Telegrafulu Romanu, 1872 (Anul 20, nr. 1-104)

1872-12-03 / nr. 97

Cetindu acele intrun’a din cele mai moderate foi nemtiesci, nu ne va prinde mirarea, cându intr’altele cetimu si amenintiari, cari ni aducu aminte ca nemții nu voru lasa sa cresca arborii unguresci până in ceriu. Dincolo de Lau’a s’au terminatu siedintiele dieteloru si acum si va începe senatulu imperiala activitatea sea. In multi trecutu si de acum impartasimu in estrasu doue siedintie ale adunarei nationali francese, despre care se presupunea ca au statoritu defenitiva republica. O alegere a unei comissiuni de 30 si o denumire noua de ministru au radicalii serasi siansele monarchistiloru si asta o crisa intre republica si monarchismu ieraniene in agitatiune spiritele in Franci’a. Cum se va termina cris’a inca nu se scie. Sa asceptamu scirile ce voru veni dupa acesta. 8 abitu , 27 Nov. 1872, 380 Intre tóte relele, ce ne-au causatu noue inimicii némului românescu, zeulu celu mai mare este împărțirea nóstra a romaniloru in dóue confessiuni, séu mai corectu desu sfasiarea bisericei nóstre stramosiesci dreptu maritórie , sî intre tóte succesele, ce au avutu manevrele aceloru inimici combatenti de secuii asupr’a nóstra, nici unulu n'a fostu atâta de favoritoriu satanicului loru planu de a ne umili si strivi, că succesulu obtiecutu de aici din acesta catastrofa. Sfasîndu-ne biseric’a, ne-au sfasiatu fortareti'a cea sânta sî poternica, carea ne-a fostu asilulu si scaparea in tempii greleloru lovituri, ce s’au indreptatu asupr’a nóstra, e in tempii rafinaleloru curse intinse noue dinlăuntru sî dinafara. Sfasiiudane biseric’a, ne-au sfasiatu nai'a providențiale, carea a trecutu pre strămoșii noștri prin midilocuru, Vlalieloru, furtuneloru sî chiaru prin midilocuiu ruineloru limei trecute, la limanulu salvarei nationale, ne-au sfasiatu scutulu, carele ne-a aperatu de prigonitorii nostri sî de săgețile loru veninóse, aruncate asupra ne. Ne-au scosu din pusetiunea nostra sigura sî ne-au facutu sa ne separamu in doue castre, in cari sa ne póta umili mai cu efectu parte la cei din afara (Plâng, lerem, c. 5 v. 12), atunci sântulu geniu alu româniloru, — ii imbarbată ducendu-le : „Nu te teme turma mica.. . Cânda românulu sililu de vandalismolu popóreloru se tânguia catva celu prea inaltu cu Psalmistula: „Doicule, venit’au nemurile intra moștenirea tea, spurcat’au sânta biseric’a tea (Ps. 78 v. 1). Impartit’au hainele mele loru sî, sî pentru camesi’a mea au aruncatu sorti (Ps. 21 v. 10): scula-te D-ne intempina-i pre ei sî-i impedeca, mântuesce sufletulu meu de celu necuratu (Ps. 16 v. 13) o voce misteriósa, vocea geniului românismului, se dicea prin gur’a preotiloru . .,Nu te teme turma mica. ..“ Cându poporulu românu, carele sî elu nedejduise in boeri, in fii ómeniloru, intra cari nu este mântuire (Ps. 145 v. 2) vediu ca Aristocrati’a sea trece in castrele inimiciloru lui, devenindu pentru densulu mai inimici decâtu nimicii lui cei vechi, da espressiune dorerei sele dicendu : „Cine va da din Sionu mântuirea lui Israilu 70 (Ps. 13 v. 7), atunci preotimea acesta muru aperatoriu alu poporului, i insufla sperantia dicendu: „Nu te teme turma mica...