Țara, februarie 1942 (Anul 2, nr. 24-47)
1942-02-01 / nr. 24
* Jean Gáspár Lavater Zilele acestea s-au împlinit 300 de ani dela moartea lui Jean Gáspár Lavater, filosof, poet, orator şi teolog protestant elveţian, născut şi mort la Zürich (1741-1801). Diacon în 1769, şase ani mai târziu el fu numit pastor al bisericii Sf. Petru din Zürich. Mai întâi de partea reformelor Revoluției franceze, Lavater protestă însă în curând împotriva regimului instituit în Elveția de către Francezi. A fost exilat pentru acest lucru la Bâle, iar apoi s-a reîntors la Zürich. Pe timpul campaniei lui Masséna, când Francezii pătrunseră în Zürich, un soldat trase asupra lui un glonţ mortal. Lavater a publicat următoarele opere: „Cântecele Elveţiei“, „Vederi asupra eternităţii“, „Cântări sacre“, „Noua Messiadă“, două epopei „Iosif din Arimateia“ şi „Inima omenească“. In „Confesiuni“ (1772—73) şi în „Culegeri“ el se opune net doctrinelor enciclopediştilor. „Ponţiu Pilat“ şi „Biblioteca naturală“ sunt forme în proză destul de mediocreancă din 1772 marele elveţian scrisese un memorial asupra „Artei de a studia fizionomia“. In „Fragmentele fiziognomoriice“, (1774) el studie in structura capului, ci jocul viu şi mobil al privirii. Sistemul său, adică „fiziognomonia“, a avut admiratori entuziaşti, dar e lipsit de caracter ştiinţific. Lavater rămâne, în istoria culturii, ca unul din cei mai străluciţi reprezentanţi ai gândirii helvetice. In cursul lunei Februarie va apare „Ţara literară“ Revistă bilunară de artă, critică şi cultură generală Preţul Lei 10 Abonament anual 280 Lei TARA »ȚARA« CULTURALĂ De fine şi-or aduce aminte Cinci preoţi în haine negre, vor aduce smirnă în cădelniţi de aramă, din cărţi vechi vor citi rugăciunea, mamă, cea de pe urmă. Cântările toate doar eu le-oi auzi — doar eu le voi şti până la capet, deplin, — durerile mă vor duce de mână în faţa ta până o zi voi avea, să mă închin. Ce va fi mâine? Casă pustie, cu uşi zăvorite — făclii ce vor arde pe altarele gândului meu, — de tine mereu şi-or aduce aminte cei drepţi şi Bunul Dumnezeu. Plâng anii mei Mai este o zi şi o noapte — mai este o zi, în casa veche a inimei mele veghea-va deapururea chipul tău blând. Ochii tăi buni s’au închis — mâinile tale brăzdate stau cruce pe piept, — mai este o noapte şi o zi — şi, toate în veac s'or sfârşi. Patru făclii ard lin, necontenit — flori multe au adus cei săraci şi streini, — la căpătâiul tău mamă, plâng anii mei toti, uitaţi pe pământ. In noaptea aceasta a lunei lui Iulie — cu flori şi cu lacrămi şi stele, e plină odaia şi lumea de cântec de moarte. îngerul păcii îmi număr azi anii trecuţi şi zilele toate de mâine, — în tot locul eşti numai tu, numai tu. Vieaţa ta mamă, trudă a fost, oftat şi văpaie, — singurătăţile lumii tovarăşe vieţii ţi-au fost — şi sufletul meu osândit. Acum nu mai ai nici o durere sau gând. — Dumnezeu îţi va pune îngerul păcii să-ţi străjuie lângă mormânt. Sufletul meu osândit. _________________________________________VALERIU BORA împrumutul Reîntregirii este o luptă naţională pentru întregirea hotarelor strămoşeşti Cultura în provincie Această temă a fost destul de des discutată la noi şi s-a purtat de condeie ce aparţineau la două puncte de vedere, opuse ca situaţie dar de comune concluzii. Pe de o parte, personalităţile de cultură din Bucureşti şi-au manifestat nu arareori surprinderea faţă de intensa şi fecunda activitate spirituală a unor centre de provincie. Să amintim, pentru un exemplu, cazul atât de elocvent al unei vizite făcute de Mircea Eliade la Cluj. Savantul şi scriitorul a fost deopotrivă de uimit, în această descindere provincială, de atmosfera atât de serios şi profund intelectuală a cetăţii ardeene. Mai mult decât cosmopolitul Bucureşti, Clujul se impunea pentru vizitatorul străin, din prima clipă, ca un oraş eminamente cultural. Pe de altă parte, scriitorii şi artiştii din provincie au exaltat în mod destul de frecvent mediul în care îşi creae, după unele penibile încercări, o adevărată ambianţă spirituală. Un oraş