Telegraful Roman, 1860 (Anul 8, nr. 1-52)

1860-05-26 / nr. 21

82 voltărei loru organice. tru cuvintele de antipatiă, zisu aceea, e, că în sistemu D-lui și s'a părutu a fi representatu prea multu trecutulu și avea puținu presintele limbei, cu deosebire fonetica, bună - rea, cum nu o are poporul, carea în toate limbile e unu factoru foarte însemnatu alu de- Încătu în urmă pen­­rea voință, împun­­geri, ș. c., acelea se suferu lespe­dela unul ca co­­resp. din Nrii 13 și 14 ai Gazetei, earu de acolo, de unde au venitu în Nrii 18 și 19 ai foii, credu­ că eramu îndreptățitu a nu le aștepta, pentrucă nu le amu meritatu. ”) Z. Boiu. Ungarial. Foia bisericească și școlară pro­­testantă, se declară despre prea 'nalta scrisoare de mănă împărătească, din 15 Moiu, prin care s'a modificatu patenta protestanțiloru (din 1 Sep­­temvrie ), întră altele­­ în chipulu urmă­­toriu: „Noi amu oi ne­drepți, dacă în graționsa scri­­soare de mănă îndreptată cătră Comand­entele general de țară de Benedec, din 15 Maiu, n'ama saluta cu mulțămire acea dispusăciune părin­­tească, prin vare Maestatea Sa revoacă ordină­­ciunile de mai nainte, date cu cea mai curată ten­­dință, însă privite cu spaimă din partea Biseri­­cei, și prin regritatea care s'a înduratu a esprima apoi în­­și chivernisirea Bisericei de sine. A săltatu inimile noastre de bucurie, înțălegăndu că de aci în­ainte adunările autonoame atătu în cercurile cătu și în districtele bisericești, ba chiaru și conferințele biseri­cești provințiale sănt concesse reformațiloru, cătu și adunările ge­­nerale la cei de confesiunea ausburghică, și se potu țânca fără de cea mai mică piedecă, rămă­­năndu liberă alegerea de curatori districtuali, inspectori și superintendenți; daru ce face cununa întregului, este, că bărbațiloru acelora, carii au fostu judecați la pedeapsă prin autoritățile tribunale din causa întroducerei antentei din fiene ertatu a observa nu e alu redacției precum se pare Dlui corespondinte, ci al nostru, multu, cu câtu Dl. Boiu nu a lucratu după ci s'a subscrisu numele ca un t'năru înfocatu pen­­solidă a națiunei sale, căndu iarăși cătră tineri, și în care nu amu văzutu nici a vorbitu o bat­­jocoră, ci o critică aspră a unui tinăru, făcută al­­acestu articulu poate da ansă la o polemică sănătoasă , amu încunoștințatu, că colonele jur­­nalului nostru săntu deschise la ori­cine, care avu­­ se scrie ceva în obiectul acesta. Trăbue dară să ne pară tare rău, că Dl. Corespondinte pomenitu ne împută cri­­me de care noue nu nea plesnitu prin capu, alergându la a le descărca asupra noastră, și nu­ lu price­­pem ce vrea să zică cu pasagiul acela: „ba nu avură milă încă nici din partea Telegrafului rom, unde lucră precum știmu și măni sfințite.” Ori ce vomu zice la aceasta, dovada e vie că noi încă nu săntemu matori a auzi adevărul, căci ori ce se scrie asupra lucrului dacă nu e cu laudă și pe placu, precum amu fostu cam dedați, delocu se împute hlănia, ș'apoi trecem la personalități și ne descărcămu în ca­­pul recensentului și a altora carii ni se paru că stau mai aproape de ele, cu invective mărșave, veninoase, vătăunătoare de demnitatea personală. Căzu­țâne de manuscrisul anonimu, putemu asigura pe Dl. Corespondinte, că numai din articulul seu din Ga­­zetă, și dintr'o scrisoare privată amu auzitu și noi, și Dl. Boiu de elu, și de aceea nici nu amu putut avea vre­un comerțu cu autorul lui. R. 1 Septemvrie 1859, li sau ertatu pedeapea otă­ O tendință părintească privimu noi și în esprimarea acei prea 'nalte voințe, ca toți aceiia carii au aflatu acuma după ordinăciunile de bine a se organisa pănă prea în nalte, dage mai din nainte, să rămăe în starea loru de față, și să nu fie conturbați în essecutarea intențiunei loru.”