Telegraful Roman, 1854 (Anul 2, nr. 1-80)
1854-01-02 / nr. 1
„- A-. D ău- - j -7 „ G - N 4 .. 2 ea E- „at T în Dacia cea lipsită de locuitori; aici se clădiră cetăți noue, se păcii, carea din zi în zi se face totu mai probabile. D. D. P. zice: făcură drumuri împerătești, se înființară băi de sare și de căt Europa nu a vezutu mai de patruzeci ani unu resboiu lumescu, eivatarea metaleloru, se așezară scalde și apeducturi romane, și ai greu a se deda cu idea, cum că trei din cele mari poteri, care începu a se lăți civilisațiunea romană. Dintre tote provinciele de la pacea de pre ujmă din Parisu formeze pentarhia îndreptăaceste cea mai căutată a fosta Transilvania de astăzi. În urmatoarnă să mergă acuma în protiva sea în bătie cruntă. Și totuși rea acesta năvăliră goții și vandalii asupra romaniloru din rutia. Osta mare, care ține totă lumea în resuflare se face din upte ferbinți între aceștia și între acele popoare se escorta ” ozomărătă, și pericululu unui înfricoșaturesboiu bate totu mai tare la pofta lumei. Cele trei poște de pe urmă din Constantinopole se părea că ne aducu știri în păciuitorie, căci porta la îndulzirea ambasadoriloru ședința cea mare în Divanu a început'o în 18 în locu de 20 Decem. c. n. și s'a învoitu la proiectele ambasadoriloru. Căndu însă toată lumea ageta, că aceste proiecte aru fi acele, care s'au încheiatu de conferința lA 5 Decem. c. n. și sa trimisu ambasadoriloru la Constantinopole arătă dintr'o dată, că proiectulu la care a datu divanulu învoirea sea, nu are nimicu cu celu din Viena, ci elu este cu totulu altulu, pe care adecă la insinuatu porții mai de demultu ambasadorele Angliei și Franției, de care însă poarta nu vre să ție nimica pănt suri de noroculu resboiului, la care însă în urmările dela Sinope s'a învoitu de și subt reținere, văzăndu că flotele numai subt adeea condițiune săntu aplecate ai da ajutoriu, decă se va subpune principiului loru. Aceste proiecte la care s'a învoitu poartă săntu în printipiu deosebite de acele ale conferinței vieneze. Căci cele din tăie au plecatu dela aceea ideă, ca între poterile vrăjmașe să se pună unu arbitru, și liniamentele loru fundamentali au fostu, că Porta aru avea să înplinescă dreptele cereri ale Rusiei, însă aceste să se cerceteze mai nainte de poterile cele mari, și să se hotărască. Porta decreteză asemene îndreptățire pentru creștini înaintea legii însă aceste concesiuni au să fie garantizate de cele mari, nu de singura Rusiă. uliteperatulu Aurelianu desperându, că nu va pote ține Dacia, trase o parte din miliția ce o are aici, iar' poporulu romanu se amestecă cu ceilalți locuitori, o parte trecu și peste Dunăre în Mezia. Mai tărziu veniră slavi, uni, avari, mongoli și bulgari peste terele aceste. Cu toate aceste, (zice scriitoriulu străinu) romănii pănă în zioa de astăzi se laudă, că săntu strănepoți de ai romaniloru. Unu resunetu timpuu este acesta, celu dă impresiunea unei glorii potnite. Dacă poporulu acesta aru fi fostu în stare a se pătrunde despre întrega însemnătate a gloriei străbune, atunci pretensiunea lui cea ponderoasă în asemănare cu starea lui de astăzi l'aru fi strivitu cu totulu, seu celu puținu nu l'aru fi lăsatu să cadă asia adăncu. Dar earăși să ne întoarcemu și să vedemu ce săntu astăzi italienii, despre a căroru origine romană nimene nu se îndoiește? Dreptu aceea pretensiunea loru, pe lângă toate împregiurările ce le amu adusu înainte, poate fi basată pe adeveru, cu atătu mai vârtosu, că în acele timpuri de turburări neîncetate romănii se traseră pe subt munții Carpațiloru, unde în veacuru alu Ole pe căndu veniră ungurii, aflară romăni înarmați cu arcuri și segeți, pe cariinice căi turburară, mai alesu după ce ei se resolviră a plăti tributu pentru a loru securitate, dar tocma prin acestă împregiurare romănii nu mai vintră în atingere cu ceealaltă lume. Limba romănească este o limbă lătinescă stricată (?) și portulu loru naționale nu se deosebește cu nimicu de celu alți locuitorii desemnați în columna lui Traianu. Aducerea aminte de mormintele străbuniloru la asemene popoare se împlăntă adâncu în inimă, deci îndată ce ele redu că pacea și liniștea ra reașezatu în țeară, se reîntorcu la vetrele străbune. Acesta o făcură și romănii acestoru provincie în vecubu alu 12 și 13, căndu desubt munți se traseră în mijloculu țerei, care era