Țara, septembrie 1943 (Anul 3, nr. 685-708)

1943-09-01 / nr. 685

ANUL III. No. 685 5 IEI DIRECTOR - PROPRIETAR : DR. GRIGORE POPA Miercuri 1 Septemvrie 1943 înscris la Trib. Sibiu S I­ Nr. 070/1941 O O REDACŢIA: Sibiu, Strada Regele Mihai L Nr 16 TELEFON 746 ADMINISTRAŢIA: Sibiu, Strada Avram Iancu Nr. 29 TELEFON 524 O O ABONAMENTE: La sate: anual 500 Lei; jum­. an 250 Lei. — La oraşe: anual 600 Lei; jum. an 300 Lei. — In­stituții 2000 Lei anual. O o Taxa poștală plătită în numerar conf aprob. Dir. Gen. P. T. T. Nr. 29664/1941 Ardealul: Alcazarul României Plumbul înfierbântat al aşteptă­rii ne apasă zilele şi nopţile vieţii. Aşteptăm mereu, veghem cu tărie,­ nu ne abatem niciun moment gân­durile de la drumul mântuirii româ­neşti. In acest popas de înflora- Iar noi locului ne ţinem, Cum am fost aşa rămânem. Mihail Eminescu lă aşteptare nu suntem singuri. Ne împrejmue, ca o cetăţuie inexpug­nabilă, duhurile mari ale Neamu­­lui, Larii şi Penaţii altarelor stră­moşeşti. De aceea, orice laşitate, orice abdicare sau dezertare din rândurile de bătălie — bătălie cu sens unic şi cu mare accent patrio­tic — va fi pedepsită, la plinirea vremii, care de altfel se apropie, cu blestemul neamului întreg. Ni­meni nu va scăpa de sentinţa im­placabilă a acestei judecăţi din urmă. i -o crede altfel, se înşală amar. Pentru că un neam poate sa ierte, mai ales când dovedeşte ge­­nerozitatea şi omenia neamului ro­mânesc, dar nu poate şi nu are voie să uite. Are, în schimb, dreptul să pedepsească fără cruţare pe toţi aceia care i-au pătat onoarea şi no­bleţea suferinţei. Şi neamul nostru este astăzi în cumplită suferinţă. Golgotha veacurilor de urgie şi-a întins f­ricul până în zilele noastre. Dar conştiinţa noastră de creştini ne spune că după Golgotha urmează învierea. Şi noi credem în înviere pentru că am trecut şi tre­­cem­ încă prin durerile amare ale Golgothei. Credem în învierea nea­mului, aşa cum credem cu convin­gerea de două mii de ani formată în destinul românesc al Ardealului. Şi credem cu atât mai vârtos, cu cât, în ceasurile noastre de meditaţie asu­­pra românismului, icoana Transil­vaniei, înlăcrimată din veac şi re­­voltată din veci vecilor, ne apare ca întruparea rezistenţei şi a erois­mului românesc. Ardealul este, după masiva lui vitalitate istorică, Alcazarul României! Mai mult chiar: Alcazarul, titlul de mândrie şi certificatul de eroism al Spaniei contemporane a rezistat săptămâni şi luni, Ardealul a rezistat veacuri şi milenii. Războiul lui, după ex­presia îndurerată a cântăreţului pătimirii noastre, ţine de două mii de ani. Acestei existenţe de Detu­nată bimilenară a Ardealului ro-­­ de Grigore Popa mânesc, îi închinăm gândurile cere­nite ale acestui popas îndoliat. Rând pe rând, Ardealul a fost supranumit Castilia României, Prusia României, Elveţia Româ­niei. Noi, în zilele de cumpănă pe care le trăim, am botezat Ardealul grădina rădăcinilor româneşti, va­tra graiurilor noastre, pământul izvoarelor de început şi de vieaţă fă­ră de moarte ale românismului. Semnele binevestitoare pentru întoarcerea la cuib se arată din toate părţile. Nimeni şi nimic de pe această lume nu ne va putea smulge din rărunchii fiinţei noas­­tre această credinţă. Dintre sute de catarge Care lasă malurile Câte oare le vor sparge Vânturile, valurile. Mihail Eminescu Ieri am îngenunchiat şi ne-am­ rugat. In fiecare clipă trebue să ne rugăm şi să priveghem pentru a fi gata cu trupul şi cu sufletul pen­tru marele ceas al izbăvirii, ce pare a se apropia cu paşi mai repezi de­­cât credem. Se apropie scadenţa aşteptărilor. ALCAZARUL ROMÂNIEI va tre­sări din nou sub cadenţa glorioasă a dorobanţului, care cunoaşte dru­mul dorurilor româneşti. Chiar când se bate vijelios în răsărituri, steaua dorobanţului român strălu­ceşte pe iconostasul îndurerat al, Apusului, înspre acolo merg doru­rile, visurile şi nădejdile mântuirii noastre. Ardealul, Alcazarul mândriei şi dârzeniei româneşti, freamătă de la un capăt la altul şi odată cu el, cu­­prinsă de viforniţa dreptei restau­rări, freamătă Ţara cea mare a Ro­­manilor. De aceea astăzi, încrezători în puterea combativă a celor ce au răpus Odesa şi Sevastopolul, încre­zători în steaua neamului şi în Dumnezeul strămoşilor noştri, îm­presurăm cu trupurile şi sufletele noastre făptura de legendă şi ba­ladă a Ardealului, Alcazarul mân­driei şi al gloriei româneşti. Funeraliile Mareşalului Prefa­rt s’au desfăşurat în prezenţa funerasiu iuî a Mareşalului Conducător şi a înalţilor demnitari BUCUREŞTI, 31.