. Înspărșitu scrie foia pomenită: „orațilorui una și aceeași datorință sfăntă ne leagă pre toți de Biserica în care trăimu, de legea la care o mu­­oținere la olaltă solidă curgu preste noi, ajunsu prin părinții noștrii, care ne garantează tesaurul noostru pe carele avemu alu apăra cu cea mai mare scumpătate. Bunuri spețiale, că­­știgate, fie acolea încă odată pe atăta de mari, nu potu precumpăni pre aceli binecuvăntări, care din Unu lucru mare stă astăzi înnaintea noastră, unu lu­­cru, la care are a se lua în considerațiune nă­­zuința cea mai serioasă a bisericei întregi. Să nu uitămu trecutul, și să ne ajugămu unii pe alți de toate părțile spre ajunțerea scopului comunu. Atuncea­­ și numai atunci se va pogori binecuvănta­­rea lui Dumnezeu preste noi.” Principatele dumnărene. Dela Constantinopol se scrie Dămboviței, vă Turcii aru fi pretinsu că Domnitorulu căndu se va înfățișa la Sultanul, după protocoale, să poarte fes și papuci cumu a făcutu cei alți Domni romăni dela regulamentu. Domnitorul a protestat prin trimisul său de la Constantinopol la puteri. D. Tuvenel a cerutu de la Turci să nu mai pre­viză de la Domnul actual aceasta. Ambasadorul En­­gh­terei s'a unitu cu al Franției și plăcerea Dom­­nitorului s'a împlinitu. Astfelu Domnitorul se sa înfățișa în costum de cavaler ce purtau Domnii romăni în secolul alu 16-lea, încănecau și mergeau la bătălie, pe căndu Domnii Se scrie încă cuă dacă în acestu momentu Domnitorul aru porni la Constantinopol multe și folositoare lucruri pentru țară s'er dobăndi. Turcii ru gătescu o prii­­mire asemenea celii ce s'au făcutu vice regelui Eghiptului Mehemet Ali. Uan Saraiu pe Bosforu, acela ce este destinatu pentru priimirea princiloru de sănpe regal, este destinatu pentru alesulu ro­­măniloru. Lucrările din întru nu sântu de mare im­­portanță. Camera Llegislativă din București s'a ocupatu în mai multe ședințe trecute, de adăo­­girea în Regulamentulu său, a unei penalități ce line aplicată depu­tațiloru carii nu vinu regulatu la lucrările sale, cu desființarea degradatoarei pedepse a bătăei, cerăndu totu d'odată dela mi­­nisteriu, a'i înfățișa unu asped­u de lege, pen­­tru desființarea și înlocuirea acestei rușinoase pedepse, prin amendă și arestare; în fine, a cerutu Ministerului să'i înfățișeze și budgetele, și ministerulu a refuzatu declarăndu, că a de­­giudatu ră­­spunsul Daru dacă din nescai împrejurări nepro­­misionatu și nu le poate înfățișa, văzute, demisiunea ministerului nu se va priimi nici peste zece ani, trebue oare ca și lucrările să stea ne­locu? Apoi unde mergemu cu asemenea pretediie? La peire negreșitu! Și mulțumită ace­­lora ce preparu astă peire! D. V. Alecsandri, nemulțumitu că țara­­ la alesu numai deputatu, se leapădă de această mi­­siune, dupe care, suntemu siguri că a alergatu foarte multu. Nimicu nu e mai tristu de­câtu astă retragere. Țara are trebuință de brațe, și bra- În Camera din Moldova, ministrulu Co­­gălniceanu, a înfățișatu programa liniei de con­­duită ce are a urma în administrarea țării, spe­­rămu, că pe curăndu vomu publica și noi în în­­tregulu ei, această profesiune de credință a mi­­nisterului de peste Milcova. S'a­u mai ocupatu camera din Moldova, de che­­stiunea pedepsirei ministeriului căzutu. (Otărârea camerei legislative din Moldova, în privința acusației și a pedepsirei ministeriului căzutu o împărtășește Naționalulu în întreaga sa estensiune.) Camera din Moldova au adresatu ca discureu la cuvăntul tronului acestea: Prea înălțage Doamne! Adunarea electivă a Moldovei au salutatu cu vie bucurie ve­­nirea Înălțimei Tale în mijlocul ei spre a inaugura în persoană n­oua legislatură. Bucuria noastră au fostu cu atăta mai p­are, cu cătu sun­­temu convinși că nimica nu poate restrănge mai multu legăturile între țară și alesul ei, nimica nu poate întemeia