr. Pompiliu Ciobanu, Unirea Banatului și incorporarea Timișoarei la România Mare Ce s’a realizat în Bulgaria de pe urma legii obligativității muncii Sofia. Bulgaria a eșit din războiul mondial economicește complet epuizată. Nu avea bani pentru reparațiile stricăciunilor cauzate de război și pentru nouile construcții cerute de vremile postbelice. O atmosferă obositoare și grea plutia peste întreaga țară. Trebuia să se iasă din această amorțeală. Și ideea a fost găsită in legea obligativității muncii, care a și fost votată în 1921. Prin această lege erau chemați la muncă toți cetățenii de la 21-40 ani. Femeile de la vârsta de 16-30 ani. Un an mai târziu legea a fost modificată și femeile excluse de la această datorie. Această lege se sprijină pe următoarele principii: 1) Să se organizeze și să se folosească forțele națiunii pentru înbunătățirea producției și condițiilor de viață ale populației. 2) Să se deștepte în fiecare cetățean, fără deosebire de starea lui socială, interesul și puterea de abnegație față de stat și națiune. 3) Să se ridice starea morală și buna stare materială a poporului și să i se cultive sentimentul de respect și datorie față de sine și semenii săi. Tineretul care e adus în taberele de muncă e cultivat vreme de 8 luni în sentimentul de dragoste de patrie. Fiecare tânăr bulgar trebue să fie conștient că e dator să servească statul și națiunea sa. Mai ales azi, când șomajul face ravagii în toate țările, munca obligatorie ține mereu trează și vie conștiința cetățenească și fidelitatea fiecărui tânăr. Ceva mai târziu legea a mai fost modificată în sensul că tinerii care nu vor să muncească în astfel de tabere, pot să depună o anumită sumă de bani care îi dispensează de obligativitatea muncii. Se răscumpără această excepție cu o sumă care variază între 6000-50.000 Leva. Cu banii câștigați se îmbunătățește soarta celor care muncesc." Taberele de muncă sunt puse sub jurisdicțiunea ministerului Lucrărilor Publice, iar în fruntea lor stă un director general. Tinerii apoi sunt organizați pe județe și comune. In fiecare din aceste despărțăminte sunt organizate pe secții și coprării. In fiecare an sunt chemați la munca obligatorie 20 până la 30 mii bărbați. Organizațiile sunt bine disciplinate. Bilanțul celor realizate pana in anul 1933 e mulțumitor. In afară de alte lucrări s’au mai realizat: 112 km. cale ferată ; 256 km. reparații la calea ferată; 4167 km. șosele reparate și îndreptate ; 584 km. teren pentru drumurile de fier; 2026 km. teren de pe care s’au dat la o parte sau au fost acoperite obstacolele pentru întinderea și repararea căilor ferate ; 10,7 km. întinderi de drumuri; 2439 km. reparări de drumuri; 713 poduri noui; 1068 km. canale noui; 62 km. s-au ridicat parapete și ziduri de întărire ; 75 fântâne ; 39 km. canal pentru apă; 790.058 m. p. de teren pentru drumurile de fier; 39 clădiri cu câte un etaj ; 8 clădiri cu câte două etaje. In obligativitatea muncii mai intră și zece zile pe an, în care bărbații de la 21 la 45 ani sunt obligați să presteze o anumită muncă pentru comună. In ultimii doi ani au fost angajați în secțiile acestea și șomerii cu care s’au format secții aparte. In acestea intră capii de familie de la 20 la 50 ani. Pentru muncă primesc mâncare, locuință și îr mijlociu 20 leva pe zi. Cei care muncesc în secțiile obligativității primesc hrană, locuință, haine și ceva de cheltuială. După informațiile medicilor se spune că 90% din cei care sunt chemați sub drapelul muncii obligatorii, părăsesc tabără mult mai sănătoși de cum intraseră. Legea obligativității muncii din Bulgaria a fost introdusă pe timpul guvernului Alex. Stambolinsky și de atunci a fost studiată la fața locului de