Țara, august 1942 (Anul 2, nr. 375-399)
1942-08-01 / nr. 375
2 „Revista Bucovinei“! Cercul literar care s-a strâns în jurul acestei spumoase publicaţii desfăşoară o activitate demnă de toată lauda. Şi lectorii «Revistei Bucovinei" şi-au manifestat adesea mulţumirea ce le-o procură "citirea unei asemenea tribune de crez românesc. Intre colaboratorii cari îşi dau rodul muncii şi visurilor lor în paginile pline de sevă nu sunt prea multe nume sonore! Spunem aceasta ca o mândrie pentru cei cari ştiu să facă din scrisul lor sabie ascuţită şi candelă călăuzitoare, fără a năzui la relativele satisfacţii ale unei sonorităţi care de multe ori prăvăleşte sufletele în abisuri, decât le ştie pe culmi. Scriitorii de la „Revista Buco- vinei" sunt însă cu totul valoroşi. Prin slovaca şi prin atitudinea dârz naţionalistă care stă ca piatră de căpătâi vieţii lor, luptătorii condeeni din Cernăuţi au câ *şHgat neprecupeţita dragoste a unui Români. C. Loghin — suiţit, doct şi vijelios — îşi continuă studiul asupra lui Eminescu, pe care îl înţelege deplin prin prisma sufletului său de bucovinean vajnic. Impresionantă poezia lui Emil Zegreanu „Biserica de lemn" care respiră adânc chinul Ardealului înlănţuit, dar încrezător în dreptatea Dumnezeului tuturor iertărilor. Cele patru „Cântece de primăvară" ale Adelinei Oârdei sunt măsura unei sensibilităţi de feminină emotivitate. George Zamfira Antonescu semnează o schiţă destul de viguroasă închegată, dar care — cu mai multă meticulozitate concepută — ar fi putut fi o frescă vie a zilelor de cumplită răstignire din vremea bolşevicilor. „Colindul întârziat" se aşază pe linia autohtonismului românesc de dârzenie şi religiositate şi Dragoş Vicol realizează condensat acest sănătos tradiţionalism. O pagină de folclor şi alte câteva recenzii completează armonic şi valoros conţinutul „Revistei Bucovinei" care este şi rămâne o cetate spirituală de românism în plaiurile voevodale ale Muşatinilor. Al. Vladimir Saravale Nou! A apărut! SFANTUL FRANCISC DIN ASSISI SPIRITUL FRANCISCAN dle O. KARNABATT — „Un eseu istoric, o poemă în proză“ — astfel înfăţişează această carte critica autorizată 300 pagini 150 Lei Cea mai bună predică de Păr, dr Ioan Chioaru Cine citeşte titlul acestui articol se aşteaptă să afle în rândurile lui îndrumări despre alcătuirea unei bune predici. Ei bine nu! Nu voiu da nici o schiţă despre felul cum se alcătuieşte o predică, pentru că o predică nu are să se rostească după anumite reguli stabilite. Predica e ceva vira, e trăire şi simţire. E o idenificare a celui care vorbeşte era cei cărora le vorbeşte. Predicatorul trăeşte ce spune. Iar auditorul se găseşte în ce i se spune. Dar a trăi în ce spui nu înseamnă a construi după reguli apriori stabilite, ci a lăsa să se toarne ceea ce este real. De aceia predica e din viaţă şi pentru viaţă. Prdicatorul simte efectele predicei sale în chiar timpul când o rosteşte. Fiecare cuvânt al său este ca un strop de apă pentru cel însetat şi obosit de călătorie. Răcoreşte şi întăreşte. Predicatorul are momente de înălţare sufletească privind mulţimea care e captivată de spusele sale şi-i soarbe cuvintele, cum drumeţul soarbe stropul de apă răcoritor. Ori a-ceasta nu este atât chestie de tehni- » că, ci mai mult de simţire lăuntrică. Oricât de bună tehnica, ea nu este decât de prea putină importantă pentru predicator si nu poate să-i dea decât o mică si neînsemnată parte din ceea ce trebue predicatorului. E adevărat că poetul se