“ sara cându anim a acestui poporu se sfesiu de durere, cându vediu pre acestu muru poteruicu sferimatu prin intriga, cându vediu ca capulu pastoriloru lui su parasesce pentru orecari interese închipuite, cându se vediu lipsitu de egida-i seculara, ca preotimea in parte lu paresesce, sî lu indemna a-si parasi talismanulu, cându acestu poporu inarliru, vediendu-le aceste tóte, se parca ca se revolta in contr’a Creatorelui, dându cursa libera dorerei sele prin cuvintele : „Hranine-vei pre noi cu pâne de lacrami, sî ne vei adapă cu lacremi intro mesura ?“ (Ps. 89 v. 6), apoi intorcêndu-se adaugea : „D-ne cine va locui in locasiulu teu, sau cine se va selastiui iu muntele celu sântu alu eu ? (Ps. 14 v. 1), ca s’au umplutu cei intunecati ai pamêntului de casele fara-de-legiloru (Ps. 73 v. 20) atunci partea credinciósa din preotime-i strigă cu potere sî incredere dicendu : „Nu te teme turma mica, căci bine a voitu tatalu vostru sa dee vóue imperati’a;“ pentru ca : „aprópe este Domnulu de cei umiliti la anima, sî pre cei smeriti cu duhului va mântui (Ps. 33 v. 19); nu teme, câci ochii Dlui spre cei drepți, sî urechile lui spre rugăciunea loru (Ps. 33 v. 16): „Din este luminarea mea sî mântuitoriulu meu, de cine me voiu teme ? Dln este scutit prin atacuri directe, parte prin intrigi sî corupsiuni esercitate cu neadormire in contr’a esistintiei nóstre nationale. litica Nu se tracteza la noi mai nici o cestiune penatiunale, unde sa nu se simtiasca ghimpii acestui separatismu confessiunale, in care ne-au adusu sa ne tiemu pecatele nostre ; nu se tracteza nici o cestiune economica natiunale, in carea iesuitismulu sa nu-si pota viri ghiarele sele cele fatali , chiaru sî in nestiinttele nóstre câtra cultura inca ne trebemu adeseori subminați sî impedecati de acestu spiritu pecatosu. Dara nu me voiu întinde mai departe, scopulu nostru de asta dala nu este ca sa vorbimu atâtea despre cause — fiindu acestea prea bine cunoscute atâtu celoru ce voiescu binele si fericirea natiunei nóstre, câtu sî acelor’a ce voiescu sa o esploateze sî sa rida de retacirea ei, — ci mai vertosu ne este scopulu a vorbi per tangentem dispre efectele aceloru cause cari ni se creta si ne lovescu adese ori atât a de durerosu. Celu mai simtibilu si cela mai stricatoriu efectu alu desbinarei confessionali, pentru români in genere, si pentru biseric’a nóstra ortodocsa in specia, este pedecl a ce o intempinamu adese in operațiunile nóstre de cultura si soliditate. Plăcerile si apucaturile iesuitice, cu ceri se preocupa si pre cari si le implinescu cu mare zelu unii frați ai nostri, ne strica mai multu, si ne făcu sa ne intristamu adeseori sî sa ne uimimu de apucaturile si midilocele, ce intrebuintieza spre a ne paralisa pretutindenea. Ca nu cumva ou publica sa cugete cum ca aceste rele suntu numai nescari închipuiri sî vorbe scase din ventu, amu are destule probe, pre cari inse pentru ca sa nu mai iritamu ranele din trecutu le vomu trece cu vederea, amintindu de asta data numai unele mai recenti . Incatu privesce impregiurarea ca nu potemu introduce o disciplina si o organisatiune mai seriósa in multe pârti ale Archidiecesei din caus a speculantiloru iesuitici, trecendu preste altele multe ne vomu provocă numai la câteva. Sa-si aduca aminte numai devotii proselitismului despre scandalurile sîtoriulu vietiei mele, de cine me voiu infricosiu ?1 (Ps. 26 v. 1). Sî cându