Telegrafulu Romanu, 1876 (Anul 24, nr. 1-103)

1876-01-25 / nr. 8

30 in interesulu resculatiloru cu unele persone diplomatece. Din Brzegovin’a se scie atâta, ca la 27 ian. dimineti’a s’a templatu o lovire sangerosa in stremtórea dela Klepavizza lângă Klek. Turcii voiau sa treca cu forti’a, dara fara siliti sa se retraga. Pasulu se afla in manile insurgentiloru. 400 insurgenți a reo­cupata positiunea dela Grebci, alta lupta a avutu locu la Gradac, unde turcii nu putură face nimicu insurgen­tiloru. Se dice ca trup­ a principale a insurgentiloru sub Pavloviciu si Soci­­tia a ocupatu Bancani. In „Tromp. Carpatiloru“ dela 18 Ianuariu gasimu unu articulu impor­tanta sub titlulu: Situatiunea pre care lu reproducemu in tóta extinderea lui. Bata articululu: Situatiunea. Se vede ca er’a Turciei a sunatu in Europ’a. Mare crisa, crisa guvernamentale, nu ministeriala, este la Constantino­­pole. — Vorb’a este, déca turcii sa mai carmuiasca Turci’a Europei, sau ambasadorii, cu consulii loru generali si cu vice-consulii. Inttelegerea se vede intre tóte puterile cele mari, sa se curme ace­­sta anomalie de moda asiatica, con­­formu Coranului, in mediloculu Eu­ropei cu civilisatiunea evangelica, in alu patrulea patrariu alu seculului XIX. Dela resbelulu Crimeei si pana astazi guvernulu turcescu n’a pututu sa implinesca o singura obligațiune din care a luatu acei­a, cari si-au versata sângele si miliónele, spre a-i asigura integritatea si independinti’a. Puterile creștine dar’ trebuie sa oblige pre sultanulu, ca in Europ’a sa despartă legile civile de dogmele Co­ranului, pentru ca poporele de sub sceptrulu seu in Europ’a suntu cre­știne, si conformu­celoru indicate de Mantuitoriulu, perceptele evangeliei nu potu sa fie supuse celoru ordonate de Coranu. Ambasadorii puteriloru, cari au subscrisu tractatulu din Parisu, pedisiu, oficiosu, si isolatu, unulu câte unulu dau sa intielega vizirului, ca o resis­­tentia imprimata aru puté sa duca lucrurile la unu ultimatu colectivu si forte oficialu. Port’a, intr’o asia strimtorare pro­gresiva a ambasadoriloru si intre bă­tăile ce mananca askerulu seu in Er­zegovin’a, de unde ’i vinu scirile, ca acțiunea dirigenta a rebeliunei, s’a asiediatu in Cetinje sub conducerea principelui Vladic’a Nichit’a, sera Liu­­bobratici, lasându Erzegovin’a cu tes­­tamentulu seu politicu sa nu lase ar­mele până cându unu picioru de turcu va mai fi in Erzegovin’a, a trecuta in Bosni’a mare, ca sa ia direcțiunea revolutiunei generale din Bosni’a tata la cari mesuri spre primavera nu se mai póte indoi Part’a ca se va uni si Serbi’a; — intre aceste impregiu­rari, pre de o parte presiunea amba­sadoriloru, pre de alta întinderea si desvoltarea revolutiunei, inalta Porta nu mai are alta sperantta decâtu in spiritulu comercialu alu Engliterei, si alerga la dens’a, sa-i propună, ca déca ea va remane isolata de celelalte pu­teri in privinti’a esigentieloru Austriei si prin urmare aliata cu Turci’a, ace­­st’a ’i va ceda de buna voie Egiptulu, respundiendu totu deodata ambasado­riloru, ca ea aru ceda propunerei Au­striei, déca aru ave incredintiarea va­labila, colectiva a puteriloru adera­­tóre la acea propunere, ca facendu-se reformele cerute, insurgenții voru lasa armele si pacea se va stabili in tata Turci’a Europei. Serac’a inalta Porta! Ea prevede totu ceea ce i se pregatesce pe după acesta taravanu, care se chiama: pro­punerea Andrassy, pre care ’su întinde cu zugrăveli frumóse, ambasadorulu