Țara, aprilie 1941 (Anul 1, nr. 1-16)

1941-04-07 / nr. 1

ANUL I. No. 1 Director: GRIGORE POPA REDACŢIA: Strada Regele Mihei I Nr. 16 / ADMINISTRAŢIA: Strada Avram Iancu Nr. 35 TELEFOANE: Direcţiunea Nr. 745 / Redacţia Nr. 746 / Administraţia Nr. 747 ABONAMENTE: Amnuil 500 Lei; jumil.t. an 250 lei, trei luni 150 Lai. — Pantru preoţi, Uvu­ltori, muncitori, tirani 400 Lai. — Pantra Autorilili tl Institutiuni 1000 Lai. — In­­trim­itata dubla. La început de drumDurerea Ardealului va avea un sfârşit Drumul nostru este drumul Ţării, a Ţării căreia ne închinăm toate puterile, a Ţării cu fruntariile cu­prinzătoare cât o Dacie Fericită, pe care nicio vrăjmăşie din veac nu o poate smulge din adâncurile milenare ale fiinţei noastre istorice, a Ţării de azi, care cu un ochiu râde şi cu altul plânge, a Ţării care a fost şi va fi a noastră! Ştim, Ţara plânge din rărur­­ii. La sânul ei ocrotitor de mamă nu mai pot căuta adăpost şi mângâ­iere trei fiice înstrăinate. Glasul lor sfâşietor ne spintecă nopţile şi ne întunecă zilele, ne frământă con­ştiinţele şi ne oţeleşte puterile. Pă­timirea lor este prea mplită şi prinţ nedreaptă ca să ne lase­­­aspăr-­sători şi ca să nu mobilizeze ultima for­mă de energie din noi pentru a­ salva şi pentru a ne salva. Dacă nu ne vom dovedi vrednici de acea­­st fr­ată bărbătească şi româ­nească, atunci mai bine să ne l­uăm lui Dumnezeu ca să facă să crească intre noi şi ei munţi de întunerec şi de blăstăm până la cer, ca să nu le mai auzim vaierile. E bine să se ştie un lucru. Nu de suferinţă şi de durere ce temem. Ele au muşcat cu săr­ătăcie, de­cenii şi veacuri, din trupul neamu­lui nostru. Le-am îndurat cu băr­băţie şi demnitate. Le suportăm şi aşi, după cum cu seninătate şi stă­pânire am suportat şi victoriile. In­tre toate neamurile pământului, neamul românesc se deosebeşte p­rin­­triun susţinut echilibru bipolar, a cărui expresie majoră este omenia. Ne-am păstrat-o neştirbită şi în mijlocul dezastrelor şi în momen­tele de exuberanţă triumfală Dar acest popor paşnic, muncitor, so­bru în temeliile lui de existenţă şi dornic de a trăi în bună înţelegere cu vecinii săi, urăşte nedreptatea şi se încruntă ca o geană de munte uriaş împotriva celor ce-l umilesc. El vrea să fie stăpân plenipoten­ţiar pe întregul său pământ, pe drepturile lui imprescriptibile, vrea să ţină în propriile lui mâini desti­nul său istoric şi vrea mai ales să lupte din toate puterile pentru uni­rea tuturor Românilor într-o ţară a tuturor Românilor şi numai a Românilor! „Ţara­ vrea să fie expresia ro­bustă, întreagă şi patetică a acestei încordări totalitare a unui neam, care, în luptă cu oştire asupritorilor, şi cu balaurii tuturor uneltirilor, nu are nimic mai sfânt decât neatâr­narea şi libertatea sa şi nimic mai înalt decât idealul unităţii sale na­ţionale. Cine crede altfel, se înşală amar. De aceea, „Ţara“ va fi totdeauna la unison cu ţara cea mare a căr­turarilor, a plugarilor, a comercian­ţilor, a muncitorilor şi a tuturor a­­celora cari, prin eroismul lor de fiecare clipă, se simt mobilizaţi pe linia de foc a unei Românii mari, unită şi puternică. Ziarul „Ţara“, prin urmare, va păşi totdeauna în aceeaşi cadenţă de baladă cu ţara cea mare, reală şi adevărată. Durerile ei sunt du­rerile noastre