naște, iar oratorul se face. Dar nu se poate face, dacă nu are în sine focul sacru al chemării retorice. Striga Demostene la marginea mării să acopere sgomotul valurilor şi să-şi înlăture defectul care-i făcea supărare, dar nu e mai puţin adevărat că el avea în sine acea chemare lăuntrică pe care o au marii destinaţi. Dar să revenim la subiect. Care este cea mai bună predică? Acela care va avea cel mai mare efect asupra auditorului. Adică, să determine pe auditori la o mai vie şi activă viaţă moral religioasă. Şi mărturisim că se predică mult în timpurile de faţă. Mult mai mult decât altădată şi chiar bine. Alcătuită după toate regulile omiletice — ca să fiu în cota tehnicienilor şi cu duh de vocaţie in tine, cu unele vădite efecte momentane, totuşi nu este aceasta cea mai bună predică. Există una mai bună, care ar trebui rostită mai des în zilele noastre de azi şi pe care — ah! ce bine — o poate rosti preotul — mai ales aces- ta — în misiunea sa, profesorul şi , funcţionarul în funcţia lor, gazetarul în calea sa, ţăranul sau drumeţul în munca lor, oricine o poate rosti. Care să fie oare această predică cea mai bună pe caire o poate rosti oricine? ! Nu este cea de la amvon. Sau aceasta e insuficientă. Predica cea mai bună este viaţa noastră, dăruirea noastră pentru aproapele nostru. Trăirea cu cei în suferinţă. Săvârşirea binelui, iată aceasta este cea mai bună şi aleasă predică, pe care o poate rosti diriguitorul de neam, ostaşul la oaste, preotul în apostolatul său. Da, preotul, apostolul neamului, purtătorul comoarei cereşti, el prin care neamul a dăinuit, azi e chemat să se dăruiască mai mult decât oricând şi să dăruiască mai mult ca oricând dintr’al său şi să facă şi pe alţii să dăruiască. Acesta este adevăratul creştinism: fapta. Aceasta o poate face oricine şi mai vârtos cei cu bună stare materială. Nu c’o pot face, dar sunt obligati s’o facă, pentrucă o să vină un timp în care o să se ceară soc teală de fiecare faptă săvârșită si fiecare ban cheltuit. Ce vom zice fiind? Până nu e prea târziu, f tim fiecare dintre noi ceam predică prin fapta si viata v TARA A apărut! Nou! Luceafărul Un bogat număr comemorativ, 7-8, cu prilejul împlinirii a 40 ani de apariţie a sgoliului„LuCRalor“ Semnează: A. P. Bănuţ, Oct. C. Tăslăuanu, Ion Agârbiceanu, Onisifor Ghibu, Ion Duma, Grigore Popa, D. Popovici, Victor Papilian, O. Boitoş, P. Drăghici etc. Cereţi la toate librăriile şi chioşcurile din ţară. Exemplarul 80 Lei Anul II. — Nr. 375 »ȚARA« CULTURALĂ „RAMURI" Craiova — 1942, — Iunie-Iulie — Nr. 6-7 Proeminenta publicaţie literară craioveană — cu un trecut plin de demnitate — aduce şi în caetul de vară un material deosebit de interesant şi ales. Studiul iscălit de Scarlat Struteanu, întitulat modest: „Câteva note la Luceafărul lui Eminescu“ e o contribuţie de reală valoare la cunoaşterea în profunzime a marelui nostru poet Autorul şi-a propus să limpezească anumite umbre cari mai dăinuesc asupra motivelor de inspiraţie ale lui Mihail Eminescu şi îşi ajunge ţelul de o manieră doctă. Pentru lectorul cunoscător al adâncurilor operei bardului de la Ipoteşti citirea acestui studiu îi întăreşte, odată mai mult, convingerea asupra legăturilor între matca sufletului românesc şi inima de vraje a fiului căminarului. Alături de „Mioriţa“ această capodoperă a folclorului universal „Luceafărul“ este realizarea cea mai completă şi mai luminoasă a specificului nostru naţional. Scarlat Struteanu a căutat şi a găsit făgaşul care-l