împopulată numai de asemene coloni, ce se reîntoarseră de pe la locurile de securitate. Pe la începutulu vecului anu 12 Radu Negru vodă plecă cu o colonie însemnătoară de la Făgărașu în pământulu Romăniei, iare pe la sfârșitulu vecului anu 114 Dragoșu vodă din Maramurășu cu altă colonie în Moldova. Locuitorii acestora țere mărturisiau încă din timpuri mai vechie religiunea ortodocsă grecoresăritenă. Ei recunoscură și domnirea împerațiloru bizantini, pănă căndu mai tărziu nefiindu apărați de aceia,jutoare mai aproape și anume moldovenii la poloni, eru muntenii la maghiari. Străbătându turcii totu mai tare încoace, nici ajutoriulu acesta n'a fostu de ajunsu. Romănii însă totu avură curagiu a se lupta mai desu cu turcii, ba unu Mircea-vodă nu se mulțămi, că curăți pe turci din pământulu Romăniei; elu străbătu ca învingătoriu în năuntrulu împĕrăției osmane, însă tocma prin aceasta turcii și siliră pe Romăniă a se închina sultanului, încătu pe la anulu 1391 Romănia figureză ca o provinciă tributariă porții. Desele încercări de a scăpa de jugulu turcescu pe de o parte de-i udu foculu și bărbăția romăniloru subt principii naționali, însă pe de alta aspreau totu mai tare sortea loru, treprinsă de romănii munteni în contra turcilor. Orestoală înla anulu 1416 a îndemnatu pe turci ca să zidescă fortăreața Giurgiului, pe care o nimiciră rușii la anulu 1829. După lupta cea nefericită a unguriloru cu turcii la Varna, își luară românii totă nădejdea dela ajutoriulu maghiariloru. Nimicu însă n'a sfășietu atătu de tare comunile interese ce le aveu romănii de o potrivă cu magiarii în contra turciloru, ca deosebirea cu religiunea, ținănduse romănii de biserica răsăriteană, eru ungurii și polonii de cea apuseană. (va urma). Nota colectivă a conferinței vieneze nu s'a slobozitu la aceste, ba din contră în cunoscutulu protocolu din 5 Decem. e. n. care este subefisu de cele patru poteri, se află posițiunea. Sentimentele ce le a arătatu pofta în vremea negoțiațiuniloru din urmă arată, cum că ea aru fi gată a recunoaște toate alesele de toarie, la care s'a oblegatu prin tractare și în acesta mesură a drepturiloru ei suverane se poarte socotelă pentru interesele Maiestatei sele împeratului Rusiei, pentru cultulu lui, care este alu lui și alu mulțimei ponoreloru lui.” Conferința între protocolulu vienezu, și între instrucțiunele poteriloru apusene, în cătu aceste s'au făcutu cunoscute este următoaria: Protocolulu vienezu se mișcă în marginile tractateloru ce constau, proiectele de înpălțuire ale poteriloru apusene au adoptatu idea, cușcă tractatele prin resboiu sau stineu, și pentru aceea aru pote să se revizuiască. Protocolulu vienezu vrea să închie pe părțile vrăjmașe cu bunele serviție însă nice decum nu eschide potința, ca Sultanulu și Țarulu să încheia pace la olaltă de dreptulu, ci acesta mai tare o înainteze fiindu că primește a ordina preliminariele, instrucțiunele ale poteriloru apusene din contră vrea să vadă încheiată pacea subt auspițiele tuturoru poteriloru mari. Fiindu dată că poarta a datu învoirea ei pentru proiectele poteriloru apusene vine întrebarea, că ce se va face die protocolulu vienezu și din nota colectivă vieneză, care la acesti toate nu contrazice a cărei spiritu însă de bună semă celu puținu după înțelesulu și intențiunea ambeloru poteri germane, este cu totulu altulu? Representatoru ambasadorii poteriloru apusene carii cu o netăgăduită îndestulare de sine asupra succesulu a loru de locu au înștiințatu la Parisu și Londra buna voință a porții, acuma poza vieneză? Asupra acestoru întrebări ne dă deslucire destulă gazeta prusiană „neie Zeitung” care în privința Rusiei este bine informată acesta vorbește întreba acesta asta: Noi auzimu că comunele proiecte de înpăduire, care se cuprindu în așia numita notă vieneză din 5 Decem, nu s'au representatu în Contantinopole! însă ambasadorii aceloru patru poteri în Constantinopole au datu porții o notă ce s'a conceputu de comunucarea întru totu erăși are cuprinsulu notei vieneze, însă mai cuprinde și alte disposițiuni mai departe pentru portă favoritorie.” De vomu privi mai departe și căutară a- și aceasta a o face de unu tractatu europeanu. Monarhia Austriacă. Transilvania. Sibiiu măna acesta, 1 Ianuariu. Din toate gazetele, ce ne veniră în septese vede pretutindene o îngrijire pentru turburarea