Țara, iulie 1941 (Anul 1, nr. 67-95)

1941-07-22 / nr. 87

Anu] I. — Nr. 87 TARA Au căzut măştile Englezii par a fi în delir, pe ur­ma „strălucitei alianţe“ realizate în ultimul timp. Ilustra ţară, în care se refugiase ideia aristocratică, a reuşit să încheie cu imperiul pro­letarilor un pact militar, menit să salveze în ceasul al 13-lea, ambele regimuri. Orbul va duce în spate pe cel cu picioarele betege şi amândoi au deschisă înaintea lor înspăimân- tătoarea prăpastie, care îi atrage în ispititoare chemări de sirenă. Desigur, Englezii au de ce să fie fericiţi, dacă nu altceva, dar ago­nia lor s’a prelungit cel puţin cu câ­teva luni. Deşi s’ar putea foarte bine să fie tocmai invers! Pentru impe­­riul stalinian, în care drăcescul dans macabru al Samoiezilor, Ba­­kirilor şi Tătarilor ajunsese la o sângeroasă saturaţie, alianţa acea­sta hibridă şi grotească cu Anglia e ca o sentinţă de moarte. Oare a scăpat vreunul din aliaţii Angliei? Până acum toţi cei atinşi de mân­­gâierile languroase ale albionului au avut un straniu destin. îndată ce contactul lor pervers cu insula vrăjită s’a realizat, aceasta a exer­citat asupra celor seduşi un atât de puternic magnetism, încât guver­nele amice albionului, în graba cea mare s’au deplasat la Londra, pen­­tru ca alianţa să aibe astfel un ca­racter absolut. Aşa a cules foarte belicosul domn al insulei mulţi lauri veştezi. Iata, după scurt timp dela înce­putul campaniei din Est al form­i­­dabilului marş european spre inima Antieuropei, sunt semne foarte pre­cise că superba zână a raiului mos­covit a fost cuprinsă de acelaş fatal amor pentru crocodilul cu sânge alb­stru, care înoată plin de graţii mu­ribunde prin ceaţa şi flăcările lon­­dor­ze... Zâna roşie, numărând vreo sută cincizeci de kilograme, îşi face în pripă bagajele spre a cădea cât m-i grabnic în braţele înflăcăratu­­lui adorator din Londra. Ţaţa pro­letară, zâna cu cosor la cingătoare, e un straşnic amor cu lorzii.. Nu, zău!... tabloul e înfiorător şi hazuri oribile îţi sună în urechi ca zurgă­­lăii... Dimensiunea amoroasă a tim­pului de faţă e apocaliptică...! Dar dacă ar fi vorba numai de atât, de evenimente ce îmbie la spe­culaţii de umor macabru, istoria nu prea s’ar încurca în atari mreje spirituale. E însă altceva în dosul comediei, e acea dramă ascunsă a popoarelor, care macină elanurile istorice şi surpă în noapte soarta a milioane de oameni. Opulenţa gravă a unei societăţi şi mizeria materială şi morală a al­­teia, vor avea mâine să răspundă în faţa judecăţii aspre a istoriei, pentru că s’au împotrivit ordinei şi a spiritului de dreptate care a început­­ să trumfe în lume. Cât de sinistră­­ a fost comedia jucată de cele două­­ imperii, a banului şi a mizeriei, cât­­ de perfide au fost sforile ce au di­­­­rijat din umbră, totul se desvăluie acum, în această alianţă veninoasă,­­ căreia i se alătură hidra de aur a­l d-lui Roosevelt. Anglia, Sovietele şi cinci de la Casa Albă anunţă cu gesturi dramatice că s’au unit în lupta pentru libertatea lumii. Dar care e oare acea libertate, unde s’a ascuns de nu o poate vedea nimeni? E desigur atât de scumpă, încât a trebuit să fie ascunsă şi păzită în pivniţele băncilor americane... Poporul englez şi american, ală­­turi de hoardele sovietice luptă a­­cum în numele himerei libertăţii a­­meninţate. Dar dacă e vorba de­­­i­­bertate, să întrebăm massele ameri­cane, să ne răspundă dacă vor răz­boiul şi dacă văd înfricoşătoarea a­­meninţare pe care le-o prezintă gu­vernul din Washington. De ce lu­­crează d. Roosevelt cu cărţile as­cunse, căutând să intre în război pe uşa din dos? Poporul american l-a re..Ies pentru că promisese pacea şi acum el împinge măsurile de răz­­boi până acolo, doar-doar se va în­dura Germania să înceapă. Desigur că finanţa evreiască va fi pierdută în cazul prăbuşirii Angliei. Dar oare aceasta e menirea poporului american, de a susţine cu propriul său sânge aurul magnaţilor evrei? Aceasta e libertatea?... O!... Sovieticii...! E