Țara, ianuarie 1942 (Anul 2, nr. 1-23)

1942-01-01 / nr. 1

2 TARA ANUL CULTURAL 1941 Deşi războiul, precum şi evenimen- j tul politic în general, au imprimat şi j acestui an caracterul de criză, a cui- j turii, în sensul acut al cuvântului, to­tuşi o seama de fapte culturale, ce­­ au animat decursul lui 1941, au do- j vedit cât de importantă e pentru fe- j.­nomenul intelectual al unei naţiuni ti-­j n­ere libertatea desfăşurării sale, cel­­ puţin în câteva domenii, mai ales­­ când rodnicia personalităţilor des- j chide perspective majore. O cultură j dirijată, în statul modern, nu poate j însem­na decât desvoltarea maximă a­­ posibilităţilor materiale de propăşire­­ a culturii, fiindcă spiritul nu cere alt- j ceva, şi e condiţionat de aceasta, de­ j cât o absolut liberă expansiune şi a- j­firmare a expresiilor sale creatoare.­­ Şi tânăra generaţie românească e în- j deosebi recunoscătoare factorilor de­­ conducere politică, pentru înţelegerea­­ ravă ce au acordat-o acestei esenţiale­­ condiţii de evoluţie a spiritualităţii­­ româneşti. ANUL LITERAR 1941 Academia Română, care a împlinit 75 de ani de glorioasă existenţă, a comemorat în 1941 pe Mihai Kogăl­­niceanu precum şi pe marele nostru cronicar Miron Costin, dela moartea căruia s’a împlinit un sfert de mileniu. Nemuritorii" au primit în cercul lor pe Nichifor Crainic, autorul Nostal­giei Paradisului" şi directorul revi­stei „Gândirea", prietenul nedesminţit al acelei Germanii culturale, care l-a şi răsplătit prin Universitatea din Viena, ce i-a conferit titlul de ,factor honoris causa", cinstire revărsată şi asupra culturii româneşti contimpo­rane. „Gândirea" a mai fost sărbă­torită în membrii săi, prin poetul V. Voiculescu, laureat proaspăt al „Pre­miului Naţional de poesie", cât şi prin omagiul unanim de care s’a bucurat poetul Ion Pillat, la împlinirea vârstei de cincizeci de ani. Anul „Gândirii" s’a desăvârşit şi prin răsunetul pe care l-a avut studiul ardeleanului Gri­­gore Popa asupra operei filosofice a lui Soeren Kierkegaard. De altă parte a arenei literare, de­cursul lui 1941 a cunoscut sărbători­rea celui mai mare critic român, Eu­gen Lovinescu, ai cărui 60 de ani de vieață acoperă, cu o bună parte din ei, epoca atât de strălucită a revistei și cercului „Sburătorul", de la care au purces atâtea glorii ale literaturii noa­stre de azi, şi mai ales o şcoală de critici din cel mai ales mănunchiu. E. Lovinescu a rămas acelaş artist fecund şi ne-a dat în actualul sezon literar un al IV-lea volum din seria „Memoriilor întitulat „Acuaforte". Formaţi tot la „Sburătorul" şi în am­bianţa lui ideologică, Tudor Vianu şi G. Călinescu au îmbogăţit literatura anului şi de sigur a însăşi istoriei li­terare româneşti, prin două opere ce au avut un succes extrem de viu, me-­­ nit să nu se epuizeze prea curând.­­ „Arta proportorilor români" a lui Tu-­­ dor Vianu a fost din prima clipă pri- j mită cu elogii unanime, datorită tem­peraturii ei ştiinţifice. In acelaş timp, „Istoria literaturii române" a lui G. Călinescu, deşi o operă monumentală şi de un efect artistic copios, a dat naştere unei bătălii literare, care a însemnat deliciul sezonului şi punctul său culminant. Având multe pagini contestabile­­ prin tonul lor pamfletar, ea va rămâne I totuşi ca o realizare din cele mai in-­­ teresante şi cu totul majore, dincolo­­ de invectivele adeseori triviale ce s’au­­ adresat autorului ei. Italienistul de ales gust, care e Ale-­­ xandru Mar­cu, nu mai puţin fecund,­­ ne-a dat antologia „Critica italiană­­ dela Vico la Croce", care alături de­­ „Renaşterea şi reforma" de Andrei­­ Oţetea, completează interesul acestui­­ an literar. Poesia