Teatrul, 1981 (Anul 26, nr. 1-12)
Numerele paginilor - 7-nr. 8 - 125
De la data premierei absolute (15 februarie 1833) încoace, drama banului Bánk — palatin al Ungariei, căruia o regină venetică, ahtiată de putere, încearcă, prin mîrşave uneltiri, să-i răpească onoarea — a avut o carieră scenică răsunătoare ; rolurile principale au devenit obiectul competiţiei între mari actori din diferite epoci. Cu toate că acţiunea, compusă după tipicul romantic, e deosebit de complicată, piesa place, ca o poveste din care se pot desluşi multe şi preţioase judecăţi asupra comportamentelor şi moravurilor, cu rol educativ şi catharctic. . Regizorul Kincses Elemér a abordat, după cum se vede, una dintre piesele de bază ale repertoriului specific, un soi de exerciţiu obligatoriu. A făcut-o fără prejudecăţi, ceea ce este bine. Spiritul său cercetător, dublat de optica omului de astăzi, avea şansa de a da o lectură nouă şi fertilă pentru cariera dramei. Constatăm din nou că pe regizor îl preocupă stăruitor raportul dintre putere şi individ — relaţie-cheie a teatrului politic contemporan ; de-a lungul anilor şi prin montări diverse, el şi-a conceput un alfabet scenic personal, pe care-l utilizează cu tenacitate. Se dovedeşte, însă, că acesta nu se potriveşte întotdeauna textelor pe care le alege. Stilul său regizoral produce montări de anvergură, distribuite în spaţii vaste, în care seamănă apoi o puzderie de accente privind jocul, relaţia cu obiectele, atitudinea corporală. Atacînd, de data aceasta, un text stufos, înţesat de întîmplări şi de elemente specifice literaturii romantice, risipa de semne moderne, voit frapante, nedumereşte; o anumită dezlînare în conducerea acţiunii, a situaţiilor şi a legăturilor dintre personaje, se răsfrînge asupra mizanscenei. Cu excepţia rolului titular, regia a avut ambiţia să realizeze două distribuţii paralele ; noi am văzut-o pe cea din seara premierei. Györffy András (banul Bánk) e un actor tînăr, care posedă datele fizice şi temperamentale adecvate , în relaţie cu actorii maturi ai trupei tîrgumureşene, însă, el rămîne crispat ; interpretarea sa e pe alocuri bolovănoasă, pe alocuri naivă, accentul fiind pus pe latura sentimentală a dramei personajului, şi nu pe cea politică ; în concluzie, o interpretare, aflată în dezacord evident cu ideea care pare să conducă reprezentaţia. Contribuţia profesională a lui Györffy este inegală şi derutantă, mai ales în raport cu gîndirea scenică lucidă, refuzînd patosul, a altor trei actori : Farkas Ibolya (regina Gertrudis), Lohinszky Loránd (Biberach) şi Boér Ferenc (Ottó, nepotul reginei). Acest trio are un rol-cheie în dinamica acţiunii : sunt „negativii“, care pun la cale o complicată uneltire ; urmărind să ştirbească onoarea lui Bánk, ei înscenează soţiei sale, Melinda, un adulter. Manevra reprezintă doar unul dintre firele tramei, care este, cum spuneam, deosebit de prolixă. Cei trei actori interpretează rolurile cu pondere şi măsură, valorificînd scenic atît datele umane cît şi semnificaţiile politice ale personajelor încredinţate. O altă traiectorie urmează Mózes Erzsébet (Melinda), făptură filială, victimă a intrigilor, care-şi pierde minţile. în interpretarea ei, avem de-a face cu o mostră de inconsecvenţă regizorală: îndrumată să joace nebunia printr-o serie de atitudini şi gesturi din sfera patologicului, actriţa reuşeşte să execute impecabil o temă greşită, în Tiborc, un şerb eliberat, Tarr László, joacă echilibrat, dar simplificînd prea mult. Ideea politică este reprezentată prin banul Petur, propovă- Boér Ferenc şi Lohinszky Loránd Keresztes Sándor şi Györffy András