de cultură românească, fecundă şi plină de tradiţie, e astăzi Sibiul. Cetatea Universitară I imprimă din capul locului o anume pecete intelectuală, de caracter nobil românesc, acestui vechi burg, în care manifestările de cultură săsească au umplut cu demnitate trecutul. Reviste de literatură, grupări artistice şi muzicale de ridicat nivel, interesante şi foarte moderne experienţe de artă dramatică, precum şi o întreagă gamă de astfel de manifestări încununate de cicluri de conferinţe publice, cu funcţionare cotidiană, dau un remarcabil impuls de viaţă culturală, oraşului nostru prea strâmt. Studenţimea e nu numai studioasă, dar animată de marile probleme spirituale ale vremii, pe care le asimilează cu fervoare, dă naştere la acea atmosferă proprie timpurilor de răscruce, de întrebări, de perspective proaspete încă nu destul de clar desprinse din negura orizontului. Fenomenul de artă îşi găseşte un public adorator din ce în ce mai mare, poate fiindcă şi timpurile acestea crâncene nu mai oferă alte popasuri de calm, decât contemplaţia artistică. Aşadar, în Sibiu, care e relativ un oraş destul de mic, având şi o populaţie mixtă şi deci cu domenii de preocupări culturale ra- idicat deosebite, a suportat în anul acesta o extrem de bogată stagiune de teatru, organizată desigur cu turnee din Bucureşti sau Timişoara. Au fost seri, în care două spectacole, la două teatre diferite, au făcut săli tixite. Şi în general, toate spectacolele au fost primite cu entuziasm. Multă lume şi-a pus întrebarea, cu această ocazie, dacă un teatru definitiv aşezat la Sibiu, nu ar putea să aibă un rol nebănuit de mare în viaţa culturală a oraşului, care azi e metropola Transilvaniei. Noi suntem convinşi că, dacă oficialitatea şi-ar da întreg concursul, opera s-ar putea realiza, fie, în cele din urmă, chiar şi în forma stagiunii inaugurate de curând la Cernăuţi. Posibilităţile de cultură ale Sibiului se cer însă răspândite pe suprafaţa întregului Ardeal. Iată de ce, un post de radio aici, ar avea o misiune de un atât de înalt ordin, încât nu se poate ca oficialitatea să nu sesizeze problema şi să nu încerce o cât mai grabnică împlinire a acestei cerinţe naţionale. Cultura în provincie îşi are favoare proprii şi tipare de cristalizare care o fac demnă de atenţiunea tuturor. Editwia »Jam« pezintă Grigore Popa Invitaţii Eseuri 100 Lei I. Ch Severeanu Petre Hossu Romeo Flori LUMINA Dăscălescu Caligrafice SE DESIR&MAVersuri Sonete Dramă într’un act 40 Lei 25 Lei 50 Lei Preot loan Chioaru Gomunisiflu! Negaţia lui D-zeu »i a omului 50 Lei Anul II. — Nr. 24 NOTE TRANSNISTRIA ne aduce vestea îmbucurătoare a înfiinţării unei facultăţi teologice la Odesa sub conducerea I. P. Sale Arhimandritului Mitrofor Iuliu Scriban. Informaţia ne mai spune că facultatea este actualmente în căutare de profesori ca să-şi înceapă lucrul. DACIA simpaticul confrate bănăţean scrbind despre „Concepţia românească a muncii. Cine nu munceşte este dezertor şi apostat“ înseamnă: „Răsboiul acesta a împărţit pe Români în două categorii de luptători: muncitorul pe front, căruia îi zicem ostaş şi ostaşul pe frontul creaţiunii din launtrul ţării, căruia îi zicem muncitor“, ca să conchidă: „Cine nu munceşte pentru obştea românească şi victoria ţării nu are drept să trăiască pe pământul sublim al Patriei“. Auziţi domnilor cari vă roadeţi vremea ca pe-un covrig uscat în cafenele aşteptând „flaerul“ să vă împrumute un poli Nu mai merge! S’ DAT DE MORMÂNTUL LUI ALEXANDRU CEL MARE? Transcriem din Unirea (Blaj): ,?După cum e informată revista „Civilisation Européene“, gazetele turceşti scriu că directorul general dele secţia de antichităţi egiptene ar fi comunicat că, la Vest de Alexandria, s’ar fi descoperit mai multe morminte greceşti. Printre acestea s’a dat şi de unul de o bogăţie rară. Arheologii — aşa se spune^— sunt de părere ca acest mormânt ■fastuos ar fi al lui Alexandru celMare“. ^ in cursul lunei Februarie va apare „Ţara Satelor“ Mare săptămânal ilustrat pentru săteni Preţul Lei 2 Abonamentul anual 120 Lei