Telegraful Roman, 1854 (Anul 2, nr. 1-80)

1854-09-15 / nr. 73

289­­­­ cănd omulu să fiă în stare a dviță despre starea sa, afla vr'o știință vrednică de cre­­poată străplănta la următorii sei, care să o Nimicu nu putem noi deduce aici din hrisove scrise, rulu nostru este și remăne numai singura natură a omului, ci isva­ Prin urmare n'avemu nice unu dreptu să zică Ferguson prin scrierea cu litere, a zice, că omenii cei dinteiu au trăit numai statulu naturei, căci poterile cele sufletești tocma așa au lucratu și în ei, îndemnândui spre desvoltare, cum lucră și în noi astăzi, nelăsândune a­semănea în nelucra­­re sufletescă, va avu totă dreptatea a zice, cum că toate împregiurările în care se află omulu sănt resul­­tatulu naturei lui. Aceea o recunoașem, cum că la începutu omulu se afla în­­tr'o stare atăt de apusă, în­căt nu se ște folosi nici măcar de organulu limbei sale. Trebuințele lui se mărginea întocma ca și ideele lui numai pe lăngă cele neapăratu de lipsă. Elu mân­­ca și dormia. Deșteptarea lui nu avea altu scopu, de căt a'și căuta iarăși intremântulu seu cuviinciosu. Și deosebirea între elu și seră stătea numai întru aceea, că în elu dormit au di­­spusețiuni mai înalte sufletești, de­și elu acele încă nu le cu­­noașc nici că visa despre ele. Pământulu poto mulțămi cu înlesnire trebuințele omului, căci elu anevoiă avea lipsă de ceva mai multu decăt o seară de mă­­rimea lui. De o grădină frumoasă, înzestrată cu toate cele de lipsă anevoiă poate avea elu vreo trebuință. Natura pământului în Asia unde a fostu legănulu omenirei, este astfel cu în­căt omulu peste totu loculu află păduri de pomii cu fruptele cele mai a­rse, de planta, care la noi nu vegeteză nici chiaru în paturi calde. Pășirea omului din acestu statu a trebuitu să urmeză cu înce­­lulu ear' nu deodată și pe neașteptate, adecă în aceea mesură, în care poterile lui spirituali au începutu a se desfășura totu mai tare. Ori și cum pasulu acesta trebue privitu ca unu triumfu alu naturei omenești asupra naturei lui aminali, ca celu dinteiu triumfu alu liberei desvoltări ce o făcu spiritulu omenescu asupra vieții fisice, ce urma după instinctu. Pasulu celu giganticu, care au făcu omulu îndată la începutu pentru nobilizarea și înălțarea întregului genu omenescu, a fost formarea de sunete și cuvinte, adecă formarea limbei. Conștiința dormita încă în elu, elu începu a băga de semă, a asemna și a jude­­ca. Lucrulu ce l'a vezutu mai de multe ori, acum începu alu cunoașe, elu se încearcă a repeți sunetulu celu firescu alu animaleelor, cu acesta deseamnă elu și numește obiectulu, și iată că buzele lui rostesc cuvântulu celu din zelu, va să zică elu 'și a creatu limba cu poterile cele sufletești, care mai nainte zăceu în elu adormite ear' acum începură a se desfășura. Ce pote elu să fie, acum și pentru viitoriu are să fie prin propriele sale poteri; limba n'are să o priviască ca unu daru desevârșitu alu cerului, ci aceea elu singuru 'și a creat'o, va să zică începutulu vorbei este lu­­crulu omenescu. Numai acum începu a lua elu o pusețiune mai măreță peste celelalte făpture necuvântătoarie, peste tote lucrurile căte se află în lume., Deacă vom reprivi la acestu momentu, în care o­­mulu încă nu știea să se folosescă de limba sa, ca de unu organu pentru vorbitu, abea vom fi în stare a ne face o ideă despre ti­­căloșia, în care se afla elu. Selbaticulu celu mai de josu care s'a pututu afla pănă acum, fiind limba articulată încă totu are o stare mai bună decătu omulu nostru, pănă a nu i se deschide orga­­nulu vorbirei. De aci încolo iarăși au tribuitu să treacă multe sute de ani, pănă cănd omulu a învățatu a păstra numirea aceea ce s'a datu mai înteiu cutărui lucru, și pănă cănd să vină omenii în stare a o potea împărtăși aceea altora mai înteiu prin desemnarea lu­­crului întregu, după aceea prin prescurtare, și apoi și mai tărziu prin semne simbolice sau alegorice adecă ieroglifi, și în urmă Aceasta din urmă este una din cele mai faimoase invețiuni ale nemului omenescu. Ce ne pot acum înpe­­deca depărtările locului și ale timpului­ Omului prin aceea­­ și a aflatu înteiulu mijlocu de a vorbi cu poporăle cele mai îndepăr­­tate și cu generațiunile, care se vor naște după mii de ani. Mai nainte însă de a face omulu invențiunea aceasta a tre­­buitu să facă altele prin care­­ și căștigatu o viață mai comodă și mai