japonezi, germani, americani, francezi, ș. a. (Ceps) -x*x~ Plata salariilor pe luna Mai Pentru plata salariilor pe luna Mai 1935, se repartizează următoarele sume: din bugetul ordinar al statului, pentru angajări, lichidări, ordonanțări și plăți de : Minist, apărării naționale lei 259.701.805; ministerului de finanțe, 75.500.000 lei; ministerului instrucțiunii, al cultelor și artelor, lei 329.875.375; ministerului de interne, 96.726.942 lei; ministerului lucrărilor publice și al comunicațiilor, lei 2.818.833; ministerului de justiție, 59.794.500 lei; ministerului domeniilor, lei 4.705.577; ministerului de industrie și comerț 6 milioane 793.831; ministerului afacerilor străine, lei 15.382.000; ministerului muncii lei 32.450.000 și președinției consiliului de miniștri lei 246.000. Total le 902.994.863. *• Ministerului de finanțe, subvenție Casei generale de pensiuni lei 149.661.410. Total general lei 1 miliard 052.656.273. *ARA NOASTRĂ LITERATURA IDEI COMENTARII Despre oameni și cărți Nu s’a potolit încă emoția, pe care a provocat-o gestul regal, față de scriitori, cu prilejul săptămânei cărții. Și e și firesc să fie așa, fiindcă până la M. S. Regele Carol II, nimeni nu s’a gândit, cu suflet de elită, la ceea ce poate să prețuiască o carte bună sau un scriitor mare. Anii s’au perindat, monoton sau sgomotoși, fiecare român văzându-și de treburile lui. Dacă îi spuneai că cineva este scriitor, îți râdea în nas și pleca, cu compătimiri și mustrări în ochi. Azi acești ani au cam trecut și scriitorul stă la loc de cinste, ca o sărbătoare în suflet de creștin. In curând, toate micile nevoi,cari mai rod viața, cu inerentele lor greutăți, vor dispare și va fi și scriitorul român, numai scriitor. Dar în timp ce la orizontul vieții noastre culturale, se arată zorii unei concepții noi, despre cartea românească, în întunerecul minții unora, mai stărite putrede dorinți, de o îmbogățire rapidă și necinstită. Aceste viermine care ne fac să ne dogorească obrajii, prin impertinența atitudinii lor, împroașcă cu noroi, orice năzuinți de propășire a culturei românești. Stau înfipți, în concepția lor de negustori, la răscruci de drum, și svârlă în cele patru colțuri ale țării, cărți de un conținut antimoral și antiliterar. Noi de aici, nu am contenit o clipă, ca să bicium obrajii puhavi, ai unora, fie scriitori, fie editori, cari de pe meterezele maghernițelor lor, au dat pârjol sufletului românesc. Și pentru astăzi ne oprim, la căpatásul celei mai hidoase creațiuni a gândului uman, la acel infam de editor, numitul Marton Hertz et Comp. De cățiva ani, putreda creatură, stoarce bani mulți, cu o sumedenie de cărți, de al căror conținut, numai un dezechilibrat nu poate roși. A adunat din toată lumea, cele mai porcoase cărți și le-a transpus într’o aproximativă limbă românească, pentru a face „cultură de întrebi, pentru ce mai există comisii pentru protecția animalelor, pentru ce există comisii de cenzură a filmelor și alte atâtea comisii, dacă nimeni nu prinde de guler pe Hertz și să-l aducă la realitate. Dacă Regele Țării se străduește să deschidă gust de citit în masele poporului român, înființând acele Fundații Culturale ! Dacă Regele Carol, ctitor al atâtor gânduri frumoase, pentru binele țării, nu lasă o clipă fără să nu arate un adânc interes, față de cartea și sufletul românesc! Pentru ce atunci toate aceste străduințe regale, când vine să răstoarne cu o lovitură de inconștient, întreaga operă culturală, un oarecare, o stârpitură morală, ca Marton Hertz? Te întrebi și nu știi ce să răspunzi. Iți stă mintea in loc și privești cu ochii înlăcrămați la diabolica perseverență a numitului Hertz, depozitar de obscenități și analfabet cultural. Și-a