Țara, aprilie 1943 (Anul 3, nr. 565-586)

1943-04-01 / nr. 565

2 »ŢARA« CULTURALĂ Al. Dima: Cărţi noul Gândirea românească în estetică — Aspecte contemporane — Vitrina librăriei sibiene ne pre­zintă în luna aceasta, ca un mărţi­şor de bun augur, două lucrări: „Nebănuitele trepte“, mănunchiul celor mai proaspete versuri ale poe­tului Lucian Blaga şi „Gândirea ro­mânească în estetică“ a lui Al. Dima. Lucrarea lui Dima strânge un nu­­măr de mici studii publicate în curs de doi-trei ani în revistele noastre, pentru a oferi un tablou al „gândirii estetice româneşti în aspectele ei contemporane cele mai de seamă“. Sunt luate în considerare de pre­ferinţă acele lucrări care oferă şi o perspectivă filosofică, „cele ce apar­ţin în genere esteticei filosofice“ (în prezentarea lor, autorul foloseşte un ascuţit spirit de analiză, iar în co­mentariul critic prezent în tot cursul lucrării, Al. Dima ne oferă şi o ati­tudine proprie în problemele de es­tetică. Lăsăm deocamdată sarcina de a desprinde aceste contururi ale gândirii sale proprii, unei ulterioare reveniri a noastre asupra lucrării de faţă. Deocamdată putem menţiona doar atât, că d-sa apără punctul de vedere al unei estetice filosofice şi mărturiseşte un deplin optimism in posibilităţile întemeierii unei ştiinţe a frumosului. Dintr-o înclinare spre ordine, d-sa grupează formele de gândire ce a luat în cercetare, în capitole mai mari, pe axa trăsăturilor fundamen­tale ale acestor sisteme; iată câteva exemple: Forme metafizice ale este­ticei (cuprinzând: Vasile Pârvan sau arta ca tăcere; Nichifor Crainic sau sensul teologic al frumosului; Lucian Blaga sau arta ca revelare a misterului); O formă metafizică ge­nerală (Liviu Rusu sau frumosul ca viziune a lumii); Fragmentarism es­tetic (Ibrăileanu, Zarifopol, Ralea, G. Călinescu). Ne oprim aci, socotind încheiată misiunea prezentei „însemnări“; aceea a semnala din primul moment apariţia unei lucrări pline de interes. LICU POP IN „VREMEA“, DIN 21 MARTIE ci­tim o promiţătoare nuvelă semnată Zoe Marinescu. Nu ne aducem aminte să fi întâlnit vreodată acest nume prin re­vistele noastre, ţi de aceea surpriza de a afla câteva rânduri de adevărată proză, — care nu e, cum se crede de o­­biceiu, m­ul ţi acelat lucru cu vorbirea noastră cea de toate zilele, — este înso­­ţită de satisfacţia de a putea cita un nume nou. Pentrucă într’adevăr cele opt coloane scrise îngrijit trădează o putere de analiză ţi o inteligentă care ne permit a face sublinierea de faţă, — fără a ne referi la fraza frumoasă şi bine articulată pe care autoarea o fo­loseşte continuu. IN ACEEAŞI REVISTĂ, într-un articol întitulat „Legătura cu trecu­tul“, d. N. C. Angelescu, vorbind de­spre principiile „renaşterii“ pe care o bănueşte că va urma războiului, face juste observaţii în legătură cu spiritul orgolios al timpului nostru care ignoră voit tot ceea ce-i oferă trecutul pe motivul că tot ce a fost rămâne un stadiu depăşit, demn de dispreţ, al unei evoluţii minunate — şi care crede că perfecţiunea începe odată cu sine. Neadmiţând că rân­durile d-sale suntt o simplă invitaţie la un tradiţionalism ieftin, credem mai degrabă că ele constituesc o su­gestie dată celor fără aderenţe se­rioase la fenomenul cultural general. Iar aceasta vizează îndeosebi tinere­tul, un anumit tineret actual, care sub masca unor activităţi cu bune intenţii, făcute în numele unor prin­cipii frumoase , ascunde de fapt o tristă realitate aculturală, aintelec­­tuală. ANUMIŢI TINERI POEŢI sufăr din cauza unui păcat propriu foarte urit: indecenţa artistică. Crezând că tot ce au scrie trebue­­i publicat, a­­jung să-şi vadă numele sub versuri care pentru cititori sunt o mare ne­dumerire, iar pentru dânşii o peni­bilă necomandaţie. Lucrurile mă­runte, anumite experienţe conclu­dente, precum