Telegraful Roman, 1853 (Anul 1, nr. 1-102)

1853-01-24 / nr. 7

„­­Golograculu ese de doe ori pe, septemănă: Mercurea și Sămbăta. Prenumerațiunea se face în­­ Sibiu la espeditura foiei, pe affa­­Trălaci R. paște, cu bani gata, prin pzrunsori flancate, adresate către espeditură. Si­biu 24. Ianuariu 1853. Prețiusu prenumerațiunei pentru Sibiu este pe anu 7. fl. m. c.. ear pe o jumătate de anu 3. fl. 30. cr. Pentru celelalte părți ale Transilvanii și pentru proviniiele din Monarhiă pe unu anu 8. fl. ear pe o jumătate de anu 4. fl. Inseratele se plătescu cu 4. cr. și rulu cu slove mici. ACULU D. Ce sa scrisu și s'a tipăritu pănă accum pentru po­­­. . romănu? și cum s'a ecrieu și s'a tipăritu? A fostu unu timpu în care poporulu rom­ănu era atătu de mărginitu în ideele și cunoștințele sele, și simția așia de puține trebuințe materiali și morali, încătu viața lui abia era ceva mai multu decătu o vegetațiune. Îndestulatu cu o hrană simplă, cu o îmbrăcăminte eftină, cu o casă modestă, se măngăia cu puțina învățetură a bisericei sele, și cu practicarea unoru lucrări și fap­­te pentru măntuirea su­­letului. Dar unii poporu de făpture ra­­ționabili, dăruite cu tóte disposițiunile și puterile de a se des­­volta și a se ferici, nu putea să remănă pentru totudeuna în a­­ciestă stare de josu a culturei omenești. Evenimentele care au însgomotatu lumea au deșteptatu și pe poporulu romănu, cultura care s'a întinsu la popoarele Europei la luminatu și ochii lui, și spiritulu timpului 'la îmbolditu ca să se mișce și să pășească în­­nainte. De attunci încoaci elu simte prețiulu unei vieți mai înalte și mai nobili; ascultă cu interesu sfaturile și povețele ce i se dau pentru cultura mea, și lucră, ostenește și aesudă spre a-și îm­­bunătăți starea sea materiale și morale spre a se ferici. Dar acestu poporu remăsese departe în urma celoralalte popore; mijloacele trebuinciose pentru desvoltarea și înaintarea lui suntu puține, și resultatulu osteneleloru­sele va fi încetu și tărziu. Nu e nimica, curagiu, căci începutulu s'a făcutu, drumulu este deschisu și oblitu; ținta la care are să ajjungă este nobile; lip­­sa mijloaceloru se va împlini cu jertfe, și resplata va fi cu atătu mai dulce! Um­ulu din mijlocele cele mai poternice, care înlesnește, u­­șturează și grăbește cultura unui poporu, este fără îndoială învă­­țătura lui prin scrieri și prin tipariu. Nu e poporu în lumea ve­­che sau în cea nouă, care să se fi pututu redica la o stare înaltă de cultură, făr'a fi cunoscutu în vechime întrebuințarea scrierii, și în timpii mai dincoaci și a tipariului. pironitu spiritulu omenescu și toate productele lui, și afilările. Aceste măiestrii cerești au ideele și cunoștințele, stringăndule în literatură, le au făcutu proprietate secură a omenirii. Prin trânsele se trămbiță cu în­­lesnire ori­ce adevăru pănă la marginele pămăntului, și se ră­­spăndește cu iuțelă lumina culturei la popoarele cele mai depăr­­tate. Cănd învățații voru să împărtășească unui poporu idee și cunoștințe, aleargă la gazete, broșture și cărți, și prin mijlo­­culu acesta, îi împodobescu mintea, îi îmbunătățescu inima, îi nobileză neravurile, și îlu povedinescu la fericire. Literatura unui poporu nu este numai magazinulu pentru păstrarea ideeloru și cunoștințeloru lui; ci ea este barometrulu celu mai securu de sta­­rea culturei lui. Acelu poporu care are literatură mai întinsă și mai avută, acela este și mai cultivatu. Popoarele Europei pre­­cum rivaliseză cu afilările cele noue, cu ideele cele înalte și cu cunoștințele cele practice, asta se întrecu și cu literaturele cele avute. Poporulu romănu a fostu norocitu ca să cunoască de mulți seculi întrebuințarea scrierii, assemenea