­­ S. P. P. trans- t­raite: Ieri dimineaţă s’au desfăşurat la­­ Schineta (Vaslui) funeraliile naţionale I ale Mareşalului Prezan. La trista ce­­remonie au asistat: Suveranul, Mare- ! şalul Conducător, Vicepreşedintele­­ Consiliului de Miniştri şi membrii guvernului. La Patriarhie a fost oficiat un­­ serviciu divin pentru odihna­­ sufletului Mareşalului Prezan , BUCUREŞTI 31. — Ieri a avut loc­­ la Patriarhie un serviciu divin pen- • tru odihna sufletului aceluia care a­­ fost gloriosul ostaş Mareșalul Con-­­ stantin Prezan. Au asistat dnii gene-­­ ral de corp de armată, Dumitru Po­­pescu, Ministrul de Interne, general­­ de corp de armată Petre Dumitrescu,­­ general Victor Iliescu,, Ministru Sub-­­ secretar de Stat la­ Pregătirea extra-­­ şcolară, general de divizie V. David .E­descu, Secretar general la Ministerul Apărării Naţionale, amiral Gheorghiu, Secretar general la Ministerul înzes­trării şi Producţiei de război, general Petre Cameniţa Secretar general pentru armata de uscat la Ministerul Apărării Naţionale, general Arhip, sub-şeful Marelui Stat Major, general Stănescu de la Comandamentul mili­tar al Capitalei, Genata, general de escadră, aviator, general de brigadă Marinescu, colonel Gh. Tomescu, şeful protocolului militar. Din partea mi­siunii germane în România au mai fost de faţă dnii colonel de Stat Major von Schaewen şi maiorul Prinţ de Hohenzollern. Au mai luat parte dnii: prof. univ. I. Simionescu­­Preşedintele Academiei Române, Ministru plenipotenţiar Fred­­nann Ralf Georman, Secretar general al Prefecturii poliţiei Capitalei, Nico­­lae Cristescu,, Secretar general la Pri­măria Municipiului Bucureşti, precum şi reprezentanţii autorităţilor civile şi militare. Serviciul divin a fost ofi­ciat de P. S. S. Episcopul Gala Cor­­dun, asistat de un sobor de preoţi. Regele George a! Grece!, bolnav ISTAMBUL, 1 (Rador). — Corespon­ dentul agenţiei Ştefani comunică: Se află din Cairo că Regele George al Greciei este bolnav de o săptămână­­ şi silit să stea în pat. AUREL V­LAI­CU Se împlinesc 30 de ani de când Aurel Vlaicu, înfruntând crestele Carpaţilor, pe atunci despărţitori de fraţi, se dăruia văgăunilor mun­ţilor ca un semn ceresc de dreaptă împlinire românească. Vlăjganul din Bintinţi care se dorea aripă întinsa în ocolişul ce­rului românesc, a fost sortit din leagăn ca realizându-şi visul năs­­truşnic, să-l întreacă şi pe Blériot şi pe Par­man, cari cu toată pregă­tirea lor tehnică, n’au realizat per­formanţele de sbor ale lui Vlaicu, pitit în umbra unei păsări flamâm de de zarişte românească. Aurel Vlaicu avea o singură tentaţie: a înălţimilor. Pe cea a banilor a dis­preţuit-o, altfel nu ar fi trudit lân­gă neînţelegerile legate de o viaţă de om, în Arsenalul de la Cotroceni ad-hoc improvizat în uzină aviati­­că. De o naivitate primitivă, de o sinceritate angelică şi de­ o perse­verenţă rurală, Aurel Vlaicu tre­buia să-şi biruie viaţa, înălţând-o pe altitudinile luminate de peisa­giul românesc, care de acolo de sus, se vedea rotundă şi unită. La adunarea din Mai 1848 de la Blaj, Aurel Vlaicu scria pe cer, în văzul unei Europe încremenite de mirare geniul naţiei noastre, capa­bil de acte demiurgice şi în dome­niul tehnic. Atunci s’a exprimat Caragiale: Omul acesta va muri pentru că e mai mult al cerului decât al ţărâ­­nei! Tot de atunci Românii arde­­leni au rămas cu ochii aţintiţi spre slavă, aşteptând de acolo rânduiala vrerilor Domnului, cărora cutezan­ţa lui Vlaicu le solicita, din pragul uşei, o mai bună chezăşuire. Omul care şi-a biruit viaţa şi-a legat definitiv numele de începutu­rile glorioasei noastre aviaţii. Azi la cei 30 de ani de la prăbuşi­­rea lui Vlaicu din înălţimea ceru­lui, aviaţia românească şi naţia în­treagă pornită spre drumul de mare împlinire a ctitoriei sale, po­poseşte în umbra memoriei Maiste­­raşului Aurel, care a fost şi „Uce­­nicul lui Dumnezeu“ dar şi pleni­potenţiarul neamului care din tot­deauna şi-a dorit ţara aşa cum lui i se arătase în albastrul orelor sale de sbor. „ŢARA“ Veniţi, Români, Căci adevăr zic vouă: Ori vă mutati Hotarul mai departe Ori veti muri Cu trupul frânt in două! Octavian Goga :___

Next