diferitele variante ale unei teme, sunt tot atâtea piese in­teresante ale unui laborator poetic, dar numai după ce o activitate întrea­gă, care a consumat timp şi energie, a dovedit că din acel laborator au ie­şit numai esenţe pure, capabile să supravieţuiască. Dar chiar în cazul acesta, ele vo­r fi obiecte care pre­zintă doar un anumit interes, pentru o anumită breaslă de meşteşugari ai­­ scrisului. De aceea, credem că mulţi ar face mai bine să păstreze pentru dânşii... ciornele, iar publicului ci-­­ titor care are, dealtfel, gusturi de-­­­stul de dubioase, să-i dea numai lu- * crări alese, :­ ­ „Porunca Vremii“ și Ardealul . Nu putem decât să ne bucurăm de­­ inițiativa luată de ziarul „Porunca­­ Vremii“ de a publica în fiecare joi, • sub titlul „Transilvania Românea­­­scă“, o pagină închinată acestui lea­­ găn al românismului care este Ar­• dealul. Ea dovedeşte încă odată ■ permanenta aderentă a acestui in­• transigent cotidian românesc faţă de­­ cele mai fundamentale probleme ale • neamului.­­ Nu ne îndoim că în reafirmarea­­ unor dreptăţi, neperitoare sub vitre­­­­gia vremurilor, ziarul bucureştean , va avea de înfruntat anumite greu­­­­tăţi — căci doar din coloanele lui , ştim cum Vasile Alecsandri a întâm­­­­pinat, în vremea lui, anumite greu­­­­tăţi pentru publicarea scrierilor sale ; —­ dar tocmai îndrăsneala de a afir­­­­ma ceea ce trebue afirmat, dovede­­­­şte încă odată că luptătorii naţiona­­­­lişti din coloanele acestui ziar îşi­­ dau seama de decisivitatea momen­­­­telo­r prin care trecem, de porunca­­ vremii noastre. • Prima pagină de acest fel aduce » neperitoarele versuri din „Noui“ ale bardului care-şi doarme somnul, chi­nuit azi, somnul de veci, la Ciucea, încadrate pe deoparte de limpedele articol al d-lui dr. Ilie Rădulescu, „Leagănul rasei noastre“, iar pe de altă parte de „Permanenţa unităţii româneşti“ a d-lui Eugen Victor Popa, sprijinite pe temelia foiletonu­lui ce cuprinde activitatea P. S. Sale Episcopului Veniamin Nistor al Ca­ransebeşului. Aşteptăm nerăbdători continu­area, căci această candelă aprinsă la căpătâiul atâtor martiri ardeleni, morți şi vii, trebue să devină nepe­­ritorul fulger al isbândei noastre vii­toare. SUBLI N I E R I de ȘTEFAN AUG.-DOINAȘ Unanimism de D. D. ROȘCA „. . . Mon enfance parisienne m’a laissé le besoin de ces foules travaillées par la lu­mière, où l’usure de l’âme se répare si vite.” Jules Romains: „Lucienne”. Vieața modernă, cu aspectele-i variate dar extrem de schimbăcioase, s’a manifestat capricioasă și’n lu­mea artelor. In ţările cu producţie intelectuală mare, numărul modelor sau, dacă e mai bine, al şcolilor lite­rare a devenit o cifră greu de fixat. Patruzeci şi şapte­ a numărat cineva numai în Franţa, şi numai în cei treizeci de ani din urmă, încurajate de o societate unde „noutatea” a devenit un criteriu după care se măsoară valorile, şcolile literare şi modele artistice dis­par tot atât de repede cum şi răsar. Repede ca şi reali­tăţile — uneori himerele — a căror expresie artistică erau. Ne-am întrebat, în această ordine de idei, dacă una­­nimismul, al cărui iniţiator e Jules Romains, nu e şi el o simplă modă? Sau, este el expresia literară a unei realităţi sociale şi morale a secolului nostru? Cu alte cuvinte, găsit-a secolul nostru, în realizarea literară a credinţei unanimiste — zicem: „credinţei”, căci una­­nimismul se întemeiază pe o concepţie generală de vieaţă a găsit-a expresia artistică potrivită a unei ten­dinţe caracteristice a sa? Dacă da, care e această tendinţă? Răspunzând la aceasta din urmă întrebare, vom fi în măsură să arătăm izvorul de inspiraţie al unani­­mismului. Iar încercând să lămurim procedeele artis­tice ale întemeetorului lui, vom răspunde la întreba­rea întâi.