Telegraful Roman, 1856 (Anul 4, nr. 1-102)
1856-09-15 / nr. 73
se 290 le ponderos și de mare însemnătate despre starea Bisericii și a scoalelor și despre cele ce sănt de dorit a se face în privința acestor lucruri, care taie așa adânc în viața poporului. După aceea vorbind despre apatia, ce domnește îndeobște în cele mai multe eparhii se sloboade la spețialități și zice: „Ce poate să facă un singur Episcop adeverează lucrările Episcopului Șaguna. Elei unul dar și vrednic au făcut în Eparhia sa într'un timp forte scurt a Arhipăstoriei sale mai mult, decât au făcut toți Episcopii noștrii de 20 de ani încoacel! Ar zice cineva, că aceasta nu e cu putință; însă astfeliu de îndoială și are temeiurile sale, pentru că, și ceialalți Episcopi au fost și sânt după posiția și dignitatea lor aceea, ce și Episcopul Șaguna, nu sunt însu eimțirile, năzuelele, răcina și activitatea deopotrivă. Înțelepciunea e aici trebuința cea mai mare. Deacă Episcopul Șaguna atâta au făcut pentru Eparhia și poporul său, să ne închipuim, câte ar fi putut face ceialalți Episcopi cu D. Patriaru dinpreună. În sfârșit de ar fi făcut toți laolaltă numai atâta, căt au făcut Episcopul Șaguna singur!” Prină aici Jurnalul Sâârbesc. Noi reproducem aceste nu pentru că doară voim a trimbita în paintea lumii faptele acestui bărbat binemeritat, ce sânt îndeobște cunoscute, nici pentru a convinge pre neprietinii adevărului despre a lor rătăcire, pentru cari toate aceste sânt atâtea săgeți rănitoare de inimă -nu ci numai pentru a da poporului acestei Diecese prilej a vedea cu ochii ceea ce scriu alte Gazete străine despre Arhiereul său, sibiiu 15 Septemvrie. În numărulu 72 al „Telegrafului românu” din 12 Septemvrie am citit o publicație, că a eșit de sub teasc și se afără de vănzare Calendarulu pe anulu 1857, ce s'a tipărit în tipografia diecesană. Precum ne bucurăm de oricare producție literară, ce ese din acest institut de mare însemnătate pentru diecesa noastră, am salutat cu mare multămire și pe acest Calendaru. Noutatea lucrului ne a afțat curiositatea ca vușai decât să'l luăm spre a'l petrece cu citirea, și nu 'lani lăsatu din mâni, decât cu cea mai mare plăcere de a'nu mai lua soră. Materia cea interesantă, ce o cuprinde o carte nu satură curiositatea numai dintr'o dată, ci o trage mai de multe ori ca să întoarcă iar la dânsa. Aceasta s'a întâmplat cu noi, când am văzut și am cighit Calendarulu pe anulu 1857, despre care ne este vorba. A fost totdeauna de idea, că dintre toate cărțile, ce văd lumina prin tipariu nici una nu este așa de populară precum este Calendarulu. Elu nu e plăcut și dorit la toți pentru că se reinoește pe tot apulu, ci pentru că totdeauna aduce ceva nou, curiosu și interesantu. Cu câtă nerăbdare se așteaptă eșirea lui în publicul dovedește mulțimea de exemplare, ce se tipărescu și care se vând înainte de vreme. Elu se află în biblioteca învățatului, ca și pe masa celui ce abia știe ceti, căci trebuința lui o cunoaște atât rogatulu cât mi săraculu, căruia abia îi prisosesc creițarii, cu care flu cumpără. Când Călindarulu este o carte așa de populară, câte cunoștinți și învățături folositoare nu se pot strecura prin trânsulu la poporu mai cu siguranță, decât prin volumuri groase și neînțelese! Calendarulu''și a luat numele dela”,Satendae” sau dela cele dintâiu zile ale lunilor la Romani. Ar greși însă cineva când ar crede, că Calendarul n'ar fi fost întrebuințat și de alte popoare precum Aesiriani, Egipteni, Greci și alți cu mult mai vechi decăt Romanii. Înainte de aflarea Tipografiei Calendarele se scria cu mâna și cu aceasta se îndeletnicea mai cu seamă călugării de prin mânăstiri. Deodată cu arta tipografică desvoltânduse științele, se desăvărși și forma Calendarului. Gustulu și trebuința a conlucrat spre a face această carte tot mai plăcută și mai interesantă. Astăzi se află Calendare pe o sută, pe 50 sau pe mai puțini ani, dar cele mai obicinuite sânt cele ce se tipărescu pe fiecare anu. Poporulu românu abia a începutu a se împărtăși de facerile de bine ale tipariului și îndată și a avut și elu Calendaru în limba sa. Elu n'a avut Universități, Academii, observatorii astronomice, dar a