Țara, decembrie 1942 (Anul 2, nr. 472-492)
1942-12-01 / nr. 472
ANUL II. No. 172 . LEI Prof. or. a mp— POPA (Continuare în pagina 3-a) Harţi 1 Decemvrie 1942 Şef-Redactor: ION CĂIŢĂ SEVEREANU O O REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: Sibiu, Strada Regele Mihai I Nr. 36 TELEFON 746 O O înscris la Trib. Sibiu, S. U Nr 1470 1945 O O Taxa poştală plătită in numerar cont aprob. Dir Gen. P T. T. Nr. 59664/1941 (Continuare In pag. 3) PALATUL Invalizilor «ie Gregore Popa Am scris la timp despre hotărîrea Mareşalului Desrobitor de a ridica, prin »Eforia ostăşească pentru militari şi invalizi", un palat pe seama invalizilor şi mutilaţilor de războiu. Voinţa Conducătorului a primit expresia juridică prin legea Nr. 688 din 16 Septembrie 1942. Iniţiativa acestei construcţii, prin generozitatea şi semnificaţia ei morală, depăşeşte cu mult gesturile oamenilor politici ale fostelor partide. Dacă subliniem şi faptul că înălţarea acestei case de închinare a neamului începe în vremea celui mai cumplit război, pe care l-am dus vreodată, semnificaţia actului prin care Mareşalul-Conducător ţine să cinstească trofeele morale ale războiului nostru desrobitor e deadreptul copleşitoare. Da, invalizii de războiu sunt trofeele morale ale neamului! Lor li se cuvine, în primul rând, cinstirea şi recunoştinţa tuturora. Cinstindu-i şi ocrotindu-i pe ei, neamul îşi cinsteşte şi-şi ocroteşte setea lui de dreptate naţională, apriga lui voinţă de a birui, lumina existenţei sale libere şi veşnicia lui istorică. Invalizii de războiu sunt mărturiile vii ate eroismului românesc, sunt umbrele nemuritoare ale marilor fapte de arme, sunt trofeele morale ale neamului. Trupurile lor muşcate de obuze, arse de schije şi ciuruite de foamea sălbatică a gloanţelor duşmane aduc printre noi halucinanta dramă a războiului şi confirmă, cu nervi şi sânge, victoria vieţii asupra morţii In faţa acestor supravieţuitori ai morţii, ne întrebăm pe bună dreptate cu scriitorul francez: „moarte, unde-ţi este victoria?". . Invalizii de războiu au trecut prin botezul de foc al morţii, prin proba supremă a încercării. Au biruit pentru ca au crezut în nemurirea neamului tot aşa de tare cum au crezut în Dumnezeul strămoşilor noştri. Braţele, sângele şi picioarele lor, bucăţile sfâşiate din trupurile lor îngropate de pământul câmpurilor de luptă hotărnicesc, împreună cu crucile de lemn ale eroilor căzuţi cuprinsurile geografiei sacre a neamului. „Geografie sacră pe care ne-am creiat-o In războiul actual, după cum scriam cu alt prilej, nu este o ficţiune izvorîtă din nu ştiu ce trufie imperialistă, nici superbia unor aventurieri nesăţioşi, ci o realitate cumplită, răscumpărată cu morminte de viteji, cu sânge de eroi, cu lepădarea de sine a unui popor de martiri. Asemeni monumentelor naturale, mărturiile grandioase ale geografiei noastre sacre le găsim la Prut, la Cernăuţi, în masivul Coraeştilor basarabeni, la Chişinău, la Nistru, la Odesa, la Bug, la Nipru, la Melitopol la Feodosia, la Kerci, la Harcov, la Sevastopol, la Volga, la Stalingrad şi piscurile prometheice ale Caucazului. Toate aceste nume — şi ar mai fi încă multe de pomenit — sunt monumentele vitejiei româneşti, fără termen de comparaţie, săpate în perenitatea istoriei Elene sunt, dincolo de orice contestaţie sau reacredinţă, trofeele morale şi politice BERLIN, 1 (Rador). — Fuehrerul a adresat Mareşalului Petain, Şeful Statului francez scrisoarea următoare: BERLIN, 26 Noemvrie 1942. DOMNULE MAREŞAL, In Noemvrie 1942 când m’am hotărît, de acord cu aliaţii Germaniei să ocupăm coasta de Sud a Franţei pentru securitatea şi apărarea Reichului împotriva răsboiului impus nouă mai de mult de Franţa şi Anglia, am făcut aceasta in speranţă că prin acest act să aduc o limpezire a situaţiei interne din ţara Dvs. care nu este numai în interesul Germaniei şi Italiei