Țara, octombrie 1942 (Anul 2, nr. 423-447)

1942-10-01 / nr. 423

2 »TARA« CULTURALA „Revista Teologică“ (Nr. 7-8 Iulie-August 1942) Am scris şi alte dăţi cuvinte de entuziaste aprecieri la adresa acestei strălucite cti treii culturale a I. P. S. Mitropolit Dr. Nicolae Bălan al Ardealului. Condiţiunile optime de fond şi formă în care se înfăţişează şi acest număr, dovedesc odată mai mult că actualul ei director, Pr. Prof. Dr. Grigorie T. Marcu, depune toate stăruinţele pentru a menţine „Revista Teologică“ la locul de frunte al publicaţiilor de genul acesta, pe care-l deţine cu spornică vrednicie de mai multă vreme. Numărul de faţă poartă pe copertă titlul primului articol: Certitudinea de la Cluj, în care nu e greu de descoperit stilul sprinten şi clar al Păr. Marcu. Articolul, prilejuit de alegerea P. Sf. Episcop Nicolae Colan de la Cluj ca membru activ al Academiei Române, zugrăveşte pe trei pagini concentrate şi foarte frumos scrise personalitatea şi opera ilustrului ierarh cărturar, care se cheltueşte cu atâta înţelepciune şi zel apostolic în slujba Bisericii şi a poporului român din Ardeal de Nord. Faptele de fiecare zi ale P. Sf. Episcop Nicolae Colan dovedesc cu prisosinţă cât de binemeritat este omagiul consimţit de întreaga suflare românească, pe care i-1 aduce revista de mare prestigiu ştiinţific şi cultural de la centrul Mitropoliei Ardealului. Intr’un studiu amplu şi temeinic despre „Teologia Practică", Păr. prof. Dr. Liviu Stan discută problema predicii şi meditaţiei religioase, dând sugestii îndrăsneţe şi deschizând zări noui acestor excelente instrumente de difuzare şi frutificare a cuvântului Evangheliei lui Hristos. Un fragment apologetic întitulat „Imperfecţiunile lumii faţă de înţelepciunea divină" — care ar trebui să fie citit de orice om de cultură bisericească şi laică mai ales — semnează Păr. prof. dr. Izidor Todoran. Despre „Natura şi valoarea timpului" începe un studiu mai întins Păr. prof. dr. Corneliu Sârbu. Viguroasa rubrică întitulată „Atitudini" o susţin de astădată profesorii de Teologie dr. Liviu Stan şi dr. Gr. T. Marcu, iar aceea a noutăţilor literare teologice dr. Gr. T. Marcu, dr. Nic. Neaga, I. Bunea, Gh. Şoima, I. Opriş şi dr. C. Sârbu. „Cronica evenimentelor bisericeşti şi un mănunchi de însemnări agere încheie acest frumos număr al „Revistei Teologice". A apărut! Nou ! Cereţi la toate librăriile! Dumitru Stăniloae Poziţia dlui Lucian Blaga faţă de Creştinism şi Ortodoxie Sibiu 1942 Tiparul Tip. Arhidiecezane Preţul 100 Lei O revistă a latinităţii de GRIGORE POPA Inaugurăm această nouă rubrică a revistei noastre cu prezentarea unui aspect puţin cunoscut la noi al actualei literaturi franceze. E vorba de atitudinea militară a scriitorilor grupaţi în jurul revistei „La Phalange“, în fruntea căreia strălucesc garanţiile tutelare ale directorilor ei: Jean Royere şi Armand Godoy, amândoi scriitori de mari resurse şi reputaţie bine stabilită. Intenţia noastră nu e de-a face istoricul acestei reviste, pe sub a cărei frunte tutelară au trecut o bună parte din actualele glorii ale literelor franceze, ci de a fixa ideologia, misiunea şi rostul ei. Nu vom înşira nume şi nu vom cita poeme, ci vom căuta să desprindem din sbuciumul „falangiştilor“ de fiecare clipă eternitatea credinţei lor. Mai mult, vom arăta că pe lângă Franţa cea oficială, mai mult sau mai puţin cunoscută la noi, există o Franţă viguroasă, entuziastă, eroică şi creştină, Franţa care comunică peste veacuri cu Fecioara din Orleans, Franţa cu rădăcini druidice, Franţa cea veşnică. Ir) slujba acestei veşnicii franceze stă gândul, freamătul şi fapta falangiştilor. Dar Franţa cea veşnică e şi Franţa latină. Şi atunci, perspectiva se lărgeşte, rădăcinile se adâncesc şi mai mult, iar luceafărul aspiraţiilor înfloreşte pe bolta solidarităţii latine. Simfonia creatoare a panlatinităţii, iată