Țara, martie 1943 (Anul 3, nr. 540-564)

1943-03-02 / nr. 540

ANUL III. No. 540­3 LEI DIRECTOR ■ PROPRIETAR s Prov. Dr. POPA Românii In luptă cu panslavismul V. de Hihail Emmescu Am fi înţeles ca Ruşii sa intre in tară şi Românii să-i primească bine ca pe nişte aliaţi, am fi înţeles ca Ruşii să intre şi Românii să nu facă nimic, am fi înţeles ca guvernul să încheie o convenţie cu comandantul trupelor ruseşti, când însă chiar corpurile legiuitoare au votat o con­­venţie, a cărei premisă era condiţiu­­ttea ca Românii să nu ia Parte la războiu. Rusia, şi îndeobşte Slavii, au putut striga Europei ; iată poporul atât de fudul, la picioarele noastre, încheierea convenţiei de la 4 Apri­lie a fost pentru ca să nu zicem o vânzare, o greşală atât de mare, în­cât nu putea fi reparată decât prin o nouă greşală. Şi în adevăr, numaidecât după în­cheierea acestei convenţiuni, atât în armată, cât şi în ţară, a început a se pronunţa dorinţa de a lua parte la luptă, fie cu Ruşii, fie cu Turcii, cu oricine şi contra oricui. Românii vo­iau să se bată, nu pentru ca să câş­tige ceva, ci pentru ca să spele pata ce-şi simţea pe frunte, să salveze o­­noarea naţională pierdută în conven­­ţiune şi să dea tărie conştiinţei na­ţionale. Românii nu aveau însă voie de a se lupta; Rusia voia tocmai ca pata să rămână pe fruntea lor, ca onoa­rea să le fie pierdută şi ca conştiinţa naţională să le fie slăbită, şi dacă îngerul ocrotitor al României nu ar fi pus pe Osman Paşa la Plevna, până astăzi Românii ar sta ruşinaţi şi călcaţi în picioare faţă cu lumea amăgită. Acelaşi îngâmfat mare Du­ce, care numise pe Români „locuitori Români“, în urmă la rugat să-i dea ajutor. Dacă cel puţin atunci guver­nul român nu ar fi ştiut de ce e vor­ba, s-ar fi mulţumit cu rolul nedemn pe care l-a jucat şi ar fi lăsat ca ţara să plece pe calea ce-i croise bunul simţ, el însă a grăbit să profiteze ori, mai exact, să abuzeze de nerăb­darea ţării, şi a trimis oastea româ­nă peste Dunăre, pentru ca prin fap­tele ei vitejeşti să se reabiliteze şi cu sângele Românilor să spele păcatele sale. Războiul a fost norocos. Norocul însă nu consista în aceea că Românii au biruit, ci în aceea că ei au dove­dit lumii, că sunt adevăraţi urmaşi ai străbunilor lor; biruinţa, ca biru­inţă, a fost o nenorocire pentru dânşii. îndată ce său simţit biruitori, ace­iaşi Ruşi, cari ceruseră ajutorul Ro­mânilor, au început a fi insolenţi faţă cu fraţii lor de arme şi a cere drept, răsplată a biruinţei o bucată din vatra ţării, prin al cărui ajutor au ajuns la biruinţă. Numai acum său adeverit preve­derile acelora care au cerut ca Ro­mânia să nu încheie niciun fel de convenţie cu Ruşii, ci să rămână re­zervată şi pregătită de război. Până în momentul, când încheierea păcii se va pune în discuţiune — cari au cerut ca Românii să-şi pună toată nădejdea în Europa, să nu aibă în­credere în Rusia şi să nu pună nici un temeiu Pe vorbele ei. deoarec® ea ne este si trebue să ne fie vrăjmaşă In tot cursul războiului, uurmarea Ruşilor fată cu Românii a fost, cel Putin în formă, destul de cuviincioa­să; nu însă pentru că se simţeau le­gaţi prin convenţiunea dela 4 Apri­lie, ci fiindcă se temeau de puterile europene, voiau să evite orice ocazie pentru amestecul vreuneia dintre dânsele şi avea interes de a evita orice conflict. Conferinţa dela 4 A­­prilie nu era pentru dânşii decât un act de înjosire pentru Români, şi un mijloc foarte comod spre a înconjura orice conflict privitor la România, prin fraza: Tot ce facem, facem cu învoirea Românilor, îndată ce ei au ajuns la