ci şi în interesul Franţei. Privind în urmă, trebue să declar încă odată că în Septemvrie 1939 nu Germania a declarat răsboiu Angliei sau Franţei ci dimpotrivă, de când am luat puterea guvernamentală, eu nu m’am lăsat să-mi scape nici o posibilitate de a strămuta relaţiile franco-germane de pe terenul arbitrar al dictatului de la Versailles pe acela al unei adevărate colaborări amicale. Germania nu a adresat atunci Franţei nici o altă cerere decât aceea de a nu respinge mâna pe care i-o întindea. Din păcate, intriganţii fără conştiinţă, anglo-saxoni şi în primul rând evreii, au isbutit să prezinte ca un semn de slăbiciune, din partea Germaniei, fiecare gest de împăcare al noului Reich şi ca o dovadă a unei eminente prăbuşiri, fiecare ofertă de pace. Pe când în Germania nu se făcea faţă de Franţa nici o presiune şi nici nu se exprima vreo revendicare care să poată aduce vreo atingere onoarei Franţei, nici din partea guvernului şi nici din vreo altă parte — fie prin discursuri, fie prin presă — aţâţători responsabili cereau la Paris fărâmiţarea Reichului german, reducerea poporului german la slavie, îndepărtarea principiilor legislaţiei noastre sociale şi mai ales restabilirea integrală a dreptului de jaf nelimitat pentru rasa evreească, care în Germania fusese la limitele potrivite. Ştiu, die Mareşal, că Dvs personal nu aţi luat parte în nici un fel la aceste uneltiri ce împingeau la răsboiu, dar, trebue să ştiţi şi Dvs. die Mareşal, că eu, după campania din Polonia, mi-am reînoit declaraţiile anterioare şi am oferit fără nici o pretenţie din partea Reichului german, o pace care trebuia să servească numai colaborării europene. Dar atunci ca şi în primele zile ale lui Septemvrie 1939, după sfârşitul campaniei din Polonia, interesaţii măcelăririi prin sine însăşi a Europei şi ai exploatării financiare a răsboiului, au trecut peste acest apel la înţelepciune şi au ordonat ducerea mai departe a războiului cu orice preţ. Ar trebui deci ca lupta impusă de guvernul Dvs. de atunci Reichului german şi în ultimul stadiu, Italiei aliate, să fie purtată cu armele, în loc de a fi purtată cu raţiunea. In ciuda unei victorii unice în istorie, eu nu am făcut nimic ce ar fi putut răni onoarea Franţei, ci am cerut prin tratatul de armistiţiu numai acele asigurări, care trebuia să împiedice o reîncepere a luptei în orice împrejurare. Nici mai târziu nu s’a ridicat vreo pretenţie care ar putea fi reproşată. Vă este cunoscut de Mareşal, că toate afirmaţiile făcute din partea americană sau engleză sau de cei în primul rând interesaţi în acest răsboiu, după care Germania ar fi vrut să pună mâna pe flota franceză sau că ar fi fost cereri în acest sens, nu sunt decât invenţii pure, iar uneori chiar minciuni cu bună ştiinţă. Pe când Germania avea de îndurat jertfe mari de pe urma răsboiului impus ei de Franţa,, poporul francez putea de atunci înainte să trăiască în pace, atâta vreme cât proprii săi aliaţi nu i-ar fi pricinuit jertfe sângeroase, prin atacuri date pe mare sau din aer. In acest timp din cei un milion 960.000 de prizonieri de răsboiu, Reichul german a eliberat încetirient peste 700.000 prizonieri, fapt care cred eu, este unic în istoria răsboaielor. Dacă efectul acestei măsuri a fost paralizat progresiv, aceasta se datorește numai faptului că, din nenorocire, elemetele intransigente din ţara Dvs. au reuşit mereu să saboteze o colaborare adevărată. A fost propria Dvs. dorinţă, die Mareşal, să-mi puteţi vorbi odată pentru a găsi posibilităţile unei asemenea colaborări şi a le pune în practică. Am dat urmare acestei dorinţe şi s'au dus convorbiri la Montoire, care, după cum eram convins, trebuiau să ajungă la a pune bazele unei destin* deri totale. Din nenorocire atunci in- teresaţii războiului din Franţa au reu- şit chiar la câteva săptămâni să ducă în prăpastie această colaborare, prin- tr’o motivare, care pentru mine per- sonal, era foarte jignitoare. Sunt obli- gat să declar aici că s’a spus în mod public că fiul lui Napoleon a fost a- . dus de către mine la Paris numai cu scopul de a vă învita şi pe Dvs, dde , Mareşal, tocmai atunci mă rugaţi mereu să puteţi transfera sediul gu- vernului la Versailles şi că eu am 1 refuzat mereu, motivând că în acest ,‘ caz lumea va fi putut r sup n si , nu fără dreptate absolută — ca gu- ' vernul francez se află sub puterea germană. 