Țara, martie 1943 (Anul 3, nr. 540-564)
1943-03-02 / nr. 540
ANUL III. No. 5403 LEI DIRECTOR ■ PROPRIETAR s Prov. Dr. POPA Românii In luptă cu panslavismul V. de Hihail Emmescu Am fi înţeles ca Ruşii sa intre in tară şi Românii să-i primească bine ca pe nişte aliaţi, am fi înţeles ca Ruşii să intre şi Românii să nu facă nimic, am fi înţeles ca guvernul să încheie o convenţie cu comandantul trupelor ruseşti, când însă chiar corpurile legiuitoare au votat o convenţie, a cărei premisă era condiţiuttea ca Românii să nu ia Parte la războiu. Rusia, şi îndeobşte Slavii, au putut striga Europei ; iată poporul atât de fudul, la picioarele noastre, încheierea convenţiei de la 4 Aprilie a fost pentru ca să nu zicem o vânzare, o greşală atât de mare, încât nu putea fi reparată decât prin o nouă greşală. Şi în adevăr, numaidecât după încheierea acestei convenţiuni, atât în armată, cât şi în ţară, a început a se pronunţa dorinţa de a lua parte la luptă, fie cu Ruşii, fie cu Turcii, cu oricine şi contra oricui. Românii voiau să se bată, nu pentru ca să câştige ceva, ci pentru ca să spele pata ce-şi simţea pe frunte, să salveze onoarea naţională pierdută în convenţiune şi să dea tărie conştiinţei naţionale. Românii nu aveau însă voie de a se lupta; Rusia voia tocmai ca pata să rămână pe fruntea lor, ca onoarea să le fie pierdută şi ca conştiinţa naţională să le fie slăbită, şi dacă îngerul ocrotitor al României nu ar fi pus pe Osman Paşa la Plevna, până astăzi Românii ar sta ruşinaţi şi călcaţi în picioare faţă cu lumea amăgită. Acelaşi îngâmfat mare Duce, care numise pe Români „locuitori Români“, în urmă la rugat să-i dea ajutor. Dacă cel puţin atunci guvernul român nu ar fi ştiut de ce e vorba, s-ar fi mulţumit cu rolul nedemn pe care l-a jucat şi ar fi lăsat ca ţara să plece pe calea ce-i croise bunul simţ, el însă a grăbit să profiteze ori, mai exact, să abuzeze de nerăbdarea ţării, şi a trimis oastea română peste Dunăre, pentru ca prin faptele ei vitejeşti să se reabiliteze şi cu sângele Românilor să spele păcatele sale. Războiul a fost norocos. Norocul însă nu consista în aceea că Românii au biruit, ci în aceea că ei au dovedit lumii, că sunt adevăraţi urmaşi ai străbunilor lor; biruinţa, ca biruinţă, a fost o nenorocire pentru dânşii. îndată ce său simţit biruitori, aceiaşi Ruşi, cari ceruseră ajutorul Românilor, au început a fi insolenţi faţă cu fraţii lor de arme şi a cere drept, răsplată a biruinţei o bucată din vatra ţării, prin al cărui ajutor au ajuns la biruinţă. Numai acum său adeverit prevederile acelora care au cerut ca România să nu încheie niciun fel de convenţie cu Ruşii, ci să rămână rezervată şi pregătită de război. Până în momentul, când încheierea păcii se va pune în discuţiune — cari au cerut ca Românii să-şi pună toată nădejdea în Europa, să nu aibă încredere în Rusia şi să nu pună nici un temeiu Pe vorbele ei. deoarec® ea ne este si trebue să ne fie vrăjmaşă In tot cursul războiului, uurmarea Ruşilor fată cu Românii a fost, cel Putin în formă, destul de cuviincioasă; nu însă pentru că se simţeau legaţi prin convenţiunea dela 4 Aprilie, ci fiindcă se temeau de puterile europene, voiau să evite orice ocazie pentru amestecul vreuneia dintre dânsele şi avea interes de a evita orice conflict. Conferinţa dela 4 Aprilie nu era pentru dânşii decât un act de înjosire pentru Români, şi un mijloc foarte comod spre a înconjura orice conflict privitor la România, prin fraza: Tot ce facem, facem cu învoirea Românilor, îndată ce ei au