strâns în jurul lui o seamă de oameni, după calibrul moralității lui. Niște insanități sociale, cari se prosternă la picioarele acestui vis, pentru a primi blidul de linte, pâinea murdărită de atâtea îngenuncheri morale. Prin aceste false întruchipări omenești, Marton zis Hertz, își trimite proza impregnată de otravă,în toate sufletele cinstite ale românilor răbdători și de multe ori prea toleranți. Din aceștia se cade să ridicăm, pentru analiză pe acel anl și inexistent ,scriitorii Petre Beluț muced și incult, sterp de orice posibilitate de creație, ce joacă rol de manechin și de marionetă. Vorbește și mănâncă la comanda patronului Hertz. Scrie cărți cu piciorul stâng și cu ochii preoștiți de „glorie” proslăvește inima „de aur” a bunului Hertz zis Marton. Câtă inconștiență și câtă rușine, cu toată această mistificare. S’au strâns la sfat o șleahtă de inculți, ca să lumineze poporul nostru, prin putregaiurile celor 15 lei, pe cari îi răpește din punga săracului. Dacă vom lăsa să se scurgă această otravă, știm de acum la ce rezultate morale și educative, vor ajunge viitoarele generații. Vom pregăti sicriul României de mâine. Va fi o crimă, dacă nu încetează infamia acestui cretin. Omoară sufletele și distruge cele mai optimiste încercări de bine. Trebue un hotar, e necesară o limită. Ajunge Hertz! C. Dan Pantazescu Convorbiri literare A apărut într-o nouă formație redacțională revista „Convorbiri literare”, care aduce un material literar și critic susținut de tineri scriitori cu o vădită suprafață literară și ideologică. Remarcăm printre colaboratorii acestui număr pe d-nii Nicolae Roșu, Radu Gyr, George Acsinteanu, T. C. Stan și alții. Ateneul Nou A 11-a șezătoare a „Ateneului nou”, se ține astă seară joi la ora 9 (21) în saul de festivități a „Soc. funcționarilor publici” din Piața Victoriei (str. Buzești, colț cu cal. Victoriei) și evocă primăvara. Intrarea liberă. Despre acest bogat număr și despre noua orientare ideologică a revistei Convorbiri literare vom reveni într’o cronică viitoare. 9- Eros în mănăstire este cartea nouă a lui Damian Stănoiu, prost scrisă, de un răspopit. E literatură de mahala, pentru țațe și cislici. Publicul face un prost serviciu, când o cumpără. Sunt în această carte o serie întreagă de acuze nedrepte. De altfel este un sistem, pe care-l recunoaștem cu substrat comercial. Sănducu In editura „Oficiului de Librărie” (str. Carol 26) a apărut romanul „Sănducu” de profesorul Mihai Dragomirescu. Intr’un volum de 150 pagini autorul redă în icoane viața copilărească a eroului. Cu fiecare pagină cetitorul va afla evoluția sufletească a copilului de la cea mai fragedă vârstă și cunoaște cele mai minunate întâmplări din viața lui nevinovată. e I JVEMM O vedetă vorbește... Rosemary Ames, o nouă vedetă americană, recent angajată de studiourile Fox-Film, ne va povesti aici cum își petrec vacanțele artistele din Hollywood. Rosemary Ames și-a făcut debutul pe ecran în „Bestia din Borneo”, un film de mare senzație. „După ce am terminat un film și studiourile îmi acordă o vacanță de câteva săptămâni, până la filmul următor, îmi amintesc întotdeauna de sfârșitul anului școlar. Am senzația că sunt iarăși o fetiță mică, am impresia că am fost o elevă silitoare și că școala iși va închide porțile până la toamnă, când vor începe din nou cursurile. Pentru o vedetă de cinema, vacanțele reprezintă acelaș lucru ca pentru o școlăriță. Nu voi mai fi nevoită să mă scol zilnic în zorii zilei, ca la ora fixă, să fiu la studio. Nu voi mai fi constrânsă să învăț rolurile, nici să mă expun luminilor orbitoare din studio. Am fost o școlăriță silitoare și acum sunt o actriță conștiincioasă. Nu fug de muncă. Totuși după