a cunoscut destul de nume-­­ roase manifestări tinereşti, din care­­ desprindem două mai importante:­­ poetul Virgil Gheorghiu a tipărit în­­ plachetă un admirabil poem, „Cân-­­ tece de faun", iar Ion Bălan, prin­­ „Febre cereşti", de o prospeţime plină­­ de culoare, a îmbogăţit peisajul poe- I siei ardelene într’un chip neaşteptat. I In schimb proza, şi romanul mai cu­­ osebire, trece printr’o gravă criză, pe­­ care n’o risipeşte nici chiar debutul­­ strălucit al lui Eugen Bălan, cu ana-­f­liza subtilă din „l­.tr’o duminică de 1 August". Mircea Streinul a apărut în­­ vitrine cu un roman întitulat „Drama­­ casei Timoteu", iar vigurosul Dan­­ Petraşincu îşi continuă experienţele tulburătoare în „Omul şi fiara". Literatura dramatică ne-a dat o „Iphigenie" a lui Mircea Eliade. (Sunt cunoscute încercările clasicizante şi cu picanterie modernă ale lui Jean Coceau şi Jean Giraudoux.) Editura şi revista­­fundaţiilor re­gale" au fost serios zguduite­­prin ple­carea din fruntea lor a finului inte­lectual Alexandru Rosetti. In Sibiu, s-a înfiinţat o foarte tâ­nără editură, menită mai cu seamă să promoveze tinerele talente arde­lene. Editura „Tara", în care au apă­rut recent apetisantele invitaţii" ale lui Grigoie Popa (scrise încă la Pa­ris), a mai lansat două nume puţin cu­noscute, dar care deşi răspund la o literatură extrem de fragedă, îndrep­tăţesc totuşi legitime speranţe: Petre Hossu („Lumina se destramă") şi Romeo Dăscălescu („Versuri"). Să semnalăm, în tânărul Ardeal, un­­ nume nou de poet, Lucian Valea.­­ In Ardealul de Nord avem mai ales­­ o literatură calendaristică. In sfârşit, spre a încheia acest bi­­­­lanţ, să trecem în revistă publicaţiile periodice apărute în 1941: „Dacia", la Bucureşti, de un tânăr şi savuros imperialism; „Luceafărul", revistă de tradiţie (Sibiu), în serie nouă, prea de­vreme sucombată „Tribună" din braşov; „Curţile dorului" revista stu­denţilor sibieni; apoi, două mari re­viste, a căror însemnătate nu o pu­tem îndeajuns sublinia: „Revista ro­mână", de sub direcţia lui Zaharia ; Stancu, menită să ia locul vechilor­­ „Fundaţii" şi „Geopolitica şi Geoisto-­­ ria", de sub direcţia profesorului Gh.­­ Brătianu, de o ţinută şi documentaţie­­ occidentală, încununând activitatea periodicelor lui 1941. ANUL FILOSOFIC 1941 Pentru activitatea filosofică în Ro­mânia, a fost un an de manifestări foarte interesante. Să începem cu a­­pariţia celui de al V-lea volum din „Istoria filosofiei moderne“ (Omagiu profesorului Ion Petrovici). Acest vo­lum, conceput pe aceeaşi linie monu­mentală ca celelaltă ce-l preced, deşi suferind de faptul că nu e scris de un singur autor, dar reprezintă totuşi, mai ales fiindcă se ocupă de filosofia românească, o operă demnă de toată­­ cinstirea. Autorul „Filosofiei Renaşterii“ şi al­­ „Destinului omenirii“, profesorul P. P.­­ Negulescu a deschis strălucita serie­­ a „Istoriei filosofiei contimporane“ , prin I-ul volum, care tratează despre­­ „criticismul kantian“. In acelaş timp a apărut „Teoria­­ cunoştinţei, expunere sistematică şi­­ critică“ de d. N. Bagdasar. E de cea­­ mai mare importanţă pentru evoluţia­­ şi desvoltarea tinerei gândiri roma-­­ peşti, această năzuinţă a ultimilor ani,­­ spre expunerea istorică şi critică a­­ marilor doctrine filosofice, al căror I rol e tocmai de a netezi drumul spre­­ sistemele originale. Un important eveniment l-a con-­­ stituit apoi, în decursul lui 1941, în­ceputul apariţiei operei lui Nae Io­­nescu, sub îngrijirea unui grup de foşti elevi şi admiratori ai acestei fi­­­­guri socratice, de intensă erupţie,­­ „Istoria logicei“ a lui Nae Ionescu,­­ deşi de un caracter mai mult oral de­cât