Teatrul, 1988 (Anul 33, nr. 1-12)

Numerele paginilor - nr. 3 - 81

demers artistic actorii Teatrului Ciuleşti (Sorin Postelnicu, Rodica Mandache, Geo Costiniu, Bogdan Stanoevici, Corneliu Dumitraş, Jeanine Stavarache, Valeria Sitaru, Florin Dobrovici, Mircea Constantinescu, Gelu Niţu, Mugur Arvunescu, Nicolae Ivănescu, Ion Chiţoiu), care, sub bagheta cunoscutului regizor Tudor Alărăscu, au realizat nu o simplă lectură a textului, ci un spectacol in toată regula, adică o interpretare expresivă şi, într-un anumit fel, „jucată“ (deşi nici unul dintre actori nu s-a mişcat de la masa ori din fotoliul său!), a piesei propuse spre dez­batere, ceea ce a oferit tuturor celor aflaţi în sală şi, în mod deosebit, participan­ţilor la discuţii, nu numai prilejul de a privi sau a asculta un text dramatic, dar şi posibilitatea de a-i evalua, în deplină cunoştinţă de cauză, virtuţile scenice. Furtunii de aplauze de la sfîrşit i-a urmat, la fel de firesc, o furtunoasă dezbatere, la care au participat nu mai puţin de cincisprezece vorbitori, cifra părîndu-ni-se, prin sine însăşi, grăitoare asupra interesului pe care piesa lui Nicolae Caranfil l-a stîrnit în rindul primilor săi spectatori. S-au făcut analize minuţioase, s-au relevat sensuri multiple şi, uneori, contradictorii, s-au rostit replici memorabile, s-au dat sfaturi mai mult sau mai puţin preţioase, s-au mani­festat adeziuni sau, mai rar, contestări la fel de vehemente s­au, „rescris“, sub ochii întregii asistenţe, pornindu-se de la pretextul oferit, noi piese sau chiar fabuloase scenarii de film, s-a trudit, cu alte cuvinte, din greu, şi de cele mai multe ori cu folos, pentru descifrarea cit mai exactă a mesajului acestui incitant text dramatic pus in discuţie, fapt de natură să ateste atît reuşita noului început ■al cenaclului de dramaturgie al revistei „Teatrul“, cit şi calităţile deosebite ale­ tinărului dramaturg, ieşit, pentru prima oară, la rampă, în această nouă ca­.i­­■tate a sa. Altfel spus, spectacolul teatral al serii de la „Majestic“ a fost dublat de un spectacol al ideilor, a căror densitate şi rapidă succesiune l-au pus, de multe ori, la grea încercare pe cronicarul acestei intîlniri, a cărui misiune nu este cu mult mai uşoară nici acum, cînd se află în situaţia de a-şi răsfoi multele sale pagini cu însemnări, in căutarea momentelor sau a replicilor-cheie ale serii. ■decît de autor să se ia mai în serios în postura de autor dramatic“. Paul Cornel­­Chitic : „Textul degajă o mare prospe­ţime. Trecutul mai îndepărtat, în care s-au comis şi greşeli condamnate de is­torie, este privit cu ochii copiilor celor care­ au greşit. Replica definitorie a pie­sei : La 23 de ani, trebuie să ai întrebări, nu convingeri ! Este vorba de o piesă de teatru născută şi nu făcută“. Aureliu Goci : „Insomniile lui Huţan sunt mus­trările de cuget ale unei generaţii. In partea a doua, piesa trenează, pentru că Petre Huţan nu este pus de fapt în si­tuaţia să trăiască o dramă, ci mai mult s-o mimeze. Subiect oarecum reciclat, dar modul de lucru al autorului dove­deşte un desăvîrşit meşteşug, care reu­şeşte să ne incinte“. Radu Satcău . ..Piesa lui Nicolae Caranfil constă mai ales în "Comicării de limbaj. Altminteri, multă incongruenţă. Este imposibil ca un om ■care a reuşit în viaţă să aibă mustrări ■de conştiinţă. De altfel, cînd­ prime­se­­telefonul fatal, Petre Huţan doarme bine mersi“. (iată o opţiune serioasă pentru replica serii !) Stelian Voidraga : „Rapor­tată la vîrsta autorului, această piesă nu este nici mai mult, nici mai puţin decît o promisiune. Soţia lui Huţan nu este realizată ca personaj, şi mai există şi alte personaje fără carne dramatică“.­­o altă candidatură hotărîtă la concursul de replici, deschis, totuşi, de Dumitru Dinulescu, prin afirmaţia sa categorică, de la-nceputul discursului său: „Şi eu sunt un Leonardo da Vinci !") Nicolae Ţone : „Impresia de artificialitate e totală. Avalanşă de clişee, de care autorul pare a fi conştient, dar el ni le propune, poate, ca pe o parodie“. Mircea Munteanu: „Limbaj dramatic dens, potrivit mai ales pentru film“. Ileana Herlogea : „Sunt bucuroasă de a fi ascultat piesa unui tînăr, eveniment care nu mi s-a mai în­­tîmplat de multă vreme. Nicolae Caranfil a reușit să aducă autenticitate și haz. I-ar fi trebuit, însă, un conflict mai pu­ternic. Iar dacă vrei să știi, în anii aceia noi nu ne temeam de pepsi-cola, ci da 81 Acțiunile revistei ,:

Next