mai multu buna înțelegere în­­tre puterile Statului, nimica nu poate întări în­­crederea poporului în guvernulu său, de cătu re­­spectarea și sincera aplecare a principiilor­ și datineloru sistemului constituțional. Chemați­a representa și dorințele țerei, pot suntemu nea­­păratu daguri de a constata, înainte de toate, că acestu sistemu bine­cuvântat de toate popoarele civilizate, consacratu prin unanimele voturi națio­­nale din 7 și 9 Octomvrie 1857, precum și prin convențiunea Europeană din 7­49 Augustu 1858 au devenitu, în­tocmai ca și Unirea Principatelor într'un singuru Stat, una din cele mai sacre dogme ale religiunei politice a Romăniloru. Recunoa­­șterea votului din 5 și 24 Ianuarie au doveditu și celoru puțini la credință că dreptulu Romă­­niloru de a lucra în puterea autonomii­loru, nu se poate de nega, și că suveranitatea națională înscrisă în tratatul și în convențiunea de la Paris, se recunoaște și în faptele îndeplinite. Ca și Înălțimea Ta simțimu și noi neapărata nevoie și urgență de a vindeca ravele trecutului și suntem adânc convinși, că numai prin multe și neintărziate îmbunătățiri sociale și materiale înființate pe calea legală, vom putea redica nea­­mul romănescu la loculu ce i se cuvine. Manda­­tari ai țerei noi ne cunoaștem datori­a încredința pe Înălțimea Ta, că pe îngărziata realizare a principiilor înscrise în ochiul constituțional ale Principate­lor­ Unite, este unul din obiectele prin­­cipale ale preocupațiunelor­ și dorințelor. Departe de poi cugetarea de a pune în el, con­­testațiune vre­una din prerogativele tronului națio­­nal și constituțional, credem însă că îmal­­imu o sacră datoriă cătră Înălțimea Ta și cătră națiune, arătăndu vă respectuosu, că ori care să fi fostu marea necesitate, disolvarea Adunărei trecute tocmai în zioa deschideri ei, nu numai s'a privit ca contra condițiuniloru unui guvernu cu re­­gim parlamentaru, dară au avutu și de efect în­­tărzierea reformăriloru neapărate, reclactate de articolul 46 alu convențiunei și așteptate cu nerăbdare de cătră întreaga pațiune. Dorindu a recăștiga timpulu perdutu și totu odată pătrunși de mărirea chemării noastre precumu și de respun­­derea unită cu ea, noi vomu închina cercetării proecteloru de reorganisare, care ni se voru su­­pune pe calea însemnată prin convențiune, cea mai serioasă luare aminte, cea mai serioasă ac­­eotu odată încredințăm pe Înălțimea Ta, că de la 5 și­tivitate și celu mai sinceru concursu.­rătă, tre țele fugu de dânsa! Fiva oare frica de muncă, 24 Ianuarie, noi nu avem, nici putemu avea altă vare silește pe D. Alesandri să părăsească u­u privire de cătu aceea de a lucra în strănnă unire mandatu atâtu de onorabilu? Noi credemu că pu. - Înălțimea Ta, la întemeerea Guvernului con- ”) Dacă ne am­ erta stările împrejuru și amu aefla o estin­­dere mai mare a coloane­loru jurnalului nostru, atunci amu fi în stare să dovedim, că niciun articul din cele eșite în con­­tra recensiunei Domnului Boiu, făcute asupra „Muguriloru,” nu a resturnatu întru nimica argumentele aduse de acestu tinăru de mare speranță, nu putem însă totuși trece cu vederea invectiva, care se face acestei redacții într'un ar­­ticul din Arad, în anii 13­44 a „Gazetei Transilvaniei,” unde întră altele se zice: „onorata redacțiune a Telegr. rom. se vede foei se,” a fi acceptatu cu plăcere în bvaji sale, această batjocoră asupra tinerimerei atin­­­­și mai josu: „săi împărtășească critica, fie și cu baterea de jocu despre alții.”­­ Noi cunoaștemu pre Dl. Boiu, ca pre un tinăru raru în portarea sa morală­ și în agonisirea științeloru diferite, și de aceea amu primit o spunemu curatu cu plăcere articulul lui în colonele Te­­legrafului romănu, care totu tineri păzindu însă că alte jurnale cu atâta mai perdea­­tru o propășire

Next