desigur luptă pentru libertatea popoarelor. Ştim noi cum au „liberat“ ei Basarabia, ca s’o aflăm, după un an de bolşe­vism, în cea mai cumplită mizerie şi teroare!... Ca să auzim că Româ­nii sunt slavi şi să vedem în şcolile româneşti cea mai pocită limbă de pe glob!... Ca să putem plânge pe ţarina cu ogoarele nelucrate şi în pădurile incendiate! Dar comedia aceasta sinistră, sân­geroasă şi oribilă, s’a sfârşit. Peste membrele putrede ale unei lumi ce nu merită să trăiască se va ridica acea lume, căreia istoria îi deschide azi largi porţile biruinţei. Iată cine apără civilizaţia? Eroii de pe vasul Sovietic „Moscova“, Iţic Haimovici şi Strul Nachman O Instituţie Publi­că din Cernăuţi, devastată de hoar­dele iudeo - bolşe­vice Locul da întâlnire a elite^sibiene este Jiestauxantul »Colonade« din teritorul Târgului de Mostre Bucătărie bună! Vinuri ele Ai u «! In fiecare seară concertează renumita orchestră J U G A 3 Vânătorii fie blindate de Lt. Colonel de Benary Atacul este întotdeauna urmat de apărare. Dacă stăpânul războaielor dă drumul unei arme noi, ies la iveală tehnicieni şi tacticieni in armament, care nu se astâmpără până nu au gă­sit un mijloc şi o cale de a lupta îm­potriva armei noi. Când spre sfârşitul războiului mondial liniile germane cai fost surprinse de avalanşa tancurilor, s’au văzut nevoite a se apăra cu ar­mele, care le stăteau la dispoziţie. Au luat sub focul mitralierelor coloşii de oţel, aruncau încărcături de explosi­­bile în benzile lor, sau granate asupra turelei. Artileria căuta din adăpostu­rile sale să tragă salve directe în mă­runtaie. Că frontul german se putea apăra cu astfel de mijloace se datora doar curajului și hotăririi oamenilor săi în, luptă. Simbolul lor este acel subofițer, amintit în comunicatul bri­tanic, după bătălia de la Cambrais şi despre care se spune: „Multe din lo­viturile date împotriva tancurilor noa­stre la Flesquire, se datorează unui subofiţer de artilerie, care servea sin­gur bateria sa, până a căzut. Curajul grandios al acestui subofiţer a susci­tat admiraţia tuturor gradelor". In urma războiului mondial a luat fiinţă o armă nouă, pe baza experien­ţelor culese în timpul războiului, îm­potriva tancurilor, vânătorii de blin­date. In armata germană vânătorii de blindate formează, fie unităţi inde­pendente, fie că sunt integraţi într’un regiment de infanterie. Ei dispun de o artilerie motorizată de calibru mic, care poate fi uşor mânuită de către companie şi nu este prea dificilă de ascuns. Cu ajutorul artileriei lor trag granate, care răsbat şi prin blindaje groase, explodează în interiorul ca­rului şi au ca urmare scoaterea sa din uz şi luptă. Vânătorii de blindate trebue să fie rapizi şi să aibe un sistem nervos ex­celent. Ei trebue să stea cu atenţia încordată câte­odată ceasuri, chiar zile întregi, la pândă, fără să obo­sească, sau să devină apatici ca în momentul în care răsar tancurile ina­mice să fie la înălţimea misiunii lor, căci la viteza cu care merg azi tancu­rile, — chiar pe terenurile cele mai nepotrivite — nu le rămân decât câ­teva minute spre a le putea prinde în raza lor de foc. Nu le reuşeşte acest lucru vor fi nimiciţi la rândul lor de tancuri. In această luptă a timpurilor moderne rămâne victorios cel mai tare, cel mai rapid. Numai un exer­ciţiu riguros, care transformă perso­nalul bateriei într’o singură unitate, încât să funcţioneze ca mecanismul unui ceas, numai un exerciţiu de tir, care să facă din fiecare un maestru al tirului, face pe vânătorul de blindate apt misiunii sale deosebit de dificilă. Vânătorii de blindate a armatei ger­mane d­in actualul războiu au dovedit că nu au rivali în toată lumea, căci, în timp ce vânătorii poloni, francezi şi englezi n’au putut opri escadroa­nele blindatei germane, au eşuat şi s’au nimicit în focul de apărare al vâ­nătorilor de blindate germani toate atacurile tancurilor inamice, chiar dacă au fost ilustrele fortăreţe no­bile, de câte 70 tone, ale armatei franceze.

Next