scriptic, e de un netăgăduit inte­res faţă de gândirea atât de vie, de proaspătă şi persuasivă a marelui profesor. Lucian Blaga, care rămâne pentru j filosofia românească cel mai origipal I gânditor de până acum, nu și-a des- j mintit fecunditatea atât de regulară j și „Gândirea magică“, apărută în 1941, j continuă să întregească un sistem care j a început să stârnească interesul tot­­ mai accentuat al cercurilor filosofice­­ din Germania. ANUL MUZICAL 1941 Maestrul George Enescu, necontes­tată glorie a muzicii contimporane şi legitimă mândrie a culturii româneşti, a împlinit 60 de ani, ceea ce a prile­juit sărbătoriri dintre cele mai spon­tane şi călduroase, întemeietor de epocă clasică în istoria muzicei, de­sigur că cea mai aleasă sărbătorire a sa a fost tot în rodnicia şcoalei româ­neşti, şi în acest an, ,filarmonica" a prezentat în primă audiţie o nouă operă de balet a lui Mihail Jora, întitulată foarte sugges­tiv „Demoazela Măriuţa" şi reprezen­tând nobile rezonanţe autoctone, pito­reşti, savuroase şi de un nerv modern. Opera din Bucureşti, deşi în situa­ţia penibilă de a nu avea un local pro­priu acestui oficiu de cultură mai presus de orice, a repurtat frumoase succese cu muzică românească. Ntt te juca cu dragostea" după Musset („On ne badine pas avec Vamour"), operă comică de Constantin C. Not­­tara, ne aminteşte că şi compozitorul francez Gabriel Pierne a încercat a­­ceeaşi temă. Adevăratele biruind ale stagiunilor din 1941 au fost însă cele două opere ale lui Al. Zirra,­­Alexan­dru Lăpuşneanu" şi „Capra cu trei iezi". Succedaneu cert al verismului italian, de o solidaritate arhitecturală asemănătoare şi tot atât de valabilă ca a unui Puccini, muzica lui Zirra îi adauge însă o prospeţime şi o frăge­zime plină de farmec şi gratie, venite de­sigur din seva folclorului distilat. Acitivitatea operei din Timişoara o cunoaştem prea puţin, însă de­sigur direcţia lui Sabin Drăgoi i-a imprimat un elan artstic deosebit. Cât priveşte cea de a treia operă din ţară, opera de la Odesa, fiindcă am auzit că ţine de o înaltă clasă artistică şi are mij­loace cu totul remarcabile (poate cele mai bune din România, astăzi) am propune ca repertoriul noutăţilor din viitoarea stagiune să fie alcătuit ex­clusiv din producţii româneşti şi mai ales, credem că acolo se găsesc con­diţiile de a reprezenta în România „Oedipe" a lui Enescu. La Sibiu, vieaţa muzicală a acestui an a cunoscut veritabile evenimente, mai ales prin cele două concerte flans von Benda, Iratnicul organist Dress­ier a organizat, la biserica lutherană o seamă de manifestări muzicale, ce se cer cu multă căldură lăudate: Matthäus-Passion de Bach, un orato­riu de Haendel, un concert Bach şi unul Reger. Oratoriul de Crăciun de Bach, Krönungsmesse de Mozart. Re­marcabilă, de fiecare dată, soprana Deli Simonis. Pentru a termina bilanţul cultural al acestui an, într’o retrospecţie de alură universală, să amintim că în 1941 au murit Henri Bergson, Pade­rewski și Rabindranath Tagore. S’a comemorat cu un deosebit fast, în în­treaga Europă, 150 de ani de la moar­tea lui Mozart. DAMIAN SILVESTRU COMUNISMUL negaţia lui Dumnezeu şi a omului! Preot loan Chiparn­­i IV. I In concepţia creştină omul este­­ imaginea lui Dumnezeu, decăzut prin­­ păcatul adamitic din graţia primor-­­ dială, dar reintegrat în har prin gra- i­­ia sfinţitoare a Mântuitorului Isus­­ Hristos. Scopul omului este preamărirea lui­­ Dumnezeu, mântuirea sufletului, do-­­ bândirea împărăţiei lui Dumnezeu,­­ Cu cât mai mult vom depăşi pămân-­­ tescul din noi, cu atât mai mult îşi va­­ face loc în noi divinul. Omul este o I fiinţă perfectibilă. Către perfecţiune, j care este apropierea de Dumnezeu, I ne putem ridica prin epurarea a tot i ce este sgură pământească în noi. î Lepădarea de sine, purtarea crucii, i — dispreţul chiar faţă de cele pă-­­­mânteşti — sunt mijloace cari ne I înalţă către Creator. Suprema fericire pentru im creştin I este comuniunea de viaţă cu Dumne-­­ zeu. Siguranţa că eşti în El şi El în­­ tine. Aceasta se ajunge prin asceză,­­ care nu e o atitudine pasivă faţă de­­ viaţă, ci una activă. Nu e renunţul­­ sterp la viaţă, ci potenţarea vieţii în­­ om prin apropierea de izvorul vieţii.