facia cu poporulu românu se impleni profesi’a Mântuitoriului : „Sî va da frate pre frate la mórte, sî tata pre fiu, sî se voru scula feciorii asupr’a parintiloru, sî i vom vinde pre ei, sî veti fi uriti de toti pentru numele meu (Mat. c. 10 v. 21—2): atunci ângerclu custode, sântulu geniu alu românismului iucuragiă pre românulu persecutatu si de ai sei : „Nu te teme turma mica ... cai vostrii si perii capului suntu numerali (Mat. c. 10 v. 20); nu te teme turma mica ... de celu ce ucide trupulu, séra sufletulu nu lu póte, ci temele mai vertosu de celi ce póte sa pierda sî trupulu in gheen’a (Mat.c. 10 v. 28.) Iéra cându periclulu nimicirei totale a românismului eră la usia, cându sabi’a celui ce voia sa perda sî sufletulu sî trupulu românului — i eră de asupr’a capului , alunei iéra marele Moise, chiamatu a scote pre noulu Israilu din robi’a Egiptului, ca cu toiagulu mântuirei in mâna sea poteri ca despică marea intunerecului, si cu vócaa sea s'entorica, pre carea oile sele o cunoscu si se aduna la glasulu lui, striga : „Nu te teme turma mica . . . caci nóptea a trecutu, iéra din’a s’a apropiatu , nu te teme ... ci . . sa lepedamu lucrurile intunerecului, si sa ne imbracamu in arma luminei (Pavelu Rom.c. 13 v. 12). Sermana martira, sermana națiune romanésca, cindu ai mai suferilui Fericitu vise, celu ce va rabdă până in sfersitu, ca acel’a se va mântui (Mat. c. 10 v. 12). Si iéla ca te-ai mântuitu. Istoriculu Bonfiniu dise despre Strămoșii nostrii, ca se pare a nu se fi luptatu atâtu pentru viétia, câtu pentru limba.--------Adeveratu ! Strămoșii astrii s’au luptatu până la ultim’a picătură de sânge pentru limba, câci aceea era in biseric’a loru, in religiunea loru, dara s’au luptatu mai vertosu pentru religiune, caci relig.a contienutu si contiene in sinulu ei limb’a românului, viéti a lui. Elu a sciutu ca pierdiendu religiunea perde limb’a, si apoi unu poporu fara de limba e unu trupu fara de sufietu, unu cadavru fara locu de victia. Cine nu cunosce intrigele străinilor« de a răpi dele români religiunea, pentru că sa-i pota desnatiunansa ? ! Inimicii româniloru au vediutu bine carea o fortaréti’a atâtu de tare, in carea se suslieau spiritulu nationale, si de aceea I-au atacatu cu atâtea intrigele liesate de densii in giurulu Regenului sasescu, cari mai bine se potu vede din cele publicate in o corespundintia in „Tel. Rom.“ nr. 44 din 1/13 Iuniu a. c. si cari suntu destulu de recente incâtu sa le fiu potendiu tiene sî d Ioru in minte. Mai departe intrigele tiegule in Rip’a de susu pre la an. 1867 prin marele zelosu alu proselitismului Crisianu prot. gr. cat din Regenulu sasescu, sî respective unélt’a acestui’a preotulu gr. cat. din Dumbrav’a. Si asia mai departe averau destule cunoscintie despre atari fapte demne de dispretiu. Incâtu privesce acea impregiurare ca nici chiaru tinerimea nóstra nu póte remane scutita de seductiuni sî corumperi din partea prea desilor« amintiti proselitisti, nu amintimu mai multu acum decâtu pre V. Dancea — lasându la o parte pre Timaria sî Sbircea , clerici absoluți, sî alti tineri de ai noștri castigali prin promissiuni sî amagiri inca ia gimnasiulu Blasianu — dîeu, pre Vas. Dancea, pre carele l’au prinsu la cale trecendu prin Blasiu in vér’a andoi corg, tocmai atunci, cându se