terminarea unui film mă simt, atât de extenuată, încât vacanțele sunt pentru mine cea mai mare fericire a vieții. Realizarea unui film. de la învățarea rolului și probele de costume, până la filmare și fotografii de publicitate, ține câteva luni.. Publicul este departe de a bănui câtă muncă și cât timp se cer pentru un film. Dacă nu mi s’ar da vacanțe între fiecare film, cred că organismul meu n’ar supraviețui mai mult decât câteva filme. Vacanțele sunt o necesitate imperioasă pentru actorii de cinema. Sunt vedete cari profită de vacanțe pentru a lua avionul care le va duce la New York, unde se așteaptă viața marilor premiere, Broadway-ul, marile restaurante, barurile, hotelurile de lux cu ceasurile dansante... Altele — dacă dispun de timp — se îmbarcă pentru Europa, Londra, Paris, Nisa, Viena, Budapesta, Karlsbad, Marienbad sau Cairo. Iată atâtea puncte de atracție pentru vedetele din Hollywood: Multe preferă însă farmecul exotic al insulelor hawaienfe. Elegantele hoteluri din Honolulu, plaja mondenă, cu suporturile de apă, cât și insulele mici, primitive, cu v geetație abundentă și indigeni bronzați de soare atrag pe locuitorii Hollywoodului. Nu ai însă întotdeauna timp să pleci la Honolulu sau la Nisa. Numai vedetele favorizate de soartă își pot permite luxul de a călători o lună de zile pe un yacht, ca să debarce în cele din urmă în insula Bali, să stea acolo câteva săptămâni și apoi să mai navigheze o lună... De obicei, vacanțele mele se petrec chiar la Hollywood. N’am decât să mă urc în automobil și în câteva minute sunt la Malibu Beach, minunata plajă de la liceanul Pacific sau la Palm Beach... Studiourile Fox Film din Movietone City sunt foarte aproape de Ocean. Fără să trec limitele statului California, am păduri și munți înalți, adesea acoperiți cu zăpadă chiar în toiul verii. Dacă mi se face dor de viața unei mari metropole, am Los Angeles, cu aceiași strălucire și mișcare ca Broadway-ul new-yorkez, îmi plac foarte mult călătoria și sporturile de apă. Acestea le pot practica fără să mă depărtez prea mult de Hollywood. Câteodată mai fac o escapadă până în Mexic, la Tia Juana de pildă sau mă urc într-unul din vapoarele albe care mă duce până in Havana, patria rumbei, îmi place să schimb aerul. Vara e prea cald la Hollywood. Piscinele cu apă răcoritoare captată direct din munți nu dau întotdeauna satisfacție deplină. Mult mai plăcut este să te îmbarci pe un "yacht și să navighezi zile întregi pe Ocean, spre ținuturi exotice. Ador călătoriile pe mare. Mi-am comandat un mic yacht, care este destul de mare și solid pentru a înfrunta valurile Oceanului, făcând călătorii mai lungi dealungul coastei. O cabină cu două paturi, cari se strâng în timpul zilei, dând încăpere aspectul unui salonaș cochet, o punte pe care se pot instala comod mai multe „chaise- longue”uri, ba chiar o mică bucătărie electrică. Iată confortul pe care mi-l va oferi yachtul. Un motor cu benzină, cât și,pânzele catargului înalt și împodobit cu stegulețe, asigură înaintarea în valuri. Când va fi gata, voi invita câțiva camarazi din studio și vom boteza yachtul. Alice Faye mi-a propus să-l numesc „Rosemary”, după numele stăpânei. Ketti Gallian mi-a sugerat numele „Miss France”, pentru că yachtul este elegant, gingaș și cochet ca o franțuzoaică. Eu însă ii voi boteza „Miss California”, deoarece este seducător, sportiv și elegant, întocmai ca și locuitoarele din țara filmului. Poate că între timp îmi voi schimba totuși părerea. E atât de greu să te hotărăști. In orice caz, oricum se va numi yachtul meu, voi petrece vacanțe minunate pe bord, în mijlocul camarazilor cari adoră și ei Oceanul”. Grădina M.n.P.n. In curând fosta grădină „Colos” situată în