poartă spre înţelegerea adevărată a categoriilor abisale ale sufletului românesc, cu rădăcini în lumea dacică de acum 2000 de ani şi nu s'a avântat în raţionamente sterile, de ordin subiectiv şi pretenţios ştiinţifice, cari de cele mai multe ori nu sesizează orizonturile nebuloase ale unui atare suflet. Asemenea studii sânt puşi hotărâri în cunoaşterea propriei noastre fiinţe. Poezia lui D. G. Chiţoiu readuce între noi slova de eroică inspiraţie a înaintemergătoriilor Coşbuc şi Goga. Ar trebui să o reproducem în întregime pentru vigurozitatea ei şi mai ales pentru tiparul versurilor cu cinstitoare apropieri de felul de a scrie al lui Coşbuc, pe care azi îl mai auzim atât de rar. Cele câteva pagini cu iz confesional ale lui C. Gongopol sunt foarte interesante pentru a vedea mentalitatea politicienilor de dinaintea războiului. Partea relativă la presa din Sărindari descoperă gangrena care ucide trupul românismului din acea epocă. Pentru o anumită categorie de cetăţeni, citind-o, va fi deosebit de concludentă şi edificatoare. 1 I. Ţundrea semnează traducerea cântului VI din „Purgatoriul“ Mun!_ ca ce şi-a ales-o e într’adevăr grea, mai cu seamă că şi-a propus să transpună în versuri dificila operă a florentinului Dante care nu uşor poate fi încopciată în forme literare voite. „Cale’ntoarsă“, strofele de armonioasă cântare ale lui Romulus Vulcănescu, situează pe autorul lor între condeerii de talent. Inspiraţia sănătoasă şi o deosebită grije de versificare îl impun stimei noastre. „Şuviţe încărunţite“ schiţa lui Const. Calotescu-Neicu reeditează imaginea de basm a bunicei copilă-riei noastre, într’o ritmică tainică a cuvântului şoptit ca în vis. Două epigrame semnate de acelaş aştern raj zele zâmbetului în preocupările medi ticuloase ale „Ramurilor“. Epigrama lui D. Radu Pârvulescu e mai putin gustată. I In rest, comentariile si însemnările I critice susţinute de pana lui T. Păuî mescu-Ulmu. Scarlat Struteanu un I just simt al aprecierilor si al măsurii, î Alăturea de puţine reviste româ- I nesti, „Ramuri“ se menţine pe dru mul autohtonismului, impunându-se ca o publicaţie de valoroasă contri-i buţie critic-literară şi cu o existenţă continuă, în condiţiile destul de vi- t trege de acuma. • Stelian Manta-Jugureami Incresiäri Silvia T. Bălan: „Ilinca, mama fraţilor Hurmuzachi“. Cine n’a auzit de nobila familie bucovineană a Hurmuzăcheştilor? Acea familie dela care a pornit lupta dârză pentru păstrarea fiinţei noastre naţionale şi pentru redobândirea drepturilor încălcate ale Bucovinei. De începuturile acestei familii de veşnică aducere aminte se ocupă d-na Silvia T. Bălan în broşura recent scoasă de sub teascurile tipografiei „Mitropolitul Silvestru“ in Cernăuţi, evocând cu măestrie nu numai figura Ilincei Murguleţ- Hurmuzachi, ci şi societatea bucovineană de pe acele vremuri. * G. Bezviconi: „Costache Sta iati“. Aceleaşi preocupări — e şi broşura de mai sus — dar mult mai documentate, le are d. G. Bezviconi în noua sa lucrare, prefaţată de cL Artur Gorovei. Bogat informat, autorul ne dă toate amănuntele în legătură cu familia boerului CostacheStamati şi a multora din contemporanii săi. „Hunedoara noastră“, Revistă literară, sub conducerea d-lui Nicolae M. Isac. Colaborează: Domniţa Roşu, Verona Brateş, Nicolae Gr., Victor Diaconescu, Al. B. Oprişanu şi Petre Homoceanul. Interesante culegeri folcloristice. * E. Al. Zaharia: „Sânge şi Crini“ plachetă de versuri apărută în editura ziarului „Bucovina“ Cernăuţi.