reintorcea câtva casa, din instiletulu nostru, că absolutu de teologia , s’au lingusîlu, sî l'au ademanitu până cându bietulu omu, slabu de spiritu sî de caracteru, s’a inchinatu loru, s’ a trecutu la unatie. Sa ne spună mai departe Sânti’a Sea Canoniculu Fekete — Negruliu — câta ostenela sî spese a sacrificatu sî sacrifica pentru proselitismu etc. etc. Sosescu la cea mai prospera. Inca nu suntu dóue septemâni, de cându ne ,tredîremu atacati de Dloru sî aci in sanctuariulu Archidiecesei nóstre. Aveamu adeca unu tineru din categori’a se vede celoru slabi la angeru, carele absolvase, gimnasiulu in Blasiu, sî a carat conduita nefiindu necunoscuta până acumu mai la urma, ajunsese ca elemeu in institutulu nostru până in anulu III. Dupa narațiunea — i proprie făcuta colegiloru sei, densuluiu o trecere a sea pre la Mitropolia din Blasiu a atrasu, pre lângă totu renumele seu cela mediocru lacomi’a mai mariloru de acolo, astfel io, éta, ca mai in dîlele trecute no aflaremu cu densulu, in urm’a mai multoru promissiuni bune sî frumóse, ce i s'a facutu pre acolo — după mărturisirea i propria, inversiunare din acesta parte. — Românulu vise, in ori ce impregiurare — si ațintea privirea spre biserica, carea totudeun’a pentru densulu a fostu stelpulu de focu, ce a mersu inaintea lui, — a fostu compasulu ce l’a condusu prin midilocuiu furtuneloru .... si . . iétalu la lumina ! Acestu stelpu de focu inse unu lempu Îndelungata sa invaluitu de o cétia grósa, acestu compasu ajunsese a fi despretiulu ignorantiei întunecate, .... si ieta stelpulu de focu stralucesce in tóla splendórea sea ! ieta compassulu ajunau a fi respectatu si de combatentii lui cei mai aprigi. Mare esti D-ne si minunate suntu lucrurile tale, si nici unu cuventu nu este de ajunsu spre laud’a minuniloru tale ! Cine e acela barbatu, carele cu anim’a plina de doru, alergă din deportare spre a regenera o națiune, a desgropa admirabilele ei institutiuni bisericesci, si a o inaltia la demnitatea cuvenita ? Se mai respundu ore la acesta intrebare, Mustra adunare ? Nu caci sum convinsu ca toti sunteti deacordu cu mine, sum convinsu ca anim’a flacarui’a palpiteza in aceste momente mai cu plăcere, farmecându-se de numele acel’a, pre carele si pruncii cei mici ’lu esprima cu pietate, fara betrânii cându la rostescu, — ’si pleca capulu cu respectu. Atâtu este de mareliu, atâtu este de farmecatoriu scumpulu nume de „Andreiua, Andreiu chiamatulu, sau mai bine Andreiu tramisulu Provedintiei. Andreiu chiamatulu, alesulu, Andreiu mirele celu iubita alu bisericei . Andreiu tramisulu Provedintiei in mijloculu noului Israilu, ca sa-lu scota din dupl’a robia a Egiptului. Si cum vine acestu mare Moisi, ca sa-si implinesca greu’a dara prea nobil’a sea missiune ? Bata biserica mirele teu ! eata națiune salvatoriolu teu 1elu vine blandu si smerita, vine cu una mielu in midiloculu tapiloru ; arm’a lui este cuvenitulu, suntu faptele, cari asia luminéza înaintea ómeniloru, incâtu vediendu-le ei marescu pre tatalu celu din ceriuri. (Mt. c. 5. v. 16.) Anulu 1846 este acelu anu epocale in vieti’a nóstra natiunale bisericescu, in care dela o margine a tierei până la ceealalta, romanimea multiumi a celui preinaltu, decendu : „Multiumescu-titie D-ne, pentru ca ai intorsu plângerea mea spre bucuria,