s'a învrednicitu de multu a se folosi și de facerile de bine ale tipariului. Par ce influință au avutu aceste măiăstiri assupra culturei și îmbunătă­­țirei lui? Ce s'a scrisu și s'a tipăritu pănă accum pentru dânsulu? Și cum s'a scrisu și s'a tipăritu? (Va urma.) Monarhia Austriacă Transilvania. Sibiu 24. Ianuariu. Din Messagerulu transsilvanu af­­flămu, că M. S. c.r. prin înalta hotărâre din 17 ianuarie, s'a înduratu a întări commisiunea însărcinată cu esecutarea organi­­sațiunii definitive a deregătorieloru politice și judiciarie în Tran­­silvania. Această commisiune își va urma lucrările sub preșe­­dința Serenității sele D. Gubernatore militare și civile. Mem­­brii acestei comisiuni suntu din partea politică: D. consiliariu de secțiune ministeriale Glanț, D. consiliariulu locotenențiale Con­­te Amadei, și D. consiliariulu guberniale Ghebel. Supplenți suntu: D. consiliariulu guberniale Sabo, și D. Professore de drepturi Grim. Din partea justiției sunt D. DD. Consiliari provisorii Ca­­­rabeț, Czegher și Pop, și Supplenți: Vcecuț și Țai. Din par­­tea deregătoriei finanțiar­e este D. Consiliariulu de finanțe Mel­er. Dela margini. (Capetu) După trecerea nobilimei cei mari romăne în șirele nobilimei străine, singurulu ajjutoriu, singu­­ra măngăiere, și singura fală ce mai remăsese poporului romănu, a fostu nobilimea cea mică romănă, care seu n'avea decătu o pro­­prietate de pămăntu foarte mică, sau numai o diplomă prin care se scutia de greutățile comuni. Această clasă de nobili, cu, titulii și privilegiele sele și după legile țerei, era strânsa legată de interessele celeilalte nobilimi; dar sărăcia în care se affla, gelosia ce o hrănea în contra nobilimei cei mari, appăsarea și despre ținlu ce sufferia dela acesta, o ținea mai multu allipită de poporu și de interessele lui. Putănduse bucura de toate dreptu­­rile și foloasele țerei, mulți romăni din trănsa, prin talentele și demnitatea loru, își deschidea drumu pănă la unele din deregă­­toriele și posturile cele înalte, în care aru fi pututu ajjuta pe poporulu celu orfanu, seracu și appăsatu. Dar posițiunea a­­cestoru individe, ori cătu de favorabile, era falsă față cu nume­­rositatea și poterea celeilalte nobilimi, și prin puținimea loru nu potea sta nici­odată în contra porniriloru indireptate spre a maltracta pe poporulu romănu. Pe lăngă aceasta, acești nobili mici împinși de ambițiune de a'și da vază mai mare în posturile ce oc­­cupa, și de a figura apprape de nimbulu nobilimei cei mari, se în­­soțiră prin căsătoriă cu persoane străine de săngele loru, seu se îndesară în soțietățile caseloru și familiiloru străine, se fa­­miliarisară cu obiceiurile și datinele acestora, întroduseră mai în urmă și în casele loru limbă străină, prin care se deștepta, se nutria și se communica simțimente străine, și în modulu acesta copiii sau nepoții loru, stricați prin creșterea și soțietatea în care trăia, ajjungea în stare ca să jure că nu poartă în vinele loru nici o picătură de sănge de romănu! Asia dar poporulu ro­­mănu nici în nobilimea cea mică n'a pututu ave, în timpii trecuți, ajjutoriu și spriginire secură, o intelligință care să se fi pututu perpetua spre a'lu învăța și a'lu povețui în toate interesele și foloasele lui. Cu totulu altufelu s'a schimbatu soartea poporului romănu, cănd mărita Casă austriacă a venitu la domnia acestoru țeri, în care o parte de suppuși se bucura de toate drepturile și foloasele, dar cea mai mare parte era scoasă aflară și lăpădată ca o parta a soțietății. Îndurarea cea neuitată a Monarhiloru din acestă curte, mișcată de dreptate și milă, a ușturatu pe poporulu ro­­mănu de greutățile ce­ lu a­păsa, și a delăturatu pedicele care îlu

Next