Telegrafulu Romanu, 1872 (Anul 20, nr. 1-104)
1872-01-01 / nr. 1
fi 2 îostre in corintiele nóstre na veda «i probabilitatea cea mai mare, ca ce-i vomu esprime se va sî realisa ; esprimerea dorintieloru nóstre sa fia mai egala cu aducerea unora daruri, cari in adeveru sa ajute ci sa imbunatatiesca viitoriulu oi alu natiunei nóstre române si alu patriei si alu omenirei. Românii presto totu au o fire nobile. Asemenandu-d cu alte popóre din apropiare sî din depărtare, aflarau ca cu mintea sanatósa sî cu generositatea inimei, déca nu întrecu stau inapoi’a nici unui poporu. pre alte popóra, ducî presle nici unu popor nu au venita o mulțime asia mare de calamități sî in unu tempu asia indelungatu, precum presle poporulu românu. Calamitatile in asprescu, serbatacescu firea omului. Ele vedemu ca au stricatu multu si româniloru, inse déca judecarau tóte impregiurarile in care au traitu ei de mii sî sute de ani, apoi trebuie sa presupunemo, ca mare a fosta vistieria spirituale a românului, incatu si astadi, precum e la unu edificiu vechia inegritu de influinti’a elementeloru, numai esteriorou e alacatu, iéra partea interioru sanatósa intréga sî apta pentru ce e mai scumpu si mai frumosu pre lume, pentru cultura. Despărțiți românii, curenda după asiediarea loru intre Marea Negra, Dnistru, Tis’a sî Dunăre, in provinci’a romana Daci’a, de catra colosulu celu gârbovu alu imperiului romanu, au trăitu preste siése sute de ani in contacta cu barbarii, cari strimtorati de alti barbari sî alungaui de ei din locuinttele loru originale, si cautau cu miile, cu muieri cu copii cu totu, locuri unde sa pota trai Cu câte unu capitanu in frunte, pre care su numiau rege, veneau séu pradandu si vrendu sa impună cu ferocitatea loru, scu temendu-se de poterea imperatiei, cerșîndu locu de locuiniie. Undele aceste vise după si cum eră firea loru unduiau mai departe, seu cându Totu se secau poterile dispăreau ca ap’a iu nasipu, ce au potato ele lasă in urm’a loru a fostu derimarea si pustiirea monumenteloru de cultura, radicate cu abundantia in tempu scurta de coloniele romane. In secululu álu in contactu cu magiarii. nouelea (889) vina românii Contactulu acest a a fostu si mai mare dela o. 1002 după Crisu, cându sub Stefanu I regele Ungariei Transilvani’a de pre atunci *) vine in nemijlocita legătură cu Ungari’a. Feudalismulu imprumutatu de magiari dela nemți a turburatu cu totulu referintiele sî ale magiariloru sî ale româniloru de pre tempurile acele **). Românii toti caii au venitu in acésta atingere se treziescu cu feudalismulu si la densii. De cându s’a introdusu acest’a la densii in Transilvani’a este totu asta de greu a opone, precum este de greu a datori cându s’a inpartitu Daci’a in principale, si carea a fostu împărțirea cea dintâiu dela încetarea de a fi provincia romana. Dara un a sta. Părțile acele ale natiunei, cari primescu elemente străine de cultura in sine dispăru dintre români, sî pentru români inceta esislinti’a loru. Asia aristocrati’a introdusa in obiceiurile feudale, cu putiene esceptiuni, Si a parasitu nationalitatea si a traitu unu tempu ca atare, până ce in fine s'a desteptatu in națiunea magiara ***). Acestu fenomenu nu numai in istori’a natiunei nóstre, dara si in cea a populatiuniloru slavice, mai cu sema in părțile nordice si care era pre aci sa se arate sî la națiunea magiara, este unu memento pentru națiunile ce dorescu sa conserve tóte elementele loru sî sa nu se înstrăineze nimic’a, prin nici o impregninare din simlu loru. Acestu fenomenu e unu monitoriu pentru tóte popórele, cu tóte clasele unei națiuni, déca este sa remana acele natiunale sa aiba si crescerea natiunale. Poporulu românu din tóte partile fostei provincie Daci’a și-a pututu conservă intre vicissitudinele cele multe numai prin crescerea, multa putiena natiunale, in carea erau ca factori de căpetenia religiunea străbună si limb’a. De câte ori erau aceste in periculo, de atâtea ori era probabile si perderea lui in un’a sau alta nationalitate străină. Astadi feudalismulu nu mai esista. In locuiti lui insa amenintta ultramontanismulu iesuiti cu cu puterea lui morale imorale si fanariotismulu celu astulu aveni in crescerea natiunale elemente străine sî de firea natiunale sî de firea religiósa a poporului nostru. Elementele aceste ne rapescu multi individi din clasea inteligenta, pentru ca unde petrundu ele, interesele personali au o putere asta de