Țara, aprilie 1941 (Anul 1, nr. 1-16)
1941-04-07 / nr. 1
ANUL I. No. 1 Director: GRIGORE POPA REDACŢIA: Strada Regele Mihei I Nr. 16 / ADMINISTRAŢIA: Strada Avram Iancu Nr. 35 TELEFOANE: Direcţiunea Nr. 745 / Redacţia Nr. 746 / Administraţia Nr. 747 ABONAMENTE: Amnuil 500 Lei; jumil.t. an 250 lei, trei luni 150 Lai. — Pantru preoţi, Uvultori, muncitori, tirani 400 Lai. — Pantra Autorilili tl Institutiuni 1000 Lai. — Intrimitata dubla. La început de drumDurerea Ardealului va avea un sfârşit Drumul nostru este drumul Ţării, a Ţării căreia ne închinăm toate puterile, a Ţării cu fruntariile cuprinzătoare cât o Dacie Fericită, pe care nicio vrăjmăşie din veac nu o poate smulge din adâncurile milenare ale fiinţei noastre istorice, a Ţării de azi, care cu un ochiu râde şi cu altul plânge, a Ţării care a fost şi va fi a noastră! Ştim, Ţara plânge din rărurii. La sânul ei ocrotitor de mamă nu mai pot căuta adăpost şi mângâiere trei fiice înstrăinate. Glasul lor sfâşietor ne spintecă nopţile şi ne întunecă zilele, ne frământă conştiinţele şi ne oţeleşte puterile. Pătimirea lor este prea mplită şi prinţ nedreaptă ca să ne laseaspăr-sători şi ca să nu mobilizeze ultima formă de energie din noi pentru a salva şi pentru a ne salva. Dacă nu ne vom dovedi vrednici de aceast frată bărbătească şi românească, atunci mai bine să ne luăm lui Dumnezeu ca să facă să crească intre noi şi ei munţi de întunerec şi de blăstăm până la cer, ca să nu le mai auzim vaierile. E bine să se ştie un lucru. Nu de suferinţă şi de durere ce temem. Ele au muşcat cu sărătăcie, decenii şi veacuri, din trupul neamului nostru. Le-am îndurat cu bărbăţie şi demnitate. Le suportăm şi aşi, după cum cu seninătate şi stăpânire am suportat şi victoriile. Intre toate neamurile pământului, neamul românesc se deosebeşte printriun susţinut echilibru bipolar, a cărui expresie majoră este omenia. Ne-am păstrat-o neştirbită şi în mijlocul dezastrelor şi în momentele de exuberanţă triumfală Dar acest popor paşnic, muncitor, sobru în temeliile lui de existenţă şi dornic de a trăi în bună înţelegere cu vecinii săi, urăşte nedreptatea şi se încruntă ca o geană de munte uriaş împotriva celor ce-l umilesc. El vrea să fie stăpân plenipotenţiar pe întregul său pământ, pe drepturile lui imprescriptibile, vrea să ţină în propriile lui mâini destinul său istoric şi vrea mai ales să lupte din toate puterile pentru unirea tuturor Românilor într-o ţară a tuturor Românilor şi numai a Românilor! „Ţara vrea să fie expresia robustă, întreagă şi patetică a acestei încordări totalitare a unui neam, care, în luptă cu oştire asupritorilor, şi cu balaurii tuturor uneltirilor, nu are nimic mai sfânt decât neatârnarea şi libertatea sa şi nimic mai înalt decât idealul unităţii sale naţionale. Cine crede altfel, se înşală amar. De aceea, „Ţara“ va fi totdeauna la unison cu ţara cea mare a cărturarilor, a plugarilor, a comercianţilor, a muncitorilor şi a tuturor acelora cari, prin eroismul lor de fiecare clipă, se simt mobilizaţi pe linia de foc a unei Românii mari, unită şi puternică. Ziarul „Ţara“, prin urmare, va păşi totdeauna în aceeaşi cadenţă de baladă cu ţara cea mare, reală şi adevărată. Durerile ei sunt durerile noastre şi bucuriile ei vor fi bucuriile noastre. Noi nu cunoaştem alt comandament pentru ceasul de ţaţă. Nu vom trăi nici din filii — nici din fobii, ci pur şi simplu din şi pentru permanenţele din veac ale acestui neam. Nu înţelegem să închinăm gurile ci să le apărăm şi să le înfigem acolo unde drepturile noaste etnice şi istorice ne-o impune cu necesitate unei ineluctabile porunci a destinului. Suntem cu toţii tineri rupţi din coapsa gliei strămoşeşti, pe care braţele vânjoase ale părinţilor şi ale fraţilor noştri o răstoarnă şi azi, dar sângele nostru nu-şi va găsi astâmpăr, nici sufletul alinare, până nu vom trage din nou brazdă adâncă şi groasă dealungul hotarelor întregite. Pentru aceasta trăim, în aceste momente de cruntă încleştare, şi dacă trăim, înţelegem să Înotăm pentru preamărirea şi mărirea Patriei. Ne dăm seama. In urma noastră, cu prelungiri ce te înfioară şi-ţi opreşte bătăile inimii, se aud de departe gemetele Ardealului ciuntit, şi îndoliat Durerile lui sunt tot atâtea suliţi pentru inimile noastre. A nu le auzi, înseamnă trădare, a nu le înţelege înseamnă păcat strigător la cer. A le curma, iată scopul suprem al luptei noastre. „Ţara“, zi de zi şi clipă de clipă, va încerca să le tălmăcească cu sinceritate şi bărbăţie, neameninţând pe nimeni şi neuneltind împotriva nimănui, dar apărând vijelios şi dârz tot ce este dreptate românească, tot ce este viaţă românească şi tot ce este aspiraţie românească. Dacă este adevărat că pământul ţării este tronul suveranităţii naţionale, atunci cupola de lumină a acestei suveranităţi nu dobâneşte întreaga ei strălucire decât numai dacă sub sceptrul ei adună tot teritoriul neamului. Cu ochii aninaţi de icoana aceste Ţări, pe care o zărim la goana orizontului, pornim la drum, cu credinţa neclintită în puterile neamului şi în Dumnezeul strămoşilor noştri. Quqote Jbpa 2 mp Sibiu, Luni 7 Aprilie, 1941 — ilamdivlat li se va face dreptate — Discursul d-lui general Antonescu, din 25 Martie 1941, ţinut cu ocazia solemnităţii de cinstire a sacrificiilor făcute de armată pentru apărarea liniştii româneşti, încrestează pe răbojul existenţii naţionale un moment de înălţătoare nădejdi şi copleşitoare bucurii. 