Telegrafulu Romanu, 1870 (Anul 18, nr. 1-103)
1870-11-26 / nr. 94
374 si monarabiei austro-unguresci nu i se va putea denega o participare morale deosebita, conformii ponderositatiei obstesci a vocei ei, conforma referintielor ei speciali facia cu desvoltarea bisericei catolice si nu in ultim’a linia conforma relatiunilor a #*• amioabile neconturbatu conservate de facia cu reg ^tyulu italiano. Regimulu c. r. spera a aflăm in 0 • •7'na‘stele delegatiuni aprobarea direptiuniloru politice, de care s’a lienutu in cessiunea ocupatiunei Romei. Elu ’si este consola a nu fi perdutu din vedere nici pre umu momenta interesulu monarchiei sî a fi representatu după putintia in consonantia sî cu interesulu confessionalu alu populatiunei catolice din Austro-Ungaria. Se va încerca a conservă cu tóta ingrijirea si pre viitoriu acésta consonantia sî crede a potea comptu pre consemtiementulu tuturoru, déca e resolutu pre lângă aceea a garantă momentuositatiei politice a Austro-Ungariei, deplin’a autoritate, ce i compete. Sa trecemu deci la cele doue depeste, ce te-a esmisu contele Beust in sfacerea conflictului russo-turcescu. Ambe aceste depeste suntu datate din 16 Noemvre sî adresate ambasadorelui austro-ungurescu in Petropolea. In prim’a depesia scrie contele Beust: Ambasadorele russescu mi-a inmarnatu, nainte de acést’a cu câte-va zile, copi’a unei depeste, ca e ve o alatura aici. Eu m’amu grăbita a o presinta M. Sele imperatului sî regelui, prea înaltului nostru domnu, sî la demind’a M. Sei« ve avisezu a aduce la cunoscinti’a principelui Gonschiacoff urmatórele observations Art. 14 alu tractatului parisianu din 30 Martie 1856 suna : „M. Sea imperatulu tuturoru russiloru sî sultanulu încheia o conventiune, pentru de a prefige numerulu sî marimea nailoru de resbelu, care ei au decisu a intretienea pre roarea nagra. Acesta conventiune e coordinate tractatului dt facia sî are aceeasi potere sî valore, că cându au formă o parte integriere din acelu tractatu. Ea nu se póte deci nici modifică, nici anulă fara consimtietientulu subsemnatiloru tractatului de facia. Paragrafulu ultimii alu acestui art. capita o insemnetate deosebita prin espressiunile sele jositive, adaugendu espresu sî esceptionalmite o sipulatiune, care s'a respectatu totudaun a in totu transactiunile internationale. Noi nu putemu deci admite o îndoiala despre valorea absoluta a acestui angajamentu reciprocu, chiaru cându un’a sçu alt’a parte contrabenda saru crede pusa in positiunea, a produce reflessiuni basale contr’a sustienerei vreunei dispositiuni a tractatului acestui’a, despre care a priori s’au contielsu, ca nici cându nu se póte anulă séu modifică, fara consimtiementulu poteriloru care s’au subsemnatu. Nu se plene de lui, a discuta originea seu preliulu unui intre Russi’a si arangiamentu, care nu s’a incheiatu noi, ci care este tuturoru poteriloru mari comunu — —. Causele, care le produce regimulu russescu, pentru de a-si rectifică pasiulu seu unilateralii, suntu departe departe, de a dovedi tienul’a acést’a, ci suntu din contra, apte a confirmă temeinici’a consideratiuniloru, care i se opunu. Mix m’a, care i-a placutu a o adoră, compromite nu numai contractele sustatatore ci si cele din viitoriu------■. Regimulu M. Sele c. r. ap. potu deci inttelege numai cu compătimire durerosc resolutiunea, carea nu o anunciase depesia principelui GortschipCoff si cu care regimulu imperatescu russescu ia asupr’a-si o grea responsabilitate. E imposibila a ne delacea marea nóstra profunda si a nu pretinde atențiunea seriósa a cabinetului imperatescu pentru consecințe unei procedure, care nu numai ca ignoreza unu actu internationalu, pre care s’a subscrisu tóte porcile mari, ci inca se sî ridica ln impregiurari, in care Europa are lipsa mai multu de câtu de alta data de garanție, care le póte oferi spiritulu contracteloru pentru pacea si viitoriulu seu. In a dou’a depesia se pronuneia contele Beust despre obiectulu acest’a in medalii urmatoriu: Nainte de ce mi impartesise ambasadorele russescu circulariulu din 1931 Octombre a, cea care respunserau prin depesi’a suspomenita, mi aretase o depesia a cabinetului seu, care trateza, despre acel’a — si obiectu, si care posede insema caractere mai multu confidentiale. In acesta actu apeleza principele Gottschacoff la