şi bucuriile ei vor fi bucuriile noastre. Noi nu cunoaştem alt comanda­ment pentru ceasul de ţaţă. Nu vom trăi nici din filii — nici din fobii, ci pur şi simplu din şi pentru permanenţele din veac ale acestui neam. Nu înţelegem să închinăm gurile ci să le apărăm şi să le înfigem acolo unde drepturile noa­­st­e etnice şi istorice ne-o imp­une cu necesitate unei ineluctabile po­runci a destinului. Suntem cu toţii tineri rupţi din coapsa gliei strămoşeşti, pe care braţele vânjoase ale părinţilor şi ale fraţilor noştri o răstoarnă şi azi, dar sângele nostru nu-şi va găsi as­tâmpăr, nici sufletul alinare, până nu vom trage din nou brazdă a­­dâncă şi groasă dealungul hotarelor întregite. Pentru aceasta trăim, în aceste momente de cruntă încleş­tare, şi dacă trăim, înţelegem să Înotăm pentru preamărirea şi mă­rirea Patriei. Ne dăm seama. In urma noastră, cu prelungiri ce te înfioară şi-ţi opreşte bătăile inimii, se aud de de­parte gemetele Ardealului ciuntit, şi îndoliat Durerile lui sunt tot a­­tâtea suliţi pentru inimile noastre. A nu le auzi, înseamnă trădare, a nu le înţelege înseamnă păcat stri­gător la cer. A le curma, iată scopul suprem al luptei noastre. „Ţara“, zi de zi şi clipă de clipă, va încerca să le tălmăcească cu sin­ceritate şi bărbăţie, neameninţând pe nimeni şi neuneltind împotriva nimănui, dar apărând vijelios şi dârz tot ce este dreptate românea­scă, tot ce este viaţă românească şi tot ce este aspiraţie românească. Dacă este adevărat că pământul ţării este tronul suveranităţii na­ţionale, atunci cupola de lumină a acestei suveranităţi nu dobân­eşte întreaga ei strălucire decât numai dacă sub sceptrul ei adună tot te­ritoriul neamului. Cu ochii aninaţi de icoana ace­ste Ţări, pe care o zărim la goana orizontului, pornim la drum, cu credinţa neclintită în puterile nea­mului şi în Dumnezeul strămoşilor noştri. Qu­qote Jbpa 2 mp Sibiu, Luni 7 Aprilie, 1941 — ilamdivlat li se va face dreptate — Discursul d-lui general Antonescu, din 25 Martie 1941, ţinut cu ocazia solemnităţii de cinstire a sacrificiilor făcute de armată pentru apărarea li­niştii româneşti, încrestează pe răbo­jul existenţii naţionale un moment de înălţătoare nădejdi şi copleşitoare bu­curii. 25 Martie — prin discursul d-lui general Antonescu — îşi statorniceşte înăuntrul vieţii naţionale româneşti, aceeaşi măreaţă semnificaţie a promi­siunii de mântuire şi desrobire, pe care ni­i ‘'­tehnicii"inău­ntrul- ga­r fiefului creştinesc de pretutindeni. Flacăra aprinsă în inima îndurerată a poporului român de pretutindeni, în­semnează BUNAVESTIRE a drep­tăţii româneşti, care trebue să vie , care nu poate să nu triumfe asupra oropsitei, dar vremelnicei situaţii, în care se sbate sufletul acestui neam. „Eu m’am înclinat în faţa unei si­tuaţii găsite.“ „împreună cu poporul, nu am ac­ceptat-o definitivă şi nu o vom ac­cepta niciodată.