calea Victoriei, lângă prefectura de poliție, va deschide porțile pentru stagiunea de vară. Cocheta grădină a fost închiriată de către cinematograful A. R. P. R., care s-a dovedit în ultimul timp unul dintre cele mai priceput conduse. Afară de spectacolul cinematografic, care va fi format numai din filme premiere și de ultimă producție, este foarte probabil ca pe scenă să apară și o omogenă formație de reviste și schetchuri. Alexandru Philippide (Ui*mas?e din avem încă nici o presimțire despre marile sacrificii nebănuite, pe care omul acesta, fanatic de investigație metodică, le-a putut aduce idolului său. Semnalez pe aceia mai puțin observată, deși poate de o însemnătate capitală, Philippide a ajuns să-și înăbușe unele porniri sufletești inițiale, din acelea care dau farmec și lumină existenții, numai și numai asta fără slăbiciune în serviciul adevărului științific și al obiectivității. Omul acesta pare-se că a avut în tinerețe unele înclinări poetice, în orice caz dragoste vădită pentru poezie. A tradus în versuri odele lui Horațiu pe când era în liceu, și a păstrat mai multă vreme deprinderea de a reciti pe poeții eleni (totdeauna în original) și a-i comenta in mici reuniuni de familie. Am constatat de asemenea la prima sa lucrare — teza de licență— o îngrijire deosebită a stilului, și un talent de expresie, care nu era comun. Dar pe nesimțite grija de formă literară dispare cu desăvârșire, pentru a se lunge în cele din urmă la lucrări științifice, desigur, foarte bogate, dar fără compoziție strânsă, cu fraze neglijente, fără vechea lor cadență și via lor culoare. Mai mult decât atâta, încep a-și face apariția, declarații ostile poeziei ca atare, punându-se cu mult deasupra ei, celelalte două genuri literare, care erau după dânsul, Știința și Istoria. Poezia este oarecum asimilată cu subiectivismul — iar aceasta, privit veșnic în comparație cu ținuta obiectivă, față de care apărea inferior). Aproape cere eliminarea judecării operelor estetice, după criteriul frumos-urât, o largă poartă a subiectivității — preferind aprecierii operelor, explicarea lor: „De vor fi bune sau rele, frumoase sau urâte, ne spune Philippide, productele literare înregistrate de istorie, sunt pentru acesta numai niște manifestări ale naturii, cari trebuesc pricepute, nu lăudate, nici batjocorite“. Un mod de a se reduce vraja poeziei, chiar acolo unde ari) Vezi articolul „Istoria și critica literară“ (no. 1 al „Vieții Românești“ din Martie, 1906) fi fost la ea acasă, înlocuinduse punctul de vedere al finalității estetice, prin acel al înlănțuirii istorice și al explicării cauzate. Această carantină strictă la care supune preocupările estetice și contactul voluptuos cu ele, îl face pe Philippide să-și îngusteze singur catedra universitară, care era la început „Filologie și Literatură Română“, renunțând a face curs de literatură, chiar mai înainte de a se fi creiat catedre speciale, așa că un număr de ani ne-am aflat în situația paradoxală, a unei facultăți de litere românești, fără un curs de literatură română. Prețuia și mai târziu probabil, poezia lui Eminescu, în care vedea și altceva decât un simplu produs istoric, ce trebuia explicat ca atare. Dar rezerva sa față de îndeletnicirea poetică însăși, îl împiedica să recunoască genialitatea divinului liric român, spunând apăsat intr’un articol „că trebue să ne convingem odată că Moldova n’a avut nici un geniu dela Ștefan-cel- Mare încoace“. Din cele două priveliști, care uimeau sufletul lui Kant: „Bolta înstelată deasupra noastră și legea morală în noi“. Philippide tăiase deplin pe cea dintâiu, isvor de reverii vagabonde — menținând insă intactă pe cea de-a două, căreia i se închina necondiționat, pe