Țara, iulie 1941 (Anul 1, nr. 67-95)
1941-07-22 / nr. 87
Anu] I. — Nr. 87 TARA Au căzut măştile Englezii par a fi în delir, pe urma „strălucitei alianţe“ realizate în ultimul timp. Ilustra ţară, în care se refugiase ideia aristocratică, a reuşit să încheie cu imperiul proletarilor un pact militar, menit să salveze în ceasul al 13-lea, ambele regimuri. Orbul va duce în spate pe cel cu picioarele betege şi amândoi au deschisă înaintea lor înspăimân- tătoarea prăpastie, care îi atrage în ispititoare chemări de sirenă. Desigur, Englezii au de ce să fie fericiţi, dacă nu altceva, dar agonia lor s’a prelungit cel puţin cu câteva luni. Deşi s’ar putea foarte bine să fie tocmai invers! Pentru imperiul stalinian, în care drăcescul dans macabru al Samoiezilor, Bakirilor şi Tătarilor ajunsese la o sângeroasă saturaţie, alianţa aceasta hibridă şi grotească cu Anglia e ca o sentinţă de moarte. Oare a scăpat vreunul din aliaţii Angliei? Până acum toţi cei atinşi de mângâierile languroase ale albionului au avut un straniu destin. îndată ce contactul lor pervers cu insula vrăjită s’a realizat, aceasta a exercitat asupra celor seduşi un atât de puternic magnetism, încât guvernele amice albionului, în graba cea mare s’au deplasat la Londra, pentru ca alianţa să aibe astfel un caracter absolut. Aşa a cules foarte belicosul domn al insulei mulţi lauri veştezi. Iata, după scurt timp dela începutul campaniei din Est al formidabilului marş european spre inima Antieuropei, sunt semne foarte precise că superba zână a raiului moscovit a fost cuprinsă de acelaş fatal amor pentru crocodilul cu sânge albstru, care înoată plin de graţii muribunde prin ceaţa şi flăcările londorze... Zâna roşie, numărând vreo sută cincizeci de kilograme, îşi face în pripă bagajele spre a cădea cât m-i grabnic în braţele înflăcăratului adorator din Londra. Ţaţa proletară, zâna cu cosor la cingătoare, e un straşnic amor cu lorzii.. Nu, zău!... tabloul e înfiorător şi hazuri oribile îţi sună în urechi ca zurgălăii... Dimensiunea amoroasă a timpului de faţă e apocaliptică...! Dar dacă ar fi vorba numai de atât, de evenimente ce îmbie la speculaţii de umor macabru, istoria nu prea s’ar încurca în atari mreje spirituale. E însă altceva în dosul comediei, e acea dramă ascunsă a popoarelor, care macină elanurile istorice şi surpă în noapte soarta a milioane de oameni. Opulenţa gravă a unei societăţi şi mizeria materială şi morală a alteia, vor avea mâine să răspundă în faţa judecăţii aspre a istoriei, pentru că s’au împotrivit ordinei şi a spiritului de dreptate care a început să trumfe în lume. Cât de sinistră a fost comedia jucată de cele două imperii, a banului şi a mizeriei, cât de perfide au fost sforile ce au dirijat din umbră, totul se desvăluie acum, în această alianţă veninoasă, căreia i se alătură hidra de aur al d-lui Roosevelt. Anglia, Sovietele şi cinci de la Casa Albă anunţă cu gesturi dramatice că s’au unit în lupta pentru libertatea lumii. Dar care e oare acea libertate, unde s’a ascuns de nu o poate vedea nimeni? E desigur atât de scumpă, încât a trebuit să fie ascunsă şi păzită în pivniţele băncilor americane... Poporul englez şi american, alături de hoardele sovietice luptă acum în numele himerei libertăţii ameninţate. Dar dacă e vorba deibertate, să întrebăm massele americane, să ne răspundă dacă vor războiul şi dacă văd înfricoşătoarea ameninţare pe care le-o prezintă guvernul din Washington. De ce lucrează d. Roosevelt cu cărţile ascunse, căutând să intre în război pe uşa din dos? Poporul american l-a re..Ies pentru că promisese pacea şi acum el împinge măsurile de război până acolo, doar-doar se va îndura Germania să înceapă. Desigur că finanţa evreiască va fi pierdută în cazul prăbuşirii Angliei. Dar oare aceasta e menirea poporului american, de a susţine cu propriul său sânge aurul magnaţilor evrei? Aceasta e libertatea?... O!... Sovieticii...! E desigur luptă