Zichy in fati’a Porției. Sa-si inchipuiasca cine­va, ce va mai remane autoritatiei divanului tur­­cescu, vizirului si sultanului, cându pre lângă fia-care ministeriu va fi unu ambasadoru controlu si esecutoru, in fia-care vilaetu unu generalu con­­sulu sau unu consulu pe lângă pasi’a comandantu generalu, si asia înainte! A se opune unde­va acestora au­­toritati străine autoritatea Porției, re­beliunea este gata, si Divanulu va fi silitu sa cededie la tote, caci altfel iu revolt’a prin arme nu mai este per­­misu sa se nabusiasca. O trista positie ca acést’a n’a mai fosta in aceste parti ale Euro­pei, de cându cu luarea României si Bizantiului de catra turci; de pre cându Manoilu Paleologulu alerga cer­­sindu ajutoriu, pre la toti principii Europei, precum alerga Pórta astadi la betrân’a Albiona. Constantinopoli va remane redusu in Europ’a in Traci’a proprie, până cându insurectiunea va veni la por­țile cetatiei, si atunci Maj­ Sea sulta­nulu, ne mai gasindu simpatii nicaiti in Europ’a, va fi silitu sa treca in Asi’a, spre a se astedia deocamdată in palatulu imperialu romanu din Brus’a. O constitutiune franca, liberala, asiediata pe dreptulu omului pre o egalitate perfecta, are o egalitate in­­naintea tuturoru legiloru francese, pate sa fia unu remediu radicalu la tóte morburile ce bantue Turci’a Eu­ropei. Mai lesne va fi sa se carmuiasca in Turci’a Europei dóue trei milióne de turci crestinesce, decâtu dóue-dieci de milióne creștini turcesce. Mai lesne va fi in Europ’a sa fia sultanulu unu suveranu creștinu, de­câtu sa supună totu progresulu civi­­lisatiunei creștine stagnatiunei civili­­satiunei orientale, contr’a tuturoru monarh­iloru creștini. Asta data la propunerea Andrassy s’a mai alipitu propunerea vizirului, si s’a facutu o singura propunere din doua parti: 1) sa primesca Partea ca reformele sa se faca sub priveghierea puteriloru garante, si 2) puterile ga­rante sa garanteze, ca esecutandu-se aceste reforme, pacea se va restabili in tota Turci’a Europei, si integritatea Portii se va intari preste tota Turci’a Europei. Cine va pute sa credia in aceste garantatii si promisiuni reciproce si prin ele in pacea Turciei Europei, credin­ o; noi insa nu o putemu crede, ci dicemu, ca amesteculu agentiloru pu­teriloru creștine in esecutarea ferma­­nului, voru aprinde foculu in tóte par­tile, in orgoliulu si fanatismulu tur­cescu, si puterile garante nu voru pute asigură linistea nicarii. Rusi’a are dreptate de se prega­tesce atât’a pre marginile marei negre, pentru unu lungu si impleticitu res­­belu, pentru ca ea are se jace cele mai multe si cele mai variate roluri dela inceputulu până la sfarsitulu dramei. Acum, Brand­’a si Itali’a, omo­gene si in perfecta acordu, la care va veni negresitu si Spani’a prea cu­­rendu linistita, voru lasa ele pre En­­gliter’a, pre care civilisatiunea, pru­denți a si interesulu materialu chiaru o tienu spre alianti’a francezo-italiana, — sa credia in dăruirea Egipetului si sa se puna cu Turci’a contr’a Eu­­ropei întregi, contr’a civilisatiunei, si prin urmare si contr’a Russiei, dela care amu pute sa-i vina atâtea rele ? Noi nu o credemu. De aceea di­emu, ca amu face bine Turci’a sa proclame indata dela dens’a o constitutiune ra­dicala pentru tata Turci’a Europei, contr’a carei’a sa nu gasesca nimicu de disu nici puterile creștine, nici chiaru popórele pentru cari se făcu atâtea aliantie, si cari la densele au, cele mai multe, lipsa mare de liber­tăți si de legi