Ţara Noastră, decembrie 1937 (Anul 15, nr. 1516-1539)

1937-12-01 / nr. 1516

M. *_ • r* in­EDACTIA SI ADMüMIíATISATIAI Abonamentul : 50» lei pe an ; pentru preoț­, învățături, stu­ent ^orad-affar • Octavian CiC^si 1 *» .* /. H A săteni 40» lei anual; MO Iei pe 6 luni: 11­0 lei ne­b luni. Pentru vom­atul • vt.avion § SuuiMiti, B*anl Atsade^tei, i­tele?. 4.1.9.33 | instituțiaV si auităti no» iei anual Director: A?ex..Hodos , *• ! j­. : CUZA­GOGA UNICA NĂDEJDE A mișcării naționaliste D. Istrate Micescu, președintele Asociației Avocaților Români* Creștini, luptă alături de partidul Național*Creștin — Acum trei ani, îngrijorați de primejdia care amenința cu cotropire străină viața și munca neamului nostru, am pornit, aproape simultan, cu d-ta și cu d. Alexandru Vaida Voevod să-i trezim conștiința națională. Am pornit pe cărări deosebite; ele urmau însă, în nă­dejdea mea, să se îmbine spre o țintă comună. De atunci m’am obișnuit să vă consider pe d-ta, pe d. Vaida Voevod, pe răposatul general Cantacuzino Grănicerul, ca și pe luptătorii din partidele dv., ca frați de arme. Am îm­părtășit împreună aceleași griji în lupte și aceleași bucurii in victorii. Câmpul de acțiune nu era diferit, dar, prin firea lucru­rilor, împărțit și hotărnicit, dv. luptați în politică, eu și prie­tenii mei în profesie, pentru aceiași idee. Soldați ai unui crez comun, luptam sub simbolul acelu­iași drapel, fie că el se desfășura pe orizontul larg al arenei politice, fie că se înfigea pe bastionul modest al profesiunilor și mi s’a părut, că nu e nimic mai firesc decât să cred și să nădăjduiesc în apropierea unei înfrățiri definitive, prin unirea tuturor forțelor, prin confluența tuturor curentelor într’un fluviu năvalnic. Iată ce m’a îndemnat să fac repetatele și stăruitoarele mele apeluri pentru unirea tuturor conducătorilor acțiunilor noas­tre concentrice. Pentru a inlesni apropierile și a grăbi unirea, am propovă­duit, printre prietenii și tovarășii mei de luptă, desnodarea le­găturilor artificiale cu întreprinderile politice protivnice instinc­tului de apărare națională care ne mobilizase și, spre a da cel dintâiu pilda liberării de trecut și îndrumării spre viitor, am pă­răsit partidul național-liberal de care mă lega și tradiția de fa­milie, și trecutul meu politic. In acest fel am reușit să dau Asociațiunii Avocaților Ro­mâni Creștini coeziunea biruitoare, care a pus stavilă de neîn­frânt invaziunii străinilor in Barourile române și să înscriu in analele A. A. R. C-ului victoriile făurite și sărbătorite împreună cu prietenii dv. toți, fără deosebire de grupări și conduceri. Cu prilejul acestor victorii am primit, ca președinte al A­­sociațiunii noastre și personal, cele mai înălțătoare și încuraja­toare îndemnuri și felicitări atât din partea d-tale, cât și din partea d lui Alexandru Vaida Voevod. Acum, toate acestea sunt de domeniul trecutu­lui și al amintirilor! Vine criza de guvern din toa­mna acestui an și disolvarea Corpurilor Legiuitoare, O dată cu ele apare in mersul triumfal al trezirii conștiinței naționale o răscruce. In fața ei, constat cu durere că, în afară de d-ta, de partidul d-tale și al d-lui A. C. Cuza, de asociațiile noastre profesionale, muncitorești și de mine, câmpul de onoare a fost părăsit printr'o inexplicabilă defec­țiune în centru din partea d-lui Al. Vaida Voevod și o dureroasă trecere la inamic, în extrema dreaptă, din partea d-lui