Țara, aprilie 1943 (Anul 3, nr. 565-586)
1943-04-01 / nr. 565
2 »ŢARA« CULTURALĂ Al. Dima: Cărţi noul Gândirea românească în estetică — Aspecte contemporane — Vitrina librăriei sibiene ne prezintă în luna aceasta, ca un mărţişor de bun augur, două lucrări: „Nebănuitele trepte“, mănunchiul celor mai proaspete versuri ale poetului Lucian Blaga şi „Gândirea românească în estetică“ a lui Al. Dima. Lucrarea lui Dima strânge un număr de mici studii publicate în curs de doi-trei ani în revistele noastre, pentru a oferi un tablou al „gândirii estetice româneşti în aspectele ei contemporane cele mai de seamă“. Sunt luate în considerare de preferinţă acele lucrări care oferă şi o perspectivă filosofică, „cele ce aparţin în genere esteticei filosofice“ (în prezentarea lor, autorul foloseşte un ascuţit spirit de analiză, iar în comentariul critic prezent în tot cursul lucrării, Al. Dima ne oferă şi o atitudine proprie în problemele de estetică. Lăsăm deocamdată sarcina de a desprinde aceste contururi ale gândirii sale proprii, unei ulterioare reveniri a noastre asupra lucrării de faţă. Deocamdată putem menţiona doar atât, că d-sa apără punctul de vedere al unei estetice filosofice şi mărturiseşte un deplin optimism in posibilităţile întemeierii unei ştiinţe a frumosului. Dintr-o înclinare spre ordine, d-sa grupează formele de gândire ce a luat în cercetare, în capitole mai mari, pe axa trăsăturilor fundamentale ale acestor sisteme; iată câteva exemple: Forme metafizice ale esteticei (cuprinzând: Vasile Pârvan sau arta ca tăcere; Nichifor Crainic sau sensul teologic al frumosului; Lucian Blaga sau arta ca revelare a misterului); O formă metafizică generală (Liviu Rusu sau frumosul ca viziune a lumii); Fragmentarism estetic (Ibrăileanu, Zarifopol, Ralea, G. Călinescu). Ne oprim aci, socotind încheiată misiunea prezentei „însemnări“; aceea a semnala din primul moment apariţia unei lucrări pline de interes. LICU POP IN „VREMEA“, DIN 21 MARTIE citim o promiţătoare nuvelă semnată Zoe Marinescu. Nu ne aducem aminte să fi întâlnit vreodată acest nume prin revistele noastre, ţi de aceea surpriza de a afla câteva rânduri de adevărată proză, — care nu e, cum se crede de obiceiu, mul ţi acelat lucru cu vorbirea noastră cea de toate zilele, — este însoţită de satisfacţia de a putea cita un nume nou. Pentrucă într’adevăr cele opt coloane scrise îngrijit trădează o putere de analiză ţi o inteligentă care ne permit a face sublinierea de faţă, — fără a ne referi la fraza frumoasă şi bine articulată pe care autoarea o foloseşte continuu. IN ACEEAŞI REVISTĂ, într-un articol întitulat „Legătura cu trecutul“, d. N. C. Angelescu, vorbind despre principiile „renaşterii“ pe care o bănueşte că va urma războiului, face juste observaţii în legătură cu spiritul orgolios al timpului nostru care ignoră voit tot ceea ce-i oferă trecutul pe motivul că tot ce a fost rămâne un stadiu depăşit, demn de dispreţ, al unei evoluţii minunate — şi care crede că perfecţiunea începe odată cu sine. Neadmiţând că rândurile d-sale suntt o simplă invitaţie la un tradiţionalism ieftin, credem mai degrabă că ele constituesc o sugestie dată celor fără aderenţe serioase la fenomenul cultural general. Iar aceasta vizează îndeosebi tineretul, un anumit tineret actual, care sub masca unor activităţi cu bune intenţii, făcute în numele unor principii frumoase , ascunde de fapt o tristă realitate aculturală, aintelectuală. ANUMIŢI TINERI POEŢI sufăr din cauza unui păcat propriu foarte urit: indecenţa artistică. Crezând că tot ce au scrie trebuei publicat, ajung să-şi vadă numele sub versuri care pentru cititori sunt o mare nedumerire, iar pentru dânşii o penibilă necomandaţie. Lucrurile mărunte, anumite experienţe