“ Astfel rosteşte Conducătorul Statu­lui începutul vestirilor sale, din care flacăra marilor nădejdi apare ca un semn călăuzitor al destinelor acestui neam. Aceste semne ale buneivestiri au, în viaţa plină de suferinţe morale şi materiale ale poporului român, rolul şi semnificaţia pe care o are apariţia vestitoare de biruinţă a spiritului bun din poveşti. Ele uşurează povara, a­­lintă durerea, luminează privirile şi aprind nădejdile unui sfârşit al sufe­rinţa. Căci dacă pentru actualul Stat Român, vorbele d-lui general Anto­nescu, însemnează mult, înseamnă o chezăşie pentru viitor, pentru Ro­mânii râmaşi dincolo de hotarele ace­stui stat, însemnează şi mai mult. Ele însemnează o ridicare a vălului negru de durere de pe feţele înlăcrimate, o părintească dragoste şi grijă venite de la cei mulţi rămaşi în ţara lor fi­rească şi mai presus de toate, o mână ivită de sus, ca un semn divin al sal­vării. Situaţia de existenţă nefirească, de cumplită tragedie sufletească, în care a fost aruncat poporul româi nu e (K'Cpniflfn si mt wrt W nrroryinf.^ **i­î odată definitiv. Conducătorul Statului rosteşte prin aceasta, vrerile întregei naţiuni. In conştiinţele tuturor, dela cel mai apropiat de ţara lui până la cel mai îndepărtat, dela cel mai lu­minat până la cel mai înapoiat, aceste vorbe sună ca un clopot care vesteşte sfârşitul unui dezastru. Suferinţa ro­mânilor va înceta. Pentru Ardealul, care de abia a în­ceput să-şi potrivească respiraţia sa în atmosfera existenţei sale naturale oferită de România Mare, totul câş­tigă o rezonanţă deosebită. Conştiinţa Ardealului sfâşiat repetă tare şi răs­picat: DUREREA ARDEALULUI VA VA AVEA UN SFÂRŞIT. Aceasta o spune sufletele tuturor, o spune „toţi cei ce au vieţi de jertfit" o spune mai ales profunda solidari­tate şi concrescenţă a sufletului ro­mânesc, care îşi cunoaşte şi-şi crează destinele sale. Căci — „Nu va fi linişte în acest colţ al Europei — şi nu va fi dreptate ade­vărată în lume, cât timp nu se va face, sau nu-şi va face dreptate, po­porul românesc.“ „Şi se va face." Z. B. CERCURILE BERLINEZE şi întrarea lui Macek în guvernul iugoslav BERLIN, S (Rador) — In legătură cu situaţia din Iugoslavia, s’a declarat Vineri la ministerul de externe al Reichului, că până în prezent împrejurările nu sta schim­bat. Cercurile oficiale şi oficioase din Berlin, se arată de altfel foarte rezervate in judecarea evenimentelor din Iugoslavia. S-a atras atenţia numai asupra faptului, că în afară de personalul absolut necesar, toţi ceilalţi membri ai legaţiei germane au părăsit Belgradul. La o întrebare asupra datei la care ministrul german Heeren se va înapoia la Belgrad, s’a răspuns că nu se ştie nimic la Berlin în această privinţă. S'a mai adăugat, că se poate afirma cu certitudine, că d. Andrici, ministrul Iugoslavia nu a luat contact cu ministrul de externe al Reichului. Ştirea despre intrarea d-lui Macek în guvernul din Belgrad nu a produs nici o schimbare în părerea cercurilor politice din Berlin. Dedesubturile intrării d-lui Macek în guvern, condiţiile şi preţul acestei intrări, se declară în aceleaşi cercuri, — nu sunt cunoscute la Berlin în toate amănuntele lor. In această ordine de idei, s’a exprimat încă odată în cercurile germane părerea cunoscută a Reichului că problemele de politică internă a Statului Iugoslav nu pot face obiectul vre-unui demers din partea Germaniei. Tot ce se poate constata din nou la Berlin, este că poporul croat continuă simpatia pentru Axă. După toate apa­renţele nu s’a schimbat nimic din antipatia croaţilor faţă de excesele de stradă dela Belgrad şi faţă de uneltirile unei anumite clici din capitala Iugoslaviei.

Next