pentru libertatea popoarelor. Ştim noi cum au „liberat“ ei Basarabia, ca s’o aflăm, după un an de bolşevism, în cea mai cumplită mizerie şi teroare!... Ca să auzim că Românii sunt slavi şi să vedem în şcolile româneşti cea mai pocită limbă de pe glob!... Ca să putem plânge pe ţarina cu ogoarele nelucrate şi în pădurile incendiate! Dar comedia aceasta sinistră, sângeroasă şi oribilă, s’a sfârşit. Peste membrele putrede ale unei lumi ce nu merită să trăiască se va ridica acea lume, căreia istoria îi deschide azi largi porţile biruinţei. Iată cine apără civilizaţia? Eroii de pe vasul Sovietic „Moscova“, Iţic Haimovici şi Strul Nachman O Instituţie Publică din Cernăuţi, devastată de hoardele iudeo - bolşevice Locul da întâlnire a elite^sibiene este Jiestauxantul »Colonade« din teritorul Târgului de Mostre Bucătărie bună! Vinuri ele Ai u «! In fiecare seară concertează renumita orchestră J U G A 3 Vânătorii fie blindate de Lt. Colonel de Benary Atacul este întotdeauna urmat de apărare. Dacă stăpânul războaielor dă drumul unei arme noi, ies la iveală tehnicieni şi tacticieni in armament, care nu se astâmpără până nu au găsit un mijloc şi o cale de a lupta împotriva armei noi. Când spre sfârşitul războiului mondial liniile germane cai fost surprinse de avalanşa tancurilor, s’au văzut nevoite a se apăra cu armele, care le stăteau la dispoziţie. Au luat sub focul mitralierelor coloşii de oţel, aruncau încărcături de explosibile în benzile lor, sau granate asupra turelei. Artileria căuta din adăposturile sale să tragă salve directe în măruntaie. Că frontul german se putea apăra cu astfel de mijloace se datora doar curajului și hotăririi oamenilor săi în, luptă. Simbolul lor este acel subofițer, amintit în comunicatul britanic, după bătălia de la Cambrais şi despre care se spune: „Multe din loviturile date împotriva tancurilor noastre la Flesquire, se datorează unui subofiţer de artilerie, care servea singur bateria sa, până a căzut. Curajul grandios al acestui subofiţer a suscitat admiraţia tuturor gradelor". In urma războiului mondial a luat fiinţă o armă nouă, pe baza experienţelor culese în timpul războiului, împotriva tancurilor, vânătorii de blindate. In armata germană vânătorii de blindate formează, fie unităţi independente, fie că sunt integraţi într’un regiment de infanterie. Ei dispun de o artilerie motorizată de calibru mic, care poate fi uşor mânuită de către companie şi nu este prea dificilă de ascuns. Cu ajutorul artileriei lor trag granate, care răsbat şi prin blindaje groase, explodează în interiorul carului şi au ca urmare scoaterea sa din uz şi luptă. Vânătorii de blindate trebue să fie rapizi şi să aibe un sistem nervos excelent. Ei trebue să stea cu atenţia încordată câteodată ceasuri, chiar zile întregi, la pândă, fără să obosească, sau să devină apatici ca în momentul în care răsar tancurile inamice să fie la înălţimea misiunii lor, căci la viteza cu care merg azi tancurile, — chiar pe terenurile cele mai nepotrivite — nu le rămân decât câteva minute spre a le putea prinde în raza lor de foc. Nu le reuşeşte acest lucru vor fi nimiciţi la rândul lor de tancuri. In această luptă a timpurilor moderne rămâne victorios cel mai tare, cel mai rapid. Numai un exerciţiu riguros, care transformă personalul bateriei într’o singură unitate, încât să funcţioneze ca mecanismul unui ceas, numai un exerciţiu de tir, care să facă din fiecare un maestru al tirului, face pe vânătorul de blindate apt misiunii sale deosebit de dificilă. Vânătorii de blindate a armatei germane din actualul războiu au dovedit că nu au rivali în toată lumea, căci, în timp ce vânătorii poloni, francezi şi englezi n’au putut opri escadroanele blindatei germane, au eşuat şi s’au nimicit în focul de apărare al vânătorilor de blindate germani toate atacurile tancurilor inamice, chiar dacă au fost ilustrele fortăreţe nobile, de câte 70 tone, ale armatei franceze.