Telegraful Roman, 1858 (Anul 6, nr. 1-52)

1858-05-08 / nr. 19

ohiip -­­„PTelegraful ese odată pe sep­e­­mănă: Joia.­­ Prenumerațiunea se­­ pu­ace în dibiiu la espeditura fo­­iei; pe aseară la C. R. peate, cu bani gata, prin scrisori francate, radresate către espeditură. Pre­­țiul este pe prenumerației pentru Sigilu an 4. fl. m. d­­oar pe v an 2. fl. - Pentru ale Transilvaniei sibin 8. Maiu., 1858. șir pentru provinciele din Monar­­hiă pe un an 5. fl. ear pe o ju­­mătate de anu 2. fl. 30 cr. Pen­­tru prunc. și țeri străine pe anu 9 f. pe /, an 4 fl. 30 cr. m. c.­­ Inseratele se plătescu pen­­tru întâiea oară cu 4. cr. șirul cu litere mici, pentru a doua oră­ cu 3 cr. și pentru a treia repetire cu 2 cr. m. jumătate de celelalte părți Nă 10. AHULU MI.­­ re ce să năzuiască învățătoriul Că­­tră fțtelor ne? înțeleptiunea e covârși­­rea tuturor lucrurilor. Cartea înțel. 7, 20. (După vest șc. austr.) că în zilele noastre ese o mulțime de cărți, care desbat căte odată și lucrurile cele mai mărunte, eară un lucru, care ar trebui Acest lucru este înțelepciuea. Ba mai mi se pare, că se împlinește cu văstul lui la puțini le e cunoscută.” Dar pen­­tru noi oamenii ce ar putea fi oare mai folositoriu, decăt a ne învăța și spori într'ănsa? Eu vorbește de ea Duhul sfănt, și apoi veci între Creștini astfeliți de necunoștință și răceală în privința eii! Au doară pricina cestei din urmă să ar trebui să ne rușinăm de fie aceea, că o țin oamenii de prea înnaltă și ne­­ajunsă? Dar Grecii și Romanii atunci cei păgăni, carii nu numai că au crezut a se putea ajunge la ea, ci au și ajuns mai mult ori mai puțin. Dar într'adever deacă vom, ca ceva să pe fie cu neputință, să credem numai tare, că ne e, și apoi ne va și fi. Cre­­zând astfel cu, ce ne va ajuta apoi, a cunoaște, că He, fiiul lui Dzeu, este izvorul înțelepciunei? Căci dănsul au pu pe chiemă săi urmăm, fără nici o deosebire? Și apoi cel mai înțelept potea oa­­re să ceară dela noi ceva cu reputință? Deci da­­ră e fără 'ndoeală, că a ajunge la înțelepciune, a ne face înțelepți, stă în puterea noastră, și toți, căți ne numim Creștini, ar trebui să năzuim cel puțin cătră aceasta. Toți, bogați și săraci, mari și mici, învățați și ne'nvățați!­­ Dar noi să vedem aci cu deosebire, pentru ce să năzuiască și învățătoriul cătră înțelepciune? Împrejurul unui învățătoriu bătrân înțe­­lept ședeau odinioară mai mulți învățăcei legoși de știință, și unul dintre dănșii, care'și alese­­se chiemarea de învățătoriu sătesc, nu puse între­­barea: „Bine e, ca să'și însușească învățătoriul și filosofie?”­­­­„Negreșit,” respinse bătrănul, „și încă aceea, carea de altmintrelea se chiamă înțelep­­ciune.” Această părere o am și noi, dem, că o vom putea jestifica. Înnainte de a o cerca aceasta, să explicăm însă idea, ce o legăm noi de cuvântul înțelep­­ciune. Prin înțelepciune înțelegem cunoștința acelor adeveruri, prin care se sporește virtutea și fericirea. Din esplicarea aceasta a cuvăntului încă se vede împortanța lucrului pentru învățătoriul, care tocmai trebuie să fie lău­toriu al altorfeliu de adeveruri. Dar pentru de a dovedi lucrul mai bine, să luăm aci numai acele adeveruri, care sunt mai însemnate pentru învățătoriul. 1. Sănt dară adevărurile religiei creștinești, dogmatica și morala eii, care se țin de înțelep­­ciunea cea deplin. 2. Toate adeverurile, care ne fac cunoscuți cu prețul, ce­ l au pentru adeverata voastră N dire bunurile pământești. 3. Toate adeverurile, cari ne dau deslușiri despre om, despre puterile, aplecările și lucră­­rile lui. cpi­teo 4. În spărșigr acele adeveruri, care ne spun, care scopuri morale bune să ne nevoim a le ajun­­ge în feliuritele relații ale vieții, dimpreună cu mijloacele, pri­n care să le ajungem mai cu si­­guranță. Din cele zise urmează, că înțelepciunea în înțelesul acesta d­e ce om de om­ și ce etare o poate ajunge pănă la un grad, dar urmează și a­­ceea, că dănsa nu pentru toți va fi tot aceeași. Tocmai pentru aceea în dănsa este și crescămănt, căci cu cât mai multe adeveriri de feliul numit cunoaște cineva. Și aceea se poate zice, că această în­­țelepciune este oare­cum un soare, într'a chirui lumină limpede toate lucruriie se cunosc bine și i se 'ngrebuințează după vrednicie pentru ajungerea celui mai întalt și din urmă scop: a fericirei pri­­recipice și prin aceasta a (Va urma). ștești vremelpice și preamărirei lui Dzeu. Despre apărarea pădurilor. (Urmare și încheiere). Spre păstrarea prețiosului bin e de lipsă a­­șadară: 1. A împiedeca înnainte toată apucarea stră­­ină prin ținerea în rând a linielor de margine (mai cu seamă prin brezde) și prin depărtarea tim­­purie a lucrurilor înșelătoare (tăiarea ierbii, ce se mărginește cu iazuri străine), și a sevărși mai cu seamă pe acele părți de pădure, în privința cărora ar fi de temut pretensii dela vr'un vecin scau de la ori și cine, care sur­ținea îndreptățit, fapte hotărâte ale dreptului de proprietate în­­naintea unor mărturii (tăieri de lemne, culturi și vânzări de lemne). 