Telegraful Roman, 1865 (Anul 13, nr. 1-102)
1865-01-03 / nr. 1
capu vechiutu alu bisericei (prin Carea firesce intielege numai cea romano-catolica) sî sta mai presusu de tóta poterea lumésca. Potestatea lumésca, a regiloru si principilor, de tóta numirea, are independintia in cele lumesci, dar la casuri de transgres" si uni cade sub judecat’a Papei. Teocrati’a papala nu cunosce preste sine iar pre Domnedieu sî legea lui. Principii pamentesci priimescu întărirea sî consacrarea loru prin poterea bisericésca, adica prin Pap’a; intre ei, cari au primitu poterea, sî intre Domnedieu, care si-a datu poterea, sta la mijlocu cu mijlocitóre biseric’a, sî anume capulu eu celu vediutu, Papa. Pap’a dar, după acesta sistema, este singurulu domnu absolutu pe pamentu, sî biseric’a romano-cat.cu numire nepropria: biseric’a catolica este unica biserica mantuitore. Din positiunea de dependintia, in carea se afla domnitorii lumesci fatia cu scaunuli papatu , resulta apoi de sine, ca, precum acest’a a consacratu, ba a daruitu celor’a poterea, asia si o pótera* lua , prin urmare apoi la astfelu de casuri inceleza de sine pastorinti’a suditiloru de a fi credincioși capilorii lor politici.— Ca sa se póta realise aceste idei, si cu tóta poterea bisericesca sa se póta concentra in Roma sî de aici sa póta întinde bratiele sele cu înlesnire preste totupamentulu, Gregoriu a suspendatu pre toti membrii clerului, cari-si priimisera asiediarea sî întărirea in vre-unu oficiu bisericescu dela vreunu mirenu, fia chiaru si regintele tierei, a caterisitu pre toti lumenii, cari se amestecaseră in afacerile bisericesc), in fine a ’ntrodusu cu staruintia de feru celibatulu (necasatori’a) preotîloru ca lege generala. Aceste principie sî aceste mesuri, escalabile, ba pate sî trebuincióse intr’unu tempu, candu poporele Europei apusene erau in stadiulu princiei politice sî religionarie, Pius IX. cerca acum prin enciclic’a sea din 8 Decembre a le renunia. Dar intre Gregoriu VII. sî Pius IX., intre atunci si acum s’au stracuratu 8 vecuri pline de invetiatura sî esperiintia. Ióte popórele .Europei fara esceptiune au trecutu de atunci pân acum printr’o scóla lunga sî seriósa , sî resultatulu studieloru din acésta scóla este starea de a stadi a culturei intelectuale, religionarie sî morale a popóreloru. Inquisitiunile cele crâncene din seculii 11, 12, 13, sî 14, ce prin Spani’a sî Franci’a, dai sî pe airca, puneau sub sî mii de presumtivi „vrăjitori,, sî „eretici“ pe rugurile aprinse, n’au esuperatu, lar pe unu momentu sî,mai multu numai la părere, domnirea sî unitatea cea silita a Mseire! ,immai^aittidCg4Me]5^FeliS1>PArJ„î^Qa «mS'Lr -«e vieți omenesci, nu potura impedecâ, a nu se forma biserici noue independinti de cea rom.cat. si a nu se desface decât la Rom’a sute de millione de creștini; încercările de uniuni cu biseric’a resariténa mai n’au avutu altu resultatu, decâtu au desbinatu câte-va popore ale bisericei resaritene in câte dóue castre dusmanesci, care in trista reciprocitate se sfasîau sî parte se sfasîa inca unele pre altele sî se impedecau sî se impedecâ in ori ce progresu. Sî astfelu dar încordările Papiloru din evulu mediu : de a produce o unitate visibila a bisericei, carea sa se latiasca preste totu pamêntulu sî sa se concentreze in Pap’a din Rom’a, optu sute de ani s’au aretatu nelrupusere,— semnu invederatu, ca ele nu consuna pe deplinu nici cu natur’a omenésca, ce tinde neconteniții sî nc’mpedenatu câtra desvoltare mai departe si totu mai departe, nici cu spiritulu religiunei crestinesci, carea este religiunea libertății sî a carității. Nu ne ajunge spatiulu, pentru le aespune aici pe rendu cele 80 puncte ale enciclicei, prin cari combate 80 „retaciri“ ale tempuriloru moderne; pentru noi ca fii ai bisericei resaritene este de ajunsu, asei de nou, sî inca tocmai din gur a capului bisericei romano-catolice, ca acesta biserica combate cu o retacire, ca o cresia, recunoscerea in statu sî a altoru biserici, afara de cea rom. catolica, (punctulu 77 din enciclica) va sa dîca denoga altoru biserici dreptulu de a esiste cu societăți indreptatite, combate cu o retacire, ca „apostatîloru“ (adica tuturoru orientaliloru , protestantîloru, reformatîloru, anglicaniloru, unitariloru etc. etc.) li se concede libertatea religionaria (punctulu 78); combate că o retacire, ca libertatea credintiei este de lipsa spre intarirea moralei crestinesci, (punctulu 79); combate in fine ca o retacire , ca Pap’a din Rom a se póte impaca sî trebuie sa se ’mpace cu progressulu, cu liberalismulu si cu civilisatiunea moderna (punctulu 80). Amu amintitu inadinsu numai punctele ceste din urma, care ne arata positiunea, ce o pretinde pentru sine biseric’a rom. catolica fatia cu alte biserici creștine, sî amu trecutu preste punctele, ce vorbescu despre „retacirile“ in privinti’a bisericei si a drepturiloru eii, despre positiunea statului fatia cu biseric’a, despre