# Maşina cu vapori, dimpreună cu surorile sale mai tinere şi mai sprintene, comprimând distanţele a făcut posibilă formarea marilor aglomeraţii umane. Divi­ziunea muncii putând fi dusă aici foarte departe, in­terdependenţa membrilor grupului a crescut mult şi ea. Şi cu ea a crescut şi sentimentul de coheziune al grupului. Această tendinţă spre formare de mari aglo­meraţii omeneşti e una din notele caracteristice ale timpului în care trăim. In interiorul acestor mari aglomeraţii umane, con­ştiinţa colectivă ia, cum se ştie, forme mai variate şi mai intensive decât în grupările mici, sau în cele îm­prăştiate pe întinderi relativ mari. Acelaş individ sau grup e polarizat social în mod continuu, cu intensitate variabilă şi în multiple chipuri. Este ştiut că, sociolo­gia, pentru a avea un obiect de studiu relativ constant şi deci mai uşor de supus investigaţiei, examinează vieaţa colectivă mai mult în reziduurile ei (Instituţii de tot felul) decât în ceea ce prezintă ca trecător, cu aparenţe de efemer, de nefixat. Dar, alături de for­mele de vieaţă colectivă prezentând un oarecare ca­racter de stabilitate, conştiinţa colectivă, şi cu deose­bire cea a marilor centre, trăieşte în pulsaţii de natură mult mai mobilă, mai discretă, mai obscură oarecum, mai subtilă şi mai efemeră totodată. Interferenţe sufleteşti continue au loc între indivizii aceluiaşi grup, de la individ la grup şi întors, de la grup la grup­ Aceste interferenţe psihice sunt la temeiul vieţii co­lective care naşte şi moare în gara unui oraş mare de ex., pe nesfârşitele şi vecinie mişcătoarele lui străzi, în biserici şi teatre, în metro (Romains: „Poème du métro politan.”) şi în sălile lui de întruniri. Sufletul marilor centre, mai exact ceea ce e perpe­tuum mobile în pulsaţiile acestui suflet, se naşte din sinteza, „nevăzută” dar simţită, a acestor fenomene sociale în continuă oscilaţie, mereu provizorii, bogate în urmări imprevizibile. In măsură mai mică de­sigur, se poate spune acest lucru despre vieaţa colectivităţi­lor umane în general. Evident, la alte grupuri decât cele formate de oraşele mari, nu numai elementele care interferează sunt mai puţin numeroase, dar şi frecvenţa interferenţelor posibile este mai mică. Raportul dintre aceste nebuloase dar foarte reale forme de conştiinţă colectivă şi faptele sociale studiate de sociologia lui Durkheim d. ex., este analog cu acela care există între ceea ce Bergson a numit date ime­diate ale conştiinţei şi procesele sufleteşti ce formează obiectul de studiu al psihologiei propriu zise. O intuiţie subtilă şi puternică în acelaş timp, in­tuiţia unui poet dublată de aceea a unui om de ştiinţă era singură în stare să prindă, în forme exprimabile şi comunicabile, aceste fragile fenomene ale conştiinţei colective. Trăite de toată lumea, abia întrezărite de unii, aceste forme de vieaţă umană au fost „văzute” de Jules Romains, concret cum nu le văzuse nimenea înainte de el. Intr’un anumit sens, se poate susţine că autorul romanului „Mort de quelqu’un” este descope­ritorul lor. Viziunea unanimistă este percepţiunea directă a a­­cestor vecinie mişcătoare forme de vieaţă. Exaltarea lirică a acestei specifice forme de conştiinţă — în care trăim cu toţii şi care ne depăşeşte —­ e ceea ce se chea­mă unanimism: „Alors le groupe des femmes, scrie Romains, exista, avec cette âme confuze et bon­dissante qu’ont les foules des églises. Comme ailes. ... il peina, une minute, pour incarner certains rêves de l’homme, l’être qui se sept tout, et la vie qui ne finit pas.” » (Va ’It,mna)­ 1 * 1 Toate sublinierile, întâlnite de cititor în acest esseu al nostru, sunt ale noastre. TARA A APARUTI NOU! LUCIAN BLAGA „NEBĂNUITELE TREPTE“ POEZII ED. »DACIA TRATANA« PRETUL 180 LEI Anul nr. _ Nr. 565 Non! A apărat! Grigore Popa ITINERAR SPIRITUAL Editura „Ţara*4 Preţul 150 Lei

Next