2. Apucarea de stăpănire, găsită în însuș faptă, are a se împiedeca, d­acă nu se poate alt­­mintrelea, și cu puterea. Puterea însă trebuie întrebuințată numai, ca să împiedece lățirea apucării de stăpănire vecine, fară nu pentru reocuparea stăpănirei usurpate. Din contră 3. Apucări mici de stăpănire între vecini, care s'au descoperit numai după săvârșirea lor, prin urmare în faptă s'au întâmplat, prin apucă­­turi știute ale dreptului de proprietate se vor po­­zădărnici mai adeseori.­­ Prin călcarea jos a brezdelor arate, prin reașezarea semnelor în locul lor cel adevărat, luarea lemnelor obo­­râte, a ierburilor tăiate, strămutarea căii și că­­rării ș. a. - fiindcă vecinul, știinduse vinovat, nu va începe lespe proces,­­ în cele mai multe întămplări pre varicațiele de feliul acesta iar s'ar putea îndrepta fără pășirea la mijloc a dregăto­­rielor. Numai să se păzească, ca să nu se între­­buințeze putere ori vicleșug, căci acelea după car­­tea n­v. 1. 344 nu aduc la stăpănire dreaptă, ci La astfeliu de întâmplări­­ mai cu seama la locuri și margini de pădure mai mari, mai însem­­nate,­­unde răpirea proprietății ou vizită numai după săvârșirea faptei și unde nu v e piejde, că proprietatea răpită se va putea recăștiga prin vre­­unul din aretatele mijloace, în 30, zile după bă­­garea de seamă a prevaricării trebuie derut ajuto­­riu jute tătoresc, spre a se face părtaș de pro­­cedura (sumarică) a conturbării proprietății, față cu obicinuitul proces îndelungat. Ord. Împăr. din 27. Octom. 1849., Nr. 12 a fost l. împ. s. c. 4., JHKHUIII secțiune a procedurei civile - 4. dealu, Ungaria etc. Însemnătatea susținerii proprietății reale (factice) e recunoscută, e simțită prea de obște. Nu­­mai proprietatea factică dă averii prețu și folosu, decăzu să nu se prețuiască aceasta de ajuns. CU căt geuterea etatului ori Cu atăta e mai mare arețul acestei stăpâniri factice, ce stăpănire­ factică o apăra sedește păn' atunci, ca dreaptă, pănă cănd nu de­­altul înaintea judecății, că are drept mai mult, cu cât mai încolo lege; ori­cărui stă­­pân nu concede a­ și apăra proprietatea sa înconțro ori­cui cerând lipea ști cu puterea în contra puterii, adecă prin apărarea de nevoie, și cu cât dovedirea chiar și a unui drept mai tare de stăpănire nu e numai cu formalități multe, ci și adeseori anevoiă pentru aceea, căci stăănul fac­­tic nu se poate sili, a-și arăta titlul dreptului său, prin urmare toată greutatea dovezilor cade asupra aceluia, care pretinde dreptul cel mai ma­­re, și legea la întâmplări de îndoială decide tot în favorul stăpănului facticv. Înțeleapta legislație prin această lege prea potrivită timpului a recunoașterii posesiunei factice fără ștergerea pretensielor drepte la dănsa, au anucat înnainte la nenumerate îndoieli, con­­fusii și pretensii fără teme u și măsură, au în­­cuiat ușa iubirei de cerți și sfecle și ea numai au dat proprietății basa unei posesiuni solide.­­­­Trupuri crescute pe mezuină numai după con­­țelegerea comună a amânduror vecinilor se pot fo­­losi. C. l. țiv. .. 421. Pentru că a stăpănului moșiei este tot locul de aer și de pămănt, ce se trage dela mezuina lui verticala în sus și în jos, pentru aceea coroana și rădăcina, care ajung în aerul s­au pământul lui, fără de a mai întreba pre vecinul său, se poate tracta (tăia) după plac. C­­l. iiv. 422. Prin aceasta și vecinului i se curmă unul din prilejurile cele înșelătoare, care l-ar putea a­­măgi la cercări prevaricante. Monarhia Austriacă. Austria. Vienna. Emisul Ministrului c. r. de finanțe din 30 Aprilie c. n. 1858, pentru întreaga Îm­­părăție, prin care se hotărește strângerea mai multor monete și bani mărunți. Întru urmarea prea înaltei patente din 27 Aprilie c. n. 1858, (Nr. 63 a. l.'.) se aduc urmă­­toarele la cunoștință obștească: 1. Următorii bani de argint și mărunți, de­­la sfârșitul lui Octomvrie încolo a. c. nu vor mai umbla. E un ce vrednic­ire adâncă, numele ei­, să tragă Sirah, de tănguire, însă de tângu­­atențiunea noastră, tot cu vederea, ce zice: „Învățătura înțelepciiunei, me mir, cănd cetesc în se trece ”. Scriptură, mai să de ca și mult ce laude și cre­­nea lui. tea­cu atăta e șai mare înțelepciu- potg trage și pedepse după sine.

Next