ajuns la biruinţă, nu mai aveau nevoie de aceste consideraţiuni, şi s’au arătat de faţă ca vrăjmaşi ai Românilor. Numai acum politicii nepricepuţi au început să înţeleagă, pentru ce a încheiat Rusia convenţia din 4 Aprilie şi pentru ce nu voiau să dea Românilor dreptul de a lua parte la războiu. Dacă, după faptele dela Griviţa şi dela Rahova, Ruşii s’au purtat faţă ai Românii cum s’au purtat, ne putem închipui cum sar fi purtat atunci dacă Românii nu s’ar fi reabilitat prin faptele mari şi sângeroase, ci ar fi rămas până în sfârşit precum îi înfăţişase convenţia din 4 Aprilie. Vai ar fi fost şi amar de dânşii. Dar acesta era momentul în care Românii trebuiau să-şi arate bărbăţia; pentru acest moment ar fi trebuit să-şi păstreze puterile, pe care le-au risipit pe câmpiile Bulgariei. Când a cutezat generalul Ignatieff să ceară Basarabia? Atunci, când Turcii erau biruiţi, când Europa privea zăpăcită cum oştirile ruseşti se apropie de Constantinopol, când comorile României păreau secate şi armata română risipită şi scăzută la jumătate, atunci când Rusia se credea atotputernică , nici atunci însă, chiar nici atunci nu a primit răspunsul pe care-l dorea şi încercarea lui a rămas o ruşinoasă neizbutire. Chestiunea retrocedării Basarabiei este o parte a chestiunii orientale. Niciun bărbat politic serios nu se îndoia, că, mai curând ori mai târziu, Rusia va căuta să câştige ce a pierdut la anul 1856, şi când a izbucnit criza orientală, eventualitatea retrocedării Basarabiei a început să fie discutată. Ce-i drept, înainte de a fi declarat războiu, Rusia a declarat că nu voieşte să facă achiziţiuni teritoriale şi a ştiut să acopere întreprinderea sa cu aparenţa unui mandat european; nimeni însă, cunoscând istoria celor din urmă două veacuri, nu putea crede, că Rusia nu va căuta să facă cu toate aceste achiziţiuni teritoriale şi îndeosebi că va renunţa la Basarabia. Pentru Români, chestiunea retrocedării Basarabiei era pusă afară de toată discuţiunea. Chiar dacă ar fi trecut cu vederea importanţa istorică, economică şi strategică a acestei rămăşiţe din vatra Moldovei. Românii nu puteau uita, că Europa le-a încredinţat-o şi că nu se poate un preţ, cu care le-ar fi iertat s-o înstrăineze. Guvernul român cu toate acestea era hotărît să-i dea învoirea pentru retrocedare. Dovadă despre aceasta e convenţia dela 4 Aprilie care, într’un articol foarte echivoc, atinge chestiunea fără de a cuteza să o lămurească. Dacă guvernul nu ar fi crezut că Rusia voieşte să ajungă la reanexarea Basarabiei, el nu ar fi atins în convenţia dela 4 Aprilie chestiunea; iar dacă ar fi fost hotărît a nu ceda Basarabia, numaidecât la începutull războiului ar fi dat ocaziunea pentru deplina lămurire a chestiunii. 1978 (Va urma) COLONELUL Dumitru Tocineanu fost prefect al judeţului Sibiu a căzut la datorie Prefectura judeţului Sibiu a primit trista veste a morţii Colonelului Dumitru Tocineanu, care a căzut eroic în ziua de 13 Februarie 1943, în fruntea unei brigăzi de infanterie, pe frontul de luptă din Caucaz. Vestea aceasta ne înduioşează şi ne cerneşte sufletele, dar ne şi înalţă văzând cu câtă mândrie naţională îşi dau viaţa pentru Ţară, neam şi Cruce, fii vrednici şi conştienţi ai naţiei noastre. Colonelul Tocineanu, este o personalitate bine cunoscută în judeţul Sibiu, pe care l-a condus timp de un an şi jumătate, în calitate de prefect şi în care timp a ştiut să-şi câştige simpatia şi respectul tuturor celor cu care a fost în contact. A fost un neobosit muncitor pentru