Țara, iulie 1941 (Anul 1, nr. 67-95)

1941-07-01 / nr. 67

ANUL I. No. 67 8 pagini 2 Lei Sibiu, Marti 1 Iulie 1941 înscris la Tribunalul Sibiu, Secţia II-a sub Nr. 1470/1941 O O REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA: Sibiu, Strada Regele Mihai L Nr. 16 TELEFOANE: Direcţiunea Nr. 746; Redacţia 746; Administraţia 747 O O ABONAMENTE: anual 500 Lei; jum. an 250 Lei; 3 luni 150 Lei - Pt. preoţi, în­văţători, muncitori, ţărani 400 Lei­­ Pt. autorităţi, instituţiuni 1000 Lei O O Taxa poştală plătită în numerar conf.­­ aprob. Dir. Gen. PTT Nr. 29664­ 941 »Luptăm lupta cea dreaptă pentru glia strămoşească« I. P. Sf. Mitropolit NICOLAE al Ardealului vorbeşte poporului — Textul Pastoralei înaltului Ierarh IUBIŢII MEI FII SUFLETEŞTI, Dumnezeul ocrotitor al părinţi­lor noştri şi-a întors din nou faţa Sa către noi. Nu s’a împlinit încă anul de când se sculaseră asupra noastră toate neamurile dimprejur ameninţând să ne înece ca un pu­hoi cutropitor. Vrăjmaşilor li se părea că suntem părăsiţi de Dom­nul şi că scăpare pentru noi nu va mai fi. Apăsată de durere era ini­ma noastră şi suferinţă grea se abătuse peste fraţii noştri căzuţi sub robie străină. Dar n’am desnădăjduit şi nu ne-am pierdut încrederea în ajuto­rul Celui atotputernic. Adunându­­şi din adâncurile sufletului toate puterile de credinţă, neamul nostru şi-a zis: „Tulburatu-s’au neamurile, plecatu-s’au împărăţiile... clătito­­s', pământul, Domnul puterilor cu noi, (Ps. 45, 7—8... Cei ce nădăj­­duesc în Domnul nu se vor clăti în veac” (Ps. 124, .1). In zilele când sufletul nostru era mai apăsat şi puterea neamului că­zută la pământ, a ridicat Dumne­zeu în luna Septemvrie anul trecut, pe un viteaz General în fruntea treburilor ţării. Acesta legând ră­nile neamului şi înzdrăvenindu-i pu­terile l-a pregătit pentru ziua iz­băvirii. Ziua aceasta mare a vrut Domnul să fie Duminecă în 22 iu­nie, când armata română a primit ordin să treacă Prutul pentru a desrobi pe fraţii noştri basarabeni şi bucovineni de sub jugul crud al Huşilor bolşevici. Viteazul General Ion Antonescu, Conducătorul Sta­tului, a păşit în fruntea armatei române şi germane, care luptă din­spre Bucovina şi Basarabia, aşa cun a păşit odinioară în războiul din 1877 Regele Carol I. Sufletul nostru dă laudă lui Dum­nezeu că am ajuns să vedem atât de curând ziua izbăvirii fraţilor obidiţi şi începutul întregirii din nou a graniţelor pământului româ­nesc. Dar lupta pe care o duce neamul nostru acum — alăturea de puter­nica armată germană — mai are o însemnătate neasemănat de mare pentru noi şi pentru toată omeni­­rea. Prin jertfa feciorilor noştri, înfrăţită cu cea a tinerimii germa­ne, lumea va fi scăpată de primej­dia care stătea ca o negură la mar­ginea ţării noastre gata să se nă­pustească întâi asupra noastră şi apoi asupra întregei lumi, ca un puhoi ce avea să smulgă din rădă­cini toate rânduielile de viaţă. De un pătrar de veac încoace omeni­rea nu-şi putea găsi odihnă în suf­let la gândul că adunarea vrăjma­şilor lui Dumnezeu, care se aşezase pe capul poporului rusesc, lucrează pe toate căile să ducă otrava în toate ţările şi că într’o bună zi ar putea să dea foc lumii întregi. De un pătrar de veac Satana dăn­ţueşte pe spinarea Rusiei bătându­­şi joc de Dumnezeu şi de sufletele oamenilor. Bisericile au fost arse sau prefăcute în săli de petreceri; oamenii cari îndrăzneau să pome­nească numele Domnului Isus Hris­­tos ucişi sau aruncaţi în ocne, co­piii învăţaţi să râdă de cele sfinte. Lui Iuda vânzătorul Domnului i-au ridicat statue, de parcă el ar fi mântuit lumea. Nu s’a mai pomenit pe lume atâ­ta nebunie, atâta, ură împotriva lui Dumnezeu şi a Mântuitorului nos­tru Isus Hristos. Cu adevărat Sa­tana era cel ce sufla în focul de nebunie care pustia viaţa în acea împărăţie. Dar Dumnezeu nu se lasă batjo­corit până la sfârşit. Cine scoate pe Dumnezeu din sufletul său, pier­de orice omenie, faţa lui se schimo­noseşte şi tot ce face între oameni e spre răul lor. Ceata de nebuni