1 Deşi această părere se găsea in- tr’un contrast direct cu atitudinea mea din timpul armistiţiului, nu am dat nicio urmare acestui fapt, pentru că eram convins şi sunt încă mereu, • că în sânul poporului francez se gă sesc milioane de lucrători, ţărani şi burghezi silitori, care nu au nimic de ■ a face în sinea lor cu aceste maşina- • ţiuni şi care nu tânjesc decât după pace. Trebue însă ca aci să mai de- • clar încă odată, d’le Mareşal, că din partea mea nu am invitat niciodată , să vină la mine vreun membru al gu- vernului francez. Chiar şi cele două întrevederi cu Amiralul Darian au a- a vut Ioc numai în urma rugăminţii exprese a acestuia şi în numele Dvs., d-le Mareşal. Debarcarea amerricană şi engleză în Africa franceză de Nord-Vest şi de Nord — care după cum s’a stabilit, a fost efectuată în înţelegere cu numeroşi generali şi ofiţeri trădători — de obligaţiile prevăzute în preambul lui tratatului de armistiţiu şi a silit Germania ca împreună cu aliaţii ei, am luat măsurile de siguranţă necesare. Dar la 11 Noemvrie nu cunoşteam toate paravanele după care se făcuse această debarcare anglo-americana. Dvs., ştiţi de asemenea, d-le Mareşal, că această cucerire a avut loc în urma dorinţă exprese a acelor elemente franceze, care mai înainte au împins la războiu şi care chiar şi astăzi nu au dispărut complect din atmosfera vieţii publice şi militare. Că generali şi amirali francezi şi-au călcat cuvântul de onoare în faţa Germanilor — şi chiar de mai multe ori — este regretabil. Faptul însă că — trebue să reccnoaşteţi d-le Mareşal — aceşti generali şi amirali şi-au călcat chiar şi jurământul de credinţă faţă de Dvs., ma sileşte să recunosc că tratative cu astfel de elemente nu au absolut nici un rost. Vă dau acum dovezi că, cu prilejul înaintării de la 11 Noemvrie 1942, au fost date din nou aigurări solemne, in formă de declaraţii pe cuvânt de onoare, care au fost însă călcate chiar în aceeiaşi zi, prin ordine secrete. Este fapt stabilit că amiralul, prin asigurarea sa, că marina franceză din Toulon va lupta împotriva oricărui agresor, a înşelat încă odată Germania şi Italia. Căci pe când la 11 Noemvrie a făcut aceasta, dar a fost dat chiar la 12 Noemvrie un ordin ca să nu se tragă sub nici un motiv, în cazul unei eventuale debarcări a forţelor armate americane şi engleze. Numeroase alte clauze ale armistiţiului au fost între altele nesocotite. In legătură cu aceasta, vreau să vă aduc la cunoştinţă, este Mareşal, numai următoarele: Sunt sigur domnule Mareşal că D-Voastră personal nu aţi participat cu nimic la toate aceste fapte şi că deci cu atât mai mult să doare. Trebue să reprezint interesele unui popor căruia i s’a impus războiul şi care este dator să lupte împotriva tuturor celor ce au vrut răsboiu şi care continuă răsboiul. Aceştia formează o clică în parte europeană şi în parte extraeuropeană, de origina iudeo-anglo-saxonă, care vrea nimicirea Europei. Sunt obligat să duc mai departe acest răsboiu în numele acelor milioane de oameni, nu numai din ţara mea care se eliberează de sub presiunea unei exploatări capitaliste, care nu ţine seama de nimic şi care nu să devină jertfa de totdeauna a unei exploatări mondiale ci să vadă nimicirea lor ca popor. Poporul german în numele căruia die Mareșal, Va fac aceste declara Scrisoarea Cancelarului Hitler adresată Maresalului Petain