biruinţă, nu mai aveau ne­voie de aceste consideraţiuni, şi s’au arătat de faţă ca vrăjmaşi ai Româ­nilor. Numai acum politicii nepricepuţi au început să înţeleagă, pentru ce a în­cheiat Rusia convenţia din 4 Aprilie şi pentru ce nu voiau să dea Româ­nilor dreptul de a lua parte la răz­boiu. Dacă, după faptele dela Gri­­viţa şi dela Rahova, Ruşii s’au pur­tat faţă ai Românii cum s’au purtat, ne putem­ închipui cum sar fi purtat atunci dacă Românii nu s’ar fi rea­bilitat prin faptele mari şi sânge­roase, ci ar fi rămas până în sfârşit precum îi înfăţişase­ convenţia din 4 Aprilie. Vai ar fi fost şi amar de dânşii. Dar acesta era momentul în care Românii trebuiau să-şi arate bărbă­ţia; pentru acest moment ar fi tre­buit să-şi păstreze puterile, pe care le-au risipit pe câmpiile Bulgariei. Când a cutezat generalul Ignatieff să ceară Basarabia? Atunci, când Turcii erau biruiţi, când Europa privea zăpăcită cum oştirile ruseşti se apropie de Constantinopol, când comorile României păreau secate şi armata română risipită şi scăzută la jumătate, atunci când Rusia se cre­dea a­totputernică , nici atunci însă, chiar nici atunci nu a primit răspun­sul pe care-l dorea şi încercarea lui a rămas o ruşinoasă neizbutire. Chestiunea retrocedării Basara­biei este o parte a chestiunii orien­tale. Niciun bărbat politic serios nu se îndoia, că, mai curând ori mai târ­ziu, Rusia va căuta să câştige ce a pierdut la anul 1856, şi când a izbuc­nit criza orientală, eventualitatea re­trocedării Basarabiei a început să fie discutată. Ce-i drept, înainte de a fi declarat războiu, Rusia a declarat că nu voieşte să facă achiziţiuni te­ritoriale şi a ştiut să acopere între­prinderea sa cu aparenţa unui man­dat european; nimeni însă, cunos­când istoria ce­lor din urmă două veacuri, nu putea crede, că Rusia nu va căuta să facă cu toate aceste achiziţiuni teritoriale şi în­deosebi că va renunţa la Basarabia. Pentru Români, chestiunea retro­cedării Basarabiei era pusă afară de toată discuţiunea. Chiar dacă ar fi trecut cu vederea impo­rtanţa istori­că, economică şi strategică a aces­tei rămăşiţe din vatra Moldovei. Ro­mânii nu puteau uita, că Europa le-a încredinţat-o şi că nu se poate un preţ, cu care le-ar fi iertat s-o în­străineze. Guvernul român cu toate acestea era hotărît să-i dea învoirea pentru retrocedare. Dovadă despre aceasta e convenţia dela 4 Aprilie care, în­­tr’un articol foarte echivoc, atinge chestiunea fără de a cuteza să o lă­murească. Dacă guvernul nu ar fi crezut că Rusia voieşte să ajungă la reanexarea Basarabiei, el nu ar fi atins în convenţia dela 4 Aprilie chestiunea; iar dacă ar fi fost hotă­rît a nu ceda Basarabia, numaidecât la începutull războiului ar fi dat oca­­ziunea pentru deplina lămurire a chestiunii. 1978 (Va urma) COLONELUL Dumitru Tocineanu fost prefect al judeţului Sibiu a căzut la datorie Prefectura judeţului Sibiu a pri­mit trista veste a morţii Colonelului Dumitru Tocineanu, care a căzut e­­roic în ziua de 13 Februarie 1943, în fruntea unei brigăzi de infante­rie, pe frontul de luptă din Caucaz. Vestea aceasta ne înduioşează şi ne cerneşte sufletele, dar ne şi înal­ţă văzând cu câtă mândrie naţiona­lă îşi dau viaţa pentru Ţară, neam­ şi Cruce, fii vrednici şi conştienţi ai naţiei noastre. Colonelul Tocineanu, este o per­sonalitate bine cunoscută în judeţul Sibiu, pe care l-a condus timp de un an şi jumătate, în calitate de prefect şi în care timp a ştiut să-şi câştige simpatia şi respectul tuturor celor cu care a fost în contact. A fost un neobosit muncitor pen­tru progresul administraţiei