progresul administraţiei şi a reuşit să realizeze importante lucrări în acest domeniu, dovedind distinse calităţi de conducător administrativ. Colonelul Tocineanu, a fost tot aşa de bun conducător şi pe câmpul de luptă. Mereu în fruntea unităţii sale a condus-o din victorie în victorie, iar pentru strălucitele lui fapte de arme a fost decorat cu ordinul „Mihai Viteazul“. El şi-a făcut datoria din plin, dăruit t dmşi viaţa pentru cauza sfântă a Neamului românesc. In faţa acestei jertfe integrale, personalul funcţionăresc al Prefecturii se înclină şi se leagă ari păstra o veşnică amintire. Uşoară să nu fie ţărâna şi neperitoare memoria. Prefectul judeţului Sibiu Colonel VASILE C. MIHAILESCU Harţi 2 Martie 1943 înscris la Trib. Sibiu, S. I Nr. 1470/19411 O O REDACȚIA: Sibiu, Strada Regele Mihai L Nr. 16 TELEFON 746 ADMINISTRAȚIA: Sibiu, Strada Avram Iancu Nr. 29 TELEFON 524 O O ABONAMENTE: La sate: anual 500 Lei; jum. an 250 Lei. — La oraşe: anual 600 Lei; jum. an 300 Lei. — In- j istituții 2000 Lei anual. O O taxa poștală plătită în numerar conf aprob. Dir. Gen. P. T. T. Nr. 29664/1941 Pierderile americane de la începutul războiului sunt catastrofale AMSTERDAM. 2 (Radar). Biroul : 38.027 dispăruţi, 6.641 prizonieri şi 89 de informaţiuni de războiu american , internaţi în tari neutre, a anunţat că pierderile forţelor ar '• Lista pierderilor armatei terestre mate americane de la declararea răz- 1 până la 15 Febr. cuprinde 3.781 morţi, boiului se ridică la 66.399 oameni din 16.689 răniţi, 25.423 dispăruţi, 6.461 frecare, 10.455 morţi, 11.187 răniţi, 1 prizonieri şi 89 internaţi. Pierderile flotei americane ale corpului marin şi ale apărării coastelor se ridică până la 27 Februarie, la 6.674 morţi, 4.498 răniţi şi 12.604 dispăruţi, adică în total, 23776. • AMSTERDAM, 2 (Rador). Corespondentul agenţiei DNR transmite: Departamentul american de război anunţă că peste 450.000 negri sunt înrolaţi în forţela armate americane. Printre aceştia se găsesc şi peste 2000 ofiţeri. BERLIN, 2 (Rador). Forţele aeriene britanice şi nord-americane au pierdut în cursul acţiunilor din 27 Februarie, alte 18 avioane dotorite în cursul luptelor aeriene * * şi trei de artileria antiaeriană. AMSTERDAM 2 (Rador). Corespondentul agenţiei DNR comunică: Amiralitatea britanică anunţă, după cum comunică serviciul britanic de informaţiuni, că coverta Frica nu s’a mai înapoiat din misiunea ce i-a fost încredinţată. Ordinul de zi al Reichsmareşalului Hermann Goering adresat aviaţiei, BERLIN, 2 (Rador). Mareşalul ■ Cilering, comandantul suprem al a Iviaţiei germane, a dat următorul or- Idin de zi cu prilejul zilei de 1 Martie • când se sărbătoreşte „Ziua aviaţiei“. : „Soldaţi ai aviaţiei, de ziua tinerei • şi vitezei noastre arme. gândurile • mele se îndreaptă ma. mult ca ori- j când către voi. Cunosc curajul vo- j stru eroic pe toate fronturile si felul ’ în care v’ati îndeplinit datoria în ori ce post. I Aviaţia a pregătit calea unor vie- ’ torii uriaşe. Ea s’a sălit în cele mai grele lupte de iarnă. Ceea ce nu ne doboară, ne face mai puternici, ast- fel că la ceasul potrivit vom lovi cu noul forte pe iname și-l vom nimici , oriunde îl vom găsi. Camarazii mei, victoria trebue să fie a noastră și va fi a noastră. Plini de aceasta încredere, salu- tăm mândri şi adânc emoţionaţi pe camarazii noştri care au murit. Ei şi-au dat viaţa pentru Germania şi pentru libertatea poporului nosti. Spiritul lor de jertfă ne face de neînvins. Heil Fuehrerului. Heil aviaţiei“. • HERMANN GOERING :