care o practica fără șovăire și am putea zice, fără elasticitate. Despărăchind austeritatea, eticei „kantiene“ de tovărășia unui spectacol care —oricum — putea, sa vorbească și sensibilității și-a boltit pe vecie deasupra capului, în locul cerului cu stele, un cer abstract și cenușiu. Care să fie cauza acestei prefaceri psihice a acelei aspre conversiuni? Ce s-a îndepărtat de poezie, făcându-l aproape dușman? — răspundem hotărît, după ce am străbătut opera sa în întregime, a fost convingerea că poezia este un obstacol și o primejdie în calea cercetării și elaborării științifice — pe când firește imperativul etic nu-i aducea nici un fel de vătămare, ba poate mai de grabă ajutor. Multă lume ar putea tresări de mirare față de această prigoană a divinei poezii, aducându-și aminte de întregirea fericită pe care o aduce frumosul adevărului, putându-i sluji atât ca izvor de inspirație — matematicul H. Poincare declară, că pentru dânsul soluțiile cele mai frumoase au fost întotdeauna și cele mai adevărate — precum și ca veșmânt, salvând adesea de peste o operă de știință, chiar când cuprinsul ei s’a perimat. Cu drept cuvânt a putut cândva să se spue: „Au Parnasse seulement On emploie une matière Qui dure éternellement“. Atâta numai că plăsmuirea poetică nu coboară întotdeauna până în acelea adâncuri unde frumosul se împreună cu adevărul când poetul anticipează de multe ori opera omului de știință, fiindcă alte dați imaginația se abate pe drumuri ingenioase și cotite, adesea ispititoare, dar care se îndepărtează de calea largă a adevărului. Și nu e nici o uimire că oameni cari au mânuit cu măestrie imaginația șiau folosit-o cu succes, au îndemnat uneori lumea să se ferească de ea. Pascal a denumit imaginația într’o cugetare: „cette maitresse d’erreur et de fausseté“, iar Napoleon I-i- a spus într’o maximă: din cauza fanteziei se pierd războaiele“. In orice caz fantezia poetică este un aliat redutabil pentru o știință plăpândă, cu metoda încă nefixată, cu drumurile nebătătorite, fără o tradiție care să sprijine, și fără conștiința clară a menirilor ei, — și mai ales ceea ce nu trebue în cazul nostru să se uite, sânt ambianța și momentul în care și-a început activitatea Philippide, precum și opera cea mai urgentă care se impunea pasiunei sale de cercetător pag. I-a) Pavilionul României la expoziția din Bruxelles Bruxelles, 28 (Rador). Pavilionul român de la expoziția internațională din Bruxelles, care a obținut un atât de mare succes de presă, atrage în fiecare zi de la inaugurarea sa un public imens. Numai în ziua de Duminică, numărul vizitatorilor a depășit cifra de 40.000. D. van Isacker, ministrul economiei naționale, a afirmat în fața reprezentanților presei, că pavilionul român oferă prețioase indicații atât prin arhitectură sa cât și prin marele interes al obiectelor expuse. CE CUPRINDE PAVILIONUL Pavilionul românesc își ridică silueta sa impozantă în mijlocul unei grădini înflorite. La intrarea vastei hale, acoperită cu placaje de lemn și în mijlocul căreia se găsește statuia equestră a M. S. Regelui Carol al II-lea, se află o secțiune de artă religioasă. Vitrinele spațioase ale secției conțin comorile cele mai vestite ale bisericilor și mănăstirilor românești In vitrine pot fi admirate obiectele care constitue tezaurul de la Pietroasa, evangheliare minunate ale căror amănunte sunt scoase în relief prin jocuri de lumină îndemânatice, faimoasele covoare de la mormântul lui Ieremia Movilă din Suceava, precum și diferite odăjdii bisericești lucrate artistic și bătute în pietre scumpe. In marea sală de onoare se găsește o colecție de tablouri și sculpturi. Această secție a fost organizată de d. Al. Busuioceanu, și în ea