şi a reuşit să realizeze importante lu­crări în acest domeniu, dovedind distinse calităţi de conducător ad­ministrativ. Colonelul Tocineanu, a fost tot aşa de bun conducător şi pe câmpul de luptă. Mereu în fruntea unităţii sale a condus-o din victorie în vic­torie, iar pentru strălucitele lui fapte de arme a fost decorat cu or­­dinul „Mihai Viteazul“. El şi-a făcut datoria din plin, dăr­­uit t dmşi viaţa pentru cauza sfântă a Neamului românesc. In faţa acestei jertfe integrale, personalul funcţionăresc al Prefec­turii se înclină şi se leagă ari păs­tra o veşnică amintire. Uşoară să nu fie ţărâna şi neperi­­toare memoria. Prefectul judeţului Sibiu Colonel VASILE C. MIHAILESCU Harţi 2 Martie 1943 înscris la Trib. Sibiu, S. I­ Nr. 1470/19411 O O REDACȚIA: Sibiu, Strada Regele Mihai L Nr. 16 TELEFON 746 ADMINISTRAȚIA: Sibiu, Strada Avram Iancu Nr. 29 TELEFON 524 O O ABONAMENTE: La sate: anual 500­ Lei; jum. an 250 Lei. — La oraşe:­­ anual 600 Lei; jum. an 300 Lei. — In- j istituții 2000 Lei anual. O O taxa poștală plătită în numerar conf aprob. Dir. Gen. P. T. T. Nr. 29664/1941 Pierderile americane de la începu­tul războiului sunt catastrofale AMSTERDAM. 2 (Radar). Biroul : 38.027 dispăruţi, 6.641 prizonieri şi 89 de informaţiuni de războiu american , internaţi în tari neutre, a anunţat că pierderile forţelor ar­ '• Lista pierderilor armatei terestre mate americane de la declararea răz- 1 până la 15 Febr. cuprinde 3.781 morţi, boiului se ridică la 66.399 oameni din­ 1­6.689 răniţi, 25.423 dispăruţi, 6.461 fre­care, 10.455 morţi, 11.187 răniţi, 1 prizonieri şi 89 internaţi. Pierderile flotei americane ale corpului marin şi ale apărării coaste­lor se ridică până la 27 Februarie, la 6.674 morţi, 4.498 răniţi şi 12.604 dis­păruţi, adică în total, 23776. • AMSTERDAM, 2 (Rador). Cores­pondentul agenţiei DNR transmite: Departamentul american de­ război anunţă că peste 450.000 negri sunt înrolaţi în forţela armate americane. Printre aceştia se găsesc şi peste 2000 ofiţeri. BERLIN, 2 (Rador). Forţele aerie­ne britanice şi nord-americane au pierdut în cursul acţiunilor din 27 Februarie, alte 18 avioane dotorite în cursul luptelor aeriene * * şi trei de artileria antiaeriană.­­ AMSTERDAM 2 (Rador). Cores­pondentul agenţiei DNR comunică: Amiralitatea britanică anunţă, după cum comunică serviciul britanic de informaţiuni, că coverta Frica nu s’a mai înapoiat din misiunea ce i-a fost încredinţată. Ordinul de zi al Reichsmareşalului­ Hermann Goering adresat aviaţiei, BERLIN, 2 (Rador). Mareşalul ■ Cilering, comandantul suprem al a­ I­viaţiei germane, a dat următorul or- I­din de zi cu prilejul zilei de 1 Martie • când se sărbătoreşte „Ziua aviaţiei“. : „Soldaţi ai aviaţiei, de ziua tinerei • şi vitezei noastre arme. gândurile • mele se îndreaptă ma. mult ca ori- j când către voi. Cunosc curajul vo- j stru eroic pe toate fronturile si felul ’ în care v’ati îndeplinit datoria în ori­­ ce post. I Aviaţia a pregătit calea unor vie- ’ torii uriaşe. Ea s’a sălit în cele mai­­ grele lupte de iarnă. Ceea ce nu ne doboară, ne face mai puternici, ast-­­ fel că la ceasul potrivit vom lovi cu­­ noul forte pe inam­e și-l vom nimici , oriunde îl vom găsi.­­ Camarazii mei, victoria trebue să­­ fie a noastră și va fi a noastră.­­ Plini de aceasta încredere, salu-­­ tăm mândri şi adânc emoţionaţi pe­­ camarazii noştri care au murit. Ei­­ şi-au dat viaţa pentru Germania şi­­ pentru libertatea poporului nosti. Spiritul lor de jertfă ne face de ne­învins. Heil Fuehrerului. Heil aviaţiei“. • HERMANN GOERING :

Next