concludente, precum diferitele variante ale unei teme, sunt tot atâtea piese interesante ale unui laborator poetic, dar numai după ce o activitate întreagă, care a consumat timp şi energie, a dovedit că din acel laborator au ieşit numai esenţe pure, capabile să supravieţuiască. Dar chiar în cazul acesta, ele vor fi obiecte care prezintă doar un anumit interes, pentru o anumită breaslă de meşteşugari ai scrisului. De aceea, credem că mulţi ar face mai bine să păstreze pentru dânşii... ciornele, iar publicului ci- titor care are, dealtfel, gusturi de-stul de dubioase, să-i dea numai lu- * crări alese, : „Porunca Vremii“ și Ardealul . Nu putem decât să ne bucurăm de inițiativa luată de ziarul „Porunca Vremii“ de a publica în fiecare joi, • sub titlul „Transilvania Românească“, o pagină închinată acestui lea găn al românismului care este Ar• dealul. Ea dovedeşte încă odată ■ permanenta aderentă a acestui in• transigent cotidian românesc faţă de cele mai fundamentale probleme ale • neamului. Nu ne îndoim că în reafirmarea unor dreptăţi, neperitoare sub vitregia vremurilor, ziarul bucureştean , va avea de înfruntat anumite greutăţi — căci doar din coloanele lui , ştim cum Vasile Alecsandri a întâmpinat, în vremea lui, anumite greutăţi pentru publicarea scrierilor sale ; — dar tocmai îndrăsneala de a afirma ceea ce trebue afirmat, dovedeşte încă odată că luptătorii naţionalişti din coloanele acestui ziar îşi dau seama de decisivitatea momentelor prin care trecem, de porunca vremii noastre. • Prima pagină de acest fel aduce » neperitoarele versuri din „Noui“ ale bardului care-şi doarme somnul, chinuit azi, somnul de veci, la Ciucea, încadrate pe deoparte de limpedele articol al d-lui dr. Ilie Rădulescu, „Leagănul rasei noastre“, iar pe de altă parte de „Permanenţa unităţii româneşti“ a d-lui Eugen Victor Popa, sprijinite pe temelia foiletonului ce cuprinde activitatea P. S. Sale Episcopului Veniamin Nistor al Caransebeşului. Aşteptăm nerăbdători continuarea, căci această candelă aprinsă la căpătâiul atâtor martiri ardeleni, morți şi vii, trebue să devină neperitorul fulger al isbândei noastre viitoare. SUBLI N I E R I de ȘTEFAN AUG.-DOINAȘ Unanimism de D. D. ROȘCA „. . . Mon enfance parisienne m’a laissé le besoin de ces foules travaillées par la lumière, où l’usure de l’âme se répare si vite.” Jules Romains: „Lucienne”. Vieața modernă, cu aspectele-i variate dar extrem de schimbăcioase, s’a manifestat capricioasă și’n lumea artelor. In ţările cu producţie intelectuală mare, numărul modelor sau, dacă e mai bine, al şcolilor literare a devenit o cifră greu de fixat. Patruzeci şi şapte a numărat cineva numai în Franţa, şi numai în cei treizeci de ani din urmă, încurajate de o societate unde „noutatea” a devenit un criteriu după care se măsoară valorile, şcolile literare şi modele artistice dispar tot atât de repede cum şi răsar. Repede ca şi realităţile — uneori himerele — a căror expresie artistică erau. Ne-am întrebat, în această ordine de idei, dacă unanimismul, al cărui iniţiator e Jules Romains, nu e şi el o simplă modă? Sau, este el expresia literară a unei realităţi sociale şi morale a secolului nostru? Cu alte cuvinte, găsit-a secolul nostru, în realizarea literară a credinţei unanimiste — zicem: „credinţei”, căci unanimismul se întemeiază pe o concepţie generală de vieaţă a găsit-a expresia artistică potrivită a unei tendinţe caracteristice a sa? Dacă da, care e această tendinţă? Răspunzând la aceasta din urmă întrebare, vom fi în măsură să arătăm izvorul de inspiraţie al unanimismului. Iar încercând să lămurim procedeele artistice ale întemeetorului lui, vom răspunde la întrebarea întâi.