semntemintele nóstre de amicitia pentru curtea russesca, sî-si esprima speranti’a, ca vomu fi aplicati la o onjudecare favorabila a resolutiunei lui, a abdice stipulatiuniloru, iare reguleza neutralitatea marei negre, cu atât’a mai multu, cu câtu regimulu c. r. a luatu insusi initiativ’a, in lun’a Ianuariu 1867, la o propunere, carei resultatu aru fi fostu, a liberă Russi’a de restringerile, ce i le impune aceste stipulatiuni. Eu reflectasemu dini Novicovo, ca noi totudeni’a arau doveditu fara îndoiala cea mai vina domnica a consolidă referinttele nóstre facia cu curtea russesca, si ea initiativ’a, la care se provoca principele Gorkchacoío, se póte privi de cea mai eclatanta espressiune a acestei vointte bune din partea nóstra, ca nu mi potu iise ascunde simtiementulu de compătimire, cându mi aducu aminte de pastunu, dispre care e vorb’a sî de primirea cea mai multu de râtu rece, care a intempinatu tocmai la acei’a, carii sa-lu fi acceptatu cu cea mai mare bucuria. Daulu cancelariu nu-si va fi uitându, ca acésta propunere, in locu de a fi aflatu la densulu unu eco siiDraticu, a produsu din partea sea numai critice sî observatiuni imputatóre, pre care noi la acesta locu nu le amu asteptatu. — In fine facusemu dlui Novicow observatiunea, ca propunerea făcută de cabinetulu c. r. nici decum n’a poluiu avea acelea consecuintie periculose, care póte avea pasiunu cabinetului din Petrupolea. Caci cându Russi’a aru fi câstigatu cu consemtiementulu Europei suspinderea oprirei, care-i impedeca desvoltarea poterilorusele maritime pre marea negra, aru fi reprostatu o positiune, ce i se cuvine, fara de a provocă nelinisciri. Astadi iise lucrurile nu mai stau astă. Pasiulu facutu de Russi’a va produce cele mai seriose atitiuri. In Europ’a de Vestu a efectun dejă o intelire a spirite— loru, care e fórte darnaciósa pacei. In Orienta inse se va consideră, fara in boiala, încercarea Russiei, a-si face insusi dreptu, de a dovada, ca poterea acest’a crede momentulu venitu, pentru de a luă in manile sele resolvirea restiunei, care se obicînuesce a se numi cessiunea orientala. Intipuirile ardiende ale popóreloru acestora in aceea cea mai viua in pintenire. tieri voru privi Exemplulu surprindietoriu alu unui statu, a cărui prestiga e astă de mare in ochii loru, le va concede, noi credemu, a tienea de indreptatîte tóte agitațiunile si violentiele. Sa nu se mire cancelariulu russescu ca noi considerarau surprinderea, care o a facutul unei politice, de forte seriosa. Noi privimu in lienut'a cabinetului din Petropolea, desi nu o ameninttare directa a Europei, dara totusi causa a unei nelinisciri seriose, care pericliteza linistea si securitatea pârtiei nóstre de lume. Cetimu in „Roman.“: Suntu altă trei dîle de cându amu sposu, ca „Prussianiloru incepe ale mergereu“ sî amu adiusu ca, déca Parisulu are provisiuni, după cum se asîcura, inca pentru trei luni, Prussiani voru fi batuti chiar’ fara ajutoriulu din departamente. Sî un’a s’ alt’a din previsiunile nóstre mergu pre cale de realisare. Tóte depestele ce ne veniră d’atunci 1, nu ne anuntia de câtu avantagie ale Francesiloru , sî marea tactica a Prussianiloru, totu de un’a reusita pân’acumu, d’a ocoli si de a luă pre la spate trupele inamice, a fostu in fine dejucata la Segris. Déca batali’a mare pre Loir’a, care se ascepta, va fi câștigată de Francesi, efectulu va fi decisivii, sî prussianii nu voru mai ave decâtu sa incepa retragerea in tóta grabă, deblocându Parisulu. Déca insa si de asta data numerulu trupeloru sî superioritatea sî numerulu artileriei voru supune curagiulu eroicu alu aperatoriloru Franciei, resultatulu nu va fi de locu decisivu pentru prussiani, caci Parisulu este o fortaretia neabordabile, care contiene puteri formidabile; sî ele isbucnindu la timpu, potu inca Vieta familiare in paganismu, evreismu si crestinismu. (Prelegere publica de Za Boiu.) Cetită de nuturele in 19 Nov. (1 Dec.) 1870. Domneloru ! Domniloru ! însemnătatea vietiei familiari pentru viéti’a universale a unui poporu este atâtu de mare, incâtu după analogi’a cunoscutului proverbiu : „Spune-mi, cu cine te ’nsotiesci, sî ti voiu spune, cine esti !“ se póte afirmă : „Spune-mi, ce viétia ducu in generale familiele unui poporu, sî ti voiu spune, cum este viéti’a poporului insusi!