C­orneliu Zelea Codreanu. Stindardul comun e azi sfâșiat. ©. Vaida și-a luat crâmpeiul de el sfârtecat pentru a îmbrobodi candi­daturile ministeriabililor săi. P. Codreanu­ a smuls și d-sa un petic pentru a-i oferi trofeu d-lui Mamlu, care reapare pe arenă ca un „deus solitudine4”, după ce a zădărnicit, din umbra Rădăcinului, apelu­rile la unire ale Maiestății Sale. In mai puțin de o lună situațiunea politică a fost nu numai schimbată la față, dar întoarsă pe dos. In loc ca unirea să apară la dreapta si diviziunile la stânga, spărturile se produc la dreapta și concentră­rile de forțe la stânga, pentru ca noul generalisim al Frontului Popular român să se trezească față in față cu Maiestatea Sa. Și toate acestea pentru ce ? Pentru câ d-l Vaida și-a lepădat crezul naționalist și trimițănd, la vetre» ,,Frontul Românesc“, și-a transformat faimosul său ,,numerus proporționalis vala­­chicus“intr’o proporționa­ â de candidaturi liberale înlesnind d-lui Tătărescu să păs­­e treia puterea, nu pe baze lărgite cum i-a încredințat-o Suveranul, ci pe temeiurile meschine are ambițiilor personale. Dacă trec acțnuna dela de ® ea?iar«ea din „Frontul Romanesc“ a d-lui Vaida Voevod la „Totul pentru Țară“, ce văd ? B. Codreanuu, — care a respius apelul meu la unire sub cuvânt că d-sa e „Lumea Nouă“ și nu*și poate îndruma pașii spre „Lumea veche” pe care o reprez­ntă alături de d-îa, statornicia semi-se­­culară de mucenic al naționalismului, marele patriot A. I. Cuza­ a înlocuit idealul „Statutului totalitar“­ cu programul „democrației integrale“.­­In această schimbare la față „totalitară și integrală“ „Totul pentru Țară“ devine asffel „tenis pentru d. Maniu** și rancfkiunile sa­le regionalste și ame cronice din pricina cărora vede în or­ce Coroană o primejd­e pentru democrație și în orice Monarh un inamic al poporului. Scamatoria se petrece sub ochii, încă nedesmeticiți din aiureala pierderii șefiei, ai d-lui Mihalache, care continuă să poarte, mărind echivocul, insigna glorioasă a ordinului „Mihai Viteazul“, dăruită lui — post-belic — prin mărinimia Regelui Ferdinand, ctitorul Unirii. Aceste deblocări și reblocări se petrec în Statul Major și între comandanții de unități. Dar la Comanda Supremă ? Dar în gloata oștirilor ? In Sus, spre comanda supremă, nu cercetez, căci după crezul național al tovarășilor mei de luptă, lăsat nouă de fon­datorul naționalismului românesc, marele Kogălniceanu, nimeni dintre noi nu-și poate îngădui să scruteze grijile și gândurile Majestății Sale. — In sufletele noastre rămâne scris cum a zis Kogălniceanu: „Domnul Țârii este o ființă mai presus de toți ce­tățenii și nimănui nu-i este iertat să se pună față în față cu Dânsul Încrezător in patriotismul Regelui nostru și in puterea lui de veghe, simbol al Unității Naționale, eu nu pot tălmăci gândurile Maiestății Sale. Cred in El, și atât iuti ajunge. Rămâne desigur ea d. Maniu — care a vorbit așa cum n’ar fi trebuit să indrăsnească a vorbi la comitetul executiv al partidului său, ch­iar mh mas» ca­ inventată a naționalismului echivoc«— să mediteze spusele lui Kogălniceanu când va avea să răspundă,» căci nu va­ putea evita această răspundere, pentru ce tulbură conștiința neamului nostru printre mmi» treversă asupra fundamentului, Suveranității, și pentru cine« Să nu ne spună că apără Constituția, care era pentru d»la altă dată o „stare faptică”*, căci Const!« (Continuare în pag. M 4 1I

Next