plăcută. Înteile începuturi de a face îmbrăcăminte, lo­­cum­inte, arme ș. a. l. vezi bine că toate aceste într'o stare foarte simplă și proastă, se țin de epoca acesta. Aflarea metodului de a cultiva pământulu pe dreptu se pune între aflările, care se descoperiră mai tărziu, căci agricultura este unu mijlocu de a deda pe omu la unu locu statornicu, ear' nu de a umbla botele retăcind prin cămpii și păduri. Împreunarea oamenilor singuratici în familie se privește drept începutulu vieții soțiali. Cu încetulu începută oamenii a prețui în­­soțirea mai multor familie. Cu căt o familiă era mai numeroasă, mai vârtosu partea bărbătească, cu atăta luptele ce le aveu omenii atăt cu fearele cele sălbatice căt și cu alți oameni, aveau resul­­tatu mai bunu. Așa pășiră mai întâiu trei, patru, apoi zece și mai multe familie la­olaltă, spre a se ajuta și apăra împrumutu. Din ast­­feliu de însoțiri apoi se formară state întregi. Urmarea acestor însoțiri a fost, că cultura oamenilor a începutu a se desvolta și a se lăți totu mai departe. La luptele ce le aveau oamenii cu fetele și cu alte vițe de oameni resboioși, s'a doveditu, că este multu mai folositoriu, decă ei se vor lupta după o comandă regulată, decăt deacă fiă­ De aceea pre celu ce era mai tare se ștea lupta mai bine și cu mai multă bravură, îlu ase­­seră de căpitanu conducătoriu pănă cănd ține lupta seu bătaia. De aci se vede căt de mărginită era la începutu poterea lui peste ceialalți consoți ai sei.­­ Mai tărziu se conviseră oamenii, cum că fiecare trebue să jertfească ceva din dreptulu seu, ca să se poată asecura drepturile tuturor. Ca să zică aici începură oamenii a se apropie mai tare de formarea statului după ideele noastre. Însă și în soțietățile cele mice ale oamenilor se nășteu certe pentru abuzuri, mai tărziu omoruri și jăfuiri. Deci unu băr­­batu înțeleptu, pățitu din pricina acesta prețuitu și iubitu de că­­tre toți seu de către partea cea mai mare, se alegea de judecă­­toriu, la ale cărui hotăriri se supuneu cu toții. Într'aceea acela încă pote greși după cum aceasta în scurtu se adeveri; elu încă putea fi coprinsu de preiubire sev ură, de poftă de prigonire seu de aviditate;­­ seama că după mortea lui nu se afla altulu, care să ocupe loculu lui cu asemenea înțelep­­ciune, tăriă și nepărtinire. De aici se născu lipsea de nește­legi hotărite, care să îndetoreze pe toți, pe judecătorii întocma ca și pe ceilalți.­­ Ca să zică înainte de a se fi formatu legile, avură oamenii a suferi apăsarea nedreptății și a volniciei, și nu­­mai cu scopu de a scăpa de aceste rele, se întroduseră acele. Însă mai înainte de a fi ajunsu oamenii așa departe cu ace­­stă desvoltare, fenomene din afară cuprinseseră foarte adâncu inima omenească. Înainte omulu nu ție nice de o frică. Acum auziră bubuind tunetulu în căt tremura pământulu subt picioarele lor; tresnetulu celu de focu sfășie copacii cei mai poternici și unu viforu în forma orcanului arunca stâncele cele mai cumplite în vale.­­ Seu că luna, ce se înălța cu lumina cea mai for­­moasă peste deluri, se întuneca deodată, ceea ce'i zicem noi a­­stăzi întunecime de lună. Seu că dimineța se afla căte unu trupu de omu mortu fără mișcare pre pământu.­­ Aici va să zică e­­rau dușmani de aceia, care nu'i putei lovi cu măciuca, nu puteai să te lupți cu ei. Ce era clar­ mai firescu, de căt ca frica și spai­­ma să se lățească între oameni. Așa se spune despre schiți, că ei nu se temea de locu de Alecsandru celu mare din Machedonia, se temea însă, că o dată se va resturna cerulu peste ei ș'ii va nimici. Deci pe dușmanulu ce­lu reu, pe care cu ochii nu'lu poteu vede, care însă după cum arătau faptele lui, era de față, se încercară omenii alu înblănzi mai înteiu prin rugăciuni, apoi și prin jertfirea de lucrurile cele mai bune ce le avea. Iată înce­­putulu unei religiuni crude, ea se născu din frica de demonii cei rei, pe care omulu nici îi putea vedea, nici a'i combate cu arme isice, și a căror măm­ă și întăritare se încercau omenii a o înblănzi prin daruri de bună voie. Pe lângă aceasta mai tărziu s'a deșteptat în omeni și simțe mânturu de mulțămită și recunoștin­­ță pentru binefacerile de le gustau în dar de la mama latură. În astfeliu de împregiurări ce era mai ușoru, de căt ca unu omu din poporu, mai băgătoriu de semă și mai vicleanu de căt ceilalți, care va merge în luptă de capulu seu.­­P

Next