idealul falangiştilor. Şi acest ideal, ridicat de falangişti pe măgurile de lumină ale poezie, se răsfrânge ca apele de soare ale unui amurg bogat, asupra tuturor domeniilor de activitate. Chiar şi politica se sanctifică la para acestui ideal. Falangiştii, trebue s-o spunem, fără a renunţa la rangul divin al poeziei, fac politică, o politică de suverană atitudine spirituală. Fără a sluji pe nimeni, sunt în slujba naţiunii, a rasei şi a credinţei. Asta n’o fac programatic şi din oportunism. Ca fructul copt, această mentalitate se desprinde din pomul vieţii lor. Falangiştii toţi sunt poeţi, şi nici unul politician. Poeţi cu misiunea înscrisă in sângele lor: inspiraţi şi vestitori. In scrisul lor cald simţi cum tresar accentele profetice. Totul însă discret, reţinut de prea multă plinătate de gând şi simţire. Parcă toate colinele Franţei, într’o sfântă înbrăţişare cu catedralele ei, mustesc în scrisul lor înaintemergător. Şi într’adevăr, falangiştii au un ideal falnic. Neuitând niciun moment că revista lor este consacrată numai şi numai poeziei, e un fel, dacă vreţi, de virtus poetica rediviva, ei unesc necontenit acolo unde politica destineşte, vindecă acolo unde ea adânceşte rănile, creiază unde ea dărâmă şi iubesc cu pasiunea cu care ea urăşte. Falangiştii, înainte de toate, iubesc Frumosul şi Adevărul (ei le scriu de literă mare) pentru că alcătuiesc miezul latinităţii. „La latinité, scrie Jean Royére, într’o odă închinată Italiei, c’est la Beauté et la Vérité“. Ce minunată definiţie a rasei! Cuprinde toată seninătatea şi rotunzimea spiritului latin, crescut în lumina soarelui meridional. Nu e nimic nebulos, barbar şi ameninţător. Nu găseşti nimic din exagerările rasiste ale altora care schilodesc şi desfigurează realitatea, nevăzându-se decât pe ei. Nu. Rasismul falangiştilor este sângele devenit duh. Şi cu ce ton duminecal vorbesc ei de duhul cald ca aburul pământului, simetric ca bolta cerului şi cuprinzător cât necuprinsurile mării, al latinităţii. Ei văd vara ca stilele viaţă. Şi mă gândesc acuma câtă dreptate şi câtă limpezime latină a mărturisit Lucian Blaga, când nu demult, într’un eseu din „Gândirea“, a pus problema exact în aceşti termeni, încă o dovadă în plus că aşa zisul „nemţoidism“ al lui Lucian Blaga este o purai facilă ivenţie. (Va urma) TARA „Actualitatea Ortodoxiei“ A vorbi astăzi despre „Telegraful Român“, organul oficial al Arhiepiscopiei Sibiului, însemnează a pomeni numele de amplă rezonanţă al directorului său, Părintele dr. Dumitru Stăniloae. Vasta cultură teologică şi filozofică a Rectorului Academiei teologice „Andreione“ din Sibiu, revistă de o gândire suplă şi de un condeiu încercat, au făcut din bătrânul organ şagunian — intrat în al nouăzecilea an de apariţie regulată — cel mai autorizat interpret al atitudinii Bisericii naţionale faţă de problemele la ordinea zilei şi un adversar de temut al tuturor curentelor de idei vătămătoare echilibrului sufletesc al poporului român. Intre obicinuitele articole de fond pe cari Păr. D. Stăniloae le publică număr de număr în fruntea „Telegrafului Român“ — şi pe cari periodicele bisericeşti le citează aproape regulat — acela despre „Actualitatea Ortodoxiei“ (apărut în nr. 35 a. c.), ne-a atims îndeosebi luarea aminte. Asta, din două motive: problema se discută astăzi insistent și uneori vehement (cităm atacurile ziarului budapestan „Pester Loyd“, căruia noi i-am răspuns aitîi cu articolul de mare ecou „Ortodoxia funcţiune europeană“), iar un talent de reputaţia Par. D. Stăniloae ne poate oferi în materie contribuţiuni definitive. Rememorând un adevăr bine stabilit când afirmă că Ortodoxia a salvat de atâtea ori Răsăritul pentru Europa şi Europa prin Răsărit, Păr. D. Stăniloae dovedeşte că funcţiunea ei mântuitoare departe de a se fi epuizat, abia acum îşi vădeşte proporţiile sale reale. Iată