mare, incâtu loru se jertfescu bunurile cele mai pretiose, se jertfescu fratii de unu sânge sub protestele cele mai diferite si parte cele mai pompáse. In evulu mediu amu perdutu o parte din națiune din causa alinseloru influmite, periculusu astadi amenintta sî mai tare, amenintta a deveni totale. Nu clasele unei societari, ci chiaru sî stalurile de pre globulu pamentului vietiuiescu astadi nu o legătură strinsa. Binele sî reniu se simte indata de susu pana josu sî-si arata sî urmările sele, bune sau rele, cari se simtă pâna in tieri depărtate. La casulu dara cându românii s’aru arata nepăsători câtra periculii cei amenintia sî câtra esistinti’a loru nu aru mai pote fi vorba numai de o perdere partiale, ci de unu zeu carele si-aru respândi sguduiturile sele pre departe. Sa prevenimu aici la loculu acest’a pre acei ce aru poté presupune din cele dese până aci, ca ascriemu o insemnatate româniloru, carea trece preste poterile loru. Prevenirea cea mai corespundistória credemu ca o vomu face, cându vomu atrage atentiunea ori si cui asupria acelei impregiurari ce se repeziesce de atâtea ori si adeca, ca o masinaria câtu de gigantica póte fi impedecata sau stricata din causa ca se strica séu se perde unu cuiu micu din trens’a. Românii dara trebuie sa nu uite ca după calitatile loru trebuie sa aiba si ei missiunea loro in concertulu popóreloru europene. Ei trebuie inse sa aiba sî ambitiunea, ca déca au resistatu atâti secuii furtuniloru europene, poterile loru sa le oferésca acum si la oper’a culturei cela carea incetu incetu pasiesce omenimea. Ca sa vedemu ce felia de rolu credemu noi ca au românii sa ia asupra-si sa ne ponemu odata dinaintea nóstra icón’a acelei pârti de pamentu, in carea locuimu si carea a contribuitu mai multu la înaintarea culturei, icón’a Europei. In partea de media-di apusu a Europei pre dene peninsule mari sî pre o parte a centrului apusanu sta compacta famili’a poporeloru romane ; in centrulu Europei pre peninsulile de media nópte sî insulele de media nópte apusu sta compacta famili’a poporeloru germane; in partea de media nópte resaritu sta compacta familia popóreloru slavice. Fia-care din aceste au astadi câte unu statu, carele representa poterea familiei ; popórele latine cugetau unu tempu ca Franci’a e poterea carea sa le represente ; popórele germane au astadi pre Germani’a sî cele slavice pre colosulu rusescu, cari representa poterea familieloru loru. Resbelulu incheiatu in anulu trecutu a provocatii in Germani’a apetitulu acestei’acte a se estinde testamentulu lui Petru I alu Russius asemenea inainteza estinderea imperiului rusescu. Privirile Germaniei erau îndreptate de multu spre resaritulu de media-di alu Europei, care se afla mai cu sema la Dunarea de josu sî pre peninsul a balcanica, mai adaugându aci si partea cuprinsa de cerculu celu formeza Carpatii in capetulu loru resaritenu sî care e ca o fortaretia naturale a Europei intre siesulu Ungariei alu Dunarei sî colineiorui moldavice, de care spre resaritu se lega Marea Negra. pre catedre, deputati de pre tribune Professori de sî diurnalisti prin diurnele îndrepta de multu pre nemti sa emigreze, nu in America, ci in pamentulu fagaduinttei dela Dunarea de josu si din peninsula balcanica. Totu intr’acolo suntu îndreptate si privirile Russiei, motivându ca suntu o mulțime de consângeni, slavi, in tóta extinderea peninsulei balcanice, carea se afla in potestatea turciloru. Stându astufeliu lucrurile, o ciocnire de rase pentru luarea in proprietate a acestoru tieri seducatorie din partea resaritului de media-di polu produce resbele îndelungate, cari nu se potu porta fara de a tiene progesulu culturei in locu, ba de multe ori fara de alu periclita pre secuii. Nu voimu sa intrâmu in eventualități delaiate, cum aru procedeun’a, cum aru procede alfa din aceste poteri, cându aru ajunge in starea de a pasi la realisarea dorintteloru loru. Atât’a inse potemu dice deja la acestu locu, ca intensiunea este învederată. Estinderea pre mare a imperatieloru inse a fostu tofu-de-un’a periculosa si loru insesi sî culturei preste totu. Provedinti’a a astediatu in resaritulu Europei sî de o parte sî de alt’a stavile, presle cari sa nu se póta estinde numai asta, la bun’a loru plăcere, spre sudostulu europénu nici un’a dintre poterile amintite. De o parte sta Austro-Ungari’a sî de alt’a Romania, cu elementele loru eterogene sî getanismului carele tinde sa se