“ Lucru prea naturale. Caci, ce este unu poporu alt’a, decâtu complexulu unei mulțimi de familii de aceeasi origine, de aceeasi limba, de acelesi datine, de acele-si aspiratiuni ? Sî astfelu precum lumea cea mica a ochiului cuprinde in sine admirarea potere, de a oglindă intr’unu spatiu câtu unu fru de linte lumea cea immensa materiale , astă familia sî vieti’a familiare are facultatea de a reflectă in sine vieti’a unui poporu intregu cu tóte virtutile B cu vitiele, cu tóte bunele sau relele lui. Dar’ me ducu cu unu pasiu si mai departe, si larg’da perspective, ce amu deschisu dinaintea cchiloru D-vóstre prin cele de mai susu, afirmu, ca precum se represinta viéti’a unui poporu prin viéti’a familieloru lui, asta si omenimea intréga, carea e te complexulu tuturoru popóreloru de pre pamentu, porta mai multu sau mai putienu caracterulu, timbulu, ce i lu imprima miiliónele ei de familii si sutele ei de opóre. Baladar’, Dómneloru si Domniloru, câtu p> departe se estinde influinti’a vietiei familiari ! Bala spiritulu familiei, unu factoru atâtu de insemnatu in vieti’a omenimei, incâtu potemu dice, ca iata omunimea cu cele 1300 millióne suflete ale ei — câc cam atâtia suntemu, cari ne sucordemu asledi la radiele sórelui pe pamentu — se conduce in parte nare de spiritulu, ce respira prin părțile sî particele cele mici, cari le numimu familii. Pentru aceea omulu, voindu a deveni unu membru folositoriu 4u poporului seu, alu societatiei omenesci, va grei forte tare, déca va scapă din vedere viéti’a, ce se desvolta in simulu familieloru; ba celu-ce se simte hiama tu, a conlucră si elu la radicarea omeniriei pt. o trepta mai înalta a desvoltarei ei, are datorintia cânta, a predică ne contenitu : „îndreptat! familiele esire, sî se va îndreptă lumea intréga a Acestea, dloru, amu credintu ,a suntu de lipsa a le premite, spre a mi da sema înaintea Dloru Vóstre despre obiectulu, ce amu aiu su a lu pertractu la imbucuratórea nóstra intalnie de astadi in localitățile acestea procurate prin sudo ea parinti— loru sî mosiloru noștri sî destinate pentu cultur’a poporului nostru, sî spre a ve chiamă sî n acésta ocasiune atențiunea asupr’a insemnalatiei celei viorme, ce vedemu ca are in lume viéti’a familiare. Familia, Dloru, este atâtu de vechia, că neamulu omenescu insusi, câci prototipulu ei lu afirmu chiaru in parechi’a aceea de ómeni, pre carii numimu Strămoșii noștri, sî pre carii vedemu iuraiu că barbatu si femeia sî după aceea că tata sî mama ai fiiloru loru. Viéti’a familiare dar, că insusi omulu, are originea sea dela Domnediu, caci cea d’antâiu santire a căsătoriei, carea este prima conditiune a vietiei familiale, se afla in cuvintele Creatoriului dela facerea lumei : „Cresceti sî ve immultati sî umpleti pamentulu sî lu stapaniti pre densulu !“ (Facere 1, 28.) Amu crede cineva, ca după ce Creatoriulu insusi a aretatu prin cuventu si fapta atâtu destinatîunea omului („Se facemu omu după tipulu sî asemenarea nóstrau), câtu sî drept’a referintia intre barbatu sî femee („Se facemu lui ajutoriu asemenea lui!“), din acest’a se va desvoltă naturalminte mai departe acesta drepta referintia sî se va estinde sî asupr’a referintiei parintiloru câtra prunci, precum si a prunciloru câtra părinti. Insa nu este astă. Ci precum in generale prototipulu omului nu vedemu întunecandu- se sî deformandu-se prin pecatu — după cum citcu teologii — séu, déca ne mai place astă, vedemu prin predomnirea zeului asupr’a binelui, asiă ceperea stricandu-se sî desfiguradu-se prin neprisî patimele omenesci sî frumseti’a sî nobilitatea vietiei familiari. Voiu cercă, Dloru, in cele urmatóre, a dovedi cu istori’a in mâna adeverulu acest’a. Tóte popórele străvechi, afara de uului, despre carele voia vorbi deosebitu, le vedemu prbe candu in erórea cea mare, cardinale a necunoscintiei adeveratului Domnedieu, de unde apoi a urmatu naturalminte, ca ele au perdutu si cunoscinti’a adeveratei referintie intre omu si Domnedieu. De aceea ele privescu in omu numai unu instrumentu, o unélta pentru ajungerea pre-caroru scopuri mai multu séu mai putieri egoistice, materiali. De aci au urmatu apoi alte dóue rele mari, ce că dóue lantiuri potei’ce au impedecatu desvoltarea libera, conforma ordinului domnedieescu, a némului omenescu : unuluscavi ’a , prin carea unu omu devine unelt’a