cum argumentează P. C. Sa. Ca regim statal, lumea europeană a trecut până acum prin două faze: monarhia absolută şi liberalismul. Cea dintâi se potriveşte de minune cu monarhia papală, ceealaltă, cu individualismul protestant. Astăzi, amândouă se află în declin. Omenirea nizuteşte spre o formă de organizare care-i asigură naţiunii, în măsură mai mare sau mai mică, conducerea de stat. „In termeni teologici acest ideal se exprimă prin sobornicitate, care este opusă atât liberalismului individualist cât şi dictaturii autocrate. Sobornicitatea presupune dragoste între membrii cari constituesc un îtreg etnic sau social, presupune conştiinţa unităţii şi voinţa de încadrare a fiecărui ins în slujba comunităţii. Sobornicitatea nu e potrivnică insului, dar în cadrul ei insul creşte în spirit prin dragoste“. Transpus pe plan de organizare statală, regimul sobornicesc însemnează triumful dragostei faţă de deaproapele. Un nou ideal social ia fiinţă. El refuză atât aristocraţia feudală a monarhiei absolute, cât şi omnipotenţa banului, corespunzătoare liberalismului individualist. Cea dintâi încurajează constituirea de caste încremenite, privilegiate sau condamnate la paupertate perpetuă. Cealaltă fărâmiţează, dislocă, promovează parventismul, anarhizează. Şi una şi cealaltă vată-mă solidaritatea omenească, întemeiată pe dragoste reciprocă. Ortodoxia, faţă de acestea, nu s’a infendat nici uneia nici alteia. Ea a fost şi a rămas a poporului. Şi timpul nostru, „care a îngropat pentru totdeauna aristocraţia feudală.... corespunde ca nici un altul cu duhul Ortodoxie populare“. E adevărat că „spiritul revoluţionar al vremii, purtat de un mare patos al dragostei de cei ce poartă greul muncii, are o anumită indispoziţie faţă de de creştinism. Cauza stă numai în faptul că se confundă creştinismul cu acele forme ale lui (scil. romano-catolocismul şi protestantismul) cari s’au identificat cu despotismul feudal sau bănesc. „ In Ortodoxie el găseşte pe antemergătoarea vremurilor de azi şi pe cea mai preţioasă prietenă şi colaboratoare“. G. Vi Anni IT. — Nr.423 Reviste de drept „Notariatul Public“ Revista „Notariatul Public“, condusă de către d. dr. Ioan T. Cosma, ajutat de d. Victor Andru, continuă să apară cu regularitatea cu care ne obişnuise la Cluj, aducând in paginile ei o contribuţie preţioasă la rezolvarea marilor probleme care brăzdează cerul Justiţiei ardelene. Ultimul număr de pe Septemvrie se deschide cu un studiu al d-lui judecător Emil Breban despre „Drept şi dreptate“, subliniind că prin „drept“ este a se înţelege totalitatea acelor imperative şi interdicţiuni etice pe cari, raportate la activitatia omenească le recunoaştem ca obligatorii pentru noi. In continuare autorul analizează noţiunea de dreptate sub aspectul obiectiv, subiectiv, etic şi social. Despre „Cadastru, Cartea funduară şi comasarea“ scrie rânduri adânc gândite de Nicolae Boieri, notar public. Problma ce tratează d-sa este cu atât mai actuală cu cât s-au început lucrările de comasare pe întreg Ardealul. Cronica revistei este susţinută » viu şi colorată de către camaradul nostru d. E. Roşca-Mălin, judecător, care-şi, închină scrisul „Jertfei magistraţilor tineri“, arătând că din numărul total al judecătorilor din ţară 110 şi-au jertfit sângele pentru biruinţa din actualul războiu. Dintre ei, majoritatea absolută sunt tineri fără examene de definitivat. In continuarea cronicei, d. Mălin vorbeşte despre lupta dreaptă a notarilor publici, pentru ca la sfârşit, să încresteze „rânduri ţâlcii“ dar pline de căldura aducerilor aminte despre regretaţii magistraţi ardeleni: I. Mănescu şi Al. Cojocaru. Revista „Notariatul Public“, aşa cum este redactată, tinereşte, dinamic, împlineşte un mare gol în publicistica ardeleană de specialitate, ea constituind singura tribună de la înălțimea căreia juriştii ardeleni îşi spun cuvântul.