şi de nemernici cari au crezut că pot conduce fără Dumnezeu un popor foarte număros, n’au reuşit să pro­ducă altceva decât vrajbă şi nesi­guranţă în lume, nerânduială şi ne­mulţumire generală în ţară la ei. O astfel de ţară trebuia să cadă la cea mai mică suflare de dinafară. Ca un uriaş cu picioare de lut, aşa se prăbuşeşte azi această ţară a bolşevismului. Lumea va răsufla de aici înainte uşurată şi scăpată de o mare tea­mă. Şi poporul nostru în rândul întâi. Se va putea apuca de aici înainte să-şi chivernisească liniştit pământul şi ţara lui. Să ne rămână însă din acestea marea învăţătură că fără Dumne­­­­zeu nu poate să se întărească un popor şi nu-şi poate găsi liniştea şi mulţumire. Să fim recunoscători Majestăţii Sale Regelui Mihai I şi viteazului General Ion Antonescu pentru fap­ta lor plină de înţelepciune şi de curaj. Ei au dat neamului nostru putinţa să spele ruşinea care ră­măsese înaintea lumii pe obrazul lui în urma întâmplărilor din vara trecută şi să-şi refacă deocamdată hotarele dinspre Răsărit ale Ţării. Cu toţii să stăm în jurul lor, iu­biţii mei fii sufleteşti, gata de aju­tor cu tot ce avem şi chiar cu viaţa noastră la recâştigarea drepturilor, la refacerea onoarei noastre şi la întoarcerea la credinţa în Dumne­zeu în ţara unde nu i se mai dădea cinste şi mărire. Pe lângă aceasta Vă sfătuesc părinteşte, dragii mei, să faceţi să înceteze orice vrajbă şi pricină din­tre Voi, să vă strângeţi rândurile şi să vă ajutaţi unul pe altul ca fraţii. E tocmai dricul lucrului la câmp, la sapă, la coasă, la uscatul fânului, la seceriş, la cărat şi la orice lucru să săriţi în ajutor unul altuia. ÎNDEOSEBI SĂ NU LĂ­SAŢI IN SUFERINŢĂ GOSPO­DĂRIILE ACELORA CARI IŞI FAC SLUJBA LOR IN OASTEA ŢĂRII. Cucernicii noştri preoţi şi comitetele parohiale să poarte de grijă şi să organizeze acest ajutor împrumutat prin parohiile noastre. Acum mai mult ca oricând trebue să se dovedească, că o parohie de oameni credincioşi e ca o familie străbătută de iubire, gata a sări într’ajutorul celor ce au nevoie de el. Nici unul din cei chemaţi la oaste să nu plece fără să se mărtu­risească şi cuminece la preotul din sac. Fiecare să fee cu el câte o căr­ticică de rugăciuni, căci rugăciunea e arma cea ned­run­a atac pentru ostaşi cât şi pentru cei rămaşi aca­­să. Aceştia din urmă să cerceteze regulat sfintele slujbe din biserică în Dumineci şi sărbători, dar şi în zilele de lucru, căci am dat Cucer­nicilor preoţi poveţe să ţină, unde este cu putinţă, bisericile deschise şi să facă rugăciuni şi în zilele de lucru ale săptămânii. La fiecare sfântă liturghie se vor face rugă­ciuni în genunchi anume pentru iu­biţii noştri ostaşi şi pentru ca bu­nul Dumnezeu să încununeze lupta lor cu biruinţă. Pentru sufletele celor căzuţi la datorie, Cucernicii preoţi vor face parastas şi vor po­meni cu numele pe cei din paro­hiile lor. Un popor întreg în rugăciune e o armată nebiruită. Războiul pe care-l ducem noi acum e un război sfânt. Poporul român îl poartă cu conştiinţa curată şi împăcată şi înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor. Nu lăcomim la nici un petec de pământ al altora şi nu purtăm gând de asuprire faţă de alte neamuri. Ci luptăm lupta cea dreaptă pentru glia strămoşească, pentru libertatea şi onoarea naţio­nală, pentru viitorul copiilor şi ur­maşilor noştri, pentru altarul sfin­tei noastre credinţe şi pentru împă­răţia lui Dumnezeu în lume. Noi ascultăm de cuvântul Sf. Apostol Pavel: „Luptă-te lupta cea bună a credinţă”. Dumnezeu Sfântul şi Atotputer­nicul, care cunoaşte sufletele noa­stre, să fie cu noi, cu neamul nostru, cu viteaza noastră armată, în ma­rea şi sfânta luptă la care am por­nit în numele Crucii şi al Ţării! Trimiţând, binecuvântările Noa­stre scumpei noastre armate, pre­cum şi grija şi inima Noastră pă­rintească celor de acasă am rămas, Sibiu, la 27 Iunie 1941. Al Vostru al tuturora de tot binele voitor. (ss) Nicolae Arhiepiscop şi Mitropolit nm­.. Biblioteca Metem ASTRA *P21421*

Next