25 Martie — prin discursul d-lui general Antonescu — îşi statorniceşte înăuntrul vieţii naţionale româneşti, aceeaşi măreaţă semnificaţie a promisiunii de mântuire şi desrobire, pe care nii ‘'tehnicii"inăuntrul- gar fiefului creştinesc de pretutindeni. Flacăra aprinsă în inima îndurerată a poporului român de pretutindeni, însemnează BUNAVESTIRE a dreptăţii româneşti, care trebue să vie , care nu poate să nu triumfe asupra oropsitei, dar vremelnicei situaţii, în care se sbate sufletul acestui neam. „Eu m’am înclinat în faţa unei situaţii găsite.“ „împreună cu poporul, nu am acceptat-o definitivă şi nu o vom accepta niciodată.“ Astfel rosteşte Conducătorul Statului începutul vestirilor sale, din care flacăra marilor nădejdi apare ca un semn călăuzitor al destinelor acestui neam. Aceste semne ale buneivestiri au, în viaţa plină de suferinţe morale şi materiale ale poporului român, rolul şi semnificaţia pe care o are apariţia vestitoare de biruinţă a spiritului bun din poveşti. Ele uşurează povara, alintă durerea, luminează privirile şi aprind nădejdile unui sfârşit al suferinţa. Căci dacă pentru actualul Stat Român, vorbele d-lui general Antonescu, însemnează mult, înseamnă o chezăşie pentru viitor, pentru Românii râmaşi dincolo de hotarele acestui stat, însemnează şi mai mult. Ele însemnează o ridicare a vălului negru de durere de pe feţele înlăcrimate, o părintească dragoste şi grijă venite de la cei mulţi rămaşi în ţara lor firească şi mai presus de toate, o mână ivită de sus, ca un semn divin al salvării. Situaţia de existenţă nefirească, de cumplită tragedie sufletească, în care a fost aruncat poporul româi nu e (K'Cpniflfn si mt wrt W nrroryinf.^ **iî odată definitiv. Conducătorul Statului rosteşte prin aceasta, vrerile întregei naţiuni. In conştiinţele tuturor, dela cel mai apropiat de ţara lui până la cel mai îndepărtat, dela cel mai luminat până la cel mai înapoiat, aceste vorbe sună ca un clopot care vesteşte sfârşitul unui dezastru. Suferinţa românilor va înceta. Pentru Ardealul, care de abia a început să-şi potrivească respiraţia sa în atmosfera existenţei sale naturale oferită de România Mare, totul câştigă o rezonanţă deosebită. Conştiinţa Ardealului sfâşiat repetă tare şi răspicat: DUREREA ARDEALULUI VA VA AVEA UN SFÂRŞIT. Aceasta o spune sufletele tuturor, o spune „toţi cei ce au vieţi de jertfit" o spune mai ales profunda solidaritate şi concrescenţă a sufletului românesc, care îşi cunoaşte şi-şi crează destinele sale. Căci — „Nu va fi linişte în acest colţ al Europei — şi nu va fi dreptate adevărată în lume, cât timp nu se va face, sau nu-şi va face dreptate, poporul românesc.“ „Şi se va face." Z. B. CERCURILE BERLINEZE şi întrarea lui Macek în guvernul iugoslav BERLIN, S (Rador) — In legătură cu situaţia din Iugoslavia, s’a declarat Vineri la ministerul de externe al Reichului, că până în prezent împrejurările nu sta schimbat. Cercurile oficiale şi oficioase din Berlin, se arată de altfel foarte rezervate in judecarea evenimentelor din Iugoslavia. S-a atras atenţia numai asupra faptului, că în afară de personalul absolut necesar, toţi ceilalţi membri ai legaţiei germane au părăsit Belgradul. La o întrebare asupra datei la care ministrul german Heeren se va înapoia la Belgrad, s’a răspuns că nu se ştie nimic la Berlin în această privinţă. S'a mai adăugat, că se poate afirma cu certitudine, că d. Andrici, ministrul Iugoslavia nu a luat contact cu ministrul de externe al Reichului. Ştirea despre intrarea d-lui Macek în guvernul din Belgrad nu a produs nici o schimbare în părerea cercurilor politice din Berlin. Dedesubturile intrării d-lui Macek în guvern, condiţiile şi preţul acestei intrări, se declară în aceleaşi cercuri, — nu sunt cunoscute la Berlin în toate amănuntele lor. In această ordine de idei, s’a exprimat încă odată în cercurile germane părerea cunoscută a Reichului că problemele de politică internă a Statului Iugoslav nu pot face obiectul vre-unui demers din partea Germaniei. Tot ce se poate constata din nou la Berlin, este că poporul croat continuă simpatia pentru Axă. După toate aparenţele nu s’a schimbat nimic din antipatia croaţilor faţă de excesele de stradă dela Belgrad şi faţă de uneltirile unei anumite clici din capitala Iugoslaviei.