­­ Precum urcarea pe o culme, n­u e de-­­­părtare de lumina soarelui, ci apro- j piere de raza lui strălucitoare, aşa şi j asceza este calea cea mai înaltă de I unire cu Dumnezeu, care este supre- j ma fericire visată de un creştin. Alexis Carrel în cartea sa: „Omul,­­ fiinţa necunoscută“ atestă că unii­­ sfinţi înving legile firii şi când sunt­­ în rugăciune se înalţă câteva palme j deasupra pământului. Această înăl- j tare a sfinţilor în rugăciune, mărtu-­­ risită de un om al ştiinţei, prin ur- . mare fără nici o umbră de îndoială,­­ este anticiparea supremei fericiri, le- | gătura noastră cu Dumnezeu. E firesc ca întreaga concepţie cre- j ştină să preţuiască omul ca o valoare­­ în sine, pe care-1 va purta pe cară-­­ rile trecătoare ale acestei vieţi către­­ astrul luminos al văzduhului sideral.­­ In creştinism mântuirea este perso­nală. Creştinismul are o concepţie profund personalistă. In această con­cepţie de mântuire personală, omul este o fiinţă armonică. Mântuitorul stabileşte armonia între spirit şi ma­terie şi priveşte în interiorul omului. De aici creiază o viaţă sufletească a omului şi societăţii. Care este concepţia despre om în­­ comunism? Karl Marx a respins cu desăvâr- j şire pe om. Omul nu mai are nici o­­ valoare. El este o simplă maşină de­­ producţie, o simplă verigă în lanţul­­ mare care e clasa. Comunismul res- j pinge pe om, ca valoare în sine, şi-l­­ înlocueşte cu clasa. „Pentru K. Marx , element primordial al vieţii sociale,­­ nu este individul, ci clasa; iar clasa­­ e repartiţia oamenilor după rolul ju-­­ cat în producţie...“ (N­. Dobridor, o.­­ c., pag. 139). Clasa este în concepţia­­ marxistă, ca şi în concepţia sociolo-­­ gilor evrei Levy Bruhl şi Dürkheim­­ anterioară individului, iar societatea­­ este o entitate de sine stătătoare. Noi susţinem, — şi încă până acum­­ n’am putut fi desminţiţi pe date ştiin­­­­ţifice, — că individul este anterior­­ clasei. In ipoteza predominării grupului­­ este antipersonalismul marxismului.­­ Dacă societatea, clasa, grupa, sunt realităţi primordiale, anterioare indi­vidului, atunci nu clasa, ci persoana este o abstracţie a gândirii (cf. N­. Dobridor, o. c., pag. 140). Omul de azi este un simplu mijloc pentru omul viitorului. „Deci, omul nu mai are o finalitate în sine — ca pentru Kant“, nici una în afară de sine — Dumnezeu — ca pentru creş­tinism, ci „e un instrument pentru realizarea viitorului, care e un scop“ (id. 140). Pentru comunism, individul este un simplu atom, fără nici o viaţă interi­oară. El valorează atâta, câtă forţă de producţie este în el. Ce înseamnă aceasta altceva decât degradarea omului de la demnitatea şi dumnezeirea lui şi aşezarea lui în rândul patrupedelor ca un bun de tras în jug“? Materialismul istoric exclude orice scânteie divină în om. Pentru el nu este nimic altceva decât materie, nici un loc pentru un câmp luminat de razele binefăcătoare ale cerului. Omul lui Marx este carne şi nimic altceva, împărăţia lui este, aici pe pământ, unde prin ură sălbatică va lupta­ îm­potriva burghezi­ei pentru dobândi­rea acestei împărăţii. (Va urma) Anul II. No. 1.

Next