liberale. Cu asemenea constitutiune impa­­catóre tuturoru esigentieloru, Turci­a va pute lua o atitudine ferma si sus­­tienuta de tóte popórele creștine de supta sceptrulu sultanului in Europ’a. Fara acést’a tóte paliativele voru fi neputinciose, revolutiunea se va ge­neralisa si incaierarea puteriloru îm­pinse de pofte, va tulbura Europ’a intrega. Sfersimu, repetandu susu si tare, noi trebuie sa ne intarimu neconte­nita prin urmare astadi, iar’ nu prin conventiuni, tractate si concedari, cari voru fi tóte scrise pre nesipit uscata, aventurate la cea dintâiu adiere de ventu, macaru de ori ce parte. Sa ne armamu, câtu vomu puté mai bine, si sa tacemu câta vomu puté mai multa, până cându va veni sul’a in coste, cându vomu fi siliti sa vor­­bimu, si atunci sa vorbimu catra acei’a, caror’a nu le amu facutu nici unu zeu, nu iamu provocata intru nimicu, —u cu tunulu, iera­mu cu graiulu, macaru de care parte ne aru veni acést’a sura in coste, fara sa calculamu dimensiunile, fara sa sustie nemu pre nimeni, decâtu numai dreptatea nóstra, fara sa ne impotrivimu nimenui, de­câtu numai aceloru ce voru voi sa încalce teritoriulu nostru, care a fostu totudeun’a alu nostru, pre care nu l’amu luatu dela nimeni. Acest’a trebuie sa fia politic’a si conduita nóstra. Nu reclamamu astazi nici o parte de teritoriu alu nostru rapitu de macaru cine, cu ori­care modu, aparamu insa, cu hotarîre ge­nerala, neclintita nici de cavalerii, nici de promisiuni, nici de nimicu, teritoriulu ce ne a mai remasu, si care nu mai póte fi contestata de nimeni. Pentru acesta aparare a terito­riului nostru, Camer­a va vota inca cinci milióne, siese sute mii de lei, pre lângă cinci milióne ce vota mai alaltăieri, pre lângă alte opta milióne ce vota mai dem­act. Yemu mai vota inca, daca ni se va spune ca mai trebuie. Sa scie bine insa acesta, cari ceru tierei aceste milióne, ca­respunderea loru este mare, caci este respundere nu catra unu partidu, ci catra nați­unea intréga. Sa nu mai vedemu ivasie in tiera suptu nici unu cuventu, decâtu numai atunci, cându nu va mai remânea sol­data cu arm’a in mâna, cându nu va mai remânea unu singuru cartusiu in arsenalele nóstre. 1806, 1826, 1848, cu prelungirile loru, au saturate, credemu, si pre plu­­gariu si pre boieriu, si familiile si averile, de invasiuni, si nu credemu sa fia unu singuru românu, care sa crédia altufeliu, de câtu cum cre­demu noi. Ni se va da pipaitu, indata vomu da si noi pipaitu si indata, luându cu o mâna si dându cu alta. Pre promisiuni si pre cavalerii nu ne damu tiér’a in jafu! . .. Cetimu in diuariulu de lassi „In­­dependiti’a româna“ dela 17 curentu, urmatórele: petu acea soliutia si acelu diplomu de doctoratu, impusu de lege si care asigura loru acea inamovibilitate. Ab­­tienendu-ne data asupr’a acestoru dóue cestiuni, nu relevamu decâtu cuvin­tele ministrului instructiunei, acelea: „Ca inventamentulu superioru este unu lucru de care ne putemu dis­pensa aici in rati’a economieloru re­clamate pentru echilibrarea budge­tului.