reverse de câtra apusa spre resaritu sî a inchiega tote insulele nemiresci, respândite până la carpatii resariteni, si slavismului, carele aru voi sa îmbine noi anula slavica, ce se afla spre medianopte dela Carpati si Dunarea de susu, cu slavismulu respânditu prin Austri’a sî Turci’a, spre mediadi dela Muru sî Dunarea de josu. In specie suntu magiarii, carii mai dela marea adriatica se estindu spre resaritu sî cu românii împreuna formeza părete despartitoriu intre slavii de media-nópte si intre slavii de média-di Românii dara din Austro-Ungaria, precum si ceilalti nu au resistatu in desierlu vicissitudineloru, ei si astadi suntu chiamati, in legătură corespundietórie, de a impedeca ciocnirea celoru dóue rase ce se gramadescu totu mai tare spre resaritulu de media-di alu Europei. Déca e asta dara vorb’a ca sa le dorimu astadi ceva apoi este ca sa nu perda din vedere chiamarea sî însușirile ce le au. Sa se desbrace de totu ce e straiiu de firea loru sî ca națiune sî ca creștini. Sa cresca generatiune pre generatiune luându mijlocele crescerei nu din fanatismul»celu vedemu la națiuni spoite de cultura, ci din furea cea treza a românului, carea scie cu omu modo fia de porumbii cându este vorb a sa admirabile sa se intielega de lucrurile pacei, si delea cându i se va tema blândeti’a lui. Este o potere pre cares forl’a resbeleloru nu o póte mistui asta in graba, sî iapedeca sau paralbeza câștigurile cele mai splendide pre câmpurile cele sangerose. Puterea acest’a e desvoltarea culturei in tóte ramurile ei. Ramurile culturei suntu cele mai sigure intarituri ale unei tieri ; ele apara, ele conserveza nu numai pentru tiera ci chiaru pentru omenime. Romanii implinindu aceste teze si voru elupla si o sarte mai buna pentru ei inșii pentru secuii îndepărtați, si compatrioții loru cari acum se indoiescu in, sau se temu de puterea loru de viatia voru fi constriusi a recunósce prefatia folosuri ce sau adosu ei acum patriei si omenimei, chiaru sî in tempurile, cându unu prejudetiu neiertatu le resplatea eu despretiuire. Patriei nóstre sî patriei româniloru preste totu dorimu provederea cu aceste intarituri , preste cari nu potu trece nici pedestrimi, nici calarimi, niei tunarime. In specie patriei nóstre i recomandandu o considerare mai drepta la impartirea mijloceloru de cultura si spre castigarea culturei, caci negrigi’a in privinti’a acest’a e negrigi’a patriei insesi. Daca se implinescu aceste atunci se implinesce sî dormit’a esprimenda omenimei, carea va prosperă cu atâta mai vertosu, cu câtu se va îndulci mai necontubata de vesbele de fruptele culturei. Omenimea va striga atunci poternicu : Nulla salus bello, pacem te poscimus omnes ! *) Pre tempulu acel’a Alb’a Iuli’a eră cetate confiniaria. Cine cetesce cu atențiune opurile scrise, mai cu semn de autori nemți, despre acele tempuri, vede tendinti’a egoistica că motivu de a falsifică evenemintele in mare sî nn micu, sî asia referintiele de pre alunei a le descoperi asia precum au fostu, va fi unu lucru erculescu pentru generatiunile nóstre fitórne, care trebuie sa petrunda prin archive, in tiéra sî afara de tiéra, sî sa nu mai cânte mereu pre „dextram dantes“ la ori-ce ocasiune. Unu domnu in „Gaz. Trans.“ nr. 100 afla ca aristocratia româna pentru aceea s’a magiarisatu, caci a fostu „activa“. Apoi sa te miri ca au atlatu omenii prafuit de pusica ! Eveneminte politice. Despre pertraturile intre croați si ministrulu presiedinte ing. conte Lonyay scrie in datele din urna si „P. LI.“ urmatórele : „Ide’a conducatoria a pertracturloru a fosta dela inceputu o fusiune a partidei nationale cu cea unionistica, carea se pare impossibile, deorece nationalii inca diceau despre sine ca suntu unionisti buni, pre candu umionistii se declarau pre sine de acei ce se intereseza in fata privind’a de interesele nationali. Pentru ca sa fia o pace intre cele doue partide se cerea ca din partea natiunaliloru sa renonde vre-o cativa la mandatele loru dieta si spre a le poto ocupa unionistii. Nationalii inse declara, ca inainte de a se inttelege asupr’a cessiunei acestei’a cu cei de o putere cu densii nu potu promite nimic’a. Cu acést’a s’a amenatu resolverea punctului celui mai insemnatu din afacerea acest’a. Contele Lonyay a statu neclatitu pre bar sea legei de uniune si s'a pusu in corespondintia I prin epistole cu Deák, care se consimte cu părerile lui Lonyay. La unu resultatu concretu nu au dusa