# Maşina cu vapori, dimpreună cu surorile sale mai tinere şi mai sprintene, comprimând distanţele a făcut posibilă formarea marilor aglomeraţii umane. Diviziunea muncii putând fi dusă aici foarte departe, interdependenţa membrilor grupului a crescut mult şi ea. Şi cu ea a crescut şi sentimentul de coheziune al grupului. Această tendinţă spre formare de mari aglomeraţii omeneşti e una din notele caracteristice ale timpului în care trăim. In interiorul acestor mari aglomeraţii umane, conştiinţa colectivă ia, cum se ştie, forme mai variate şi mai intensive decât în grupările mici, sau în cele împrăştiate pe întinderi relativ mari. Acelaş individ sau grup e polarizat social în mod continuu, cu intensitate variabilă şi în multiple chipuri. Este ştiut că, sociologia, pentru a avea un obiect de studiu relativ constant şi deci mai uşor de supus investigaţiei, examinează vieaţa colectivă mai mult în reziduurile ei (Instituţii de tot felul) decât în ceea ce prezintă ca trecător, cu aparenţe de efemer, de nefixat. Dar, alături de formele de vieaţă colectivă prezentând un oarecare caracter de stabilitate, conştiinţa colectivă, şi cu deosebire cea a marilor centre, trăieşte în pulsaţii de natură mult mai mobilă, mai discretă, mai obscură oarecum, mai subtilă şi mai efemeră totodată. Interferenţe sufleteşti continue au loc între indivizii aceluiaşi grup, de la individ la grup şi întors, de la grup la grup Aceste interferenţe psihice sunt la temeiul vieţii colective care naşte şi moare în gara unui oraş mare de ex., pe nesfârşitele şi vecinie mişcătoarele lui străzi, în biserici şi teatre, în metro (Romains: „Poème du métro politan.”) şi în sălile lui de întruniri. Sufletul marilor centre, mai exact ceea ce e perpetuum mobile în pulsaţiile acestui suflet, se naşte din sinteza, „nevăzută” dar simţită, a acestor fenomene sociale în continuă oscilaţie, mereu provizorii, bogate în urmări imprevizibile. In măsură mai mică desigur, se poate spune acest lucru despre vieaţa colectivităţilor umane în general. Evident, la alte grupuri decât cele formate de oraşele mari, nu numai elementele care interferează sunt mai puţin numeroase, dar şi frecvenţa interferenţelor posibile este mai mică. Raportul dintre aceste nebuloase dar foarte reale forme de conştiinţă colectivă şi faptele sociale studiate de sociologia lui Durkheim d. ex., este analog cu acela care există între ceea ce Bergson a numit date imediate ale conştiinţei şi procesele sufleteşti ce formează obiectul de studiu al psihologiei propriu zise. O intuiţie subtilă şi puternică în acelaş timp, intuiţia unui poet dublată de aceea a unui om de ştiinţă era singură în stare să prindă, în forme exprimabile şi comunicabile, aceste fragile fenomene ale conştiinţei colective. Trăite de toată lumea, abia întrezărite de unii, aceste forme de vieaţă umană au fost „văzute” de Jules Romains, concret cum nu le văzuse nimenea înainte de el. Intr’un anumit sens, se poate susţine că autorul romanului „Mort de quelqu’un” este descoperitorul lor. Viziunea unanimistă este percepţiunea directă a acestor vecinie mişcătoare forme de vieaţă. Exaltarea lirică a acestei specifice forme de conştiinţă — în care trăim cu toţii şi care ne depăşeşte — e ceea ce se cheamă unanimism: „Alors le groupe des femmes, scrie Romains, exista, avec cette âme confuze et bondissante qu’ont les foules des églises. Comme ailes. ... il peina, une minute, pour incarner certains rêves de l’homme, l’être qui se sept tout, et la vie qui ne finit pas.” » (Va ’It,mna) 1 * 1 Toate sublinierile, întâlnite de cititor în acest esseu al nostru, sunt ale noastre. TARA A APARUTI NOU! LUCIAN BLAGA „NEBĂNUITELE TREPTE“ POEZII ED. »DACIA TRATANA« PRETUL 180 LEI Anul nr. _ Nr. 565 Non! A apărat! Grigore Popa ITINERAR SPIRITUAL Editura „Ţara*4 Preţul 150 Lei