se pot admira, așezate după un gust perfect, toate școalele și toate tendințele artistice ’ care s’au manifestat în ultimii 50 ani în România. Aripa dreaptă a pavilionului conține secția artei țărănești. Aici se pot admira cele mai frumoase costume și covoare țărănești. O a doua secție condusă de d. Emanoil Bucuța este consacrată cărților, și conține cele mai frumoase ediții. Tot aici se poate urmări prin grafice și machete, activitatea culturală a Fundațiilor Regale, în domeniul înfrumusețării satelor românești. A treia secție, sub direcția d-lui Al. Bădăuță, adăpostește o sugestivă expoziție a turismului, conținând nenumărate fotografii, diorame și diapozitive. Cealaltă aripă a pavilionului este consacrată activității economice și se pot vedea expuse aici produsele pământului și ale industriei petrolifere. Când o anghina se declară într’o familie se spune ca primă întrebare, dacă nu cumva este difterie. Difteria este o boală redutabilă cu toate progresele imense realizate și gravitatea ei rezultă adeseori dintr’o întârziere în aplicarea tratamentului. Părinții nu chiamă la timp pe medic. Uneori difteria este insiduoasă și se agravează pe nebăgate de seamă, alteori începe cu un acces febril; numai examenul gâtului ne lămurește. Constatarea falselor membrane, pe care medicul trebuie să le recunoască, este semnul cel mai caracteristic. Examenul bacteriologic abia după 24 ore confirmă diagnosticul clinic. Unele anghine roșii, fără false membrane pot fi câtodată difterice, mai ales în mediul epidemic. Tratamentul trebuie făcut fără întârziere pentru că serul lucrează, zicea Roux, întocmai ca și apa într-un incendiu; oprește progresele răului; el nu repară răul realizat. Intr’adevăr baccilul difteric secretă o otravă, care se fixează indisolubil pe celulele organismului și în special pe celulele nervoase și serul nu o poate goni, dar o neutralizează pe măsură ce se produce. Așa că serul antidifteric infectat în primele ceasuri limitează de ordinar boala la puțin lucru, afară numai dacă ea nu e datorită unui germen foarte virulent; dar după trei sau patru zile otrăvirea organismului este un fapt îndeplinit, deși nu este aparentă și numai după mai multe zile se manifestă accidentele grave. De aceea e mare nevoie ca difteria să fie diagnosticată și tratată din vreme. Familia, dacă aspectul gâtului înclină spre diagnosticul de difterie, nu trebue să se opună hotărîrii medicului, care sfătuește seroterapia imediată, deși s-ar putea întâmpla să se producă erupții, artralgii, ridicări mari de temperatură. Aceste accidente sunt mai puțin grave, ca pericolul cauzat de difterie. Difteria este gravă sau prin întinederea ei, false membrane se întind din ce în ce și așa ajung la laringe, determină accidente de asfixie, cari caracterizează gușterul; sau otrava secretată de baccil infectează organismul și atunci se observă paralizii, albmacinarii, vărsături, simptome cardiace, sincope. Aceste accidente pot fi precoce, dar pot apărea și către a 8-a, a 15-a și chiar în a 40-a zi a boalei. Arma întrebuințată contra difteriei. este serul antitoxic al lui Roux. Odinioară mortalitatea era de 50- 60 °/o; astăzi ea oscilează la 6% și chiar 3%, ridicându-se în anii răi la 10 °/c. Principiul preparării serului consistă în a vaccina cai cu o mică doză de toxină (astăzi se întrebuințează anatoxina) și serul sanguin al acestor animale capătă proprietăți imunizante, care sunt transmise pasiv organismului, căruia s-au injectat. Doza variază după gravitatea difteriei. Doza trebue să fie suficientă, fără a recurge la doze prea mari. Doza inițială trebue însă să fie administrată cât mai la începutul boalei. O difterie nediagnosticată sau prea târziu tratată