moral’a firesca si crestinésca , despre casatori’a crestinésca s a, ca sa nu devenimi prea lungi cu articululu acest’a jurnalisticu, destulu atât’a, ca biseric’a romano-cationica pretinde pentru sine domnia suprema, netiermurita sî esclusiva. Cum ca insa Pap’a Pius cerca fara dreptu sî fara resultatu, a’ntorce rot’a tempului cu 800 ani indereptu, nu e de lipsa sa alegămu sî sa demonstrâmu noi greco-orientalii, caci s-au demonstrat’o prin cuventu sî fapta, in teoria sî in praga chiaru fiii bisericei catolice, Italienii sî Francesii cu deosebire. Au nu e unu testimoniu elocuinte de neaprobare a enciclicei papale, candu cardinalii ținu convorbiri sî conferintie cu prinții familiei regesei italiane, — ai acelei familii, carea este mimic’a declarata a poterei lumesci a Papei, si carea tocmai pentru acést’a este pusa sub caterisirea papala ? Au nu este unu votu grandiosu de reprobare, candu regimulu francesu opresee prin cerculariu ministerialii publicarea eii ? Candu Archiepiscopulu Parisului capulu bisericei galicane, se’nvoiesce cu acésta oprela ? Candu’renumitulu istoricu sî barbatu de statu Thiers, unu amicu atâtu de fublu alu scaunului papalu, care sî acum tocmai se pregatiu a apera poterea lui lumescu contr’a numerosîloru lui uimici, marturisesce, ca enciclic’a i-a luatu tóte argumentele, cu cari voia sa apere papismulu ? Au nu este unu documentu de nepriimire candu regimulu austriacu in acelesi momente, in cari enciclic’a papala colinda tóte tierile, infiintieza o metropolia româna, sî de pe biseric’a orientala sa nedemn’a numire de „neunita“ data de inimici poleclitori, sî-i recunosce numirea mai propria de greco-orientala ? Este unu ce tristu sî deplorabilu, trebuie sa marturisimu, ca enciclic’a vine a arunca zeciunele discordiei religionarie intre popórele creștine, dar e unu ce imbucuratoriu, e unu testimoniu onorificu pentru luminarea vecului nostru, ca sunetele acestea din Rom’a nu alia nici chiaru in lumea catolica resunetele dorite. Cu deosebire e o mângâiere scumpa pentru noi Românii orientali din Austri’a, ca gubernulu nostru de astadi e cu multu mai luminam, mai tolerantu sî mai liberalu, decâtu sa se mai póta pune pe stadiulu acel’a, celu representa enciclic’a papala din 8 Decembre 1864. Sabiiu in 31 Decembre. Dupa cum ne spunu foile magiare , Fipiscopulu titularu din Oradea mare sî regalistu la diet’a tranna , d. Mich. Fogarasy, este denumitu Episcopu romano-catolicu alu Tranniei cu ressedinti’a in Alb’a luli’a. Din Ungari’a se scrie cu unu ce siguru, ca proiectulu de organisatiunea justiției ungare in consiliulu ministriloru nu s’a prifffiíiu. Congressulu serbescu se va conchiamatu pe 5 Febr. Din Banatu. Districtulu Oravizi’a. Spiritulu de etern’a dreptate pronunciatu in decisiunea escelsei cancelarie regesei unguresci din Vienn’a, emanata de curendu , si astediata pe bas’a articolului XX. alu legei din an. 1848 ,prin carea in instanti’a ultima s’au decisu finalminte proprietatea nedisputavera a bisericei de religiunea gr. or. din comunitatea Visagu, in favorulu credintiosiloru eii— au electrisatu fórte plactin tóte clasele locuitoriloru nepartiali, sî repede cu fulgerulu strabatandu tóte unghiurile Comitatului, au petrunsu până in portîle nóstre. Animele infricate s’au incuragiatu, sî libertatea consciintiei s’au reabilitatu; apelâriloru sî persecutî uniloru curmandu-se efectulu intimidatoriu, liniscea, sî pacea comuna s’au restauratu sî adi, multiamita fia Domnului bucuri’a sî îndestularea e generala. Guvernulu Maiestatei Sele c. r. apostolice prin decisiunea acést’a drepta sî in legea positiva fundata au desceptatu simliemintele cele mai vii de nemărginită multiumire sî recunosc intta in spiritele turburate, sî au casiunatu o impressiune minunata de buna la toti locuitorii fara diferintia de religiune sî natîrnalitate, iubitori de adeveru sî dreptate. — Opiniunea publica , — acestu judetiu nepărtinitorul sî necrutiatoriu— carea prin afirmarea tendintiósa, latîta chiaru din partea unoru nechiamati spre acést’a: ca unirea o voiesce insusi Gubernulu, era sedusa pe unu tempu, dar acumu prin învingerea adeverului sî a dreptatii incetandu tóte nelucirile sau convinsu deplinu: ca tóte mișcările sî calamitatîle religionarie n’au fostu alintate dela Guvernu, ci din unic’a funte, la toti de comunu cunoscuta si trage originea. — Nescari venatori de interese egoistice , ajutati sî sprijiniti de asemenea incuragiari, au buitu in mediul oculu turmei paciuite , sî macarca au seceratu putîne resultate, dar s’au opinsitu din respoteri prin felurite mediuló de a seduce poporulu la trecere. Insa bravulu acesta poporu sermanu,— carele prin suferinttele sele seculare s’au intaritu in virtutea stramosiésca, si carui’a avemu adi se multiumimt conservarea natiunalitatii si a limbei nóstre,—nu s’au lesatu a se seduce, ci din contra s’au luptatu opunendu-se tuturoru tentatîuniloru sî neajunsesoru,