avut totdeauna bărbați zeloși, cari după Calendarele străine a alctuit Calendare românești, înbogățindule cu cunoștințe potrivite pentru Români. Cea mai veche carte de feliulu acesta este Gromovniculu, care neputând îndestula trebuința doritorilor, s'a decopiat de mulți cu mâna după tiparu. Cu îmmulțirea Tipografiilor românești, s'au înmulțit și s'au înfeliurit și Calendarele pentru poporulu românu. Cine nu cunoaște Calendarele, ce s'au tipărit după vremi la Buda, Sibiiu, Brașov și în alte locuri? Sânt mulți Români, cari și astăzi păstrează ca niște cărți scumpe acele călendare pentru istorioarele, anecdotele, poeziile, curiositățile și învățăturile cele folositoare, ce le cuprindea și care totdeauna își au prețulu lor. De când s'a întemeiat Tipografia diecesană din Sibiiu, nu se pot număra facerile de bine, ce a revărsat acest institutu pentru luminarea poporului nostru. O mulțime de cărți pentru neapărata trebuință a bisericilor, pentru învățătura tinerimei și pentru alte trebuințe au văzut lumina. Pe lângă atâtea feliurite cărți nu putea să nu se tipăreasca și Calendarulu, cartea cea mai populară dintre toate. Într'adevăr se apropie începutulu anului al șaselea dacând vedem cu bucurie, că Tipografia diecesană pe tot anul mulțămește așteptarea doritorilor și cu darea la lumină a Calendarului. Pe lângă materia de obște, aceste Calendare au avut totdauna foile sale pline de lucruri solide și învățături practice pentru economie, pentru păstrarea sănătății și pentru alte trebuințe omenești. Spre a se asemăna altor Calendare nu leau lipsit nici materia de petrecere precum istorioare, anecdote și poezii, prin care au putut să desfăteze pe cei ce leau luat în mână. Dar poporulu nostru cu toată mulțimea trebuințelor trupești celu împresoară nu e nicidecum materialistul din natură fiind religiosu, el se occupă foarte mult cu lucrurile sufletești. Toată baza creșterii și a învățăturii lui este religia, și elementulu, în care își petrece viața este Biserica sa. Nimenea nu și poate face merit mai mare înaintea lui decât luminândulu asupra acestor lucruri, întru care elu își privește mântuirea și ce priirea sa. Și cu câtă dreptate! Elu se numește cu fală creștinu; dar pu șie cu încredințare pentru ce și pentru care cuvânt are să'și potrivească viața cu învățăturile celui ce a sădit în inima lui simțulu religiosu și ia dat lui legea cea sfântă a sa. Elu întră în Biserică totdeauna cu cea mai mare sfială, se aftă față la săvârșirea slujbei dumnezeești, privește lucrurile, care împodobescu ceremoniile Bisericești, dar nu cunoaște marea lor cuviință și însemnătate. Dacă numai puțini învățați pot fi porociți, ca prin citirea cărților bisericești și prin studiu îndelungat să ajungă la desevârșita cunoștință a religiei și a Bisericii, ce vom zice despre poporulu care abia știe citi sau care nu e norocit de a fi și atât? Calendarulu nostru pe anulu 1857, despre care ne este vorba, ne face o surprindere mare, când pe lângă celelalte pe aduce și o materie de feliulu acela, de care e însetat poporulu nostru. Aceasta e unu catehismu micu cu întrebări și răspunsuri despre Biserică, despre lucrurile cele sfinte și despre obicinuitele rugăciuni Bisericești. Nu numai noutatea acesti, ci mai cu seamă însemnătatea ei va interesa pe toți din poporulu nostru, carii dorescu a fi creștini în faptă și adevăru. Deslușirea ce se dă despre acele lucruri sfinte va lumina multe minți întunecate și va odihni multe conștiinți bătute de valuri. Acela ce a avut idea acea porecită de a împărtăși poporului nostru niște asemenea învățături a cunoscut foarte bine trebuința lui și a nimerit hrana lui cea sufletească. Nu putem isprăvi fără a trage cu deosebire băgarea de seamă a poporului nostru asupra acestui Calendaru. Nu'i recomandăm din trânsulu ceea ce cu mare înlesnire poate găsi și în alte Calendare, ci dorința noastră este, ca să'i facem cunoscută materia acea nouă și importantă, cu care este îmbogățitu. Credem că oricare creștinu cu simțu religioșu din poporul nostru o va citi cu luare aminte, se va întări și mai multu în credința Bisericii sale și se va umplea de mai multă evlavie către lucrurile cele sfinte. An