este un mare pericol pentru bolnav. Există acum un vaccin antidifteric: anatoxina lui Ramon. Anatoxina derivă direct din toxină, care tratată prin diferite artificii, își pierde proprietățile nocive și conservă proprietatea imunizantă. Sub influența anatoxinei organismul reacționează și se imunizează. Această imunitate activă se stabilește foarte încet și anatoxina nu vindecă boala în curs, dar este mult mai solidă decât imunitatea pasivă dată de seroterapie. Protecția contra difteriei prin anatoxină e recunoscută și statistici recente o demonstrează." Mortalitatea difteriei la vaccinați este foarte slabă; totuși sunt excepțiuni de neprevăzut și o difterie constatată la un vaccinat, trebuie tratată, ca la oricare alt subiect. Familia nu trebuie să se opună tratamentului medicului cu ser, sub cuvânt, că paccientul a fost vaccinat. rf.UTRăspândirea vaccinației va contribui în mod puternic la micșorarea morbidităței difteriei. Dr. M. I. Șerbărnescu Cronica medicală Difteria ----------tx-------Teatral Natality Pavelescu > Joi, 6 iunie, are loc în grădina teatrului „Tempo” (hala Traian), deschiderea stagiunii de vară a teatrului de sub direcțiunea d-nei Natalița Pavelescu. Se va reprezenta admirabila comedie „Logodnicul... nevesti mi!” (3 acte de Saburor, trad. de T. P.). Primele roluri sunt deținute de d-le : Natalița Pavelescu, Puica Periețeanu, Virginia Gheorghiu, Jenny Ionescu, Gaby Antoniu, Zoe Georgescu și de d-nii: Titu Petripop, N. Velculescu, N. Antonia. Decoruri de pictorul Modran. „Luna Bucureștilor“ — Premiera soților cu In scopul de a înrădăcina și la noi, un obicei dintre cele mai frumoase și un mijloc de stimulare a natalității poporului, primăria municipiului București a luat — cum am anunțat la vreme — o excelentă inițiativă și demnă de toată lauda. După „premierea celui ma bătrân bucureștean“, idee care s’a bucurat de o entuziastă primire din partea publicului, comitetul pentru organizarea „Lunei Bucureștilor“, infăptuește acum încă una din operele destinate să facă a încolți și la noi o sămânță bună și vestitoare de bogate roade. S’a dat publicității dista numeroaselor familii înscrise la concursul „Căsniciilor cu cei mai cei mai mulți copii — mulți copii“ s’a putut observa că —în ciuda mediului neprielnic al orașului, în ciuda greutăților de viață, lipsurilor și relei stări a higenei în familii, — Bucureștii dau totuși un procent de copii, care repartizat pe familii în mediu ne poate bucura. Acest procent trebue majorat. Organizatorii „Lunei Bucureștilor“, rezervă pentru Duminică 2 Iunie crt., în cadrul festiv al expoziției urbanistice din Parcul Carol, un spectacol de rar interes și de mare utilitate. Duminică, la Arenele Romane, va avea astfel loc premierea „familiilor cu cei mai numeroși copii“, în cadrul unei sărbătoriri grandioase și de inedită semnificație. Draf: teatru -cinema TEATRUL NAȚIONAL: O scrisoare pierdută. OPERA: Bărbierul din Sevila. REGINA MARIA : O aventură în Zeppelin. TEATRUL VESEL: Microbii București ior TEATRUL EXCELSIOR: Lohengrin. & TRIANON (sală și grădină): O fată iubește, jurnal și completare. CAPITOL și ROXY: Departe de civilizație și O ideie genială. A.R.P.A. : Misterul unei nopți și completare. DARLY: Ți-am dat inima mea și Noaptea de 13 Iunie. CORSO: Când liliacul inflorește. SELECT: Moartea civilă. BULEVARD: Dragoste de scafandru. REGAL: De-aș fi liber și Wonderbar. FEMINA: La Bataille. FORUM: Vălul pictat și Moulin rouge. PACHE: La fetița blondă și Sclavii MARNA: Când liliacul înflorește. VOX: Cântă inimă și Sherlock Holmes. ARO : Chemarea primăverii. RIO: Veronika și Sleeping-Car. LIDO: Contele Woronzeff și Alpinistul. OMNIA: Vălul pictat și Moulin rouge. ----- - - 9