“ Nu domnule ministru, de o mie de ori nu; inventamentulu superioru este pâinea si sarea popóreloru care aspira, sorgintea puternica la care merge a se adapa junimea studiósa si fati’a care va lumină națiunile, des­­ceptandu in inimele poporului acelu amoru sacru de patriotismu si de nationalitate, de care suntemu setosi. Regretămu data din sufletu acea lovire data inventamentului superioru, sub aparinti’a banala a unei economie fact ce, si acést’a cu atâtu mai multa cu câtu acea lovire s’a comisu de câtra fiulu inventamentului publicu, da câtra barbatulu acei’a care a facutu studiele sele intr’o tiéra ce datoréza actual’a ei mărire Universitatiloru sele. Persónele nu ne preocupa, si déca legea s’a calcatu, drepturile loru nu se nimicescu, dara Universitatea a fostu lovita, si acésta universitate muma este pepinier’a dela care astep­­tamu sa iésa acea junime studiósa si invetiata, viitoriulu României. Conchidemu dara ca invettamen­­tulu superioru departe de a fi unu lucru, este o necesitate, h­ran’a sufle­tului si isvorulu­marirei. A lovi in­­tr’ensulu este a comite o crima de perduelione. O incliitate comisa de fiulu­­n­­ventamentului publica. Inregistramu cu o adenca durere suprimarea prin bugetu a catedreloru de dreptulu naturalii si de economi’a politica din Universitatea Iasiului. Prin urmare, Universitatea mama, trun­chiata intr’unu modu arbitraru, re­­mane veduva de dóue catedre, sub pretestulu pusilanimu a unei economii reclamata de nevoile tierei, o miseria de 21,000. Acesta calcare a legei, constitu­­indu o abatere grava si regretabila, este fatala nu numai inventamentului superioru, dara si tierei si fiiloru ei. Meritele profesoriloru titulari suntu nediscutabile si isvorite dintr’o capa­citate scientifica castigata si decre­tata, iar’ inamovibilitatea profesorului constitue unu dreptu, in fatia carui’a junii noștri mergu in universitățile străine a-si chieltui averea spre a ca­ corecte la unele necorecte. Die Redactoru­ corecte aparute in Nr. „La unele ne 2 alu „Al­binei“ in contr’a tractatului meu din Nr. 100 alu „Teleg. Rom.“ suntu si­lita la urmatórele reflesiuni. Lipsindu subscrierea autorului aceloru „neco­recte“ me voiu adresă câtva „Albin’a.“ Tractatulu din Nr. 100 „Teleg. Rom.“ este alu meu si subscrisu de mine. Asta dara cu mine, nu cu „Tel. Rom.“ cu redactiunea lui si cu câte alte persóne, trebuie „Albin’a“ sa stea la vorba. Amu scrisu acelu tractatu cu uniculu scopu curata de a lamuri o cestiune juridica in folosulu causeloru nóstre bisericesci. De aceea me mint de introducerea „Albinei“ unde vor­­besce de contrari, de amăgitori ai na­­tiunei, vulpi lingusitóre, suveranitatea naționala“ si alte asemenea „necorecte.“ Eu nu me voiu ocupa de atari berende lucruri, nici voiu critică me­­tod­a de scriere a „Albinei“ In asta privintia indrumezi pre lectura­la Nr. 100 alu „Teleg. Rom.“ unde prea știm­ din Part. Cosma ilustreza din destula datin’a „Albinei.“ Trecu si preste oftarea „Albinei“ : „ca ea si acum trebuie sa se suficice de a aperă institutiunile marelui An­dreii“, caci scriu cu totii, cum au aperatu „Albin’a“ pre acelea institu­­tiuni si pre institutorulu. Voiu pasi dara la obiectu. „Albin’a“ mi ia un nume de zeu, caci amu numitu pre consist, nostru metropolitanu unu fara „nou“, si mi demustra contrariulu cu provocare la „ Carlovetiu“ pentru d­ecesele sufra­­gane si la „guvernulu“ antimartialu pentru archidiecesa. Recunosce celu putieru, ca amesteculu guvernului in competinti’a bisericei gr. or. ardelene, au fostu o nedreptate si umilire pen­tru acést’a; deci mai bine era se taca. Dar’ provocarea la „Carlovetiu“ nu este gluma, ci de jure si de facto si basata in istorie. Va se dica — după Albina — consistoriulu nostru metr. ’si are purcederea sea istorica, legala si juridica din ierarc­i’a ser­­besca, unde este acésta institutiune vechia; de aceea eu amu gresitu, ca lu amu numitu „nou.“ Asi fi tacutu la

Next